Explorarea în laborator a

metabolismului proteic. Proteinele

plasmatice.
 Sângele(100%)

Elementele
Plasma(55%)
figurate(45%):
1. eritrocite,
Apă(91-95%) Reziduul uscat (5-9%) 2. leucocite
3. trombocite

Subst. minerale Substante organice

1. Anionii
2. Cationii
Azotate Neazotate
1. Enzime 1. Glucide
2. Proteine 2. Lipide
3. Neproteice 3. Acizi organici
 Proteine
Proteinele – substanţe macromoleculare de
natură polipeptidică (alcatuite din lanturi de
aminoacizi).
• Au un rol fundamental atat prin funcţiile lor
structurale şi dinamice
• Spre deosebire de glucide, ce se acumulează în muşchi
şi ficat, sau lipide, ce se depun în ţesutul adipos,
proteinele şi AA nu depozitează.
 Clasificare proteinelor
După solubilitate:
• Globulare-solubile în apa: albuminele, globuline
• Fibrilare-insolubile în apa: proteinele cu rol structural
precum colagenul, keratina, elastina.
După funcție:
• Enzimatice: enzime ce catalizează reacții biochimice
• De transport: albumine și globuline.
 Clasificare proteinelor
După structura:
• Simple: conțin doar aminoacizi
• Complexe: conțin o parte proteica și una neproteica
• Lipoproteine: HDL, LDL-colesterolul
• Cromoproteine-proteine colorate: hemoglobina,
mioglobina
• Metaloproteine: feritina ce fixează Fe.
 Funcțiile proteinelor
• Structurală: de exemplu colagen- funcția de apărare, elastină.
• Energetică- ex. ceruroluplasmină transportă Cu
• De transport : hemoglobina, albumină, transferină,
mioglobina
• Enzimatică: catalizator mărește viteză reacției
• Contractivă: actina, miozina
• Reglatoare: reglarea concentrației hormonilor
• Plastică: sinteza multor substanțe
• De receptor: glicoproteinele, ionii, hormonii,bilirubină
indirectă.
 Proteinele plasmatice
• O proteină este considerată plasmatică dacă:
1) are concentratie mai mare in spaţiul plasmatic decât
extravascular;
2) işi desfăşoară principala funcţie in plasmă.
• Plasma sangvină conţine câteva sute de specii
proteice, in concentraţie totală de 65-85 g/1, ceea ce
corespunde unei cantităţi de 150-250 g proteine
circulante.
 Proteinele plasmatice
• Pentru determinarea / fracţionarea proteinelor din
plasmă se utilizează mai multe metode:
 - precipitarea salină a albuminelor şi globulinelor,
 - ultra-centrifugarea,
 - electroforeza liberă şi în zonă,
 - metodele cromatografice,
 - tehnicile imunologice etc.
 Funcțiile biologice ale proteinelor
plasmatice
• importantă rezervă proteică / aminoacidică
pentru organism;
• proteinele asigură presiunea coloid-osmotică
plasmatică;
• proteinele plasmatice asigură o
vâscozitate minimă posibilă a sângelui;
• îndeplinesc funcţia de vehicul nespecific şi/sau
specific în sânge prin fixarea pe suprafața lor a
unor substanţe micromoleculare organice şi
anorganice.
 Funcțiile biologice ale proteinelor
plasmatice
• Rol în apărarea umorală specifică a organismului -
imunoglobulinele, cu funcţii importante de anticorpi.
• O formă deosebită a proteinelor plasmatice biologic
active o constituie antiproteazele cu acţiune
anticoagulantă, dar şi antiinflamatoare.
• Participă la menținerea echilibrului acido-bazic
(EAB) (proteinele constitind 5-10% din capacitatea
totală de tamponare sanguină).
Metabolismul proteinelor plasmatice
• Concentraţia proteinelor plasmatice este un parametru
dinamic, determinat de trei factori principali:
1. Rata de sinteză.
2. Rata de eliminare (prin catabolism sau pierderi
externe).
3. Volumul de distribuţie între spaţiul intravascular şi
extravascular (inclusiv pierderile în lichidele de ascită
şi exudate).
 Sinteză
• Sinteza proteinelor plasmatice se realizeaza in:
 ficat: albuminele, globulinele, factorii coagularii cu exceptia F VIII, unele
apoproteine (apo B100, apoE, apo A)
 plasmocite: imunoglobulinele
 rinichi: renina, eritropoietina
 celulele intestinale: apoproteinele unor fractiuni lipoproteice (apo B48, apoA)
 glandele endocrine: hormonii polipeptidici (insulina, glucagonul, ACTH,
TSH, )
 macrofage (citokine, factori de complement şi inhibitori de proteaze),
• adipocite (factorul de necroză tumorală alfa (TNFa), interferonul, (GMCSF),
IL-6, IL-8, IGF-1, IL-1a, FGFb, rezistin, proteină inflamatorie macrofagală
(MIP- 1), adiponectina, leptină).

 Zilnic se sintetizează şi se degradează aproximativ 25 g de proteine

plasmatice. Nu există depozite intracelulare de proteine, cu excepţia celulelor
glandulare producătoare de hormoni de natură proteică.
 Caracteristicile principalelor
proteine plasmatice

• Marea majoritate sunt glicoproteine (cu un

conţinut variabil de carbohidraţi: 10-25%).
• Excepţie - albuminele, amilaza-a, proteina C
reactivă (PCR), b2 microglobulina (şi a altor
câteva mai puţin analizate), care sunt alcătuite
exclusiv din aminoacizi.
Clasificarea principalelor proteine
plasmatice
Clasificarea principalelor proteine
plasmatice
HOMEOSTAZIA PROTEINEMIEI
• Proteinemia totala (concentratia proteinelor
plasmatice) = 65-85 g/L
• Principalele fracţiuni proteice sunt:
 albuminele (60%)
 globulinele (40%) cuprind:
- a1- globuline (3-6%) – ex: α1 antitripsină, α1
antichimotripsină
- a2- globuline (6-12%) – ex.: antitrombina III (AT-III),
ceruloplasmina, eritropoietina, haptoglobina
- b- globuline (9-15%) – ex.: transferina, fibrinogenul,
factorul XII, proteina C reactivă
- γ- globuline (15-21%) – ex. : majoritatea
imunoglobulinelor, lizozimul.
 Modificările cantitative ale
proteinelor plasmatice
Valorile normale – 65-85 g/l
Modificările cantitative:
1. Hiperproteinemie
2. Hipoproteinemie
3. Disproteinemie
4. Paraproteinemie
 MODIFICĂRILE CANTITATIVE
ALE PROTEINEMIEI
HIPOPROTEINEMIA = ↓micșorarea
concentraţiei proteinelor plasmatice
a. RELATIVĂ
- apare in starile insotite de hemodilutie:
- perfuzii masive
- retenția hidrosalină (IRA faza de stare, IC congestivă)
- ↓ hematocritul
b. ABSOLUTĂ
Cauze:
• √ pierderi de proteine
• pe cale renală: sindromul nefrotic
• pe cale digestivă: enteropatia exudativă
• la nivel cutanat: plasmoragia din arsuri
 HIPOPROTEINEMIA
b. ABSOLUTĂ
• la nivelul aparatului respirator: bronsiectazii
• ↓sintezei proteice
• primara (determinata genetic)
• secundara unor carente de aminoacizi: inanitie, malabsorbtie
• secundara unor afectiuni hepatice cronice
• ↑catabolismului proteic (in sange ­↑compuşii azotaţi neproteici)
• ↑ nivelul hormonilor catabolizanti: DZ, infectii, tumori
• Consecinte:
• ↓ presiunii oncotice → iesirea apei din patul vascular → edem
+
• hipovolemie
• √ tulburari de coagulare
• √ tulburari de transport plasmatic → intoxicaţii medicamentoase
 HIPERPROTEINEMIA
a. RELATIVĂ
- apare in starile insotite de hemoconcentratie:
• depleția hidrosalină (transpiratii profuze, varsaturi
severe, diaree, diabet insipid, diabet zaharat etc.)
• ↑ hematocritul
b. ABSOLUTĂ
Cauze:
• ↑ ­productiei de imunoglobuline in:
• infectii
• boli autoimune
• plasmocitom (mielom multiplu), boala Waldenstrom
• posibil in leucemia limfoida cronica si in limfoame
→paraproteinemie + paraproteinurie
 Consecințe

• ↑ ­presiunii oncotice → atragerea apei din

interstiu in patul vascular → rar, hipervolemie.
• ↑ ­vascozității plasmei
• ↓ - sintezei altor fractii proteice → tulburări de
transport, coagulare, imunologice.
 DISPROTEINEMIILE
• DISPROTEINEMIILE = modificarea raportului dintre
fractiuniile proteice, cu alterarea raportului
albumine/globuline. Proteinemia, de regulă, nu se modifică
semnificativ deoarece creşterea sintezei unor fracţiuni
proteice este compensată prin scăderea sintezei altor
fracţiuni.
• Disproteinemia din inflamația acută:
• Cauze: leziuni tisulare (infarctul miocardic, tumori,
interventii chirurgicale, infectii, colagenoze) →
declansarea reacției de fază acută → ↑ sinteza proteinelor
de fază acută (a1-antitripsina, a1-orosomucoidul, a2-
haptoglobina, ceruloplasmina, proteina C reactiva,
fibrinogenul, componentele complementului)
• Caracteristici:
↓ albuminele
↑ ­a1- si a2-globulinele.
• Disproteinemia din inflamația cronică:
- este identică cu inflamația acută, la care se adaugă ↑ ­
gama -globulinelor (imunoglobuline).
 DISPROTEINEMIILE
Disproteinemia din bolile hepatice
• Cauze: hepatite cronice active, ciroza hepatică
→ deficit de sinteza a albuminelor datorită lezării
hepatocitului;
↑ ­ productia de Ig datorita hiperreactivitatii
tesutului reticuloendotelial hepatic;
defect de degragarea hepatica a Ig.
• Caracteristici:
- ↓ albuminele
- ↑ ­b si g-globulinele.
- Aspect caracteristic al proteinogramei: apare "domul
cirotic" - prin unirea virfurilor beta si gama;
- se asociaza cu hipoproteinemia.
 DISPROTEINEMIILE
Disproteinemia din sindromul nefrotic
• Cauze: glomerulonefrite → ↑ ­ permeabilitatii
filtrului glomerular → proteinurie > 3,5 g/24
ore
• Caracteristici:
• ↓ albuminele si g-globulinele (prin pierdere pe
cale urinara + deficit de crestere compensatorie a
sintezei hepatice a albuminelor)
• ↑a2- si b-globulinele (compensator -↑ sinteza lor
hepatica)
• se asociaza cu hipoproteinemia
 DISPROTEINEMIILE
Disproteinemia prin pierderea de proteine
plasmatice pe cale digestiva
• Cauze: enteropatie exudativa (exudatie
inflamatorie, dereglari ale sistemului limfatic)
→ pierderea digestivă neselectiva de proteine →
compensator ­↑ sinteza a-globulinele
• ↑ ­ degradarea intestinala a proteinelor flux ↑ ­
de aminoacizi la nivel hepatic din care o parte trec
in circulatie = hiperaminoacidurie
• Caracteristici:
• ↑ ­relativ a-globulinele
 PARAPROTEINEMIILE
• Ig complete sau lanţuri polipeptidice usoare (L) sau
grele (H)
paraproteinuria Bence –Jones (L) in mielomul multiplu
• IgM monoclonale - macroglobulinemia Waldenstrom
• Crioproteinele: γ globuline ce precipita la temp. <
37°C.
• Consecinte:
- cresc vâscozitatea sângelui
- agregă eritrocitele
- perturbă funcţia trombocitară
- alterează permeabilitatea peretelui vascular
- determină leziuni glomerulare
• Manifestari: criopatie manifestata prin: crampe
vasculare induse de expunerea la frig, cianoză,
hiperemie reactivă dureroasă (sindrom Raynaud
secundar), peteşii, purpură, urticarie, cianoză, ulceraţii,
necroze, gangrene
 Proteine transportoare
• Plasma umană conţine 35-53 g/L (0,5-0,9 mmol/L)
albumine.
• Albuminele din plasmă se formează exclusiv în
hepatocite.
• Sinteza hepatică de albumină este de aproximativ 20
g/zi, dar poate fi triplată la nevoie.
• Catabolizarea are loc în toate ţesuturile, mai ales în
ţesutul hepatic, renal sau în tractul gastro-intestinal.
• Timpul lor de înjumătăţire plasmatică este de 15-25
de zile.
 Albuminele serice
Albumina este responsabilă de:
- menţinerea presiunii oncotice;
- transportul diverşilor compuşi (acizi graşi liberi,
bilirubină, hormoni, ioni de metale şi medicamente).
• Albumina este considerată un reactant de fază acută
“negativ” (scade ca răspuns la procesele infecţioase şi
inflamatorii acute).
• Nivelele de albumină sub 20-25 g/L asociate
sindroamelor nefrotice, cirozei hepatice sau
enteropatiilor cu pierderi de proteine pot cauza  edeme.
• Valori de referinţă - <1an: 30-52 g/L ; > 1an: 35-53
g/L
• Valori critice - <15 g/L.
 Patologii:

• hiperalbuminemia este o entitate patologică

rară, se datorează cel mai frecvent deshidratării.
• analbuminemia este o boală genetică foarte
rară, transmisă autosomal recesiv. Clinic se ma­
nifestă doar la homozigoţi prin edeme maleolare,
hipotensiune, steatoree.
• hipoalbuminemia este o scădere a concen­
traţiei plasmatice a albuminei sub 30 g/L (sub
valoarea de 15 g/1 prognosticul este rezervat).
 Albuminele serice
• Creşteri absolute nu se înregistrează  în nici o condiţie
fiziologică sau patologică; valorile crescute la
determinările de laborator constituie un indicator de
deshidratare severă.
• Scăderi ale albuminei serice pot fi cauzate de:
- aport inadecvat: malnutriţie,
- necesar crescut: sarcină, hipertiroidism,
- sindroame de malabsorbţie
- deficit de sinteză: ciroză hepatică, alcoolism cronic,
analbuminemie ereditară,• catabolism crescut:  infecţii ,
neoplazii,
- pierderi excesive: sindrom nefrotic, hemoragii
masive, anasarcă, enteropatie cu pierderi de proteine,
arsuri extinse, afecţiuni dermatologice severe.
 Proteine de fază acută (PFA)
• Sunt a1, a2 şi b-globuline a căror producţie hepatică
creşte sub acţiunea citokinelor produse şi eliberate de
imunocitele implicate în reacţii inflamatorii.
• Concentraţia plasmatică a PFA se modifică nespecific,
ca răspuns la anumite situaţii patologice: IMA (infarct
miocardic acut), reacţii inflamatorii acute şi cronice,
tumori maligne, traumatisme, intervenţii chirurgicale
majore.
• Funcţia acestor proteine este nespecifică: anihilează
proteazele în exces produse în leucocite sau eliberate de
bacterii şi favorizează fagocitoza.
 Clasificarea PFA
• Proteine cu creşterea rapidă (1-2 ore) şi intensă (de
10-2000 ori) a concentraţiei serice: PCR (proteina C
reactivă), amiloidul seric A (SAA);
• Proteine cu creştere mai lentă (24 - 48 ore) şi
moderată (de 2-5 ori): haptoglobina şi fibrinogenul;
• Proteine cu creştere lentă (2-3 zile) şi modestă
(maximum de 2 ori): Ceruloplasmina, C3, C4;
• Componentele negative ale reacţiei de fază acută sau
proteine anti - fază acută: albumina, prealbumina,
factorul XIII al coagulării şi transferina (a căror sinteză
hepatică scade în inflamaţii, sub acţiunea inhibitorie a
TNF-a.
 PCR
• Denumirea provine de la faptul
că precipită polizaharidul "C" al
peretelui pneumococului în
prezenţa Ca2+.
• Este sintetizată de hepatocite,
alcătuită din cinci lanţuri
polipeptidice (masa moleculară
fiind 5 x 20 kDa).
• Concentraţia plasmatică
normală este sub 1 mg/L (mai
mare la supraponderali și
fumători);
• Nivelul PCR creşte nespecific
în multe procese inflamatorii
acute infecţioase sau
neinfecţioase, uneori de 100-
1000 ori în numai 24 ore.
 PCR
• Creşteri ale concentraţiei PCR la 10-50 mg/L pot
surveni în infecţii acute bacteriene și cronice (tbc,
sifilis), infecţii virale, colagenoze, colita ulceroasă,
infecţii intrauterine, în ruptura prematură a
membranelor.
• Creşteri ale concentraţiei PCR peste 50 mg/L pot
apare în infecţii bacteriene severe (cel mai adesea
generalizate), vasculite sistemice, pancreatită acută,
tumori metastatice.
 PCR
• Creşterile modeste ale concentraţiei PCR (până la 10
mg/L), determinabile doar prin tehnici cu sensibilitate
înaltă, sunt importante în evaluarea microinflamaţiei
în plăcile de aterom şi au valoare predictivă în
evaluarea riscului cardiovascular.
• Valori peste 3 mg/L, la 90% dintre pacienţii cu
angină pectorală instabilă, prezic un infarct miocardic
acut în următoarele 3 luni.
 Amiloidul seric A (SAA)
• Este produs de macrofagele şi fibroblaştii hepatici
sub acţiunea stimulatoare a IL-1, IL -6, TNF-a,
eliberate de imunocite implicate în procese
inflamatorii bacteriene şi virale.
• Concentraţia serică (normal sub 10 mg/L) creşte chiar
mai repede (2-4 ore) şi mai pronunţat (până la 2000
ori) decât a PCR. SAA se leagă la micelii lipidice, în
special la HDL3, accelerând degradarea hepatică a
acestei subclase Lp.
 Transferina
• Transferina reprezintă proteina care transportă fierul
absorbit din intestin şi de la locul de degradare al Hb
spre locurile de depozitare şi sinteză a Hb.
• Este formată dintr-un singur lanţ peptidic şi două
lanţuri glucidice identice dotate cu situsuri de fixare a
fierului trivalent (Fe3+).
• Se sintetizează în hepatocite şi în cantităţi reduse în
splină, ganglionii limfatici şi în celulele epiteliale ale
mucoasei intestinale.
• În condiţii fiziologice, doar 30% din locurile de legare
de pe transferină sunt saturate, transportând însă 99%
din fierul seric.
 Transferina
Valori de referinţă:
• Conţinutul normal în transferină al plasmei este de 60 mkmol/L (2-4
g/L).
• Saturaţia transferinei 16-45%.
Interpretarea rezultatelor
Creşteri
• • anemie feriprivă,
• • sarcină,
• • anticoncepţionale orale
Scăderi
• • anemia din bolile cronice
• • anemiile sideroblastice
• • anemii hemolitice
• • deficit proteic: malnutriţie sau pierderi crescute (arsuri, sindrom
nefrotic, boli hepatice),
• • boli hepatice acute,
• • atransferinemia congenitală,
• • sindroame de supraîncarcare cu fier, hemocromatoză, tumori
maligne .
 Feritina
• Este cunoscută ca metaloproteină de depozit a flerului
în organism (fiecare moleculă poate stoca până la
4.500 ioni Fe2+).
• Proteina (apoferitina) este alcătuită din 24 subunităţi
bazice (forma -L) sau acide (forma - H), cu masa
moleculară de 450 kDa.
• Prin supraîncărcarea cu fier feritina se transformă în
hemosiderină (proteină denaturată în mare parte -
datorită încărcăturii ferice deosebite, concentrată în
special în sideroblaşti).
• Sinteza feritinei în celule depinde de conţinutul în fier
al acestora: creşterea concentraţiei în fier favorizează
sinteza feritinei şi inhibă sinteza receptorului
transferinei.
 Feritina
• Concentraţia serică este proporţională cu conţinutul în
fier al celulelor care îl înmagazinează (este marker-ul
acceptat pentru aprecierea fierului depozitat): 1 mg/L
feritină serică corespunde la 8 mg fier în ţesuturile de
depozit.
• Pragul inferior al concentraţiei serice a feritinei la
femei este de 12 mg/L (la bărbaţii din grupa de vârstă
20-50 ani, valoarea fiind aproximativ triplă).
• Feritina este şi un marker tumoral, precum şi o
proteină de fază acută.
 Haptoglobina
• Este o glicoproteină cu masa moleculară de cca 100 kDa,
face parte din fracţia a2-globulinelor.
• Este alcătuită din două perechi de lanţuri peptidice uşoare (9
kDa) şi grele (16 kDa), legate între ele prin punţi disulfidice.
• Există trei tipuri diferite de haptoglobină: 1-1 monomerică
(85 kDa), 2-1 dimerică (200 kDa) şi 2-2 tetramerică (400
kDa).
• Rolul fiziologic al haptoglobinei constă în captarea
echimoleculară a Hb libere, rezultate în urma hemolizei
intravasculare şi transportul acesteia la locul de degradare în
sistemul macrofagal.
• Complexul haptoglobină- hemoglobina are o masă
moleculară mare şi deci se exclude pericolul pierderii Hb
prin filtrul renal.
 Haptoglobina
Interpretarea rezultatelor
Creşterea haptoglobinei este asociată cu:
• Infecţii şi stări inflamatorii acute sau cronice
• neoplazii
• limfoame în stadii avansate
• obstrucţie biliară
• colagenoze
• distrucţii tisulare.
 Haptoglobina
Scăderea haptoglobinei este asociată cu:
• Afecţiuni dobândite
• Hemoliză intravasculară de etiologii
• diverse anemie hemolitică autoimună
• alte hemoglobinemii cauzate de hemoragii
intravasculare
• reacţii transfuzionale
• eritroblastoza fetală
• malaria
• hemoglobinuria paraxistică nocturnă
• purpura trombotică trombocitopenică
• anemia hemolitică indusă medicamentos
• afecţiuni hepatice acute sau cronice
 Haptoglobina
• Afecţiuni ereditare
• siclemie
• deficit de G6PD
• sferocitoza ereditară
• talasemie
• anemii megaloblastice
• absenţa congenitală (la 1% din populaţia africană şi
asiatică).
• Limite şi interferenţe
- androgenii cresc valorile haptoglobinei;
- estrogenii şi contraceptivele orale reduc concentraţia
haptoglobinei.
• Interferenţe analitice
• În cazuri foarte rare prezenţa gamapatiei, în special IgM
(macroglobulinemia Waldenström) poate determina
rezultate eronate.
 1-antitripsina (1-AT)
• Este o glicoproteină cu masa moleculară de 55 kDa,
formată în hepatocite. Concentraţia normală în
plasmă este de 2 - 4 g/L.
• Deficienţa înnăscută de a1-AT duce la apariţia
emfizemului, hepatitei neonatale şi cirozei în
copilărie. Severitatea afecţiunilor este în funcţie de
statusul homo/heterozigot.
• Alfa1-antitripsina constituie un “reactant de fază
acută”, înregistrându-se niveluri crescute în infecţii
bacteriene, poliartrită reumatoidă, vasculite,
neoplazii.
 Alfa1-antitripsina
Valori de referinţă - 0.9 -2.0 g/L3.
• Valori de alertă clinică - <0.7 g/L indică o mare
probabilitate de deficit homozigot şi conferă un risc crescut
de emfizem pulmonar precoce.
Limite şi interferenţe
• Condiţii fiziologice - nivelurile de alfa1-antitripsină sunt
scăzute la naştere; în sarcină pot fi întâlnite valori crescute.
• Condiţii patologice - valori scăzute pot fi întâlnite în
malnutriţie şi sindrom nefrotic.
• Medicamente - estrogeni, contraceptive orale, oximetolon,
tamoxifen (determină creşteri).
Interferenţe analitice
• În cazuri foarte rare prezenţa gamapatiei, în special IgM
(macroglobulinemia Waldenström) poate determina
rezultate eronate.
 α-Globulinele
• α-lipoproteinele sau HDL,
• α1-antitripsina,
• α-fetoproteina,
• ceruloplasmina,
• haptoglobinele,
• etc.
 β-globulinele
• β-lipoproteinele sau LDL,
• transferina,
• globulina fixatoare de steroizi,
• hemopexina,
• etc.
 Gama-globulinele
• Sunt produse de limfocitele B transformate secretor
în plasmocite.
• Sunt compuşi tetrameri formaţi din câte o pereche de
lanţuri peptidice grele (heavy, H) şi uşoare (light L),
cu masele moleculare de 44 - 66 kDa și, respectiv,
22kDa.
• Lanţurile sunt cuplate între ele prin punți difulfidice.
Clasele de Ig
 Imunoglobulina A (IgA)
• Constituie 10-15% din cantitatea totală de Ig
• Se găsesc în lacrimi, salivă, secreţii respiratorii, gastro-
intestinale, secreţii ale tractului uro-genital.
• În serul sangvin se află sub formă monomerică.
• În secreții se află sub formă dimerică (IgA2) - conţin 2
lanţuri oligo-peptidice: unul joncţional şi altul secretor
(o glicoproteină).
• Ig A2 este rezistentă la acţiune proteolitică şi are rol în
legarea bacteriilor (le aglutinează), împiedicând
penetrarea lor prin mucoase.
• Are perioada de înjumătățire – 6-8 zile
Imunoglobulina A (IgA)
 Imunoglobulina M (IgM)
• Ig M sunt anticorpi majori produşi în timpul
răspunsului imun primar.
• Se produc după naştere (prezenţa lor la nou-născut
indică o infecţie intrauterină).
• Au structură pentamerică, 5 macromolecule de Ig M
sunt legate cu un polipeptid joncţional.
• Factorul reumatoid şi izoaglutininele (a şi P) de grupă
sanguină ABO aparţin acestei clase.
Imunoglobulina M (IgM)
 Imunoglobulina D (IgD)
• Ig D sunt imunoglobuline aflate pe suprafaţa
limfocitelor B, cu rol de receptor al acestora
pentru antigene.
• Fiecare limfocit B produce un singur idiotip
imunoglobulinic.
Imunoglobulina D (IgD)
 Imunoglobulina E (IgE)
• Ig E sunt imunoglobuline fixate prin frag­mentul Fc,
pe suprafaţa mastocitelor. Cuplarea lor cu antigenul
induce degranularea mastocitului cu declanşarea
reacţiei alergice (tip I, anafilactic).
• Intervin în patogeneza reacţiei imune patologice de
tip I.
Imunoglobulina E (IgE)
SUBSTANŢE AZOTATE
NEPROTEICE
1. Ureea
2. Creatina şi creatinina
3. Acidul uric
4. Amoniacul
5. Aminoacizii
6. Hormonii azotaţi
7. Bilirubina
8. etc.
MULȚUMESC PENTRU
ATENȚIE!!!