.

Principiul I al termodinamicii

Primul principiu al termodinamicii reprezinta legea conservarii energiei si de asemenea se

refera la modul în care variaza energia interna a unui sistem care interactioneaza mecanic sau
termic cu mediul exterior, având mai multe enunuri:

Variatia energiei interne a unui sistem ∆U, la trecerea dintr-o stare initiala de echilibru
într-o stare finala de echilibru este egala cu suma dintre lucru mecanic efectuat de sistem L si
caldura schimbata Q de acesta în cursul procesului.

O masina pentru a produce lucru mecanic trebuie sa consume o cantitate echivalenta de

energie. În cazul în care aceasta nu este primita din exterior, se consuma din energia interna sau
externa a sistemului.

O consecinta a primului principiu o constituie infirmarea posibilitatii existenei unui

perpetuum mobile de speta I.

Deoarece lucrul mecanic si caldura sunt forme de energie care pot fi primite sau cedate
de sistemul termodinamic în raport cu mediul exterior pentru buna înelegere a proceselor se
impune necesitatea existentei unei conventii de semne.

 caldura primitade un corp sau un sistem termodinamic în timpul unui proces este
pozitiv, temperatura sistemului creste;
 caldura cedata este negativa, temperatura sistemului scade.
 daca sistemul primeste energie pe calea interactiunii mecanice atunci lucrul mecanic
corespunzator este negativ ( L < 0, comprimare);
 daca sistemul cedeaza energie pe calea interactiunii mecanice atunci lucrul mecanic
corespunzator este pozitiv ( L > 0, destindere).
 Principiul întâi al termodinamicii constituie o particularizare a legii conservării
energiei la procesele în care intervine mișcarea termică a materiei, adică mișcarea
dezordonată a unui număr mare de particule (atomi, molecule etc.). ( Madarusan T,
1999)


. PRINCIPIUL I AL TERMODINAMICII

2.1. Lucrul mecanic în termodinamică

Lucrul mecanic în termodinamică reprezintă energia pe care o schimbă sistemul

termodinamic cu mediul exterior în cazul în care parametrii de poziţie se modifică.
 Într-un proces izobar lucrul mecanic schimbat de sistemul termodinamic cu mediul exterior
este:

L  F  d  pS x f  xi 
 L  p V f Vi 
S x f  xi   V f Vi

L  p V

LSI  J  Joule

Lucrul mecanic este o mărime fizică de proces, adică o mărime fizică asociată unei
transformări. Lucrul mecanic depinde nu numai de stările iniţială şi finală, ci şi de transformarea
prin care sistemul termodinamic trece din starea iniţială în starea finală.

Convenţii de semn:

- lucrul mecanic „cedat” de sistemul termodinamic asupra mediului exterior se consideră

pozitiv:

 V  0  L  0
L  pV
ViVf
-lucrul mecanic „primit” de sistemul termodinamic din exterior, se consideră negativ:

 V  0  L  0 L 
pV

- dacă V  0 , înseamnă că sistemul termodinamic nu face schimb de energie sub formă de lucru
ViVf
mecanic cu mediul exterior  L  0

2.2. Energia internă a unui sistem termodinamic

2.2.3. Principiul al - II - lea al termodinamicii

Principiul I al termodinamicii stabileSte numai relaTii cantitative ale schimburilor

energetice dintre sisteme fara a face preciza cu privire la condiiile în care se pot face
transformarile si la sensul de desfasurare al acestora. Principiul al II-lea al termodinamicii
stabileste relatii calitative pentru fenomene termice din natura.

De remarcat ca cele doua principii se completeaza reciproc, pe baza lor putându-se realiza
mainile termice prin ciclurile termodinamice.
 O prima formulare a principiului II al termodinamicii a fost dat de Sadi Carnot:

O masina termica nu poate produce în mod continuu (ciclic) lucru mecanic decât daca
agentul termic schimbacaldura cu doua surse de caldura de temperaturi diferite. O masina care ar
functiona continuu cu o singurasursade caldurasi ar transforma energia primita de la aceast sursa
integral în lucru mecanic s-ar numi perpetuum mobile de speta a doua.

În 1850 Rudolf Clausisus a enunttat o nou formulare pentru principiul al II-lea:

Caldura nu trece de la sine de la un corp cu temperatura scazuta la un corp cu temperatura

mai ridicata. Acest proces este totui posibil daca se consuma lucru mecanic din exterior.

În concordanta cu cele de mai sus Lord Kelvin (W. Thomson 1851) a enunat principiul al
II-lea sub forma: În natura, transformarile ciclice al caror efect consta în producerea de lucru
mecanic echivalent cu cantitatea de caldura preluata de la o singur surs, sunt imposibile.

Observatie: Principiul al II-lea scoate în evidenta calitatea energiei: exista energii

superioare care pot fi integral transformate în lucru mecanic (energie electric, energie mecanic)
sau alte forme de energie,s i energii partial transformabile (energie interna) .

. Gaze perfecte
În termodinamică gazul perfect este un concept teoretic şi reprezintă un gaz ideal,
inexistent în natură, introdus pe baza constatărilor practice, conform cărora la presiuni mici între
temperatură, volum şi presiune există relaţii foarte simple. Aceste relaţii au fost stabilite prin
cercetări experimentale efectuate asupra aerului, la presiuni mici şi temperatura mediului
ambiant, în secolele XVII-XVIII.

Conform teoriei cinetico-moleculare gazul perfect este definit prin următoarele

caracteristici:
- Moleculele gazului sunt perfect sferice şi perfect elastice;
- Volumul propriu al moleculelor este neglijabil în raport cu volumul total ocupat;
- Forţele de interacţiune intermoleculare sunt nule.

Ca o consecinţă a idealizărilor considerate, gazul perfect este lipsit de viscozitate, nu

prezintă frecarea în procesele de curgere şi rămâne în stare gazoasă, prezentând aceleaşi
proprietăţi, indiferent de presiunea şi temperatura la care este supus.

În apropierea temperaturii de zero absolut, volumul gazului perfect tinde spre zero, din
cauza volumului propriu neglijabil al moleculelor, fără să lichefieze.
 Interacţiunea dintre molecule, în decursul agitaţiei termice, se produce numai sub formă
de ciocniri elastice. Între două ciocniri consecutive, moleculele gazului perfect au o mişcare
rectilinie uniformă. Lungimea medie a drumului parcurs între două ciocniri (parcursul liber
mijlociu, sau drumul liber mediu) depinde de densitatea gazului.
Deoarece gazele reale, la presiuni mici, se comportă din multe puncte de vedere ca şi
gazul perfect, se vorbeşte de gaze perfecte deşi riguros vorbind nu există decât un singur gaz
perfect, cel ideal, definit anterior. Întrucât gazele reale prezintă unele abateri faţă de gazul
perfect, chiar în stare rarefiată, convenţional se numesc gaze perfecte acele gaze reale a căror
comportare se apropie de comportarea gazului perfect.
Gazul perfect are căldura specifică independentă de presiune şi de temperatură, pe când
gazele perfecte (adică gazele asimilabile gazului perfect), au căldura specifică mai mult sau mai
puţin variabilă cu temperatura. Gazele a căror comportare se apropie de cea a gazului perfect, au
fost numite de către Stodola gaze semiperfecte. Se poate afirma că toate gazele (inclusiv vaporii)
la presiuni mici, pot fi considerate gaze semiperfecte.

I. Despre principiul de funcționare al instalațiilor frigorifice

Instalațiile frigorifice și pompele de căldură sunt mașini termice care preiau căldură de la
un mediu având temperatura mai scăzută și o cedează unui mediu având temperatura mai
ridicată, conform schemei din figura 2.1.

Mediul cu temperatura mai scăzută, de la care preia căldură este denumit sursa rece, iar
mediul cu temperatură mai ridicată, căruia i se cedează căldură este denumit sursă caldă.
Deoarece au capacitate termică înfinită ,temperaturile surselor de căldură rămân constante chiar
dacă acestea schimbă căldură .

„Conform principiului doi al termodinamicii, căldura nu poate trece de la sine de la un

corp rece la unul cald; ca urmare, pentru transportul căldurii de la sursa rece la sursa caldă este
necesar un aport de energie din exterior.

Conform principiului conservării energiei putem scrie:

Q0+P=Q.

În cazul instalațiilor frigorifice, sursa rece se găsește sub temperatura mediului ambiant,
iar procesul de coborâre a temperaturii sub această valoare, este denumit răcire artificială.

Agentul de lucru care evoluează în aceste instalații este denumit agent frigorific.
 Evident, pentru ca agentul frigorific să poată prelua căldura de la sursa rece, temperatura sa
trebuie să fie mai mică decât temperatura sursei reci; similar, pentru ca agentul să cedeze căldura
sursei calde trebuie ca temperatura agentului frigorific să fie mai mare decât temperatura sursei
calde.

Întrucât am presupus inițial că sursa rece și sursa caldă au capacitate termică infinită și
temperaturile acestora nu se modifică, preluarea căldurii de către agentul frigorific de la sursa
caldă se poate realiza:

 Cu modificarea temperaturii agentului;

 Cu menținerea constantă a temperaturii agentului.

Menținerea unei temperaturi constante a agentului de lucru creează cele mai bune condiții
pentru transferul de căldură (diferență maximă de temeperatură ); în cazul în care temperatura
agentului frigorific crește, diferența de temperatură la care are loc schimbul de căldură scade, iar
cantitatea de căldură preluată de la sursă rece scade.

Menținerea constantă a temperaturii fluidului pe timpul preluării căldurii se poate obține

doar prin schimbarea stării de agregare a agentului frigorific, pe baza utilizării căldurii latente de
vaporizare.

Același raționament este valabil şi pentru situația în care agentul frigorific cedează
căldură sursei calde: dacă temperatura agentului se modifică (scade), diferența de temperatură la
care are loc schimbul de căldură se micșorează, iar fluxul de căldură transmis se diminuează față
de situația în care temperatura agentului rămâne constantă. Menținerea constantă a temperaturii
agentului este posibilă prin schimbarea stării de agregare, pe baza căldurii latente de condensare.

Din motivele prezentate anterior, în instalațiile frigorifice și pompele de căldură

transferul termic între agentul de luru și sursele de căldură are loc prin schimbarea stării de
agregare.

Cele două aparate ale instalației frigorifice, aflate în contact cu sursele de căldură, se numesc
vaporizator și condensator.

Temperaturii t0 la care se vaporizează agentul frigorific, denumită temperatură de

vaporizare, îi corespunde o presiune de saturație mică p0, denumită presiune de vaporizare.

Analog temperaturii de condensare îi corespunde o presiune de condensare.

Efectul util al instalațiilor frigorifice se realizează în vaporizator, prin preluare de

căldură de la sursa rece.
 Efectul util al pompelor de căldură se realizează în condensator, prin cedare de
căldură sursei calde.”

☺ „După principiul de funcţionare instalațiile frigorifice utilizate în industrie, comerţ sau

aplicaţii casnice pot fi:

- cu compresie mecanică de vapori;

- cu compresie de gaze;

- cu absorbţie (compresie termochimică);

- cu ejecţie sau termoelectrice.

II. Agenții de frig. Definiții și clasificări .

Un agent (fluid) frigorific este o substanţă care evoluează în circuitul unei instalații
frigorifice şi care, datorită unui proces endoterm, constând în schimbarea de fază a substanţei
din starea lichidă în cea de vapori, într-un vaporizator, permite producerea frigului prin
absorbţia de căldură.
Aceasta căldură este evacuată în exteriorul instalației printr-un proces exoterm, constând
în schimbarea de fază înversă, din vapori în lichid, într-un condensator.
Agenţii frigorifici sunt substanţe omogene sau amestecuri de substanţe care preiau, în
cursul ciclului frigorific, căldura de la mediul ce trebuie răcit şi o cedează la o temperatură
mai ridicată unui altui mediu (în general mediul ambiant).
Aceştia trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe termodinamice, fizico-chimice,
fiziologice, economice şi de protecţia mediului.
Proprietăţile termodinamice trebuie să corespundă cerinţelor impuse de schema şi tipul
instalației frigorifice, precum şi de nivelul de temperatură al celor două surse de căldură, în
special de cel al frigului produs.

Principalele cerințe impuse unui fluid pentru a putea fi utilizat drept agent frigorific sunt:

 presiunea de vaporizare trebuie să fie apropiată de presiunea atmosferică şi uşor

superioară acesteia, pentru a nu apare vidul în instalație;
 presiunea de condensare trebuie să fie cât mai redusă, pentru a nu apare pierderi de agent
frigorific şi pentru a se realiza consumuri energetice mici în procesele de comprimare
impuse de funcţionarea acestor instalații;
 căldura preluată de un kilogram de agent, prin vaporizare, trebuie să fie cât mai mare,
pentru a se asigura debite masice reduse;
 căldura specifică în stare lucid trebuie să fie cât mai mică, pentru a nu apare pierderi mari
prin ireversibilităţi înterne, în procesele de lamînare adiabatică;
  volumul specific al vaporilor trebuie să fie cât mai redus, pentru a se obține dimensiuni
de gabarit reduse, ale compresoarelor;
 să nu prezinte pericol de inflamabilitate, explozie şi toxicitate;
 să nu fie poluanţi (este cunoscut faptul că unii agenţi frigorifici clasici şi anume câteva
tipuri de freoni, contribuie la distrugerea stratului de ozon al stratosferei terestre);
 să prezinte o contribuţie cât mai scăzută la încălzirea globală (este conoscut că o serie de
substanţe utilizate în tehnică odată ajunse în atmosferă, contribuie la încălzirea globală a
planetei, fenomen denumit şi efect de seră).

Pentru a nu se utiliza denumirile chimice complicate ale acestor substanţe, agenţii

frigorifici au fost denumiţi freoni, sunt simbolizaţi prin majuscula R, (de la denumirea în limba
engleză - Refrigerant) şi li s-a asociat un număr determinat în funcţie de compoziţia chimică.

Unii dintre cei mai cunoscuţi agenţi frigorifici sunt prezentaţi în tabelul 3.1, împreună cu
temperatura normală de vaporizare şi indicele transformării adiabatice.

Tabelul 3.1 Temperatura de vaporizare şi indicele transformării adiabatice (k), pentru

câţiva agenţi frigorifici

Denumirea Temperatura normală de k

vaporizare [°C] [–]
Amoniac (R717) – 33,35 1,30
R12 – 29,80 1,14
R22 – 40,84 1,16 Se
Clorură de metil – 23,74 1,20
observă că R502 – 45,60 - aceşti agenţi
au CO2 – 78,52 1,30 proprietatea
R134a – 26,42 1.14
de a vaporiza (fierbe) la
temperaturi scăzute,
putând deci să absoarbă căldură, la temperaturi mai mici decât ale mediului ambiant.

Din punct de vedere al compoziţiei chimice, freonii, care sunt hidrocarburi fluorurate, pot fi
împărţiţi în trei mari categorii:

▪ CFC (clorofluorocarburi), freonii clasici, care conțin Cl foarte instabil în moleculă;

▪ HCFC (hidroclorofluorocarburi), freoni denumiţi de tranziţie, care conțin în moleculă şi
hidrogen, datorită căruia Cl este mult mai stabil şi nu se descompune atât de uşor sub
acţiunea radiaţiilor ultraviolete;
▪ HFC (hidrofluorocarburi), consideraţi freoni de substituţie definitivă, care nu conțin de
loc în moleculă atomi de Cl.
Având în vedere numărul mare de fluide frigorifice s-a pus la punct un sistem de notaţii,
stabilit pe grupuri de componenţi chimici astfel:
a) Hidrocarburile din categoria alcanilor şi a derivaţilor lor halogenaţi; ei sunt codificaţi prin
litera R urmată de trei cifre (Rxyz):
x: indică numărul de atomi de carbon minus unu;
y: indică numărul de atomi de hidrogen plus unu;
z: indică numărul de atomi de fluor.
Pentru identificarea formulei chimice a unui fluid, se completează cu atomi de clor până
se atinge numărul total de atomi monovalenţi, ce poate fi fixat la 4 pentru un derivat al
metanului, 6 pentru un derivat al etanului, 8 pentru un derivat al propanului, etc (exemplu R
22 sau R 022: C = 1, H = 1, F = 2 şi în consecînţă Cl = 1, de unde rezultă formula CHF2Cl).
Când agentul frigorific conține şi atomi de brom, notaţia este urmată de un B, cu un indice ce
reprezintă numărul de atomi de brom.

b) Alchenele şi derivaţii halogenaţi ai alchenelor; Modul de codificare numerică este acelaşi ca

precedentul, dar se adaugă un 1 pentru cifra miilor (exemplu R 1150);

c) Hidrocarburile ciclice şi derivaţii ciclici; Litera C este utilizată înaintea numărului de

identificare a fluidului frigorific (exemplu RC 270);

d) Compuşi organici diverşi; Acestora le este atribuită seria 600, numărul alocat fiecărui fluid
fiind arbitrar (exemplu R 630 pentru metilamînă);

e) Compuşi anorganici diverşi; acestora le este atribuită seria 700 şi pentru obținerea numărului
de identificare a fluidului frigorific, se adaugă la 700 masa sa moleculară(exemplu R 717 pentru
amoniac);

f) Amestecurilor zeotrope le este atribuită seria 400, numărul de identificare fiind arbitrar atribuit
fiecărui fluid în parte;

g) Amestecuri azeotrope le este atribuită seria 500, numărul de identificare fiind de asemenea
arbitrar.

Tabelul 3. 2 Cele trei tipuri de freoni

CFC HCFC HFC
Hidrogen Hidrogen

Clor Clor

Fluor Fluor Fluor

Carbon Carbon Carbon

 Cercetările au arătat că emisiile de CFC conduc la subțierea stratului de ozon, din cauza
atomilor de clor. Ca urmare, prin protocolul de la Montreal din 1987 s-a stabilit că începând din
1 ianuarie 2000 acești freoni să nu mai fie utilizați în instalațiile frigorifice.

Freonii de tip HCFC sunt denumiți de tranziție iar utilizarea acestora este autorizată până
la 13 decembrie 2014. Folosirea acestor agenți în instalațiile noi este interzisă din anii
1996...2001 (în funcție de destinația și tipul instalației de răcire), iar începând din 1 ianuarie
2008 este interzisă utilizarea lor și pentru menținerea în funcțiuni a instalațiilor existente.

Freonii de tip HFC sunt denumiți de substituție definitivă, a căror utilizare este permisă
pentru o perioadă îndelungată de timp.

Se utilizează și amestecuri formate din 2 sau 3 tipuri de freoni amestecul având toxicitate
sau inflamabilitate mai redusă decât fiecare component în parte.

În funcție de modul de comportare la schimbarea stării de agregare, aceste amestecuri se

împart în:

Amestecuri azeotrope (simbolizate R-500...R-599), la care schimbarea stării de agregare

are loc la presiune și temperatură constantă (ca și în cazul subtanțelor pure ); spre
exemplu agentul R-507 este format din 50% R-125 ȘI 50% r-143);
Amestecuri cvasiazeotrope (simbolizate R-400...R-499),la care schimbarea de fază este
însoțită demodificarea temperaturii în limitele 0,5...6˚C; spre exemplu, R-404A este
format din 44%R-125, 4%R-134a și 52% R-143a );
Amestecuri zeotrope, care prezintă modificări importante ale temperaturii la schimbarea
stării de agregare.

Pe lângă cele trei categorii de agenţi frigorifici menţionate, există şi agenţi frigorifici
naturali, între care amoniacul (NH3), simbolizat şi prin R717, este cel mai important şi cel mai
utilizat, datorită proprietăţilor sale termodinamice care îl fac cel mai performant agent frigorific
din punct de vedere al transferului termic.

În ultimul timp începe să fie tot mai utilizat ca agent frigorific, propanul simbolizat prin
R290, care reprezintă un înlocuitor excelent pentru R22, având o compatibilitate perfectă cu
uleiurile utilizate în compresoarele pentru R20 şi asigurând o eficienţă frigorifică superioară faţă
de R22. Propanul este utilizat şi în numele tipuri de pompe de căldură. Singura problemă legată
de utilizarea propanului ca agent frigorific, este reprezentată de inflamabilitatea ridicată a
acestuia.

Tabelul 3.3 Familia fluidelor frigorifice prezentată sinte

 oxigenul (O2), hidrogenul (H2) sau heliu
(He); permit atingerea unor temperaturi foarte
joase, motiv pentru care acestea se numesc şi
fluide criogenice
Fluide pure componenţii anorganici: apa (H2O), dioxidul
de sulf (SO2), dioxidul de carbon (CO2) şi
amoniacul (NH3)
componenţii organici; cuprind la rândul lor
trei categorii de fluide frigorifice:
- clorofluorocarburile (CFC) care au o
acţiune negativă asupra mediului înconjurător
şi sunt deci condamnate pentru viitor;
- hidroclorofluorocarburi (HCFC) care au o
acţiune mai puţin nocivă pentru mediu şi care
mai sunt tolerate un anumit timp;
- hidrofluorocarburi (HFC) care nu afectează
mediul şi constituie principalele fluide
frigorifice pentru viitor
amestecurile zeotrope; compoziţia fazelor de
lichid sau vapori aflate în echilibru
termodinamic sunt diferite; temperatura
variază la schimbările de fază (vaporizare sau
condensare) la presiune constantă
Amestecuri de fluide
amestecurile azeotrope; compoziţia fazelor de
lichid sau vapori aflate în echilibru
termodinamic sunt identice; temperatura
variază la schimbările de fază (vaporizare sau
condensare) la presiune constantă

Modul în care agenții frigorifici afectează mediul înconjurător este măsurat cu ajutorul a
doi îndici:

 Potențialul de distrugere al stratului de ozon [ODP];

 Potențialul de încălzire globală [GWP].
Efectul asupra încălzirii globale a 1 kg de agent este echivalent cu cel al 1700kg de CO2

Atunci când contactul dintre agenții frigorifici și mediul răcit poate avea efecte negative
(în cazul produselor alimentare, a aerului din încăperile locuite) se utilizează agenți
intermendiari; aceștia trebuie să fie stabili din punct de vedere chimic, să aibă punctul de
solidificare coborât și căldura specifică mare.

Ca agenți intermendiari se utilizează :

 Aerul;
 Apa (pentru temeperaturi peste 3....5 ˚C);
 Soluții de apă cu săruri minerale (CaCl2, Na Cl) sau alcooli (etilenglicol,propilenglicol).

IV Caracteristicile agenţilor de lucru ai instalațiilor frigorifice cu

comprimare de vapori

Ciclul ideal de funcționare al unei instalații frigorifice cu comprimare mecanică de vapori

este Ciclul Carnot inversat,desfășusat în domeniul vaporilor saturați umezi.

V- vaporizator -4
C-compresor-1
K-condensator-2
D-detentor-3

Compresorul realizează comprimarea adiabatică, a agentului frigorific, absorbând lucrul

mecanic specific.
Urmează apoi transformarea de fază, când în condensator are loc condensarea agentului
transformarea de fază are loc la presiune și temperatură constantă, iar mediului I i se cedează
cantitatea de căldură q.
La ieșirea din condensator, agentul frigorific este în stare lichidă.
În detentorul D are loc procesul adiabat, în timpul căruia presiunea agentului frigorific scade,
fenomen însoțit de producerea lucrului mecanis specific.
În vaporizatorul V agentul frigorific suferă o nouă transformare de fază, vaporizându-se.
Vaporizarea are loc la presiune și temperatură constantă, iar pe parcursul acestui process de la
sursa rece se preia cantitatea de căldură.
Detentorul produce lucru mecanic prin destinderea adiabată a fluidului de lucru, el poate fi
realizat sub forma unei mașini termice cu piston sau a unei turbine cu rotor paletat.

Clasificarea instalaţilor frigorifice cu vapori

  (I.F.V)
Obținerea unor temperaturi de (-200C. . . . .-900C) se realizează cu I.F.V, care pot fi:
-cu comprimare într-o treaptă;
-cu comprimare în două trepte;
-cu comprimare în trei trepte;
-cu comprimare în cascadă.

La aceste instalații în timpul parcurgerii ciclului de funcţionare, agentul de lucru îşi 
schimbă de două ori starea de agregare în vaporizator şi condensator. În acest mod devine
posibilă reducerea pierderilor, datorită ireversibilităţii trasferului de căldură, între agent şi cele
două surse de căldură prin menținerea diferenţelor de temperatură în limite acceptabile.

 La schimbarea stării de agregare prin vaporizatoare şi condensatoare, coeficienţii de 
transfer sunt ridicaţi şi din această cauză schimbătoarele de căldură au dimensiuni relativ reduse.

Agenţii frigorifici folosiţi în instalațiile frigorifice cu comprimare de vapori trebuie să
îndeplinească condiţiile următoare:

-să prezinte presiuni convenabile la temperaturi de vaporizare şi de condensare utilizate;

-să aibă căldură latentă devaporizare cât mai mare;

-să aibă densitate mare;

-să prezinte vâscozitate redusă;

-să fie inofensivi faţă de corpul omenesc;

-să nu prezinte pericol de inflamabilitate şi de explozie;

-să nu fie corozivi;

-să aibă preţ de cost scăzut.

După proprietăţile fizice, se deosebesc trei categorii de agenţi frigorifici:

-cu temperatura de vaporizare ridicată (>0˚C) ca freon 11, 21, 113, 114;

-cu temperaturi de vaporizare medie (0˚C. . . . . . . .-70˚C) ca amoniacul, freon12, freon22,

clorură de metil şi oxid de sulf;

-cu temperatură de vaporizare joasă (<-70˚C), ca etilenă, freon13, freon23. 

Se pot prezenta caracteristicile unor agenţi frigorifici utilizaţi pe scară largă în tehnica frigului
modern.

Amoniacul NH3, are utilizare în instalațiile frigorifice industriale, întrucât are căldură latent de
vaporizare mare, nu este sensibil la umiditatea conținută în instalații şi dă posibilitatea de
depistare a neetanşeităţiilor prin mirosul specific uşor de sesizat.

Are dejavantajul că degajăriile de amoniac, afectează calitatea alimentelor conservate prin
frig şi prezintă pericol de intoxicare, este exploziv şi inflamabil la concentraţii de 
16,5 . . . . .26,8% amoniac în aer.
 Amoniacul se livrează în butelii şi se foloseşte la compresoarele frigorifice cu piston de putere
medie şi mare pentru temperaturi de vaporizare de până la -70˚C. Conductele pentru amoniac se
confecționează din cupru.

Bioxidul de sulf SO2 are temperatura normală de vaporizare relativ ridicată(-10,1˚C), ceea ce
permite menținerea unor presiuni reduse în condensator la temperaturile de condensare, apropiate
de temperatura mediului ambiant. Nu este inflamabil şi este agresiv în raport cu cuprul şi aliajele
sale. SO2 are căldură latentă de vaporizare de 2,5-3 ori mai mică decât a amoniacului; este foarte
toxic pentru organism.

Clorura de metil CH3Cl este mai puțin dăunătoare organismului decât amoniacul şi SO2.
 Nu corodează oţelul şi aliajele sale, dar în prezenţa apei atacă zincul, aluminiul şi
magneziul.Se utilizează în instalații de puteri mici şi mijlocii, mai puțin în industria alimentară
din cauza toxicităţii ridicate.

Bioxidul de carbon CO2 este folosit în principal în instalațiile de producere a gheţii uscate
(zăpadă carbonică). Este neinflamabil, netoxic şi neutru în raport cu metalele. Dezavantajul
constă în aceea că temperatura critică conduce la presiuni ridicate în condensator.

Freoni sunt utilizați în tehnica frigului datorită avantajelor pe care le prezintă şi anume: nu sunt
toxici, au inflamabilitate redusă, sunt neexplozivi şi prezintă neutralitate
chimică. Freonii reprezintă derivaţi dublu halogenaţi ai hidrocarburilor saturate (CnH2n+2),
obţinuţi prin înlocuirea parţială sau completă a atomilor de hidrogen prin atomi de fluor sau
brom.

Formula generală a freonilor este CnHxFClzBru, unde x+y+z+u = 2n+2.

Notaţia prescurtată a freonilor este F-N sau R-N (refrigerent), N fiind numărul freonului format

din două sau trei cifre care se stabileşte după următoarele reguli:

V. Caracteristicile agenților de lucru pentru instalațiile

frigorifice cu comprimare termochimică.
 „Instalațiile frigorifice cu absorbţie, sau cu compresie termochimică, utilizează ca sursă de
energie pentru producerea frigului, căldura disponibilă la o temperatură peste cea a mediului
ambiant. Cu cât este mai scăzută temperatura la care se doreşte producerea frigului, cu atât mai
ridicată trebuie să fie temperatura minimă a căldurii utilizate ca sursă de energie.

În aceste instalații, sursa de energie pentru transportul căldurii de la un mediu cu temperatura mai
scăzută (sursa rece, sau mediul răcit) la un mediu cu temperatura mai ridicată (mediul ambiant),
este reprezentată de căldura provenită de la un mediu având temperatura mai ridicată decât a
mediului ambiant (sursa caldă).

Acest tip de echipamente poartă şi denumirea generică de mașini triterme, deoarece

funcţionează între trei surse de căldură, având temperaturi diferite.

Avantajul instalațiilor frigorifice prin absorbţie, faţă de instalațiile frigorifice prin

comprimare de vapori, este că sursa de energie poate fi reprezentată de energii reziduale
provenite din alte procese, de energia solară, sau de alte surse de energie, ieftine sau gratuite.

În figura de mai joc este prezentată schema de principiu a interacţiunilor dintre

instalațiile frigorifice prin absorbţie şi sursele de căldură cu care interacţionează.

În aceste instalații, agentul frigorific este combinat chimic cu o altă substanţă absorbantă, în
soluţii lichide.

Cele mai cunoscute cupluri de substanţe utilizate în soluţiile lichide din instalațiile frigorifice
prin absorbţie sunt:

- Soluţia hidroamoniacală (apă şi amoniac; H2O – NH3) în care apa este absorbantul, iar
amoniacul este agentul frigorific;

- Amestecul bromură de litiu şi apă (LiBr – H2O) în care apa este agentul frigorific, iar bromura
de litiu este absorbantul.

În componenţa instalațiilor frigorifice prin absorbţie se regăsesc cele două schimbătoare

de căldură, vaporizatorul şi condensatorul, cu ajutorul cărora se realizează transferul de căldură
de la un mediu cu temperatură scăzută la un mediu cu temperatură mai ridicată. Între
condensator, care funcţionează la presiune ridicată şi vaporizator, care funcţionează la presiune
scăzută, este amplasat un ventil de laminare. Condensatorul, ventilul de laminare şi vaporizatorul
alcătuiesc o porţiune a unui circuit frigorific clasic, iar la aceste tipuri de instalații, circuitul este
completat de un compresor termochimic.

Vaporii reci de agent frigorific rezultaţi din vaporizator, la presiue scăzută, sunt absorbiţi
de către soluţia lichidă compusă din absorbant şi agent frigorific în concentraţie redusă denumită
soluţie săracă, într-un schimbător de căldură şi de masă, denumit absorbitor. Procesul de
absorbţie a vaporilor în soluţia lichidă poate fi asimilat cu procesul de aspiraţie dintr-un
compresor mecanic. Soluţia lichidă rezultată în urma procesului de absorbţie este concentrată în
agent frigorific şi se numeşte soluţie bogată.

Procesul de absorbţie este puternic exoterm, astfel încât absorbitorul trebuie răcit cu apă
sau aer de răcire.

Soluţia bogată se formează la presiunea scăzută din absorbitor, teoretic aceeaşi cu

presiunea din vaporizator. La ieşirea din absorbitor este amplasată o pompă care creşte presiunea
soluţiei bogate până la presiunea ridicată din condensator. Procesul de creştere a presiunii din
pompă, poate fi asimilat cu procesul de comprimare dintr-un compresor mecanic.

Soluţia bogată în agent frigorific, aflată la presiune ridicată, este supusă unui proces de
încălzire cu ajutorul unui agent termic având temperatură ridicată, în urma căruia se produce
vaporizarea parţială a agentului frigorific din soluţia lichidă. Acest proces poartă şi denumirea de
degazare. Agentul frigorific astfel obţinut, sub formă de vapori la presiune ridicată, ajunge în
condensator după care parcurge porţiunea clasică a circuitului frigorific. Pentru o separare cât
mai eficientă a agentului frigorific de absorbant prin fierbere, este nevoie ca cele două substanţe
să prezinte temperaturi de vaporizare cât mai îndepărtate una faţă de cealaltă. Schimbătorul de
căldură şi de masă în care se produc vaporii de agent frigorific la presiune ridicată, se numeşte
generator de vapori, sau simplu generator, iar uneori degazor. Agentul termic utilizat pentru
încălzire în generator, prezintă o temperatură mai ridicată decât temperatura de condensare.

Sursa de căldură poate fi reprezentată de apă caldă, ulei diatermic, abur, gaze de ardere,
radiaţia solară, etc. Soluţia lichidă din care s-au format vaporii de agent frigorific, prezintă la
ieşirea din generator o concentraţie scăzută în agent frigorific şi poartă denumirea de soluţie
săracă. Procesul de producere a vaporilor din soluţia lichidă poate fi asimilat cu procesul de
refulare dintr-un compresor mecanic.

Soluţia săracă, având concentraţie redusă în agent frigorific, aflată la presiunea ridicată
din generator şi condensator, este laminată într-un ventil de laminare a soluţiei sărace, până la
presiunea de vaporizare şi apoi este utilizată pentru a absorbi vaporii de agent frigorific rezultaţi
din vaporizator.

Absorbitorul, pompa, generatorul de vapori şi ventilul de lamînare, alcătuiesc împreună

un compresor termochimic, deoarece practic aspiră vapori de agent frigorific din vaporizator la
presiune scăzută şi produc vapori de agent frigorific la presiune ridicată, asemănător cu un
compresor mecanic.

Eficienţa energetică a procesului de comprimare termochimică poate fi mărită prin

utilizarea unui schimbător de căldură între soluţia săracă rezultată din generator, aflată la
temperatură ridicată şi soluţia bogată rezultată din absorbitor, aflată la temperatură scăzută.

Acest schimbător de căldură reduce atât puterea termică a absorbitorului, deoarece

soluţia săracă este răcită înaînte de acest aparat, cât şi puterea termică a generatorului de vapori,
deoarece soluţia bogată este preîncălzită înainte de introducerea în acest aparat.

Figura 5.3. Schema de principiu a instalațiilor frigorifice prin absorbţie, sau cu

compresie termochimică

VII. Agenții de frig și mediul înconjurător

De la apariţia lor în jurul anului 1930, fluidele frigorifice din categoria
clorofluorocarburilor au fost considerate ca substanţe ce nu prezentau decât avantaje. Dar
începând cu anul 1980, oamenii de ştiinţă au început să se preocupe de efectul lor asupra
mediului înconjurător, pentru a răspunde unor probleme în legătură cu două fenomene bine
precizate: distrugerea stratului de ozon şi creşterea efectului de seră.

Efectul de seră este produs de radiaţia solară care depăşeşte radiaţiile infraroşii emise de
sol prin diversele gaze din atmosferă, acest fenomen permiţând menținerea la suprafaţa
pământului a unei temperaturi ce face posibilă viaţa. Dacă efectul de seră nu ar exista,
temperatura medie la suprafaţa pământului ar fi mai mică cu circa 20 K ca cea actuală, ceea
ce nu ar face posibilă viaţa pe planeta noastră. CO2 prezent în atmosferă este transparent la
85 % din radiaţia solară şi absoarbe 80 % din radiaţia infraroşie reflectată de planetă,
modificând echilibrul termic la suprafaţa pământului, producând încălzirea atmosferei.

Alte gaze legate de activităţile umane participă la efectul de seră. Dintre acestea CFC au
o contribuţie destul de importantă.

În ultimii douăzeci de ani a fost observată o creştere a efectului de seră, o contribuţie

importantă (mai mult de 25 %) având-o agenţii frigorifici de tip CFC. Această contribuţie
importantă este legată pe de o parte de durata lor de viaţă în stratosferă (În jur de 60 ani
pentru R 11 şi în jur de 120 ani pentru R 12) şi pe de altă parte de capacitatea lor ridicată de
absorbţie termică în spectrul infraroşu.

Astfel o moleculă de R 11 este de 10 000 ori mai absorbantă ca o moleculă de CO2. Deşi
efectul de seră este necesar globului, creşterea sa poate conduce la modificări climatice
dezastruoase, încât este necesar să fie ţinut sub control.
 Distrugerea stratului de ozon stratosferic constituie un cu totul alt fenomen deoarece se
raportează la radiaţiile ultraviolete ale soarelui. Stratosfera este stratul atmosferic cel mai
îndepărtat de pământ, situat între 15 şi 50 km altitudine. Ea conține aproximativ 90% din
ozon (O3), concentraţia sa trecând printr-un maxim important pe la 30 km altitudine, unde se
formează un strat de ozon de circa 20 km. În stratosferă se absoarbe aproximativ 99% din
radiaţiile ultraviolete provenind de la soare, realizându-se astfel un ecran protector eficace
pentru viaţa pe pământ.

Moleculele de CFC care sunt eliberate în atmosferă, încep o circulaţie ascendentă spre
stratosferă, care poate dura până la cinci ani. Când aceste molecule intră, în final, în contact
cu radiaţiile solare din stratosferă, la temperaturi de aproximativ -90 °C, forţele de coeziune
care menţin moleculele de CFC se dezintegrează.

Acest proces eliberează un atom de clor care poate reacţiona cu ozonul. Când atomul de
clor întră în contact cu ozonul se pot produce o serie de reacţii chimice.

Rezultatul final al acestor reacţii este înlocuirea ozonului cu două noi molecule: oxigen şi
un atom de clor nemodificat. Cum atomul de clor iese neschimbat din această reacţie, conform
specialiştilor, el poate distruge până la 100 000 molecule de ozon înainte de a deveni inactiv.
De asemenea, s-a estimat că moleculele de CFC pot supravieţui în stratosferă de la 70 la
100 ani. Conținând hidrogen (care reduce considerabil durata lor de viaţă atmosferică prin reacţii
de hidroliză) şi prin faptul că aduc mai puţin clor în atmosferă, HCFC sunt mult mai puţin
agresive faţă de ozon, iar HFC sunt inofensive, în schimb halonii, prin prezenţa bromului, sunt
mult mai agresivi.
Dacă efectul de seră nu este contestat, distrugerea stratului de ozon stratosferic de CFC
reprezintă obiectul unor controverse deoarece după Conferinţa de la Copenhaga din noiembrie
1992, 92 de oameni de ştiinţă din întreaga lume au semnat un apel către toate puterile publice din
ţările semnatare ale Protocolului de la Montreal, pentru a se reveni asupra deciziilor luate.

Cele „7 raţiuni” de a se reveni asupra Protocolului de la Montreal au fost:

- nu se poate neglija clorul de origine naturală;

- reducerea stratului de ozon nu este confirmată pe o lungă durată;

- existenţa puţurilor de CFC în atmosferă;

- „găurile” în ozon au fost observate înaintea utilizării CFC;

- pericolul reprezentat de creşterea radiaţiilor ultraviolete a fost mult supraevaluat;

- Protocolul de la Montreal va costa mult occidentul şi va provoca mortea lumii a treia;

 - Protocolul de la Montreal a fost semnat precipitat, pentru raţiuni esenţial politice.

Pentru evaluarea impactului diferitelor fluide frigorifice asupra mediului, oamenii de

ştiinţa au căutat să le compare între ele din punctul de vedere al efectului de seră şi al distrugerii
stratului de ozon, definind coeficienţi specifici.
Contribuţia, însumată pentru o perioadă de 100 ani, a unui kg de gaz, relativ la cea a unui
kg de CO2, privitor la efectul de seră, este apreciată prin potenţialul global de încălzire GWP
(Glogal Warming Potential).

În tabelul 7.1 este prezentată contribuţia freonilor la efectul de seră, aceasta fiind direct
proporţională cu durata de viaţă a substanţei respective în atmosferă .

Contribuţia la efectul de seră se raportează la acţiunea freonului R 11, valoarea de referinţă

pentru acesta fiind 1.

Tabelul 7.1. Durata de viaţă în atmosferă, potenţialul de distrugere al stratului de ozon ODP şi
potenţialul global de încălzire GWP pentru unele fluide frigorific

În cazul instalațiilor frigorifice, paralel cu acţiunea directă asupra efectului de seră a

freonilor emişi în atmosferă (apreciată prin GWP), se exercită şi o acţiune indirectă de încălzire,
prin CO2 degajat la producerea energiei consumate de instalaţia frigorifică, mult mai mare decât
acţiunea directă asociată.

Astfel, la un frigider casnic, acţiunea directă este apreciată la 20% (7% prin fluidul
frigorific R 12 şi 13% prin agentul gonflabil din izolaţia cu spumă de poliuretan, R 11).

Restul de 80% este contribuţia îndirectă, apreciată prin CO2 emis în atmosferă în timpul
producerii energiei electrice de acţionare a instalației frigorifice (pe bază de cărbune sau petrol,
într-o centrală termoelectrică). Astfel se introduce un echivalent al contribuţiei globale de
încălzire TEWI (Total Equivalent Warming Impact) calculat ţinând seama de toate influenţele
asupra efectului de seră .

TEWI=GWP*m+a*E

unde:

m este masa totală de fluid frigorific evacuat, în kg;

a– emisia specifică de CO2 pentru producerea de energie electrică, în kg CO2/kWh (valorile

medii sunt: 0,51 pentru Europa, 0,67 pentru America de Nord şi 0,58 pentru Japonia [10.4]);
E – consumul de energie electrică al instalației pe toată durata de viaţă, în kWh.

Reducerea ozonului, calculată în regim stabil pentru 1 kg de gaz emis anual în atmosferă
este apreciată prin potenţialul de distrugere al ozonului ODP (Ozone Depletion Potential).
Valoarea de referînţă este 1 pentru R 11, celelalte fluide fiind comparate pe baza unităţii de masă
(1 kg emis pe suprafaţa pământului).
Îngrijorările oamenilor de ştiinţă relative la efectele clorofluorocarburilor asupra
mediului au condus puterile publice din numeroase ţări la luarea unor măsuri restrictive
privitoare la fluidele frigorifice poluante.
Comunitatea internaţională are primul contact legat de această problemă în
martie 1985 prin Convenţia de la Viena. În 1987, 33 ţări au semnat Protocolul de la Montreal,
reglementându-se producţia de CFC şi dispariţia acestora la orizontul anului 2000. Revizuirea
acestui protocol prin Conferinţa de la Copenhaga în noiembrie 1992, extinde măsurile şi asupra
altor fluide frigorifice incluzând şi HCHC şi devansează data opririi producţiei de CFC.
Conferinţa de la Copenhaga a fost adoptată de 95 de ţări la scara
întregului glob pământesc, ţările ce nu au aderat la aceasta nereprezentând decât circa 5% din
consumatori. În calendarul reducerii şi opririi producţiei de CFC, anul 1995 a reprezentat o dată
cheie: întradevăr, în toate ţările Comunităţii Europene oprirea producţiei de CFC a demarat la 1
ianuarie 1995. Mai mult ca niciodată, problemele înlocuirii CFC sunt de maximă importanţă şi
actualitate. Oprirea producţiei de CFC a companiilor nord-americane, europene şi japoneze a
generat două consecinţe majore :

- o penurie (sărăcie) durabilă şi în creştere de CFC, care se traduce printr-o supralicitare

a altor fluide frigorifice;

- un risc real de degradare a calităţii funcţionale a instalațiilor care se traduce prin

existenţa unor probleme în menținerea unei bune funcţionări a echipamentelor.
În plus, noile reglementări europene asupra HCFC (în principal înterdicţiile
utilizării HCFC 22 în echipamentele cu puteri electrice mai mari de 150 kW) vin să complice
strategiile întreprinderilor, fie fabricante sau utilizatoare de mașini frigorifice. Problematica
actuală nu se mai limitează deci numai la CFC şi la HCFC.

Fabricanţii de componente, instalații frigorifice sau de condiţionare, specialiştii de

întreţinere, instalatorii sau utilizatorii sunt deci direct interesaţi de aceste reglementări. Diferite
soluţii industriale pentru înlocuirea CFC (fluide pure, amestecuri de fluide) sunt deja propuse
spre aplicare.
Din contră pentru înlocuirea HCFC şi în principal HCFC 22, soluţiile nu sunt încă
satisfăcătoare şi nici definitive. HCFC 22 este un fluid pentru care, la ora actuală nu s-a găsit nici
un substituent neinflamabil având proprietăţi termodinamice şi profiluri de presiune-temperatură
similare. Amestecurile par a fi pentru moment soluţii ineresante în substituţia HCFC.
Utilizarea amestecurilor în sistemele frigorifice pot oferi în plus unele avantaje ca
substituenţi ai HCFC: economie de energie, reglaj de putere, dacă echipamentele sunt prevăzute
de o asemenea manieră astfel încât să permită utilizarea acestor avantaje.

Agentul frigorific ecologic utilizat în instalatia de răcire este freonul tip R 404A.

Acest agent face parte din categoria agentilor frigorifici ecologici ,fiind recomandat de
Institutiile internationale ce studiaza  protectia mediului (ex.ASHRAE),  pentru utilizarea pe
lunga durata în sistemele de racier.
Din punct de vedere al compozitiei chimice si al impactului asupra mediului
înconjurator, acest agent este un amestec de freoni halogenati ecologici : R 143 a / R 125 / R
134a, fiind caracterizat de urmatoarele :

-  potențial de distrugere a stratului de ozon : ODP = 0

-  potențial de încalzire globala : HGWP 23223m1223x = 0,94

- prezența clorurilor : 0

Din punct de vedere al caracteristicilor fizico-chimice se menționează :

-         temperatura de fierbere : -46,7 0C

-         temperatura critică : 73 0C

-         presiunea critică : 37 bar

-         temperatura de condensare la 26 bar. : 55 0C

-         capacitate frigorifică : 99% (în regim de functionare -35/+400C)

-         coeficient de performanță : COP = 98% ( în regim de funcționare  -35/+400C)

-         densitatea lichidului la 400C : 0,96 kg/dm3

-         Inflamabilitate : 0

-         toxicitate: valoare limita de expunere  - 1000 ppm

Utilizarea freonului R 404A în Instalatiile de răcire  este în conformitate cu legislatia

românească în vigoare SR ISO 5149 " Instalatii frigorifice mecanice utilizate pentru răcire si
încalzire -Prescriptii de siguranță"

Din punct de vedere al prescripțiilor de siguranță  SR ISO 5149  se precizează :

«  Agentul frigorific, freon R 404A, se încadrează în Grupa 1 ,din care fac parte "agenții
frigorifici neinflamabili care nu sunt în mod substanțial nocivi pentru sănătatea persoanelor" »

Precizari privind comportarea agentului frigorific R 404A

  Agentul frigorific are punct de fierbere scăzut și de aceea este foarte volatil,
 Vaporii de freon sunt sesizabili după miros numai în concentrații de peste 20%
volume în aer.Concentrații mai reduse sunt greu, chiar imposibil de perceput.
 Agentul frigorific nu este inflamabil și nu formează amestecuri explozive de
vapori și aer în condiții normale (la presiunea atmosferică). Agentul poate intra
în reacție explozivă numai  cu metale sau aliaje cu conținut alcalin (zinc,
magneziu)
 În urma contactului acestui agent cu flacără deschisă, suprafețe fierbinți, lumină
ultravioletă sau arc electric pot rezulta în anumite condiții (concentrații foarte
ridicate de agent - peste 60%- în  spații închise și neventilate) produți toxici de
descompunere pe bază de flour (acid flourhidric). Deși toxici, prezența acestor
compuși este ușor detectabilă datorită mirosului excesiv de iritant, chiar și la
concentrații mici.

La ora actuală există o serie de amestecuri de fluide care au fost propuse şi testate pentru a
substitui fluidele interzise.

Aplicatii asupra sănătății persoanelor

 Freonul poate fi dăunător sănătății / asfixiant / în condițiile în care concentrația acestuia

în aer a crescut într-atit încit  nivelul de oxigen se reduce la mai putîn de 15 % (limita
mînima pentru respiratie)
 În contact cu pielea ,freonul absoarbe (dizolvă) grasimile iar pielea rămâne uscată și
crăpată, fiind vulnerabilă la infecții. De aceea la lucrul cu freonii se vor utiliza mănuși
de protecție
 Ca orice gaz lichefiat, freonul poate provoca și degerături ale zonelor de piele cu care
vine în contact.
 Fumatul în spațiile cu concentrații ridicate de freon poate conduce la formarea unor
produși toxici de descompunere care cauzează iritații ale mucoaselor.
