Conf. Dr.

Cornelia Amălinei - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul I (2009-2010)

CURSUL 8: SÂNGELE, HEMATOPOIEZA

SÂNGELE
- 7,5% din greutatea corporală
- considerat drept un ţesut conjunctiv datorită similarităţii structurale a celor două ţesuturi,
fiind alcătuit din:
- substanţă fundamentală (plasma)
- celule (elemente figurate)
- fibre (fibrina).

Plasma
-
obţinută din sânge după tratarea cu un anticoagulant, urmată de centrifugare
-
lichid gălbui, cu densitatea 1027, constituit din: 91-92% apă, 7-8% substanţe organice, 1-
2% substanţe anorganice.
Elementele figurate
-
produse în mod continuu în măduva osoasă hematogenă
-
elemente celulare apar: iniţial în insule hematoformatoare extraembrionare din
mezenchimul sacului vitelin, ulterior în ficat şi splină, în final (la adult) doar măduva osoasă
hematogenă; procesul este denumit hematopoieză.
HEMATIILE
-
în frotiuri, sferice datorită etalării, culoare roşie-portocaliu datorită hemoglobinei conţinute
-
formă de disc biconcav, cu marginile rotunjite (groase la periferie (7-7,5 m), mai subţiri în
zona centrală (1,4-2 m)), suprafaţă 140 m2
-
număr: 4,5-5 milioane/mm3 la bărbaţi, 4-4,5 milioane/mm3 la femei.
-
au tendinţa de a adera reversibil una la alta in vitro, realizând rulouri
-
durata medie de viaţă: 120 de zile, interval după care îşi pierd plasticitatea şi sunt reţinute
în special în splină unde sunt fagocitate, fierul fiind reutilizat în eritropoieză.
Plasticitatea - proprietatea hematiilor de a-şi modifica forma datorită structurii citoscheletului şi a
elasticităţii membranare. Când hematiile străbat vasele capilare iau o formă de cupă, după care
revin la forma iniţială.
Membrana hematiilor
-
elastică
-
structură tipică membranelor celulare, conţinând 40% lipide (fosfolipide, colesterol,
glicolipide), 50% proteine integrale membranare şi periferice şi 10% hidrocarburi
-
conţine receptori şi glicoforine care le conferă alloantigenicitatea
-
glicolipidele şi glicoproteinele membranare conţin lanţuri hidrocarbonate cu determinanţi
antigenici, constituind baza sistemelor de grupe sanguine ABO şi Rh
Structură
-
lipsite de organite, anucleate
-
citoschelet:
-
proteine care, alături de hemoglobină, menţin forma hematiilor, printr-un proces activ, cu
consum de ATP
-
filamente intermediare
-
spectrină, la capetele cărora se găsesc structuri nodale care conţin actina eritrocitară
(stabilizată prin tropomiozină)
-
ankirină - realizează ancorarea la membrana plasmatică, fosfoproteină de cuplare cu
domeniul citoplasmatic al proteinei transmembranare de bandă 3
-
proteinele de bandă 4,1 şi 4,9 – stabilizează întreaga reţea de citoschelet
-
în interior
-
66-67% apă, 33% globină cuplată la o porfirină (formează hemoglobina), lipide, enzime ale
glicolizei anaerobe, hemoglobin-reductaza şi anhidraza carbonică

1
 Conf. Dr. Cornelia Amălinei - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul I (2009-2010)

-
hemoglobina: cromoporfirină (GM 68000 Da), cu proprietatea de a cupla reversibil fierul şi
de a-l menţine bivalent; procesul este asigurat de hemoglobin-reductază care menţine fierul
în stare redusă, conferind reversibilitatea legării oxigenului la hemoglobină
-
globina: alcătuită din 4 lanţuri polipeptidice, de fiecare lanţ se cuplează un grup hem care
conţine fier
-
hemul: pigment alcătuit din 4 nuclei pirolici legaţi de 4 atomi de fier redus
Funcţia principală
-
transport al oxigenului, datorită afinităţii hemoglobinei pentru acest gaz
-
la nivelul alveolelor pulmonare hemoglobina leagă oxigenul, lax şi reversibil la nivelul
hemului, sub formă de oxihemoglobină
-
în capilare, la nivelul organelor, datorită diferenţelor de presiuni parţiale, hemoglobina va
ceda oxigenul ţesuturilor
-
hemoglobina are o mare afinitate pentru CO, formând cu acesta un compus stabil,
carboxihemoglobina, care determină hipoxie şi în final anoxie.
Reticulocitele
-
hematii care nu şi-au completat maturarea, devin hematii în 2-3 zile
-
diametru de 8-9 m
-
reprezintă 0,8-1% din hematiile periferice
PLACHETELE
-
mici fragmente citoplasmatice derivate dintr-o celulă precursoare denumită megacariocit
-
timp de viaţă: 9-10 zile
-
numărare dificilă, deoarece au tendinţa de a adera unele la altele
-
număr: 150000-4000000/mm3
-
pe frotiu: izolate sau frecvent grupate în “ciorchini” de 4-5
-
formă de disc biconvex, uşor alungit, diametru longitudinal 4 m, diametru transvers 2-2,5
m
Structură
- zonă periferică, moderat bazofilă, omogenă, denumită hialomer
- zonă centrală azurofilă, de aspect fin granular, denumită granulomer sau cromomer.
ME
- membrana plasmatică
- faţa externă: strat de glicocalix, care conferă tendinţa de alipire şi adezivitatea pe suprafeţe
- receptori pentru: factorul de agregare plachetară, substanţe biologic active, hormoni,
fibrinogen
- multiple zone de invaginare: formează un sistem tubular deschis care facilitează eliminarea
produşilor de catabolism la exterior.
- Citoscheletul
- rol de menţinere a formei celulei
- format din:
- un grup marginal de microtubuli
- filamente contractile dispuse în zig-zag
- proteină contractilă, trombostenina.
Granulomerul conţine:
- Glicogen, Mitocondrii, Lizozomi
- Sistem tubular închis sau dens, cu cisterne de reticol endoplasmatic neted, cu o proteină de
tipul calsechestrinei, pentru ataşarea ionilor de calciu
- Prostaglandine
- Granule propriu-zise:
1. , electronotransparente, 0,2-0,3 m diametru, conţinând:
- Factorul plachetar 4 (contracarează heparina), Factorul plachetar 5, Factorul
plachetar 6 (fibrinogenul plachetar), Factorul plachetar de creştere (PDGF)

2
 Conf. Dr. Cornelia Amălinei - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul I (2009-2010)

- Trombospondina, glicoproteină implicată în agregarea plachetară

- Factorul von Willebrand, glicoproteină care facilitează adeziunea la peretele
vascular.
2. , electronoopace, conţinând promotori ai agregării plachetare:
- factorul plachetar 5 (serotonina); catecolamine; calciu; ADP; ATP.
3.  sau corpii denşi, cu 250-300 nm diametru, conţinând:
- Calciu; pirofosfat; ADP; ATP; Serotonină.
4. , ca vezicole de 175-250 nm, conţinând enzime lizozomale.
Funcţie
-
iniţiază şi participă la realizarea hemostazei şi la retracţia cheagului.

LEUCOCITELE
-
număr: 5000-9000/mm3
-
pe frotiu: rotunde, nucleate, dispersate printre hematii
-
migrează, prin diapedeză, din sânge în ţesuturi, unde îşi îndeplinesc funcţiile
Clasificare
- criterii:
- după granulaţiile citoplasmatice: granulocite şi agranulocite
- după forma nucleului: polimorfonucleare şi monomorfonucleare.
- granulocitele prezintă nuclei multilobaţi, corespunzând polimorfonuclearelor
- agranulocitele prezintă nuclei fără lobare evidentă, corespunzând monomorfonuclearelor.
- după coloraţia granulelor: granulocitele: neutrofile, eozinofile, bazofile
Numărând pe un frotiu de la 100 la 400 leucocite, se calculează formula leucocitară, reprezentând
proporţia leucocitelor de un anumit tip la 100. Valorile normale ale formulei leucocitare sunt
următoarele: PMN neutrofile 55-70%, PMN eozinofile 3-5%, PMN bazofile 0,5-1%,
monomorfonucleare - limfocite 20-25%, monomorfonucleare - monocite 5-8%.
NEUTROFILELE
-
diametru: 7 m în sânge, 10-12 m pe frotiu, datorită etalării
-
după un tranzit de 6-8 ore în sânge, neutrofilele trec prin diapedeză în ţesutul conjunctiv, unde
îşi îndeplinesc funcţia şi mor în 1-4 zile.
Structură
-
nucleul
-
2-5 lobi nucleari uniţi prin punţi fine de cromatină
-
pot prezenta apendici: corpusculul Barr, sub forma unei prelungiri cu aspect de “băţ de tobă”,
pe un lob terminal, reprezentând cromozomul X condensat
-
granulaţiile citoplasmatice – 3 tipuri:
Granulaţiile specifice
-
reprezintă 80% din totalul granulaţiilor
-
mici, 0,2-0,4 m diametru, rotunde, cu nuanţă liliachie, conferind o tentă lila, fin pulverulentă
citoplasmei
-
conţin: lizozim, lactoferină, fosfatază alcalină, colagenază şi proteine bazice (denumite
fagocitine, cu activitate non-enzimatică antibacteriană)
Granulaţiile nespecifice
-
reprezintă 15% din granulaţii
-
diametrul de 0,6 m, colorate cu azur în roşu-violet
-
prezintă o structură caracteristică de lizozom primar, conţinând: mieloperoxidază, fosfatază
acidă, -glucuronidază, -manozidază, arilsulfatază, -galactozidază, catepsină,
5’nucleotidază, elastază, colagenază, lizozim şi proteine cationice antibacteriene.
Granulele nucleate
-
identificate în ME, în număr foarte redus, cu dimensiuni medii, cu un conţinut cristaloid.
-
alte elemente în citoplasmă

3
 Conf. Dr. Cornelia Amălinei - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul I (2009-2010)

-
complex Golgi rudimentar, mitocondrii, RER redus, particole de glicogen.
Funcţii
-
prezintă motilitate, demonstrată prin aplatizarea, urmată de emiterea de pseudopode, la
contactul cu un substrat  pseudopodele conţin o matrice fin granulară datorită conţinutului de
actină, miozină, microtubuli şi particole de glicogen.
-
implicate în reacţiile inflamatorii, fiind primele care apar în cadrul apărării nespecifice,
realizând fagocitoza şi digestia lizozomală a particolelor nonself  exprimă pe suprafaţă
numeroşi receptori pentru: Fc a Ig G, C3, amine biologice, hormoni şi factori chemotactici
-
aderară la endotelii datorită unei proteine membranare, denumită L-CAM1 şi citokinelor: Il-1
şi TNF care stimulează celulele endoteliale să secrete şi să poziţioneze la nivelul membranei
plasmatice E-LAM1
EOZINOFILELE
-
diametru: 13-14 m
-
durata de viaţă: până la 12 ore
Structură
MO
-
nucleul este tipic bilobat, în “desagă”, cu lobii alungiţi uniţi printr-o punte fină de cromatină.
-
granulaţii mari, alungite, de mărime constantă (0,6-0,8 m), refringente, colorate cu eozină în
roşu strălucitor sau roşu portocaliu şi dispersate în toată citoplasma
ME
-
Zona centrală electronoopacă, uneori de aspect cristaloid, de forme variate, denumită internum
-
Matrice fin granulară în jur, denumită externum.
-
granulele reprezintă lizozomi, conţinând următoarele enzime: perozidază, fosfatază acidă,
arilsulfatază, -glucuronidază, catepsină, fosfolipază, ribonuclează, histaminază şi trei
proteine cationice care nu se găsesc în lizozomii altor celule: proteina bazică majoră (MBP),
proteina cationică eozinofilică (ECP), neurotoxina eozinofilică
-
organitele sunt slab dezvoltate
Funcţii
-
eozinofilele prezintă receptori pentru Fc a IgG şi pentru C3b.
- produşii de catabolism eliberaţi de paraziţi determină apariţia Ig G antiparazitară
- suprafeţele paraziţilor pot activa complementul care, prin intermediul anafilatoxinelor,
determină degranularea mastocitelor şi bazofilelor, cu eliminarea de mici cantităţi de
factori chemotactici pentru eozinofile şi vasodilataţie
- se produce un aflux de eozinofile care exocitează granulele
-
eozinofilele sunt capabile de a emite pseudopode şi de a fagocita complexele Ag-Ac
(fagocitoză selectivă)
BAZOFILELE
-
diametru: 8-12 m
Structură
-
nucleu
-
pe frotiuri: uzual acoperit de granulaţii
-
ME: 2-3 lobi uniţi prin punţi scurte şi groase, în litera “S”, cu heterocromatină periferică şi
eucromatină centrală
-
granulaţii
-
sferice, cu mărimea de până la 1 m diametru şi forme variate, datorită solvirii parţiale în apă şi
glicerină, intens bazofile, metacromatice cu Albastru de toluidină şi cu tionină.
-
prezintă un aspect electrono-opac, granular, omogen sau lamelar
-
conţin următoarele substanţe: peroxidază, heparină, histamină, factori chemotactici pentru
neutrofile şi eozinofile şi după activare produc şi: leucotriene, prostaglandine, tromboxan şi
factor de activare plachetar
-
membrana exprimă receptori pentru Fc a IgE, pentru C3a şi C5a.

4
 Conf. Dr. Cornelia Amălinei - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul I (2009-2010)

Funcţii
- contribuie la apărarea antibacteriană şi antiparazitară prin revărsarea conţinutului granulelor.
Pot fi degranulate şi de C3a, C5a.
- în stările alergice, bazofilele eacţionează ca şi mastocitele. În organismele sensibilizate se
produce o degranulare masivă şi determină, împreună cu mastocitele, un răspuns exagerat.
Origine
Bazofilele şi mastocitele prezintă un precursor comun în timpul vieţii embrionare dar mastocitele
populează precoce ţesutul conjunctiv unde se vor stabili, pe când bazofilele sunt produse în tot
timpul vieţii de către măduva osoasă, având un tranzit scurt prin sânge.
LIMFOCITELE
- reprezintă tipul predominant de agranulocite
- diametru de 8-12 m, clasificate în trei grupe, după mărime:
- mici, mature, cu un diametru de 8 m; citoplasmă redusă
- medii, în curs de maturare, cu un diametru de 10 m; citoplasmă redusă
- mari, tinere, cu un diametru de 12 m, citoplasmă abundentă, de culoare albastru deschis
- nucleu unic, intens colorat, rotund sau uşor indentat
- nucleol vizibil
- durată de viaţă scurtă sau medie (zile, luni) sau lungă (ani, zeci de ani), acestea din urmă având
rolul de a răspunde rapid la contacte repetate cu un acelaşi antigen
Clasificare
- două mari clase:
- limfocitele T: prezintă precursori produşi în măduva osoasă hematogenă şi maturaţi la nivelul
timusului, având rol fie în imunitatea celulară, prin citotoxicitate, fie facilitează răspunsul
imun umoral.
- limfocitele B sunt produse în măduva osoasă hematogenă şi au rol în imunitatea umorală
mediată de anticorpi.
Cele două tipuri pot fi deosebite în microscopia electronică de baleiaj (suprafaţa este relativ
netedă la limfocitul T şi viloasă la limfocitul B) şi prin tehnicile de imunohistochimie (prin
markerii de suprafaţă celulară).
În sângele periferic, 80% din limfocite sunt limfocite T, 18% sunt B şi 1-2% sunt nule.
LIMFOCITELE T
- prezintă următorii markeri mai importanţi:
 TcR, receptorul pentru antigen
 CD2, cu ajutorul căruia se realizează rozete simple
 CD3, cu rol de transductor
 CD4, care recunoaşte antigenele de histocompatibilitate de clasă II
 CD8, care recunoaşte antigenele de histocompatibilitate de clasă I
 CD25, receptor pentru interleukine, în special pentru IL-2.
Populaţia de limfocite T este formată din subpopulaţii specializate:
- Fenotipic, deosebim două subclase:
- T4 (CD2+, CD3+, CD4+, CD8¯)
- T8 (CD2+, CD3+, CD4¯, CD8+).
- Funcţional, deosebim mai multe subclase:
- Inductoare, limfocite T4
- Reglatoare: T4 helper (ajutătoare) = Th, T8 supresoare = Ts
- Efectoare: T8, citotoxice.
Funcţiile limfocitelor T sunt următoarele:
- Recunosc substanţele non self
- Sunt activate şi proliferează după stimularea antigenică
- Dezvoltă funcţii citotoxice sau citolitice
- Dezvoltă funcţii specifice de reglare a interacţiunilor celulare Th, Ts

5
 Conf. Dr. Cornelia Amălinei - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul I (2009-2010)

- Produc efecte importante pentru apărarea organismului: activitate citotoxică mediată celular,
activitate antivirală, efecte antifungice, respingerea transplanturilor.
- Limfocitele T recunosc antigenul când acesta este prezent pe suprafaţa unei celule APC în
asociere cu moleculele complexului major de histocompatibilitate (HCM).
- În urma proceselor de transformare blastică şi expansiune clonală rezultă două tipuri de celule:
celule efectorii şi celule cu memorie.
LIMFOCITELE B
- prezintă următorii: receptori
- pentru C3b, C1
- pentru C3d, C2
- pentru C3i, C3
- pentru Fc a Ig G, cu ajutorul cărora formează rozetele eritrocitare induse
- pentru Il-2, Il-3, IL-4, IL-5, IL-6
- pentru virusul Epstein-Barr etc.
Răspunsul imun umoral se realizează prin intermediul antigenelor solubile care pot fi:
 Timoindependente, cu proprietatea de a activa limfocitele B în mod direct, fără ajutorul
limfocitelor T. Antigenele timoindepenente sunt molecule mari, polimerice, cu structură
monotonă, cu determinanţi antigenici identici, în serie, sub formă de unităţi repetitive.
 Timodependente care au nevoie de limfocitele T pentru a determina sinteza de anticorpi. Marea
majoritate a antigenelor circulante prezintă epitopi diferiţi, nerepetitivi, care nu pot lega
încrucişat un număr mare de receptori.
Celulele NK
- sunt limfocite medii sau mari, nonT nonB sau nule
- pot prezenta câteva granulaţii azurofile
- sunt implicate în apărarea antivirală şi antitumorală, realizând citoliza prin perforine
Alte caracteristici
Limfocitele au capacitate de diapedeză, de recirculaţie şi pot trece prin peretele venulelor
postcapilare cu endoteliu înalt, în organele limfatice, datorită recunoaşterii unor molecule ale
suprafeţei endoteliale.
MONOCITELE
- diametru: 15-16 m (cele mai mari celule de pe frotiul sanguin)
- citoplasma: culoare albastră-cenuşie, cu aspect de “sticlă pisată”, datorită unor granulaţii foarte
fine, azurofile, dense, omogene în ME, cu structură de lizozomi primari
- nucleu: mare, central sau uşor excentric, reniform, în potcoavă sau trapezoidal, mult mai
indentat decât cel al limfocitului
- exprimă pe suprafaţă receptori pentru Fc a imunoglobulinei G, pentru C 3 şi peste 50% din ele
exprimă molecule HCM de clasă II.
- persistă în circulaţia periferică aproximativ 3 zile, apoi ajung prin diapedeză în ţesuturi, unde
generează diferite componente ale sistemului fagocitar mononuclear; în cursul maturării, unele
devin puternic fagocitante, dezvoltându-şi receptorii pentru complement şi pentru
imunoglobuline iar altele dezvoltă mai intens antigene HCM de clasă II, devenind în ţesuturi
APC.

HEMATOPOIEZA

Celulele mature ale sângelui au o viaţă relativ scurtă, astfel încât trebuie să fie continuu reînnoite de
celulele stem progenitor produse în organele hematopoietice.
În producerea elementelor figurate ale sângelui se pot distinge următoarele etape:
1. Etapa prenatală
- prehepatică, din săptămâna a III-a (intravasculară) până în luna a II-a

6
 Conf. Dr. Cornelia Amălinei - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul I (2009-2010)

În stadiile iniţiale ale embriogenezei, celulele sanguine iau naştere din mezodermul sacului vitelin.
Din insulele Wolff-Pander, celulele vor coloniza oganele hematopoietice cu celule stem şi se va
diferenţia megacarioblastul şi hematogonia.
- hepato-spleno-timică, din luna a II-a până în luna a IV-a
Mai tîrziu, ficatul şi splina servesc drept ţesuturi hematopoietice tranzitorii. La acestea se adaugă şi
timusul care îşi începe funcţia.
- medulo-ganglionară, începând cu luna a IV-a
Încă din luna a II-a, clavicula începe să se osifice şi începe să dezvolte măduvă osoasă (MO) în
interiorul său. Pe măsură ce osificarea prenatală a restului scheletului se accelerează, măduva
osoasă devine un ţesut hematopoietic din ce în ce mai important.
2. Etapa postnatală
După naştere şi în copilărie, eritrocitele, granulocitele, monocitele şi plachetele derivă din celulele
stem ale măduvei osoase. Hematopoieza are loc la nivelul epifizelor proximale a oaselor lungi,
coastelor, corpilor vertebrali, sternului, coxalului, claviculelor şi craniului.
Originea şi maturarea elementelor figurate ale sângelui poartă denumirile următoare:
- Eritropoieză (erytros-roşu)
- Granulocitopoieză
- Monocitopoieză
- Trombocitopoieză
- Limfopoieză.
Înainte de a atinge maturitatea şi a fi eliberate în circulaţie, celulele sanguine trec prin stadii
specifice de diferenţiere şi maturare, după cum urmează: celule stem, celule progenitor şi celule
precursor.
Celulele stem, factorii de creştere şi de diferenţiere
Celulele stem sunt celule pluripotente (PPSC- pluripotent stem cell) care se pot divide continuu şi
a căror celule fiice formează tipuri celulare ireversibil diferenţiate.
Date provenite dintr-o serie extinsă de experimente arată că, în condiţii adecvate de micromediu,
stimularea de către factorii de creştere influenţează dezvoltarea unor variate tipuri de celule
sanguine.
Celulele stem pluripotente şi multipotente
În prezent se consideră că toate celulele sanguine provin dintr-un singur tip de celulă stem din
măduva osoasă (Teoria monofiletică). Deoarece această celulă poate produce toate tipurile de
celule sanguine, este denumită celulă stem pluripotentă.
Această celulă proliferează şi formează două linii celulare de celule stem multipotente:
- celule mieloide (CFU-GEMM (celulă stem multipotentă mieloidă din care se dezvoltă în
măduva osoasă: granulocite, monocite, eritrocite şi megacariocite).
- celule limfoide care generează limfocite (celula stem multipotentă limfoidă- CFU-L);
Precoce, în timpul dezvoltării lor, celulele limfoide migrează din măduva osoasă spre ganglionii
limfatici, splină şi timus, unde îşi completează diferenţierea spre limfocite.
Celulele progenitor şi celulele precursor
Celulele stem multipotente proliferative formează celule fiice cu potenţialitatea redusă. Aceste
celule uni- sau bipotente generează celule precursor sau blaste, în care caracteristicile morfologice
se diferenţiază pentru prima dată (spre deosebire de acestea, celulele stem şi progenitor nu pot fi
distinse morfologic şi se asemănă limfocitelor), sugerând tipul de celulă în care se vor transforma.
Celulele stem pluri- şi multipotente se divid la o rată suficientă pentru a-şi menţine populaţia lor
relativ redusă - autoreproductibilitate. Aceste celule sunt prezente şi în circulaţie, fiind denumite
celule nule. Rata mitotică este accelerată în celulele progenitor şi precursor, producând numere
mari de celule mature, diferenţiate (în măduva osoasă umană 3109 eritrocite şi 0,85109
granulocite pe zi). Celulele progenitor se pot divide şi pot produce atât celule progenitor cât şi
celule precursor, iar celulele precursor produc doar celule sanguine mature. Acest fapt atestă
scăderea treptată a potenţialităţii. Astfel, hematopoieza este rezultatul proliferării simultane,

7
 Conf. Dr. Cornelia Amălinei - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul I (2009-2010)

continui şi al diferenţierii celulelor derivate din celulele stem al căror potenţial este redus pe măsură
ce diferenţierea progresează.
Celulele care formează colonii sau clone de tipuri celulare specifice sunt denumite celule
formatoare de colonii (CFC) sau unităţi formatoare de coloniii (CFU). Există convenţia de a
denumi aceste variate tipuri de colonii celulare cu litera iniţială a celulei produse de acea colonie.
Astfel, M-CFC denotă o colonie formatoare de monocite, E- CFC formează eozinofile, MC-CFC
formează monocite şi granulocite.
Hematopoieza depinde de prezenţa unui micromediu adecvat şi de factori de creştere. Condiţiile de
microclimat sunt furnizate de celulele stromei organelor hematopoietice care produc matricea
extracelulară.
Factorii care afectează proliferarea şi diferenţierea celulară sunt denumiţi factori de creştere,
factori stimulatori ai coloniilor (CSF) sau hematopoietine sau poietine.
Cei mai cunoscuţi factori de creştere sunt următorii:
- G-CSF stimulează formarea granulocitelor, creşte metabolismul lor şi stimulează celulele
leucemice; este produs de macrofage, celule endoteliale şi fibroblaste; gena care îl codifică este
situată pe cromosomul 17;
- GM-CSF stimulează in vitro şi in vivo producerea de granulocite şi macrofage; este produs de
limfocitele T, celule endoteliale şi fibroblaste; gena care îl codifică este situată pe cromosomul
5;
- M-CSF stimulează formarea macrofagelor in vitro şi creşte activitatea antitumorală a
macrofagelor in vivo; este produs de macrofage, endotelii şi fibroblaste; gena codificantă este
situată pe cromosomul 5;
- IL-3 stimulează producerea de celule mieloide; este produs de limfocitele T CD4+; gena
codificantă este situată pe cromosomul 5;
- EPO sau Eritropoietina stimulează formarea hematiilor; este produsă de celulele interstiţiale
renale; gena codificantă este situată pe cromosomul 7;
- Trombopietina (TPO) stimulează CFU-Mega şi megacariocitele;
- Multi-CSF stimulează celulele progenitor multipotente, seria mieloidă şi mastocitele tisulare;

Măduva osoasă

- localizare: canalele medulare ale oaselor lungi şi în cavităţile oaselor spongioase

Clasificare după aspectul macroscopic:
- roşie sau hematogenă, a cărei culoare se datorează predominenţei celulelor liniei
eritrocitare; aproximativ jumătate din MO este hematoformatoare; se găseşte la copii şi
adolescenţii tineri.
- galbenă, a cărei culoare se datorează unui număr mare de lipocite; la adulţi poate redeveni
măduvă roşie în condiţii de creştere a necesităţilor de celule sanguine.
- cenuşie, în care predomină elementele fibrilare; se întâlneşte la vârstnici; nu mai are
capacitatea de a redeveni MO roşie.
Structură
- stromă; cordoane hematopoietice;capilare sinusoide.
- stroma - reţea tridimensională de celule reticulare ancorate pe o reţea delicată de fibre
reticulare; celulele sunt:
- de tip fibroblastic, de aspect stelat; prelungirile lor vin în contact prin intermediul
joncţiunilor distanţate; se situează în jurul celulelor în curs de dezvoltare din seria
granulocitară;
- de tip macrofagic, dispersate, situate în interiorul insulelor eritroblastice;
- de tip adventiceal, reprezentate de celule de tip fibroblastic, situate în apropierea
capilarelor sinusoide;

8
 Conf. Dr. Cornelia Amălinei - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul I (2009-2010)

- de tip adipos sau lipocite, care au capacitatea de a stoca lipide, furnizând un substrat
metabolic şi au funcţia de a menţine cavităţile osului medular pe măsura reducerii
măduvei roşii.
- matricea conţine: colagen tip I şi III; Fibronectină; Laminină; Hemonectină;
Proteoglicani.
- sinusoidele sunt formate din: endoteliu continuu; membrană bazală discontinuă; strat
discontinuu de celule adventiceale care variază în funcţie de afluxul elementelor celulare spre
sinusoid.
Celulele unei linii sunt situate în insule sau cordoane hematopoietice.
Fiecare insulă în care se dezvoltă eritrocitele prezintă central un macrofag şi prezintă o poziţie
învecinată peretelui sinusoidal. Megacariocitele sunt situate tot în vecinătatea peretelui sinusoidal şi
îşi descarcă plachetele direct în sinus prin deschideri tranzitorii denumite aperturi sau pori
transcelulari. Granulocitele se dezvoltă în insule situate la distanţă de peretele sinusului. Când sunt
mature, granulocitele migrează spre sinusoid şi intră în fluxul sanguin.

ERITROPOIEZA
Procesul esenţial în maturarea eritrocitelor îl constituie sinteza de hemoglobină.
Au loc 3-5 diviziuni intermediare între proeritroblast şi eritrocitul matur.
Dezvoltarea unei hematii de la prima celulă recognoscibilă a seriei până la eliberarea reticulocitelor
în sânge are loc în aproximativ 5-7 zile.
Un rol important în producerea hematiilor îl au:
- Eritropoietina (Epo) - glicoproteină produsă de celulele interstiţiului renal care stimulează
ARNm pentru globină, proteina componentă a moleculei de hemoglobină)
- Aminoacizi; Fier; Acid folic Vitamina B12; Factorul intrinsec Castle; Hormonii
androgeni.
GEMM-CFU, sub influenţa Epo, a GM-CSF şi a IL-4 se transformă în EM-CFU. Celula EM-CFU
dă naştere, sub influenţa IL-3, celulei BFU-E (burst forming units erythroid- unitate formatoare de
explozii eritrocitare), din care rezultă E-CFU care, sub influenţa Epo se transformă în
Proeritroblast, capul de serie al liniei eritrocitare.
Diferenţierea şi maturarea eritrocitelor implică formarea, în ordine, a următoarelor celule:
Proeritroblastul: durată de viaţă 20 de ore, dimensiunile 12-20 m, reprezintă prima celulă
recognoscibilă a seriei eritroide: nucleu mare, eucromatic, cu 2-3 nucleoli evidenţi, cu citoplasma
redusă, bazofilă, datorită abundenţei poliribozomilor.
Eritroblastul bazofil: durată de viaţă 20 de ore, dimensiuni 16 m, nucleu condensat, fără nucleoli
evidenţi, citoplasmă puternic bazofilă (RER, poliribozomilor implicaţi în sinteza de hemoglobină
care începe să fie prezentă sub forma unor mici particole).
Eritroblastul policromatofil rezultă în urma a trei mitoze, urmate de maturare; durată de viaţă 25
ore, dimensiuni 10-16 m; nucleu condensat, fără nucleoli, poliribozomii se reduc şi câteva arii
citoplasmatice devin încărcate cu hemoglobină, căpătând culori variate; reprezintă ultima celulă a
seriei capabilă de diviziune.
Eritroblastul ortocromatofil sau Normoblastul: durată de viaţă 25-30 de ore, dimensiuni 8-9 m,
nucleu condensat, citoplasma pierde orice arie de bazofilie, devenind uniform acidofilă, granulară
datorită hemoglobinei, mitocondriilor şi a ribozomilor; datorită microfilamentelor conţinute emit
pseudopode prin care se insinuează prin porii celulelor endoteliale.
Reticulocitul sau Eritrocitul policromatofil: durată de viaţă 3 zile; rezultă în urma excluderii
nucleului, fiind înconjurat într-o capsulă citoplasmatică redusă, restul citoplasmei ajungând în
sinusoid; conţine un număr redus de poliribozomi, RER agregă în reţea; este prezent în proporţie de
1-2 % din hematiile sanguine şi se maturează, cu dispariţia RER în 2-3 zile.
Eritrocitul rezultă în urma pierderii poliribozomilor.

GRANULOCITOPOIEZA

9
 Conf. Dr. Cornelia Amălinei - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul I (2009-2010)

- maturarea granulocitelor (Leucopoieza)

GEMM-CFU, sub influenţa GM-CSF, G-CSF şi a IL-3 se transformă în NM-CFU. NM-CFU
(pentru neutrofile şi monocite) se transformă sub influenţa IL-3 în N-CFU din care vor deriva
neutrofilele şi în M-CFU din care se vor dezvolta monocitele. Eozinofilele provin dintr-o celulă
precursor diferită, E-CFU care este stimulată de IL-5 şi bazofilele din altă celulă: B-CFU.
Granulocitopoieza durează 11 zile şi înregistrează următoarele etape:
Mieloblastul: cea mai tânără celulă recognoscibilă din seria mieloidă, dimensiuni 14-20 m,
nucleul mare, cu cromatină fină, dispersată, cu 1-5 nucleoli evidenţi, citoplasma palid bazofilă,
conţinând complex Golgi şi mitocondrii, suferă 2-4 mitoze transformându-se în următorul stadiu.
Promielocitul: dimensiuni de 18-24 m; nucleu sferic sau reniform, cromatina densă la periferie,
cu ancoşare în dreptul zonei citoplasmatice mai clare corespunzătoare centrozomului; citoplasma
abundentă, bazofilă, cu ribozomi, aparat Golgi, mitocondrii, RER şi granule azurofile care conţin
enzime lizozomale şi mieloperoxidază; suferă 1-2 mitoze şi se transformă în următorul tip de celulă.
Mielocitul neutrofilic, bazofilic şi eozinofilic: mai mici, cu granule specifice care cresc treptat în
cantitate, nucleul devine mai condensat, reniform;
Metamielocitul: nucleul curbat situat la periferie, cromatina condensată şi o citoplasmă acidofilă,
cu mai mult de 80% granulaţii specifice care determină subtiparea în: neutrofilic, eozinofilic şi
bazofilic.
Granulocitul neutrofilic prezintă un stadiu intermediar al cărui nucleu are aspect bastoniform,
curbat, fiind denumit “celulă în bandă”.
Granulocitul prezintă o lobare evidentă a nucleului: multiplă în cazul neutrofilului, bilobare pentru
eozinofil şi lobare puţin evidentă pentru bazofil.

LIMFOCITOPOIEZA
Limfoblastul: celulă mare, 15-20 m, nucleul central, 1-2 nucleoli evidenţi, citoplasma bazofilă;
încorporeză TMT, se divide de 2-3 ori şi se transformă în stadiul următor.
Prolimfocitul: mai mic, cromatina nucleară relativ mai condensată, fără antigene de suprafaţă care
marchează LT sau LB; în timus sau în măduva osoasă sintetizează receptori caracteristici ai
suprafeţelor celulare (care nu se recunosc în coloraţiile de rutină, ci prin tehnici de
imunocitochimie). Prolimfocitele T migrează în timus, pe când prolimfocitele B rămân în MO.
Limfocitele B dezvoltă receptori de tip imunoglobulinic, prin sinteza lanţurilor grele ,  şi a
lanţurilor uşoare , , prin rearanjamente genice.

MONOCITOPOIEZA
Din GM-CFU, sub influenţa M-CSF, GM-CSF şi a IL-3 se formează M-CFU, care se va
transforma în Monoblast.
Monocitopoieza durează 8-10 zile, cu un interval de circa 55 de ore până la stadiul de Premonocit
şi înregistrează următoarele stadii:
Monoblastul: celulă virtual identică cu mieloblastul ca morfologie, cu dimensiune de aproximativ
20 m, cu cromatina nucleară dispersată, nucleolul fiind vizibil şi citoplasma abundentă, moderat
bazofilă.
Promonocitul: dimensiuni 15-18 m, nucleu mare, uşor indentat, cu cromatina laxă, nucleolii
evidenţi şi citoplasma mai puţin bazofilă, conţinând granule azurofile numeroase, RER, complex
Golgi şi mitocondrii; prezintă receptori de suprafaţă pentru C; se divide de 2 ori şi dă naştere
următorului stadiu.
Monocitul: dimensiuni de 15-16 m, nucleu reniform eucrom, citoplasma conţine o cantitate
ridicată de RER care îi conferă bazofilia, complex Golgi extins, în care se formează granule de
condensare care reprezintă lizozomi primari, ca granule fine azurofile; suprafaţa prezintă receptori
pentru C, Fc , Ag HLA. Ele constituie sectorul de rezervă sau intră în fluxul sanguin, circulă de la
8 ore până la maximum 3 zile şi ajung în ţesutul conjunctiv, unde se maturează în Macrofage care
funcţionează câteva luni (75-100 zile).

10
 Conf. Dr. Cornelia Amălinei - Medicină Dentară, Histologie, anul I, semestrul I (2009-2010)

TROMBOCITOPOIEZA
Din EM-CFU ia naştere Mega-CFU care devine, sub influenţa trombopoietinei, megacarioblast.
Megacarioblastul: situat în apropierea sinusoidelor, dimensiuni 15-50 m diametru, nucleu mare
ovoidal sau reniform, cu numeroşi nucleoli; devine înalt poliploid (x 30 ADN) înainte ca să aibă loc
diferenţierea citoplasmatică; citoplasma este redusă, omogenă, intens bazofilă datorită conţinutului
de ribozomi, polizomi şi a aparatului Golgi, conţine şi granule azurofile; se divide prin endomitoze
şi în 10 zile se transformă în următorul stadiu.
Promegacariocitul prezintă dimensiuni de circa 45 m, o citoplasmă abundentă şi un nucleu mare.
Megacariocitul
- celulă gigantă, de 35-150 m, de formă rotundă, cu câteva procese scurte
- nucleu lobulat, neregulat, cu cromatina condensată, fără nucleoli evidenţi, cu 32-64 n;
- citoplasma conţine numeroase mitocondrii, centrioli multipli, RER bine dezvoltat şi un
complex Golgi extins din care se produc granule  şi vezicole cu enzime lizozomale- granule .
- invaginări ale membranei plasmatice se ramifică în interior, sub forma unor membrane de
demarcaţie care definesc arii care vor fi eliminate sub forma unor benzi, nucleii rămânând în
MO unde vor fi fagocitaţi.
Se pot descrie 3 stadii:
- trombocitogen care conţine ribozomi perinucleari, complex Golgi situat în zona medie şi la
periferie filamente şi microtubuli;
- granular care concentrează vezicole, lizozomi, mitocondrii, conferindu-i intensitatea culorii şi
caracteristica fin granulară;
- vacuolat care prezintă microvacuole golgiene şi 5-8 invaginări ale membranei spre care se
orientează vezicolele de demarcaţie, în care se descriu 1000-1500 de teritorii secundare care
vor da naştere proplachetelor şi acestea plachetelor.
Plachetele: un număr de 4000-6000 plachete ia naştere dintr-un megacariocit.

11