ACCIDENTE SI INCIDENTE

TRANSFUZIONALE
CORICIUC ANICA MINODORA
 CUPRINS
Scurt istoric
Determinarea grupelor de sânge
Reacții mediate imun
Reacții non-imune
Prevenire și managementul accidentelor
posttransfuzionale
Bibliografie
 SCURT ISTORIC
Încă din paleolitic exista credinţa că sângele înseamnă viaţă.
Vechii egipteni se îmbăiau în sângele victimelor, iar în Roma antică se bea sânge
proaspăt de la un gladiator în scop terapeutic.
În1667 Jean Denis execută prima transfuzie la om, de la oaie la om, după care
execută numeroase transfuzii de la miel la om. Transfuziile omologe, de la om la om, s-
a constatat, în secolul XIX, că provoacă şi ele accidente.
Prima transfuzie reuşită de la om la om a fost comunicată de J.B.Blundell în 1818.
În1900 Karl Landsteiner a descoperit grupele sangvine.
După 1940 este descoperit şi factorul Rh,(denumit astfel deoarece se lucra pe
maimuţe Rhesus). Apoi, s-au descoperit numeroasele sisteme antigenice: M, N, L, K,
Lewis, HLA etc.
La începutul secolului XX s-a descoperit mecanismul imunologic care stă la baza
accidentelor transfuzionale, rezultat al unei reacţii antigen-anticorp ce determină
aglutinarea şi hemoliza.
 SISTEMUL ABO
 Antigenele ABO sau aglutinogenele se găsesc pe suprafaţa tuturor
celulelor organismului şi chiar în lichidele biologice, însă importanţă
practică au doar cele de pe suprafaţa eritrocitelor.
 Sinteza antigenelor ABO începe încă din luna a 3-a de viaţă intrauterină, se
definitivează la aproximativ 6 luni – 1an după naştere, după care antigenele
rămân neschimbate toată viaţa.
 Substratul pentru sinteza antigenelor A şi B îl reprezintă antigenul H, ale
căror gene A şi B codifică câte o transferază, în timp ce gena O nu codifică
nici o transferază, deci în prezenţa acesteia antigenul H rămâne neschimbat,
fiind prezent pe eritrocitele de grup O.
 Prin combinarea celor 3 gene(A,B,O) pot rezulta 6 genotipuri:
AA,BB,AO,BO,AB,OO, dar numai 4 fenotipuri: A,B,AB,O, reprezentând
grupele sangvine.
 SISTEMUL ABO
 Aglutininele sistemului ABO sunt:
- anticorpi anti-A (α)
- anticorpi anti-B (β)
şi sunt imunoglobuline M sau G
 Aglutininele pot fi:
- naturale, apar în plasmă în absenţa aglutinogenelor specifice
- imune, apar consecutiv unei imunizări ( transfuzii sânge sau sarcini cu
feţi cu grupă incompatibilă cu a mamei sau chiar prin pătrunderea în organism
a unor bacterii sau virusuri ce prezintă structuri biochimice asemănătoare
antigenelor eritrocitare)
 Aglutininele se găsesc în plasma sangvină.
 SISTEMUL ABO
Se descriu 4 grupe principale:
 Grupa O - pe eritrocite nu este prezent nici aglutinogenul A nici B
- în plasmă se găsesc ambele aglutinine α şi β
 Grupa A - pe eritrocite se găseşte aglutinogenul A
- în plasmă aglutinina β
 Grupa B - pe eritrocite se găseşte aglutinogenul B
- în plasmă aglutinina α
 Grupa AB - pe eritrocite aglutinogenele A şi B
- în plasmă lipsesc ambele aglutinine
Cunoaşterea grupei de sânge este importantă pentru determinarea
compatibilităţii în cazul transfuziilor de sânge.
Incompatibilitatea ABO materno-fetală poate cauza icter neonatal, cu
evoluţie mai uşoară decât incompatibilitatea de Rh.
 SISTEMUL Rh
 Un alt antigen prezent pe suprafaţa eritrocitelor, leucocitelor, trombocitelor precum
şi în anumite tesuturi este antigenul D, ce aparţine sistemului Rh. Acesta are un
caracter antigenic foarte crescut faţă de celelalte antigene ale acestui sistem.
-cei care posedă acest antigen sunt Rh pozitivi( 85% din populaţie), iar cei
care nu au antigenul D sunt Rh negativi ( 15% din populaţie)
 Serul uman al persoanelor Rh negative nu conţine în mod normal anticorpi pentru
antigenul D. Aceştia se dezvoltă după ce persoana ia contact cu cu antigenul Rh
( transfuzii, sarcini cu feţi Rh pozitivi). Primul contact este sensibilizant, dar al
doilea generează reacţii grave.
 Incompatibilitatea materno-fetală implică monitorizarea sarcinii, conflictul
imunologic între mamă şi făt poate duce la apariţia bolii hemolitice a nou-
născutului( ajungând chiar la hidrops fetal).
 Cu o densitate mai mică pe suprafaţa eritrocitelor se găsesc şi alte antigene: C-c, E-
e.
ALTE ANTIGENE ERITROCITARE

Kell (K,k) - au importantă transfuzională deoarece anticorpii

anti-Kell imuni apar relativ frecvent şi pot determina hemoliza
Duffy - anticorpii de tip imun apar rar, dar pot fi periculoşi
Kidd - anticorpii de tip imun apar rar
DETERMINAREA GRUPELOR SANGUINE ŞI A
RH-ului
Determinarea grupelor de sânge se face prin aglutinare:
Determinarea aglutinogenelor – hematii de la pacient cu
seruri hemotest A,B,O( seruri ce conţin aglutinine)- metoda Beth-
Vincent
Determinarea aglutininelor – hematii de grup cunoscut
( ce conţin aglutinogenele) cu ser de la pacient- metoda Simonin
Determinarea Rh-ului se face prin punerea în contact a
hematiilor pacientului cu ser anti-Rh( ser ce conţine anticorpi
anti-D)
Determinarea grupelor de sânge, Rh, dar şi a fenotipului se
poate face şi pe linie electronică ( ex.DiaMed)
PROBELE DE COMPATIBILITATE
Se efectuează -pentru depistarea reacţiilor antigen-anticorp
-pentru depistarea anticorpilor regulari şi iregulari
Macrometode
 Proba Jeanbreau la rece: proba directă- sânge donator+plasma primitor
Proba Jeanbreau la cald: în termostat la 37°C
Micrometode
Testul Coombs direct
Testul enzimatic
Testul salin
Proba biologică:
Proba Oelecker, la patul bolnavului când se transfuzează 20 ml
sânge, se observă cu atenţie pacientul dacă nu apar reacţii(febră, frison, urticarie,
dureri în lombe, semne de şoc anafilactic)
 ACCIDENTELE TRANSFUZIONALE
Acute Tardive
REACŢII MEDIATE IMUN REACŢII MEDIATE IMUN
 Reacţii hemolitice  Reacţii hemolitice întârziate
 Reacţie febrilă nonhemolitică
 Imunosupresia
 Reacţii alergice
 Boala grefă contra gazdei
 Reacţii anafilactice
 Purpura posttransfuzională
 Leziune pulmonară acută legată de
transfuzie REACŢII NONIMUNE
REACTII NONIMUNE  Supraîncărcarea cu fier
 Supraîncărcare circulatorie  Transmiterea de boli infecţioase
 Complicaţii metabolice
 Hemoliza nonimună
 Contaminarea bacteriană
REACŢII ACUTE MEDIATE IMUN
REACŢII HEMOLITICE

Sunt declanşate de anticorpi regulari ( eroare ABO) sau

de anticorpi iregulari( naturali sau imuni)
Incompatibilitatea în sistemul ABO se declanşează prin
fixarea anticorpului (anti-A sau anti-B) pe antigenul omolog.

Se produce hemoliza intravasculară.

Reacţia este foarte severă când se infuzează eritrocite de
grup A unui pacient cu grup O.
REACŢII ACUTE MEDIATE IMUN
REACŢII HEMOLITICE

Prezenţa altor anticorpi în sângele primitorului: anti Rh

D, Rh E, Rh c şi anti Kell pot determina forme mai
uşoare de hemoliză.
Antigenul Kidd şi Duffy activează complementul şi dau
reacţii de hemoliză intravasculară severă.
 REACŢII HEMOLITICE ACUTE
 Manifestările apar în primele minute cu: anxietate, hipotensiune,
constricţie toracică, dureri lombare, febră, frison, dispnee, tahipnee,
tahicardie
 După câteva ore apare hemoglobinuria şi oligo-anurie, semne ale
coagulării intravasculare diseminate şi insuficienţei renale..
 Dacă pacientul se află sub anestezie generală-se observă sângerare la
locul puncţiei venoase şi a plăgii operatorii( în pânză).
 Severitatea reacţiei depinde de :
-gradul incompatibilităţii
-volumul sângelui transfuzat
-rata administrării
 REACŢII HEMOLITICE ACUTE
CONDUITA ÎN FAŢA REACŢIILOR HEMOLITICE ACUTE
 Se întrerupe transfuzia de la primele simptome, cu menţinerea căii de
acces intavenos, dar cu schimbarea trusei de transfuzie
 Se administrează - soluţii cristaloide şi macromoleculare pentru
combaterea hipotensiunii arteriale
- diuretice(Manitol, Furosemid) cu menţinerea unui
debit urinar de 100 ml/h
- alcalinizarea urinii cu bicarbonat de Na
- utilizarea Dopaminei în doze dopaminergice poate fi
utilă
 Reacţia trebuie raportată la centru de transfuzie, iar sângele
netransfuzat şi o probă de sânge posttransfuzie vor fi transmise la centru
pentru investigare.
 REACŢIA FEBRILĂ NONHEMOLITICĂ
 Cea mai frecventă reacţie
 Se manifestă prin ascensiune febrilă cu 1-2 °C în primele 24h
posttransfuzie
 Poate fi însoţită de frison şi stare de disconfort
 Reacţia febrilă după transfuzie de concentrat eritrocitar este mediată
de anticorpii îndreptaţi împotriva antigenelor leucocitare ale
donatorului
 Reacţia febrilă după transfuzie de concentrat trombocitar se
datorează citokinelor ce se eliberează din leucocite în cursul
stocăriiconcentratului trombocitar
 Utilizarea produselor sărăcite în leucocite previn reacţiile febrile
 REACŢII ALERGICE
Reacţiile alergice sau urticariene sunt complicaţii minore,
asociate transfuziei de plasmă, concentrat eritrocitar sau
trombocitar.
Prezintă erupţii cutanate, prurit, cefalee, vertij.
Se întrerupe transfuzia, se administrează antihistaminice
După remiterea semnelor se poate continua transfuzia.
 REACŢIA ANAFILACTICĂ
Complicaţie rară, dar severă
Se manifestă prin: agitaţie psihomotorie, dificultate
respiratorie, tuse, bronhospasm, greaţă, vărsături, hipotensiune,
stop respirator.
Este consecinţa interacţiunii IgA ale donatorului cu anticorpii
anti-IgA formaţi la pacienţii cu deficit de IgA.
Se întrerupe transfuzia , se administrează epinefrină şi se
reface volemia
Profilaxia constă în administrare de concentrat eritrocitar
spălat
LEZIUNEA PULMONARĂ ACUTĂ LEGATĂ
DE TRANSFUZIE(TRALI)
TRALI este o complicaţie rară, dar severă, asociată cu
administrarea produselor ce conţin plasmă
TRALI este cauzată de plasma donatorilor ce conţin titruri
mari de anticorpi antileucocitari ce se fixează pe antigenele
corespunzătoare de pe leucocitele primitorului
Se manifestă prin detresă respiratorie, edem pulmonar,
hipoxemie, tahipnee, tahicardie, cianoză,hipotensiune şi febră
Tratamentul este suportiv
REACŢII NONIMUNOLOGICE ACUTE
SUPRAÎNCĂRCAREA CIRCULATORIE
Complicaţie a transfuziei rapide sau masive
Se manifestă prin dispnee, ortopnee, hipertensiune arterială
Profilaxia constă în ritm lent de administrare la persoanele
cu risc( nn, bătrâni, persoane cu insuficienţă cardiacă, renală)
REACŢII NONIMUNOLOGICE ACUTE
COMPLICAŢII METABOLICE
Intoxicaţia cu citrat
– prin scăderea concentraţiei plasmatice de Ca
Hipotermia
-administrare de produse păstrate la temperaturi joase
Hemoliza nonimună
-pacienţii pot prezenta hematurie cu sau fără febră prin liza eritrocitelor sub
acţiunea substanţelor chimice sau factorilor termici
Contaminarea bacteriană
-se produce în momentul donării, preparării sau de la un donator cu bacteriemie.
–pacienţii prezintă febră, frison,greţuri, hipotensiune; se întrerupe transfuzia şi
se raportează la centrul de tranfuzie
 REACŢII MEDIATE IMUN TARDIVE
Reacţii hemolitice tardive
-la pacienţii imunizaţi anterior de o transfuzie sau sarcină, nivelul pretransfuzional de
anticorpi este foarte scăzut şi anticorpii nu pot fi detectaţi. După transfuzia de hematii cu acest
Ag apare un răspuns imun secundar
-apar la un interval de 3-21 zile de la transfuzie
-prezintă clinic anemie hemolitică autoimună cu reticulocitoză
-creşte bilirubina indirectă
-testul Coombs direct pozitiv
Purpura posttransfuzională
-apare prin dezvoltarea anticorpilor antiplachetari
-se caracterizează prin trombocitopenie marcată,hemoragii mucoase, nazale, gastrointestinale
Imunosupresia posttransfuzională
- acest efect nu este bine determinat, dar transfuziile pot favoriza dezvoltarea proceselor
neoplazice şi a infecţiilor
Boala grefă contra gazdei
-boală rară, dar foarte gravă- mortalitate 90%
 REACŢII NONIMUNE TARDIVE
SUPRAÎNCĂRCAREA CU FIER
Apare în cazurile transfuziilor cronice de concentrat
eritrocitar
Se tratează cu chelatoare de fier
COMPLICAŢII INFECŢIOASE
Contaminare cu virus C, virus B , virusul deficienţei umane
tip I, virusul citomegalic, parvovirus.
Noile metode de screening, îmbunătăţirea selectării
donatorilor au redus semnificativ aceste riscuri de contaminare.
 CONCLUZII
Începând de la 1 ianuarie 2017 UTS Suceava a transfuzat produse
sangvine labile la un număr de 7025 de pacienţi.
În conformitate cu normele Sistemului de hemovigilenţă, de asigurare
a trasabilităţii şi Regulamentului privind sistemul de înregistrare şi
raportare în cazul apariţiei de incidente şi reacţii adverse severe legate de
colecta şi administrarea de sânge şi componente saguine umane în ultimul
an nu s-au înregistrat astfel de incidente sau accidente transfuzionale.
Utilizarea raţională a produselor sanguine labile, screeningul şi
selecţia atentă a donatorilor, educaţia medicală continuă a personalului
implicat în actul medical au reprezentat factori preventivi care au condus
la acest rezultat.