6 ADVANCED ANALYSIS OF ELECTRIC CIRCUITS

Succinte explicaţii şi exemple de aplicare a acestor metode sunt oferite în

cele ce urmează.

1.4.1. Metoda teoremelor lui Kirchhoff

Cele l ecuaţii independente, folosite pentru calculul curenţilor laturilor unui
circuit dat (cu l laturi, n noduri şi γ părţi separate galvanic), se obţin astfel:
► α ecuaţii cu prima teoremă a lui Kirchhoff, conform (1.2) şi (1.3),
► m ecuaţii cu a doua teoremă a lui Kirchhoff, conform (1.5) şi (1.6).
În scrierea sistematică a ecuaţiilor, este recomandabilă parcurgerea
etapelor (1 – 7) prezentate în §1.3.
Întrucât toate elementele unui circuit liniar au caracteristici tensiune-curent
liniare, sistemul ecuaţiilor lui Kirchhoff va fi algebric, liniar, cu coeficienţi
constanţi (numere reale). În consecinţă, soluţia acestui sistem va fi unică, deci se
obţin valori unice pentru curenţii laturilor.
Se va exemplifica metoda prin calculul curenţilor laturilor pentru circuitul
din fig. 1.3.a, în care se cunosc t.e.m. E1 şi E3 ale surselor de tensiune şi
rezistenţele R1 , R2 , R3 , R4 . Deoarece l = 3, n = 2 şi γ = 1 , rezultă
α = n − γ = 2 − 1 = 1,
m = l − n + γ = 3 − 2 + 1 = 2.
Digraful asociat acestui circuit este reprezentat în fig. 1.3.b, latura 3
constituind arborele, iar laturile 1 şi 2 fiind coarde.

E3 R3
I1

R1 II
I R2
R4 1 2 3
E1 I2
I3

(a) (b)
Fig. 1.3

Ţinând seama de sensurile marcate pe fig. 1.3.a, aplicarea teoremelor lui

Kirchhoff conduce la sistemul de ecuaţii
I1 + I 2 − I 3 = 0,
R1 I1 + R3 I 3 + R4 I 3 = E1 + E3 ,
R2 I 2 + R3 I 3 + R4 I 3 = E3 .
1. Circuite electrice liniare 7

Pentru valori cunoscute ale t.e.m. şi rezistenţelor

E1 = 5 V; E3 = 3 V; R1 = 0.12Ω; R1 = 0.12Ω; R2 = 68Ω; R3 = 0.24Ω; R4 = 150Ω,
sistemul de ecuaţii algebrice liniare capătă forma:
I1 + I 2 − I 3 = 0,
0.12 I1 + 150.24 I 3 = 8,
68 I 2 + 150.24 I 3 = 3.
Ca soluţii unice ale sistemului de ecuaţii, se obţin curenţii laturilor:
I1 = −0.0737 A, I 2 = 0.1270 A, I 3 = 0.0533 A .

Semnul „–” pentru valoarea curentului I1 indică faptul că sensul acestuia

este invers faţă de cel adoptat, în mod arbitrar, pentru scrierea ecuaţiilor.
Validarea rezultatelor obţinute se poate realiza prin efectuarea bilanţului
puterilor în circuit, adică prin verificarea egalităţii
E1 I1 + E3 I 3 = R1 I12 + R2 I 22 + R3 I 32 + R4 I 32 ,
pentru valorile calculate ale curenţilor laturilor.

1.4.2. Metoda superpoziţiei

Principiul superpoziţiei sau „principiul suprapunerii efectelor” este general
valabil în medii liniare. În particular, în cazul circuitelor electrice liniare, acest
principiu se concretizează în teorema superpoziţiei. Conform acesteia, intensitatea
curentului electric din orice latură a unui circuit liniar este suma algebrică a
intensităţilor curenţilor pe care i-ar produce în acea latură fiecare dintre surse
acţionând singură, celelalte surse fiind pasivizate.
Pentru intensitatea I j a curentului din latura j rezultă deci
l
Ij = ∑I
p =1
jp , (1.8)

unde I jp este curentul produs în latura j de sursa aflată în latura p, atunci când
toate celelalte surse din circuit au fost pasivizate.
Ca exemplu, se vor calcula prin metoda superpoziţiei curenţii din laturile
circuitului reprezentat în fig. 1.4.a.
Pasivizarea sursei E3 conduce la schema din fig. 1.4.b, iar prin pasivizarea
sursei E1 se obţine schema de calcul din fig. 1.4.c.
Aplicarea metodei superpoziţiei conduce la următoarele rezultate:
8 ADVANCED ANALYSIS OF ELECTRIC CIRCUITS

E1 E3 R2
I1 = I11 + I13 , unde I11 = şi I13 = − ⋅ ,
R1 + R2 || R3 R3 + R1 || R2 R1 + R2

E1 R3 E3 R1
I 2 = I 21 + I 23 , unde I 21 = ⋅ şi I 23 = ⋅ ,
R1 + R2 || R3 R2 + R3 R3 + R1 || R2 R1 + R2

E1 R2 E3
I 3 = I 31 + I 33 , unde I 31 = − ⋅ şi I 33 = .
R1 + R2 || R3 R2 + R3 R3 + R1 || R2

I1 I3 I11 I 31 I13 I 33
I2 I 21 I 23
R1 R3 R1 R3 R1 R3
R2 R2 R2
E1 E3 E1 E3

(a) (b) (c)

Fig. 1.4

Metoda superpoziţiei nu este recomandată de practică în cazul circuitelor

cu număr relativ mare de laturi şi noduri, din cauza volumului de calcul implicat.
Este eficientă atunci când, pentru un circuit dat, nu interesează curenţii tuturor
laturilor, ci doar curentul într-o latură a acestuia.
Pentru exemplificare, se va calcula curentul I 4 al circuitului din fig. 1.5
folosind metoda superpoziţiei.

I4 E4

R1 R3
R2 R4
E1 E5
R5

Fig. 1.5

Rezultă:
I 4 = I 41 + I 44 + I 45 ,
unde
1. Circuite electrice liniare 9

E1 R2 R3
I 41 = − ⋅ ⋅ ,
R1 + R2 || (R5 + (R3 || R4 )) R2 + R5 + R3 || R4 R3 + R4

E4
I 44 = − ,
R4 + R3 || (R5 + R1 || R2 )

E5 R3
I 45 = ⋅ .
R5 + R1 || R2 + R3 || R4 R3 + R4
Principiul superpoziţiei stă la baza unor metode de calcul în medii liniare,
în particular al metodei curenţilor de ochiuri aplicabilă în circuite electrice liniare.

1.4.3. Metoda generatorului echivalent

Un circuit dipolar liniar activ (fig. 1.6.a) admite două scheme echivalente:
a) schema generatorului de tensiune echivalent (fig. 1.6.b);
b) schema generatorului de curent echivalent (fig. 1.6.c).

A A A
Linear I AB RAB0 I AB I AB
active G AB0
circuit U AB R U AB R I ABs U AB G
U AB0
B B B
(a) (b) (c)

Fig. 1.6

Latura pasivă conectată la bornele (A, B) ale dipolului activ se consideră

de rezistenţă R şi conductanţă G .
Pentru schema echivalentă din fig. 1.6.b, rezultă (teorema Thévenin-
Helmholtz)
U AB 0
I AB = , (1.9)
R + R AB 0

unde U AB 0 este tensiunea de mers în gol la bornele (A,B), iar R AB 0 este rezistenţa
internă a circuitului pasivizat.
Pentru schema echivalentă din fig. 1.6.c, rezultă (teorema lui Norton)
I AB s
U AB = , (1.10)
G + G AB 0
10 ADVANCED ANALYSIS OF ELECTRIC CIRCUITS

unde I AB s este curentul de scurtcircuit al dipolului activ, iar G AB 0 este

conductanţa internă a dipolului pasivizat.
Metoda bazată pe formulele (1.9), respectiv (1.10), permite calculul rapid
al curentului, respectiv tensiunii la borne, pentru o latură oarecare a unui circuit
liniar. Ca exemplu, se va calcula curentul I 2 pentru schema electrică din fig. 1.4.a
folosind formula (1.9) adaptată:
U AB 0
I2 = .
R2 + R AB 0

Schema auxiliară din fig. 1.7.a permite calculul tensiunii de mers în gol:
E1 − E3 E1 R3 + E3 R1
U AB 0 = E1 − R1 I = E1 − R1 ⋅ = .
R1 + R3 R1 + R3

I A A

R1 R3
U AB0 R1 R3
E1 E3

B B
(a) (b)

Fig. 1.7

Pasivizarea dipolului activ conduce la schema auxiliară din fig. 1.7.b, din
care rezultă
R1 R3
R AB 0 = .
R1 + R3

Substituind U AB 0 şi R AB 0 în expresia obţinută pentru I 2 , prin

particularizarea relaţiei (1.9), se obţine
E1 R3 + E3 R1
I2 = .
R1 R2 + R2 R3 + R3 R1
Pentru reţele pasive simple, folosind doar teoremele lui Kirchhoff şi relaţia
(1.9), se poate efectua calculul rezistenţei echivalente în raport cu două borne, fără
a efectua transfigurări.
De exemplu, pentru reţeaua pasivă din fig. 1.8, cu bornele (A, B), se poate
calcula curentul I debitat de o ipotetică sursă de tensiune (reprezentată cu linie
întreruptă), utilizând în acest scop ecuaţiile lui Kirchhoff. Se obţine
1. Circuite electrice liniare 11

E
I= ,
19
R+r
16
rezultat care, interpretat şi comparat cu relaţia (1.9) oferă rezistenţa echivalentă
căutată
19
R AB = R.
16
R 2R

I
A 2R B
R R

E r

Fig. 1.8

Metoda generatorului echivalent este eficientă în calcule privind erorile de

măsurare şi în determinarea condiţiilor în care aceste erori se încadrează în limite
acceptabile. Spre exemplificare, se consideră schema din fig. 1.9, în care tensiunea
U 4 trebuie măsurată cu voltmetrul V, astfel încât
ΔU 4 U 4 − U 4 ' U '
= = 1 − 4 ≤ 5% ,
U4 U4 U4

unde U 4 ' este tensiunea indicată de voltmetrul cu rezistenţa internă RV .

Interesează ce valoare limitează inferior rezistenţa RV , astfel încât măsurarea să
poată fi efectuată cu precizia impusă, dacă R1 = 0.3 Ω , R2 = 0.7 Ω şi R3 = 0.5 Ω .

E3 R
3 A

V
R1
R2
R4
E1 U4 RV
U4 '

B
Fig. 1.9
12 ADVANCED ANALYSIS OF ELECTRIC CIRCUITS

În lipsa voltmetrului, schema electrică se poate reprezenta compact ca în

fig. 1.10.a, iar în prezenţa acestuia se obţine schema compactă din fig. 1.10.b.

A I4 A I4 '
Linear active Linear active
circuit circuit
E1 , E3 R4 E1 , E3 R4 RV
R1 , R2 , R3 U4 R1 , R2 , R3 U4'
B B
(a) (b)

Fig. 1.10

Relaţia (1.9), aplicată pentru schema din fig. 1.10.a, conduce la

U 40 RR
I4 = , cu R AB 0 = 1 2 + R3 ,
R4 + R AB 0 R1 + R2

de unde
U 40
U 1 = R4 ⋅ .
R4 + R AB 0

Aceeaşi relaţie, aplicată în schema din fig. 1.10.b, conduce la

U 40 '
I4 '= ,
R4 || RV + R AB 0

de unde
R4 RV U 40 ' (R4 + RV ) R4 RV U 40
U4 '= ⋅ = ,
R4 + RV R4 RV + R AB 0 (R4 + RV ) R4 RV + R AB 0 (R4 + RV )

Rezultă că raportul ce interesează, adică

U4' RV
= ,
U4 R4 R AB 0
RV +
R4 + R AB 0

nu depinde de t.e.m. ale surselor prezente în circuit. Respectarea preciziei de

măsurare impusă se realizează dacă
1. Circuite electrice liniare 13

U 4 ' 95 RV
≥ , adică ≥ 0.95 ,
U 4 100 R4 R AB 0
RV +
R4 + R AB 0

de unde rezultă condiţia

R4 R AB 0
RV ≥ 19 .
R4 + R AB 0

Cu datele numerice cunoscute ale schemei electrice, se obţine condiţia

RV ≥ 13.42 Ω ,

necesară pentru ca tensiunea U 4 să poată fi măsurată cu eroare de sub 5% ,

condiţie îndeplinită de voltmetrele analogice, a căror rezistenţă internă este de k Ω
până la M Ω .

1.4.4. Metoda potenţialelor nodurilor

Metoda teoremelor lui Kirchhoff conduce la un sistem de l ecuaţii
independente, în care necunoscutele sunt curenţii celor l laturi ale circuitului.
Pentru circuite cu număr mare de laturi, volumul de calcul implicat de rezolvarea
acestui sistem este important, aşa încât se apelează la metode ce conduc la un
număr semnificativ mai mic de ecuaţii: metoda potenţialelor nodurilor şi metoda
curenţilor ochiurilor.
Astfel, metoda potenţialelor nodurilor, cunoscută şi ca „metoda analizei
nodale”, conduce la α ecuaţii independente, adică la atâtea câte s-ar obţine prin
aplicarea primei teoreme a lui Kirchhoff. Întrucât α < l , oricare ar fi circuitul
analizat, rezultă o reducere a efortului de calcul, de cele mai multe ori
semnificativă.
Metoda prezentată în acest paragraf apelează la un set de necunoscute
auxiliare: potenţialele nodurilor circuitului, considerate în raport cu un nod de
referinţă (al cărui potenţial se consideră nul). Pentru o latură oarecare a circuitului,
curentul se poate exprima în funcţie de potenţialele bornelor sale. Astfel, pentru
latura activă reprezentată în fig. 1.11, curentul I k depinde de potenţialele V j şi Vk
ale bornelor laturii conform relaţiei

Ik =
1
Rk
(
⋅ V j = Vk + E jk , ) (1.11)

în care intervin rezistenţa totală Rk a laturii şi t.e.m. E jk a sursei prezente în

respectiva latură.
14 ADVANCED ANALYSIS OF ELECTRIC CIRCUITS

Rk E jk
Ik
Vj Vk
( j) (k )

Fig. 1.11
Dacă se substituie curenţii, exprimaţi în forma (1.11), în ecuaţiile (1.3)
obţinute prin aplicarea primei teoreme a lui Kirchhoff, se obţine un sistem de α
ecuaţii independente, prin rezolvarea căruia rezultă cele α potenţiale ale nodurilor,
considerate ca necunoscute auxiliare în cadrul metodei.
Curentul fiecărei laturi se calculează apoi cu ajutorul relaţiei (1.11), în care
E jk are sensul marcat prin succesiunea indicilor inferiori (de la nodul j către nodul
k).
Pentru a exemplifica aplicarea metodei, se consideră schema electrică din
fig. 1.12, în care E1 = 6 V , E 2 = 12 V , E3 = 9 V , R1 = 10 Ω , R2 = 30 Ω ,
R3 = 20 Ω , R4 = 40 Ω , R5 = 5 Ω şi R6 = 15 Ω .

V1 I 6 R6 V2
I1 I2 I3 I4

E1 E2 E3
R4
R1 R2 R3
R5 I5
V =0 V3
Fig. 1.12

Conform relaţiei (1.11), rezultă

1 1 1
I1 = ⋅ (− V1 + E1 ) , I 2 = ⋅ (− V1 + E 2 ) , I 3 = ⋅ (V2 − V3 + E3 ) ,
R1 R2 R3

1 1 1
I4 = ⋅ (V2 − V3 ) , I 5 = ⋅ V3 , I 6 = ⋅ (V1 − V2 ) .
R4 R5 R6
Aplicarea primei teoreme a lui Kirchhoff, în cele trei noduri cu potenţial
nenul, conduce la ecuaţiile independente
I1 + I 2 − I 6 = 0 , I 6 − I 3 − I 4 = 0 , I 3 + I 4 − I 5 = 0 .
Dacă, în aceste ecuaţii, fiecare curent este exprimat în funcţie de
1. Circuite electrice liniare 15

potenţialele nodurilor, se obţine sistemul ce are ca soluţii aceste potenţiale:

1 1 1
⋅ (− V1 + E1 ) + ⋅ (− V1 + E 2 ) − ⋅ (V1 − V2 ) = 0
R1 R2 R6
1 1 1
⋅ (V1 − V2 ) − ⋅ (V2 − V3 + E3 ) − ⋅ (V2 − V3 ) = 0,
R6 R3 R4
1 1 1
⋅ (V2 − V3 + E3 ) + ⋅ (V2 − V3 ) − ⋅ V3 = 0.
R3 R4 R5
Cu valorile numerice precizate pentru parametrii elementelor de circuit,
prin rezolvarea sistemului se obţin valorile numerice
V1 = 5.02 V , V2 = 0.061 V , V3 = 1.653 V .
Relaţiile scrise conform (1.11) permit calculul facil al curenţilor laturilor,
pentru care se obţin valorile:
I1 = 0.098 A , I 2 = 0.2326 A , I 3 = 0.3704 A ,
I 4 = −0.0398 A , I 5 = 0.3306 A , I 6 = 0.3306 A .
De remarcat că a fost necesară rezolvarea unui sistem de numai 3 ecuaţii,
pe când aplicarea metodei teoremelor lui Kirchhoff ar fi condus la un sistem de 6
ecuaţii. În plus, metoda nodală dispune de proceduri prin care se pot scrie direct
ecuaţiile satisfăcute de potenţialele nodurilor, urmare a unei simple inspecţii
vizuale sau a folosirii unei aplicaţii software dedicate.

1.4.5. Metoda curenţilor de ochiuri

Bazată pe principiul superpoziţiei, această metodă conduce la un sistem de
m ecuaţii independente, câte una pentru fiecare ochi fundamental al circuitului
analizat. Necunoscutele acestui sistem sunt reprezentate de un set de curenţi fictivi
ce se închid prin laturile ochiurilor fundamentale, numiţi curenţi de ochiuri (de
contur, ciclici), câte unul pentru fiecare dintre aceste ochiuri. Condiţia esenţială
este ca, pentru fiecare latură, curentul real să fie suma algebrică a curenţilor de
ochiuri care trec prin acea latură.
Metoda se va prezenta cu ajutorul unui exemplu ce utilizează schema
electrică din fig. 1.13, cu l = 6 laturi, n = 4 noduri, γ = 1 şi, în consecinţă,
m = l − n + γ = 3.
Se consideră că prin laturile {1, 2} ale primului ochi circulă curentul fictiv
I m1 , prin laturile {2, 6, 3, 5} ale celui de al doilea ochi circulă curentul de ochi
I m 2 , iar prin laturile {3, 4} ale celui de al treilea ochi fundamental circulă curentul
I m 3 . Sensurile curenţilor de ochiuri se pot alege arbitrar.
Curentul fiecărei laturi rezultă prin superpoziţia curenţilor de ochiuri ce
16 ADVANCED ANALYSIS OF ELECTRIC CIRCUITS

trec prin acea latură:

I1 = I m1 , I 2 = − I m1 + I m 2 , I 3 = I m 2 − I m 3 , I 4 = I m 3 , I 5 = I m 2 , I 6 = I m 2 .

I6 R6

I1 I2 I3
I4
E1 Im 2
I m 1 E2 E3 I m 3
R4
R1 R2 R3
R5 I5

Fig. 1.13

Adoptând sensurile curenţilor ciclici ca sensuri de parcurs pentru scrierea

teoremei a doua a lui Kirchhoff, se obţin ecuaţiile:
R1 I1 − R2 I 2 = E1 − E 2 ,
R2 I 2 + R6 I 6 + R3 I 3 + R5 I 5 = E 2 + E3 ,
− R3 I 3 + R4 I 4 = − E3 .
Substituind curenţii laturilor cu expresiile lor în funcţie de curenţii
ochiurilor, se obţine sistemul de ecuaţii
( )
R1 I m1 − R2 − I m1 + I m 2 = E1 − E 2 ,
( ) ( )
R2 − I m1 + I m 2 + R6 I m 2 + R3 I m 2 − I m 3 + R5 I m 2 = E 2 + E3 ,
(
− R3 I m 2 − I m 3 )+ R I 4 m3 = − E3 ,

care, ordonat după curenţii fictivi ai ochiurilor fundamentale, devine

I m1 (R1 + R2 ) − I m 2 R2 = E1 − E 2 ,
− I m1 R1 + I m 2 (R2 + R3 + R5 + R6 ) − I m 3 R3 = E 2 + E3 ,
− I m 2 R3 + I m 3 (R3 + R4 ) = − E3 .

O analiză simplă a formei coeficienţilor acestui sistem conduce la concluzii

ce permit scrierea directă a ecuaţiilor sale, urmare a unei inspecţii vizuale a
schemei electrice, ceea ce sporeşte eficienţa metodei.
Considerând aceleaşi valori ale parametrilor schemei ca şi pentru aceea din
fig. 1.12, rezolvarea sistemului de ecuaţii anterior conduce la soluţia
I m1 = 0.098 A , I m 2 = 0.3306 A , I m 3 = −0.0398 A .