Noțiuni introductive

Definiții

Etiologia bolilor infecțioase

Apărarea față de infecții

Manifestări clinice ale infecției

Manifestări infraclinice ale infecției

Perioadele bolii infecțioase ciclice

Procesul epidemiologic în bolile infecțioase

Definiții

Infecţia = pătrunderea şi multiplicarea unor agenţi infecţioşi în ţesuturile unui organism – gazdă.
Boala infecțioasă = totalitatea manifestărilor clinice, biochimice şi histopatologice consecinţă a
infecţiei.
Boala infecţioasă = rezultatul unei infecţii care depăşeşte posibilitățile de apărare şi rezistenţa
organismului.
Agenţii infecţioşi = microorganisme vii din mediul înconjurător, capabile să pătrundă şi să se
multiplice în organismele vii, realizând infecţia.

Agenţii infecţioşi pot fi:

- patogeni - produc întotdeauna boala;
- condiţionat patogeni – devin patogeni în anumite condiţii;
- nepatogeni.

Contagiozitatea = capacitatea de transmitere unei boli infecţioase de la o sursă de infecţie la o

persoană sănătoasă, având ca rezultat apariţia de îmbolnăviri în populaţie.

Bolile infecţioase pot fi :

- transmisibile sau contagioase (ex. bolile aerogene, digestive) şi
- netransmisibile sau necontagioase (ex. tetanosul, trichineloza, septicemia).

Termen corect: boală infecto-contagioasă.

1
Etiologia bolilor infecțioase

În raport cu complexitatea structurală:

• Virusuri
• Bacterii
• Fungi
• Paraziți

Virusuri
Structuri biologice mici, vizibile la microscopul electronic, alcătuite din:
1. nucleu - conţine un singur acid nucleic, ADN sau ARN;
2. capsidă - de natură proteică, cu rol protector;
3. uneori anvelopă - cu structură proteică sau lipo-proteică ; rol în rezistenţa şi aderarea
virusului la celula ţintă.

Virusurile nu se pot autoreproduce, având nevoie de o celulă – gazdă pentru replicare.

Virusurile nu sunt sensibile la antibiotice.

Virusurile se clasifică:
• după natura acidului nucleic conţinut: ADN sau ARN;
• după calea de transmitere: digestivă, respiratorie, prin artropode hematofage, prin
inoculare (plăgi).

Bacterii
- Microorganisme unicelulare vizibile la microscopul optic.
- Posedă echipament energetic şi enzimatic care le permite autoreproducerea.
- Sunt alcătuite din:
• material nuclear (o molecula de ADN dublu catenar);
• citoplasmă;
• membrană citoplasmatică – rol în metabolismul celular;
• perete celular - asigură forma bacteriilor și integritatea acestora, conţine receptori şi
antigene de suprafaţă;
• la unele bacterii (ex. pneumococ, meningococ, H. influenzae, Ps. aeruginosa, Salmonella
typhi) este prezentă la exterior şi o capsulă cu scop antifagocitar, de aderare la anumite
celule şi de protecţie.

Clasificarea bacteriilor:
1. După formă: coci, bacili, cocobacili.
2. După afinitatea pentru coloraţia Gram (legarea colorantului de acizii teichoici din peretele
celular bacterian) : Gram negative, Gram pozitive;

2
 - structura diferită a peretelui celular la cele 2 grupuri determină caracteristici patogenice și
sensibilitate la AB diferite.
3. După condițiile atmosferice de viață: aerobe, anaerobe, facultativ aerobe/anaerobe.

Factorii de patogenitate (prin care bacteriile produc boli) sunt:

• virulenţa - proprietatea de a determina efecte patogene cu un număr cât mai mic de
germeni;
• toxigeneza - proprietatea de a produce şi de a elibera toxine.
Toxinele pot fi:
- endotoxine – componente ale peretelui bacterian, eliberate după distrugerea bacteriilor
Gram negative;
- exotoxine - eliberate de germeni în plină activitate metabolică.

Bacteriile sunt sensibile la antibiotice.

Fungii patogeni
- Microorganisme cu structură pluricelulară şi cu perete rigid, bogat în steroli.
- În general fungii sunt slab patogeni pentru om; patogenitatea şi puterea lor invazivă cresc în
condiţii de imunodepresie (neoplazii, infecţia HIV/SIDA).
- Produc micoze superficiale (cutanate, unghiale) sau profunde.

Paraziţii
Microorganisme unicelulare (protozoare) sau pluricelulare (helminţi),care determină diferite
parazitoze, transmise pe cale digestivă sau prin vectori.
1. Protozoare: Entamoeba hystolitica (determină dizenteria amoebiană, abcese hepatice,
diferite localizări organice), Giardia lamblia (produce giardiaza), Plasmodium (diferitele specii
produc malaria), Toxoplasma gondii (produce toxoplasmoza), Cryptosporidium (produce diaree,
în special la pacienții imunodeprimați).
2. Helminți: nemathelminţi (helminţi rotunzi, cu localizare intestinală – Ascaris lumbricoides,
Enterobius vermicularis şi tisulară – filariile patogene), plathelminţi (trematode şi cestode –
specii de Tenia, Hymenolepis etc.).

3
Apărarea față de infecții
Apărarea organismului faţă de infecţii se realizează prin mecanisme nespecifice şi specifice.

1. Apărarea nespecifică - este reprezentată de:

• bariera cutaneo - mucoasă:
- tegumente (descuamarea stratului superficial, secreţia glandelor sebacee şi sudoripare) şi
- mucoase (mişcările cililor mucoasei respiratorii, secreţia acidă gastrică, substanţele bactericide
din lacrimi, flora microbiană locală etc.);

b. apărarea nespecifică umorală:

- lizozimul (prezent în lacrimi, salivă, secreţii nazale, plasmă, lapte matern – interferează cu
sinteza peretelui celular bacterian);
- sistemul complement, cu rol în iniţierea răspunsului inflamator, reglarea secreţiei de
imunoglobuline, distrugerea unor germeni);
- citokinele (substanţe elaborate de limfocite şi monocite, cu rol de mediere a răspunsului
de apărare a organismului la infecţii);
- interferonii (cu acţiune antivirală) etc.

c) apărarea nespecifică celulară:

- granulocite (neutrofile şi eozinofile) şi
- macrofage - au rol în producerea fagocitozei, cu distrugerea germenilor patogeni;
- celule naturale Killer (NK), cu rol în distrugerea virusurilor, a unor bacterii şi a unor celule
tumorale.

2. Apărarea specifică - se realizează prin:

a) apărarea specifică umorală – reprezentată de anticorpi (imunoglobuline). Anticorpii sunt
sintetizaţi de limfocitele B activate.
Răspunsul în anticorpi al organismului este de tip primar şi secundar:
- Răspunsul primar apare la prima întâlnire între limfocitele B şi un antigen, cu producerea de
anticorpi de tip IgM, indicatori de infecţie acută şi care persistă în sânge puţin timp.
- Ulterior anticorpii de tip IgM sunt înlocuiţi cu cei de tip IgG, indicatori de infecţie veche şi care
persistă mult timp la niveluri (titruri) ridicate.
b) apărarea specifică celulară – se realizează prin limfocitele T (cu tipurile helper, citotoxice,
supresoare); au rol în stimularea limfocitelor B pentru producerea de anticorpi, creşterea
capacităţii fagocitare a macrofagelor, apărarea împotriva infecţiilor virale etc.

4
Forme generale de manifestare a infecției

A. Manifestări clinice ale infecției: infecția locală, infecția de focar, infecția regională, boala
infecțioasă generală sistemică (ciclică).
B. Manifestări infraclinice ale infecției: starea de purtător de germeni, infecția inaparentă,
infecția latentă.

MANIFESTĂRI CLINICE ALE INFECŢIEI

 
INFECŢIA LOCALĂ:
 Cantonarea şi multiplicarea agenţilor patogeni la nivelul porţii de intrare şi în vecinătatea
acesteia;
 Se poate însoţi de manifestări generale: febră, afectarea stării generale.
 Exemple: furunculul, pustula malignă, rinita virală, abcese.
 Evoluţie: vindecare, cronicizare, propagare regională, generalizare.

INFECŢIA DE FOCAR:
 Evoluţie cronică: manifestări locale minime sau absente şi manifestări generale prezente
(subfebrilităţi, mialgii, artralgii)
 Exemple: otite cronice, amigdalite cronice, focare dentare cronice, sinuzite cronice etc.
 Evoluţie: complicaţii la distanţă.

INFECŢIA REGIONALĂ:
 Cuprinde teritoriul aferent porţii de intrare, cu extindere la ganglionii limfatici regionali şi
teritoriul limfatic satelit.
 Exemple: erizipelul, infecţia TBC, pesta bubonică, etc.
 
BOALA INFECŢIOASĂ GENERALĂ (SISTEMICĂ):
a. Boala infecţioasă ciclică - evoluţie regulată (clinică, imunologică şi anatomo-patologică), cu
etape ce se succed constant, într-un timp limitat.
Exemple: majoritatea BI;
b. Septicemia- evoluţie clinică neregulată, imprevizibilă, de obicei severă, fără tendinţă spontană
la vindecare.

5
MANIFESTĂRI INFRACLINICE ALE INFECŢIEI

INFECŢIA INAPARENTĂ:
 Asimptomatică, decelată numai prin mijloace de laborator ce evidenţiază agentul patogen
şi modificările imunologice consecutive prezenţei sale;
 Urmată de imunitate.
 Ex.: forme clinice inaparente de HAV (de obicei anicterică), rubeolă, poliomielită etc.
 
INFECŢIA LATENTĂ:
 Asimptomatică, cu persistenţa agentului patogen în stare vie în ţesuturile organismului
gazdă, în echilibru cu acesta; poate deveni clinic manifestă sub acţiunea unor factori
favorizanţi.
 Ex.: infecția HIV, infecția herpetică (herpes simplex, herpes zoster), tuberculoza. 
 
STAREA DE PURTĂTOR DE GERMENI:
 Convalescent după o boală infecțioasă; persoană sănătoasă sau aparent sănătoasă.
 Adăpostesc și elimină agenții patogeni, continuu sau intermitent; germenii patogeni se
multiplică dar leziunile lipsesc sau sunt minore, fără răsunet asupra condiției generale a
persoanei.
 Pot rămâne purtători o viață întreagă.
 Sunt surse importante de infecție.

PERIOADELE BOLII INFECŢIOASE CICLICE

1. INCUBAŢIA :
 Timpul scurs de la momentul infectant până la apariţia primelor semne de boală; perioada
clinic “tăcută” a bolii;
 Microorganismul se multiplică, elaborează factorii de patogenitate și inițiază leziunile
organice și tisulare.
 În organismul-gazdă se activează mecanismele de apărare.
 Este variată - scurtă (medie 1-7 zile: gripă, TIA, guturai, scarlatină etc.), medie (medie 14
zile: rujeolă, tuse convulsivă etc.), lungă (medie 21 zile: rubeolă, varicelă, infecția urliană
etc.)

2.DEBUTUL:
- manifestările clinice prin care începe o BI.
 Brusc (scarlatina, gripa, TIA, meningite) , gradat, lent.
 Perioadă cu contagiozitate înaltă a pacientului.

3.PERIOADA DE STARE:
 Manifestările esenţiale ale bolii – permit diagnosticul clinic al bolii.

6
4.PERIOADA DE DECLIN:
 Indică sfârșitul bolii prin intervenția eficientă a mecanismelor de apărare ale organismului;
 Remisia treptată a tabloului clinic.

5.CONVALESCENŢA:
- Încheierea vindecării leziunilor apărute în cursul bolii.
- poate fi de scurtă durată (ex. în TIA, guturai) sau de mai lungă durată, de luni de zile (ex. în
HAV, febra tifoidă).

Clasificarea bolilor infecţioase

1. După poarta de intrare se descriu:
a) infecţii respiratorii (aerogene) – poarta de intrare este tractul respirator la diferite nivele
(superior – infecţii acute de căi respiratorii, angine acute, sinuzite etc., mijlociu – traheite,
bronşite şi inferior - pneumonii interstiţiale sau alveolare).
- Tot poartă de intrare aerogenă au şi bolile în care agentul patogen sau toxinele acestuia se
răspândesc ulterior în organism (scarlatina, rujeola, rubeola, oreionul, difteria etc.).
b) infecţii digestive – cu poartă de intrare tubul digestiv: bolile diareice acute (inclusiv
toxiinfecţiile alimentare), febra tifoidă, hepatita acută virală cu virus A, poliomielita, trichineloza
etc.

c) bolile cu poartă de intrare cutanată – prin suprainfecţia unor soluţii de continuitate (plăgi,
arsuri) sau prin tegumente intacte. Exemple: stafilococii cutanate, erizipel, celulite, leptospiroza,
cărbunele cutanat, tetanosul, rabia etc.

d) boli produse prin inocularea directă în sânge : hepatita cu virus B, virus C, infecţia HIV,
malaria etc.

2. După tipul sursei de infecţie există:

a) boli strict umane – cu rezervor de germeni şi transmitere strict umană (ex. scarlatina, rujeola,
rubeola, difteria, oreionul etc.);
b) antropo - zoonoze – boli transmise de la animale la om (trichineloza, bruceloza, leptospiroza,
ciuma etc.).

Procesul epidemiologic în bolile infecțioase

Procesul epidemiologic - totalitatea factorilor şi a mecanismelor biologice, naturale şi sociale,
care participă la apariţia, extinderea şi evoluţia unei stări morbide la nivel populaţional.

Structura procesului epidemiologic:

- factori principali - determinanţi pentru proces ;
- factori favorizanţi - dinamizatori ai procesului epidemiologic.

7
1.Factorii principali: sursa de agent patogen, modurile şi căile de transmitere, receptivitatea
populaţiei.
a) Sursa de agent patogen - acel organism viu care găzduieşte agentul patogen, îi asigură condiţii
de supravieţuire şi eventual multiplicare şi de la nivelul căruia se produce diseminarea
germenilor la populaţia receptivă.
Sursa de infecţie poate să prezinte sau nu semne de boală.
Sursele de infecţie sunt reprezentate de:
 Om :
- bolnav: cu boală tipică, abortivă, subclinică, inaparentă;
- purtători aparent sănătoși de germeni (foşti bolnavi - cu portaj temporar sau cronic;
sănătoşi - cu portaj temporar sau cronic).

 Animale (inclusiv păsările) – bolnave sau purtătoare de germeni; determină

antropozoonozele (ex. trichineloza, rabia, leptospiroza, bruceloza etc.).

 Vectori biologici activi: ţânţari (malarie), căpuşe (encefalite), păduchii omului (tifos
exantematic), puricii şobolanilor (pesta) etc.

b) Modurile şi căile de transmitere

Transmiterea agenţilor patogeni de la sursă de infecție la organismele receptive se poate
realiza în mod direct sau indirect.
Modul direct - caracteristic germenilor cu rezistenţă mică în mediul intern şi care
necesită limitarea temporo - spaţială a transferului.
Se poate realiza prin: inhalarea de picături respiratorii contaminate, contact sexual,
muşcătură, transfuzii de sânge, transplacentar, transplante de organe infectate.
Modul indirect - specific agenţilor patogeni cu rezistenţă mare în mediu şi presupune
implicarea diferitelor căi de transmisie.

Căi de transmitere :
- aerul contaminat (picături septice de secreții, eliminate prin tuse, strănut, vorbit;
nucleosoli – picături uscate care conțin microbi rezistenți în mediul exterior; particule de
praf, încărcate cu agenți patogeni rezistenți la uscăciune) -rol în producerea bolilor
aerogene; cea mai comună cale de transmitere;
Ex. : gripa, virozele respiratorii, tusea convulsivă, difteria, tuberculoza, pneumoniile etc.
- apa contaminată – rol în producerea bolilor hidrice; risc de declanșare de epidemii hidrice;
Ex. : holera, febra tifoidă, dizenteria, hepatita acută virală cu virus A etc.
- alimentele contaminate, de la sursă până la consum;
Ex.: trichineloza, toxiinfecțiile alimentare, bruceloza etc.
- solul contaminat – infectarea omului se poate face pe cale digestivă (apă murdărită cu
pământ, zarzavaturi nespălate), aerogenă (inhalarea de pulberi de pământ contaminate),
tegumentară;
Ex.: geohelminți, tetanosul, bacilul cărbunos etc.

8
- obiecte contaminate (cu secreţii, excreţii sau sânge ale bolnavilor sau purtătorilor de
germeni);
- mâini contaminate – prin contact direct cu sursa de infecție, prin contact indirect (în
timpul îngrijirii bolnavului, a manipulării unor obiecte sau produse biologice umane sau
animale contaminate);
Ex.: bolile diareice acute, hepatitele virale cu transmitere fecal-orală, infecții respiratorii.
- vectori biologici pasivi: muşte, gândaci de bucătărie, furnici, pureci, ploşniţe etc. – se
contaminează prin contact cu produsele patologice.
Ex.: dizenteria, infecțiile cu Salmonella, stafilocociile, parazitoze etc.

c) Masa populaţională receptivă:

 Receptivitatea reprezintă susceptibilitatea de a face o boală infecţioasă; opusul
receptivităţii este rezistenţa la o boală infecţioasă.
 Rezistenţa la infecţie are două componente:
- rezistenţa generală nespecifică - realizată de apărarea nespecifică a organismului;
- rezistenţa specifică (imunitatea).
 Imunitatea poate fi naturală şi artificială.
1. Imunitatea naturală poate fi:
→de specie – prin care omul este protejat de unele boli ale animalelor şi păsărilor;
→câştigată – pasiv (prin anticorpii materni transmişi transplacentar şi care apără sugarul
de boala infecţioasă până la vârsta de 5-6 luni) sau activ (ca urmare a trecerii printr-o boală
infecţioasă).
2. Imunitatea artificială poate fi:
→activă – obţinută prin vaccinare;
→pasivă – prin administrare de seruri imune sau imunoglobuline specifice.

2.Factori favorizanţi (dinamizatori) - sunt reprezentaţi de:

- factori naturali: climatici și meteorologici (umiditate, precipitații, temperatură etc.), geografici
(latitudine, altitudine, relief) etc.;
- factori socio-economici: condiţiile de viaţă şi de muncă, căi de comunicație,
mișcările/deplasările oamenilor la nivel intern și internațional, grad de cultură, civilizație etc.

9
 Forme de manifestare a procesului epidemiologic
 
1. Manifestarea sporadică – constă în prezenţa unui număr mic de cazuri de boală, dispersate
temporo - spaţial şi fără o legătură cauzală aparentă între ele.
 Reflectă o situație epidemiologică bună
 Indică existența unei mase populaționale imunizate (natural sau artificial), a unui număr
redus de surse de infecție, a unor cai limitate de transmitere, a unor condiții socio-
economice bune.

2. Manifestarea endemică – constă în prezenţa unui număr redus de cazuri de boală, fără
legătură cauzală aparentă între ele, dar cu tendinţa la concentrarea temporo-spaţială. Poate
evolua spre epidemie.
 Indica masa populaționala receptiva, surse de infecție neidentificate, condiții sanitare
deficitare etc.

3. Manifestarea epidemică – reprezintă apariţia unui număr mare de cazuri de boală într-un
teritoriu restrâns, într-un interval de timp variabil (săptămâni-luni de zile).
Pot fi: epidemii de contact interuman (ex. rujeola, gripa, infecția HIV, bolile cu
transmitere sexuala etc.), epidemii hidrice (cu areal suprapus peste teritoriul de distribuție al
unei surse de apa), epidemii aerogene (ex. gripa), alimentare sau produse de vectori.

4. Manifestarea pandemică – constă în extensia unor epidemii pe suprafeţe mari (ţară,

continent, glob).
Ex.: pandemiile de holeră, gripă, pandemia HIV.

10