Eritrocitele (hematiile, globulele rosii)

Eritrocitele sunt elemente figurate ale sangelui care sunt implicate in transportul sangvin al
gazelor respiratorii.
In organism, eritrocitele exista in 3 sectoare:
- medular (eritrocitele se formeaza in maduva osoasa din celulele stem);
- sangvin (eritrocitele circulante cu o durata de viata de 120 de zile);
- reticulo-histiocitar (este sectorul eritrolitic format din celulele reticulo-histiocitare din splina,
ficat si maduva).

Eritrocitul matur:
- eritrocitul are forma de disc biconcav, care pe lama apare sub forma circulara cu diametrul de
7,2-7,5 um;
- pot prezenta: - modificari de marime, apect numit anizocitoza:
-diametrul < 6um- microcite (anemie feripriva);
- diametrul > 9 um- macrocite (ciroza, tulburari de nutritie);
- diametrul > 12 um- megalocite (anemii megaloblastice);
- anomalii de forma: sferocite (hematii de forma sferica in icter hemolitic
congenital), schizocite, crenelate, hematii in tinta (forma discoidala cu un punct central in anemia
Cooley, splenectomie), drepanocite (eritrocite falciforme in hemoglobinoza S), corpi in semiluna
(resturi de eritrocite distruse in anemii hemolitice), poikilocitoza (forme diferite ale hematiilor).
Structura
- membrana eritrocitara: - este o bariera selectiva asemanatoare membranelor tuturor celulelor.
Contine 40% lipide, 8% glucide si 52% proteine dispuse in 3 straturi;
- poate fi strabatuta de proteine integrale care formeaza canale de transport si reprezinta glicoforinele;
- stratul lipidic este mobil, ceea ce explica posibilitatea deformarii celulei;
- stratul intern (citoscheletul)- este sub forma de retea flexibila care asigura hematiei integritatea
timp de 120 de zile;
-stratul extern: este format din terminatiile glucidice si cel mai frecvent acid sialic. Acidul sialic
are incarcare electronegativa avand astfel actiune antiaglutinanta. Orice efect mutagen care determina
slabirea legaturilor citoscheletului sau pierderi membranare sau scaderea capacitatii de deformare
(hematii "batrane") induce hemoliza precoce.

Compartimente eritrocitare :
1. elementele celulare fixe (eritropoieza);
2. eritrocitele circulante (cu functie de oxigenare a tesuturilor);
3. sectorul reticulo-histiocitar (sectorul electrolitic format din celulele reticulo-histiocitare din
splina, ficat si maduva).

I. Eritropoieza
- reprezinta ansamblul de mecanisme care duc la formarea in maduva osoasa a eritrocitelor. Este
un proces permanent care suplineste zilnic pierderea hematiilor (o hematie din 120 moare zilnic).
Sediul: in structuri specializate (mezenchim, ficat, splina, maduva osoasa hematogena). Eritropoieza
este un proces complex care se desfasoara incepand cu viata intrauterina. La cerinte crescute,
eritropoieza se poate mari de 7-8 ori. Eritropoieza dureaza 7 zile.

1
Caracteristicile eritropoiezei
In eritropoieza, se porneste de la o celula stem pluripotenta (CSP) (nediferentiata), celula din
care se formeaza toate liniile celulare din sange.
CSP: - in etapa de sensibilizare, sub actiunea unor factori de microclimat celular, aceasta celula
este capabila sa sintetizeze receptori pentru eritropoietina si astfel, celula stem devine orientata
eritropoietic;
- urmeaza faza de inductie (inductiva) in care la nivelul celulei orientata eritropoietic
(CSO), sub actiunea eritropoietinei, au loc o serie de procese de transcriptie necesare sintezei de Hb.
- in cea de a 3-a faza (de specializare) au loc doua procese: disparitia unor functii
caracteristice pentru celulele precursoare si urmatoarele procese biochimice (transportul fierului,
sinteza de enzime necesare formarii hemului, sinteza de globina, ansamblarea Hb si formarea Ag
specifice de membrana).

Morfologia precursorilor eritrocitului matur:

1. proeritroblastul: - este o celula mare- diametrul de 18-25um, cu forma rotunda-ovalara;
- raportul nucleocitoplasmatic in favoarea nucleului (nucleul ocupa 80%
din citoplasma);
2. eritroblastul bazofil: - are diametrul de 16-18um; nucleul ocupa 3/4 din citoplasma,
- feritina este grupata in granule;
3. eritroblastul policromatofil: - are diametrul de 10-20 um; nucleul ocupa 1/2 din citoplasma,
- cromatina este dispusa in gramezi;
- are un continut variat de Hb.
4. eritroblastul acidofil (oxifil): - are diametrul de 9-10 um;nucleul este picnotic, ocupa 1/4 din
celula, poate fi si excentric; este dens.
5. reticulocitul: - in conditii fiziologice, nucleul expulzat in 10 minute este rapid fagocitat de
macrofage. Trecerea in sinusoidele medulare se face dupa maturarea reticulocitului. Maturarea in
sinusoidele medulare are loc in 24-48 de ore, timp in care reticulocitul sintetizeaza Hb in cantitate
mare.
Are loc procesul de diabaza- trecerea reticulocitelor din maduva osoasa in sangele periferic,
realizata prin miscari active.

Eritropoieza se desfasoara diferit in perioada pre- si post-natala.

A. Eritropoieza prenatala
- se realizeaza pe parcursul a 3 etape: mezoblastica, hepato-splenica si medulara.
1. perioada mezoblastica (mezodermica)
- este imprecis delimitata in timp incepe in ziua a 19-a de sarcina si se desfasoara pana in
sapatamana a 6-a cand incepe perioada de declin; dispare dupa luna a 3-a;
- se desfasoara atat in tesutul extraembrionar cat si in tesutul mezoblastic al embrionului;
2. perioada hepato-splenica
- tesutul hematopoietic apare in ficat, splina si timus.
Din saptamana a 6-a de gestatie, ficatul devine principalul organ hematopoietic. Aceasta
perioada atinge un maxim in lunile 3-6, dupa care descreste progresiv pana la nastere Din ficat, celule
stem migreaza catre splina. La nivel splenic, eritropoieza incepe din luna a 3-a si dureaza pana in luna
a 5-a si uneori chiar in primele saptamani postnatal.
3. perioada medulara
Din luna a 5-a incepe dezvoltarea maduvei osoase hematogene. Initial, perioada hepato-splenica
si cea medulara coexista, dar dupa luna a 8-a de sarcina, etapa medulara devine predominanta si este
exclusiva postnatal.Vertebrele, sternul, coastele si epifizele proximale (tibie, femur) sunt oase cu
maduva hematogena activa.
2
 B. Eritropoieza postnatala
La nastere, singurul organ hematoformator ramane maduva osoasa.
In jurul varstei de 4 ani, maduva rosie din diafizele oaselor lungi dispare treptat si este inlocuita
de celule adipoase.
La 18 ani, tesutul hematopoietic se gaseste numai in vertebre, stern, coaste, oase craniene, oase
pelvine si mai putin in partea proximala a epifizelor humerusului si femurului.

Reglarea hematopoezei
Se realizeaz prin mai multe modaliti:
1. oxigenarea tisular este un factor primar al reglrii produciei de
eritrocite. Orice situaie care conduce la scderea cantitii de oxigen transportat ctre esuturi
determin creterea produciei de eritrocite. Astfel, cnd o persoan devine anemic (hemoragie sau
alt situaie), mduva hematogen ncepe imediat s produc hematii. Similar, la altitudini mari
(cantitatea de oxigen din aer este redus), la esuturi ajunge puin oxigen, se produc eritrocite i
numrul lor n circulaie este crescut. Deci, este evident c nu numrul de eritrocite este cel care
determin rata produciei de eritrocite ci capacitatea acestora de a transporta oxigenul la esuturi n
strns legtur cu nevoia acestora de oxigen.
2. formarea eritropoetinei ca rspuns la hipoxie i rolul ei in reglarea
eritropoezei.
Eritropoieza este stimulat, n principal, de un hormon numit eritropoetin. Cnd eritropoetina este
funcional, hipoxia determin o cretere marcat a produciei de eritropoetin iar aceasta la rndul ei
determin creterea produciei de eritrocite pn la nlturarea hipoxiei. Rinichiul este cel care produce
aprox 90% din eritropoetin.
Dezintegrarea eritrocitelor
Durata medie de viata a eritrocitelor este de 120 de zile. Asupra eritrocitelor circulante
actioneaza factori de agresiune mecanica si chimica. In special la nivelul teritoriului capilar, datorita
plasticitatii peretelui sau, eritrocitul patrunde cu usurinta prin cele mai mici capilare.
Eritroliza ( hemoliza) este procesul fiziologic de distrugere a hematiilor batrane. Statistic, s-a
stabilit ca zilnic sunt distruse ~ 148 de milioane de eritrocite (~1/20 din masa eritrocitara globala).
Totusi, numarul eritrocitelor circulante ramane constant datorita echilibrului dintre eritropoieza si
eritroliza.
Fierul- constituent al hemului;
- absorbtia fierului:- fierul alimentar legat de hem este partial absorbit prin difuzie iar Fe liber
(in special Fe2+) este absorbit activ prin mucoasa intestinala printr-un fenomen de transport activ;
- incepe din stomac si continua in restul intestinului, sediul dominant fiind duodenul si jejunul (rata de
absorbtie scade spre segmentele distale;
- procesul de absorbtie al Fe se realizeaza in 3 etape succesive:
1. etapa intraluminala- Fe din alimente este eliberat de complexele de care este legat;
2. etapa mucosala- Fe este absorbit prin mucoasa intestinala si se combina cu feritina; este apoi
absorbit de lizozomi unde ramane stocat pana cand va trece din nou in lumenul intestinal prin
descuamarea celulei intestinale; dupa ce fierul este absorbit, se continua imediat cu apotransferina si
formeaza transferina, care va fi transportata prin plasma; in aceasta combinatie, fierul este slab legat si
poate fi furnizat catre orice tip de celula din tesuturi. In citoplasma celulelor se combina cu o
apoferitina pentru a forma feritina.
Sinteza hemoglobinei
Hemoglobina este compus din hem i din globin. Hemul conine un atom de fier. Fiecare
molecul de hem se combin cu un lan polipeptidic lung denumit globin. Impreun formeaz un lan
de hemoglobin. Patru lanuri se leag unul de cellat pentru a forma o molecul de hemoglobin.
Fiecare lan de hemoglobin are 4 atomi de fier; de aceti atomi se leag oxigenul. Cea mai important
3
calitate a hemoglobinei este de a se combina slab i reversibil cu oxigenul; acesta este eliberat la
esuturi de unde este preluat bioxidul de carbon.
LEUCOCITELE
- sunt elemente mobile, circulante ale acestui sistem;
- in sange, leucocitele constituie un grup polimorf de celule care provin din maduva
hematogena si tesutul limfoid;
- ele raman un timp in circulatie apoi migreaza in tesuturi unde isi desfasoara activitatea si apoi
sunt distruse.
Clasificarea leucocitelor
- fagocite : - granulocite(polinucleare): - eozinofile 1-2%
- bazofile 0,5-1%
- neutrofile 65%
- imunocite : -agranulocite(mononucleare) -limfocite 25-30%
- monocite 4-8%
I. Fagocitele - toate celulele acestui grup au proprietati fagocitare, dar fagocitele adevarate sunt
PMN
a. Granulocitele - se descriu 3 compartimente de existenta ale ciclului de viata al
granulocitelor: medular (celule precursoare),vascular, tisular.

Granulopoieza- este procesul de formare a tuturor precursorilor si a celulelor adulte neutrofile,

bazofile si eozinofile. Celulele care migreaza din sange catre tesuturi sunt inlocuite permanent de
celule generate in maduva.
Formarea granulocitelor presupune procese de proliferare si maturare. Astfel, exista:
- un compartiment proliferativ (mitotic): mieloblast, promielocit, mielocit;
- durata de existenta in acest compartiment este de 6 zile;
- un compartiment de rezerva (si de maturare): dupa stadiul de mielocit, celulele care se
matureaza, se acumuleaza in maduva ca rezerva medulara granulocitara;
- durata in acest compartiment este de 5-7 zile, dar in infectii poate scadea la 48 de or
Cinetica granulopoiezei
Se descriu 3 etape ale ciclului de viata al granulocitelor: etapa medulara, etapa vasculara si
etapa tisulara. Granulocitele produse normal la adult in maduva hematogena trec in sange si migreaza
in tesuturi.
1. Etapa medulara:
- dureaza 14 zile;
- cuprinde compartimentul: - proliferativ cu stadiile de mieloblast (se divide o data),
promielocit (se divide de 1-2 ori) si mielocit (se divide de 3-4 ori); numarul de diviziuni nu este fix,
ci se regleaza activ, in functie de necesarul periferic de granulocite; timpul de tranzit dureaza 6 zile,
dar se poate reduce;
- de rezerva cuprinde stadiile de metamielocit, granulocit nesegmentat si granulocit segmentat;
- dureaza 5-7 zile (la nevoie poate fi scurtata la 2 zile);
- desi numarul de eritrocite in sangele periferic este mai mare decat numarul de granulocite, populatia
de granulocite medulare este de 1,5 ori mai mare decat cea a precursorilor eritrocitari (compartimentul
de rezerva este bine reprezentat);
2. Etapa sangvina: - dupa ce trec in sange, compartimentul circulant contine 90% din PMN iar
comaprtimentul marginat contine 10% din PMN;
- aceasta repartitie este dinamica (se modifica in functie de diversi factori):
- in conditii de efort fizic, stress, eliberare de adrenalina- se produce demarginalizarea polinuclearelor;
- glucocorticoizii- cresc eliberarea PMN din rezerva medulara si astfel scade numarul de PMN care
ajung in tesuturi (explica scaderea apararii infectioase).
4
 3. Etapa tisulara: - functia PMN se exercita la nivel tisular;
- granulocitele trec din sange in tesuturi prin diapedeza (insinuarea de
pseudopode printre celulele endoteliale si apoi prin spatiul creat este antrenat intregul corp al celulei);
- disparitia neutrofilelor din sange se face intamplator: cele recent ajunse
dispar uneori chiar inaintea celor care se gasesc in sange de mai multe ore; unele neutrofile
"imbatranite" sunt fagocitate si distruse de celulele SRH.
- durata de viata a neutrofilelor extravazate este scurta (4-5 zile); cele care
au fost atrase chimiotactic spre focarele nflamatorii fie sunt distruse local din cauza aciditatii crescute,
fie se distrug pentru ca fagociteaza un numar mare de particule.

Reglarea granulocitopoiezei
- se realizeaza la diferite etape ale procesului prin mecanisme de feed-back care actioneaza de la
tesut la sange si de la sange la maduva;
De exemplu, cand exista un necesar crescut la tesuturi, creste extravazarea, scade numarul de
neutrofile circulante si astfel sunt atrase cantitati noi din maduva fie prin mobilizarea compartimentului
de rezerva, fie prin cresterea leucodiabazei.

II. Limfocitele
Exista doua tipuri majore de limfocite -T si B reponsabile de recunoasterea specifica a Ag.
Limfocitele initiaza raspunsul imun adaptativ. Toate limfocitele deriva din celulele stem din maduva
spinarii, dar limfocitele T se dezvolta ulterior la nivelul timusului, iar limfocitele B se dezvolta in
maduva spinarii .
Limfocitele B: - prezinta receptor specific de suprafata pentru o particula de Ag. Recunoscand
Ag sau specific, celula B se multiplica si se diferentiaza si se produc mari cantitati de molecule de
receptor intr-o forma solubila care poate fi secretata- anticorpii. Acesti Ac sunt molecule mari
glicoproteice care se afla in sange si fluidele tisulare; deoarece Ac sunt identici cu molecula originala
de receptor, acestia fixeaza Ag care a initiat activarea celulelor B
Limfocitele T: - exista cateva tipuri diferite de celuleT care au o varietate de functii. Un grup
interactioneaza cu celulele B si le ajuta sa se divida, sa se diferentieze si sa creeze Ac. Un alt grup
interactioneaza cu fagocitele mononucleare si le ajuta sa distruga agentii patogeni intracelulari. Aceste
doua grupuri de celule sunt denumite celule T-helper (TH). Un al treilea grup de celule T este
responsabil de distrugerea celulei tinta infectate- actiune numita citotoxicitate iar aceste celule T sunt
denumite celule T citotoxice (TC). In fiecare caz, celulele T recunosc Ag, dar numai atunci cand acesta
este prezent pe suprafata celulelor MHC. Celulele T isi genereaza efectele fie prin eliberarea de
proteine solubile numite citokine, fie prin interactiunea directa celula-celula
Limfocitele nule: - este un grup heterogen de precursori hematopoietici cu morfologie limfocitara;
- sunt limfocite T imature;
- sunt reprezentate de preplasmocite si limfocitele citotoxice killer si non-killer;
- exprima pe membrana receptorul Fc pentru IgG.
Limfocitele T si B prezinta pe membrana receptori specifici.
Receptorii de suprafata sunt molecule care se pot combina specific cu alte molecule, ceea ce
permite o recunoastere a antigenului de catre limfocit. Antigenul care patrunde in tesuturi determina
acumulare locala de fagocite circulante (in special PMN si monocite) si macrofage.

Limfopoieza- In cursul vietii embrionare, celula susa limfoida se formeaza in sacul vitelin si
migreaza in embrion. Ele populeaza progresiv timusul si ulterior maduva osoasa unde vor ramane
stocate. In cursul vietii, celula susa limfoida deriva din celula stem pluripotenta care se va diferentia
catre seriile mieloide sau spre celulele B. Cele care vor da nastere celulelor B vor coloniza direct
5
organele periferice limfoide, iar cele care vor da nastere la limfocitele T vor trece obligatoriu prin
timus, dupa care se vor diferentia.
In cursul evolutiei intre imunoblat si plasmocit sau limfocit mic exista o serie de stadii
morfologice intermediare (de exemplu: limfoblast, plasmoblast) dificil de caracterizat. In cursul
aceluiasi proces apar si celule cu memorie care se vor dispersa in organism. Ele sunt apte sa raspunda
rapid si eficace la un al doilea contact antigenic.

Durata de viata a limfocitelor este remarcabila. Limfocitele din maduva osoasa si timus au o
durata scurta de viata (de cateva zile) iar cele din organele periferice au o durata de viata mai lunga
(cateva luni sau chiar ani) intre doua mitoze, daca nu intalnesc Ag corespunzator. Aceasta permite
conservarea memoriei imunologice si reactiile secundare la un Ag deja intalnit cu mult timp inainte.
Odata eliberate din maduva, granulocitele stau 4-8 ore in circulatie si alte 4-5 zile in tesuturi. In
momentul unei infectii tisulare grave, durata de viata scade la cateva ore deoarece granulocitele se
indreapta rapid catre zona infectata si sunt distruse in cadrul acestui proces.
Distributia limfocitelor este de 98% in organele limfatice si tesuturi iar 2% in sange. Timpul
mediu de tranzit in sange este de 30 minute.

Functiile limfocitelor:
1) functie de reglare imunologica;
- secretie de Ac;
2) secreta Ig care sunt un grup de glicoproteine. Unele sunt libere pe suprafata celulelor B unde
actioneaza ca receptori pentru Ag specifice, alti Ac sunt libere in sange si limfa.

Fiecare tip de Ig are alte functii.

IgG- este Ig majora din serul uman (70-75% din totalul Ig);
- este prezent atat in mediul intra- cat si extravascular;
- IgG matern confera imunitate nou-nascutului in primele luni de viata; la om, moleculele
de IgG traverseaza placenta si ofera nou- nascutului un grad mare de imunitate pasiva.
IgM- reprezinta ~10% din totalul Ig;
- are rol in raspunsul imun precoce- declanseaza cascada enzimatica a complementului
(fagocitoza); se afla predominant intravascular.
IgA- reprezinta 15-20%;
- este Ig predominanta din secretiile seromucoaselor (saliva, colostru, lapte, secretiile
traheo-bronsice si genito-urinare)
- rol in liza bacteriana, in neutralizarea unor toxine; nu traverseaza placenta;
IgD- reprezinta <1% din Ig plasmatice, dar este prezenta in cantitati mari pe membrana
celulelor B;
- prezinta receptori de recunoastere a limfocitelor B;
IgE- prezenta rar in ser, se afla pe suprafata membranei bazofilelor si mastocitelor;
- este sintetizata de celulele de pe suprafata mucoasei conjunctive, nazale si bronsice;
- intervine in raspunsul de tip reaginic a hipersensibilitatii imediate, fiind implicata frecvent
in bolile alergice (astm, febra crescuta).
3) rol in hipersensibilitatea de tip intarziat: reactie imuna specifica care apare la 18-24 de ore
de la contactul cu antigenul; limfocitele T sunt activate si se secreta limfokine care vor initia raspunsul
inflamator;
4) rol in reactiile citotoxice- reactii fata de celulele straine sau celule proprii modificate

III. Seria monocito-macrofagica:

- cuprinde totalitatea celulelor din maduva osoasa, sange si tesuturi care au o inalta specializare
6
in apararea organismului;
- este o linie celulara continua pornind de la monoblast, promonocit, monocit si macrofag;
- localizare: - monocitele- in maduva osoasa si sangele periferic;
- macrofagele- in tesutul conjunctiv, ficat (celule Kupfer), plamani (macrofage
alveolare), splina (macrofage libere si fixe), ganglioni limfatici, maduva osoasa, cavitati seroase,
tesutul osos (osteoclaste), SNC (celule microgliale), tegument.

IMUNITATEA UMORALA
- este o reactie specifica a sistemului imunitar;
- are ca suport celular limfocitul B;
- se caracterizeaza prin producerea si secretia de Ac fata de un Ag specific ;
- eliberarea Ac umorali este precedata de legarea Ag de complexul imunoglobulino-membranar
situat pe suprafata limfocitelor B (actioneaza ca receptori) si prin activarea (prezentarea) antigenului de
catre macrofage sau de celulele B.
Etapele raspunsului imun
1. Efractia antigenica.
2.Captarea si recunoasterea.
3. Activarea limfocitului.
4. Secretia de Ac.
5. Formarea complexului Ag-Ac.
6. Fagocitarea complexelor imune.
Important! Receptorul de suprafata al limfocitului B care leaga Ag este o IgM. Contactul
celulei B cu Ag induce o modificare a sintezei Ig de suprafata: astfel, IgM sunt inlocuite cu IgG care au
o afinitate mult mai mare pentru Ag.
Mecanismul de actiune al Ig
Actiune directa a Ig asupra Ag. Inactivarea se poate realiza in mai multe moduri:
- aglutinare (mai multe Ag formeaza agregate);
- precipitare (sub forma insolubila a complexelor Ig+Ag solubile);
- neutralizare (Ig anihileaza situsurile toxice ale Ag);
- liza celulelor (liza este provocata de Ag foarte puternice, ca urmare a lezarii directe a
membranei celulare;
Tipuri de raspuns imun imunoglobulinic:
- raspuns primar (un prim contact cu Ag); Ac apar dupa o perioada de latenta variabila in functie
de Ag (cateva zile- cateva saptamani). Durata acestei perioade poate depinde de cantitatea de Ag si
tipul de Ag.
- raspuns secundar (contacte ulterioare cu acelasi Ag).Poate fi determinat de o doza mai mica
decat cea initiala. Perioada de latenta este mica (redusa aproape la jumatate).

IMUNITATEA CELULARA (raspunsul imun mediat celular)

- are ca suport celular limfocitele T;
-scop: intervine pentru inlaturarea din organism:
- a antigenelor macromoleculare si celulare;
- a unor agenti biologici care nu pot fi distrusi de Ac umorali (bacilul Koch);
- a celulelor imbatranite sau lezate;
- a tesuturilor si organelor transplantate;
- posibil a celulelor neoplazice (ipoteza controversata).
- caracteristici:- reactia dupa contactului cu Ag este localizata in zona unde se gaseste Ag;
7
 - reactia apare la 48-72 de ore; la om persista ani de zile.

- etape: 1. Efractia antigenica

2. Captarea si recunoasterea Ag.
3. Activare specifica.
4. Distrugerea celulelor infectate.
5. Fagocitarea resturilor.
Ag patruns intr-un tesut, ajunge la ganglioni prin intermediul limfei care dreneaza tesutul
respectiv. Transportul Ag pe cale limfatica se realizeaza fie sub forma libera, fie prin inglobarea
acestuia in macrofage. Reactia initiala a apararii imunitare celulare consta intr-un proces de fagocitoza
cu ajutorul macrofagelor. Majoritatea germenilor continua sa traiasca in celula, dar cantitatea redusa de
Ag de pe suprafata limfocitelor T, este suficienta pentru a activa limfocitele T.
Odata activate, limfocitele T responsabile de aceasta reactie specifica de aparare se multiplica
rapid (proliferare clonala).
In ce consta sensibilizarea specifica?
Dupa contactul cu Ag, limfocitul T sintetizeaza pe membrana lor un tip special de Ac cu o
structura diferita de Ac formati pe membrana limfocitelor B (au o singura uniatate variabila
asemanatoare portiunii variabile de pe Ig dar este lipsit de portiunea constanta.
Limfocitele T care au fost sensibilizate ca urmare a contactului cu Ag, distrug Ag fie
prin contact direct, fie prin producerea de mediatori activi (denumiti limfokine).
Limfocitele T determina,cu ajutorul limfokinelor, activarea macrofagelor. Acestea sunt
eficiente impotriva tutoror germenilor si a celulelor straine.

Trombocitele (plachetele sanguine)

Denumirea de plachete sanguine pare a fi mai corect ntruct acestea snt fragmente
citoplasmice.
Numrul trombocitelor n condiii fiziologice este cuprins ntre 150000300 000/mm3,
valoarea fiind meninut constant prin echilibru ntre producerea i distrugerea plachetar ca i al
repartiiei plachetare ntre sngele circulant i splin.
Structura morfofuncional a trombocitelor
Trombocitele snt fragmente citoplasmatice, anucleate, de form discoidal, cu diametrul
cuprins ntre 24micrometri, grosimea ntre 0,51microni i care n contact cu suprafeele
umectabile iau forme foarte variate.
Compozitia trombocitelor: glucide 2%, proteine 12%, lipide3%. La periferie prezinta un inel
de microtubule ce contin actina si miozina.

Trombopoieza
Conceptul actual asupra genezei trombocitelor admite existena de celule stem multipotente,
ce se afl n cea mai mare parte n stare dormant (stadiul Go) care intr n activitate datorit unor
semnale specifice, reprezentate de scderea numrului i "masei trombocitare totale transforinindu-se
n celule stem orientate pe linie megacariocitar.
Celulele stem orientate sufer o transformare blastic, ncep s se divid i genereaz celulele
stem megacariopoietice poliploide, din care evolueaz in:
- 1-5 zile megacarioblastul (15%),
- promegacariocitul,
- megacariocitul bazofil (22%),
- megacariocitul granular (6070%) i
8
 - megacariocitul trombocitar (3 17%).

Reglarea trombocitopoiezei
Reglarea rapid se realizeaz numai prin mobilizarea rezervelor intrasplenice, unde se afl
depozitate 1/3 din totalul trombocitelor circulante i n special trombocite tinere.
Reglarea tardiv se efectueaz prin mecanisme complexe, nc incomplet elucidate. Sistemul
care adapteaz adecvat trombopoieza la necesiti se pare c este reprezentat de variaiile numrului i
masei trombocitare, deoarece creterea numrului acestora (transfuzie plachetar masiv) este urmat
de o trombopenie tranzitorie i invers scderea lor (exsanguino-transfuzie) de o trombocitoz
tranzitorie, modificrile reacionare secundare, aprnd ins, in ambele situaii, numai dup cteva zile.
Funciile trombocitare
- Funcia n procesul de hemostaz. Aceast funcie esenial se realizeaz prin existena factorilor
plachetari (notai cu cifre arabe, spre deosebire de cei ai coagulrii, notai cu cifre romane), dintre care
foarte importani snt factorul 3 i 4 ;
Factorul plachetar 1, reprezentat de o globulin acceleratoarea coagulrii i care s-a
dovedit ulterior a fi identic cu factorul V plasmatic al coagulrii ;
Factorul, plachetar 2 avind rol de accelerator al aciunii trombinei;
Factorul plachetar 3 reprezentat de fosfolipidele lipoproteinelor din membrana
plachetelor care intervin n procesul de generare al tromboplastinei endogene ;
Factorul plachetar 4, cu rol de neutralizare a heparinei;
Factorul plachetar 5, reprezentat de o protein cu proprieti imunologice identice cu ale
fibrinogenului plasmatic ;
Factorul plachelar 6 este o antitrombin ;
Factorul plachetar 9, factor stabilizator al trombinei (cu aciune similar factorului
XIII) ;
Factorul plachetar 10, identificat cu serotonina ;
Factorul plachetar 11 reprezentat de ADP.
Prin aceti factori plachetele intervin n procesul de hemostaz primara, coagulare i refracia
cheagului .
- Funcia de protejare i meninere a integritii endoteliului vascular-mpiedicind apariia
microhemoragiilor spontane sau provocate
- Funcia de aprare, realizat prin coaglutinarea sau chiar fagocitarea diferitelor particule strine din
singe sau chiar germeni (microbacterii) sau complexe antigen-anticorp, iar enzimele proteolitice,
eliberate din granule contribuie la procesul inflamator ( reacie de aprare nespecific a organismului).
- Funcia de transport, ce const n captarea i vehicularea unor constitueni plasmatici care sint
stocai n granulele trombocitare i care vor fi eliberai cu ocazia aglutinrii (serotonin, catecolaraine
etc), tromboeitele fiind de asemeneaimplicate i in transportul lipidelor. '
- Funcie n inflamaie datorat eliberrii unor compui importani (prostaglandine, catecolamine, 5-
HT, enzime lizozomale etc), care vor contribui la constituirea i evoluia-procesului inflamator.

Hemostaza fiziologic
Hemostaza este un proces biologic de protecie a organismului mpotriva accidentelor
hemoragice consecutive alterrii sau lezrii peretelui vascular. Ansamblul mecanismelor fiziologice
prin care se realizeaz oprirea hemoragiei interne sau externe constituie hemostaza fiziologic.
Hemostaza se desfasoara in 4 timpi:
- parietal
- trombocitar
- plasmatic
9
- hemostaza definitiva

Timpul parietal: reprezint ansamblul fenomenelor prin care lumenul vasului lezat se micoreaz,
reducnd sau chiar oprind momentan hemoragia. Aceast reducere se realizeaz n esen prin spasmul
musculaturii vasculare. ntr-un prim moment, contracia este de natur miogen; lezarea determin direct
contracia fibrelor musculare interesate. Aproape simultan, acestui spasm miogen i se suprapune un
mecanism reflex siiripatic. Lezarea vasului stimuleaz reflex centrii vasoconstrictori medulari, care
determin vasoconstricia teritorial. Cu ct leziunea este mai ntins, cu att spasmul este mai puternic.
Astfel se explic de ce n leziunile prin zdrobire hemoragia este iniial mai redus dect n leziunile prin
tiere cu lame fine.
Spasmul vascular reflex sau miogen este susinut n timp prin intervenia unor mecanisme umorale.
Serotonina eliberat din plachete, precum i catecolaminele (adrenalin, noradrenalin) din atmosfera
periplachetar, venind n contact cu receptorii musculaturii vasculare, determin o vasoconstricie
prelungit.
Alturi de fenomenele de vasoconstricie, reducerea lumenului vascular este favorizat i de
aciunea compresiv a edemului tisular,ce se dezvolt n zona lezat.
Timpul trombocitar este reprezentat de formarea aa-zisului trombus alb trombocitar, ce vine s
nchid mai ferm lumenul vascular deja contractat. Trombusul alb se formeaz prin aderarea
trombocielor de pe peretele vascular lezat i agregarea lor ulterioar.
Aderena parietal: venind n contact cu fibrele de colagen sau membrana bazal dezgolite prin
lezarea endoteliului, trombocitele ader la acestea. Trornbocitele aderate sufer ulterior un proces de
degranulare, expulznd ADP, factor 3 plachetar i catecolamine, care iniiaz etapa urmtoare, de
agregare.
Agregarea trombocitelor se desfoar n trei, faze: agregare provizorie, remisiune i agregare
definitiv.
Agregarea provizorie, denumit i val primar, este fenomenul de fixare a trombocitelor ntre ele. La
declanarea acestui mecanism particip numeroi factori umorali, i anume: ADP; acizii grai liberi,
ionii de Ca i Mg, fibrinogenul plachetar; catecolaminele i serotonin.
Dup ce prin agregarea provizorie s-a format un trombus parial permeabil, urmeaz faza de remisiune,
in cursul acesteia, trombocitele sufer o contracie centripet i expulzeaz produi de secreie n
spaiile canaliculare din trombus. Aceti produi pregtesc desfurarea etapei ulterioare, de agregare
definitiv sau metamorfoz vscoas. Apare astfel trombusul trombocitar etan, caracterizat printr-o
fragilitate deosebit.
Timpul plasmatic cuprinde ansamblul fenomenelor de coagulare ce se desfoar n decurs de 3-
5 minute de la producerea leziunii. Consecina acestor procese este formarea trombusului de fibrin,
care se retracta ulterior, asigurnd nchiderea de durat a vasului ca urmare a conversiei fibrinogenului
n fibrin sub influena trombinei.
Hemostaza definitiv apare dup cea 7 zile, cnd trombusul de fibrin este distrus prin procesele
de fibrinoliz asociate cu aciunea macrofagelor tisulare. Spaiile formate sunt imediat ocupate de
fibroblati. Prin secreia de colagen, acetia determin fibroza i nchiderea definitiv a vasului lezat.

Coagularea sngelui, principalul fenomen din timpul plasmatic al hemostazei, este un proces
enzimatic complex, prin care fibrinogenul solubil din plasm se, transform ntr-o reea de fibrin, n
ochiurile creia se fixeaz elementele figurate din snge. Desfurarea normal a acestui proces este
garantat de echilibrul ce se stabilete ntre aciunea factorilor activatori (procoagulani) i inhibitori
(anticoagulani).
Procesul de coagulare poate fi declanat prin:
- contactul sngelui cu suprafee rugoase la scoaterea sa din organism,
- alterarea traumatic sau degenerativ a peretelui vascular,

10
 - dezechilibrele cuplului activatori/inhibitori.

Factorii plasmatici ai coagulrii.

Dup Rappaport, coagularea ar evolua n trei stadii principale:
- stadiul de formare a activatorului protrombinei;
- stadiul de activare a protrombinei;
stadiul de formare a fibrinei.
Factorul I, numit i fibrinogen, este o protein plasmatic, aflat n concentraie de 0,25-0,5 g/dl.
Scderea sub 0,05 g/dl determin apariia de tulburri hemoragice. Sinteza de fibrinogen are loc n
ficat, dar i n megacariocitul trombocitar. Ea este mai activa la vrste naintate i la coronarieni.
Factorul II. sau protrombina, este o aIfa,-globulina. Concentraia sa plasmatic atinge valori de l5
ng/dl. Fiind o protein instabil, se scindeaz n prezena Ca i a protrombin-activatorilor, genernd
trombin.
Factorul III. cunoscut i sub denumirea de tromboplastin tisulara sau extrinseca, este o lipoprotem
prezenta la nivelul creierului, plmnilor, placentei, aprnd i n plasm. Eliberat prin traumatizarea
esuturilor, contribuie la activarea protrombinei n trombin.
Factorul IV reprezentat de ionii de Ca, participa la formarea activatorului protrombinei, la conversia
protrombinei n trombin i la formarea fibrinei insolubile. Este indispensabil proceselor de
coagulare.
Factorul V sau proaccelerina, este cunoscut i sub denumirile de Ac-globulin plasmatic (AcG), sau
factor labil. Sediul sintezei sale ar fi tot ficatul. Printr-o activare similara cu cea a protrombinei
genereaz accelerina (F. Va). Aceasta particip la formarea activatorului protrombinic.
Factorul VI- sub aceast denumire a fost descris iniial accelerina. Descoperirea faptului c aceasta
nu reprezint dect forma activat a factorului V a determinat abandonarea acestei poziii n
nomenclatura acrivatorilor coagulrii.
Factorul VII- proconvertina, a fost succesiv denumit i factor stabil, accelerator al conversiei
protrombinei serice (SPCA), este o betaglobulina sintetizat la nivel de ficat n prezena vitaminei K.
I se atribuie rolul de activator al factorului III n mecanismul extrinsec al coagulrii.
Factorul VIII, sau factorul antihemofilic A (AHF), este cunoscut i sub denumirile de globulin
antihemofilic A (GAHA, AHGA).I se atribuie rolul de a activa factorul X n mecanismul intrinsec al
coagulrii.
Factorul IX, antihemofilic B (GAHB), particip la formarea activatorului protrombinei prin mecanism
intrinsec.
Factorul X este denumit i factor Stuart-Power, sau factor Stuart, sau autoprotrombin C. Activarea sa
reprezint calea final comun n ambele mecanisme de coagulare, extrinsec i intrinsec.
Factorul XI, sau antihemofilic C (GAHC), este cunoscut i sub denumirea de antecedent al
tromboplastinei plasmatice (PTA). Este interesat n mecanismul intrinsec al coagulrii.
Factorul XII, sau factorul Hageman, este un important element de declanare a mecanismului
intrinsec al coagulrii.
Factorul XIII este denumit i factor Laki-Lorand, fibrinaz sau factor stabilizator al fibrinei (FSF).
Factorul este o alfa-globulin i se activeaz n prezena trombinei i a ionilor de Ca.

11
GRUPELE SANGUINE

Pe hematii apar cel mai frecvent dou sisteme particulare de antigene care pot determina reacii
posttransfuzionale. Acestea aparin sistemului de antigene ABO i sistemului Rh.

Grupele sanguine ABO

Intr-o proporie mare din populaie apar dou tipuri de antigene, antigenele A i B, care se
gsesc pe suprafaa hematiilor. Deoarece aceste antigene sunt motenite, ele pot s lipseasc de pe
eritrocite, poate apare numai una sau pot exista amndou. Tipurile A i B de antigene se numesc
aglutinogene, iar anticorpii din plasm care determin aglutinarea se numesc aglutinine.

Tip sanguin Aglutinogene Aglutinine

O - anti-A i anti-B
A A anti-B
B B anti-A
AB A i B -

Antigenele eritrocitare (aglutinogene)

- se transmit ereditar;
- sunt localizate pe suprafata eritrocitului inca din luna a 3-a (intrauterin) si prezinta expresie
imunologica completa la 6-12 luni de la nastere;
- se mentin nemodificate toata viata;
- scad odata cu inaintarea in varsta;
- sunt prezente: - pe suprafata tuturor celulelor din organism (cu exceptia creierului);
- in lichide biologice (sub forma solubila);
- sunt substante active: glicoproteine
Anticorpii (aglutinine)
- sunt prezenti in plasma;
- sunt aglutinine;
-dupa modul de aparitie sunt naturali sau imuni.
1. Anticorpii naturali: - se dezvolta in lipsa Ag corespunzator;
- sunt gama globuline;
- sunt sintetizati de celule care produc si alti anticorpi;
- apartin claselor IgM si IgG;
- dinamica:- la nastere- titrul=0;
- la 2-8 luni- se formeaza in functie de Ag de pe eritrocit;
- la 8-10 luni: ating titrul maxim;
- ulterior scad progresiv pe parcursul vietii;
2. Anticorpii imuni: -se clasifica in anticorpi anti-A si anti-B;
- circumstante de producere: - dupa transfuzie incompatibila;
- sarcini cu fat- incompatibilitate de grup ABO;
- heteroimunizari (au structura aproximativ egala cu Ag de grup)
-exemple: vaccinuri, seroterapie, opoterapie (extract de tesut- in special glande endocrine).

12
Transfuzia de sange - se realizeaz cu snge izo-grup. Atunci cnd probele de snge transfuzate conin
n plasm aglutinine anti-A sau anti-B, aceste eritrocite care conin aglutinogene A sau B aglutineaz
prin ataarea aglutininelor pe eritrocite. Rezultatul este aglomerarea eritrocitelor, astupnd ca nite
dopurui vasele sanguine. In orele urmtoare, fagocitele circulante distrug hematiile aglutinate
(hemoliz) elibernd hemoglobina n plasm. Hemoliza apare n timp, rar fiind imediat. Unul din
efectele cele mai grave ale reaciilor posttransfuzionale este este blocajul renal care poate ncepe la
cteva ore i continu pn cnd persoana moare prin insuficien renal. Blocajul renal apare ca
urmare a fatului c hemoglobina liber crete mult peste nivelul critic, o parte din ea trece prin
membrana glomerular n tubii renali bloc
Sistemul Rh
Alturi de sistemul ABO, un alt sistem important este Rh. O diferen major ntre cele dou
sisteme este urmtoarea: n sistemul ABO aglutininele responsabile de apariia reaciilor
posttransfuzionale apar spontan, pe cnd n sistemul Rh, niciodat nu apar spontan aglutinine. Pentru a
produce o reacie anti-Rh este necesar expunerea individului la doze mari de antigen Rh, fie prin
transfuzie, fie prin sarcini cu ft purttor de antigene.
Antigenul Rh este de tip D, are o prevalen mare n populaie. Fiecare persoan care posed
acest antigen se numete Rh pozitiv(85%) i cei care nu-l au se numesc Rh negativi.
Dac eritrocitele care conin factor Rh sunt injectate la o persoan care nu are acest factor (Rh
negativ), n sngele primitorului apar aglutinine anti-Rh cu o concentraie maxim n 2-3 luni. Ulterior
dac se transfuzeaz snge Rh pozitiv poate apare o reacie posttransfuzional care poate fi la fel de
sever ca i n cazul incompatibilitii n sistemul ABO.

13