Eritrocitele

Hematopoieza
Hematopoieza este procesul continu de reînoire a alementelor figurate și
se desfășoară în cea mai mare parte la nivelul măduvei oasoase roșii
hematogene.

Se cunosc 3 căi separate pentru fiecare din cele 3 tipuri celulare

diferite, principale:
- Eritropoieză pentru eritrocite,
- Leucopoieză pentru leucocite,
- Trombocitopoieză pentru trombocite.
În cazul leucocitelor se descriu 2 căi separate:
- Granulocitopoieza pentru granulocite,
- Limfopoieza pentru limfocite.
Punctul de plecare îl reprezintă celula stem pluripotentă din
măduva osoasă roșie hematogenă.
Hematopoieza
Etapele eritropoiezei
1. Perioada mezodermală - ziua 14-18 a vieții intrauterine
– hemocitoblastul (celula mobilă suspendată în plasmă) dă naștere la megalocite,
hemohistioblast - celula fixă inclavată în peretele vascular,
2. Perioada hepatosplenică - luna a 3-a până în luna a 7-a a vieții intrauterine, producție
în ficat și splină de eritrocite.
3. Perioada medulară - luna a 7-a a vieții intrauterine și se continuă la adult.

Etapele eritropoiezei
1. Etapa de diviziune
2. Etapa de maturare - reducerea dimensiunilor celulare, sinteza de Hb și involuția
nucleului
3. Etapa de lansare – citodiabaza - după 24-48 de ore de la lansarea reticulocitelor are loc
maturarea lor și transformarea lor în ERITROCITE (ribozomi degradați de enzime
intracelulare) reticulocite = 1-12% din totalitatea de eritrocite circulante
• Criza Reticulocitară - după 3-4 zile de la stimulare.
 Durata de viaţă a hematiilor în sângele circulant este de 90-120 de zile.

• Deși trăiesc relativ puțin numărul de hematii rămâne constant deoarece

există un echilibru între eritropieza din măduva osoasă roșie hematogenă
și hemoliza din splină, ficat, ganglioni limfafici.
• Un organism adult conține aproximativ 1,5 kg măduvă osoasă roșie
hematogenă, cantitatea variază în funcție de necesitățile organismului.
• Dacă este necesară o cantitate mică o parte din măduva roșie intră în
repaus, se transformă în măduvă galbenă întrucât celulele acumulează
lipide.
• La bătrânețe măduva galbenă se transformă în măduvă cenușie printr-un
proces de transformare fibroasă.
• În cazul în care este solicitată eritropoieza (efort fizic repetat, viața la
altitudine) are loc un proces de transformare a măduvei galbene în
măduvă roșie pentru a asigura necesarul de eritrocite pentru organism.
• Între maduva roșie și maduva galbenă există în cursul vieții unui individ
un echilibru dinamic controlat prin intermediul sistemului neuroendocrin.
• Măduva cenușie nu mai poate fi recuperată pentru a putea fi transformată
în măduvă roșie.
 Reglarea eritropoiezei
• Eritropoieza este reglată prin mecanisme neuro-endocrine.
• Centrii eritropoiezei sunt localizați la nivelul diencefalului, iar factorul principal
al declanșării eritropiezei îl reprezintă scăderea aportului de oxigen la nivelul
acestor centrii (hipoxia).
• Hipoxia acționează și la nivelul rinichilor unde determină în aceste condiții
secreția unui factor eritropoietic.
• Acesta determină formarea în organism a hormonului eritropoietină.
• Eritropoietina acționează asupra celulelor stem unipotente și determină creșterea
numărului de eritrocite.
• Desfășurarea normală a eritropiezei o asigură subsnțele nutritive, vitaminele (C,
B6, B2, acidul folic) și ionii de Fe.
• În cazul unor deficiențe de factori se instalează anemia.
 Hemoliza
Hematiile bătrâne și uzate sunt distruse prin hemoliză în sistemul monocito-
macrofagic din splină ”cimitirul eritrocitelor”, ficat, ganglioni limfatici și
măduva osoasă.

Hemoliza extravasculară
- prin alterarea membranei eritrocitelor sunt reținute în macrofage (splină,
ficat), 90% din hematiile senescente,

Hemoliza intravasculară
- 10% din eritrocitele senescente.
 • Număr hematii la
• Hematiile sunt celule anucleate, bogate în hemoglobină, diferite specii:
proteina de culoare roșie care asigura transportul gazelor mil/mm3 sânge
respiratorii O2 și CO2. cal – 7,5
La om vacă - 6
- 4,5 - 5 mil./mm3 sânge la femei oaie - 10
- 5 - 5,5 mil./mm3 sânge la bărbați capră - 13
- 8 mil./mm3 sânge la l ocuitorii care trăiesc la altitudine porc – 6,59
câine - 6
pisică - 8
• Hematiile nu conțin organite celulare, nu sunt capabile iepure - 5
de a realiza sinteză proteică. cobai - 5
• Metabolismul lor este foarte redus ceea de face ca şoarece - 9
hematiile să consume foarte puțin orxigen. şobolan - 8
arici - 11
maimuţă - 6
găină – 3,5
porumbel - 4
 Variații numerice
- Variații fiziologice
- creșteri - altitudine, în efort fizic,
- scăderi - la presiuni parțiale ale O2 crescute,
- Variații patologice
- creșteri - poliglobuliile - insuficiență respiratorie, boli cardio-vasculare,
- scăderi - anemii - hemoragii, hemoliza, insuficiența măduvei hematogene în
iradiere, intoxicații, infecții,

• Forma unui disc biconcav cu marginile

rotunjite; privite din faţă au formă
circulară, cu partea centrală mai clară,
• forma discoidală este ideală
pentru absorbţia şi schimbul de gaze, iar
marginile netede permit rostogolirea prin
lumenul intern al capilarelor
 Hemoglobina

• Hemoglobina este pigmentul respirator (pigmentul roșu), a tuturor

vertebratelor, fiind prezentă în eritrocite, unde are rol în transportul oxigenului
(oxihemoglobină) și a CO2 (carbohemoglobină).
• Constituită dintr-o componentă proteică numită globină și o componentă
prostetică, colorată - hemul un nucleu porfirinic cu 11 duble legături conjugate.
• Molecula hemoglobinei este un ansamblu alcătuit din 4 subunități proteice,
formate dintr-un lanț proteic strâns asociat cu grupul hemic.
• Fiecare lanț proteic adoptă o conformație de alfa helix identică
cu globina din alte proteine (mioglobina de exemplu).
Structură
• Gruparea hemică are un atom de fier cuplat cu inelul porfirinic.
• Atomul de fier realizează o legătură puternică cu proteina globulară prin intermediul
nucleului imidazolic al unei molecule de histidină, proteină situată de obicei în planul
inferior comparativ cu planul hemului.
• Planul superior este ocupat de o legătură reversibilă cu oxigenul din heterociclu,
configurația compusului format fiind cea de tip octaedrică.
• Atunci când oxigenul nu este legat, locul său este luat de o moleculă de apă, conformația
fiind a unui octaedru neregulat.
• Fierul are 2 ioni : Fe2+ și Fe3+, însă Fe3+ nu poate lega O; legarea O se face și cu oxidarea
de către oxigen a Fe la Fe3+, deci fierul trebuie să existe în forma de oxidare +2 pentru a
lega oxigenul.
• La om hemoglobina are o conformație de tetramer, numită hemoglobina A, formată din 2
lanțuri α și 2 lanțuri β, formate fiecare din 141, respectiv 146 aminoacizi.
• Hemoglobina A se numerotează α1β2, subunitățile fiind legate prin punți de sare, legături
de hidrogen și interacții hidrofobe astfel: α1β1 α1β2.
• Ionii de Fe2+ și Fe3+ conțin respectiv 24 25 e- (configurația electronică este [Ar]3d6 4s2,
[Ar]3d5 4s2d).
Configurația ionului de Fe
o Din punct de vedere magnetic oxihemoglobina este diamagnetică, dar configurația
electronilor de joasă energie atât la nivelul oxigenului cît și a fierului denotă caracter
paramagnetic.
o Oxigenul triplet cu cea mai joasă energie, are 2 electroni în orbitali moleculari de
antilegătură.
o Ionul de Fe2+ are tendința de a adopta o configurație de spin înalt, electronii
neparticipanți aflîndu-se de asemenea în orbitali de antilegătură.
o Fe3+ are de asemenea electroni neparticipanți. Toate aceste molecule au caracter
paramagnetic și nu diamagnetic cum ar trebui în mod teoretic. Există două explicații
pentru acest lucru:
• Fe2+ se leagă de oxigenul singlet. Amândouă speciile sunt diamagnetice.
• Spinul înalt al Fe3+ detremină legarea de O22- (anionul superoxid), manifestîndu-se
antiferomagnetismul care aliniază electronii neparticipanți, determinînd proprietăți
diamagnetice.
• Fe2+ cu configurație de spin jos se leaga de O22-. Amândouă speciile sunt
diamagnetice.
 Spectroscopia electronica cu raze X sugerează că starea de oxidare a fierului este de
aproximativ 3,2, spectrul în infrarosu a legăturii O-O sugerează un tip de legătură
foarte asemănătoare cu configurația ionului superoxid.
 Starea de oxidare corectă este +3 pentru fier și –1 pentru oxigen.
 Diamagnetismul acestei configurații este dat de electronii ionului superoxid care au o
aliniere antiferomagnetică, în sensul opus alinierii electronilor de Fe 2+, opțiune
nefiind deloc surprinzătoare deoarece singletul oxigenului precum și larga separație a
încărcării sunt nefavorabile stării de energie înaltă.
 Schimbarea valenței de Fe2+ la Fe3+ determină scăderea mărimii atomului și permite
acestuia să intre în același plan cu ciclurile pirolice, putînd astfel coordina restul de
histidină, inițiind schimbări alosterice în lanțul globulinic.
 De fapt se pare că structura adoptată este una de echilibru între aceste 3 forme.
Hemoglobina
 Hematiile conțin o cantitate mare de hemoglobina (Hb), alcătuită din două
componente:
- o proteină, numită globină
- o grupare neproteică, numită hem.
Datorită Fe2+ din structura sa hemul leagă reversibil oxigenul, formându-se
oxihemoglobina.
Atunci când este oxigenată complet o moleculă de hemoglobină poate
transporta 4 molecule de O2.
1 gram de hemoglobină poate transporta 1,34 ml O2, 100 ml de sânge
transportă 15 g Hb.
Hemoglobina se poate combina şi cu dioxidul de carbon (Hb CO 2),
rezultând un compus numit carbohemoglobină sau carbaminohemoglobină.
Acesta este un compus fiziologic, care nu afectează funcţia de transport a
O2. HbCO2 reprezintă şi una din formele de transport ale CO2 de la ţesuturi la
plămâni.
 Hb se poate combina cu oxidul de carbon CO formând carboxihemoglobina
(CO Hb) care este un compus stabil, un compus ireversibil.
Afinitatea Hb pentru CO este de 200 de ori mai mare decât față de O2.
Sub acţiunea oxidanţilor (unele droguri), apare derivatul de Hb cu Fe trivalent,
denumit methemoglobină.
Aceşti 2 compuși sunt derivaţi patologici ai Hb, ei nu mai îndeplinesc funcţia
de transport şi în cazul creşterii concentraţiei lor în sânge peste anumite limite se
produce insuficienta oxigenare a ţesuturilor (asfixie).
 Tipuri de hemoglobină
Hemoglobină umană
1. La embrion:
• Gower 1 (ξ2ε2)
• Gower 2 (α2ε2)
• Hemoglobina Portland (ξ2γ2)
2. La făt:
• Hemoglobina F (α2γ2)
3. La adult:
• Hemoglobina A (α2β2) - Tipul cel mai des întâlnit.
• Hemoglobina A2 (α2δ2) - Lanțurile δ se sintetizează din al III-lea semestru de sarcină și
al adulți reprezintă aprox. 2,5%.
• Hemoglobina F (α2γ2) - La adulți hemoglobina F este restrânsă la o populație limitată
de hematii numite celule F.
• Hemoglobina S - Tipul de hemoglobină întâlnită la hematiile în formă de seceră
(anemia falciformă).
 Alte tipuri de (hemo)globină

Mioglobina:
Este identificată în mușchi, întâlnindu-se la toate vertebratele, unde colorează
mușchii în roșu sau cenușiu închis. Este foarte asemănătoare cu hemoglobina, însă
diferă de aceasta prin faptul ca nu prezintă unități tetramerice. De regulă stochează
oxigenul pentru a fi transportat mai departe.
Hemocinina:
Este al 2-lea transportor de oxigen din mediul animal, identificat la artropode
și moluște, având heteroatom ionul de Cu, iar culoarea sa datorită acestui fapt este
albastră atunci când leagă oxigenul.
Hemeritrina:
Întâlnită la unele nevertebrate marine și anumite specii de anelide, având
heteroatom ionul de Fe, culoarea sa este roz/violet când este oxigenată, incoloră când
oxigenul nu este legat.
Clorocruorina:
Identificată la multe anelide, asemănătoare cu eritrocruorina, însă grupare
hemică este diferită. Când nu leagă oxigenul are culoarea verde, în timp ce oxigenată
are culoare roșie.
Vanabina:
Întâlnită la urocordate, se pare că heteroatomul este ionul de vanadiu (ipoteză
neconfirmată).
Eritrocruorina:
Identificată la multe anelide, este un complex proteic cu masa de peste 3,5
milioane daltoni.
Pinaglobina:
Identificată doar la molusca Pinna squamosa, heteroatomul fiind ionul de Mn.
Leghemoglobina:
Identificată la specii de leguminoase (lucernă, soia), bacteriile fixatoare de azot
sunt protejate de această proteină care are drept heteroatom ionul de Fe.
 Degradarea hemoglobinei
 Atunci când are loc moartea hematiilor membrana lor se rupe, hemoglobina este
hidrolizată iar Fe recuperat. Ciclul porfirinic se desface, iar fragmentele sunt metabolizate
de ficat. În urma procesului rezultă o moleculă de CO pentru fiecare moleculă de
hemoglobină metabolizată.
 Procesul este unul natural și reprezintă o sursă de CO pentru corpul uman, monoxid care
se elimină prin aerul expirat.
 Produsul de metabolizare final este bilirubina un pigment de culoare galbenă a cărui nivel
semnifică distrugerea hematiilor. Dacă ritmul de degradare a hemoglobinei este prea rapid,
ea poate bloca anumite capilare mai ales capilarele din rinichi determinând apariția unor
boli.
 Scăderea hemoglobinei neasociată cu scăderea numărului de hematii poartă denumirea de
anemia. Anemia are drept principală cauză deficiența de Fe. Ca urmare a acestei
deficiențe, scade sinteza de hemoglobină, hematiile vor fi de tip hipocrom (sărace în
pigment) și microcitic (mai mici decît în mod normal).
 În hemoliză (distrugere a hematiilor mai rapidă decât sinteza), Icterul asociat este cauzat
de metabolitul bilirubină și de hemoglobina circulantă care poate determina blocaj renal.
• Hemoglobinopatiile sunt mutații la nivelul lanțului globinei, cele mai des întâlnite
fiind anemia falciformă (siclemie) și talasemie.
• Tot în cadrul globinopatiilor sunt și porfiriile, caracterizate de erori în sinteza
hemului.
• La nivel mai mic se pare că hemoglobina A se combină cu glucoza, pe care o leagă
într-un anumit situs, formând compusul HbA1c (hemoglobina glucosilată, sau
glicată).
• Pe măsură ce concentrația glucozei crește , procentul de HbA trasnformată în HbA 1c
crește și el.
• La diabetici unde glucoza are valori foarte mari și compusul tinde către valori mari,
procentul său fiind reprezentativ pentru nivelul glucozei sanguine datorită timpului
de viață a hematiilor 50-55 zile.
Măsurare (teste de laborator)
Hemoglobina este urmărită în permanență în cadrul testelor sanguine,
(numărarea hematiilor), rezultatele fiind exprimate în unități de concentrație masică:
g/L, g/dL, mol/L (1g/dL = 0,621 mmol/L).
Dacă concentrația Hb totale scade sub acest punct, este vorba de o anemie.
Determinarea Hb se face prin analiză sanguină și urmărirea valorii
hematocritului care reprezintă volumul ocupat de hematii în cadrul volumului
sanguin.
Datorită legării glucozei la Hb cu formarea complexului HbA1C, a cărui nivel
este direct proporțional cu cantitatea glucozei sanguine, se poate monitoriza mai precis
cantitatea glucozei sanguine care ar fi relativ greu de efectuat din cauza variațiilor
orare ce ar da rezultate ce nu pot fi semnificative și pot da erori la interpretare.
Pentru acest motiv se urmărește complexul HbA1C.
De obicei o valoare mai mică sau egală cu 6% reprezintă un nivel normal al
glucozei sanguine, în timp ce valori de peste 7% indică un nivel ridicat al glucozei
(diabet).
 Urmărirea valorii complexului se poate face doar la subiecții sănătoși care au
un ciclu al hematiilor normal.
La indivizii cu dereglări ale acestui ciclu cum ar fi bolnavii cu anemie
falciformă, unde se pot întâlni alte tipuri de hemoglobina (Hb S), ciclul de viață este
mult mai scurt.
Din acest motiv se folosește testul nivelului de fructozamină, test care are la
bază măsurarea gradului de legare a glucozei de albumina serică, detereminîndu-se
astfel nivelul sanguin al glucozei.
Concentrația sanguină a hemoglobinei poate fi măsurată cu hemoglobinometru
electronic.
 Metabolismul fierului

• 3-5 g fier în organism:

1. Hb - 65-75%
2. Depozite - 20%
Feritina - ficat, splină, măduvă osoasă - DISPONIBIL
3. Fe celular/tisular – INDISPONIBIL - 150 mg - mioglobina și sistem de
enzime oxidative - citocromii
4. în plasmă
- combinația cu transferina
- cantități minime feritina - indicator al nivelului de depozite de fier ale
organismului
• Aprox 90% din Fe este recuperat și refolosit în fiecare zi !!!!
 Metabolismul fierului

Fier din alimente

• Aport 10-20 mg fier/zi
• Proteine animale (Fe hem)
- carne, pește, ouă
- Fe hem - hemoglobina, mioglobina, unele enzime
• Fier anorganic (Fe non-hem)
- alimente de origine vegetală - cereale, mazăre, legume cu frunze
verzi
- Fe non-hem - feritina și enzime non hem
• Fier feric Fe3+
Absorbția de Fe
• 5-15% se absoarbe (Fe hem și non hem)
*Aprox 1-2 g/zi
• Aport necesar 10-20 mg/zi
• Depinde de: dietă, dimensiunea depozitelor de fier, saturația transferinei,
rata eritropoiezei
• Absorbția este redusă:
- creșterea motilității intestinale,
- sindroame de malabsorbție sau afecțiuni asociate cu steatoree sau
diaree cronică,
- gastrectomie
- aclorhidrie
 Absorbtie Fe hem și Fe non hem

• Absorbtia Fe hem
- este minim afectată de compoziția alimentelor și de secrețiile
gastrointestinale
• Fe hem - reprezintă între 5-10% din fierul alimentar – absorbția poate
ajunge la 25% față de doar 5% pentru Fe non Hem.
• VEGETARIENII!!!!- consum de Fe non Hem
Absorbtia Fe non hem
• Factori care cresc absorbția - vitamina C, proteine animale, cupru, vitamina C
!!!! Aciditatea sucului gastric
• Factori care inhibă absorbția - proteine vegetale, acid fitic, oxalatii, ceai
(tanini), cafea
APOFERITINA
Apoferitina
- rol de feroxidază transforma Fe 2+ în Fe3+
- Se găsește în celulele mucoase intestinale, celule hepatice, splenice și medulare
- Saturarea apoferitinei intestinale cu Fe duce la apariția corpusculilor feritinici
- descuamare tractului digestiv - feritina se elimină în tractul digestiv
• Eliberarea Fe3+ din feritina are loc după reducerea la Fe2+

Forma de depozit Feritina si Hemosiderina

• Feritina - Forma de depozit a Fe sub forma de Fe3+
• Hemosiderina - agregate de molecule de feritina
• 30%- FICAT
• 30% MADUVĂ
• RESTUL ÎN SPLINĂ ȘI MUSCHI
• Eliberarea Fe3+ din feritina are loc după reducerea la Fe2+
• Hemocromatoza - acumulare de feritină și hemosiderină
Transferina
• Transporta Fe exclusiv sub formă de Fe3+
• Proteina globulară
• Saturată 30-40% cu Fe
- Absorbția Fe crește când depozitele scad/activarea eritropoiezei
- Absorbția diminuează când acestea cresc

Cedează Fe eritroblaștilor - endocitoza Cedează fier - macrofagele țesutului

hematopoietic care la rândul lor îl cedează precursorilor eritrocitari prin rofeocitoza

Carentele de fier
• Anemie hipocromă
• Sugar – nesesități crescute de fier
• Pubertate
• Sarcini multiple
• Absorbția Fe - perturbată în accelerarea tranzitului intestinal, gastrectomie
 Sistemul reticulo-endotelial

1. măduva osoasă hematogenă,

2. splina,
3. ficat,
4. ganglioni limfatici,
1. Măduva osoasă hematogenă: sediul principal al hematopoiezei

• Generează toţi progenitorii celulelor

sanguine
• Organizare tisulară:
• Fibre reticulare
• Celule stromale (endoteliale,
fibroblaste, adipocite),
• Matrice extracelulară
Măduva osoasă este sediul celulelor de origine a liniilor limfocitare. Aici se
află celula comună de origine pentru toate liniile celulare, celula comună de
origine = celula stem. Celula stem se multiplică şi formează clone celulare
care apoi se diferenţiază ireversibil în două linii:
* liniile mieloide care pot fi:
• monocitare - monocitul
• macrofagice - macrofage
* liniile limfocitare care prezintă 2 particularităţi:
- o parte din celulele limfoide se diferenţiază pe loc în măduvă şi dau
naştere la limfocitele şi plasmocitele medulare,
- o parte din ele părăsesc măduva trec în sânge şi se distribuie la
organele limfoide centrale: timusul de la mamifere sau bursa lui Fabricius de
la păsări.
 2. Splina
• Organ încapsulat cu pulpă albă şi pulpă
roşie
• Pulpa roşie: eritrocite şi macrofage
(“cimitirul eritrocitelor”)
• Functie - sinteza de anticorpi fata de
antigenele circulante
• Pulpa albă:
foliculi limfoizi 
• celule T,
• zona manta (zona marginală a celulelor
B)
• Splina este un organ limfoid.
Este un filtru sangvin care conţine toate antigenele străine sau proprii alterate
pe care organismul nu le mai recunoaşte ca proprii.
Splina prezintă limfocite şi macrofage.
Structural prezintă 2 zone:
• pulpa roşie = rezervor de sânge care permite adaptarea la efort a
organismului,
• pulpa albă cu rol de organ limfoid.
Îndeplineşte 2 funcţii:
• anticorpogeneza sau producerea de celule imunocompetente şi anticorpi
împotriva antigenelor;
• prin macrofage elimină particolele străine.
 Ganglionii limfatici: structuri localizate de-a lungul vaselor limfatice

• Filtrează antigenele (>90% eficienţă)

• Încapsulate, cu trei zone:
• corticală,
• paracorticală,
• medulară
• Corticala:
• foliculi primari cu limfocite B, celule dendritice,
macrofage
• foliculi secundari centre germinative, sediul
principal al maturării limfocitelor B Centrii germinali

• Paracorticala: Limfocite T şi celule dendritice

Macrofage
• Medulara: sediul plasmocitelor Limfocite
Ganglionii limfatici
Localizaţi în zonele:

• laterocervical,
• axiale,
• inghinale,
• mediastinale,
• mezenter,
• hilul organelor.
Ganglionii limfatici sunt traversaţi obligatoriu de limfă care ajunge în
circulaţia sangvină. La nivelul ganglionilor se află sediul staţionării şi
proliferării limfocitelor. Tot aici se formează imunoglobulinele, deci
limfa postganglionară conţine imunoglobuline.
Structural ganglionii prezintă 2 zone:
- corticală cu foliculi limfatici ce conţin limfocite mici şi mijlocii,
în această zonă sub dependenţa timusului se diferenţiază numai
limfocite T,
- medulară cu structură cordonală care conţine limfocite mici,
mijlocii, dar şi macrofage şi plasmocite, limfocitele B de aici sunt
medulodependente şi depind de măduva osoasă roşie.
Ficatul