PLASMA

Sângele este format din celule (elemente figurate – hematii, plachete sangvine și leucocite) suspendate
într-o matrice lichidă denumită plasmă.

Plasma sangvină reprezintă partea lichidă a sângelui lipsit de elemente celulare. Plasma este formată în
cea mai mare parte din apă și conține concentrații variate de componente solide. Plasma poate fi obținută
prin centrifugarea unei probe de sânge recoltată pe anticoagulant.

Culoarea plasmei este dată de bilirubină, iar greutatea specifică variază în funcție de concentrația
substanțelor solide (1,022 – 1,026), fiind mai mică decât cea a sângelui integral.

Apa
Reprezintă 91 – 92% din componentele plasmei. Provine din absorbția la nivel intestinal și într-o măsură
mai mică din procese metabolice. Funcția apei în plasmă este de a acționa ca mediu de transport.

Proteinele
Alcătuiesc aproximativ 7% din componentele plasmei și sunt împărțite în 3 categorii:

1. Albuminele (54 – 60%) – sunt sintetizate în ficat și au rol în menținerea presiunii osmotice și în
transportul moleculelor
2. Globulinele (35 – 38%)
- Alfa – sintetizate în ficat, cu rol în transport și menținerea presiunii osmotice
- Beta – sintetizate în ficat, cu rol în transport și menținerea presiunii osmotice
- Gama – sintetizate de plasmocite, cu rol în răspunsul imun
3. Fibrinogen (4 – 7%) – sintetizat în ficat, cu rol în coagularea sângelui
4. Proteine reglatoare (sub 1%) – hormoni și enzime, cu rol în reglarea funcțiilor organismului

Alți solviți
Reprezentați de nutrienți, gaze și substanțe reziduale. Aceste categorii de molecule sunt absorbite la nivel
intestinal (ex. glucoză, lipide, aminoacizi), dobândite prin schimburile realizate la nivel respirator (gazele
respiratorii), sau produse de celule.
 PLACHETELE SANGVINE

Reprezintă elemente figurate ale sângelui provenite din fragmentarea membranei megacariocitului din
măduva osoasă hematogenă. După hematii, reprezintă cele mai numeroase elemente figurate ale sângelui
(sute de mii per microlitru de sânge).

Fiecare megacariocit poate produce câteva mii de plachete sangvine. Producerea de plachete noi este
controlată în cea mai mare parte de trombopoietină. Pierderea unui volum din masa plachetară (ex. în
hemoragii) va determina în mod reflex o creștere a sintezei de trombopoietină în ficat (și într-o măsură
mai mică în rinichi). Trombopoietina acționează asupra megacariocitelor din măduvă. Producția de
plachete poate să crească de până la 20 de ori.

Megacariocitele stimulate de trombopoietină migrează către vasele din măduva hematogenă, emit
pseudopode către lumenul vasului și eliberează plachete noi direct în circulație. Plachetele sangvine nu
sunt eliberate în măduva hematogenă.

Funcții
Reprezintă prima linie de apărare împotriva hemoragiilor, au rol în formarea cheagului de sânge și în
retragerea cheagului de sânge. De asemenea, au rol în menținerea integrității vaselor de sânge.

Plachetele sangvine sunt implicate în procese precum tromboza, inflamații și neoplazii. Plachetele
sangvine au și un rol activ în răspunsul imun prin acțiunea granulelor lizozomale și granulelor alfa.

Receptorii de suprafață ai plachetelor captează informații din mediul extern și permit realizarea unor
procese precum adeziune, agregare, eliberarea granulațiilor și realizarea expresiei pro-coagulante.

Structură
Membrana celulară are o structură clasică de bistrat lipidic cu centru hidrofob intersectată de molecule
sfingolipidice și de colesterol. Receptorii de membrană sunt sensibili pentru colagen și factori de
coagulare.

Imediat sub membrana celulară se întâlnește o bandă circumferențiară de microtubuli cu rol în

menținerea formei de disc a plachetelor aflate în circulație. Citoscheletul plachetelor este format din
proteine precum actină și spectrină.

În citoplasma celulelor pot fi întâlnite numeroase structuri cu roluri specifice:

- Sistemul canalicular deschis – canale intracitoplasmatice conectate la suprafața plachetei cu

rol în captarea unor particule din sânge și eliberarea conținutului granulațiilor. Particule
precum virusuri sau bacterii pot fi prinse în sistemul canalicular deschis (fără formarea
vacuolelor – nu este un proces de fagocitoză) ceea ce va duce la activarea plachetelor și
 eliberarea granulelor lizozomale și alfa în jurul particulelor. Sistemul canalicular deschis este
absent la rumegătoare și ecvine.
- Sistemul tubular dens – membrana acestui organit are abilitatea de a sintetiza ciclooxigenază
și tromboxan, participând astfel la sinteza prostaglandinelor. Sistemul tubular dens reprezintă
și locul de sechestrare al calciului.
- Fibre de actină și miozină – cu rol în motilitate
- Granulațiile plachetelor:
o Granulații dense – denumite și corpi denși, cu rol în stocarea moleculelor de
nucleotide cu adenină, serotonină, calciu, fosfați anorganici și ATP
o Granulații alfa – corespund granulațiilor azurofile observate la microscop, au rol în
stocarea factorului plachetar 4, factorului von Willebrand, factorului V, fibrinogenului
și fibronectinei
o Granulațiile lizozomale – conțin proteaze, lipaze și glicozidaze

Ciclul de viață
Aproximativ 30% din plachetele aflate în circulație staționează o perioadă scurtă de timp în splină. Durata
de viață a plachetelor în sânge este de 5 – 9 zile, iar plachetele senescente sunt îndepărtate de macrofage
în splină și ficat.

Un număr mic de plachete sunt scoase constant din circulați pentru menținerea integrității endoteliale.

Trombocitele
La speciile non-mamifere, echivalentul plachetelor este trombocitul. Trombocitele sunt celule cu formă
ovalară și nucleu unic cu formă ovalară, dispus central. Trombocitele au roluri asemănătoare cu plachetele
sangvine la mamifere dar îndeplinesc și funcții imune deoarece au rol fagocitar. La reptile, trombocitele
au rol și în vindecarea rănilor. Trombopoieza are loc la nivelul măduvei hematogene, dintr-un precursor
mononuclear distinct. Acest precursor dă naștere tromboblastelor din care se diferențiază trombocitele
imature. Cele din urmă se diferențiază în trombocite mature care sunt eliberate în circulația sangvină.

Hemostaza
Reprezintă un mecanism de protecție ce previne pierderile de sânge prin închiderea leziunilor apărute la
nivelul vaselor de sânge. Acest mecanism este controlat foarte eficient pentru a preveni coagularea
intravasculară a sângelui, deci presupune acțiunea sinergică a unor factor coagulanți și anticoagulanți.

Hemostaza necesită cooperarea unor elemente celulare și moleculare, fiind implicate elemente precum
celulele endoteliale, celulele din afara vaselor de sânge și plachetele sangvine.

Hemostaza este declanșată odată cu producerea unei leziuni la nivelul vasului de sânge și presupune mai
multe etape: vasoconstricție, formarea trombusului plachetar, coagularea sângelui, retracția cheagului și
eventual formarea unui țesut conjunctiv fibros ce închide permanent peretele vascular lezat.
Etapele hemostazei pot fi împărțite în:

- Hemostază primară – vasoconstricție și formarea trombusului plachetar (trombus alb

plachetar)
- Hemostază secundară – coagularea propriu-zisă a sângelui, finalizată prin formarea
cheagului/trombusului roșu de fibrină. Acest proces este realizat cu participarea factorilor de
coagulare.

Vasoconstricția
Reprezintă prima etapă a hemostazei primare și are ca rol limitarea volumului de sânge ajuns la nivelul
plăgii, precum și favorizarea adeziunii plachetare.

Celulele endoteliale ale vaselor intacte previn coagularea prin secreția de molecule fibrinolitice de
heparină și totodată previn agregarea plachetelor prin secreția de trombomodulină. Odată cu lezarea unui
vas de sânge, este oprită secreția locală de heparină și trombomodulină.

Vasoconstricția sau spasmul vascular, este realizată prin contracția fibrelor musculare netede de la nivelul
tunicii medii a vasului. Vasoconstricția permite micșorarea lumenului vasului, scăderea volumului de
sânge local, pentru a limita volumul de sânge pierdut la nivelul leziunii, precum și favorizarea contactului
plachetelor circulante cu peretele vascular.

În momentul producerii leziunii, terminațiile nervoase locale sunt stimulate și vor determina eliberarea
de endotelină, substanță cu acțiune vasoconstrictoare. Un mecanism umoral de producere a
vasoconstricției este cel mediat de serotonină, neurotransmițător eliberat din celulele endoteliale lezate,
dar și din granulațiile plachetelor circulante.

Odată cu lezarea vasului, va fi expus colagenul localizat sub celulele endoteliale. Fibrele de colagen au
activitate foarte crescută pentru factorul von Willebrand (vWF).

vWF reprezintă o proteină plasmatică sintetizată în celulele endoteliale dar și în plachetele sangvine
(stocat în granulele alfa). vWF mediază adeziunea și agregarea plachetelor. În circulație, vWF este legat
de factorul VIII.

Hemostaza plachetară
A doua etapă a hemostazei primare, ce are ca scop realizarea trombusului alb plachetar.

Hemostaza plachetară debutează cu activarea plachetelor: odată cu producerea unei leziuni, celulele
endoteliale și plachetele sangvine circulante eliberează vWF, care apoi se fixează pe filamentele de
colagen expuse în leziunea vasculară.

Plachetele sangvine sunt foarte receptive pentru vWF și se vor lega de acesta la nivelul receptorilor
specifici (GpIbR). Acest eveniment reprezintă fenomenul de adeziune, deoarece vWF este fixat de
colagenul expus în leziunea endotelială, iar plachetele se fixează pe vWF, deci aderă la peretele vascular
lezat.
În momentul în care plachetele se legă de vWF, acestea se activează (își schimbă forma din disc în sferă
cu prelungiri multiple) și eliberează conținutul granulațiilor. Mediatorii eliberați vor activa la rândul lor
mai multe plachete (mecanism de feedback pozitiv) și vor produce vasoconstricție: ADP, tromboxan A2,
calciu și factorul de activare plachetară. Plachetele activate inițial vor recruta alte plachete circulante și le
vor activa pentru a favoriza adeziune și agregarea acestora.

Unul dintre mediatorii eliberați în momentul activării plachetare este enzima ciclooxigenaza (COX) care va
duce la formarea trombaxanului A2. Prezența enzimei ciclooxigenază va condiționa în mod direct
adeziunea plachetară. Acest lucru poate explica acțiunea anticoagulantă a unor antiinflamatoare
nesteroidiene precum asipirina (care inhibă activitatea enzimelor COX).

După activare, plachetele suferă un fenomen de agregare. Acest proces va duce la formarea trombusului
alb și este mediat de factorii eliberați de plachete (ADP, TxA2 – tromboxan A2). Acest proces va avea ca
rezultat formarea unui „dop” hemostatic din plachete legate între ele prin filamente de fibrinogen.
Fuziunea trombocitelor este indusă de trombină.

Formarea cheagului plachetar începe imediat dup producerea leziunii (după 20s), moment în care este
inițiată coagularea sângelui. După 60s se formează primele filamente de fibrină. După câteva minute de
la producerea leziunii se formează cheagul alb plachetar. Dacă vasul lezat are un diametru foarte mic,
trombusul alb se formează în câteva secunde.

Hemostaza secundară
Are ca rol stabilizarea cheagului plachetar prin crearea unei rețele de fibrină, și implică participarea
factorilor de coagulare.

Factorii de coagulare reprezintă substanțe ce interacționează între ele în mod ordonat pentru a realiza
coagularea sângelui. Aceștia sun în număr de 12 și sunt numerotați cu cifre romane de la I la XIII. Factorul
VI este considerat forma activă a factorului V și a fost exclus.

Formarea cheagului roșu presupune formarea rețelei de fibrină. În această rețea vor fi prinse toate
elementele figurate ale sângelui aflat în vecinătatea leziunii vasculare. Culoare este dată de prezența
hematiilor.

Cascada de coagulare a sângelui poate fi activată prin două mecanisme distincte: calea extrinsecă și calea
intrinsecă.

Calea extrinsecă
Calea extrinsecă este asociată cu producerea leziunilor endoteliului vascular (factori mecanici) ce duc
deseori la deschiderea vasului și producerea hemoragiilor.

Producerea unei leziuni vasculare profunde va avea ca efect activarea factorului tisular (factorul 3 – FIII,
sau FT). Factorul tisular este exprimat la suprafața celulelor musculare netede subendoteliale și la
suprafața fibroblastelor.
Factorul tisular va activa la rândul său factorul VII (FVII, proconvertină sau factorul stabil). FVII este
sintetizat în ficat sub acțiunea vitaminei K. Factorul VII activat (FVIIa) va forma un complex cu FT (FT-FVIIa),
iar în prezența calciului și vor activa factorii IX și X.

Ca reprezintă factorul IV și este necesar pentru medierea activării unui număr mare de factori ai coagulării.
Această proprietate a calciului este exploatată în utilizarea anticoagulanților pentru recoltarea sângelui.
Citratul de sodiu și EDTA-ul inhibă coagularea sângelui prin îndepărtarea calciului din plasmă (precipitare
sau chelatare). Întreruperea cascadei de coagulare la orice nivel nu va permite producerea de fibrină și
realizarea cheagului roșu.

Factorul IX (FIX, factorul Christmas sau factorul antihemofilic B) și factorul X (FX, factorul Stuart-Prower)
sunt sintetizați în ficat în prezența vitaminei K. Carențele în vitamina K sau utilizarea unor medicamente
precum warfarina vor avea ca efect inhibarea coagulării sângelui datorită imposibilității sintezei factorilor
de coagulare la nivel hepatic.

Calea intrinsecă
Calea intrinsecă sau calea de contact este asociată cu producerea leziunilor la nivelul endoteliului vascular
(leziuni superficiale sau denivelări la nivelul peretelui vascular). Expunerea colagenului sau contactul cu
molecule precum kalicreină sau kinikogen vor duce la activarea factorului XII. Factorul XII (FXII, factorul
Hageman) are rol și în răspunsul inflamator, deoarece participă la sinteza bradikininei.

Factorul XII activat (XIIa) va activa la rândul său factorul XI (FXI). FXI (factorul antihemofilic C, factorul
Rosenthal sau factorul antecedent al tromboplastinei plasmatice) este sintetizat în ficat și în
megacariocite. FXIa (factorul XI activat) va activa la rândul său factorul IX.

FIXa (factorul IX activat) va activa la rândul său factorul VIII (FVIII, factorul antihemofilic A).

FIXa, FVIIIa și FIV vor activa împreună factorul X.

Calea comună
Calea comună a procesului de coagulare reprezintă punctul de întâlnire al căilor intrinsecă și extrinsecă,
mai exact, activarea factorului X (devine FXa – factor X activat).

FXa va activa la rândul său factorul V (FV devine FVa – factor V activat). FV (proaccelerină, factorul labil)
este sintetizat la nivelul ficatului. Rolul major al ficatului în sinteza factorilor de coagulare poate să explice
de ce multe dintre afecțiunile hepatice sunt asociate cu tulburări de coagulare ale sângelui.

FVa, FXa și FIV activează împreună factorul II (FII, protrombină) pe care îl transformă în forma activă (FIIa,
trombină).

Trombina activează printr-un sistem de feedback pozitiv FXI și FVIII, pentru menținerea și accelerarea
procesului de coagulare. Totodată trombina va activa și factorul XIII (FXIII, factorul stabilizator al fibrinei),
cu rol în stabilizarea rețelei de fibrină.
Trombina activează factorul I (FI, fibrinogen) pe care în transformă în Fia (fibrină) – proteină insolubilă
dispusă sub formă de rețea.

Imaginea de mai sus surprinde cascada coagulării și ilustrează calea extrinsecă (roșu), calea intrinsecă
(albastru) și calea comună (mov). Prescurtarea PL = fosfolipide. Fosfolipidele sunt necesare pentru
medierea activării unor factori (VII, X, II), dar acestea nu au fost incluse în nomenclatură ca fiind un factor
de coagulare distinct.

Inhibarea hemostazei
Acest mecanism de protecție este necesar pentru a limita procesul de coagulare al sângelui la nivelul
leziunii vasculare. Unul dintre cei mai importanți factori implicați în inhibarea hemostazei este
antitrombina. Această moleculă este sintetizată în ficat și are rol în degradarea trombinei (FIIa) și a
factorilor IXa și Xa. Totodată, antitrombina activează factorul tisular pentru plasminogen.

Activitate inhibitoare se poate asocia și heparinei. Această moleculă este sintetizată în cantități foarte
mari în mastocite și are rol în potențarea activității antitrombinei. Heparina este utilizată și ca
anticoagulant pentru recoltarea probelor de sânge sau ca medicație în afecțiuni asociate cu tulburări de
coagulare.

Alți inhibitori sunt reprezentați de: proteina C și Proteina S (inhibă factorii Va și VIIa), alfa-1-antitripsina,
factorul de inhibare tisulară, medicamente (anticoagulante).

Retracția cheagului
După câteva minute de la formare, coagulul roșu începe să se contracte. După 20-60 de minute, acesta va
elimina cea mai mare parte a lichidului pe care îl conține (exprimarea serului). Contracția cheagului este
realizată de plachetele sangvine (filamente de actină și miozină ce permit realizarea contracției).

Odată cu contracția cheagului se vor apropia și marginile lezate ale vasului. Acest moment marchează
finalizarea procesului de hemostază.

Liza cheagului
Liza cheagului de sânge este foarte importantă pentru reluarea unei circulații vasculare normale. Acest
fenomen este realizat sub acțiunea plasminei (fibrinolizină). Plasmina este forma activă a
plasminogenului, iar plasminogenul este activat de activatorul plasminogenului. Activatorul
plasminogenului este sintetizat în endoteliul vascular lezat după 1-2 zile de la producerea unei leziuni.

Plasmina are proprietăți enzimatice asemănătoare tripsinei. Este o enzimă hidrolitică capabilă de a
produce hidroliza fibrinei și a altor factori ai coagulării.