I.

NOŢIUNI TERMODINAMICE DE BAZĂ

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Termodinamica studiază sisteme termodinamice care interacţionează cu mediul exterior prin

transfer de energie sub formă de lucru mecanic şi/sau căldură.
Toate substanțele sunt formate din atomi şi molecule, constituenţi microscopici. Atomii sunt
considerați molecule monoatomice.
Agitaţie termică/mișcare termică = mişcarea permanentă, total dezordonată (haotică),
spontană şi dependentă de temperatură a moleculelor componente ale oricărui corp, indiferent de
starea lui de agregare
Fenomen termic = orice fenomen fizic legat de mişcarea permanentă, complet dezordonată şi
dependentă de temperatură care se manifestă la nivel molecular (agitaţie termică)
Gradul de libertate (i) al unei particule este oricare parametru care caracterizează poziţia
particulei şi care se poate modifica independent în timp.
O moleculă monoatomică are trei grade de libertate, toate de translaţie(i=3). O moleculă
diatomică are cinci grade de libertate, 3 de translaţie și 2 de rotație (i=5). O moleculă poliatomică are
şase grade de libertate: trei de translaţie şi trei de rotaţie (i=6).

NOŢIUNI DESPRE STRUCTURA DISCRETĂ A SUBSTANŢEI

1. Unitatea atomică de masă reprezintă a 12-a parte din masa atomică a izotopului de
Carbon 126C .
1 u=1,66 ∙ 10−27 kg
Unitatea atomică de masă a fost introdusă în 1961 ca unitate convențională pentru masa
atomică.
2. Masa atomică este masa unui atom exprimată în unități atomice de masă (m0A).
Masa moleculară reprezintă masa unei molecule exprimată în unități atomice de masă (m0M).
Atomii și moleculele au mase egale cu, aproximativ, un număr întreg de unități atomice de masă.
3. Masa atomică relativă reprezintă numărul care arată de câte ori masa unui atom este mai
12
mare decât a 12-a parte din masa atomului de carbon 6 C .
Masa atomică relativă aproximată la un număr întreg devine egală cu numărul de masă A notat
în sistemul periodic.
m0 A
Ar = → m0 A =u Ar
u
Este o mărime adimensională
4. Masa moleculară relativă reprezintă numărul care arată de câte ori masa unei molecule este
12
mai mare decât a 12-a parte din masa atomului de carbon 6C .
m0 M
M r= →m 0 M =u M r
u

Este o mărime adimensională.

Pentru a afla masa moleculară relativă a moleculelor compuse se însumează masele atomice
relative ale atomilor ce compun molecula.
Ex: Mr(H2O)=2·1+16=18
5. Un mol de substanță reprezintă cantitatea de substanţă a cărei masă, exprimată în grame, este
numeric egală cu masa moleculară relativă a substanţei date.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 1

 12
Molul conţine tot atâtea entităţi elementare/particule câţi atomi sunt în 12g de carbon 6C .
Ex: 18g de apă reprezintă un mol de apă.
Caracteristicile molului:
6. Masa molară (µ) reprezintă masa unui mol. Este o caracteristică a substanţei.
[ μ ] SI =1 kg / mol
g
μ= M r =M r ∙ 10−3 kg /mol
mol

7. Volumul molar (Vµ) reprezintă volumul unui mol de substanță.

[ V μ ]SI =1 m3 /mol
Pentru lichide și solide, volumul molar depinde de natura substanței și foarte puțin de
temperatură și presiune.
Pentru gaze, volumul molar depinde de temperatură și presiune.
Legea lui Avogadro: în aceleași condiţii de temperatură şi presiune, volumul molar al
gazelor este același (un mol dintr-un gaz oarecare ocupă același volum). Volume egale de gaze
diferite, aflate la aceeași presiune și temperatură, conțin același număr de molecule.
Independent de natura gazului, în condiţii normale de presiune și temperatură (t0=0ºC,
p0=105N/m2) volumul molar are valoarea
V μ=22,42 ∙10−3 m3 /mol

Pentru o substanță cu densitatea ρ și masa molară µ, volumul unui mol este:

m
ρ=
V
μ
V μ=
ρ
8. Numărul lui Avogadro reprezintă numărul de molecule dintr-un mol de substanţă,
independent de natura substanţei.
N A =6,023 ∙1023 molecule/ mol
12
Conform definiției unității atomice de masă u, NA este numărul de atomi de 6 C care au o
masă egală cu 12g.
9. Cantitatea de substanță (numărul de moli din substanță) (υ)
În SI molul este unitate de măsură fundamentală pentru cantitatea de substanţă.
1kmol=103moli
Cantitatea de substanță se scrie ca raportul dintre o caracteristică a sistemului și o caracteristică
similară a unui mol.
m N
ϑ= =
μ NA
[ ϑ ] SI =1 mol
V
Numai pentru gaze ϑ=
Vμ

m – masa de substanţă
N – numărul de molecule/atomi dintr-o substanţă
V – volumul de substanţă
Obs! A nu se confunda cantitatea de substanță care este o măsură a numărului de particule
dintr-o substanță cu masa care este o măsură a inerției.

10. Număr de molecule din unitatea de volum (număr volumic)/(concentrația)

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 2

 N
n=
V
[ n ] SI =1m−3

μ=N A m 0=N A M r u

Aplicaţii

a)Masa unei molecule

μ
μ=m 0 N A → m 0=
NA
b)Volumul unei molecule
Pentru gaze aflate în condiții normale de temperatură și presiune
V
V μ 0=V 0 N A →V 0 = μ 0
NA
Pentru o substanță cu densitatea ρ

Vμ μ
V 0= =
NA ρ NA

m0 μ
V 0= =
ρ ρNA
c) distanţa minimă/medie dintre molecule d
Presupunând că moleculele unui gaz sunt uniform distribuite și fiecare moleculă ocupă un
volum de forma unui cub cu latura l=d - distanţa minimă/medie dintre molecule, atunci
V 0=d 3 → d=√3 V 0

În jurul moleculelor există o sferă de acțiune intermoleculară cu raza r și cu volumul V0=4πr3/3.

3V0
√
Distanța intermoleculară este d 0=2r =2 3
4π
d)Masa molară (medie) a unui amestec de gaze
m am m am ∑ mk
ϑam = → μam= =
μ am ϑam ∑ ϑ k

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 3

 NOȚIUNI DE TERMODINAMICĂ

Sistem termodinamic = orice corp macroscopic sau ansamblu de corpuri macroscopice bine
definite. Corpurile macroscopice care nu fac parte din sistemul termodinamic definesc mediul exterior.
Sistemul termodinamic poate fi:
 Neizolat – dacă interacţionează cu mediul exterior
 Izolat – dacă nu interacţionează cu mediul exterior/nu schimbă energie şi nu schimbă
substanţă cu mediul exterior
SAU:
 deschis – între sistem şi mediul exterior are loc şi schimb de energie şi de substanţă
 închis – între sistemul şi mediul exterior există schimb de energie dar nu şi de substanţă
Parametri de stare – mărimile fizice măsurabile care determină starea (proprietăţile)
sistemului termodinamic la un moment dat. Parametrii de stare pot fi:
Intensivi – p, T, ρ și extensivi – V, m, ν, U
SAU:
De poziţie – V și de forţă – p
Obs. Presiunea și temperatura sunt parametri statistici

Parametrii de stare ai sistemelor termodinamice:

a)volum
Pentru o coloană de fluid de lungime L și aria bazei S, V=SL
[ V ] SI =1 m3
b)densitate
m
ρ=
V
[ ρ ] SI =1 kg /m3
c)presiune
F
p=
S
[ p ] SI =1 N /m 2=1 Pa
1atm=101325N/m2
1torr=1mmHg=1/760atm
1bar=105N/m2
d)temperatura T

Stare de echilibru termodinamic (SET) – starea în care toți parametrii de stare au valori
constante în timp. SET se reprezintă grafic printr-un punct într-un plan de coordonate p0V, numite
coordonate Clapeyron.

Schimb de căldură între corpuri. Echilibru termic

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 4

 Două sisteme termodinamice sunt în contact termic dacă ansamblul celor două sisteme este
izolat de exterior, iar între ele este posibil schimbul de căldură fără a fi posibil schimbul de lucru
mecanic.
Două sisteme termodinamice sunt în echilibru termic dacă, odată aduse în contact termic, între
ele nu mai are loc schimb de căldură..
Termostat - sistemul termodinamic a cărui temperatură nu se modifică în urma contactului
termic cu alt sistem termodinamic. Pentru ca un ST să fie termostat trebuie ca el să aibă masă și
energie foarte mari.
Temperatura este o mărime fizică scalară, fundamentală ce caracterizează starea de echilibru
termic a unui sistem.
Toate ST aflate în echilibru termic au aceeași temperatură.

Gradul Kelvin reprezintă 1/273,15 din temperatura stării triple a apei .

Kelvinul este unitate de măsură fundamentală în SI.
[ T ] SI =1 k

Temperatura în scara Kelvin se numește temperatură absolută. Temperatura egală cu zero

T=0K, corespunde stării materiei în care ar înceta mișcarea de agitație termică a moleculelor (practic
nu poate fi atinsă).
0K→ 273,150C
Corespondenţa între valoarea numerică a temperaturii în scara Celsius şi valoarea numerică a
acesteia în scara Kelvin:
T ( K ) =t ( C )+ 273,15=t ( c ) +T 0, unde T0=273,15K
Obs! ΔT(K)= Δt(oC)

Proces (transformare) termodinamic – trecerea unui sistem termodinamic dintr-o stare în

alta.
Proces cvasistatic – un proces care se desfășoară suficient de lent astfel încât majoritatea
stărilor intermediare sunt stări de echilibru termodinamic.
Proces reversibil – proces în care toate stările intermediare sunt stări de echilibru
termodinamic iar succesiunea de stări de echilibru termodinamic prin care trece sistemul poate fi
parcursă în ambele sensuri.
Un proces reversibil este şi cvasistatic. Nu orice proces cvasistatic poate fi şi reversibil.
Procesul reversibil se reprezintă printr-o curbă continuă în sistemul de coordonate p0V.
Procesele naturale sunt ireversibile.
Obs. Organismele vii sunt sisteme termodinamice neizolate deschide în care au loc procese
ireversibile, cvasistatice.
Proces ciclic – proces în care starea finală coincide cu starea iniţială.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 5

 II. PRINCIPIUL I AL TERMODINAMICII

1. Energia internă a unui sistem termodinamic, mărime de stare

Energia internă a unui sistem reprezintă suma dintre energiile cinetice ale tuturor moleculelor
din sistem datorată mişcării de agitaţie termică și energiile potenţiale determinate de interacţiunile
dintre molecule.
[ U ] SI =1 J

1J=1N·1m = 1 kg·m2/s2

La trecerea sistemului dintr-o stare iniţială de energie internă U 1, într-o stare finală de energie
internă U2, indiferent de transformare, variaţia ΔU=U 2-U1 nu depinde de stările intermediare prin care
a trecut sistemul, ci doar de stările finală şi iniţială. Aceasta înseamnă că energia internă este o
mărime de stare, ea fiind definită pentru stările de echilibru termodinamic.
Energia internă este o mărime aditivă, adică energia internă a unui sistem termodinamic este
egală cu suma energiilor interne ale părţilor componente ale sistemului.
Energia internă este funcţie de temperatură: U=f(T)

Schimbul de energie între două sisteme se poate face pe două căi:

- prin lucru mecanic, adică prin intermediul forţelor de interacţiune şi a deplasărilor macroscopice
(contact mecanic)
- prin schimb de căldură, adică prin contactul termic datorită unei diferenţe de temperatură (contact
termic)

2. Lucrul mecanic în termodinamică, mărime de proces

Lucrul mecanic (L) reprezintă energia pe care o schimbă sistemul termodinamic cu exteriorul,
în cazul în care parametrii lui externi de poziţie (volumul) se modifică.
Lucrul mecanic reprezintă energia pe care o schimbă un sistem termodinamic cu mediul
exterior, prin mişcările ordonate ale moleculelor.

Lucrul mecanic este o mărime fizică de proces, adică o mărime fizică asociată unei
transformări. Lucrul mecanic depinde nu numai de stările iniţială şi finală, ci şi de transformarea prin
care sistemul termodinamic trece din starea iniţială în starea finală.
[ L ] SI =1 J
Convenție de semn:
Lucrul mecanic efectuat/cedat de sistem asupra mediului exterior se consideră pozitiv
(Lcedat>0).
În destindere Vf>Vi → ΔV>0 → Lefectuat>0
Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 6
 Lucrul mecanic primit de sistem din mediul exterior se consideră negativ (Lprimit<0).
În comprimare Vf<Vi → ΔV<0 → Lprimit<0
Dacă ΔV=0, sistemul termodinamic nu face schimb de energie sub formă de lucru mecanic cu
mediul exterior → L=0

Interpretarea geometrică a lucrului mecanic

Din punct de vedere geometric, lucrul mecanic este numeric egal cu aria suprafeței delimitată
de graficul transformării p=f(V), axa OV şi paralele la ordonată duse prin stările iniţială şi finală.
Această interpretare geometrică a lucrului mecanic este valabilă atunci când transformare este
reprezentată în sistemul pOV.
V2

L=∫ p ( V ) dV = A
V1

Pentru un ciclu termodinamic, reprezentat în p0V, lucrul mecanic este egal cu aria suprafeței
delimitate de transformarea ciclică.

3. Căldura, mărime de proces

Căldura (Q) reprezintă energia pe care o schimbă un sistem termodinamic cu mediul exterior,
prin mişcările dezordonate ale moleculelor.
Căldura reprezintă energia transferată între sistem şi mediul exterior datorită diferenţei de
temperatură dintre acestea.
Schimbul de căldură dintre un sistem termodinamic și mediul exterior produce variația energiei
interne a sistemului respectiv.

[ Q ] SI =1 J
1cal=4,18 J
Convenţii de semn:
Căldura primită de sistem se consideră pozitivă → Qp>0
Căldura cedată de sistem se consideră negativă → Qc<0
În procesul adiabatic, sistemul termodinamic nu schimbă căldură cu mediul exterior (Q=0).
Învelişul adiabatic este învelişul care nu permite schimbul de căldură între sistem şi mediul
exterior iar modificarea stării de echilibru termodinamic se face doar prin schimb de lucru mecanic.

Căldura este o mărime fizică de proces.

Lucrul mecanic şi căldura nu sunt ”forme de energie”, ci forme ale schimbului de energie
în procesele termodinamice, deci sunt mărimi de proces. Ele depind de natura procesului
termodinamic.

4. Coeficienţii calorici sunt mărimi fizice ce stabilesc o dependenţă între căldura primită
sau cedată de un corp şi variaţia temperaturii sale. Această dependenţă este determinată de masa

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 7

corpului, natura corpului şi de condiţiile fizice în care are loc schimbul de căldură (tipul de
transformare/proces termodinamic) doar în cazul gazelor.

Capacitatea calorică este o mărime fizică numeric egală cu căldura necesară unui corp pentru
a-şi varia (crește sau micșora) temperatura unui corp cu un grad.
Q
C=
∆T
[ C ] SI =1 J /K
∆ T =T f −T i
∆ T - variația temperaturii
Capacitatea calorică este o caracteristică termică a corpului.

Căldura specifică este o mărime fizică numeric egală cu căldura necesară unităţii de masă
dintr-un corp pentru a-şi varia temperatura cu un grad.
Q
C=
m ∆T
[ C ] SI =1 J /kgK

C
c=
m
Căldura specifică este o mărime ce caracteristică proprietățile termice ale materialului din care
este alcătuit corpul.
Pentru gaze, căldura specifică depinde de transformarea prin care se face schimbul de căldură.
(mărime de proces)

Căldura molară este o mărime fizică numeric egală cu căldura necesară unui mol de substanţă
pentru a-şi varia temperatura cu un grad.
Q
C=
ϑ∆T
[ C ] SI =1 J /molK

C μ=c ∙ μ

Căldura molară este o caracteristică termică a substanţei.

Pentru gaze, căldura molară depinde de transformarea prin care se face schimbul de căldură.
(mărime de proces)

Ecuaţia calorimetrică
Dacă două corpuri cu temperaturi diferite sunt aduse în contact termic într-o incintă izolată
adiabatic de mediul exterior atunci căldura cedată de corpul mai cald este egală cu căldura primită de
corpul mai rece.
Q primit =|Q cedat|
În urma contactului termic corpurile ajung la aceeaşi temperatură finală de echilibru T.

Pentru un sistem de n corpuri de mase m i, călduri specifice c i și temperaturi inițiale t i, ecuația

calorimetrică se scrie: suma algebrică a căldurilor schimbate este egală cu zero.
n

n ∑ mi ci ti
∑ mi c i ( t−ti ) =0 →t= i=1n
i=1
∑ mi ci
i=1

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 8

 4. Principiul I al termodinamicii se referă la modul în care variază energia internă a
unui sistem care interacţionează mecanic sau termic cu mediul exterior.
Variația energiei interne într-o transformare termodinamică este egală cu energia transferată
către sistem în cursul transformării, sub formă de lucru mecanic și căldură.

Formularea I: În orice proces termodinamic, variaţia ΔU a energiei interne a unui sistem

termodinamic, depinde doar de starea iniţială şi starea finală a sistemului, fiind independentă de
stările intermediare prin care acesta evoluează.
Concluzie: ΔU nu depinde de transformare de stare
ΔU – variaţia energiei interne a sistemului în timpul transformării
∆ U =U f −U i

Formularea II: Căldura primită de un sistem este egală cu variaţia energiei interne a
sistemului plus lucrul mecanic efectuat de sistem.
Q= ΔU + L - expresia matematică a principiului I al termodinamicii

Acest principiu exprimă este o lege generală de conservare a energiei și transformării energiei
în procesele termodinamice.
Consecințe:
 dacă sistemul termodinamic este izolat atunci energia internă se conservă.
Q=0 , L=0 → ∆U =0 → U=constant
 dacă nu se face schimb de căldură cu mediul exterior (sistemul termodinamic se află într-un
înveliş adiabatic) atunci variaţia energiei interne va fi egală cu lucrul mecanic schimbat de
sistem cu mediul exterior ∆ U =−L
 dacă sistemul termodinamic efectuează o transformare ciclică ∆ U =0 →Q=L
Aceasta înseamnă că sistemul termodinamic poate efectua lucru mecanic (L>0) numai dacă
primeşte căldură din exterior (Q>0) şi poate „primi” lucru mecanic de la mediul exterior numai dacă
cedează căldură acestuia (Q<0). Deci, este imposibilă construirea unui motor care să funcţioneze ciclic
fără să primească căldură de la mediul exterior (perpetuum mobile de speţa I).

Formularea III: Nu este posibilă realizarea unui perpetuum mobile de speța I, adică a unei
mașini termice care ar efectua lucru mecanic într-un proces ciclic fără să primească căldură din
mediul exterior.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 9

 III. GAZUL IDEAL. LEGILE GAZULUI IDEAL

Gazul ideal reprezintă un model simplificat al gazelor reale.

La temperaturi suficient de mari și presiuni mici (gaze rarefiate), gazele reale se comportă la fel
ca și gazele ideale. Cu cât gazul este mai rarefiat (numărul de particule este mai mic, densitatea este
mai mică) cu atât gazul este mai apropiat de modelul de gaz ideal.

1. Caracteristicile gazul ideal

 Gazul este format dintr-un număr foarte mare de molecule identice, al căror număr în unitatea
de volum este acelaşi.
 Dimensiunile moleculelor sunt mici în comparaţie cu distanţele relative dintre ele, astfel încât
ele sunt considerate puncte materiale (dimensiuni neglijabile) şi pot avea numai o mişcare de
translaţie nu şi de rotaţie.
 Moleculele se află în mişcare haotică şi continuă, iar mişcarea fiecărei molecule are loc
conform legilor mecanicii clasice.
 Forţele intermoleculare sunt nule; între două ciocniri moleculele se mişcă uniform pe traiectorii
rectilinii.
 Ciocnirile dintre molecule şi dintre molecule și pereţii incintei sunt perfect elastice.

Gazul ideal este un sistem format din puncte materiale care nu interacționează între ele.

Ecuaţia termică de stare (sau ecuația Clapeyron-Mendeleev) a gazului ideal exprimă o

relație între parametrii de stare ai gazului ideal: p, V, T, υ
pV =ϑRT
m
pV = RT
μ
N
pV = RT
NA
p0 V μ 0
R= =8,31 J /molK este constanta universală a gazelor ideale
T0

R nu depinde de natura gazelor.

Densitatea gazului ideal

m pμ
ρ= → ρ=
V RT
[ ρ ] SI =1 kg /m3

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 10

 p0 μ
Densitatea gazului ideal în condiții normale : ρ=
RT0
Variaţia densităţii cu temperatura:
T0 p
ρ=ρ0
T p0
Numărul de molecule din unitatea de volum:

N pNA
n= →n=
V RT

3 RT
Viteza termică a moleculelor gazului ideal : vT =
R
√ μ
k= – constanta lui Boltzmann
NA

2. Transformările/Legile gazului ideal

Transformarea izotermă (izos=același, termos=temperatură): T=const., m=const.

Legea transformării izoterme: Într-o transformare izotermă, presiunea unui gaz ideal variază
invers proporţional cu volumul gazului.
a
pV =const . → p= , a=const .
V
p1 V 1=p 2 V 2
V2>V1→p2<p1, V2<V1→ p2>p1

Transformarea izotermă se reprezintă grafic în sistemul POV printr-o hiperbolă echilateră.

Transformarea izobară (baros=presiune): p=const., m=const.

Legea transformării izobare: Într-o transformare izobară, volumul gazului ideal variază direct
proporţional cu temperatura absolută.
V
=const . →=V =aT , a=const .
T
V1 V2
=
T 1 T2

T2>T1→ V2>V1, T2<T1→ V2<V1

Reprezentări grafice

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 11

 Transformarea izocoră: V=const., m=const
Legea transformării izocore: Într-o transformare izocoră, presiunea variază direct proporţional
cu temperatura absolută.

p
=const . →= p=aT , a=const .
T
p1 p2
=
T1 T2
T2>T1→ p2>p1, T2<T1→ p2<p1
Reprezentări grafice

Transformarea adiabatică: Q=0, m=const.

Când procesele termodinamice se produc rapid, ele pot fi considerate procese adiabate.
Ecuaţia Poisson, care descrie transformarea adiabată, are trei forme:

p V γ =const .
T V γ−1=const .
1−γ
γ
Tp =const .

În planul pOV panta adiabatei este mai mare decât panta izotermei. Pentru aceeaşi
destindere/comprimare variaţia presiunii este mai mare în procesele adiabatice decât în cele
izoterme.Pentru aceeași variație a presiunii, variația volumului este mai mare în transformarea
izotermă față de transformarea adiabatică.
(tgα)ad=γ·(tgα)iz

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 12

 Transformare generală: m=const.

pV
=const .
T
p1V 1 p2V 2
=
T1 T2

Transformare generală de forma: p=aV, a=ct, a>0, m=const.

p p p
=const . → 1 = 2
V V1 V2

Transformarea politropă:

O transformare politropă este o transformare în care căldura molară a gazului ideal rămâne
constantă în timpul transformării (C=const.)
Transformarea politropă este un caz general al transformărilor termodinamice.
p V n=const . (formula lui Poisson)
n – exponent politropic
Cazuri particulare
n=0
n=1
n=∞
n=γ

Legile gazului ideal se aplică numai dacă m=const (ν=const)

Atunci când cantitatea de gaz se modifică (se pierde gaz din incintă sau se introduce gaz în
incinta respectivă) se aplică ecuaţia termică de stare scrisă pentru starea iniţială, respectiv finală a
gazului.
m1
p1 V = R T 1
μ
m2
p2 V = R T 2
μ
m ev=m1−m2

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 13

 mad=m2 −m1

IV. APLICAREA PRINCIPIULUI I AL

TERMODINAMICII LA TRANSFORMĂRILE GAZULUI IDEAL

1. Relaţia lui Robert-Mayer stabileşte legătura dintre căldurile molare sau căldurile
specifice ale unui gaz ideal la presiune constantă şi la volum constant.
C p=C v + R
R
c p=c v +
μ

iR
Dacă V=const → C v =
2
C v – căldură molară izocoră
(i+2)R
Dacă p=const → C p=
2
C p – căldură molară izobară
R – constanta universală a gazelor ideale

C v =μ c v , c v - căldura specifică izocoră

C p=μ c p, c p - căldura specifică izocoră

Determinarea C p şi C v în funcţie de exponentul adiabatic γ

C p=C v + R

Cp R Rγ
γ= → Cv = și C p =
Cc γ−1 γ −1

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 14

 2. Energia internă a gazului ideal ( monoatomic, biatomic, poliatomic)
Pentru gazul ideal, moleculele sunt identice, deci au aceeași masă și forţele intermoleculare
sunt nule astfel că se neglijează orice energie potenţială datorată forţelor intermoleculare.
Energia internă a gazului ideal este egală cu energia cinetică totală de agitație termică a
moleculelor gazului.
i
Energia cinetică medie a unei molecule este: kT
2
k N A =R , k – constanta lui Boltzmann
i
U = ϑRT - ecuaţia calorică de stare a gazului ideal
2
U =ϑC v T
i – număr grade de libertate
Energia internă a gazului ideal este funcţie de temperatură și de cantitatea de substanță:
U=U(T, ν)
Dacă gazul ideal este monoatomic (He, Ne), moleculele au doar mişcări de translaţie (i=3) şi
3
energia internă este dată de relaţia U = ϑRT
2
Dacă gazul ideal este biatomic (O2, N2, H2), moleculele au mişcări de translaţie şi de rotaţie
5
(i=5) şi energia internă este dată de relaţia U = ϑRT
2
6
Pentru gazul poliatomic i=6 şi U = ϑRT
2

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 15

 Aplicaţii ale principiului I la transformările simple ale gazului ideal

Tipul Parametri Legea Variaţia energiei Căldura Lucrul mecanic Destindere Comprimare
transformării constanţi transformării interne ΔU Q L V2>V1 V2<V1
izotermă temperatura pi V i= pf V f ∆ U =0 Vf Vf Lefectuat >0 L primit <0
masa U =const . Q=ϑRTln L=ϑRTln
Vi Vi Q pr >0 Q ced <0
C μ=∞ p U =const . U =const .
L=ϑRTln i
pf
izobară presiunea Vi V f ∆ U =ϑ CV ∆T =ϑ CQ=ϑ C p ∆i)T =ϑ C p (TL=
V (T f −T f −Tpi∆
)V Lefectuat >0 L primit <0
masa = ¿ p(V f −V i )
Ti Tf T f >T i T f <T i
L=ϑR ∆T Q pr >0 Q ced <0
¿ ϑR(T f −T i ) ∆ U >0 ∆ U <0
U f >U i U f <U i
izocoră volumul pi pf ∆ U =ϑ CV ∆T =ϑ C∆V U
(T=ϑ CiV) ∆T =ϑ C V L=0
f −T (T f −T i) L=0 L=0
masa = T2>T1 → p2>p1 T2<T1→ p2<p1
Ti T f
Qprimit>0 Qcedat<0
ΔU>0 ΔU<0
U2>U1 U2<U1
adiabatică masa pV   const ∆ U =ϑ CV ∆T =ϑ CQ=0
V (T f −T i ) L=− ΔU Lefectuat>0 Lprimit<0
C μ=0 L=−νCV ΔT
TV γ−1 = const ΔU<0 ΔU>0
¿−νC V ( T 2 −T 1 )
C U2<U1 U2>U1
γ= P T2<T1 răcire T2>T1 încălzire
CV

generală masa p=aV, a=const ∆ U =ϑ CV ∆T =ϑ CQ=ΔU+L

V (T f −T i ) Aria suprafeţei Lefectuat>0 Lprimit<0
liniară p1 p2 Q=υCμΔT delimitate de
= transformare în pOV
V1 V 2
∆ U =ϑ CV ∆T =ϑ C V (T f −T i)
ciclică masa 0 Q=L Aria suprafeţei
transformării în pOV

Observaţie: În rezolvarea problemelor, pentru calcularea celei de-a treia mărimi (Q, L, ΔU) se va ţine cont de principiul I al termodinamicii: Q  U  L

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 16

 V. PRINCIPIUL II AL TERMODINAMICII

Transformare monotermă este transformarea în care sistemul termodinamic schimbă căldură cu

un singur termostat/sursă caldă.
Transformarea bitermă este transformarea în care sistemul termodinamic schimbă căldură cu
două termostate având temperaturi diferite.

Conform principiului I poate avea loc o transformare integrală a căldurii în lucru mecanic într-
un proces ciclic în care se schimbă căldură cu un singur termostat .
Experiența arată că în realitate nu este posibilă transformarea integrală a căldurii în lucru
mecanic, adică nu este posibilă obținerea de lucru mecanic într-o transformare ciclică în care se
schimbă căldură cu un singur termostat.
Pentru a exprima imposibilitatea transformării integrale a căldurii în lucru mecanic, W.
Thomson a formulat următorul principiu:
Formularea Thomson pentru principiul II : Este imposibilă o transformare ciclică
monotermă reversibilă având ca unic rezultat transformarea integrală a căldurii primite în lucru
mecanic.
Dacă transformarea ciclică monotermă este și ireversibilă atunci sistemul primește lucru
mecanic din exterior. Al doilea principiul al termodinamicii afirmă imposibilitatea transformarea
integrală a căldurii primite în lucru mecanic numai în cazul transformării monoterme ciclice
reversibile. Principiul nu exclude posibilitatea transformării integrale a căldurii în lucru mecanic, dar
în cazul transformărilor monoterme deschise (ex: transformarea izotermă).

Atunci când două corpuri cu temperaturi diferite sunt în contact termic, căldura trece de la sine
de la corpul mai cald la corpul mai rece.
Formularea Clausius pentru principiul II: Este imposibil un proces în care căldura să poată
trece de la sine de la un corp cu temperatură dată la un corp cu temperatură mai ridicată, adică fără un
consum de lucru mecanic.
Principiul nu exclude posibilitatea de trecere a căldurii de la un corp cu temperatură mai
scăzută (corp rece) la un unul cu temperatură mai ridicată (corp cald) dacă se intervine din exterior.
Este cazul mașinilor frigorifice.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 17

 VI. MOTOARE TERMICE

1. Motorul termic este un dispozitiv care transformă energia termică în energie

mecanică(lucru mecanic util). Toate motoarele termice au o substanţă de lucru care suferă o serie de
transformări, în procese ciclice. Energia termică primită este rezultată din arderea unui combustibil. În
funcţie de locul unde are loc arderea combustibilului, motoarele se clasifică în.
 motoare cu ardere externă (utilizate la locomotivele cu aburi sau la turbinele cu aburi)
 motoare cu ardere internă (motorul cu aprindere prin scânteie, motorul Diesel, motoarele cu
reacție)
Căldura obținută este transmisă substanței de lucru (aer, gaze de ardere) care își măresc
presiunea și apasă pe pistonul mobil al unui cilindru punându-l în mișcare, producându-se lucru
mecanic.
Durata deplasării pistonului în cilindru între poziţiile sale extreme se numeşte timp de
funcţionare.
Succesiunea de transformări la care participă substanţa de lucru reprezintă ciclul de funcţionare
al motorului.
Transformarea ciclică: ΔU=0
Într-o transformare ciclică bitermă, lucrul mecanic efectuat este L=Q= P
Q −|Q |
C
Motorul termic primeşte căldură de la o sursă caldă, transformă o parte din căldură în lucru
mecanic util şi cedează diferenţa sub formă de căldură unei surse reci.

Randamentul unui motor termic este egal cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat de motor
şi căldura absorbită de la sursa caldă.
L Q p−|Qc| |Qc|
η= = =1−
Qp Qp Qp

Randamentul nu are unitate de măsură (este o mărime fizică adimensională).

η<1
Puterea motorului:
L ηQ p
P= =
t t

Maşina frigorifică absoarbe căldură de la sursa rece și o transmite unei surse calde,
consumând pentru aceasta un lucru mecanic din exterior.

Motorul Carnot

Ciclul Carnot este o transformare ciclică ideală, reversibilă,

bitermă, substanța de lucru fiind un gaz ideal. Eeste alcătuit din:
1→2 destindere izotermă
2→3 destindere adiabatică
3→4 comprimare izotermă
4 →1 comprimare adiabatică
Carnot a arătat că randamentul oricărei mașini reversibile care
lucrează între aceleași temperaturi Tmin și Tmax este

T min
ηc =1−
T max

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 18

 Tmin/T2 – temperatura sursei reci
Tmax/T1 – temperatura sursei calde
Randamentul unui ciclu Carnot reversibil nu depinde natura și cantitatea de substanţa de lucru,
ci doar de temperaturile extreme între care loc procesul.
Teorema Carnot: Toate motoarele care funcționează pe baza unui ciclu Carnot reversibil între
două temperaturi date au același randament indiferent de substanța de lucru
Orice altă mașină care lucrează între aceleași două temperaturi nu poate avea randamentul mai
mare ca ηC.
ηreal<ηC
Motoarele cu ardere internă au randamentul până în 40%.

3. Motorul OTTO este un motor în 4 timpi, cu aprindere prin scânteie, cu ardere internă
(arderea combustibilului se face în interiorul cilindrului motorului). Combustibilul folosit: amestec de
vapori de benzină şi aer
Ciclul de funcţionare este reprezentat de o transformare ciclică formată din 2 transformări
izocore şi 2 transformări adiabatice.
Pistonul cilindrului permite, în deplasarea sa, comprimarea şi destinderea amestecului carburant
prin deplasarea sa alternativă între punctele de volum maxim, respectiv minim numite punctul mort
inferior(PMI) şi punctul mort superior(PMS). Durata deplasării pistonului în cilindru între poziţiile
sale extreme se numeşte timp de funcţionare.
În deplasarea sa pistonul antrenează mecanismele care trebuiesc puse în mişcare prin acţiunea
motorului printr-un sistem bielă-manivelă. Prin acest sistem mișcarea rectilinie alternativă a pistonului
se transformă în mișcare circulară uniformă. Sistemul de aprindere este format dintr-o bujie. Scânteia
este obţinută între electrozii bujiei alimentaţi cu o tensiune foarte mare.

Timpii de funcţionare:
Timpul I - Admisia
Supapa de admisie se deschide, supapa de evacuare fiind închisă. Pistonul se deplasează de la
punctul mort superior la cel inferior pe măsură ce în cilindru pătrunde un amestec de vapori de benzină
şi aer (amestec carburant), amestec realizat în carburator. Admisia se face la presiune constantă egală
cu presiunea atmosferică normală.
Timpul II - Compresia
Când pistonul ajunge la PMI se închide supapa de admisie şi pistonul începe să urce în cilindru
comprimând amestecul carburant. Compresia se produce suficient de rapid astfel încât poate fi
considerată ca o transformare adiabatică, în urma căreia se produce creşterea temperaturii şi presiunii.
Când pistonul ajunge în PMS se produce o scânteie care aprinde brusc combustibilul aflat la
temperatură foarte mare.
Timpul III - Arderea si detenta
Arderea combustibilului determină creşterea bruscă a temperaturii şi presiunii şi, datorită
inerţiei pistonului, acesta nu se deplasează în timpul aprinderii, procesul de ardere fiind izocor. Gazele
de ardere rezultate (t=20000C p=25atm) apasă asupra pistonului și-l pun în mişcare spre punctul mort
inferior. Procesul de destindere a gazelor de ardere se produce într-un timp scurt putând fi considerat
adiabatic (detenta).Timpul III este timpul motor, în care se efectuează lucru mecanic asupra
pistonului.

Timpul IV - Evacuarea
Când pistonul ajunge în PMI se deschide supapa de evacuare şi presiunea scade brusc până la
valoarea presiunii atmosferice. Procesul se produce la volum constant.
Pistonul se deplasează către PMS şi împinge în afară, prin supapa de evacuare toate gazele arse aflate
în cilindru.

Observaţie: Singurul timp în care se produce lucru mecanic util este timpul 3.

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 19

T I – admisia: 0 -1 (p0=ct)
T II – compresia: 1-2 (Q=0)
T III – aprinderea: 2-3 (V=ct) şi detenta: 3-4 (Q=0)
T IV – evacuarea: 4-1(V=ct) și 1-0 (p0=ct)

Randamentul motorului Otto poate fi dedus pe baza relaţiilor de transformare dintre parametrii
gazului în cele patru transformări ale ciclului termodinamic în funcție de raportul de compresie
V
ε= 1
V2
Q C  T T  T T
  1  41  1  v 4 1  1  4 1
Q23  Cv  T3  T2  T3  T2

 1
 1 V 
TV
1 1  T2V2 1  T2  T1  1   T2  T1  1
 V2 

T4V4 1  T3V3 1
V4  V1  T4V1 1  T3V2 1  T3  T4  1
V3  V2

T4  T1 1
   1 
  T4  T1 
 1
γ−1
η=1- ε ,

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 20

 4. Motorul DIESEL este un motor în 4 timpi, cu aprindere prin compresie. Combustibilul
folosit este motorina care este pulverizată lent în cilindrul motorului cu ajutorul pompei de injecţie.
Este un motor de putere mare. Ciclul de funcţionare este reprezentat de o transformare ciclică formată
din 2 transformări adiabatice, o transformare izocoră și una izobară.
Timpul I-Admisia
Supapa de admisie se deschide, supapa de evacuare fiind închisă. Pistonul se deplasează de la
punctul mort superior la cel inferior pe măsură ce în cilindru pătrunde aer. Admisia se face la presiune
constantă egală cu presiunea atmosferică normală.
Timpul II - Compresia
Când pistonul ajunge la PMI se închide supapa de admisie şi pistonul începe să urce în cilindru
comprimând adiabatic aerul. Compresia adiabatică este mult mai mare decât la cele cu aprinderea prin
scânteie (p=35-50 atm) când temperatura atinge valori de ordinul 8000C.
Timpul III-Arderea şi detenta
Când pistonul ajunge în PMS pompa de injecţie pulverizează picături fine de motorină în
cilindru. Acestea se aprind treptat, arderea este lentă, de aceea procesul de ardere este izobar. În urma
arderii rezultă gaze de ardere care împing pistonul, efectuându-se lucru mecanic. Procesul este
adiabatic.
Timpul III este timpul motor, în care se efectuează lucru mecanic asupra pistonului.
Timpul IV - Evacuarea
Când pistonul ajunge în PMI se deschide supapa de evacuare şi presiunea scade brusc până la
valoarea presiunii atmosferice. Procesul se produce la volum constant.
Pistonul se deplasează către PMS şi împinge în afară, prin supapa de evacuare toate gazele arse aflate
în cilindru.
Randamentul motorului Diesel este superior motorului cu aprindere prin scânteie.

T I – admisia: 0 -1 (p=ct)
T II – compresia: 1-2 (Q=0)
T III – injecția și aprinderea: 2-3 (p=ct) și detenta: 3-4 (Q=0)
T IV – deschiderea SE 4-1 (V=ct) și evacuarea1-0 (p=ct)

Observaţie: Singurul timp în care se produce lucru mecanic

util este timpul 3.

Randamentul motorului Diesel poate fi exprimat în funcţie de rapoartele de compresie:

V
E 1
V2  V
  3
V  V1
 3
V2

Q41  Cv  T4  T1 
  1  1
Q23  C p  T3  T2 

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 21

  1
1  2 : TV
1 1  T2V2 1  T2  T1  1
 1
V V V 3  4 : T3V3 1  T4V4 1 V 
2  3 : 2  3  T3  T2 3  T3  T1    1
  T4  T3  3 
T2 T3 V2 V4  V1  V1 
 V3 
 1
 T4  T1  1     T1  
 V2  

Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Termodinamică Pagină 22