ANTIBIOGRAMA

Metodele de testare a sensibilităţii bacteriilor la antibiotice:

a. calitative: antibiograma difuzimetrică – principiu, indicaţii, necesar, procedură,
citirea şi interpretarea, control de calitate, avantaje şi dezavantaje.
b cantitative (determinarea CMI):
a) metoda diluţiilor în mediu lichid sau în mediu solid.
c) testul E.

1. Discutarea relaţiei bacterie – antibiotic in vivo şi in vitro

In vitro:
- CMI (cantitatea minimă de antibiotic care inhibă cultivarea unei tulpini
bacteriene);
- CMB (cantitatea cea mai mică de antibiotic care omoară 99,9% din bacteriile
unei tulpini testate).

In vivo:
– bacterie sensibilă la un anumit antibiotic (folosit în doze uzuale asigură cu
mare probabilitate vindecarea infecţiei);
- bacterie rezistentă la un anumit antibiotic (există o probabilitate puternică de
eşec terapeutic);
- bacterie intermediară (efectul terapeutic se poate obţine prin supradoze de
antibiotic, administrare locală, doze uzuale în cazul antibioticelor care realizează concetraţii
urinare mai mari decât cele serice).

Relaţia CMI cu încadrarea tulpinilor bacteriene în una din cele 3 categorii (S,
R, I):
 tulpinile sensibile (S) sunt cele care au valoarea CMI < decât nivelul mediu al
antibioticului din focarul de infecţie;
 tulpinile rezistente (R) au CMI > decât nivelul mediu al antibioticului în
focarul de infecţie;
 tulpini intermediare (I) au CMI apropiată de nivelul mediu al antibioticului
din focarul de infecţie.

2. Criterii în iniţierea şi conducerea antibioterapiei.

- oportunitatea tratamentului antibacterian;
- criterii în alegerea antibioticului adecvat:
 sensibilitatea agentului etiologic:
o terapie empirică bazată pe evaluarea probabilă a agentului etiologic;
o tratament ţintit, adaptat la sensibilitatea tulpinii izolate, determinată
prin antibiogramă.
 sediul infecţiei;
 particularităţi ale pacientului;
 criterii ecologice;
 criteriul economic.

3.a. Antibiograma difuzimetrică

Principiu: pe suprafaţa mediului Mueller-Hinton însămânţat în pânză cu tulpina

de testat depunem microcomprimate cu diferite antibiotice; antibioticul difuzează circular în
mediu, realizînd concentraţii descrescătoare; cultura este inhibită în zona în care antibioticul
realizează concentraţii ≥ CMI;
 Indicaţii: testarea uzuală a sensibilităţii la antibiotice a tulpinilor cu creştere
rapidă;

Control de calitate: în paralel procedăm asemănător cu o tulpină de referinţă

(ATCC – American Type Culture Collection) care si-a păstrat sensibilitatea naturală la
antibioticele testate, cu ajutorul căreia verificăm respectarea condiţiilor standardizate de
lucru.
Citire şi interpretare: diametrul zonei de inhibiţie a creşterii, în mm, se compară
cu cele două diametre critice stabilite de experţi
– când această valoare este ≥ diametrul critic superior (D), tulpina este
considerată sensibilă (S)
– când valoarea găsită este ≤ diametrul critic inferior (d), tulpina este
considerată rezistentă (R)
– când diametrul măsurat este situat între valorile celor două diametre critice
considerăm tulpina ca intermediară (I).

≥D ≤d

sensibil rezistent
intermediar

Avantaje: posibilitatea testării simultane a sensibilităţii faţă de mai multe

antibiotice
Dezavantaje: lipsa de concordanţă a rezultatelor obşinute in vitro cu rezultatele
terapiei in vivo.

3. b. Metode cantitative

Principiu: un inocul standardizat al tulpinii testate este însămânţat într-un gradient

discontinuu de concentraţii de antibiotic; după incubare este urmărită CMI.

Indicaţii:
- precizarea categoriei de sensibilitate a unei tulpini clasificate intermediară prin
antibiograma difizimetrică;
- determinarea sensibilităţii bacteriilor fastidioase;
- testarea sensibilităţii la penicilină a tulpinilor de S. pneumoniae izolate din
sânge sau LCR;
- testarea rezistenţei S. aureus faţă de vancomicină;
- testarea sensibilităţii la penicilină a tulpinilor de streptococi viridans izolate
din endocardite.

 CMI corespunde celei mai mici concentraţii de antibiotic, în µg/mL, care

determină inhibarea vizibilă a creşterii, comparativ cu martorii pentru cultivarea tulpinii şi
sterilitatea mediului;
 raportăm această valoare la cele două concentraţii critice, maximă (C) şi
minimă (c) pentru definirea tulpinii ca S, R sau I.
Rezultatul este formulat după ce am verificat că CMI a tulpinii de referinţă se
încadrează între valorile recunoscute de standard.
 ≤c ≥C

sensibil intermediar
rezistent

Avantaje: determinarea cu exactitate a CMI

Dezavantaje: realizarea testării faţă de un singur antibiotic folosind o cantitate
mare de materiale şi medii.

4. Aprecierea eficientei terapiei cu antibiotice.

Criterii clinice:
- scăderea febrei;
- ameliorarea stării generale.
Criterii paraclinice:
- scădere / normalizarea valorilor:
o CRP (detalii);
o Procalcitoninei;
o VSH.
- normalizarea leucogramei.
Criterii bacteriologice: negativarea examenelor bacteriologice.

NEB = determinarea nivelului de eficienţă bactericidă.

Principiu: aprecierea eficienţei tratamentului antibacterian prin efectul diluţiilor serului
sanguin asupra tulpinii bacteriene care a produs infecţia.
Indicaţii: monitorizarea tratamentului antibacterian în infecţii severe când activitatea
bactericidă
 LP 9. Elemente de diagnostic etiologic al infecţiilor. Diagnosticul direct
(inclusiv tehnici de biologie moleculară) şi diagnosticul sero-imunologic

Metodele microbiologiei clinice

a. metode directe
Calitatea prelevatelor pentru examenul microbiologic
prelevate de bună calitate – rezultate utile posibile;
prelevate de calitate proastă – rezultate proste, periculoase pentru bolnavi, bani risipiţi
a. alegerea prelevatelor şi momentul prelevării;
b. prelevarea probelor înainte de instituirea tratamentului antimicrobian;
c. prelevatele patologice trebuie să fie în cantitate suficientă;
d. prelevările trebuie făcute aseptic;
e. recipientele şi instrumentele indicate pentru prelevări;
f. transportul şi conservarea probelor;
g. buletinul de analiză – cererea de analiză.
 tehnici rapide:
i. microscopia directă:
1. controlul microscopic al calitatii prelevatelor contaminate;
2. caracterele reactiei inflamatorii;
3. bacterioscopia.
ii. depistarea antigenelor microbiene;
iii. metode ale biologiei moleculare: studiază genomul independent de cultivare; utilizate
pentru identificarea rapidă a microorganismelor direct în produsul patologic, detecţia
genelor de rezistenţă, genotipare.
 izolarea microorganismului infectant:
i. semnificaţia clinică a izolatelor:
1. cazul prelevatelor necontaminate;
2. cazul prelevatelor contaminate pe traiectele de eliminare;
3. cazul prelevatelor din zone normal colonizate.

b. metode indirecte
 nespecifice: leucograma, formula leucocitară, VSH, CRP;
 specifice:
a. diagnostic serologic  urmărirea răspunsului imun al pacienţilor la antigene ale
microorganismului infectant prin teste in vitro;
criteriile de diagnostic serologic al unei infecţii acute:
- probe de ser prelevate în dinamică (serul I / acut şi serul II / de convalescent, recoltate la interval
de 10-14 zile)
 seroconversia  absenţa anticorpilor în prima probă şi apariţia lor în cea de a doua
 dinamica semnificativă  creşterea de cel puţin patru ori a titrului anticorpilor în a doua
probă de ser faţă de prima
- o singură probă de ser
 titrul semnificativ
 dozarea anticorpilor IgM (anticorpii răspunsului imun primar)
b. intradermoreacţii.