SERIA ERITROCITARĂ

Eritronul – totalitatea elementelor masei eritrocitare

- are 3 compartimente: - I eritropoieza - naşterea eritrocitelor :
elementele imature (fixe)
- II viaţa eritrocitelor: eritrocitele circulante
plus cele stagnante în sinusurile sanguine, cu rol funcţional
- III moartea eritrocitelor: retragerea
eritrocitelor uzate din circulaţie (hemoliza) şi recuperarea materialelor din
care sunt alcătuite (catabolismul eritrocitar).

I Eritropoieza
Definiţie
- Proliferarea (înmulţirea) şi diferenţierea (maturarea) precursorilor
eritrocitari împreună cu hemoglobinosinteza
- Diabaza – trecerea în circulaţie a eritrocitelor funcţionale , precum şi a
factorilor care reglează aceste procese.
CSP sub acţiunea IL-3, IL-6, IL-11, Epo (eritropoietina) , trombopoietina se
angajează spre linia eritroidă.
- Epo
- glicoproteină produsă de ţesut renal, hepatic (doar 10-15% la adult) şi
m.o., este esenţială pentru proliferarea, diferenţierea şi supravieţuirea
elementelor eritroide , întârziind apoptoza.
- se ataşează la receptori specifici prezenţi în număr mare pe suprafaţa
celulelor progenitoare eritroide şi proeritroblaşti , dar absenţi pe eritrocite.
Scopul eritropoiezei – sinteza de hemoglobină
Secvenţa eritropoiezei
Celulele precursoare
PROERITROBLASTUL
-20-25 μ
-Formă rotundă/ovalară
- Raport N/C în favoarea nucleului
care ocupă 80% din celulă
-Cromatina fin granulară, 1-2 nucleoli
- citoplasma intens bazofilă datorită
poliribozomilor
-Suferă o mitoză- 2 EB

ERITROBLASTUL BAZOFIL
-16-18 μ
-Nucleul ocupă ¾ din celulă
-Cromatina nucleară condensată în
grămezi , nucleoli absenţi
- citoplasma albastru închis – are loc
sinteză crescută de Hb dar cantitatea
crescută de ARN o maschează
-Halou perinuclear
-Suferă 2 mitoze
ERITROBLASTUL POLICROMATOFIL
-12-15
-Nucleul ocupă ½ din celulă
-Cromatina condensată în boţuri
-Halou perinuclear
-Citoplasma portocaliu murdar
( amestec de bazofilie cu acidofilie)
- 1 mitoză
ERITROBLASTUL OXIFIL
-10-15
-Nucleul picnotic ocupă ¼ din celulă şi
poate fi excentric, expulzat din celulă
(kariorexis).
-Citoplasma roz-portocalie –
hemoglobină, rari ribozomi.

RETICULOCITUL
- În citoplasma rămân cantităţi
variabile de ARN dând culoare
albăstruie
-Pot părăsi măduva
-Evidenţiate prin coloraţii speciale –
reţea reticulo-filamentoasă
(precipitarea poliribozomilor)
Formarea eritroblaştilor
Comportă 2 tipuri de fenomene
- Sinteza de ADN urmată de mitoză. În seria eritrocitară există 4 mitoze între
proeritroblast şi eritroblastul oxifil (EO). EO nu se divid şi după acest
stadiu nucleul devine picnotic, inutil şi este expulzat.
- Sinteza proteică în citoplasmă, respectiv sinteza hemoglobinei principala
proteină sintetizată de acesată serie. Creşterea concentraţiei de Hb în
citoplasmă explică acidofilia crescândă cu maturaţia. Puţin câte puţin
organitele dispar pentru ca în stadiul de reticulocit să nu mai existe decât
vestigii care constituie “substanţa granulo-filamentoasă “( câţiva ribosomi,
mitocondrii şi ARN), suficientă pentru a mai menţine hemoglobinosinteza.
Toate dispar în hematie care nu mai poate sintetiza dar poate conserva Hb.
Cele 2 fenomene sunt sincronizate – la un anumit stadiu de evoluţie a
nucleului corespunde un anumit stadiu citoplasmatic. Oprirea sintezei
ADN-ului survine când concentraţia citoplasmatică a Hb se apropie de
32%. Aceasta explică sincronizarea în condiţii fiziologice între VEM şi
CHEM.
Durata eritropoiezei
- 7 zile – 1Proeritroblast = 8Reticulocite
- primele 4 zile – multiplicare şi maturare
- următoarele 3 zile – maturare fără diviziune . Expulzarea nucleului
10min. Sub formă de reticulocit rămân în măduvă 2 zile necesare maturării.

Reglarea eritropoiezei
- Sub controlul eritropoietinei
Epo – face parte din familia factorilor de creştere hematopoietici, faţă de care
se particularizează prin:
- Producţie aproape exclusivă de către un singur organ (rinichiul)
- Modul de acţiune de tip hormonal
- Specificitatea pentru o singură linie celulară
Structura - gp 30.400 Daltoni
- moleculă puternic glicozilată – previne eliminarea prematură din
circulaţie
- posedă structură de lanţ polipeptidic rezistentă la denaturare prin căldură,
alkaline sau alţi agenţi reductori
- Gena codantă – crom 7(7q11-q22)
Producţie
- Rinichiul principalul organ producător la adult – celulele interstiţiale din
vecinătatea tubului proximal
- Sinteza şi excreţia se realizează potrivit legii”totul sau numic” – hipoxemia
factorul stimulant principal, creşte producţia prin recrutarea de noi celule
capabile să sintetizeze mARN al Epo şi nu prin creşterea sintezei celulelor
deja producătoare.
- în caz de anemie severă secundară unor hemoragii acute, producţia de
Epo poate creşte până la de 200 ori nivelul de bază.
- La nivel renal producţia de Epo este detectabilă şi în absenţa hipoxemiei ;
producţia nu încetează nici chiar în contextul unei eritrocitoze majore – este
sugerat rolul în menţinerea viabilităţii progenitorilor eritrocitari.
Ficatul - principalul organ producător la făt
- la adult doar 10-15% din producţia totală
- sediu – vecinătatea venelor centrolobulare unde presiunea oxigenului
 este cea mai scăzută şi celulele interstiţiale.
- Producţia nu este reglată conform legii “totul sau nimic” ci de către nivelul
hipoxiei tisulare.
Funcţia
- Specificitate aproape exclusivă pentru linia eritrocitară datorită prezenţei unor
receptori cu înaltă specificitate şi afinitate la nivelul progenitorilor
eritrocitari.
Poate avea funcţie de stimulare şi asupra progenitorilor megacariocitari prin
intermediul FSC-Meg acţiune demonstrată mai ales in vitro
- Acţionează asupra BFU-E, CFU-E, proeritroblast, corelat cu numărul de
receptori specifici maxim pentru CFU-E
- Acţiune de factor mitogen pentru BFU-E; mitogen şi antiapoptotic pentru
CFU-E.
II Fiziologia eritrocitului
- zilnic 2x1011 eritrocite
Membrana eritrocitară
- Are structură trilaminară
- Lipide 40%, proteine 52%, carbohidraţi8%
Lipidele
- fosfolipide (60%) – dublu strat
- strat exterior – fosfatidilcolina şi sfingomielina
- asigură încărcătura negativă de pe suprafaţa
eritrocitară
- colesterolul - fixat în dublu strat fosfolipidic, stabilizează
fosfolipidele
- glicolipide – poartă antigene importante A,B,H,P.
Proteinele - banda 1-8
- proteine integrale – penetrează sau străbat straturile fosfolipidice
- includ glicoforinele A, B,C,D bogate în carbohidraţi,
poartă receptori membranari şi antigene eritrocitare
- proteina din banda 3- situs de fixare a ankirinei
- proteine periferice – interacţionează cu proteinele sau lipidele de pe
suprafaţa membranară, dar nu pătrund în dublul strat
- Includ – spectrina – reprezintă 50-70% din masa citoscheletului
- actina – proteina banda 5
- ankirina
Funcţiile membranei eritrocitare
- Menţinerea formei şi deformabilităţii celulare
- Menţinerea balanţei osmotice între mediul extracelular şi citoplasmatic
- Asigură suportul scheletal pentru antigenele de suprafaţă
- Asigură transportul de ioni şi gaze între citoplasmă şi mediul extracelular

Metabolismul hemoglobinei
- Proteină conjugată
- 4 grupări hem+componentă proteică globina
Hem
- Inel de atomi de carbon, oxigen, azot (protoprfirina IX) având în centru un
atom de fier feros Fe 2+ - ferroprotoprfirina
- Sintetizat la nivelul mitocondriilor şi citoplasmei de la proeritroblast la
reticulocit
Globina
- Tetramer – 2 perechi de lanţuri polipeptidice formate din 141-146 aa
fiecare
- Există 6 tipuri de lanţuri – α, β, γ, δ, ε, ζ. Crom 16 – α, ζ, restul crom. 11.
- În funcţie de lanţul non- α care intră în compoziţie rezultă diferite tipuri de
Hb.
- Genele ε, ζ sunt active numai în primele 3 luni de viaţă fetală. Ulterior sunt
activate genele α, γ.
- La adult predomină Hb A - α2β2 asociind cantităţi mici de A2 (α2δ2) şi F
(α 2γ2 ).
Hb –molecula completă
- Molecula completă de hemoglobină are formă sferică fiind formată din 4
grupări hem şi 4 lanţuri globinice putând transporta 4 molecule de oxigen.
Funcţiile eritrocitului
1. Transportul oxigenului
- În funcţie de prezenţa oxigenului în molecula de hemoglobină
- deoxihemoglobina –forma neoxigenată
- oxihemoglobina – forma oxigenată
- Cantitatea de oxigen fixată şi eliberată ulterior în ţesuturi este dependentă
de presiunea parţială a oxigenului în sânge (pO2). Normal la o pO2 de 27
mmHg rezultă o saturare a 50% din Hb.
- creşterea afinităţii pentru oxigen – creştere pH
- scăderea 2,3-DPG
- scăderea temperaturii corporale
- scăderea afinităţii – scăderea pH
- creşterea concentraţiei de 2,3-DPG
- creşterea temperaturii corporale
2. Transportul bioxidului de carbon
Bioxidul de carbon este transportat
- 85% - CO2 + H2O= H2 CO2
H2 CO2= H+ + HCO3- cu eliberarea ionului H acceptat de deoxiHb,
bicarbonatul rezultat difuzează prin membrana eritrocitară liber sau la
schimb cu ionii de clor. Astfel bicarbonatul este transportat în plasmă până
la nivelul plămânului unde are loc un proces invers cu eliminarea CO2 în
aerul expirat şi menţinerea unei presiuni CO2 constante.
- 5% transportat în plasmă în soluţie simplă
- 10% se leagă de gruparea amino-terminală a fiecărui lanţ polipreptidic al
Hb printr-un complex carbamin- carbamin-Hb.

3. Methemoglobina
- Formă de Hb în care fierul este trivalent
- Normal sub1%
- Creşterea metHb – scade cedarea oxigenului către ţesuturi
- prezenţa de agenţi oxidanţi – nitriţi
- reducerea activităţii metHb reductazei
- prezenţa Hb anormale- Hb M
Metabolismul eritrocitar
- Eritrocitul matur lipsit de nucleu , mitocondrii şi alte organite , incapabil de sinteze
dar trebuie să supravieţuiască 120 zile menţinându-şi integritatea şi îndeplinind o
serie de funcţii
– necesită energie – menţinerea integrităţii membranei
fosfolipidice
- menţinerea integrităţii citoscheletului
- menţinerea gradientelor ionice intracelulare
- menţinerea fierului heminic în stare feroasă,
funcţională
- protejarea proteinelor celulare de acţiunea de
denaturare a factorilor oxidativi
- sinteza glutationului
- medierea reacţiilor de salvare a nucleotidelor
- Energia eritrocitară stocată sub forma de ATP, ADP şi monofosfat (AMP)
Sursa principală de energie este glicoliza anaerobă (consumă 90-95% din glucoză) şi
aerobă.
III Supravieţuirea eritrocitară
- Eritrocitul supravieţuieşte 4 luni
- Modificări care survin în procesul de îmbătrânire
- scăderea ATP,2,3-DPG, G-6-PD
- alterări ale membranei eritrocitare – scăderea conţinutului lipidic,
suprafeţei celulare, încărcăturii negative, gp membranare, proteine banda
4.1b
- creşterea proteina de bandă 4.1a, peroxidarea lipidelor,
agregatelor spectrină-hemoglobină.
- alterarea grupelor antigenice eritrocitare
- dezvoltarea bandei 3 antigenice
- alterări ale Hb – creşterea Hb glicozilate
- creşterea afinităţii pentru oxigen
- creşterea concentraţiei Hb
- alterări ale proprietăţilor fizice
 - creşterea densităţii
- scăderea deformabilităţii
- creşterea fragilităţii osmotice şi mecanice
- creşterea vâscozităţii
- scăderea volumului celular
Distrugerea hematiilor îmbătrânite:
- Liza intravasculară - alterarea funcţiei pompelor membranare
- Eritrofagocitoza – mecanismul principal. Fixează complementul – captarea
şi fagocitarea de către sistemul monocito-macrofagic
- Fragmentarea celulară – devin mai rigide, mai puţin deformabile la trecerea
prin microcirculaţie, mai ales splenică, ceea ce ar atrage desprinderea unor
fragmente membranare +/- de hemoglobină cu alterarea progresivă a
integrităţii eritrocitare până la distrugerea completă
Locul distrugerii:
- Hemoliza extravasculară – reprezintă 80-90% din procesul de distrucţie
eritrocitară
- participă sistemul macrofagic predominant din splină, ficat
Hemoliza intravasculară – doar 10-20% distruse în circulaţie cu eliberarea Hb
în plasmă
- Hb liberă se disociază în dimeri alfa-beta, legaţi necovalent de
haptoglobină (Hp) formând un complex HbHp.
- Hp este o α2- glicoproteină sintetizată de hepatocite, reactant
de fază acută

- complexul HbHp captat de parenchim hepatic

- Hb eliberată în exces care depăşeşte capacitatea de legare a Hp circulă
liber în plasmă şi
- este îndepărtată din circulaţie de hepatocite
- excretată la nivel renal
- oxidată la methemoglobină din care hemul este extras uşor –
hemul iniţial este legat de hemopexină şi transportat la celulele hepatice, o
parte din hem se poate lega iniţial la albumină (methemalbumina)din care
hemul este cedat uşor hemopexinei
- Hepatocit – dezasamblarea – în Hem şi globină
Hem – fier şi inel porfirinic; fierul fixat la transferină şi transportat la
rezervele de fier – reutilizat pentru hematopoieză; inelul tetrapirolic
deschis este metabolizat la biliverdina IXa – metabolizată la bilirubină IXa
- bilirubina liberă (neconjugată /indirectă) este eliberată în
circulaţie şi transportată la nivel hepatic unde este preluată de hepatocite
prin polul sanguin, şi conjugată cu glucuronid
- forma monoglucuronid poate parţial regurgita în circulaţie
( bilirubina conjugată, directă) restul trece în forma diglucuronid şi este
eliminată prin polul biliar ajungând în intestin
- în intestin – bilirubina metabolizată la urobilinogen – 80-90%
eliminat prin materii fecale iar restul reabsorbit în circulaţie ( o parte
eliminat prin rinichi, restul excretat de către ficat).