Bacterii strict

anaerobe de interes
medical
 Generalităţi

Bacteriile strict anaerobe sunt microorganisme care nu se dezvoltă

decât în absenţa oxigenului, prezenţa acestuia fiind foarte toxică culturii,
chiar la o presiune de numai 5-10 atm.
Bacteriile anaerobe sunt implicate în etiologia unor infecţii umane
severe dar, sunt cele mai frecvente microorganisme care colonizează
organismul uman, având un rol important în menţinerea echilibrului
ecologic al florei normale.
Numeroase specii bacteriene anaerobe fac parte din flora normală a
tegumentului, mucoaselor orofaringiană şi nazofaringiană, tractului gastro-
intestinal şi tractului uro-genital (mai frecvent colonizează uretra şi
vaginul).
 Cunoaşterea bacteriilor anaerobe ce colonizează diferite situsuri ale
organismului este esenţială, deoarece majoritatea infecţiilor anaerobe sunt
endogene, cu bacterii ce fac parte din flora normală.
Există două grupe principale de germeni anaerobi:
1. Germeni anaerobi exogeni, sporulaţi, toxigeni care aparţin genului
Clostridium şi au ca habitat natural solul, dar pot fi întâlniţi şi în intestinul
unor animale şi chiar al omului, mai ales sub formă de spori şi care în condiţii
favorabile au capacitatea de a germina.
Infecţiile exogene cauzate de germeni anaerobi includ infecţii alimentare,
gangrena gazoasă, fascita necrozantă, botulismul, tetanosul, gastroenterita şi
enterita necrotică (Clostridium perfringens).
2. Germeni anaerobi endogeni, nesporulaţi, netoxigeni pot fi virulenţi
pentru om deşi habitatul lor natural este chiar mucoasa unor cavităţi naturale
ale omului şi animalelor.
Germeni anaerobi exogeni, sporulaţi toxigeni

Genul Clostridium
Semnificaţia clinică
Infecţiile de origine exogenă produse de clostridii sunt gangrena gazoasă,
tetanosul, intoxicaţia botulinică şi toxiinfecţia alimentară cu Cl. perfringens.
Cl. difficile din flora normală a intestinului produce, în anumite condiţii,
infecţii ale tractului digestiv care se pot transmite şi interuman.
Clostridiile endogene din flora comensală pot iniţia infecţii grave în
condiţii deosebite: traumatisme, intervenţii chirurgicale, imunosupresie, etc.
 Clostridiile gangrenei gazoase

Habitat
Sunt bacterii cu habitat mixt: foarte răspândite în natură (sol, apă, aer, praf)
şi în flora saprofită a tubului digestiv, vaginului sau căilor aeriene superioare
ale omului şi animalelor.
Morfologie, caractere culturale
Sunt bacili gram pozitivi, anaerobi (aerotoleranţi), sporulaţi, cu sporul
dispus central.
Au caractere culturale comune, deosebindu-se doar prin tipul de toxină
produs (au fost descrise 5 tipuri antigenice de toxine notate de la A-E).
 Patogenie

Principalele specii cu rol în patologia umană sunt:

Clostridium perfringens,
Cl. oedematiens,
Cl. septicum,
Cl. histolyticum,
Cl. bifermentans,
Cl. falax
(germeni ubiquitari izolaţi din sol, apă, aer şi comensali ai
intestinului).
 Clostridium perfringens se multiplică mai ales în ţesuturile lezate
(postraumatic, postchirurgical) în care vasoconstricţia şi diminuarea fluxului
sanguin induc ischemia locală.
Prezenţa ionilor de Ca2+ şi a bacteriilor aerobe asociate sunt considerate factori
favorizanţi ai infecţiei.
Germinarea sporilor (endogeni sau introduşi în mod accidental în organism) şi
multiplicarea bacteriilor este urmată de eliberarea toxinelor la nivelul porţii de
intrare.
Toxinele (fosfolipaza, lecitinaza) produc efecte toxice grave, generale (cu o
mortalitate de 100% a cazurilor netratate şi 25% a celor tratate).
Au loc tulburări hemolitice, necroze musculare, tulburări de coagulare (leziuni
ale trombocitelor şi leucocitelor).
A fost descrisă o creştere a permeabilităţii vasculare, cu afectarea funcţiei
miocardului (hipotensiune, bradicardie, însoţite de şoc deseori fatal).
 Clostridium perfringens de tip A alături de enterobacterii este considerat a
fi agentul etiologic principal al gangrenei gazoase.
Infecţie invazivă gravă a ţesuturilor subcutanate (celulita anaerobă) şi
musculare (gangrena gazoasă propriu-zisă) cu punct de plecare de la o plagă ce
oferă condiţii de anaerobioză.
Infecţia se generalizează rapid.
CO2 rezultat în ţesuturi în urma metabolismului bacterian duce la apariţia
crepitaţiilor în timpul compresiunii ţesuturilor afectate.
Plaga este de regulă postraumatică, consecutivă unor accidente de circulaţie
sau de muncă, soldate cu fracturi deschise şi prezenţa de pământ sau corpuri
străine în plagă.
 Forma postoperatorie survine deseori în cazul chirurgiei septice viscerale,
ortopedice sau în cazul amputaţiilor efectuate la diabetici.
Au mai fost descrise cazuri de mionecroză consecutive injecţiilor
intramusculare cu medicamente vasoconstrictoare, precum şi o formă clinică
spontană, caracteristică cancerului colic.
Clostridiile mai pot produce septicemii postpartum sau postabortum,
precum şi toxiinfecţii alimentare (prin ingerarea sporilor şi eliberarea de
enterotoxine de către formele bacteriene vegetative).
 Diagnosticul de laborator
Presupune izolarea şi identificarea clostridiilor din produsele recoltate
(secreţii din plagă, sânge, materii fecale) în funcţie de tipul şi localizarea
infecţiei.
Identificarea speciei se face prin boală experimentală la şoarece.

Sensibilitatea la antibiotice
Clostridiile gangrenei gazoase sunt sensibile la penicilină G,
eritromicină, ampicilină, metronidazol, cefoxitină şi în mod natural
rezistente la tetraciclină.
Epidemiologie, prevenţie
Profilaxia constă în toaleta plăgilor, îndepărtarea corpurilor străine şi a
ţesuturilor necrozate, antibioterapie profilactică, asepsia riguroasă a
gesturilor operatorii.
Tratamentul
Este o urgenţă chirurgicală, pronosticul bolii fiind influenţat de
precocitatea instituirii sale.
Posibila prezenţă a unei flore de asociaţie impune asocierea în terapie
a unei -lactamine cu un aminoglicozid şi metronidazol.
Oxigenoterapia şi măsurile de reanimare sunt indispensabile.
În cazul toxiinfecţiilor alimentare rehidratarea şi tratamentul
simptomatic sunt suficiente.
Clostridium tetani
 Habitat

Foarte frecvent răspândit la suprafaţa solului, unde poate

supravieţui timp îndelungat sub formă sporulată.
Face parte de asemenea din flora normală a tubului digestiv al unor
numeroase specii animale, fiind eliminat la exterior prin materiile fecale
ale acestora.

Morfologie
Bacil gram pozitiv anaerob, sporulat, cu sporul dispus terminal (are
aspect de "măciucă", "rachetă de tenis").
Semnificaţia clinică
Cl. tetani se găseşte în tractul intestinal al animalelor (bovine, cabaline,
ovine) care elimină bacilul sub formă vegetativă.
Odată eliminat găseşte condiţii nefavorabile şi sporulează, putând fi
izolat din sol. Sporularea este favorizată de condiţiile de anaerobioză,
precum şi de contaminarea concomitentă cu germeni piogeni.
Sporii pătrund prin poarta de intrare reprezentată de plăgi ale
tegumentelor sau mucoaselor ce pot fi: mici (tăiate sau înţepate) murdărite
cu pământ sau mari cu ţesuturi necrozate, zdrobite ce conţin corpi străini.
Mai rar se infectează bontul ombilical la nou-născuţi, tratat în unele
ţinuturi tropicale cu bălegar de vită (septic).
Boală produsă de Cl. tetani este tetanosul.
 Sporii germinează la poarta de intrare unde elaborează toxina tetanică care
difuzează în organism, bacilul rămânând cantonat la poarta de intrare.
Exotoxina prezintă două componente:
• Tetano-spasmina ce acţionează asupra sistemului nervos central la nivelul
centrilor motori unde inhibă elaborarea de acetilcolină şi se fixează de
gangliozide, iar la nivelul sinapsei neuro-musculare blochează elaborarea
mediatorilor chimici rezultând spasme musculare în crize paroxistice la cea
mai mică excitaţie,
• Tetano-lizina cu efect cardiotoxic.
Din punct de vedere clinic, după o perioadă de incubaţie de 6-15 zile, timp în
care are loc difuzia toxinei, apare contractura musculară, iniţial localizată apoi
generalizată.
Moartea se produce prin paralizia spastică a muşchilor respiratori.
 Diagnosticul tetanosului este clinic
Diagnosticul de laborator este un diagnostic de confirmare care se solicită
numai când trebuie stabilită responsabilitatea medicală pentru un caz de
tetanos (postoperator, postpartum, cu punct de plecare de la bontul ombilical).

Tratament
- curativ prin administrare de ser antitetanic şi anatoxină,
- preventiv prin vaccinare şi toaleta chirurgicală a plăgilor.
Vaccinul DTP (anti diftero-tetano-pertusis) face parte din vaccinările
obligatorii ale copilului şi se administrează la scurt timp după naştere sub
forma unor injecţii subcutanate, la o lună interval, cu rapel la 7 ani.
Clostridium botulinum
 Habitat
Este o bacterie cu un habitat mixt: suprafaţa solului şi rareori în intestinul
animalelor.
Uneori poate contamina legumele şi fructele conservate.

Morfologie, structură
Sunt bacili gram pozitivi anaerobi, mobili, cu capetele rotunjite,
sporulaţi, cu sporul (termorezistent 3-5 ore la 100C) dispus subterminal.
Sintetizează 6 tipuri de toxine, antigenic distincte (notate de la A-F) şi
eliberate prin autoliza celulei.
Cel mai frecvent asociate patologiei umane sunt tipurile: A, B şi F.
Sunt toxice în doză foarte redusă.
Patogenie
Clostridium botulinum este agentul patogen al botulismului = intoxicaţie
alimentară fatală, produsă prin ingerarea de alimente ce conţin toxina botulinică.
Foarte sensibil la oxigen, proliferează în alimente în care există un anumit grad
de anaerobioză: conserve de legume, peşte sau carne (toxina eliberată produce gaz
care bombează capacul conservei), mezeluri, şuncă (în are loc o dezvoltare
caracteristică “în cuiburi”), cârnaţi afumaţi, etc.
Intoxicaţia survine la 18-96 de ore postprandial.
Toxina ingerată rezistă la acţiunea sucului gastric, pătrunde în intestin, de unde
ajunge în circulaţia generală pe cale limfatică şi acţionează asupra sistemului
nervos prin blocarea eliberării de acetilcolină la nivelul sinapsei neuro-
musculare.
Se produce paralizia flască a musculaturii buco-faringiene (disfagie, greţuri,
vărsături), paralizia în final a muşchilor respiratori.
 Diagnosticul de laborator
Are rolul de a confirma diagnosticul clinic şi urmăreşte evidenţierea
toxinei botulinice în ser, materii fecale, conţinut gastric, vărsături şi mai
rar a bacilului botulinic în materiile fecale.
Tipizarea toxinei botulinice care are 7 tipuri antigenice (de la A la F) se
poate face prin boală experimentală la şoareci.

Tratament
Este o maladie cu declarare obligatorie.
Profilaxia se referă la supravegherea procesului de fabricare a conservelor.
Tratamentul curativ este simptomatic şi se efectuează în servicii de terapie
intensivă.
 Germeni anaerobi endogeni, nesporulaţi

Aceştia reprezintă un al doilea grup de microorganisme, anaerobe,

patogene pentru om.
Ele cuprind un ansamblu de bacterii foarte diferite din punct de vedere
morfologic şi funcţional, dar care au ca trăsături comune anaerobioza,
comensalismul cutaneo-mucos şi potenţialul patogen.
Frecvenţa infecţiilor cu germeni anaerobi nesporulaţi este în continuă
creştere, acestea fiind prin excelenţă bacterii “oportuniste”.
Cel mai frecvent dau infecţii în asociaţie cu alte specii microbiene.
Diagosticului de laborator urmează principiile generale de izolare şi
identificare a germenilor anaerobi.
 Bacili gram negativi anaeorbi

Bacilii gram negativi strict anaerobi sunt cuprinşi în familia

Bacteroidaceae.
Ei fac parte din flora comensală a mucoasei respiratorii, a tractului
digestiv şi a tractului genital.
Din cele 20 de genuri, importante în patologia umană sunt genurile:
Bacteroides,
Prevotella,
Prophyromonas,
Fusobacterium.
Speciile acestor genuri sunt implicate în etologia bolii periodontale.
Diagnosticul
Infecţiilor produse de bacilii gram negativi anaerobi constă în izolarea şi
identificarea lor din produsele patologice.
Întrucât fac parte din flora normală a organismului, produsele
contaminate cu această floră nu pot fi prelucrate.
Diagnosticul este foarte laborios, durează mult (4 săptămâni) şi implicaţia
lor etiologică trebuie corelată cu realităţile clinice.
Izolarea lor din produse normal sterile are întotdeauna semnificaţie
patologică.
Sensibilitatea la antibiotice a bacililor gram negativi anaerobi este
diferită constituind un criteriu de identificare.
 Bacili gram pozitivi anaerobi

Propionibacterium acnes este agentul etiologic al acneei juvenile în asociaţie

cu alte microorganisme. Are o morfologie similară corynebacteriilor.
Actinomicetele sunt bacili gram pozitivi anaerobi, nesporulaţi care cresc sub
formă de filamente.
Ele fac parte din flora normală a cavităţii bucale de unde pot iniţia, în
anumite condiţii infecţii endogene.
Specia cel mai frecvent întâlnită în patologia umană este Actinomyces israelii,
în asociaţie cu alte microorganisme anaerobe ale cavităţii bucale (Bacteroides
spp).
Dintre infecţii menţionăm actinomicoza cervicofacială, toracală,
abdominală, parodontită, etc.
 Diagnosticul este bacteriologic.
Examenul microscopic direct al puroiului recoltat din abcese este de
mare valoare, deoarece morfologia filamentoasă, ramificată a
actinomicetelor este caracteristică.
Din puroiul recoltat, care este grunjos se zdrobesc 2-3 grunji (formaţi
prin agregarea filamentelor germenilor ramificaţi) între 2 lame.
Lamele se despart şi fiecare se colorează Gram.
Cultivarea se face pe medii complexe în condiţii de anaerobioză şi
durează mult.
 Cocii gram pozitivi anaerobi

Cocii gram pozitivi strict anaerobi sunt cuprinşi în genurile

Peptococcus şi Peptostreptococcus.
Ei fac parte din flora normală a cavităţii orale şi produc infecţii numai
în asociere cu alţi anaerobi.
Pătrund prin soluţii de continuitate ale pielii în profunzime, unde
produc împreună cu alte specii infecţii purulente subacute de tipul
abceselor cerebrale, otitelor, sinuzitelor, etc.
Pot participa de asemenea în infecţii ale tractului respirator inferior şi
ale regiunii abdominale (peritonită, apendicită, abces hepatic etc).
Ca şi în cazul celorlalţi germeni anaerobi endogeni nesporulaţi,
diagnosticul este dificil şi durează în timp.
 Cocii gram negativi anaerobi

Sunt reprezentaţi de genul Veillonella care face parte din flora normală a
cavităţii orale.
Poate produce pioreea alveolară.