Sunteți pe pagina 1din 26

LP pentru săptămâna 16-22.03.

2020

Determinarea contaminării aerului,


a obiectelor şi a suprafeţelor
Determinarea contaminării aerului, a obiectelor şi a suprafeţelor se face cu
precădere în acele spaţii în care prezenţa bacteriilor, a virusurilor şi/sau a fungilor
generează un risc crescut de transmitere a unor boli infecţioase.
Contaminarea aerului este în strânsă legatură cu contaminarea obiectelor şi
suprafeţelor, în sensul că microorganismele prezente în aer pot ajunge pe obiectele
şi suprafeţele din respectiva încăpere (prin sedimentare, datorită forţei de atracţie
gravitaţională) şi, totodată, de pe obiecte şi suprafeţe pot ajunge în aer numeroase
microorganisme, odată cu ridicarea prafului.

1. Determinarea contaminării aerului


Deşi aerul nu are o microfloră proprie, în aer se găsesc în permanenţă
microorganisme (bacterii, virusuri, fungi), fie provenite din mediu (aeromicroflora
criofilă, care se dezvoltă la temperaturi de 15-22°C), fie de provenienţă umană sau
animală (aeromicroflora mezofilă, care se dezvoltă la temperaturi de 35-40°C).
Germenii de origine umană pot fi saprofiţi, condiţionat patogeni sau patogeni; ei
provin din nazofaringe şi din cavitatea bucală (mai rar din trahee sau din bronhiile
mari), de pe suprafaţa cutanată (intactă sau lezată) sau din dejecte; se pot găsi în aer
sub formă de picături de secreţie, de nuclei de picături sau de praf bacterian.
Determinarea contaminării aerului se realizează prin parcurgerea a două
etape – recoltarea probelor de aer, urmată de însămânţarea lor pe medii de cultură
şi termostatare. Rezultatele astfel obţinute sunt ulterior interpretate.

1.1. Recoltarea probelor de aer se poate face prin sedimentare, prin aspiraţie sau
prin precipitare (întrucâtva asemănător recoltării probelor de aer pentru
determinarea poluării cu pulberi).
Recoltarea prin sedimentare (metoda Koch) constă în expunerea la locul
determinării, timp de 5-60 minute (în funcţie de gradul estimat de contaminare a
aerului), a unor cutii Petri ce conţin medii de cultură solide. Germenii din aer se vor
sedimenta pe suprafaţa mediului de cultură, fiind atraşi de forţa gravitaţională.
Apoi cutiile Petri se închid şi se termostatează (sedimentarea este o metodă în care
recoltarea probelor de aer coincide cu însămânţarea lor pe medii de cultură).
După cum am menţionat la capitolul 1.1.3.1.2., recoltarea prin sedimentare
este o metodă simplă şi ieftină, ce permite efectuarea unui număr mare de
determinări într-un timp scurt, de aceea este şi foarte folosită. Nu putem ignora însă
dezavantajele pe care le presupune, şi anume:
 numărul de germeni sedimentaţi depinde de durata de expunere a cutiilor
Petri la locul determinării;
 nu se sedimentează toţi germenii, ci cu precădere cei aflaţi sub formă de
picături de secreţie (mai grele, deci supuse acţiunii atracţiei gravitaţionale);
 nu se cunoaşte exact volumul de aer din care s-au sedimentat germenii
recoltaţi, deci rezultatele (exprimate pe unitatea de volum de aer) nu sunt foarte
precise. Volumul de aer poate fi estimat (cu un coeficient de eroare destul de mare)
pornind de la constatarea lui Omelianski „în decurs de cinci minute, pe o suprafaţă
de 100 cm2 se sedimentează germenii din 10 l de aer” şi folosind formula:

număr de germeni/m3 aer = , unde:


n = număr de colonii dezvoltate pe mediul de cultură după termostatare
S = suprafaţa cutiei Petri (în cm2)
T = timpul de expunere a cutiei Petri (în minute) [2, 11].

Recoltarea prin aspiraţie permite evaluarea mai precisă a gradului de


contaminare a aerului, întrucât se cunoaşte exact volumul probelor recoltate;
presupune utilizarea instalaţiei descrise la capitolul 1.1.3.1.3., în care sunt înseriate
dispozitivul de reţinere a microorganismelor (R), debitmetrul (D) şi aspiratorul (A).
Microorganismele din proba de aer pot fi reţinute prin filtrare, prin
barbotare sau prin impact:
 reţinerea prin filtrare: se folosesc dispozitive de sticlă în care se introduce
masa filtrantă: nisip de cuarţ steril sau filtre solubile (de zaharoză) care, după
recoltare, se spală cu soluţii izotone sterile ce vor fi însămânţate ulterior pe mediul
de cultură; se pot folosi şi membrane filtrante care, după recoltare, sunt aplicate
direct pe suprafaţa mediului de cultură;
 reţinerea prin barbotare: se folosesc dispozitive de sticlă (impingere,
barbotoare) ce conţin soluţie izotonă sterilă prin care este barbotat aerul aspirat;
soluţia se însămânţează ulterior pe medii de cultură;
 reţinerea prin impact: se folosec aparate speciale care realizează impactul
fie datorită creării unui curent turbionar, fie datorită trecerii aerului printr-o fantă
îngustă; astfel, aerul aspirat este proiectat cu forţă pe suprafaţa unui mediu de
cultură solid, unde germenii vor fi reţinuţi (reţinerea prin impact este, de asemenea,
o metodă în care recoltarea probelor de aer coincide cu însămânţarea lor pe medii
de cultură).

Recoltarea prin precipitare – se foloseşte electroprecipitarea (după


tehnica descrisă la capitolul 1.1.3.1.4., cu menţiunea că la electrozii de depunere ai
electroprecipitatorului se găseşte mediul de cultură; recoltarea prin precipitare este,
astfel, o a treia metodă în care recoltarea probelor de aer coincide cu însămânţarea
lor pe medii de cultură) [2, 11].

2
1.2. Însămânţarea probelor pe medii de cultură şi termostatare
Mediile de cultură folosite sunt geloză nutritivă pentru germenii mezofili,
geloză–sânge (eventual cu violet de genţiană) pentru streptococii hemolitici, geloză
nutritivă sau geloză–sânge pentru stafilococi, geloză–sânge şi apoi medii
diferenţiale (Levine) pentru coliformi, mediul Sabouraud sau Czapek pentru
Candida.
După însămânţare pe medii de cultură (aspect abordat odată cu „recoltarea
probelor”), probele se termostatează 24 de ore la 37°C. Numărul de germeni
recoltaţi se apreciază în funcţie de numărul de colonii dezvoltate în timpul
termostatării, cunoscut fiind faptul că din fiecare germen însămânţat se dezvoltă o
colonie.
Rezultatele determinărilor se exprimă în număr de germeni/m3 de aer [2, 11].

1.3. Interpretarea rezultatelor


Aprecierea contaminării aerului se realizează în funcţie de două categorii de
indicatori: uzuali şi complementari.
Indicatorii uzuali de apreciere a contaminării aerului sunt reprezentaţi de
numărul total de germeni mezofili, numărul de streptococi hemolitici, numărul de
stafilococi şi numărul de germeni coliformi:
 numărul total de germeni mezofili - un indicator global (de orientare) al
condiţiilor de igienă dintr-o încăpere;
 numărul de streptococi hemolitici - un indicator al contaminării aerului cu
floră nazofaringiană; prezenţa tulpinilor β-hemolitice indică prezenţa în încăpere a
unei/unor persoane bolnave sau purtătoare de germeni;
 numărul de stafilococi - un indicator mai precis al originii umane sau animale
a contaminării;
 numărul de germeni coliformi - un indicator al contaminării fecale a aerului;
prezenţa lor indică un grad ridicat de insalubrizare a locuinţei.
Indicatorii complementari de apreciere a contaminării aerului sunt
Pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic), Proteus şi Candida.
Interpretarea rezultatelor determinării contaminării aerului se face prin
raportare la următoarele valori orientative:
 germeni mezofili:
o în încăperi în care se desfăşoară activităţi umane: sub 2.500/m³ aer;
o în instituţiile pentru copii: sub 1.500/m³ aer;
o în industria alimentară: sub 600/m³ aer;
o în spitale:
 în saloane: sub 600/m³ aer;
 în săli cu risc crescut de transmitere a infecţiilor (săli de
tratamente, de pansamente, de naştere, bucătării dietetice):
sub 500/m³ aer;
 în sălile de operaţie: sub 300/m³ aer;
 în sălile de transplant, de operaţie neurochirurgie: sub 70/m³ aer.

3
 streptococi şi stafilococi: se admite prezenţa lor numai în încăperile de locuit,
reprezentând maximum 1-2% din numărul germenilor mezofili;
 germeni coliformi: nu se admite prezenţa lor în aer [2, 4, 11].

2. Determinarea contaminării obiectelor şi a suprafeţelor


Etapele parcurse pentru determinarea contaminării obiectelor şi a
suprafeţelor sunt recoltarea probelor de aer, însămânţarea lor pe medii de cultură şi
termostatare, iar în final - interpretarea rezultatelor.

2.1. Recoltarea probelor se poate face prin ştergere, prin spălare, prin utilizare de
pelicule adezive sau prin contact direct cu mediul de cultură.
Recoltarea prin ştergere – suprafaţa supusă analizei microbiologice se
delimitează cu ajutorul unor şabloane sterile (pentru a putea determina precis aria
suprafaţei analizate, exprimată în cm2); se şterge apoi cu un tampon steril (de vată
sau de tifon) montat pe o tijă (asemănător cu celor folosite pentru recoltarea
exudatului faringian – figura 1.14.) [38], uscat sau uşor umezit în soluţie izotonă
sterilă. După recoltare, tamponul se introduce într-un flacon ce conţine 10 ml
soluţie izotonă sterilă; flaconul se agită şi, din suspensia obţinută, se fac diluţii ce
vor fi însămânţate pe medii de cultură.

Figura 1.14. Dispozitiv folosit pentru recoltarea prin ştergere a probelor


Recoltarea prin spălare– suprafaţa/obiectul de cercetat se spală cu soluţie
izotonă sterilă din care apoi se fac diluţii şi se însămânţează pe medii de cultură.
Metoda este folosită în special pentru aprecierea gradului de contaminare a
mâinilor; prezintă dezavantajul că nu se cunoaşte exact aria suprafeţei de pe care a
fost recoltată proba.
Recoltarea prin utilizarea de pelicule adezive sterile - acestea se aplică
întâi pe suprafaţa de cercetat, apoi pe suprafaţa mediului de cultură (timp de
aproximativ 30 de secunde), astfel realizându-se însămânţarea germenilor. Metoda
permite măsurarea precisă a ariei suprafeţei analizate (este chiar aria peliculei
folosite la recoltare).
Recoltarea prin contact direct al obiectului/suprafeţei de cercetat cu
mediul de cultură timp de 15 secunde este o metodă în care recoltarea probelor

4
coincide cu însămânţarea lor pe medii de cultură; prezintă dezavantajul că nu se
cunoaşte exact aria suprafeţei de pe care a fost recoltată proba [2, 11].

2.2. Însămânţarea probelor pe medii de cultură şi termostatare


După însămânţare pe medii de cultură (aspect abordat odată cu „recoltarea
probelor”), probele se termostatează la 37°C timp de 24 de ore. Numărul de
germeni recoltaţi se apreciază în funcţie de numărul de colonii dezvoltate în timpul
termostatării, pornind de la principiul că din fiecare germen însămânţat se dezvoltă
o colonie.
Mediile de cultură folosite sunt cele menţionate la capitolul 1.1.4.1.2.
Rezultatele determinărilor se exprimă în număr de germeni/cm2 [2, 11].

2.3. Interpretarea rezultatelor


Aprecierea contaminării obiectelor şi a suprafeţelor se realizează în funcţie
de aceleaşi două categorii de indicatori (uzuali şi complementari) folosiţi pentru
aprecierea contaminării aerului.
Interpretarea rezultatelor se face prin raportare la următoarele valori
orientative:
 germeni mezofili:
o în săli de operaţie - sub 2/cm2;
o în săli cu risc crescut - sub 3/cm2;
o în saloane şi alte încăperi din unităţile sanitare - sub 5/cm2;
o pe mâinile chirurgilor după spălare - sub 10/cm2;
o pe mâinile personalului medical (cu excepţia chirurgilor) - sub
40/cm2;
o pe instrumentarul sterilizat - absenţi;
 streptococi hemolitici - absenţi;
 stafilococi hemolitici - absenţi;
 germeni coliformi – absenţi [2, 4, 11].

Precauţiuni universale (subiect actualizat)

În conformitate cu Ordinul MS 1101/2016 privind aprobarea Normelor de


supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în
unităţile sanitare (anexa 4), în orice cadru în care este asigurată asistenţă medicală
se impune aplicarea unor măsuri minime obligatorii de prevenire şi limitare a
răspȃndirii infecţiilor.
Aplicarea acestor măsuri porneşte de la următoarele trei reguli de bază:

5
1. toţi pacienţii se consideră potenţial infectaţi cu agenţi patogeni cu cale de
transmitere sanguină, cunoscut fiind faptul că cei mai mulţi dintre purtătorii de
agenţi patogeni sunt asimptomatici şi nu-şi cunosc starea de purtător;
2. sângele, celelalte fluide biologice şi ţesuturile tuturor pacienţilor se
consideră a fi potenţial infectate cu agenţi patogeni cu cale de transmitere
sanguină. Prin urmare, se consideră „la risc” contactul tegumentelor şi mucoaselor
cu sânge, lichid amniotic, lichid pericardic, lichid peritoneal, lichid pleural, lichid
sinovial, lichid cefalo-rahidian, spermă, secreţii vaginale, ţesuturi şi orice alte
fluide organice vizibil contaminate cu sânge;
3. acele şi alte obiecte folosite în practica medicală sunt considerate
contaminate după utilizare.
Măsurile minime obligatorii de prevenire şi limitare a răspȃndirii infecţiilor
se aplică tuturor pacienţilor îngrijiţi (indiferent de statutul lor de infecţiozitate
suspectat sau confirmat) şi sunt concepute atât pentru a proteja personalul sanitar,
cât şi pentru a preveni răspândirea infecţiilor în rândul pacienţilor; ele includ
precauţiuni standard şi precauţiuni adresate căii de transmitere a infecţiei.
1. Precauţiunile standard includ igiena mâinilor, utilizarea echipamentului
individual de protecţie, practici sigure de injectare, manipularea în condiţii de
siguranţă a echipamentelor medicale şi igiena respiratorie:
 igiena mâinilor este esenţială pentru reducerea riscului de răspândire
a infecţiilor. Utilizarea antisepticelor alcoolice este metoda preferată în toate
situaţiile clinice, cu excepţia cazurilor când mâinile sunt vizibil murdărite cu sânge
ori cu alte fluide biologice şi/sau după examinarea pacienţilor cu infecţie cu
Clostridium difficile ori norovirus, situaţii în care trebuie utilizate apa şi săpunul;
 utilizarea echipamentului individual de protecţie (mănuşi, halate,
protectoare faciale ş.a.), în funcţie de expunerea anticipată. Igiena mâinilor este
întotdeauna etapa finală după îndepărtarea şi aruncarea echipamentului;
 practici sigure de injectare, pentru a preveni transmiterea bolilor
infecţioase atȃt de la un pacient la altul, cȃt şi între un pacient şi personalul medical
în timpul preparării şi administrării medicamentelor de uz parenteral;
 manipularea în condiţii de siguranţă a echipamentelor medicale, de
asemenea pentru a preveni transmiterii bolilor infecţioase de la un pacient la altul
sau între un pacient şi personalul medical în timpul manipulării echipamentelor
medicale;
 igiena respiratorie şi eticheta de tuse (tehnica de tuse şi strănut
presupune poziţionarea la minimum un metru faţă de celelalte persoane din
încăpere, utilizarea de batiste de nas de unică folosinţă, urmată de igiena mâinilor) -
se adresează în primul rând pacienţilor şi însoţitorilor cu simptomatologie de
posibilă infecţie respiratorie, dar şi oricărei persoane cu asemenea manifestări, la
intrarea în unitatea sanitară.

6
2. Precauţiunile adresate căii de transmitere vin să completeze
precauţiunile standard în cazul pacienţilor probabil sau confirmat
colonizaţi/infectaţi cu agenţi patogeni transmisibili; ele se aplică în situaţiile în care
calea de transmitere nu este complet întreruptă prin utilizarea precauţiunilor
standard.
Căile de transmitere pentru care pot fi necesare precauţiuni suplimentare
sunt transmiterea prin contact, transmiterea prin picături de secreţie şi transmiterea
aeriană.
2.1. Transmiterea prin contact se poate realiza direct sau indirect:
 direct - microorganismele se transmit de la o persoană la alta
(prin contactul cu produsele biologice ale persoanei colonizate/infectate cu agenţi
patogeni);
 indirect - microorganismele se transmit prin intermediul
suprafeţelor şi/sau obiectelor contaminate, atunci când igiena mâinilor personalului
medical/de îngrijire este inadecvată sau cȃnd echipamentul nu este curăţat,
dezinfectat sau sterilizat corespunzător.
Precauţiunile adresate transmiterii germenilor prin contact vizează:
 utilizarea echipamentului de protecţie atunci când este posibil contactul cu
un mediu contaminat cu germeni rezistenţi la antibiotice (enterococi
rezistenţi la vancomicină VRE, stafilococ aureu rezistent la meticilină
MRSA) sau Clostridium difficile;
 amplasarea pacientului fie singur într-o rezervă, fie într-un salon cu un alt
pacient infectat cu acelaşi agent patogen;
 purtarea de mănuşi curate şi de echipament de protecţie curat la intrarea în
salon.
2.2. Transmiterea prin picături de secreţie (la mai puţin de 2 m de sursă)
poate fi directă (când picăturile ajung la nivelul mucoaselor sau sunt inhalate) şi
indirectă (când picăturile cad pe suprafeţe sau pe mâini şi sunt ulterior transmise pe
mucoase sau pe alimente). Acest mod de transmitere este mai frecvent în infecţiile
respiratorii comune, în gripă, în infecţii cu virus sinciţial.
Precauţiunile suplimentare care vizează acestă calea de transmitere constau
în:
 amplasarea pacientului fie singur într-o rezervă, fie într-un salon cu alţi
pacienţi infectaţi cu acelaşi agent patogen;
 purtarea de protectoare faciale când se lucrează la 1-2 metri de pacient; în
situaţia în care este necesar transportul pacientului, acestuia i se aplică o
mască.
2.3. Transmiterea aeriană se realizează prin intermediul particulelor mici
(nuclei de picături, praf bacterian) care pot fi transportate de curenţii de aer pe o
distanţă mai mare de 2 m faţă de sursă şi, ulterior, inhalate (varicel-zoster, rujeola,
tuberculoza pulmonară).

7
Precauţiunile adresate transmiterii aeriene a germenilor vizează plasarea
pacientului într-o cameră de izolare cu presiunea aerului negativă în raport cu
coridoarele, aerul fiind evacuat direct spre exterior sau recirculat prin filtre HEPA
(high efficiency particulate air). În situaţia în care nu există astfel de facilităţi,
simpla plasare a pacientului singur într-o rezervă (prevăzută cu grup sanitar şi cu
duş) reduce riscul de transmitere a germenilor.

Pentru bolile care au mai multe căi de transmitere se poate utiliza o


combinaţie de măsuri de precauţie. Măsurile se aplică în conformitate cu semnele şi
simptomele pacientului şi în general nu se aşteaptă rezultatele de laborator.

8
LP pentru săptămâna 23-29.03.2020

Igiena apei
1. Supravegherea şi monitorizarea
calităţii apei potabile

În sensul Legii 458/2002 privind calitatea apei potabile, prin apă potabilă
se înţelege apa destinată consumului uman, incluzând ”▪ orice tip de apă în stare
naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte
scopuri casnice, indiferent de originea ei şi indiferent dacă este furnizată prin reţea
de distribuţie, din rezervor sau este distribuită în sticle sau în alte recipiente ▪ toate
tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea,
procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanţelor destinate
consumului uman ▪ apa provenind din surse locale precum fântâni, izvoare, etc.,
folosită pentru băut, gătit sau în alte scopuri casnice” [20].
Apa potabilă trebuie să fie sanogenă şi curată - calităţi îndeplinite atunci
când apa este lipsită de microorganisme, de paraziţi şi de substanţe care, prin
număr sau concentraţie, pot reprezenta un pericol pentru sănătatea umană.
Cu alte cuvinte, apa potabilă trebuie să întrunească cerinţele minime prevăzute
în tabelele 1.6., 1.7. şi 1.8. pentru parametrii de calitate a apei potabile (microbiologici,
chimici şi indicatori). Respectarea acestor cerinţe este verificată periodic în cadrul
programelor de monitorizare a calităţii apei potabile, desfăşurate în conformitate cu
Hotărârea nr. 974/2004 a Guvernului României pentru aprobarea Normelor de
supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a
Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile [20, 21].
Monitorizarea calităţii apei potabile se asigură de către producător, de către
distribuitor şi de către direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a
municipiului Bucureşti, astfel:
 producătorii şi distribuitorii de apă potabilă asigură conformarea la
parametrii de calitate a apei potabile;
 direcţiile de sănătate publică asigură supravegherea şi controlul
monitorizării calităţii apei potabile, în scopul verificării faptului că apa distribuită
consumatorului se conformează la cerinţele de calitate şi nu creează riscuri pentru
sănătatea publică [20, 21].
Vom aborda principalele aspecte vizând supravegherea şi monitorizarea
calităţii apei potabile în conformitate cu prevederile Legii 458/2002 şi ale Hotărârii
nr. 974/2004 a Guvernului României, referindu-ne la prelevarea probelor de apă şi
la monitorizarea propriu-zisă a calităţii apei potabile (furnizate prin reţele de
distribuţie sau din surse locale).

9
parametrul valoarea admisă
E. coli 0/100 ml
Enterococi 0/100 ml
pentru apa comercializată în sticle sau alte recipiente:
E. coli 0/250 ml
Enterococi 0/250 ml
Pseudomonas aeruginosa 0/250 ml
nr. de colonii la 22°C 100/ml
nr. de colonii la 37°C 20/ml
Tabelul 1.6. Parametrii microbiologici de calitate a apei potabile

valoarea CMA şi
parametrul
unitatea de mǎsurǎ
Acrilamidǎ 0,1 µg/l
Arsen 10 µg/l
Benzen 1 µg/l
Benz(a)piren 0,01 µg/l
Bor 1 mg/l
Bromaţi 10 µg/l
Cadmiu 5 µg/l
Clorurǎ de vinil 0,5 µg/l
Cianuri totale 50 µg/l
Cianuri libere 10 µg/l
Crom total 50 µg/l
Cupru 0,1 mg/l
Dicloretan 3 µg/l
Epiclorhidrinǎ 0,1 µg/l
Fluor 1,2 mg/l
HAP 0,1 µg/l
Mercur 1 µg/l
Nichel 20 µg/l
Nitraţi 50 mg/l
Nitriţi 0,5 mg/l
Pesticide 0,1 µg/l
Pesticide total 0,5 µg/l
Plumb 10 µg/l
Seleniu 10 µg/l
Stibiu 5 µg/l
Tetracloretan şi
10 µg/l
tricloretilenǎ
Trihalometani total 100 µg/l
Tabelul 1.7. Parametrii chimici de calitate a apei potabile

10
valoarea CMA şi
parametrul
unitatea de mǎsurǎ
Aluminiu 200 µg/l
Amoniu 0,5 mg/l
Bacterii coliforme 0/100 ml
Carbon organic total (COT) nicio modificare anormalǎ
Cloruri 250 mg/l
Clostridium perfringens 0/100 ml
Clor rezidual liber 0,5 mg/l
Conductivitate 2500 µS/cm la 20°C
acceptabilǎ consumatorilor şi nicio
Culoare
modificare anormalǎ
Duritate totalǎ, minimum 5 grade germane
Fier 200 µg/l
acceptabil consumatorilor şi nicio
Gust
modificare anormalǎ
Mangan 50 µg/l
acceptabil consumatorilor şi nicio
Miros
modificare anormalǎ
Numǎr de colonii la 22°C nicio modificare anormalǎ
Numǎr de colonii la 37°C nicio modificare anormalǎ
Oxidabilitate 5 mg O2/l
pH 6,5 - 9,5 unitǎţi de pH
Sodiu 200 mg/l
Sulfat 250 mg/l
Sulfuri şi hidrogen sulfurat 100 µg/l
≤ 5 unităţi nefelometrice de
Turbiditate
turbiditate (UNT)
Zinc 5000 µg/l
Tritiu 100 Bq/l
Doza efectivǎ totalǎ de referinţǎ 0,1 mSv/an
Activitatea alfa globalǎ 0,1 Bq/l
Activitatea beta globalǎ 1 Bq/l
Tabelul 1.8. Parametrii indicatori de calitate a apei potabile

1.1. Prelevarea probelor de apă


Probele de apă se recoltează din puncte uniform distribuite în spaţiu şi în
timp, pe perioada unui an. Aceste puncte sunt stabilite de direcţia de sănătate
publică împreună cu producătorul şi/sau distribuitorul apei potabile şi sunt
comunicate în scris autorităţii administraţiei publice locale.

11
Numărul de probe recoltate şi frecvenţa de recoltare se stabilesc în funcţie
de volumul de apă distribuită sau de numărul de locuitori ce utilizează respectiva
sursă de apă (aspect ce va fi abordat în capitolul următor).
În cazul în care sistemul de aprovizionare cu apă prezintă intermitenţe în
distribuţie sau în cazul întreruperii ocazionale a furnizării apei la consumator,
probele de apă vor fi prelevate cu o frecvenţă mai mare decât o prevede programul
de monitorizare, şi anume la interval de 48 de ore cât timp distribuţia este
intermitentă şi la interval de 48 de ore după reluarea distribuţiei.
Prelevarea probelor de apă (de la 500 ml până la câţiva litri – în funcţie de
complexitatea analizelor) se face în flacoane de sticlă cu dop rodat, sterilizate (la
căldură uscată) în cazul recoltării de probe pentru determinări microbiologice.
Recoltarea probelor se face de către asistenţii de igienă sau de către
personalul de laborator din cadrul direcţiei de sănătate publică sau din laboratoarele
înregistrate la Ministerul Sănătăţii pentru a efectua prelevarea şi analiza probelor de
apă potabilă.
Modul de prelevare a probelor de apă se realizează diferit, în funcţie de
tipul sistemului de aprovizionare cu apă - central sau local.
Astfel, în cazul sistemului central de aprovizionare cu apă, punctele de
recoltare sunt localizate în aval de toate procedeele de tratare a apei, astfel încât să
asigure o probă reprezentativă pentru calitatea apei distribuite consumatorilor.
Se recoltează probe de apă la ieşirea din staţia de tratare şi la consumator.
În cazul recoltării de probe de la robinet, acesta va fi curăţat în prealabil
prin ştergere cu un tampon (în cazul efectuării de determinări organoleptice şi
fizico-chimice), respectiv sterilizat prin flambare (în cazul efectuării de analize
microbiologice); apoi va fi lăsată apa să curgă timp de cinci minute (pentru
îndepărtarea apei stagnante de pe conductă) şi în final se va recolta proba de apă.
În cazul prelevării de probe de apă dezinfectată prin clorinare, în cazul în
care se realizează determinări microbiologice, în flaconul de recoltare se adăugă
(înainte de sterilizare) câte 1 cm³ soluţie 0,5 % tiosulfat de sodiu pentru fiecare 100
cm³ capacitate a flaconului (pentru neutralizarea clorului rezidual).
În cazul sistemului local de aprovizionare cu apă (fântână, rezervor), se
folosesc dispozitive ce permit recoltarea de la adâncimea dorită (de regulă, 10-30
cm sub oglinda apei), dispozitive sterilizate odată cu flacoanele în cazul efectuării
de analize microbiologice.
În cazul în care distribuţia apei potabile se face din cisternă, probele de apă
vor fi prelevate în punctul de curgere a apei din cisternă.

După recoltare, probele de apă se etichetează şi se trimit la laborator în


lădiţe izoterme, la 4°C, însoţite de un proces-verbal de recoltare, urmând a fi
prelucrate în maximum 6 ore [2, 4, 11, 20, 21].

12
1.2. Monitorizarea calităţii apei potabile
Supravegherea calităţii apei potabile se realizează prin monitorizare de
control şi monitorizare de audit.
Monitorizarea de control a apei potabile este asigurată de producătorii,
distribuitorii sau utilizatorii de apă potabilă fie prin sistem public (colectiv ori indivi-
dual), fie prin îmbuteliere în sticle ori în alte recipiente, fie pentru industria alimentară.
Prin monitorizarea de control se verifică periodic calitatea organoleptică şi
microbiologică a apei potabile produse şi distribuite şi eficienţa procedeelor de
tratare, cu accent pe tehnologia de dezinfecţie, cu scopul de a determina dacă apa
potabilă este corespunzătoare sau nu din punct de vedere al valorilor parametrilor
relevanţi prevăzuţi în Legea 458/2002.
Redăm în tabelele 1.9. şi 1.10. numărul de probe ce se prelevă anual şi
parametrii relevanţi pe baza cărora se realizează monitorizarea de control a apei
potabile, la ieşirea din staţia de tratare şi respectiv la consumator, conform
Hotărârii nr. 974/2004 a Guvernului României [20, 21].

volum de apă produs număr de probe


parametrul
(m3/zi) de prelevat anual
< 20 4
 E.coli 20-1.999 4
 enterococi 2.000-5.999 36
 clor rezidual total şi liber 6.000-11.999 180
> 12.000 208
 bacterii coliforme < 20 1
 număr de colonii la 22° şi 37°C 20-99 4
 Clostridium perfringens 100-399 4
 amoniu 400-999 6
 aluminiu 1.000-2.999 8
 conductivitate 3.000-5.999 12
 cloruri 6.000-19.999 36
 culoare 20.000-29.999 90
 duritate totală 30.000-39.999 104
 fier total 40.000-49.999 156
 gust 50.000-59.999 208
 mangan 60.000-99.999 260
 miros
 nitraţi
 nitriţi 520 probe + câte
 oxidabilitate o probă pentru
 pH >100.000 fiecare 25.000
 sodiu m3/zi volum
 sulfuri şi hidrogen sulfurat suplimentar
 sulfaţi
 turbiditate

Tabelul 1.9. Monitorizarea de control a calităţii apei potabile


la ieşirea din staţia de tratare (24 de parametri)

13
număr de populaţie în număr de probe de
parametrul
zona de distribuţie prelevat anual
 E.coli
< 100 2
 enterococi
 bacterii coliforme 8 la fiecare 5.000 de
≥ 100
 clor rezidual total şi liber locuitori
 Clostridium perfringens < 100 2
 amoniu 100-499 2
 aluminiu 500-1.999 4
 conductivitate 2.000-4.999 6
 duritate totală 5.000-14.999 10
 fier total 15.000-29.999 24
 gust 30.000-99.999 48
 miros 100.000-149.999 90
 nitraţi 150.000-199.999 104
 nitriţi 200.000-299.999 156
300.000-499.999 208
 oxidabilitate
390 probe + câte două
 pH > 500.000 probe pentru fiecare 5.000
 turbiditate locuitori suplimentari

Tabelul 1.10. Monitorizarea de control a calităţii apei potabile


la consumator (17 de parametri)

Monitorizarea de audit a apei potabile se efectuează de către direcţia de


sănătate publică.
Prin monitorizarea de audit se verifică dacă apa potabilă corespunde
cerinţelor de calitate pentru toţi parametrii prevăzuţi în Legea nr. 458/2002.
Redăm în tabelele 1.11. şi 1.12. numărul de probe ce se prelevă anual şi
parametrii pe baza cărora se realizează monitorizarea de audit a apei potabile, la
ieşirea din staţia de tratare şi respectiv la consumator, conform Hotărârii nr.
974/2004 a Guvernului României [20, 21].

Monitorizarea calităţii apei potabile va arăta dacă aceasta corespunde sau nu


cerinţelor prevăzute în Legea nr. 458/2002.
Calitatea apei potabile este corespunzătoare când valorile stabilite pentru
parametrii de calitate respectă normele sanitare în următoarele puncte de prelevare
a probelor:
 la robinetul consumatorului şi la punctul de intrare în clădire (în cazul apei
potabile furnizate prin reţeaua de distribuţie);
 la punctul de curgere a apei din cisternă (în cazul apei potabile furnizate în
acest mod);
 în punctul în care apa se pune în sticle sau în alte recipiente (în cazul apei
potabile îmbuteliate);
 în punctul din care apa este preluată în procesul de producţie (în cazul apei
utilizate în industria alimentară).

14
volum de apă produs număr de probe
parametrul
(m3/zi) de prelevat anual
< 20 4
 E.coli 20-1.999 27
 enterococi 2.000-5.999 52
 clor rezidual total şi liber 6.000-19.999 104
> 20.000 183
 bacterii coliforme < 20 1
 număr de colonii la 22° şi 37°C 20-99 1
 Clostridium perfringens 100-399 1
 acrilamidă 400-999 2
 amoniu 1.000-2.999 3
 aluminiu 3.000-5.999 4
 arsen 6.000-19.999 5
 benzen 20.000-29.999 6
 bor 30.000-39.999 8
 bromaţi 40.000-49.999 12
 cianuri libere şi totale 50.000-59.999 12
 dicloretan 60.000-99.999 12
 duritate totală
 fier total
 fluor
 mangan
12 probe + câte o
 mercur
probă pentru
 nitraţi >100.000 fiecare 25.000
 seleniu m3/zi volum
 sodiu suplimentar
 stibiu
 pesticide
 tetracloretenă şi tricloretenă
 trihalometani

Tabelul 1.11. Monitorizarea de audit a calităţii apei potabile


la ieşirea din staţia de tratare (27 de parametri)

Calitatea apei potabile este necorespunzătoare când parametrii de


calitate nu se încadrează în valorile stabilite prin Legea nr. 458/2002. Această
situaţie este analizată atât de către direcţia de sănătate publică, cât şi de către
producătorii, distribuitorii şi utilizatorii apei, în scopul identificării cauzei.
Dacă apa potabilă constituie un pericol pentru sănătatea umană, direcţia de
sănătate publică interzice sau restricţionează utilizarea apei potabile şi verifică
luarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea sănătăţii umane; dispune,
totodată, măsurile de remediere necesare pentru restabilirea calităţii apei şi
informarea consumatorilor [20, 21].

15
număr de populaţie în număr de probe de
parametrul
zona de distribuţie prelevat anual
 E.coli
< 100 2
 enterococi
 bacterii coliforme 6 la fiecare 5.000 de
≥ 100
 clor rezidual total şi liber locuitori
 număr de colonii la 22° şi 37°C < 100 1
 Clostridium perfringens 100-499 1
 acrilamidă 500-1.999 1
 arsen 2.000-4.999 1
 benzen 5.000-14.999 2
 benz(a)piren 15.000-29.999 3
 bor 30.000-99.999 4
 bromaţi 100.000-149.999 5
 cadmiu 150.000-199.999 6
 cianuri libere şi totale 200.000-299.999 8
 clorură de vinil
 crom
 cupru
 dicloretan
 duritate totală
 epiclorhidrină
 fier total
 fluor
10 probe + câte o
 hidrocarburi policiclice aromatice
probă suplimentară
 mercur > 300.000
pentru fiecare
 nichel 100.000 de locuitori
 nitraţi
 nitriţi
 pesticide
 plumb
 seleniu
 stibiu
 tetracloretenă şi tricloretenă
 trihalometani
Tabelul 1.12. Monitorizarea de audit a calităţii apei potabile
la consumator (33 de parametri)

1.3. Monitorizarea calităţii apei potabile furnizate din surse locale


(fântâni, izvoare)
În localităţile care nu dispun de sistem central de aprovizionare cu apă a
populaţiei, autorităţile administraţiei publice locale (primăriile) identifică şi iau în

16
evidenţă toate sursele de apă destinată consumului uman (fântâni publice, fântâni
individuale, izvoare); această evidenţă va fi adusă la cunoştinţa direcţiei de sănătate
publică în scopul întocmirii planului de monitorizare a calităţii apei potabile.
Fântânile publice (construcţii amplasate pe domeniul public al unei unităţi
administrativ-teritoriale, sub formă de puţuri săpate sau forate până la nivelul unei
rezerve de apă şi care servesc la alimentarea populaţiei cu apă pentru băut, pentru
prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice) şi izvoarele vor fi monitorizate de
către direcţia de sănătate publică cel puţin o dată pe an, prin verificarea conformării
la parametrii ▪ bacterii coliforme ▪ E. Coli ▪ enterococi ▪ turbiditate ▪ duritate ▪
oxidabilitate ▪ amoniac ▪ nitraţi ▪ nitriţi ▪ pesticide ▪ orice alt parametru considerat
necesar a fi investigat (costurile vor fi suportate de autoritatea publică locală).
În conformitate cu Legea nr. 458/2002 şi Hotărârea nr. 974/2004 a
Guvernului României, primăria va asigura avertizarea populaţiei prin afişarea, la
loc vizibil, a înscrierilor „apa este bună de băut” sau „apa nu este bună de băut”
sau „apa nu este bună de folosit pentru sugari şi copiii mici”, după caz.
Medicii de familie din localităţile în care apa din fântânile şi izvoarele
publice este necorespunzătoare vor informa pacienţii asupra riscurilor pentru
sănătate generate de consumul unei ape de băut de calitate necorespunzătoare şi
asupra măsurilor pe care aceştia trebuie să le ia pentru a-şi proteja sănătatea.
În cazul în care apa din fântânile şi izvoarele publice are concentraţia de
nitraţi mai mare decât valoarea prevăzută în lege (50 mg/dm3), primăria este
obligată să asigure apă potabilă fără plată pentru sugari şi copiii mici până la 3 ani.
Fântânile individuale (construcţii amplasate pe proprietatea privată a unei
persoane fizice, sub formă de puţuri săpate sau forate până la nivelul unei rezerve
de apă folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice,
deservind una sau mai multe gospodării) sunt verificate de către direcţia de sănătate
publică, la cererea proprietarului (care suportă costurile de prelevare şi analiză a
probelor de apă) [20, 21].

2. Asanarea unei fântâni

După cum menţionam la capitolul 1.2.1.3., aprovizionarea cu apă potabilă a


comunităţilor umane mici (de regulă din mediul rural) se poate realiza prin
intermediul surselor locale (fântâni publice, fântâni individuale, izvoare).
Apa furnizată de o fântână şi folosită de către populaţie pentru băut, pentru
gătit sau pentru alte scopuri casnice trebuie să răspundă tuturor cerinţelor de
calitate a apei potabile. Pentru aceasta, se impune respectarea următoarelor condiţii
în amplasarea, construcţia şi exploatarea unei fântâni:

17
 alegerea unui strat acvifer profund (situat la o adâncime mai mare de zece
metri, în niciun caz mai mică de şase metri), cu un debit constant şi suficient
(pentru a satisface necesităţile utilizatorilor), protejat de un strat de sol cu o
permeabilitate medie (solurile foarte permeabile permit infiltrarea masivă a apelor
de şiroire; solurile impermeabile determină stagnarea apelor de şiroire şi, în final,
infiltrarea lor în stratul acvifer);
 amplasarea fântânii pe un sol salubru, în zona cea mai înaltă a terenului, la
distanţă de cel puţin zece metri (marele perimetru de protecţie a fântânii) de
potenţialele surse de poluare/contaminare a apei din fântână (latrină, grajd, coteţe,
depozit de deşeuri menajere sau industriale, platforme individuale de colectare a
gunoiului de grajd, etc);
 construcţia fântânii:
o pereţii, confecţionaţi din material rezistent şi impermeabil (ciment,
cărămidă sau piatră, tuburi din beton), se continuă, de la 60 cm sub
nivelul solului şi până la 70-100 cm deasupra nivelului solului, cu
ghizdurile fântânii (pentru a împiedica infiltrarea apelor de şiroire şi
a evita accidentele); acestea se construiesc, de asemenea, din
materiale rezistente şi impermeabile, iar articularea cu pereţii
fântânii se face în mod etanş;
o fântâna se acoperă cu capac; deasupra se construieşte un acoperiş;
o în jurul fântânii, pe o rază de 1,5 metri, solul se impermeabilizează
prin cimentare sau pavare, imprimându-se o pantă spre exterior
(pentru a împiedica stagnarea apelor de şiroire); această zonă (micul
perimetru de protecţie a fântânii) se înconjoară cu gard (pentru a
împiedica accesul animalelor) prevăzut cu poartă de acces;
 extragerea apei din fântână se realizează prin pompare (de preferinţă) sau
cu ajutorul găleţii (este obligatorie utilizarea unei găleţi proprii fântânii, nu a
găleţilor individale ale utilizatorilor) [2, 4, 15, 22].

În conformitate cu Hotărârea nr. 974/2004 a Guvernului României, direcţia


de sănătate publică întocmeşte o fişă de evaluare sanitară pentru fiecare fântână
publică, fişă care permite evaluarea riscului de contaminare a apei din fântână pe
baza următoarelor informaţii:
 existenţa surselor de poluare/contaminare;
 respectarea distanţei de cel puţin zece metri între sursa de poluare şi
fântână;
 amenajarea pereţilor fântânii pentru a preveni orice contaminare exterioară;
 existenţa ghizdului cu înălţimea de 70-100 cm deasupra solului şi 60 cm
sub nivelul acestuia;
 existenţa capacului pentru protecţia apei din fântână;
 existenţa acoperişului;
 dotarea fântânii cu găleată proprie/pompă/hidrofor;
 existenţa perimetrului de protecţie amenajat în pantă, cimentat sau pavat.

18
Evaluatorul acordă nota „1” pentru fiecare aspect de conformitate şi nota
„0” pentru fiecare abatere de la cerinţele de amplasare, construcţie şi exploatare a
fântânii. Prin adunarea celor opt note, se calculează scorul riscului şi se evaluează
riscul de contaminare a apei din fântână ca fiind foarte mare (scor = 6-8), mare
(scor = 4-5), mediu (scor = 2-3) şi mic (scor = 0-1). Dacă scorul indică un pericol
pentru sănătatea utilizatorilor, se stabilesc măsuri de remediere a deficienţelor
constatate [21].

Atunci când apa dintr-o fântână nu mai întruneşte calităţile de potabilitate


(de exemplu - după un timp îndelungat de utilizare a fântânii, după o
poluare/contaminare accidentală a fântânii, în cazul apariţiei unei epidemii cu
transmitere hidrică sau în cazul modificării debitului stratului acvifer), se
procedează la asanarea fântânii. Pentru a asana o fântână, se parcurg următoarele
patru etape:
 depistarea sursei de poluare/contaminare a apei din fântână – prin
introducerea, succesiv, în posibilele surse, a unei substanţe colorate (albastru de
metil, fucsină) şi urmărirea modificării culorii apei din fântână în zilele următoare;
 neutralizarea sursei de poluare/contaminare;
 recondiţionarea fântânii – pentru aceasta, se scoate toată apa din fântână,
se curăţă pereţii interiori ai fântânii prin frecare cu o perie aspră, se îndepărtează,
prin raclare, corpurile străine, nămolul, vegetaţia şi alte deşeuri adunate pe fundul
fântânii şi apoi se refac elementele constructive şi funcţionale ale fântânii;
 dezinfecţia apei din fântână, în scopul distrugerii germenilor patogeni şi al
reducerii numărului germenilor saprofiţi până la limita acceptată de legislaţia
sanitară în vigoare.
În mod uzual, dezinfecţia se realizează folosind substanţe clorigene –
substanţe care, în contact cu apa, eliberează clor activ (care are o puternică acţiune
dezinfectantă datorită calităţilor sale oxidante); conţinutul în clor activ diferă de la
o substanţă clorigenă la alta: 10-14% în hipocloritul de sodiu, 25% în cloramină,
30-35% în clorura de var (var cloros). Trebuie menţionat faptul că substanţele
clorigene sunt instabile şi, prin expunere la temperaturi ridicate, la lumină sau la
vapori de apă, pierd o parte din clorul activ.
Pentru o dezinfecţie eficientă, este necesară realizarea unei concentraţii de
5-10 g clor activ/m3 de apă, concentraţie asigurată atunci când cantitatea de
substanţă clorigenă necesară se calculează astfel:
o se calculează volumul apei din fântână (V) după formula:
V = π·R2·h, unde R = raza fântânii
h = înălţimea coloanei de apă din fântână;
o se calculează cantitatea de clor activ necesar, înmulţind volumul
apei din fântână cu 5 sau cu 10 (în funcţie de gradul de
poluare/contaminare a apei);
o se calculează cantitatea de substanţă clorigenă necesară pornind de
la necesarul de clor activ (calculat anterior) şi de la concentraţia lui
în substanţa clorigenă ce se va folosi.

19
Din cantitatea de substanţă clorigenă necesară se face o soluţie 1%, iar
supernatantul soluţiei se introduce în fântână (dacă soluţia a fost bine preparată, apa
din fântână va avea miros de clor şi la 30 de minute de la adăugarea soluţiei
clorigene); se lasă în contact 24 de ore, apoi se scoate apa din fântână până nu mai
prezintă miros sau gust de clor.
Apa din fântână va putea fi folosită dacă analizele de laborator efectuate
(determinări bacteriologice şi dozarea clorului rezidual) vor indica o dezinfecţie
eficientă [2, 4, 15, 22].

3. Determinarea clorului rezidual

Atunci când aprovizionarea cu apă a unei comunităţi umane se realizează


prin sistem centralizat, apa brută (captată din surse de suprafaţă sau din surse
subterane) este prelucrată, devenind astfel apă potabilă, înmagazinată şi distribuită
ulterior populaţiei.
Prelucrarea apei brute în scopul potabilizării presupune parcurgerea mai
multor etape de tratare, şi anume sedimentare, filtrare, corectarea unor proprietăţi
fizico-chimice şi dezinfecţie, ultima dintre ele fiind şi cea mai importantă.
Dezinfecţia apei se poate face prin metode fizice (tratare cu radiaţii
ultraviolete, cu radiaţii ionizante sau cu ultrasunete, fierbere sau distilare) şi prin
metode chimice (tratare cu clor sau cu alţi halogeni – brom, iod –, cu argint, cu
ozon). Dintre aceste metode, cea mai folosită este clorinarea (dezinfecţia cu clor),
datorită simplităţii tehnologiei necesare, costului redus şi eficienţei crescute în
obţinerea parametrilor microbiologici de potabilitate a apei.
Se consideră că dezinfecţia apei prin clorinare este eficientă dacă, după un
timp de contact de aproximativ 30 de minute cu apa de dezinfectat, aceasta conţine
un exces de clor numit clor rezidual; el se prezintă sub două forme: clor rezidual
liber (acid hipocloros şi hipocloriţi) şi clor rezidual legat (cloramine, rezultate din
legarea clorului de aminele şi amoniacul din apă), împreună formând clorul
rezidual total.
Prezenţa clorului rezidual în apă poate fi explicată prin cunoaşterea etapelor
în care se realizează dezinfecţia apei prin clorinare, şi anume:
 iniţial, la introducerea primelor cantităţi de clor în apă, acesta este consumat
în întregime de către substanţele oxidabile prezente în apă;
 continuarea introducerii de clor în apă (după ce toate substanţele prezente în
apă au fost oxidate) este urmată de apariţia clorului rezidual legat (cloramine);
 dozele suplimentare de clor introdus în apă oxidează cloraminele;
 când cloraminele au fost oxidate, clorul introdus în exces se regăseşte în apă
sub formă de clor rezidual liber.

20
Identificarea clorului rezidual liber în apă (în concentraţie de maximum 0,5
3
mg/dm de apă [20]) confirmă realizarea unei dezinfecţii eficiente [4, 15].
În laborator, determinarea clorului rezidual se poate face prin metoda
iodometrică, metoda cu ortotoluidină-arsenit sau metoda cu metiloranj.
Metoda iodometrică – principiu: clorul molecular eliberează iodul din
iodura de potasiu, proporţional cu concentraţia sa. Iodul eliberat este titrat cu o
soluţie de tiosulfat de sodiu, în prezenţa amidonului ca indicator, până la dispariţia
completă a culorii albastre.
Observaţie: prin această metodă se determină clorul rezidual total.
Metoda cu ortotoluidină-arsenit – principiu: la pH acid, clorul molecular
reacţionează cu ortotoluidina, formând un compus colorat în galben. Intensitatea
coloraţiei galbene (care este proporţională cu concentraţia clorului) se apreciază
după cinci minute, spectrofotometric sau prin comparare cu o scală etalon; în felul
acesta se determină clorul rezidual total.
Pentru determinarea clorul rezidual liber, se procedează similar, dar, în
maximum cinci secunde de la adăugarea ortotoluidinei în proba de apă, se adaugă
şi metaarsenitul de sodiu (care reduce la clor ionic clorul molecular eliberat din
cloramine şi acesta nu mai reacţionează cu ortotoluidina).
Metoda cu metiloranj – principiu: la pH acid, clorul molecular
decolorează soluţia de metiloranj proporţinal cu concentraţia sa.
Observaţie: prin această metodă se determină clorul rezidual liber [2, 4].

4. Dezinfecţia cantităţilor mici de apă


Există situaţii în care populaţia nu poate folosi surse organizate de
aprovizionare cu apă potabilă, aşa cum se întâmplă în cazul colectivităţilor mici,
izolate sau în condiţii de necesitate (inundaţii, cutremure, campanii militare sau
agricole, expediţii ştiinţifice). În astfel de împrejurări, nevoile de apă ale
comunităţii respective pot fi acoperite folosind apă din surse neorganizate, apă care
trebuie supusă unei tratări minime constând în dezinfecţie.
După cum precizam la capitolul 1.2.3., dezinfecţia apei se poate face prin
metode fizice şi prin metode chimice.
Metode fizice. Pentru dezinfecţia cantităţilor mici de apă se poate folosi
fierberea apei timp de 30 de minute. Metoda este eficientă, fiind distruse atât
bacteriile, cât şi virusurile, dar modifică puterea de saţietate şi proprietăţile
organoleptice ale apei (apa îşi schimbă gustul deoarece pierde oxigenul dizolvat pe
care îl conţinea şi care este responsabil de gustul ei proaspăt, agreat de consumatori).

21
Metodele chimice sunt utilizate numai dacă apa este limpede. Apa ce
prezintă un grad înalt de turbiditate poate fi limpezită prin sedimentare urmată de
decantare sau prin filtrare.
Dezinfecţia chimică se poate face folosind substanţe clorigene, iod sau
permanganat de potasiu:
 substanţe clorigene – se folosesc: apă de Javel (hipoclorit de potasiu – o
picătură la un litru de apă), hipoclorit de calciu (supernatantul soluţiei obţinute prin
dizolvarea a 5 g clorură de var în 250 ml apă distilată este suficient pentru a
dezinfecta 100 l de apă), cloramină (0,01-0,02 g la un litru de apă); este necesar un
timp de contact de 30 de minute, apoi se poate îndepărta excesul de clor folosind o
soluţie de tiosulfat de sodiu;
 iodul, folosit sub formă de tinctură de iod (soluţie hidroalcoolică), prezintă
dezavantajul că imprimă apei gust de medicament;
 permanganat de potasiu (cu eficienţă redusă) – se adaugă în apă câteva
cristale, astfel încât apa să capete o culoare roz; se lasă în contact 15 minute, apoi
apa se poate decolora folosind o soluţie de tiosulfat de sodiu [2, 4].

Igiena solului
Determinarea contaminării şi infestării solului

Solul are o bogată floră microbiană proprie, cunoscută sub numele de floră
telurică, alcătuită din şase grupe de microorganisme: bacterii, actinomicete,
ciuperci, alge, protozoare şi virusuri. Numărul acestor microorganisme variază în
funcţie de tipul de sol, de folosinţa lui şi de adâncime, cele mai numeroase găsindu-se
în straturile superficiale ale solului; se consideră că numărul lor pe gramul de sol
oscilează între 106 şi 109.
Flora telurică îndeplineşte roluri importante în procesele biologice şi
biochimice care se desfăşoară în sol. Astfel, ea intervine în transformarea
substanţelor organice (ajunse pe sol ca urmare a îndepărtării şi depozitării
reziduurilor sau ca urmare a utilizării fertilizanţilor în agricultură) în compuşi
humici, contribuind astfel la autopurificarea şi fertilizarea solului.
Totodată, flora telurică are calităţi antibiotice faţă de flora de contaminare,
de provenienţă umană sau animală, constituită din germeni de provenienţă
intestinală (Salmonella, Shigella, E. coli, vibrion holeric), din virusuri (virusul

22
hepatitei A, polio-, adeno-, reo- şi rotavirusuri), din germeni condiţionat-patogeni,
din streptococi, stafilococi, micrococi, micobacterii, din leptospire, brucele,
pasteurele, ricketsii, clostridii, bacilul antraxului, germenii gangrenei gazoase, din
bio- şi geohelminţi.
Prezenţa pe sol a microorganismelor de contaminare reprezintă un factor de
risc pentru sănătatea umană; de aceea, determinarea contaminării şi infestării
solului este o investigaţie necesară pentru suprafeţele considerate „zone de risc
pentru îmbolnăvirea populaţiei”, şi anume:
 locuri de joacă pentru copii;
 curţile instituțiilor de învățământ (grădinițe, școli);
 ștranduri, plaje, campinguri și alte amenajări pentru odihnă sau recreere;
 terenuri de sport, stadioane;
 ferme de creștere a animalelor;
 terenuri agricole (fie că sunt irigate cu ape de suprafaţă, fie că sunt tratate
cu pesticide şi/sau fertilizanţi, fie că sunt amplasate în apropierea unor obiective
industriale ce poluează mediul – inclusiv artere de circulaţie cu trafic intens);
 terenurile din jurul instalaţiilor de aprovizionare cu apă a populaţiei [2, 9,
11, 15].

Determinarea contaminării şi infestării solului presupune parcurgerea a


două etape: recoltarea probelor de sol şi analize bacteriologice şi parazitologice.

1. Recoltarea probelor de sol


Pentru caracterizarea sanitară a solului, este necesar ca recoltarea probelor
de sol să se facă de pe o suprafaţă de aproximativ 100 m2, ştiut fiind faptul că
distribuţia microorganismelor în sol, atât în suprafaţă, cât şi în profunzime, este
neuniformă.
Nu se recoltează probe de sol nici în timpul, nici imediat după precipitaţii.
Înainte de a recolta probele, se îndepărtează de pe suprafaţa solului praful,
frunzele, crengile şi orice alte reziduuri.
De pe suprafaţa luată în studiu se recoltează 3-5-10 probe de sol a 100 g
fiecare (numite probe unice); pentru aceasta, suprafaţa se împarte, imaginar, în
pătrate şi se prelevă câte o probă fie din pătratele situate pe diagonala terenului, fie
din cele aflate în colţurile şi în centrul terenului, fie din pătrate aflate în cele patru
puncte cardinale sau orice altă variantă considerată utilă pentru ca proba medie
(obţinută prin amestecarea probelor unice) să caracterizeze cât mai complet
suprafaţa luată în studiu. Menţionăm faptul că, dacă pe suprafaţa respectivă există o
sursă de contaminare a solului (platformă de depozitare a pubelelor cu deşeuri
menajere, platformă de depozitare a gunoiului de grajd, latrină, etc), se recoltează
obligatoriu o probă din imediata vecinătate a sursei de contaminare.
Recoltarea probelor se face atât de la suprafaţa solului (de la adâncimea de
0,5-2,5 cm), cât şi din stratul de sol biologic activ (de la o adâncime de 25-40 cm).

23
Probele se recoltează cu respectarea permanentă a regulilor de sterilitate: se
foloseşte numai instrumentar sterilizat (spatulă, cuţit, lopăţică, lingură metalică), iar
probele propriu-zise se introduc în recipiente sterile (flacoane de sticlă cu dop rodat
sau pungi de polietilenă).
După recoltare, probele se trimit la laborator în lădiţe izoterme, la +4°C,
însoţite de un proces verbal de recoltare. Însămânţarea probelor pe medii de cultură
se va face în maximum 24 de ore de la momentul recoltării [2, 9, 11, 15].

2. Analize bacteriologice şi parazitologice


Analizele bacteriologice şi parazitologice se efectuează după prelucrarea
probelor recoltate (respectând în continuare regulile de sterilitate), după cum
urmează:
 proba medie se introduce într-un mojar steril şi se omogenizează şi se
fărâmiţează cu un pistil steril;
 pentru determinarea bacteriilor şi a fungilor:
o se cântăresc (steril) 10 g de sol, care se introduce într-un flacon de
sticlă steril ce conţine perle de sticlă sterile;
o se adaugă 100 cm3 apă sterilă şi se agită 10-20 de minute, timp în
care germenii se desprind de pe grunjii de sol şi trec în suspensie;
o din suspensie se fac diluţii zecimale (deoarece numărul
microorganismelor din sol este, de regulă, foarte mare) care se vor
însămânţa pe medii de cultură şi se vor termostata;
 pentru identificarea ouălor de geohelminţi:
o se cântăresc (steril) 50-100 g de sol din proba medie omogenizată şi
fărâmiţată, care se introduce într-un flacon de sticlă steril;
o se adaugă o soluţie ce are rolul de a separa ouăle de paraziţi de pe
grunjii de sol (soluţie de hidrat de sodiu, soluţie aceto-acetică,
soluţie saturată de NaCl – în funcţie de metoda de identificare);
o amestecul se centrifughează, iar sedimentul obţinut se examinează
microscopic pentru evidenţierea ouălor de paraziţi;
 pentru identificarea virusurilor:
o se cântăresc 100-200 g de sol din proba medie omogenizată şi
fărâmiţată, din care virusurile sunt eluate (eliberate de pe grunjii de
sol) folosind diferiţi eluenţi (de exemplu, bulion de carne-peptonă),
şi concentrate; probele eluate se inoculează ulterior la animale de
laborator sau pe culturi celulare [2, 9, 11, 15].

Aprecierea contaminării şi infestării solului presupune efectuarea de analize


uzuale (în cercetări curente) şi de analize complementare (în cercetări mai detaliate).
Analizele uzuale includ:
 determinarea numărului total de germeni mezofili (care se dezvoltă la 37°
C) ca indicator global al contaminării umane şi/sau animale;

24
 determinarea numărului de germeni termofili (care se dezvoltă la 60° C) ca
indicator al contaminării solului cu reziduuri de grajd; prezenţa lor pe sol atrage
astfel atenţia asupra posibilităţii existenţei unor germeni patogeni comuni omului şi
animalelor (Costridium tetani, bacilul antraxului, leptospire, brucele, etc).

Reziduurile de grajd (conţinând dejecte animale, urină, furaje,


aşternutul animalelor) se depozitează pe platforme de gunoi şi intră într-un
proces de mineralizare ce se desfăşoară în condiţii de aerobioză, la cald, sub
acţiunea florei termofile. Pe parcursul acestui proces se produc atât
descompunerea substanţelor organice (ceea ce permite folosirea gunoiului
mineralizat ca îngrăşământ agricol), cât şi distrugerea florei patogene
(datorită temperaturii de 600 C la care are loc mineralizarea).

 determinarea numărului probabil (a titrului) de bacilli coliformi ca


indicator al contaminării fecale a solului; prezenţa bacililor coliformi indică o
contaminare recentă a solului, deoarece viabilitatea în mediu a acestor germeni este
limitată;
 determinarea numărului probabil (a titrului) de germeni Clostridium
perfringens, tot ca indicator al contaminării fecale a solului, indicând însă o
contaminare veche a acestuia, deoarece clostridiile prezintă o viabilitate crescută în
mediu (în condiţii nefavorabile, ele dezvoltă forme de rezistenţă – spori);
 identificarea ouălor de geohelminţi, pentru zonele cu climă temperată
prezentând importanţă epidemiologică Ascaris lumbricoides, Tricocephalus
trichiuris, Ankylostoma duodenale, Strongiloides stercoralis; prezenţa lor pe sol
semnifică, de asemenea, o infestare veche a solului.
În funcţie de rezultatele analizelor uzuale, solul poate fi considerat curat,
slab contaminat, contaminat sau foarte contaminat. Deşi nu există norme sanitare
pentru aprecierea contaminării şi infestării solului, precizăm totuşi valorile
orientative care permit încadrarea solului în categoria „curat”:
 număr total de germeni mezofili < 10.000/g sol uscat la 105°C;
 titrul bacililor coliformi > 1
 titrul bacililor Clostridium perfringens > 0,1
 numărul ouălor de geohelminţi = 0.

Analizele complementare presupun:


 determinarea numărului de streptococi fecali - ca indicator complementar al
contaminării fecale a solului;
 determinarea titrului bacteriofagilor enterici - ca indicator complementar al
contaminării fecale a solului;
 identificarea germenilor patogeni: Clostridium tetani, Clostridium
botulinum, bacilul antraxului, germenii gangrenei gazoase, Salmonella, Shigella,
leptosoire, brucele, etc;
 determinarea numărului de germeni nitrificatori ca indicator al vechimii
poluării solului, aspect ce poate fi explicat prin următoarele precizări: substanţele
organice ajunse pe sol suferă un proces de descompunere.

25
puţin
uşor În( C)
„ppm”
răcoros
0
temperatura
timp
confort
Obiectivefoarte
cald
frig(ore)
+1
+2
+3
-3
-2
-1
0
(parts
derăcoros cald per
conformitat
termic
million)
eînvăţare
cu Legea
reprezintă o
După
nr.
modalitate de
parcurgerea
104/2011,
exprimare a În cazul substanţelor proteice, descompunerea începe cu transformarea lor
acestui în polipeptide şi, ulterior, în aminoacizi; aceştia suferă un proces de decarboxilare-
concentraţiilo
prin
rmăsurări
foarte mici.
capitol, dezaminare, finalizat cu eliberarea (printre altele) de amoniac.
Astfel, 1 ppm
studentul
fixe se Amoniacul intră într-un proces de mineralizare ce se derulează în prezenţa
= 0,0001% =
înţeleg
va
1·10putea:
-6
, ceea
florei nitrificatoare şi care conduce la formarea nitraţilor ca şi constituenţi naturali
măsurări
ce  să ai solului (figura 1.5.).
reprezintă
efectuate
determineîn
echivalentul
unei
puncte
temperatur picături
fixe,
dintr-o Nitromonas Nitrobacter
fie
asubstanţă
aerului,
continuu,
umiditatea amoniac nitriţi nitraţi
diluată în 50 l (nitrococi) (nitrobacili)
relativă
fie
de solventprin sau a
aerului şia
echivalentul
prelevare
32 de secunde
aleatorie,
viteza Figura 1.15. Procesul de nitrificare
dintr-un an.
curenţilor
pentru În
a Prin urmare, identificarea unui număr mare de germeni Nitromonas indică o
determina
de
practică aer se
poluare recentă a solului, în timp ce identificarea unui număr mare de germeni
folosesc
nivelurile
dintr-o Nitrobacter şi sugerează o poluare veche a solului; dacă ambele categorii de germeni
de
alte poluanţi,
încăpere; fracţii
sunt prezenţi în număr mare pe sol, este vorba despre o poluare continuă a acestuia.
similare:
în  să
 ppb
conformitat
interpreteze (part
eun buletin s percu
de analiză
obiectivele billia
condiţiilor
de on) –
calitate
relevante 1
de ppb
ale datelor;
microclima =
măsurările
t dintr-o
1·10-
încăpere;
indicative 9

sunt ppt să
măsurări (part
evalueze, s per
care
prin trilli
respectă
metode on) –
obiective
subiective 1 ppt
de
şi =
calitate
afiziologice,1·10-
datelor
12
mai
influenţei
 ppq
puţin
stricte
microclima (part
decât
tului asuprascele
per
solicitate
organismul quad
pentru rillio
ui uman; n) –
măsurările
 să 1
în puncte
formuleze ppq
fixe [18].
„diagnostic = 1·
-
ul” de 10 „aer
15
.
viciat”;
 să
interpreteze
un buletin 26
de analiză a
probelor de