Sunteți pe pagina 1din 12

EFECTUL MAGNETIC AL CURENTULUI ELECTRIC

 Câmpul magnetic
 Câmpul magnetic produs de curenti electrici stationari
 Fluxul magnetic
 Forţe magnetice – forta electromagnetica Laplace, Forta Ampere, forta Lorentz
 Inducţia electromagnetică
 Autoinducţia
 Energia câmpului magnetic

 Câmpul magnetic

Câmpul magnetic generat de magneţi permanenţi a fost cunoscut din antichitate. Se ştie că folosind
substanţe care conţin fier, cobalt şi nichel putem construi magneţi permanenţi care atrag fierul. Există
dovezi care atestă faptul că busola, ca prim instrument magnetic, a fost cunoscută cu aproximativ 2500 ani
înaintea erei noastre de către chinezi, dar cauzele rotirii acului magnetic au fost elucidate abia în anul 1600
de către medicul şi fizicianul englez W. Gilbert.
Busola s-a folosit în scopuri practice circa 4000 de ani, în special pentru orientarea pe mări şi
oceane, crezând că acul busolei se orientează spre un punct de pe firmament, adică spre steaua polară. În
anul 1600 W. Gilbert a arătat că Pământul este el însuşi un magnet permanent şi că acul busolei se
orientează în lungul liniilor de câmp magnetic terestru. Gilbert a fost primul care a introdus noţiunea de pol
magnetic, a descoperit fenomenul de atracţie şi de repulsie a polilor magnetici şi fenomenul de magnetizare
prin inducţie.
Printr-o convenţie internaţională s-a stabilit ca vârful acului magnetic ce se îndreaptă spre polul nord
geografic al Pământului să fie denumit polul nord iar celălalt, polul sud.

Pe baza studiilor lui W. Gilbert se ajunsese la următoarele concluzii:


-orice magnet permanent are doi poli N-S; -liniile câmpului magnetic ies din polul N, intră în polul S şi
se închid în interiorul magnetului;
-sensul liniilor de câmp magnetic este indicat de polul nord al acului magnetic, tangent la linia de câmp;
-polul nord şi polul sud ai unui magnet permanent nu pot fi separaţi prin nici-un fel de divizare a
magnetului
-fenomenele magnetice nu ar fi avut nici o legătură cu alte fenomene cunoscute ( gravitaţionale, electrice,
etc.). Ulterior s-a dovedit faptul ca intre fenomenele electrice si cele magnetice exista o stransa
interdependenta.

În anul 1820 fizicianul şi chimistul danez Oersted a


descoperit experimental că acul unei busole deviaza când se află în
apropierea unui magnet permanent sau a unui conductor parcurs de curent electric. Prin aceasta se arată
că atât magneţii permanenţi cât şi conductorii parcurşi de curenţi electrici, produc în jurul lor un câmp
magnetic prin intermediul căruia se exercită forţe de acţiune asupra acului magnetic. De asemenea, s-a
constatat că un câmp magnetic acţionează şi asupra conductorilor parcurşi de curenţi electrici şi asupra
purtătorilor de sarcină electrică în mişcare.
Câmpul magnetic este o formă de existenţă a materiei, care se manifestă prin acţiunea asupra
acului magnetic, asupra magneţilor permanenţi, asupra conductorilor parcurşi de curenţi electrici sau
asupra purtătorilor de sarcină aflaţi în mişcare.
Dacă în apropierea unui magnet permanent sau a unui conductor parcurs de curent electric se
presară pilitură de fier, se constată că aceasta se distribuie pe anumite direcţii, aceleaşi ca şi acele
magnetice. Pentru reprezentarea calitativa, intuitivă, a câmpului magnetic, la fel ca şi în cazul câmpului
electric, se folosesc liniile de câmp. Spre deosebire de liniile câmpului electric, liniile câmpului magnetic
sunt curbe închise.
Pentru descrierea cantitativă a câmpului magnetic se utilizează mărimea vectorială numită
inducţie magnetică , care depinde de proprietatea mediului în care se propagă câmpul, prin mărimea µ
numită permeabilitate magnetică. Permeabilitatea magnetică a vidului sau aerului are valoarea:
µ0=4p10-7 H/m.
Pentru un mediu oarecare permeabilitatea magnetică este raportată de obicei la cea a vidului prin aşa-
numita permeabilitate relativă: Această mărime adimensională, arată de câte ori câmpul magnetic
într-un mediu este mai intens decât în vid (aer) dacă este produs de acelaşi sistem (magnet sau curent
electric).

 Câmpul magnetic produs de curentul electric stationar


Imediat după descoperirea lui Oersted, fizicienii francezi Jean-Baptist Biot şi Felix Savart au
masurat, în anul 1820, inductia câmpului magnetic generat de diferite configuraţii de conductori
parcurşi de curenţi electrici, stabilind că inductia câmpului magnetic este proporţională cu intensitatea
curentului electric prin conductor şi scade cu depărtarea faţă de acel conductor.

1. Câmpul magnetic produs de un curent electric liniar

La trecerea unui curent electric printr-un conductor liniar, se generează în jurul acestuia un
câmp magnetic de-a lungul întregului conductor, cu liniile de câmp circulare, concentrice cu
conductorul. Inducţia magnetică produsă în vecinătatea conductorului, parcurs de curentul electric I, are

expresia: .

Vectorul inducţie magnetică este orientat tangent la linia de câmp, iar sensul se obţine cu regula
burghiului (regula şurubului drept). Conform acestei regului, sensul vectorului inductie (B) a campului
magnetic coincide cu sensul de inaintare al unui burghiu drept, asezat paralel cu conductorul si rotit astfel
incat sa burghiul sa avanseze in sensul curentului prin conductor.
Reprezentarea vectorilor perpendiculari pe planul de studiu se face prin convenţiile următoare:

-vectorii care ies din planul de reprezentare

-vectorii care intră în planul de reprezentare

2. Câmpul magnetic produs de un curent electric circular

Un conductor circular, parcurs de un curent electric, va genera un câmp magnetic atât în


interiorul spirei cât şi în afara ei. De obicei se ia în consideraţie numai inductia câmpului magnetic din

centrul spirei, calculându-se cu formula: , unde R este raza spirei

parcursă de curentul electric de intensitate I.


Direcţia inductiei câmpului este perpendiculară pe spiră iar sensul liniilor de
câmp magnetic este stabilit cu ajutorul regulii burghiului sau regula
mâinii drepte.

3. Câmpul magnetic produs de un multiplicator


Un sistem de spire paralele, parcurse de un curent electric, astfel încât diametrul spirelor să fie
mai mare decât grosimea grupului de spire, se numeşte multiplicator, încât inductia câmpului magnetic

este o multiplicare a inductiei câmpului creat de o singură spiră:

4. Câmpul magnetic produs de o bobina

Un sistem de spire paralele parcurse de curent electric, încât lungimea grupului de spire este mai
mare decât diametrul acestora, formează un solenoid, Solenoidul in interiorul caruia se introduce un
miez de fier este denumit şi bobină . Câmpul magnetic creat este asemănător cu cel creat de un magnet
permanent sub formă de bară. Liniile de câmp sunt închise, încât în interior ele sunt paralele, iar la
exterior se curbeaza.

Inducţia câmpului magnetic creat în interioul bobineir este dată de relaţia: , unde l

reprezintă lungimea bobinei iar N numărul de spire. Sensul liniilor de câmp magnetic din interiorul
bobinei este obţinut cu ajutorul regulii burghiului drept.

 Fluxul magnetic

Pentru a caracteriza densitatea liniilor de câmp magnetic ce intersectează o suprafaţă se


utilizează mărimea fizică scalară, numită flux magnetic :
F= , unde este unghiul format de liniile de câmp cu normala la
suprafaţă.
Fluxul magnetic este egal cu produsul scalar dintre vectorul inductie a campului magnetic
si vectorul orientat al suprafetei .
Unitatea de măsură este: <F>SI = Wb(Weber)
Dacă liniile de câmp intersectează mai multe arii, fluxul total este:
F=NBScosa

 Forte magnetice

Din cele prezentate anterior, rezulta că acul magnetic se reorientează sub acţiunea unui câmp magnetic.
Această acţiune este realizată de interacţiunea dintre câmpul magnetic din mediul înconjurător şi câmpul
magnetic realizat de însuşi acul magnetic. În acelaşi mod se explică interacţiunea dintre doi magneţi
permanenţi aflaţi în apropiere: polii de acelaşi fel se resping, iar polii de tip diferit se atrag. Se trage
concluzia că prin suprapunerea a două câmpuri magnetice, indiferent cum sunt ele create, se realizează forţe
de natură magnetică.

 Forţa electromagnetică Laplace

Forţa electromagnetică este forta pe care campul magnetic o exercita asupra unui conductor
parcurs de un curent electric cu intensitatea I, datorită interacţiunii dintre câmpul existent şi câmpul
creat de curentul electric ce străbate conductorul.
Experiment: Un cadru metalic este parcurs de un curent electric I şi se găseşte între polii unui magnet
permanent. La închiderea circuitului se constată deviaţia cadrului, ca în figura. Expresia forţei
electromagnetice care acţionează asupra cadrului de lungime l, parcurs de curentul I, aflat în câmpul
magnetic B este:
Sensul forţei electromagnetice se stabileşte cu regula mâinii stângi. În cazul în care conductorul nu este
perpendicular pe liniile câmpului magnetic, formula de calcul a forţei electromagnetice este: ,
unde a este unghiul dintre direcţia liniilor de câmp magnetic şi direcţia conductorului parcurs de curentul
electric I.
 Forţa electrodinamică ( Ampere)

Forta electrodinamica este forta ce se manifesta intre doi conductori rectilinii, paraleli, parcurşi de
curenţi electrici şi , situaţi la distanţa r, ce interacţionează între ei prin intermediul câmpurilor
magnetice create de fiecare. Curentul electric crează un câmp magnetic care interacţionează cu
curentul , determinând apariţia unei forţe electromagnetice . Analog curentul crează câmpul
magnetic care determină forţa asupra conductorului parcurs de curentul . Expresia de calcul a

forţei electromagnetice Ampere (electrodinamica) este: =


Regula lui Ampére: doi curenţi paraleli de acelaşi sens se atrag iar cei de sens contrar se resping.
Definitia amperului: Un Ampere este intensitatea unui curent electric constant care, mentinut prin
doua conductoare paralele, rectilinii, cu lungime infinita si sectiune circulara neglijabila, plasate la
distanta de 1m unul de altul in vid, se produce o forta de pe fiecare metru de lungime.

 Forţa Lorentz

Forta Lorentz este forţa exercitată de câmpul magnetic asupra unui corp încărcat electric, aflat
în mişcare în câmpul magnetic respectiv.
O particulă purtătoare de sarcină electrică, ce pătrunde cu viteza , în câmpul magnetic de inductie
, este supusă unei forţe ce acţionează perpendicular pe vectorul . Forta Lorentz are rol de forţă centripetă
încât traiectoria particulei este un arc de cerc sau chiar un cerc.
Expresia de calcul a forţei Lorentz este: , cu modulul ,
unde a este unghiul dintre vectorul viteză şi vectorul inducţiei magnetice. Sensul forţei se obţine cu ajutorul
regulii mâinii stângi: se aşează palma stângă cu degetele în sensul vitezei, inducţia magnetică să intre în
podul palmei, degetul mare indică sensul forţei Lorentz pentru particule pozitive.
Cum forţa Lorentz secomporta ca o forţă centripetă, rezultă: , iar traiectoria particulei este un arc

de cerc cu raza:

Dacă se descriu mişcări circulare, perioada de rotaţie este: (nu depinde de


viteza particulelor).

 Inducţia electromagnetică

Din momentul obţinerii câmpului magnetic cu ajutorul curentului electric, apare ideea de a crea
curent electric cu ajutorul câmpului magnetic.
În anul 1831 Faraday descoperă experimental fenomenul inducţiei electromagnetice, care
constă în apariţia unei tensiuni electromotoare într-un circuit electric străbătut de un flux magnetic
variabil în timp.
Variaţia fluxului magnetic inductor poate fi produsă prin diferite metode.
Fluxul magnetic variază printr-un circuit care stă nemişcat într-un câmp magnetic variabil, dar fluxul
magnetic poate varia si prin mişcarea circuitului constat .

Pentru a se obtine flux magnetic variabil se poate modifica aria S , inductia B a cîmpului
magnetic în care se afla plasata spira sau unghiul dintre vectorul B si vectorul normala la
suprafata spirei .

- Daca circuitul strabatut de fluxul magnetic variabil este deschis, în el se induce o tensiune
electromotoare numita tensiune indusa (fig.1).
- Daca circuitul strabatut de fluxul magnetic variabil este închis , în el se induce un curent electric
numit curent indus fig.2. Generarea curentului indus demonstreaza existenta unui cîmp electric indus
(fig.2)
- In jurul unui cîmp magnetic variabil în timp apare un cîmp electric cu linii de cîmp închise (fig.3)
Experimental constatam ca mişcarea unui magnet permanent în interiorul unei bobine, mişcarea unui
conductor într-un câmp magnetic, rotirea unui cadru de sârmă într-un câmp magnetic sau închiderea şi
deschiderea circuitului electric primar al unui sistem de bobine cuplate magnetic, face să apară în circuit o
tensiune indusă care poate genera un curent electric indus prin circuit.
Experiment: Circuitul unei bobine se închide printr-un galvanometru . Neexistând generator în
circuitul electric ,acul galvanometrului nu deviază .La introducerea unui magnet în bobină se constată că
acul galvanometrului deviază atâta timp cât magnetul intră în bobină ,dar revine la zero când magnetul se
opreşte .La scoaterea magnetului din bobină acul galvanometrului deviază în sensul opus celui
precedent .Prin urmare ,la mişcarea magnetului în bobină ia naştere un curent electric . Un asemenea curent
se numeşte curent indus.
Se obţin aceleaşi rezultate dacă magnetul rămâne fix şi se mişcă bobina .
T.e.m. indusă durează numai atât cât durează cauza sa, variaţia fluxului inductor.
 Legea inductiei electromagnetice ( Faraday)

Tensiunea electromotoare indusă într-un circuit este egală cu viteza de variaţie a fluxului magnetic
prin acel circuit, luata cu semn schimbat:
Demonstram expresia generală a legii inducţiei electromagnetice pe baza conservării energiei.
Fie un conductor mobil de lungime l, acţionat de o forţă exterioară , ce-l deplasează pe o lungime
foarte mică dx , în intervalul de timp dt, efectuând lucrul mecanic dL=F dx.
Datorită deplasării in câmpul de inducţie B, asupra fiecărui electron liber din conductor va acţiona o forţă
Lorentz . Între capetele conductorului apare o tensiune e. Dacă se închide circuitul , tensiunea indusă e
devine t.e.m. pentru circuit, producând curentul I, iar conductorul mobil va fi supus unei forţe
electromagnetice Laplace F =BIl. Conductorul se deplaseaza rectiliniu uniform daca . În aceste
condiţii dL=-BI l dx .
Conform legii conservării energiei, ca urmare a efetuării lucrului mecanic dL asupra sistemului, el va trece
într-o stare căruia îi va corespunde o creştere a energiei electrice cu o valoare dW=dL. Deoarece dW=eIdt
dL=-BIldx=eIdt .
Raportul dintre variaţia fluxului magnetic şi intervalul de timp în care se produce această variaţie reprezintă
cantitatea cu care variază fluxul inductor într-o unitate de timp. Acest raport
poartă numele de viteza de variaţie a fluxului magnetic inductor.
Legea inducţiei electromagnetice se enunţă astfel:
Tensiunea electromotoare indusă este proporţională cu viteza de variaţie a fluxului magnetic
inductor.

Fenomenul de inducţie electromagnetică se produce datorită unui câmp magnetic variabil , chiar în
absenţa unui circuit .
- În absenţa circuitului , prin variaţia fluxului magnetic ia naştere un câmp electric indus ,în general
variabil , care are liniile de câmp închise . Deci ,în sens mai larg prin fenomenul de inducţie
electromagnetică se înţelege apariţia unui câmp electric variabil în regiunea în care există un flux
magnetic variabil .
Este evident că , dacă în regiunea fluxului magnetic variabil s-ar găsi un conductor câmpul electric
indus ar pune în mişcare electronii liberi din el .Dacă acest conductor formează circuit închis , atunci ia
naştere curentul indus , ca efect al tensiunii electromotoare induse.
- T.e.m. indusa la capetele unui conductor rectiliniu, de lungime l ce se mişcă cu viteza v într-un
câmp magnetic de inducţie B, are expresia: , dacă inducţia magnetică face unghiul a cu
direcţia vitezei .
- Daca , atunci tensiunea indusă are expresia:

Experienţă pentru deducerea sensului curentului electric indus : O bobină (primar) este alimentată de la
o sursă de curent continuu prin intermediul unui întrerupător, pe acelaşi miez se află un inel din aluminiu
(secundar), suspendat cu ajutorul unui fir izolator. La închiderea circuitului primar se constată că inelul este
respins, deci în el ia naştere un curent de sens opus celui din primar iar la deschiderea circuitului inelul este
atras, deci curentul indus este de acelaşi sens cu cel din bobina primar.

Regula lui Lenz pentru sensul curentului indus:


Tensiunea electromotoare indusă şi curentul indus au un astfel de sens, încât fluxul magnetic produs
de curentul indus să se opună variaţiei fluxului magnetic inductor. Astfel, se explică semnul minus în
legea lui Faraday, ca o opoziţie a t.e.m. indusă la variaţia fluxului magnetic inductor.
"Eu, curentul cel indus, / Totdeauna m-am opus / Cauzei ce m-a produs."
Sensul curentului indus într-un conductor liniar se stabileşte cu ajutorul regulii mâinii stângi: se aşează
palma stângă cu degetele în sensul deplasării conductorului, încât inducţia să intre în podul palmei, degetul
mare va indica sensul curentului indus.
 Autoinducţia

La trecerea curentului electric printr-o bobină se crează un câmp magnetic ale cărui linii de câmp
intersectează spirele bobinei, determinând fluxul magnetic:

Dacă intensitatea curentului electric este variabilă, atunci şi fluxul magnetic este variabil, determinând
apariţia tensiunii electromoatoare autoinduse în propriile spire: .

Inducţia magnetică pentru un solenoid fiind , fluxul magnetic propriu prin bobină este:

Cu notaţia , fluxul magnetic prin bobină devine: ,


unde L este constanta bobinei numită inductanţă, masurata in H (Henry).
Conform legii lui Faraday şi expresiei fluxului deducem că tensiunea electromotoare autoindusă are
expresia:
Autoinducţia este fenomenul de inducţie electromagnetică produs într-un circuit datorită variaţiei
intensităţii curentului electric din acel circuit.
Experimente pentru evidentierea fenomenului de autoinducţie:

La închiderea circuitului în primul montaj se constată că becul B se aprinde mai târziu decât becul B
deoarece curentul autoindus este opus curentului principal, opunându-se creşterii acestuia. La al doilea
circuit tensiunea de alimentare este 12-14V, insuficientă pentru ca becul cu neon să se aprindă, dar se
constată că la întreruperea circuitului, pentru un interval de timp scurt, becul luminează. Explicaţia este că la
întreruperea circuitului, curentul principal tinde să scadă la zero, iar curentul autoindus are acelaşi sens, la
fel şi tensiunea autoindusă se adună cu cea aplicată, rezultând o tensiune suficientă pentru aprinderea becului
cu neon (80V). Fenomenul de autoinducţie poate fi observat prin scânteile de la periile unui motor electric
sau de la întrerupătoarele instalaţiilor casnice, unde au rol distructiv. Pentru a preveni uzarea contactelor
electrice se conectează în paralel cu acestea condensatori care preiau energia autoindusă.

 Energia câmpului magnetic

La întreruperea curentului electric printr-o bobină se constată că datorită t.e.m. induse, curentul continuă să
treacă pentru un timp scurt. În acest timp intensitatea curentului electric scade de la I la 0, deci şi inducţia
câmpului magnetic a curentului scade, până la anulare. Acest fenomen dovedeşte că prin câmpul magnetic
se înmagazinează energie care apoi face un lucru mecanic în vederea deplasării sarcinii electrice q prin
circuit. Energia câmpului magnetic poate fi calculată astfel: .
T.e.m. autoindusă e este:
Sarcina electrică q transportată prin circuit în intervalul de timp Dt poate fi exprimată folosind valoarea
medie a curentului electric: astfel incat: .

Energia câmpului magnetic se poate exprima:

Utilizând expresia inductanţei unei bobine: şi a inducţiei magnetice a câmpului , energia

magnetică are formula: , unde V=Sl este volumul ocupat de bobina.


Densitatea volumica de energie se defineşte prin raportul energiei magnetice la volum:

S-ar putea să vă placă și