Transfuzie sangvină: Centru

transfuzii sânge, Donatori de

sânge, Grupe sangvine.
Grupele de sânge din sistemul AB0
Schema transfuziei
 Grupele de sânge din sistemul Rh

Imunizarea prin sânge Imunizarea prin sarcina

 Ce este transfuzia de sânge?
Transfuzia de sânge este un tratament medical ce constă în înlocuirea sângelui
sau a unor componente sanguine care s-au pierdut printr-o sângerare (într-un
accident, operație sau boală).

• Unele boli, ca hemofilia, împiedică organismul să producă unele

componente ce lipsesc din sânge.
• Transfuziile sau administrarea componentelor ce lipsesc din sânge sunt
folosite în tratamentul acestor boli.
• Sângele integral este rareori folosit în transfuziile de sânge chiar și atunci
când este nevoie de transfuzii pentru hemoragii.
• De obicei, numai unele componente ale sângelui (preparate de sânge) sunt
folosite pentru transfuzii (eritrocitele (celule roșii), plasma, albuminele
(proteine), trombocitele și factorii de coagulare).
 Când este necesară o transfuzie de sânge?

Este nevoie de o transfuzie de sânge atunci când s-a pierdut o cantitate

semnificativă de sânge sau când organismul nu poate reface cantitatea de
sânge pierdută sau pierde în continuu un component important al sângelui.
Sângele se poate pierde în:
- accidente sau intervenții chirurgicale majore,
- boli care pot duce la pierderi de sânge (hemoragii) ex. ulcer gastric activ,
- boli ce distrug celulele sângelui ex. anemia hemolitica, trombocitopenia.
 Care sunt efectele secundare ale transfuziei de sânge?

Deși este imposibilă transfuzia de sânge fără nici un efect secundar, în țările
în curs de dezvoltare și în țările dezvoltate, sângele din transfuzii este necontaminat
(fără nici un germene, bacterie, virus).
Sângele recoltat pentru transfuzii este testat cu grijă pentru microorganisme
patogene.
Transmiterea de boli prin transfuzii de sânge este foarte rară în zilele noastre
și s-a constatat că sunt șanse de 1 la 1.000.000 de unități de sânge transfuzate.
Cel mai important risc într-o transfuzie de sânge este administrarea de sânge
cu grupa sangvină incompatibilă. Se întâmplă cam la 1 din 14.000 de transfuzii.
Transfuziile de sânge cu grupa de sânge greșită pot duce la o reacție severă,
uneori amenințătoare de viață.
Chiar și cu grupa de sânge corespunzătoare, poate exista o reacție ușoară cu
dispnee (dificultatea în respirație), durere, palpitații, frisoane și hipotensiune.
 Ce sunt grupele de sânge și de ce sunt ele importante?

Grupa de sânge indică markerii specifici (antigenii) eritrocitelor și

plasmei unui om. Acești markeri permit corpului să recunoască sângele ca
fiind propriu.
Dacă se folosește sânge cu alt tip de grupă sangvină, sistemul nu îl
recunoaște ca propriu și îl distruge rezultând o reacție post-transfuzională.
O reacție ușoară la transfuzia de sânge este îngrijorătoare, dar este
foarte rar amenințătoare de viața atunci când este tratată imediat.
O reacție gravă la transfuzia de sânge poate fi fatală.
 Cea mai importantă clasificare a tipurilor de grupe de sânge este
sistemul ABO și sistemul Rh.
Sistemul ABO constă în grupele de sânge A, B, AB și O.
Persoanele cu sângele de tip AB sunt considerați primitori universali
pentru ca ei pot primi orice tip de sânge din sistemul ABO.
Persoanele cu grupa de sânge O sunt numiți donatori universali
deoarece pot dona sânge persoanelor cu orice grupa de sânge din sistemul
ABO.
Tipurile de sânge din sistemul Rh pot fi Rh pozitive sau Rh negative.
O persoană a cărei grupă de sânge este A+ are sânge de grupa A din
sistemul ABO și Rh pozitiv.
Există peste 100 de alte subgrupe de sânge minore care pot da uneori
reacții ușoare la transfuzii și pot determina, foarte rar, reacții severe.
 Indicațiile transfuziilor de sânge

Transfuziile folosesc în tratamentul pierderilor de sânge (hemoragiilor)

sau pentru suplimentarea fracțiunilor de sânge care nu se pot reface.
Tratamentul hemoragiilor
Hemoragiile pot fi rezultatul unor accidente, a unor intervenții
chirurgicale majore sau boli care distrug eritrocitele sau trombocitele, două
componente importante ale sângelui.
Dacă se pierde prea mult sânge (hipovolemie), corpul nu mai poate
menține o presiune normală a sângelui și intră în șoc.
Pierderea de sânge scade, de asemenea, și numărul de celule
transportoare de oxigen ceea ce duce la oxigenarea insuficientă a organismului.
 Sângele integral este folosit foarte rar pentru tratamentul pierderilor de
sânge.
În locul acestei proceduri, pacientul primește fracțiunea de sânge care
îi lipsește cel mai mult.
Dacă persoana a pierdut multe eritrocite i se dă masă eritrocitară.
Dacă are volumul de plasmă scăzut i se administrează plasmă și alte
fluide pentru a menține presiunea sângelui.
Dacă a pierdut foarte mult sânge are nevoie și de factori de coagulare
sau trombocite pentru a preveni sângerările.
Sângele pierdut în timpul unei operații poate fi recuperat, filtrat și
transfuzat pacientului.
Acest procedeu reduce cantitatea de sânge nou care ar trebui
transfuzat.
 Donarea de sânge

Sângele este recoltat de la voluntari care pot dona o dată la 8 săptămâni. Pentru a dona
sânge trebuie îndeplinite următoarele condiții:
- vârsta de cel puțin 17 ani
- greutatea de cel puțin 50 kg
- sănătos clinic.
Centrele de donare au 5 etape de protecție a rezervelor de sânge împotriva infecțiilor:
- screeningul donatorului.
Pentru a dona sânge trebuie completat un chestionar despre starea de sănătate,
antecedente (istoria bolilor), călătoriile în țări unde sunt frecvente anumite boli și despre
comportamentele care pot crește riscul de a contacta unele boli, ca sexul neprotejat și
consumul de droguri.
Se verifică temperatura corpului, tensiunea arterială și volumul de eritrocite dintr-o
mostră de sânge.
Nu poate dona sânge persoana care nu face față acestor teste de screening, care poate
fi expusă unor boli infecțioase sau este anemică.
- listele donatorilor respinși. Organizațiile care recoltează sânge trebuie să
păstreze liste cu numele persoanelor care sunt respinse pentru totdeauna din
programul de donații. Potențialii donatori trebuie să fie cautați și pe aceste
liste. Pe listele donatorilor respinși se află oameni care au avut cancere de
diferite tipuri, care au avut după vârsta de 11 ani sau au risc crescut pentru
SIDA.
- testarea sângelui. După donare, fiecare unitate de sânge este verificată
pentru unele boli cu transmitere prin sânge, ca de exemplu hepatita B,
hepatita C. Dacă este gasită vreo boală, sângele este aruncat.
- carantina. Sângele donat este păstrat separat și nu poate fi utilizat decât
după ce trece cu bine toate aceste teste.
- asigurarea calității. Centrele de transfuzii trebuie să țină evidente stricte
asupra fiecarei unități de sânge. Dacă apare o problemă la donarea unei
unități de sânge, centrul de transfuzii trebuie să avertizeze centrele de
donare și să colaboreze pentru rezolvarea problemei.
 Riscurile transfuziei de sânge

Riscurile transfuziilor de sânge includ reacțiile la transfuzii (reacții mediate imun),

reacțiile nonimune și infectarea sângelui.
Reacțiile mediate imun
Reacțiile mediate imun apar când sistemul imunitar atacă fragmente din sângele
transfuzat sau când sângele transfuzat este cauza unor reacții alergice.
Majoritatea reacțiilor la transfuzii apar datorită erorilor de compatibilitate a
sângelui primitorului cu sângele transfuzat. Aceste erori administrative pot aparea datorită
etichetării greșite a unităților de sânge sau a etichetelor nelizibile.
Se depune mult efort pentru prevenirea acestui tip de erori care intervin
aproximativ o dată la 14000 de transfuzii. Chiar și administrarea grupei de sânge
corespunzătoare poate duce la reacții ușoare post-transfuzionale.
Aceste reacții pot fi ușoare sau severe. În majoritatea cazurilor, cele ușoare nu sunt
fatale dacă se intervine la timp. Totuși și reacțiile ușoare pot fi ingrijorătoare. Reacțiile
severe pot fi fatale.
Exista câteva reacții mediate imun.
- Reacțiile febrile nehemolitice produc febra și frisoane fără hemoliză. Aceasta este cea mai
frecventă reacție post-transfuzională. Poate apare chiar și atunci când sângele a fost
compatibil și corect transfuzat. Cu cât mai multe tranfuzii primește un om cu atât mai mult
crește riscul apariției unei astfel de reacții.
- În reacțiile hemolitice, hematiile transfuzate sunt distruse de sistemul imun al persoanei
primitoare. Această reacție are loc cel mai frecvent în cazul incompatibilității de grupă
sanguină ABO sau Rh, dar mai pot fi implicate și unele dintre subtipurile minore de sânge,
cazuri în care reacțiile pot fi fatale.
- Reacțiile alergice pot fi severe sau ușoare. Reacțiile alergice ușoare pot include
(mâncărimi), urticarie și respirație dificilă. Reacțiile alergice severe pot include șocul
anafilactic, un răspuns fatal.
- o reacție imună la trombocite, în sângele transfuzat, duce la distrugerea lor. Persoanele care
dezvoltă o astfel de reacție pot avea dificultăți în găsirea unui sânge care să nu dea această
reacție.
- În ocazii rare o reacție imună post-transfuzională poate ataca plămânii primitorului
(transfuzia cu reacție încrucișată și insuficientă respiratorie acută). Duce la dificultate la
respirație și alte simptome. Majoritatea se refac complet după o astfel de reacție.
 Reacții non-immune

Reacțiile non-imune implică alterări fizice ale sângelui datorită transfuziei.

- hipervolemia (supraîncărcarea circulatorie) apare când se administrează prea
multe lichide în timpul transfuziei, în mod special în cazul în care primitorul nu
a pierdut sânge înaintea transfuziei.
Hipervolemia poate necesita tratament cu (diuretice) care să crească
diureza (eliminarea de urină) pentru a ajuta corpul să elimine lichidul în exces
- supraîncărcarea cu fier (post-transfuzională) apare când este transfuzată o
cantitate mare de sânge integral sau de hematii.
Când hematiile mor, fierul din hemoglobina este eliberat și este stocat în
corp. De vreme ce fierul este eliminat foarte încet de organism, cantitățile mari
de fier care ajung în corp pot depăși capacitatea acestuia de a-l stoca.
Supraîncarcarea cu fier poate fi tratată cu medicamente fixatoare de fier.
 Transmiterea de boli infecțioase

Transmiterea unor boli infecțioase virale ca hepatita B, hepatita C sau HIV prin
transfuziile de sânge, a devenit rară datorită măsurilor luate asupra recoltării, testării,
păstrării și transfuzării sângelui.
Transmiterea unor boli infecțioase posttransfuzionale in tarile dezvoltate si in
curs de dezvoltare apare doar o data la 1.000.000 de unitati transfuzate. Riscul unei
infectii cu o boala cu transmitere prin sange este mai mare in tarile mai putin
dezvoltate. Este posibil ca sangele, in special trombocitele, sa fie contaminat in
momentul donarii sau dupa acest moment.
Transfuzia cu sange infectat (sange contaminat cu bacterii) este destul de mică
datorită măsurilor luate în timpul donării și la manipularea acestuia.
Un risc mai mare il prezinta transfuzia cu masa trombocitara. Spre deosebire de
celelalte componente ale sângelui, trombocitele pot fi păstrate la temperatura camerei.
Dacă există bacterii, acestea se vor multiplica și vor produce o infecție după
transfuzare.
 Primirea de sange transfuzat

Înainte de transfuzia de sânge, sangele primitorului este testat pentru a

determina grupa de sange. Sangele sau fractiunile de sange care sunt
compatibile cu sangele primitorului vor fi comandate de acest sange poate fi
retestat la laboratorul spitalului pentru confirmarea grupei.
O mostra din sangele donatorului este combinata cu o mostra din sangele
primitorului pentru a verifica daca da reactii de hemoliza sau aglutinare.
Inainte de transfuzia propriu-zisa, medicul si asistentele medicale verifica
eticheta de pe punga de sange si o compara cu sangele primitorului a carui
grupa este trecuta in fisa medicala a pacientului.
Doar cand toata lumea ajunge la concluzia ca aceasta este grupa corecta
de sange, se trece la transfuzare.
Daca pacientul primeste grupa de sange gresita apare o reactie
posttransfuzionala, usoara sau severa.
 Primirea de sange transfuzat

Daca pacientul s-a pregatit pentru transfuzie cu propriul sange (donare

autologa), combinarea sangelui nu este necesara, dar eticheta este verificata si
de medic si de asistente pentru a confirma ca este sangele primitorului.
Este necesar un cateter intravenos.
Legatura intre cateter si transfuzie este facuta de un tub si punga cu sange
este asezata mai sus de nivelul corpului.
Sangele va trece usor in vena.
Medicul sau o asistenta monitorizeaza transfuzia pentru detectarea
incipienta a unor reactii adverse.
 Centrul de transfuzii de sânge

In 1824, James Blundell execută la Londra prima transfuzie de la om

la om, el fiind considerat de unii autori „parintele transfuziei moderne”.
In tara noastra practica transfuzionala incepe sa se manifeste cu
modestie, abia dupa anul 1850.

In 1851, o revista din Iasi publica drept un eveniment de mare senzatie

pentru epoca respectiva, experimentul doctorului francez Auguste Nelaton
care executase la Paris, o transfuzie unei gravide internata de urgenta cu
hemoragie masiva.
Doi ani mai tarziu, in 1853 Dr. Carol Davila face o incercare similara la
Bucuresti.
Abia în 1923 se fac primele incercari de transfuzie efectuate prin
metoda directa cu seringa “Marian Popescu“.
 Centrul de transfuzii de sânge

1925 – apare primul serviciu de transfuzie sanguina organizat la

Spitalul Filantropia din Bucuresti condus de dr Virgil I Ionescu.
1934 – se fac primele transfuzii de sange conservat pana la 9 zile
1935 – Primul Congres International de Transfuzie Sanguina la Roma
unde dr Virgil Ionescu raporteaza 1000 de transfuzii de sange realizate cu
control probe de compatibilitate directa (Jeanbreau)
 In 1941 apare primul Centrul de Colectare si Transfuzie de Sange din
tara – Eforia Spitalelor- condus de dr Virgil I. Ionescu.
In 1947 se fac in Centrul din Bucuresti primele incercari de preparare a
plasmei terapeutice, si pentru prima data se prepara in tara seruri anti-Rh
selectandu-se donatori Rh negativ pentru maternitati .
In 1949, datorita experientei acumulate si intelegandu-se marea valoare
a existentei unui serviciu transfuzional promt si competent Ministerul Sanatatii
infiinteaza si organizeaza primele Centre de recoltare, conservare si transfuzie
de sange din tara, avand ca for coordonator si indrumator metodologic,
Centrul de Hematologie si Transfuzie din Bucuresti.
 In 1954 Centrului de Hematologie si Transfuzie din Bucuresti i s-a
atribuit un sediu pe care il ocupa si astazi, o cladire realizata de marele
arhitect Prager.
Din 1984, Centrul de Hematologie Bucuresti a devenit Centru
Cooperator O.M.S. in probleme de de hematologie si transfuzie ceea ce
demonstreaza aprecierea de care se bucura institutia in cadrul acestui
prestigios organism international.
Din anul 1995 activitatea transfuzionala s-a organizat in Centrul de
Transfuzie Sanguina al Municipiului Bucuresti, centre de transfuzie regionale
si judetene coordonate de Institutul National de Hematologie Transfuzionala.
 Donarea de sânge este un act voluntar, anonim şi neremunerat.
Pentru a putea deveni donator de sânge, trebuie să îndeplineşti următoarele
condiţii:
• Să fii cetăţean român cu domiciliul în România sau cetăţean al Uniunii
Europene cu reşedinţa în România
• Să ai vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
• Să ai greutatea cuprinsă în intervalul 50 - 100kg femeile şi 60 - 110kg bărbaţii
• Tensiune arterială sistolică să fie între 10 şi 18mmH
• Să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale
• Femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală
• Să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 24 de ore înaintea
donării
Să nu ai/să nu fi avut următoarele:
• Afecţiuni cardiovasculare
• Afecţiuni ale sistemului nervos central
• Tendinţa patologică la sângerare
• Afecţiuni ale tractului gastrointestinal
• Afecţiuni ale tractului genitourinar
• Afecţiuni hematologice
• Afecţiuni renale
• Afecţiuni metabolice şi endocrine
• Afecţiuni ale sistemului respirator
• Alergii
• Afecţiuni reumatologice şi imunologice
• Afecţiuni dermatologice
• Intervenţii chirurigicale
• Boli profesionale
• Boli infecţioase şi parazitare
• Afecţiuni maligne
• Encefalopatie spongiforma transmisibilă
Înainte de a dona:
• Înainte de recoltare poţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent,
legume, fructe
• Fără proteine, grăsimi (lapte, unt, carne, etc)
• Nu fuma înainte şi după donare cu o oră

La donare trebuie să te prezinţi cu unul dintre următoarele documente:

• Buletin sau carte de identitate, în original
• Document provizoriu de identitate, în original
• Carnet de conducere eliberat în România, în original
• Carte de alegător, în original
• Carnet de serviciu, în cazul militarilor
• Paşaport, în original
• Paşaport, pentru cetăţenii altor state care locuiesc în România de cel puţin un an
Etapele donării:
• Informare asupra importanţei sângelui, procesul de donare, beneficiile şi riscurile donării
• Selectarea donatorilor - se va avea în vedere siguranţa donatorului şi a pacientului care
va primi produsele sanguine
• Constituirea unui dosar medico-administrativ (completarea unor documente, atribuirea
unui cod de identificare cu caracter unic etc.)
• Examen medical (anamneză şi examen clinic)
• Control biologic predonare (stabilire grupa sanguină, RH, hemoglobină, glicemie etc.)
• Recoltarea de sânge (eprubete-pilot din care se realizează analizele biologice şi alte teste
şi sânge destinat obţinerii de produse sanguine pentru transfuzii)
• Repaus post-donare timp de 10 minute pentru a se asigura acomodarea organismului cu
pierderea de sânge

Cât se donează:
La o donare se recoltează 450 ml – 500 ml de sânge, cantitate ce se reface: ca
volum în câteva ore, celular în 2 săptămâni.
Siguranţa donării:
• Trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă şi de unică folosinţă.
• Nu există riscul contaminării cu HIV sau alte virusuri.
• Senzaţia de leşin sau de oboseală după donare este întâlnită rar.
• Poţi dona doar dacă starea de sănătate îţi permite şi te simţi bine.

După donare:
Este recomandat să creşti consumul de lichide în primele 24 de ore după donare
 Frecvenţa donărilor de sânge total nu poate depăşi: 5 donări pe an pentru bărbaţi
şi 3 donări pe an pentru femei.

 Intervalul între două donări este de cel puţin 8 săptămâni.

 Beneficii pentru organism:

Sângele este împrospătat, imunitatea organismului creşte, riscul de paralizie şi
accident vascular se reduc cu 30%.
Un plus?
În urma donării de sânge, rezistenţa organismului la şocuri creşte, astfel că,
dacă vei suferi un accident, reacţia organismului îi va ajuta pe medici, acesta fiind deja
obişnuit cu pierderea de sânge şi înlocuirea lui.