UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

Master “Kinetoterapia în Traumatologia Sportivă”

Referat pe tema:
Fiziologia sângelui
Factori de care depinde circulaţia sângelui în
sistemul vascular

Masterand: Constantinescu Mihai - Alexandru, KTS, anul I

Coordonator: Conf. Dr. Hagiu Bogdan-Alexandru

1
Cuprins

1. SÂNGELE.........................................................................................................2
Volemia..............................................................................................................3
Eritrocite.............................................................................................................3
Leucocite............................................................................................................4
Limfocitele.........................................................................................................5
Trombocite.........................................................................................................5
2. FUNCŢIILE SÂNGELUI.................................................................................6
3. PROPRIETĂŢILE SÂNGELUI........................................................................7
4. Factori de care depinde circulaţia sângelui în sistemul vascular.......................8
5. Modificările sângelui după efortul fizic............................................................9
Bibliografie..........................................................................................................10

1. SÂNGELE

2
 Sângele este un țesut mezenchimal derivat din țesutul conjunctiv și constituit dintr-o
substanță fundamentală plasma sangvină, din celule, care sunt reprezentate de hematii și
leucocite, precum și din fragmente celulare cu rol funcțional, trombocitele.

Volemia

- sângele reprezintă un ţesut lichid circulant, format din elemente figurate suspendate
în plasmă.
- volumul sanguin total (volemia), de 5-5,6 litri, reprezintă cca 6,9 – 7,4% din
greutatea corporală, ceea ce corespunde la un adult de 55 – 70 kg.
- din volemia de 5 litri, 3,5 litri (55%) este reprezentată de plasmă (volum plasmatic)
şi 1,5 – 2 litri (45% hematocrit) – volum globular.
- valorile normale ale hematocritului (Ht) la adult variază în funcţie de sex (46,5% la
bărbaţi şi 42% la femei).
- Ht mai variază şi în funcţie de vârstă şi de altitudine. În stări patologice cum ar fi
anemia, Ht scade, iar în boli respiratorii cronice, Ht creşte (poliglobulie).
- în repaus 40 – 45% din volumul total de sânge stagnează în viscere şi plexuri
subpapilare, unde circulă extrem de lent, formând volumul sanguin de rezervă.
- volemia variază în funcţie de:
- starea fiziologică a organismului (efort fizic, altitudine, temperatura
ambiantă, emoţii puternice)
- sex (la bărbaţi este cu 10% mai mare faţă de femei).
- variaţiile volemiei în condiţii fiziologice au loc nu numai pe seama creşterii
volumului total, ci şi pe seama redistribuirii sângelui între diversele sectoare ale organismului.
- în condiţii patologice se întâlnesc:
 hipervolemii, prin creşterea volumului globular (policitemia esenţială); prin
creşterea volumului plasmatic (ciroză hepatică); prin interesarea ambelor volume (leucemia);
 hipovolemii, prin scăderea volumului plasmatic (vărsături, diaree severă,
arsuri); prin scăderea numărului de hematii (anemii); prin interesarea ambelor volume
(hemoragie).

Eritrocite
Sunt lipsite de nucleu şi reprezintă cea mai numeroasă populaţie de celule din sânge (4 –
5 milioane/milimetru cub de sânge). La evaluarea cu microscopul optic, acestea se descriu pe

3
frotiul de sânge: celule rotund-ovalare de culoarea roz (datorită coloraţiei folosite în mod
uzual în hematologie). Acestea conţin un pigment numit hemoglobină (Hb), care determină
culoarea roşie a sângelui. Hb este formată din hem (colorant roşu, care conţine fier şi care are
rolul de a fixa oxigenul) şi globina (proteină din grupa albuminelor) . Rolul eritrocitelor este
de a transporta oxigen de la plămâni la ţesuturi şi dioxid de carbon de la ţesuturi la plămâni
unde este eliminat.

Anumite eritrocite mai tinere şi mai mari decât cele adulte, prezintă în citoplasmă, la
coloraţii speciale granulaţii şi care se numesc reticulocite. Aceastea sunt anucleate (fără
nucleu), spre deosebire de eritroblaşti (hematii tinere) care lipsesc în mod normal din sângele
unei persoane adulte.

Perioada de viaţă a eritrocitelor este de 120 de zile.

Fiziologic, un număr de eritrocite se pierd prin tubul digestiv, în materiile fecale, iar la
femei se adaugă şi pierderile din cadrului ciclului menstrual.

Leucocite
Celule nucleate, care se mai numesc și globule albe, datorită absenţei coloraţiei acestora
pe frotiul de sânge. Valorea normală este de 4000 – 8000 pe milimetru cub de sânge. Rolul
leucocitelor este de a apăra organismul împotriva infecţiilor, inflamaţiilor, neoplaziilor sau
alergiilor.

În funcţie morfologie, dimensiuni, aspectul nucleului şi prezenţa granulaţiilor din

citoplasmă, se deosebesc mai multe tipuri de leucocite.

 Granulocitele – leucocite cu granulații în citoplasmă, după culoarea şi

afinitatea pentru anumiţi coloranţi a granulaţiilor acestea se pot clasifica în:
 Neutrofile - cele mai numeroase (42 – 77%) - rol principal în apărarea
împotriva infecţiilor bacteriene
 Eozinofile (0,5 – 5,5 %) dintre leucocite – rol în reacţiile alergice şi în
infecţiile parazitare
 Bazofile (0 – 1%)

Leucocitele fără granulaţii în citoplasmă şi cu nucleul nesegmentat au fost denumite

mononucleate şi sunt de mai multe feluri.

4
 Limfocitele- sunt cele mai numeroase mononucleate, au rol în apărarea împotriva
infecţiilor virale, tuberculoase şi a neoplaziilor.
Se pot clasifica în:
Limfocite B – rol în producerea de anticorpi (imunitate umorală)

Limfocite T, din acestea categorie fac parte şi limfocitele NK (natural killer) – rol în
apărarea antitumorală

Plasmocitele reprezintă o populaţie mai evoluată de limfocite care se regăsesc în

măduva și au rol în producerea anticorpilor. Monocitele sunt mononucleate mai puţin
numeroase. O parte dintre acestea migrează în ţesuturi unde se numesc macrofage (rol de
eliminare a unor resturi, apărare antivirală şi antiparazitară).

Trombocite
Valorea normală a trombocitelor este: 150000 – 370000/milimetru cub de sânge

Cele mai mici celule sanguine, anucleate şi sunt dispuse în grămezi sau grupe. Rolul
acestora este de a iniţia procesul de oprire a unei sângerări (hemostază). Durata lor de viaţă nu
depăşeşte câteva zile, ca şi în cazul majorităţii globulelor albe, fiind distruse la nivelul splinei.

5
2. FUNCŢIILE SÂNGELUI.
Funcţia circulatorie
- prin volumul şi proprietăţile sale fizicochimice, sângele contribuie la menţinerea şi
reglarea presiunii sanguine.
Funcţia respiratorie.
- sângele realizează transportul de gaze de la plămâni la ţesuturi, asigurând aportul de
oxigen necesar desfăşurării nor-male a proceselor energetice tisulare
- la nivel tisular, cedarea oxigenului este însoţită de preluarea bioxidului de carbon
rezultat din respiraţie şi transportarea sa către zona de eliminare alveolocapilară.
Funcţia excretorie.
- se realizează prin faptul că sângele este principalul transportor al cataboliţilor de la
nivel tisular la nivel de organe excretoare.
Funcţia nutritivă.
- sângele reprezintă principalul mijloc de legătură între ţesuturile şi organele de
absorbţie a principiilor alimentare.
Funcţia de menţinere a echilibrului hidroelectrolitic.
- una din condiţiile fundamentale ale homeostaziei organismului – menţinerea
echilibrului hidroelectrolitic între cele trei compartimente ale mediului intern – se realizează
cu intervenţia sângelui.
Funcţia de termoreglare.
- menţinerea temperaturii constante a organismului (homeotermia) reprezintă un
element de bază al homeostaziei generale, condiţionând viteza şi randamentul reacţiilor
metabolice.
Funcţia de apărare.
- sângele reprezintă o importantă barieră în calea agresiunii antigenice
- această funcţie se realizează prin intermediul unor proteine specifice (anticorpi),
precum şi prin intermediul elementelor figurate specializate (leucocitele).
Funcţia de reglare a principalelor funcţii a organismului.
- sângele intervine, prin proprietăţile sale fizicochimice şi prin substanţele active
conţinute, în reglarea funcţiilor circulatorii, digestive, excretorii, etc.
Asigurarea unităţii organismului.
- realizând o cale de legătură directă între cele mai diferite sisteme şi ţesuturi, sângele
reprezintă, un mijloc de asigurare a simultaneităţii de acţiune a organelor şi sistemelor,
simultaneitate ce conţionează adaptarea la condiţiile mediului ambiant.

6
3. PROPRIETĂŢILE SÂNGELUI

Culoarea.
- sângele are culoarea roşie
- aceasta se datorează hemoglobinei din hematii
- sângele recoltat din artere (sânge arterial) este de culoare roşu-deschis (datorită
oxihemoglobinei), iar sângele recoltat din vene (sânge venos) are culoare roşu-închis (datorită
hemoglobinei reduse şi a carbohemoglobinei)
- când cantitatea de hemoglobină din sânge scade, culoarea devine roşu-palid.

Densitatea.
- sângele este mai greu decât apa
- densitatea sângelui are valoarea 1055 g/l
- plasma sanguină are o densitate de 1025 g/l
- această proprietate a sângelui depinde de componentele sale şi în special de
hematii şi proteine.

Vâscozitatea.
- valoarea relativă a vâscozităţii sângelui este de 4,5 faţă de vâscozitatea apei,
considerată egală cu 1.
- vâscozitatea determină curgerea laminară (în straturi) a sângelui prin vase.
- creşterea vâscozităţii este un factor de îngreunare a circulaţiei.

Presiunea osmotică şi presiunea coloidosmotică (oncotică).

- în orice soluţie, apare o presiune statică suplimentară ce poate fi pusă în
evidenţă separând, printr-o membrană semipermeabilă, solventul de soluţia respectivă.
- membrana semipermeabilă permite trecerea solventului şi împiedică deplasarea
substanţei dizolvate de o parte şi de cealaltă a ei.
- în aceste condiţii apare fenomenul de osmoză, ce constă în deplasarea
moleculelor solventului prin membrană spre compartimentul ocupat de soluţia respectivă.
- valoarea presiunii osmotice a lichidelor corpului (mediu intern şi lichidul
intracelular) este de cca 300 osm/litru.
- presiunea osmotică a substanţelor coloidale (proteinele) se numeşte presiune
coloidosmotică (oncotică) şi are valoarea de 28 mmHg.

7
 Reacţia sângelui.
- reacţia sângelui este slab alcalină.
- se exprimă în unităţi pH.
- pH-ul sanguin are valoarea cuprinsă între 7,38 – 7,42, fiind menţinut prin
mecanisme fizicochimice (sistemele tampon) şi biologice (plămân, rinichi, hematie etc.).

Temperatura.
- la om şi la animalele cu sânge cald (homeoterme), temperatura sângelui variază
între 35oC (în sângele din vasele pielii) şi 39o C (în sângele din organele abdominale)
- deplasarea continuă a sângelui prin organism contribuie la uniformizarea
temperaturii corpului şi ajută la transportul căldurii din viscere spre tegumente, unde are loc
eliminarea acesteia prin iradiere
- sângele, astfel „răcit”, se reîntoarce la organele profunde, unde se încarcă cu
căldură.

4. Factori de care depinde circulaţia sângelui în sistemul vascular

Sistemul circulator poate fi comparat cu un sistem fizic de transport format dintr-

o pompă şi o reţea de tuburi. El se deosebeşte printr-un regim de funcţionare foarte variabil,
din cauza mai multor factori, la rândul lor variabili:

Volumul sângelui
Volumul sângelui (volemia) influenţează presiunea sângelui. El depinde de schimburile dintre
sânge şi celelalte componente ale mediului intern.

Vâscozitatea sângelui
Vâscozitatea sângelui influenţează pierderile de presiune prin frecare şi face ca presiunea să
scadă continuu de la nivelul ventriculelor până la întoarcerea în atrii.

Debitul cardiac
Debitul cardiac este reglat în funcţie de efort prin acţiunea sistemului nervos şi a unor
hormoni. Când efortul creşte, el măreşte presiunea sângelui.

8
 Calibrul vaselor
Calibrul vaselor este, de asemenea, reglabil. De el depind: presiunea sângelui şi repartizarea
lui în diferite teritorii. Pe măsura depărtării de inimă, calibrul individual al vaselor scade, dar
suma secţiunilor creşte.

Elasticitatea vaselor
Elasticitatea vaselor, care scade cu vârsta, influenţează presiunea şi regimul de curgere a
sângelui.

5. Modificările sângelui după efortul fizic

Functiile sangelui sunt influentate direct sau indirect de efortul fizic cand se solicita
functia de transportor de O2. Ca urmare a efortului au loc modificari in plasma si in
elementele figurate. Plasma scade datorita pierderilor de apa prin transpiratie si prin aceasta
creste in mod relativ numarul de elemente figurate. Prin scaderea plasmei numarul de hematii
este relativ. Leucocitele - se cunosc doua faze - prima in care dupa un efort mare leucocitele
pot sa scada iar cea de-a doua faza cand pot sa creasca.
Glicemia - creste in starea de start din cauza adrenalinei si noradrenalinei. In efortul de
scurta durata glicemia se mentine in stare normala. In eforturile de lunga durata cade glucoza
la 60mg% sub nivelul de 80%. In eforturile de lunga durata este acceptat si recomandata
alimentarea pe parcurs.
Acidul lactic - creste la inceputul efortului in primele 15 min; concentratia normala in
sange este de 10-20mg%. In efortul prelungit, in lipsa O2, acidul lactic devine toxic
impiedicand refacerea ATP-ului si impiedicand efortul.
Potasiul - in unele eforturi creste iar in cele foarte mari scade.
Sodiul si clorul - in eforturile fizice mari se produce hiponatremia si hipocloremia - se
trateaza prin tratament preventiv cu saruri minerale.

Bibliografie

1. Fiziologia și ergofiziologia activităților fizice – Bogdan-Alexandru Hagiu : Editura

Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2014
2. Fiziologie - Leon Zăgrean - București: Editura Universitară Carol Davidia, 2012

9
3. https://www.scientia.ro/biologie/organismul-uman-functionare-boli-si-remedii/
1892-sangele-compozitie-rol-boli-asociate.html?
fb_comment_id=1277931445555952_2267510339931386
4. http://www.scritub.com/medicina/ANATOMIA-SI-FIZIOLOGIA-
SANGELU112718134.php
5. https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/anatomie/fiziologia-sangelui-191238.html

10