Sunteți pe pagina 1din 5

Identitate nationala

“Orice om – se spune – dispune de o aparteneta. Aceasta inseama ca el este parte


a ceva ce se afla dincolo de el, fiindca acel ceva este intregul pe cand omul nu e doar
decat o parte. Acest ceva apare ca fiind un excedent calitativ, fiindca ii reuneste si ii
identifica pe toti cei care vin din aceiasi sfera. Daca omul apare, ca fiind parte
componenta a unei natiuni, el beneficiaza de un excedent in comparatie cu ceea ce el
reprezinta de unul singur, acesta fiind totodata, excedentul datorita caruia natiunea
reprezinta mai mult decat un om luat singur1.”
Orice entitate socială, fie ea individuală sau colectivă, îşi împlineşte rolul esenţial
doar atunci când dobândeşte într-un referenţial spaţio-temporal conştiinţa de sine,
dublată, cu necesitate, de conştiinţă pentru sine.
Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm? Răspunsul la aceste
întrebări cruciale reprezintă, cel mai adesea, o sarcină anevoioasă. Suntem şi nu suntem
ceea ce părem a fi. Suntem atât de asemănători şi totuşi atât de diferiţi de ceilalţi. Suntem
parte a unui tot, dar în acelaşi timp ne refuzăm cu bună ştiinţă condiţia apartenenţei la
acest tot în care individualitatea noastră risca să se piardă, să se estompeze până la
indistincţie. Este vorba, în alţi termini, de eternă tensiune între unitatea şi diversitatea
umană. Noi şi ceilalţi. Eu şi ceilalţi. Eul devenit Noi. Noi răsfrângând în launtricitatea
noastră imaginea celorlalţi. Noi răsfrânţi în interioritatea străină a celorlalţi.
Identitatea nu este doar un dat, o calitate neschimbătoare asociată unui lucru sau
unei persone, prescrisă o dată pentru totdeauna. Ea este o formă de relaţionare, un efort
de decelare a trăsăturilor definitorii ale unui lucru sau ale unei persone ori ale unor clase
de obiecte sau personae. Identitatea este rezultatul unei căutări, al unui proces de
identificare.
Identitatea naţională face recurs la un principiu unificator, în funcţie de care
membrii unei comunităţi nu convieţuiesc oricum ci subordonându-se presiunilor generate
de afilierea la anumite modalităţi topice de a gândi, de a acţiona şi care conferă

1
G.M.Tomas, Idola tribus, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p.7

1
indivizilor sentimentul solidarităţii, conştiinţa apartenenţei cu necesitate la respectiva
comunitate.
Polisemia notiunii de “natiune” a reprezentat de-a lungul vremii si sursa unor
confuzii si dificultati in intelegerea sensului in care elemental identitar national se
substituie altor ipostaze identitare la nivelul indivizilor si agregatelor socio-umane.
In foarte multe cazuri, atributul national este expresia unei atribuiri, ori a unei
autoatribuiri collective, vizand fie posesia sau revendicarea unui teritoriu, fie incluziunea
intr-un spatiu lingvistic si de civilizatie, fie invocarea unor drepturi istorice sau ratiuni de
securitate in fata unor pericole externe. Alteori, caracterul national al unei colectivitati
sociale este insasi indreptatirea manifestarii unor tendinte de rivalitate in raport cu alte
natiuni.
“Natiunea nu este o notiune simbolica, ci o realitate tangibila, un fapt al
experientei sociale, un obiect de constatari precise: ea este un complex de raporturi si
relatii, o unitate sintetica.
Ca tot vietuitor natiunea se afrma intr-o structura economica si sufleteasca
specifica si se mentine printr-o organizare politica si juridica caracteristica totului.
Asa se explica pentru ce o natiune tinde in mod irezistibil de a da unitatii sale
economice si sufletesti o consacrare politica si juridica, care este organizatia de stat
national.
Statul national este personificarea politica si juridica a natiunii, el este natiunea
(sufleteasca si economica) concreta vazuta prin prisma organizatoare a categoriilor
politice si juridice. Statul are menirea de a da o forma de centralizare fortei de
descentralizare a natiunii.”2
Intr-o viziune moderna, natiunea este asociata ideii de putere si suveranitate a
poporului constituit in stat. Statul formeaza o natiune si fiecare cetatean este membru al
natiunii.
Cele mai multe definitii ale natiunii opereaza cu criterii obiective de democratie, o
natiune distingandu-se de alta prin limba, civilizatie, religie, rasa, drepturi istorice,
frontiere naturale, interese economice sau geopolitice. Altele, insa fac apel la dimensiuni

2
Dimitrie Gusti, Sociologia natiunii si a razboiului, Editura Floare Albastra, Bucuresti, 1995. p.33-34.

2
subiective ale existentei in comun a unor indivizi si grupuri, la sentimentul comunitar, la
vointa impartasita a acestora de a fi o natiune.
De exemplu, John Stuart Mill, ca exponent al liberalismului, este tentat sa
descopere esenta nationalitatii intr-o mutuala simpatie a aderentilor la o astfel de alcatuire
umana, in dorinta lor de a se unifica sub o guvernare proprie, recuperand o istorie
comuna, o politica, sentimentele si experientele avandu-si radacini in trecut.
Ernest Renan mergea chiar mai departe afirmand ca nu rasa, religia, limba, statul,
civilizatia ori interesele economice sunt cele care fac o natiune sa fie ceea ce este. Ideea
nationala eate intemeiata pe un trecut eroic, exemplificat de mari conducatori, sip e o
glorie proprie. Natiune este o comunitate de vointa, o imensa solidaritate a indivizilor
bazata pe constiinta sacrificiilor facute de-a lungul istoriei dar si a sacrificiilor viitoare.
Existenta unei natiuni este, altfel spus, un plebicist repetat zi de zi.
O indentitate nationala este un fapt de constiinta. Constiinta nationala este o
forma complexa a constiintei de grup, o forma de solidarizare afectiva si rationalizata
pentru atingerea unor obiective commune, superioare ce transcend interesele immediate
ale indivizilor. Ea este si reflexul unor mentalitati collective ce perpetueaza in memoria
istorica a unui grup mituri constitutive, frustari, anxietati si, nu de putine ori, traume ale
unor evenimente si epoci de minerat.
Identitatea nationala nu este doar o proiectie in trecut si si una intr-un viitor
nedefinit, un orizont de aspiratii.
Frederick Hertz semnala faptul ca aceste aspiratii se centreaza pe nevoia de
unitate nationala, inclusive politica, economica, sociala, religioasa, pe unitate culturala;
ca ele sunt indisociabile de libertatea national ace presupune independenta, refuzul
dominatiei straine, o libertate interioara in raport cu fortele taxate ca nenationale sau care
deroga de la imperativele nationale.
Privita prin prisma distinctiei intre datul individualitatii originare si procesul de
asumare a unei conditii proprii, prin impartasirea unei zestre si/sau experiente comune,
identitatea nationala evidentiaza faptul ca mecanismele de socializare primara (in familie,
in grupul etnic de apartenenta, in interiorul comunitatilor locale) si de socializare
secundara (la nevelul institutiilor, grupurilor de refetinta), ca de altfel si interactiunile ce

3
marcheaza, modeleaza indivizii si colectivitatile sunt determinate in configurarea
“supraidentitatii” europene.
Identitatea pe care o avem, sentimentul unicitatii cu care ne revendicam o
determinare spatio-temporala in registrul existentei noastre ca entitati inconfundabile in
sistemul de coordonate etno-culturale, constientizarea faptului ca suntem de altii in plan
identitar, prin limba, etnie, devenire istorica nu sunt de ajuns pentru a ne conferi acea
calitate distincta cu care ne impacam sau ne mandrim. Este nevoie ca aceasta calitate sa
fei validate de ceilalti. Etalata sau intrata in competitie cu entitati similare, dar straine si
exterioare ei, identitatea nationala nu isi este siesi suficienta3.
O identitate nationala reclama ca fiecare individ apartinand unui grup larg, ce se
defineste prin caracteristicile sale entice, sa adopte un cod existential internalizat si
acceptat de ceilalti indivizi a caror similaritate o impartaseste. Daca ea s-ar rezuma doar
la un set de reprezentari si motivatii interne, atunci ar fi o constructie fragile, saraca in
semnificatii care risca sa accentueze o stare de izolare.
Daca motivatiile si reprezentarile sunt externe, nutrindu-se din contactele cu
indivizi, grupuri si institutii ce-si alatura si articuleaza experientele existentiale, atunci
indentitatea nationala prezinta un grad de coagulare mai pronuntat, intrucat ea face recurs
la un principiu ordonator situate deasupra identitatilor individuale.
Fiecare indentitate nationala se intemeiaza pe un fond organic originar, pe o
mitologie constitutive si pe complexul unor reprezentari ale sinelui colectiv, pe un ethos
popular.
De exemplu, identitatea romaneasca se sprijina pe o mostenire genetica avand ca
figuri emblematice pe Traian, Decebal, marii voievozi – Mircea cel Batran, Stefan cel
Mare, Constantin Brancoveanu si altii - si isi trage substanta din valorile civilizatiei
agreste si protocolare, din valorile crestine ale Ortodoxiei; se atesta invocand principiul
continuitatii istorice si functioneaza pe baza anumitor autoreprezentari confirmate ale
unor virtuti ancestrale
Din aceasta cauza, identitatea romaneasca, aidoma altor identitati nationale, se
defineste prin afirmarea unor calitati si trasaturi etno-psihologice innascute sau
dobandite, recunoscute si prin respingerea sau incriminarea unor defecte. O identitate

3
Mihai Milca, Identitate romaneasca si europeana, Editura Ager, Bucuresti, 2005, p.

4
nationala este rezultanta unor judecati si prejudecati, a unor procese de asimilare difuza
sau de eorcizare a acelor elemente considerate straine ethosului propriu.
Frontierele departajarii identitatii nationale proprii de cele ale altor popoare sunt
mai mult sau mai putin fluide. Dar in imaginarul colectiv, national, ele sunt cu pretentii
de imuabilitate. De aceea o identitate nationala nu se poate dispensa de anumite
stereotipuri ridicate la rang de postulate etno-culturale si psihologice.
Stereotipul ecraneaza judecata de valoare, lucida si nepartinitoare, alimentand
combustia unei operatiuni justificative a acceptarii sau respingerii unor indivizi,grupuri
de alte etnii, ori a unor operatiuni selective, in plan atitudinal, folosind criterii simple de
discriminare a propriei identitati de identitatile straine.
Identitatea nationala a putut fi reflexul unei stari de jubilatie si mandrie
orgolioasa, o demnitate castigata, decurgand dintr-o istorie glorioasa, intemeiata pe
victorii, impliniri si recunoasteri in timp, o experienta tonifianta in umbra unei
exceptionalitati adanc inradacinate in constiinta colectiva a fiecarui individ in parte.