• Glicemia este un parametru variabil pe parcursul zilei - o singură
determinare a nivelului glicemiei nu aduce suficiente informaţii cu privire la eficacitatea terapiei în diabetul zaharat sau cu privire la statusul glicemic.
• Un pacient cu DZ poate să prezinte într-un anumit moment al zilei o
valoare a glicemiei în limite normale, dar pe parcursul zilei media glicemiilor să fie foarte ridicată.
• Efectuarea unui profil glicemic (mai multe determinări ale glicemiei
efectuate pe parcursul zilei sau pe parcursul mai multor zile) nu aduce informaţii complete, deoarece momentul evaluării se poate suprapune peste anumite condiţii biologice. Un simplu abces dentar poate modifica profilul glicemic al unui pacient. Hemoglobina glicozilată - HbA1c
• În condiţii de hiperglicemie, moleculele proteice suferă un proces
de glicozilare non-enzimatică proporţional cu nivelul glicemiei şi cu durata menţinerii hiperglicemiei.
• În hiperglicemia cronică, glucoza se fixează pe extremitatea NH2-
terminală a lanţului peptidic formând produşi Amadori (foarte greu reversibili).
• Procesul de glicozilare non-enzimatică este unul din principalele
mecanisme de apariţie a complicaţiilor microvasculare în diabetul zaharat. Hemoglobina glicozilată - HbA1c
• HbA1c este un produs Amadori ce reflectă valoarea medie a
glicemiei din ultimele 4-6 săptămâni, pana la 3 luni. (durata medie de viaţă a unui eritrocit = 120 zile).
• HbA1c este un indicator al hiperglicemiei cronice, folosit în
evaluarea retrospectivă a controlului glicemic (eficacitatea terapiei alese sau stadiul bolii) la pacienţii cu orice tip de diabet zaharat.
• Este un test pentru diagnosticarea diabetului zaharat şi
prediabetului – există standardizare şi certificare pentru acest scop (NGSP – National Glycohemoglobin Standardisation Program si DCCT – Diabetes Control and Complication Trial). Hemoglobina glicozilată - HbA1c
• Se dozează în orice moment al zilei din sângele venos, deoarece
valoarea glicemiei în momentul determinării nu influenţează valoarea HbA1c.
• Testul este standardizat doar pentru diagnosticarea diabetului
zaharat la adulţi, dar se poate folosi pentru evaluarea controlului metabolic atât la adulţi, cât şi la copii şi adolescenţi.
• Avantaje faţă de celelalte teste de diagnostic al diabetului zaharat:
→ Nu se recoltează a jeun → Nu are variaţii zilnice semnificative, nefiind influenţat de stress sau condiţii patologice. Hemoglobina glicozilată - HbA1c
• Dezavantaje ale folosirii dozării hemoglobinei glicozilate în
diagnosticul DZ: → Cost mai ridicat → Sensibilitate mai redusă în apropierea valorilor de cut-off (limita de risc) → Prezenţa a numeroase interferenţe.
Interferenţe în testarea Hb A1c:
1. Anumite metode tehnice de dozare sunt influenţate (rezultate false) de prezenţa unor variante genetice de hemoglobină (Hb S, Hb E, Hb C) – vezi www.ngsp.org Hemoglobina glicozilată - HbA1c
9 Hemoglobina este o proteină globulară, tetramerică, formată din 4
unităţi polipetidice (2 lanţuri de α globină şi două de β globină) şi 4 grupări hem (ce conţin ioni de Fier, Fe2+), ce pot lega reversibil molecule de oxigen.
9 Mutaţii în genele globinelor generează modificări ale
aminoacizilor, cu apariţia unor variaţii de structură a hemoglobinei: → Hemoglobina S – pacient homozigot, apariţia siclemiei, afecţiune caracterizată prin prezenţa eritrocitelor rigide cu morfologie anormală (seceră), ce determină ocluzia vaselor de calibru mic, hipoxie tisulară, sechestrare intraspenică a eritrocitelor, hemoliză, anemie. Se întâlneşte la pacienţi cu descendenţi mediteraneeni, africani sau din Asia de sud-est. Interferenţe în testarea HbA1c
2. Situaţii ce cresc turn-overul eritrocitar (sarcina trimestrul doi şi
trei, hemoliza, pierderi de sânge, transfuzii) generează rezultate fals scăzute, indiferent de metoda tehnică folosită. În aceste situaţii nu se foloseşte hemoglobina glicozilată pentru diagnosticul şi evaluarea diabetului.
3. La pacienţii cu splenectomie, datorită creşterii duratei de viaţă a
eritrocitelor, nivelul hemoglobinei glicozilate este fals crescut.
4. La pacienţii cu IRC (insuficienţă renală cronică), nivelul HbA1c
este fals redus datorită prezenţei hemoglobinei carbamilate (modificarea non-enzimatică a structurii proteice a hemoglobinei în prezenţa cianatului, produs de degradare al ureei), scăderii sintezei renale de eritropoetină şi anemiei. Interferenţe în testarea HbA1c
5. Anemie feriprivă (prin deficit de fier) – rezultate fals crescute ale
HbA1c. 9 Ca urmare a deficitului de fier, creşte stresul oxidativ la nivel celular cu formarea în exces de malondialdehidă.
9 Malondialdehida este un compus toxic implicat în carcinogeneză,
mutageneză, ce se formează prin peroxidarea acizilor graşi polinesaturaţi. Fiziologic, acizii graşi sunt degradaţi prin beta- oxidare la nivel mitocondrial pentru a genera ATP (energie).
9 Malondialdehida stimulează procesele de glicozilare non-
enzimatică.
9 La gravide, în ultimul trimestru de sarcină riscul de anemie feriprivă
este crescut. Corelaţie între nivelul HbA1c şi valoarea medie a glicemiei în ultimele 2-3 luni
HbA1c (%) Glicemie (mg/dl)
6 135 7 170 8 205 9 240 10 275 11 310 12 340 Valorile Hemoglobinei glicozilate şi diagnosticul şi evaluarea controlului metabolic al diabetului zaharat
HbA1c < 5,7% Normal
HbA1c 5,7 - 6,4% Prediabet
HbA1c ≥ 6,5% Diagnostic de diabet zaharat
HbA1c < 7% Control metabolic bun
HbA1c 7-10 % Control metabolic inadecvat
HbA1c 10 – 14 % Control metabolic precar
HbA1c > 14 % Diabet complet necontrolat
Hemoglobina glicozilată - HbA1c
• HbA1c are valoare predictivă ridicată pentru apariţia
complicaţiilor microvasculare în diabetul zaharat.
• De aceea, testarea trebuie efectuată de rutină la toţi pacienţii cu
diabet zaharat, atât la prima evaluare cât şi periodic pe parcursul terapiei.
• HbA1c se măsoară o dată la 3 luni la pacienţii cu terapie stabilă şi
valori glicemice acceptabile.
• HbA1c se măsoară înainte de orice modificare a schemei
terapeutice şi la aproximativ 2 luni după modificare. Hemoglobina glicozilată - HbA1c
• Măsurarea HbA1c nu aduce informaţii precise cu privire la
variabilitatea glicemică (alternarea hiperglicemiei cu hipoglicemie; număr real de hipoglicemii) a pacientului (măsurarea este influenţată de numărul de hipoglicemii, care contribuie la media glicemică).
• La pacienţii cu risc crescut pentru variabilitate glicemică (diabet
zaharat tip 1, diabet zaharat tip 2 cu insulinodeficienţă severă) controlul glicemic este mai bine analizat prin combinarea măsurării HbA1c cu măsurarea glicemiei preprandiale şi postprandiale la domiciliu, cu ajutorul glucometrului. Hemoglobina glicozilată - HbA1c
• La valorile HbA1c contribuie atât hiperglicemia a jeun
(preprandială) cât şi cea postprandială.
• S-a observat corelarea hiperglicemiei la 2 ore după 75 grame
glucoză (OGTT – glicemie postprandială) cu riscul cardiovascular, independent de valorile glicemiei a jeun.
• De aceea, la pacienţii cu diabet zaharat care prezintă valori ale
glicemiei preprandiale sau a jeun în limitele acceptate, dar nivelul HbA1c crescut este utilă monitorizarea glicemiei la 1-2 ore de la ultima masă şi intervenţia terapeutică în acest domeniu. Hemoglobina glicozilată - HbA1c
• Scăderea nivelului HbA1c la o valoare de 7 % este ţinta pentru toţi
adulţii cu diabet zaharat, deoarece acest nivel permite o reducere semnificativă a riscului de complicaţii microvasculare.
• Valori crescute ale HbA1c se găsesc la pacientii cu un control
metabolic nesatisfăcător în ultimele 4-6 săptămâni (pana la 3 luni).
• Un control metabolic bun obţinut recent se va asocia cu valori
crescute ale HbA1c, care vor scădea gradual pe măsură ce vechile eritrocite vor fi înlocuite.
• După o reducere susţinută a glicemiei, sunt necesare cel puţin 4
săptămâni pentru ca procentul de hemoglobină glicozilată să scadă. Hemoglobina glicozilată - HbA1c
• Nivelul HbA1c într-un anumit moment nu se corelează cu prezenţa
sau severitatea complicaţiilor cronice vasculare diabetice, ci doar cu media glicemiilor în ultimele luni.
• Totuşi prezenţa la multiple determinări pe perioade lungi de timp a
unor niveluri crescute de HbA1c reflectă un dezechilibru metabolic cronic, cu risc de apariţie a leziunilor vasculare, întrucât acestea din urmă au la bază un proces de glicozilare non- enzimatică a proteinelor structurale. Diagnosticul de Diabet zaharat presupune următoarele criterii:
1. Glicemie în plasma venoasă ≥ 200 mg/dl în orice moment al zilei
fără a ţine cont de perioada de timp scursă de la ultima masă asociată cu simptomatologia poliurie, polidipsie, scădere în greutate. SAU 2. Glicemie a jeun ≥ 126 mg/dl SAU 3. TTGO ( test de toleranţă la glucoza orală) la 2 ore: în plasma venoasă ≥ 200 mg/dl.
SAU
4. HbA1c ≥ 6,5% Dozarea Peptidului C
Peptidul C este cosecretat cu insulina de către celulele beta - pancreatice
în cantităţi echimolare. In sange: 0,5 – 3 ng/ml
La pacienţii nou diagnosticaţi cu diabet zaharat măsurarea peptidului C
aduce informaţii cu privire la activitatea celulelor beta-pancreatice.
Se măsoară nivelul peptidului C în sânge şi nu insulinemia, deoarece mai
mult de 50% din insulina secretată de celulele beta este captată de ficat (în circulaţia portală nivelul insulinei este de 2-10 ori mai mare decât în circulaţia periferică), deci insulinemia nu reflectă activitatea celulelor beta - pancreatice. Peptidul C nu suferă captare hepatică, de aceea nivelul său plasmatic reflectă fidel secreţia sa endogenă şi implicit secreţia insulinei. Dozarea Peptidului C
La pacienţii cu diabet zaharat tip 1 distrucţia autoimună a celulelor
beta-pancreatice este aproape completă în momentul debutului clinic – nivelul peptidului C este foarte redus sau 0 (<0,3 ng/ml).
La pacienţii cu diabet zaharat tip 2 insulinorezistenţa periferică
determină iniţial o creştere compensatorie a activităţii pancreatice, deci un nivel al peptidului C ridicat.
În timp şi la pacienţii cu diabet zaharat tip 2 apar distrucţii ale celulelor
beta-pancreatice (suprasolicitare) cu scăderea nivelului de peptid C.
La pacienţii cu diabet zaharat tip 2 nivelul peptidului C poate fi folosit
pentru a monitoriza în timp activitatea celulelor beta – pancreatice şi eventuala necesitate a introducerii insulinoterapiei pentru un control metabolic mai bun. Bibliografie
1. National Glycohemoglobin Standardization Program
http://www.ngsp.org/factors.asp
2. American Diabetes Association, Standards of medical care in
diabetes, Diabetes Care, volume 39, supplement 1, January 2016