Epurarea apelor uzate din industria alimentară

 
Apele uzate din industria alimentară, la fel ca şi apele uzate menajere, au o
impurificare predominant organică. Acestea se deosebesc totodată prin faptul că ele conţin aceste 
substanţe într-un stadiu mai mult sau mai puţin descompus, fără să fi fost totuşi deja prelucrate şi
transformate prin digestia corpului omenesc. Ele sunt, în consecinţă, mai bogate în energie.
 Este vorba aici, mai ales de albumină, hidraţi de carbon şi grăsimi, la care se adaugă, în 
funcţie demateriile prime întrebuinţate, săruri minerale, adaosuri pământoase etc.
 Caracteristicile apelor uzate ale industriilor sunt, de asemenea, diferite ca şi compoziia însăşi a
produselor fabricate. Volumul apelor uzate variază între limite largi, dacă ne raportăm launitatea
de materie primă prelucrată sau de produs fabricat. Debitul este foarte adesea variabil
şiintermitent şi ţn diversele ramuri ale industriei se limitează uneori la o perioadă determinată
aanului (industrii aşa-zise“de campanie” sau ”sezoniere”).
Astfel, în unele industrii, debitul poate fi neglijabil, în altele poate atinge câteva mii demetri cubi
pe zi, CBO 5 poate varia de la 100 până la 100000 mg/dm 3, reacţia apei uzate poate fi puternic
alcalină (pH=11) sau puternic acidă (pH=3), iar elementele nutritive (azotul şi
fosforul) pot fi absente sau în exces faţă de necesarul creării unor condiţii de mediu favorabile 
epurării biologice.
În cele mai multe cazuri, apele uzate ale acestei industrii au un conţinut ridicat de substanţe
organice în soluţie sau suspensie, fapt care atrage după sine numeroase prejudiciiemisarilor,
punând în pericol viaţa florei şi faunei acvatice precum şi imposibilitatea folosiri apei de către
alţi beneficiari din aval.
 Tehnologiile folosite pentru prelucrarea diverselor produse alimentare produc în consecinţă
transformări câteodată mecanice, altădată termice şi altădată microbiologice ale materiilor prime.
Aceste modificări, la rândul lor, exercită acţiuni diferite asupra naturii şi compoziţiei apelor
uzate menajere.
Pentru aceste motive nu este întotdeauna posibil să se considere tratarea acestor ape uzate din
acelaşi punct de vedere ca şi aceea a apelor uzate menajere.
 În această parte a lucrării sunt tratate apele uzate provenite din diferite sectoare de
produse alimentare, precum: fabricarea zahărului din sfeclă, colectarea şi industrializarea
laptelui, fabricarea amidonului, industria cărnii, prelucrarea peştelui, fabricarea conservelor
defructe şi legume, fabricarea băuturilor alcoolice, fabricarea produselor de fermentaţie etc.
 În general, datorită conţinutului predominant de substanţe organice din apele uzate ale industriei
alimentare, se aplică metode biologice de epurare. Adesea este, însă, necesară folosirea
unor metode de pretratare (trecerea prin site, sedimentare, tratare chimică, neutralizare
etc.), pentru a crea condiţii favorabile dezvoltării microorganismelor. Printre instalaţiile de 
epurare biologică aerobă sau anaerobă, cele mai folosite sunt aerotancurile, biofiltrele, bazinele
de fermentare anaerobă, iazurile biologice, cât şi metodele de epurare naturală.
Tipul de epurare ales depinde de felul produsului prelucrat, de tehnica de prelucrare, de durata
campaniei, de natura şi concentraţia substanţelor organice, de gradul de epurare necesar, de
apropierea unei staţi iexistente de epurare pentru ape uzate orăşeneşti, de condiţiile de climă şi
sol ale terenurilor învecinate care ar permite irigarea.
Reziduurile solide de la cea mai mare parte a industriei alimentare pot fi valorificate tehnic sau în
agricultură.
Deşeurile de origine animală, care nu prezintă riscuri deosebite, pot fi supuse prelucrării
industriale şi producerii de făinuri de carne, de oase, de sânge sau făinuri mixte, prin diferite
tratamente termice. Subprodusele şi alte deşeuri organice, care rezultă de la animale lipsite de
boli transmisibile, crescute în ferme izolate, la distanţă mare de centrele de prelucrare industrială,
se pretează pentru neutralizare prin compostare, în amestec cu alte deşeuri organice vegetale,
rezultând compost de uz agricol.

Prelucrarea industrială a peștelui şi subproduselor 

Din motive economice, în toate cazurile în care nu este obligatorie distrugerea cadavrelor şi a
deşeurilor, se impune valorificarea acestora prin unităţile industriale de producere a făinurilor
proteice. În tara noastră, aceste întreprinderi deservesc fie numai anumite abatoare şi unităţi de
procesare a cărnii, fie un teritoriu reprezentat de unul sau mai multe judeţe, în funcţie de
capacitatea de prelucrare, de căile de acces şi de mijloacele de transport de care dispun.
Funcţionarea unităţilor industriale de producere a făinurilor proteice este condiţionată de dotarea
tehnologică, care trebuie să permită industrializarea întregului material ecarisat şi transformarea
acestuia în produse finite salubre, libere de germeni patogeni.
Din punct de vedere sanitar veterinar, unităţile de producţie a făinurilor proteice furajere au
următoarele obligaţii:
- să ridice şi să transporte cu mijloace proprii, cadavrele, confiscatele şi subprodusele de origine
animală de la unităţile agricole, întreprinderile de industrializarea cărnii şi alte întreprinderi de
industrie alimentară;
-să prelucreze industrial întregul materialul ecarisat, în scopul obţinerii de făinuri proteice
salubre; (3) să distrugă prin metode fizico-chimice materialul ecarisat care este impropriu pentru
obţinerea produselor finite sau care depăşeşte capacitatea de prelucrare a instalaţiilor; (4) să
asigure toate condiţiile pentru prevenirea difuzării bolilor infectocontagioase şi prevenirea
poluării mediului ambiant.
Întreprinderile de producere a făinurilor proteice trebuie să fie împrejmuite cu un gard plin, şi să
fie pavate în totalitate, pentru a putea fi uşor dezinfectate. Printr-un alt gard, incinta întreprinderii
se separă în două sectoare: sectorul contaminat şi sectorul necontaminat. Pentru fiecare din cele
două sectoare vor exista vestiare-filtru separate, precum şi echipament de protecţie de culori
diferite. În sectorul contaminat trebuie să existe un peron acoperit, pentru descărcarea
materialului ecarisat şi încăperi separate pentru depozitarea temporară, pentru necropsia şi
tranşarea cadavrelor şi crematoriul pentru cadavrele a căror deschidere este interzisă de lege şi
pentru materialele care nu se pretează industrializării. Tot aici, se amenajează locul pentru
curăţirea şi dezinfecţia mijloacelor de transport şi staţia pentru tratarea şi dezinfecţia apelor
reziduale. Încăperile din zona contaminată trebuie să fie prevăzute cu sisteme corespunzătoare de
iluminare şi de ventilaţie. Pardoselile se recomandă a fi realizate din materiale impermeabile şi
neabsorbante, să fie netede şi cu pantă suficientă pentru scurgerea lichidelor în canalele de
evacuare, acoperite cu grătare demontabile. Pereţii trebuie să fie din beton neted, de culoare
deschisă, uşor de curăţat. Îmbinarea dintre pereţi şi pardoseală trebuie să fie rotunjită, astfel ca să
permită igienizarea cât mai uşoară. În sectorul necontaminat se află mai multe săli, în care are loc
autoclavarea, extragerea şi decantarea grăsimilor, ambalarea produselor finite, examenul de
laborator fizico-chimic şi microbiologic al şarjelor de producţie etc. Prelucrarea materialului
ecarisat trebuie să se facă în termen de maximum 24 de ore de la primire.
Ca și în cele mai multe ape uzate, contaminanții prezenți în apele uzate de pescuit sunt un
amestec nedefinit de substanțe, preponderent organic. Deoarece o analiză detaliată pentru
fiecare componentă nu este nici utilă, nici practic posibilă, majoritatea analizelor oferă o măsură
globală a gradului de contaminare prezent. În textul dig se urmează o estimare a conținutului
organic, deoarece acesta este unul dintre principalii parametri de poluare.

Parametrii fizico-chimici

- pH

PH-ul în sine nu este un contaminant, dar este important ca parametru de caracterizare

deoarece poate dezvălui contaminarea sau indică necesitatea corecției sale înainte de tratarea
biologică a apelor reziduale. Efectele din instalațiile de prelucrare a peștelui sunt rareori acide și
sunt de obicei aproape de 7 ori alcaline. Această valoare se datorează, în general,
descompunerii materiei proteinice și emisiei compușilor de amoniac.

- Conținutul de solide

Solidele pot fi prezente fie în formă dizolvată, fie suspendată. Solidele suspendate sunt de o
importanță primordială, deoarece sunt contestabile din mai multe motive: cele care se pot
rezolva pot face acest lucru în canalele de apă uzată, reducându-le capacitatea; sau dacă
acestea se așează în corpul de apă rece, pot afecta flora și lanțul alimentar; dacă acestea
plutesc, sapa de lumină intră de la suprafață este redusă, iar cele care rămân suspendate reduc
cantitatea de lumină care intră în apă afectând astfel viața sălbatică. Solidele care se depun se
măsoară, de obicei, cu un conetă Imhoff (a se vedea figura 2.1), în care se plasează o cantitate
cunoscută de apă (de ex. 1 litru). Solidele care se depun sunt estimate la momente fixe, de
obicei după 10 minute și după 2 ore. Cantitățile admisibile care pot fi descărcate depind de
fiecare reglementare, dar descărcarea apelor uzate nu este permisă, în general, dacă acestea
conțin zăcăci solide, după 10 minute.

- Temperatura

Cu excepția apei reziduale provenite din procesele de gătit și de sterilizare într-o fabrică de
conserve, apele uzate din apele de pescuit nu deversează deșeuri peste temperaturile
ambientale. Temperatura corpului de apă rece nu trebuie să crească cu mai mult de 2 ° C sau 3
° C, deoarece creșteri mai mari ale temperaturii pot afecta echilibrul populației și, de asemenea,
pot reduce solubilitatea oxigenului, amenințând astfel supraviețuirea unor forme de faună
sălbatică acvatică. Apele uzate din operațiunile de conservare trebuie răcite dacă recipientul de
apă primit nu este suficient de mare pentru a restricționa modificarea temperaturii la 3 ° C.

- Mirosul

Mirosurile din apele uzate din apele de pescuit sunt cauzate de descompunerea materiei
organice care emite amine volatile, diamine și uneori amoniac.

În apele reziduale care au devenit septice, se poate dezvolta, de asemenea, mirosul

caracteristic al hidrogenului sulfurat. Mirosurile sunt foarte importante în ceea ce privește
percepția și acceptarea publică a oricărei instalații de tratare a deșeurilor. Deși relativ
inofensive, ele pot afecta oamenii prin inducerea stresului și a greaței.
Pentru măsurarea sau estimarea mirosului, un panou de testare este expus mirosurilor diluate
cu aer curat. Numărul de diluții necesare pentru a reduce intensitatea mirosului până la limita
detectabilă se numește concentrația de miros prag detectabilă. Tehnica de determinare a
mirosului de prag poate fi găsită în Metodele standard (1989), dar întrucât este complicată și
supusă erorilor datorate adaptării subiecților de testare, subiectivității și modificării probelor,
aceasta este rareori utilizată.

 Conținutul ecologic
Conținutul organic al apei uzate poate fi estimat în mai multe moduri. Cele mai frecvente sunt
metodele de cerere de oxigen, deși se poate utiliza și măsurarea carbonului organic. Prima
estimare este cantitatea de oxigen care va fi necesară pentru a stabiliza conținutul organic al
efluentului. Cele două metode cele mai frecvente sunt cererea biochimică de oxigen și cererea
chimică de oxigen, care sunt discutate în detaliu în următoarele paragrafe.

Cererea biochimică de oxigen

Cererea biochimică de oxigen, cunoscută și sub denumirea de BOD, estimează gradul de

contaminare prin măsurarea oxigenului necesar pentru oxidarea materiei organice prin
metabolismul aerobic al florei microbiene. În apele reziduale din domeniul pescuitului, această
cerere de oxigen provine în principal din două surse: compușii carbonici utilizați ca substrat de
către microorganismele aerobe și compușii care conțin azot care sunt în mod normal prezent în
apele reziduale din apele de pescuit, cum ar fi proteinele, peptidele și aminele volatile . Cele
mai frecvente proceduri sunt descrise mai jos.

 Metoda de diluare

Aceasta este procedura cea mai comună. Se compune în principal prin diluarea apei reziduale
(într-un raport care depinde de puterea acesteia) cu o soluție nutritivă (săruri minerale) saturate
cu aer, depozitarea diluției în sticle etanșe și măsurarea oxigenului dizolvat la începutul analizei
și la periodic intervale. O perioadă de cinci zile este în general monitorizată, iar BOD este
raportată apoi ca BOD 5

Ulei și grăsime

Prezența uleiului și a grăsimii într-un efluent se datorează, în principal, operațiunilor de

prelucrare (de exemplu, conservarea) și, într-o mai mică măsură, a speciilor care sunt
prelucrate. În orice caz, acestea ar trebui eliminate, deoarece acestea plutesc în mod obișnuit și
afectează transferul de oxigen în apă și, de asemenea, sunt evidente din punct de vedere
estetic. De asemenea, ele se pot agăța de conductele de apă uzată și pot reduce capacitatea
acestora pe termen lung. În general, ele sunt măsurate prin extracție cu solvent (Metode
Standard, 1989).

Caracteristicile procesării peștilor

Gradul de poluare a apei reziduale va depinde de câțiva parametri dintre care cele mai
importante sunt operațiunile efectuate și speciile de pește care sunt prelucrate.Considerând
doar un tip de operațiune, rutina de lucru din fiecare fabrică exercită, de asemenea, o influență
puternică asupra caracteristicilor apelor reziduale. Tabelul 2.2 enumeră unele dintre intervalele
raportate în literatură.

Un parametru special poate prezenta o gamă largă de valori numerice

 Eșantionarea
O atenție deosebită ar trebui acordată reprezentativității eșantioanelor. Întrucât nu există nicio
procedură generală aplicabilă tuturor situațiilor, programul de eșantionare trebuie să fie
proiectat pentru fiecare situație. Locația eșantionării se face, de obicei, la punctul de deversare
sau în apropierea acestuia, dar la analizele înainte de proiectarea unui tratament de epurare a
apelor reziduale, vor fi necesare eșantioane de instalații pentru fiecare operațiune din cadrul
unității de prelucrare a peștelui. Având în vedere caracterul reprezentativ, probele trebuie luate
mai frecvent atunci când există o variație mare a debitului, deși pot apărea variații mari și la
debitul constant.

Limitele de descărcare
în scopul evacuării apelor uzate în mediul înconjurător, există o serie de limitări pentru
concentrațiile de poluanți, dar nu există un singur criteriu. În unele cazuri, limita se stabilește
ținând seama de locul în care trebuie evacuat efluentul. Acest tip de criteriu este, de asemenea,
cunoscut ca standarde de flux și se consideră a fi mai rațional, ținând seama de capacitatea
asimilativă și de utilizarea prevăzută a corpului de apă primit. Un alt tip de criteriu este cunoscut
ca standarde de efluenți. În acest caz, concentrația maximă a unui poluant (de exemplu, în
miligrame / litru) sau sarcina maximă (de exemplu, kilograme / zi) este descărcată într-o
caroserie de primire.