Școala Postliceală Sanitară "V.

Henderson" Sibiu
Prof. Gabriela Bădănac

Sângele

1. Generalități

Sângele este o varietate de ţesut conjunctiv, compus dintr-o parte lichidă numita
plasmă ​(55%) şi una solidă reprezentata de ​elemente figurate ​(45%), care circulă într-un
sistem închis de vase, sistemul circulator.

Faţă de alte ţesuturi, celulele sângelui nu sunt imobilizate, ci ele "plutesc" în lichidul
vâscos, plasma. Datorită acestui fapt, sângele este un ţesut mobil care reuşeşte să se
strecoare în toate părţile corpului.

Sangele reprezinta 8% din greutatea corpului, ceea ce inseamna aprox. 5 l de

sange pentru un individ de 70 kg.

Se deosebeste un volum de sange stagnant (in ficat, splina) si un volum de sange

circulant prin vasele de sange.

2. Componentele sangelui

​Cele două componente ale sângelui sunt plasma şi elementele figurate.

A. ​Plasma

​Plasma este componenta lichidă, lipsită de elemente figurate, atât a sângelui, cât şi al
altor fluide din corp (lichidul cefalorahidian, limfa, lichidul seminal, lichidul interstiţial).
Plasma conţine: apă (90%), săruri minerale, glucide, proteine (albumine, globuline,
fibrinogen, enzime), lipide (colesterină, picături microscopice de lipide neutre, acizi graşi,
hormoni, anticorpi.

Rolul proteinelor plasmatice

Albuminele ​rol de transport al unor substante minerale (Cu, Ca, Fe), hormoni, pigmenti
biliari, precum si rol în presiunea coloid-osmotica a sângelui. Scaderea albuminelor
compromite schimburile de la nivelul capilarelor.

Globulinele ​au rol în transportul substantelor prin sânge, în coagularea acestuia si

contribuie, alaturi de albumine, la presiunea omotica.

Gamaglobulinele, numite si imunoglobuline (Ig), sunt suportul chimic al anticorpilor.

Fibrinogenul ​are rol in coagularea sângelui, prin trecerea sa din starea solubila într-o
retea insolubila numita cheag de fibrina

Plasma reprezintă 55% din volumul total sângelui. Datorită compoziţiei chimice a
plasmei, sângele reuşeşte să neutralizeze o serie de acizi care sunt produşi fără încetare
de către ţesuturi.
 1
​ ăsată liberă, plasma coagulează. Cheagul care se formează are o culoare albicioasă şi
L
conţine multă fibrină. În timpul coagulării, fibrinogenul (proteină dizolvată în plasmă) se
transformă în fibrină, componentă insolubila.

Fibrinogenul are o consistenţă vâscoasă, şi prezintă proprietatea de a se alipii de

pereţii vaselor de sânge rănite, oprind hemoragia.

Dacă din plasmă se exclud proteinele de coagulare, rezultă serul.

B. ​Elementele figurate ale sângelui

​ lementele figurate, reprezintă partea solidă a sângelui - 45% din volumul acestuia,
E
formand (hematocritul).

Exista 3 categorii de celule:

- ​Eritrocite (hematii),
- ​Leucocite (globule albe) şi
-T ​ rombocite (plachete sangvine).

Dintre acestea , doar leucocitele sunt celule nucleate si cu metabolism activ.

1.
Eritrocitele

-​ Sunt in numar de 4-6 milioane/mm3 de sange, diametrul de 7-8 μ si au forma de disc

biconcav din profil;
- Sunt celule anucleate la maturitate, au culoare rosie (contin hemoglobina ) si au o
durata de viata de cca 100-120 zile, dupa care sunt distruse in splina (hemoliza).
 2
​- Eritrocitele (hematiile) transporta gazele respiratorii - O​2 ​(oxihemoglobina) si CO​2
(carbohemoglobina), ambele fiind combinatii stabile.

- In contact cu CO (methemoglobina) este o combinatie stabila care duce la asfixiere

Sângele arterial ​conţine hemoglobină saturată în oxigen (oxihemoglobină). El circulă

prin artere, de la plămâni spre ţesuturi, unde donează oxigenul celulelor. ​Sângele venos
conţine carbohemoglobină (hemoglobină care a legat dioxidul de carbon), circulând prin
vene, de la ţesuturi la plămâni.

De la aceste reguli, face excepţie sângele care circulă prin artera pulmonara,
respectiv prin cele 4 vene pulmonare. Prin artera pulmonară circulă sângele de la inimă la
plămâni (sânge încărcat cu dioxid de carbon, sânge venos), iar prin venele pulmonare
trece sânge oxigenat, de la plămâni la inimă.

​2. Leucocitele
- ​sunt celule nucleate, mobile (emit pseudopode)
- ​au rol in procesul de aparare al organismului prin producere de anticorpi
si distrugerea toxinelor bacteriene.
- ​numarul lor in sangele circulant variaza intre 4000-8000/mm3

Pe baza originii, structurii si rolurilor fiziologice, leucocitele sunt de mai multe

tipuri: ​Neutrofile (PMN)

- ​Sunt in numar de 3000-7000/mm3 de sange, diametrul de 10-15 μ si au forma sferica,

nucleul are numerosi lobi.
- in citoplasma prezinta granule neutre la colorare si cu un continut complex
enzimatic.​ ​-Au o durata de viata de aproximativ 7 zile

- Intervin in procesul inflamator invadand locul de formare al infectiei, unde sunt atrase
​ a locul infectiei,
chimiotactic datorita receptorilor specifici de pe suprafata membranei​ ​- L
neutrofilele se aseaza de agentii patogeni si ii digera prin fagocitoza cu ​ ​ajutorul enzimelor
si cu produsii de oxidare toxici

Eozinofile (acidofile​)

- ​Sunt in numar de 100-400.mm3 de sange, cu diametrul de 12-14 μ

- Au nucleul bombat, contin granule care se coloreaza cu eozina
-M ​ oduleaza raspunsul imun facogitand complexele anticorpi - antigene (corpi straini),
enzimele din granule descompun tegumentul unor paraziti si numarul lor creste in boli
parazitare

Bazofile
- Sunt in numar de 20-50/mm3 de sange, diametrul lor fiind de 10-12 μ
- ​Nucleul este bi si trilobat,

3
- Contin granule care se coloreaza cu coloranti bazici si sunt bogate in enzime - heparina
si histamina (substante vasodilatatoare)
-S​ unt implicate in inflamatii initiindu-le prin eliminarea substantelor vasodilatatoare pot
limita procesele de fagocitoza

Monocite

- ​Sunt in numar de 100-700/mm3 de sange si au diametrul de 12-24 μ

- ​Nucleul are forma literei "C", contin numerosi lizozomi

-M ​ igreaza in tesuturi, unde se transforma in macrofage si fagociteaza microorgansimele si
celulele moarte
-F ​ ac parte din sistemul imun innascut, pot fagocita bacterii si diversi fungi eliberand
mediatorii inflamatori ( prostglandine si interferon), iar ca parte a sistemul imun adaptiv
prelucreaa corpii straini (antigenele) in vederea activarii limfocitelor

Limfocite

-​Sunt in numar de 1500-3000/mm3 de sange si au diametrul de 5-15 μ avand forme

variate
-​Nucleul poate ocupa aproape toata citoplasma
-S ​ unt de 2 tipuri T (90%) si B(10%)
-A​ sigura imunitatea adaptiva datorita prezentei unui antigen si se realizeaza in 2 moduri:

Limfocitele T - ​imunitatea mediata celular prin producerea de limfocite care la contactul

cu agentii patogeni se declanseaza citoliza ( distrugerea celulei straine)

Limfocitele B - ​produc raspunsul imun mediat umoral prin transformarea in plasmocite

care produc anticorpi specifici
Dupa intalnirea cu un antigen se pot produce limfocite de memorie, care prelungesc
imunitatea fata de acel antigen, proprietatate care sta la baza vaccinarii.

​
​HEMATII-profil
 4
Trombocitele (Plachete sangvine​)

- ​Sunt in numar de 250000-300000/mm3 de sange si au diametrul de 2-4 μ​ ​- Sunt

fragmente citoplasmatice provenite din celule precursoare numite ​megacariocite​,
contin factori ai coagularii si serotina (substanta vasodilatatoare)
- ​Sunt functionale 7-10 zile
- I​ ntervin in hemostaza (oprirea sangerarii)
- I​ n contact cu fibrele de colagen de la nivelul unei leziuni vasculare, trombocitele devin
aderente (proces numit aglutinare) si formeaza trombusul plachetar care acopera leziunea

- Elibereaza activatorul ​protombinei ​respectiv tromboplastina, care in prezenta ionilor de

calciu este transformata în ​trombină​; aceasta activează ​fibriogenul plasmatic solubil
(sintetizat în ficat) care se transformă in ​fibrina (retea insolubilă​), in ochiurile careia se
fixeaza elementele figurate si se formeaza astfel ​cheagu​l.

Coagularea sângelui şi hemostaza (stoparea hemoragiilor)

​ rocesul de coagulare a sângelui este realizat prin intermediul unei fracţiuni a proteinelor
P
plasmatice, respectiv ​fibrinogenul​, care este precursorul solubil al ​fibrinei​.

La apariţia unor hemoragii, fibrinogenul trece în fibrină (o proteină cu structură

filamentoasă, ramificată).

Eritrocitele şi trombocitele sunt prinse în reţeaua filamentoasă şi sunt supuse

dezintegrării. Astfel se formează ​cheagul​, care la început aderă la pereţii vaselor de
sânge.

Coagularea reprezintă un proces deosebit de important, prin efectul antihemoragic

prompt promovat. Procesul antihemoragic, numit ​hemostază, implică şi participarea altor
factori, care împreună reuşesc nu numai să oprească sângerarea, dar şi să refacă în
totalitate vasul de sânge lezat.

Hemostaza se desfasoara in 3 timpi:

- Timpul vasculo-plachetar sau ​hemostază temporara​, durează 2-4​' ​consta

in vasoconstrictia peretelui vascular, aderarea trombocitelor la plaga, formarea dopului
plachetar (trombus) ce opreste sangerarea.

5
- Timpul plasmatic (​coagularea sangelui​), durează 4-8​' ​și ​se produce sub
actiunea unor factori ai coagularii; in ochiurile retelei insolubile de fibrina se dispun
elementele figurate, formand cheagul ce opreste hemoragia. Vit. K stimuleaza coagularea
sangelui.

- Timpul trombo-dinamic (2-24 h), consta in: retractia cheagului, descompunerea

cheagului sub actiunea unor enzime (​fibrinoliza​) si reluarea circulatiei sangvine

3. Hematopoieza ​(formarea elementelor figurate)

La adult, hematopoieza se realizează aproape în totalitate în măduva vertebrelor, a

coastelor, în interiorul oaselor late şi în extremitatea celor lungi.
Întregul proces hematopoietic se află sub control neuroendocrin
Formarea globulele roşii, poartă denumirea de ​eritropoieză​, a leucocitelor leucopoieză
(producerea limfocitelor are loc în splină, timus și ganglioni limfatici), iar formarea
trombocitelor se numeşte ​trombopoieză​.
 Hematopoieza

6
4. Funcțiile sângelui

Rolul sângelui ​este de a asigura:

- transportul diferitelor substanţe spre locul lor de destinaţie: ţesuturi şi celule (substanţe
nutritive, produşi intermediari, enzime​,​ hormoni, etc.),
- respiraţia tisulară (transportul oxigenului dinspre plămâni spre celule şi a dioxidul de
carbon dinspre celule spre plămâni),
- epurarea organismul (descărcarea din mediul intern, ( prin organele de eliminare, mai
ales prin rinichi ), a produşilor de dezasimilaţie şi a toxinelor,
- transformarea unor substanţe (prin enzimele pe care le conţine şi mai ales prin
transportul compuşilor spre ficat),
- imunitatea organismului (prin anticorpii pe care îi conţine),
- repartizarea şi reglarea căldurii în organism,
- menţinerea constantă a echilibrului acido-bazic şi a balanţei hidrice,
- reconstrucţii organice, acolo unde este necesar.
 Deşi sângele se reconstituie în permanenţă, compoziţia sa rămâne aproape invariabil
constantă. Acest echilibru funcţional poartă denumirea de ​homeostază​.

5. Grupele sangvine ( sistemul ABO si Rh ) și importanța lor

Termenul de grupă sanguină (sau grup sanguin) este folosit pentru a caracteriza
sângele unui individ în funcție de prezența sau absența unui ​antigen ​pe suprafața
eritrocitelor acestuia. Desi aceste antigene sunt prezente și pe leucocite (nu și pe
trombocite), în mod curent se consideră că doar eritrocitele prezintă importanță pentru
stabilirea grupelor sanguine.

antigenul ​- este o substanta recunoscuta de sistemul imunitar ca fiind straina;

deoarece hematia este celula sanguina purtatoare de antigene, vorbim despre ​antigenul
de pe suprafata hematiei​, care se mai numeste si ​aglutinogen A si B.

anticorpul ​- este o substanta produsa de sistemul nostru imun pentru a lupta impotriva
antigenului; in plasma se afla anticorpii, deci vorbim despre ​anticorpii plasmatici
(aglutinine a si b).

Anticorpii plasmatici (aglutininele) nu trebuie sa intre in contact cu antigenele specifice

de pe suprafata hematiilor (aglutinogenele); daca totusi se va produce 'intalnirea' dintre
aglutinogene si aglutininele specifice, atunci cea care va avea de suferit va fi hematia,
care va fi distrusa in procesul de ​hemoliza.

În practica medicală curentă, prezintă importanță sistemele AB0 și Rh. Restul

sistemelor de antigene sunt utilizate în medicina legală, aplicațile lor cele mai importante
fiind în stabilirea paternității și în diferite anchete de filiație, însă în prezent aceste
proceduri tind să fie înlocuite de către analiza ADN.

7
a. Grupele de sange in sistemul ABO:

Sistemul AB0 se bazează pe existența a două aglutinogene, notate ​A și B​, și a două

aglutinine specifice: ​α sau a (anti A) ​și respectiv ​β sau b (anti B)​. Landsteiner a observat o
regulă a excluziunii reciproce,​ concretizată în faptul că ​indivizii care prezintă pe
eritrocite un aglutinogen, nu au niciodată în plasmă aglutinina omoloagă.​

Exista 4 grupe de sange in sistemul ABO: OI, AII, BIII , AB IV.

In tabelul de mai jos sunt redate relatiile dintre antigenele si anticorpii specifici fiecarei
grupe sangvine.
 Grupa O(I), nu are pe suprafata hematiei aglutinogene, dar in schimb are in plasma atat
aglutinina a cat si aglutinina b.

Grupa A(II) are pe suprafata hematiei aglutinogenul A si in plasma aglutinina b.

Grupa B(III) are pe suprafata hematiei aglutinogenul B si in plasma aglutinina a.

Grupa AB(IV) este caracterizata prin absenta aglutininelor plasmatice, dar prin prezenta pe
suprafata hematiilor a atat a aglutinogenelor A cat si a aglutinogenelor B.

b. Sistemul Rh ​clasifică sângele uman după ​prezența sau absența unor proteine
specifice pe suprafața hematiilor​.

Determinarea tipului Rh ține cont de existenta sau absenta pe suprafata hematiilor a

factorului D, sau antigenul D ( 85% din oameni au acest antigen si vorbim de Rh pozitiv,
mostenit exclusiv de la tata).

Daca o persoana are pe suprafata hematiilor antigenul D, atunci aceea persoana are
Rh pozitiv​; absenta antigenului D inseamna ca persoana respectiva are ​Rh-ul negativ​.

8
Anticorpii anti – Rh, sau anti-D, apar in cursul vietii la indivizii cu Rh negativ (15% din
populatie), in urma unor transfuzii repetate cu sange Rh pozitiv si pot da accidente dupa
transfuzii. Indivizii Rh- nu au în mod normal în ser anticorpi anti D.
 c. Stabilirea compatibilitatii sangvine intre mama si fat

In timpul sarcinii, Rh-ul negativ pune probleme si face ca o sarcina sa fie cu grad mare
de risc.

Se pare ca mamele care au Rh negativ determina aparitia unor anticorpi impotriva

celulelor de sange cu Rh pozitiv, chiar si impotriva celor ale propriului copil. In aceasta
situatie se spune ca mama este sensibila la Rh.

Complicatii ce pot aparea la fat daca mama are Rh negativ

I​ zoimunizarea ​apare in cazul nepotrivitii de Rh. Singura combinatie de Rh care ridica

probleme si complicatii ale sarcinii o reprezinta cea in care:

• ​mama are Rh negativ;

• ​tata are Rh pozitiv ;

• ​fatul are Rh pozitiv.

Anticorpii pe care gravida ii produce daca are Rh negativ pot avea un impact puternic
asupra fatului, de cele mai multe ori destul de grav. Anticorpii produsi de gravida pot trece
prin placenta si pot ataca celulele rosii ale sangelui fatului, aparand risc de :

• ​anemie

• ​insuficienta cardiaca congestiva

• ​moarte fetala;

Cea mai periculoasa complicatie o reprezinta boala hemolitica. Exista 3 forme ale ei
care pot aparea la fat:

9
• ​anemie severa intrauterina;

• ​icter sever la nou nascut;

• ​anemia hemolitica pura.

In cazul in care apare incompatibilitatea, medicul poate recomanda administrarea

imunoglobinei Rh​. In general, medicii o administreaza la prima sarcina a pacientei in
saptamana 28 si imediat dupa nastere, cam la 3 zile dupa.

Imunoglobina Rh se administreaza mamei de fiecare data cand exista sansa ca

sangele mamei sa intre in contact cu cel al fatului (avort, amniocenteze, hemoragii in
sarcina, nastere etc.).

Injectia cu hemoglobina blocheaza sistemul imunitar al mamei sa "vada" celulele fetale,

daca se intampla ca acestea sa patrunda in sangele ei, astfel incat mama nu mai devine
sensibila la a produce anticorpi periculosi pentru sarcina,

Statutul Rh se asociază obligatoriu grupei de sange din sistemul AB0, astfel că la

"grupa sanguină" se adauga semnul + sau - ; de exemplu: A+, B+, 0+, 0- etc.

​d. Principiile transfuziei de sange

Transfuzia este o metodă de tratament biologic, care constă în administrarea de sânge

si preparate sau derivate din sânge.

Trebuie insa permanent avut in vedere ca mentinerea volumului circulator are o

importantă deosebit de mare. Scaderea cu mai mult de 30% a volumului circulator este
mult mai periculoasa decât anemia severa (Hb<7g% ).

Primul pas in efectuarea unei transfuzii este determinarea grupei sanguine si a

factorului Rh al primitorului.
Apoi este obligatorie efectuarea ​testului de compatibilitate directa Janbreau, ​dintre
sangele primitorului si sangele donatorului.

Daca apare o reactie de aglutinare, sângele este incompatibil si nu se va administra

pacientului. Cele mai multe reactii de incompatibilitate au fost descrise in cazul grupei
sanguine A II.

Ritmul de infuzie intravenoasa a singelui este de 60 picaturi /minut, dar acest ritm poate
fi accelerat in caz de pierderi sanguine importante (soc hemoragic, sangerare activa) In
cazul pacientilor cu afectiuni cardiopulmonare severe, ritmul de infuzie va fi mai lent, in
functie de toleranta bolnavului.

In caz de necesitate se poate utiliza sânge grup O Rh negativ (donator universal).

Dacă insa trebuie administrate cantităti mari de sange este indicat sa fie folosit numai
sange izogrup izo-Rh.

Reactiile de incompatibilitate transfuzionala sunt extrem de periculoase, fiind

10
determinate de reactia dintre aglutinogenele donatorului si aglutininele
primitorului
Atunci cand se face o transfuzie de sange de la o persoana la alta se urmeaza anumite
reguli, prezentate in tabelul de mai jos:

Persoana cu grupa de sange O (I) este denumita si ​'donatorul universal'​, pentru ca poate
dona sange la orice grupa: (OI , AII, BIII, ABIV), dar poate primi doar sange de grup O.
Grupa de sange A (II) poate dona la grupele de sange A si AB si poate primi sange de la
grupele O si A.
Persoana cu grupa de sange B (III) poate dona sange la persoanele cu grup B sau AB si
poate primi sange de la persoanele cu grup O sau B.
Persoana cu grupa de sange AB (IV ) este denumita si ​'primitorul universal'​, pentru ca
poate primi sange de la toate cele 4 grupe de sange (O, A, B , AB); in schimb, poate dona
sange doar persoanelor cu grupa AB.

Schema compatibilității la transfuzie

Retineti!

Schema transfuziilor este valabilă doar pentru transfuziile mici; la transfuziile mari (peste
500 ml sânge), sângele se administrează numai de la acelasi grup (izogrup izo-Rh)

11