SÂNGELE

Obiectivele:
1. Componenţa chimică şi funcţiile sângelui.
2. Substanţele organice azotate ale plasmei sangvine.
1. Proteinele plasmatice. Albumina, globulinele (fibrinogenul, transferina, ceruloplasmina,
haptoglobina, imunoglobulinele). Metodele de dozare şi separare a proteinelor. Variaţiile
fracţiilor proteice în patologie.
2. Enzimele plasmatice. Clasificarea funcţională. Mecanismele disenzimiei plasmatice.
Principalele enzime plasmatice cu valoare diagnostică.
3. Compuşii neproteici azotaţi ai plasmei sangvine. Azotul rezidual, fracţiile lui în normă şi în
patologie.
3. Compuşii organici neazotaţi ai plasmei sangvine (glucoza, lipidele, acizii organici, corpii cetonici).
Importanţa determinării lor.
4. Constituenţii minerali ai plasmei. Rolul lor. Ionograma sângelui.
5. Hemostaza. Caracteristica generală a fazelor hemostazei (timpul parietal, plasmatic şi
fibrinolitic).
6. Coagularea sângelui.
1. Factorii plasmatici şi plachetari ai coagulării. Sediul sintezei, particularităţile structurale,
mecanismul de activare a principalilor factori plasmatici. Rolul vitaminei K.
2. Mecanismele intrinsec şi extrinsec ale coagulării. Mecanismele moleculare de formare şi
stabilizare a cheagului. Coagulopatiile.
7. Sistemele fibrinolitic şi anticoagulant: rolul, factorii principali, natura lor chimică, mecanismul
activării. Aplicări terapeutice.
 Sângele
- ţesut lichid heterogen, ce asigură
conexiunea umorală a ţesuturilor şi
organelor.
• reprezintă 5-7,5% din greutatea corpului
• volumul sanguin total la un om adult
este de 4,5 -5 l.
• 2/3 – circulă prin patul vascular, 1/3 –
depozitat (splină, ficat şi alte organe)
 Sângele(100%)

Elementele
Plasma(55%)
figurate(45%):
1. eritrocite,
Apă(91-95%) Reziduul uscat (5-9%) 2. leucocite
3. trombocite

Subst. minerale Substante organice

1. Anionii
2. Cationii
Azotate Neazotate
1. Enzime 1. Glucide
2. Proteine 2. Lipide
3. Neproteice 3. Acizi organici
 Funcţiile sângelui:
1. De transport:
• transportul gazelor: O2 de la plămîni la ţesuturi
şi CO2 de la ţesuturi spre plămîni.
• transportul substanţelor nutritive din tractul
digestiv spre ţesuturi,
• transportul produselor finale ale metabolismului
intermediar (uree, acid uric) pentru eliminarea
prin rinichi, plămâni, piele, intestin;
• transportul hormonilor de la glandele endocrine
la ţesuturile ţintă.
 Funcţiile sângelui:
2. F-ţia de apărare – transportul:
1.- proteinelor plasmatice de tipul
imunoglobulinelor (Ig): Ig G, IgM, IgA, IgD,
Ig E);
2.- limfocitelor T şi B
3.- macrofagelor şi limfocitelor.
 Funcţiile sângelui:

3. F-ţia reglatoare homeostatică

a. Izoionie:
-păstrarea constantă a c% anionilor şi cationilor
(Na+; K+; Ca 2+, Mg 2+, Cl-, H2PO4-, HCO3- )
- păstrarea EAB şi menţinerea c% ionilor de H+ la
PH=7,35.
 3. F-ţia reglatoare
homeostatică
b. Izotonie:
menţinerea la nivel constant a presiunii osmotice a
sângelui (proporţională cu compuşii nedisociaţi
şi ioni ai electroliţilor). Este corelată cu
menţinerea constantă a volumului sanguin sau
volemia.
c. Izotermia:
- menţinerea constantă a temperaturii corpului
 Funcţiile sângelui:
• 4. hemostatică
TROMBOCITELE - rol în hemostaza primară -
oprirea iniţială a sângerării şi formarea
dopului hemostatic plachetar.
 aderare, agregare şi metamorfoză
vâscoasă
Hemostaza secundară (coagularea)
 Proteinele plasmatice

• C% P în plasmă – 60-80 g/L

Principalele proteine ale plasmei sunt:
• Albuminele - 40–50 g/L
• Globulinele - 20–30 g/L
• Fibrinogenul – 2-4 g/L
 Proteinele plasmatice

Funcţiile proteinelor:
 Menţin presiunea coloid-osmotică (oncotică)
 De transport (vitamine, metale, hormoni)
 Participă la menţinerea EAB
 Determină viscozitatea
 Hemostatică (fibrinogenul)
 protecţie (prin intermediul anticorpilor)
 Reprezintă o rezervă proteică
• Plasma lipsită de fibrinogen se numeşte ser
sanguin.
 Metode de separare a
proteinelor
• electroforeza: liberă, de zonă, pe hârtie, în gel
de agar, imunoelectroforeza;
• metode cromotografice: precipitarea cu soluţii
saline, separarea prin solvenţi organici;
• Ultracentrifugarea
• Cea mai răspândită în clinică este separarea
acestora prin metoda electroforezei, ce permite
separarea proteinelor serului în 5 fracţiuni:
albumine; 1-, 2-, - şi - globuline.
 Proteinele plasmatice
Fracţiile proteice (metoda electroforezei
în gel de agar)
• Albumine (55-65%)
• α1-globuline (2-4%)
• α2- globuline (6-12%)
• - globuline (8-12%)
• γ- globuline (12-22%)
 Albuminele
• se sintetizează în ficat (în jur de 20 g/zi),
• T1/2 – 17-27 zile;
• bine se dizolvă în apă,
• sunt proteine simple cu caracter acid.
• greutatea moleculară de 69 kDa.
• Funcţia:
1. menţinerea presiunii coloido-osmotice
(oncotice);
2. participă la transportul unor substanţe (Ca2+,
bilirubina, a. uric, a.graşi, vitamine, unii
hormoni).
 Globulinele
• – sunt proteine cu caracter slab acid sau neutru
(PI se află în limitele PH=7,3).
• Conţin 3-30% glucide (hezoze, hexozamine,
acid sialic, fucoze).
• Funcţia principală a:
• - şi -globulinelor - transportul diferitor
substanţe (hormoni, glucide, lipide,
medicamente etc).
• - globulinele (imunoglobuline) -ele prezintă
anticorpi, ce asigură imunitatea.
 Exemple de 1globuline:

• 1 – antitripsina
• 1 – antichimotripsina
•  LP (HDL)
• Transcortina
• Globulina tiroxinoliantă
• Protrombina
• 1 Glicoproteina acidă
 Exemple de 2 globuline
1. 2 macroglobulina
2. Haptoglobina
3. Ceruloplasmina
4. Colinesteraza
5. Plasminogenul
6. Antitrombina III
7. Proteina ce leagă retinolul
8. Proteina ce leagă vitamina D3
 Ceruloplasmina
este o metaloglicoproteină.
F-ţia :
1. transportă Cu2+,
2. intervine în oxidarea Fe 2+-- Fe 3+ fiind implicată în
metabolismul transferinei;
3. sunt implicate în metabolismul aminelor biogene
(oxidarea hidroxitriptaminei);
4. intervin în procesele de sinteză a citocromoxidazei;
5. rol antioxidant.
Micşorarea c% - boala Wilson (degenerescenţa hepato –
lenticulară- ficatul şi nucleul lenticular din creier conţin
cantităţi mari de Cu).
 Exemple de -globuline

• 1 transferina
• LDL
• Fibrinogenul
• Transcobalamina
• Proteina C reactivă
• Globulina ce transportă hormonii sexuali
 Exemple de γ-globuline
• Imunoglobulina G
• Imunoglobulina M
• Imunoglobulina D
• Imunoglobulina A
• Imunoglobulina E
Modificările cantitative ale
proteinelor plasmatice
1. Hiperproteinemie
2. Hipoproteinemie
3. Disproteinemie
4. Paraproteinemie
 HIPERPROTEINEMIA
• Hiperproteinemie relativă – diaree, vomă
în ocluzie intestinală , combustii
(pierderea de H2O, plasmă – conduce la
creşterea c% de P în sânge)
• Hiperproteinemie absolută - - creşterea
γ-globulinelor (boala mielomatoasă,
macroglobulinemia Valdenstrem - 100–
160 g/L)
 HIPOPROTEINEMIA
micşorarea c% de proteină în plasmă
(albuminelor)
1. Sd nefrotic - 30–40 g/L.
2. Atrofia ficatului
3. Hepatite toxice
4. Carcinoma TGI
 Disproteinemia
• se modifică raportul procentual al fracţiilor
proteice
• Sd nefrotic:↓proteinelor totale şi albuminelor;
↑α2 globulinelor (în mai mică măsură a β
globulinelor)
• Ciroza ficatului:↓albuminelor, ↑γ şi β globulinelor
• Inflamaţii acute: ↓albuminelor; ↑α1 şi α 2
globulinelor
• Inflamaţii cronice:↑γ globulinelor
 Electroforeza proteinelor
 Albumine: 3,5-5,5 g% 50-70%

 Globuline: 2,0-3,5 g% 40-50%

Alfa 1-globuline: 0,2-0,4 g% 3-6% 4
Alfa 2-globuline: 0,5-0,9 g% 7-10% 8
Beta-globuline: 0,5-1,1 g% 11-14% 12
Gama-globuline: 0,7-1,7 g% 15-23% 16
Disproteinemia din inflamaţia acută
(reacţia de fază acută)
•  concentraţiei plasmatice de albumine
•  1 şi 2 globulinelor = „reactanţi de
fază acută”
• din punct de vedere clinic,
cele mai importante
= markeri ai răspunsului
de fază acută
– proteina C reactivă
– amiloidul seric A
– Fibrinogenul
Disproteinemia din inflamaţia acută
(reacţia de fază acută)
•  concentraţiei plasmatice de albumine
•  1 şi 2 globulinelor = „reactanţi de
fază acută”
• Cauze:
– infecţii bacteriene (pneumonie, febră reumatică, tuberculoză,
nefrită interstiţială)
– arsuri
– infarct miocardic
– leziuni multiple (inclusiv fracturi
multiple) sau postoperator
– puseele de acutizare ale bolilor
cronice (artrită reumatoidă, boala
Crohn)
– tumori maligne
 Disproteinemia
din inflamaţiile cronice
•  concentraţiei plasmatice de
albumine
•  1, 2 şi mai ales a -globulinelor

Cauze:
– infecţii cronice
– boli de colagen
– tumori maligne
 Disproteinemia
din inflamaţiile cronice

•  concentraţiei plasmatice de
albumine
•  1, 2 şi mai ales a -globulinelor
Cauze:
– gamapatii monoclonale
mielomul multiplu
• aspect tipic de „dom”,
• un spike ascuţit în domeniul gama
• dacă se produc doar lanţuri
uşoare ale Ig, acestea se
vor excreta şi în urină sub
forma proteinelor Bence
Jones
Disproteinemia din bolile
hepatice cronice
•  concentraţiei plasmatice de
albumine
•   şi -globulinelor
– mai ales a imunoglobulinelor IgG, M şi A
(contopirea vârfurilor  şi  pe ELFO determină
apariţia „domului cirotic”)
Cauze:
– hepatită cronică activă
– ciroză
 Disproteinemia
din sindromul nefrotic
•  concentraţiei plasmatice de albumine şi a
-globulinelor
•  2 şi -globulinelor

Cauze:
– creşterea permeabilităţii
capilarelor glomerulare
determină
proteinurie glomerulară
cu creşterea compensatorie
a sintezei de
globuline
 norma
 Sd nefrotic
 Hipo gamaglobulinemie

 Ciroza ficatului

 Insuf. de α antitripsină

 Hipergamaglobulinemie
 Enzimele plasmatice:

• Enzimele care se identifică în serul

sangvin se pot clasifică în:
1. secretorii;
2. indicatorii;
3. excreto- secretorii.
 Enzimele secretorii
• se sintetizează în ficat,
• în normă se secretă în plasmă
• Ex: factorii coagulării, lecitin colesterol acil
transferaza, colinesteraza, ceruloplasmina,
renina).
• Nivelul lor se micşorează odată cu lezarea
celulelor producătoare.
 Enzimele indicatorii
• – sunt localizate intracelular:
în citoplasmă (lactatDH, aldolaza),
în mitocondrii (glutamatDH),
în lizosomi (-glucoronidaza).
• Acestea E în normă în plasmă se găsesc în
concentaţii foarte mici.
• La afecţiunile celulare activitatea lor în plasmă
este brusc mărită –servesc ca indicatori ai
sediului organului lezat.
Enzimele excreto –secretorii
• Se sintetizează în ficat (leucin
aminopeptidaza, fosfotaza alcalină)
sau în pancreas (amilaza, lipaza,
tripsina)
• În condiţii fiziologice sunt excretate,
acţionînd la nivelul tubului digestiv sau
se elimină prin bilă
• În procesele patologice excreţia acestor
E cu bila este dereglată şi activitatea lor
e majorată.
 Mecanismul disenzimiei
plasmatice

• Trecerea E tisulare în ser poate fi directă sau

prin sistemul limfatic
• Situaţiile patologice duc la modificarea
permeabilităţii selective a membranelor
celulare - la necroză - distrugerea celulei –
determină revărsarea E în torentul circulator.
 Disenzemia plasmatică
• este o rezultantă a interacţiunii mai multor factori:
1. viteza diferită a biosintezei enzimelor;
2. localizarea diferită a E, cele citoplasmatice fiind mai uşor
revărsate în circulaţie decît E situate în organitele
celulare;
3. greutatea moleculară a E;
4. gradul de alterare a permeabilităţii membranelor;
5. timpul de înjumătăţire diferit al E;
6. vascularizarea organul lezat;
7. eliminarea diferită prin bilă şi urină;
8. schimbarea profilului enzimatic al organului prin boală.
 Enzimele organospecifice ale
ficatului
• АlАTși АsАT
• SDH (sorbitoldehidrogenaza)
• Glutamatdehidrogenaza
• γ-glutamiltranspeptidaza (γ-
glutamiltransferaza)
• Histidaza
• Arginaza
• Ornitincarbamoiltransferaza
• LDH 4, 5
• Ceto 1 fosfat aldolaza
 Enzimele organospecifice ale
miocardului
• Beta- hidroxibutiratdehidrogenaza
• LDH1
• Aspartataminotransferaza
• Fosfocreatinkinaza - MB
 Enzimele organospecifice ale
creerului
• Fosfocreatinkinaza totală - izoenzima
BB
• Acetilcholinesteraza
• Monoaminoxidaza
E organospecifice ale rinichilor

• Glicinamidinotransferaza
• Glutaminaza rinichiului
• Alaninaminopeptidaza
3 izoenzime:
AAP1-în ficat;
AAP2- în pancreas;
AAP3-în rinichi
E organospecifice ale muşchilor
scheletici
• Fosfocreatinkinaza totală - MM izoenzima
• Fr 1,6difosfataldolaza
• LDH (LDH1)
 Fosfotazele
Fosfataza alcalină: 3 izoforme:
hepatobiliară, osoasă şi intestinală
Nivele ↑- ciroză, obstrucţie biliară, fractură
osoasă, metastaze osoase; ischemie
intestinală
Fosfataza acidă – prostată, oase, ficat –
PAP- carcinomul metastazat al prostatei
(mai puţin sensibilă ca antigenul prostată
specific-PSA)
 Azotul neproteic

• Normă – 15-25 mmol/l

• uree (50%),
• aminoacizi (25%),
• acid uric (4%),
• creatina (5%),
• creatinina (2,5%),
• amoniac, indican, nucleotide, polipeptide.
• Determinarea azotului neproteic se face în
filtratul obţinut prin precipitarea proteinelor din
plasmă.
 Azotul rezidual
• Diferenţa între azotul neproteic şi
azotul ureic – azotul rezidual
• Creşterea c% azotului neproteic –
azotemie
• Deosebim:
1. Azotemie de retenţie
2. Azotemie de producţie
 AZOTEMIE
1. Azotemie de retenţie – micşorarea eliminării
prin urină a produselor azotate:
a. renală: pe baza creşterii în sânge a ureei;
b. extrarenală: apare în insuficienţa
cardiovasculară, micşorarea TA, scăderea
fluxului sanguin renal
2. Azotemie de producţie - - consecinţă a lizei
proteinelor tisulare: în arsuri, traume, inflamaţii
• Ureea
1. Concentraţia normală 3-6 mmol/l.
2. se sintetizează în ficat.
3. Valori crescute:
- scaderea perfuziei renale (azotemie prerenala): insuficienta
cardiaca congestiva, hemoragie digestiva, soc, deshidratare,
- afectiuni renale, acute sau cronice (azotemie renala):
glomerulonefrite, pielonefrite,
- obstructii ale tractului urinar (azotemie postrenala),
- intensificarea catabolismului proteic (valorile creatininei serice
raman neschimbate): arsuri, neoplazii, stari febrile prelungite,
stres,
- diabet zaharat cu cetoacidoza.
4. Valori scazute:
- afectiuni hepatice severe (insuficienta hepatica): toxice,
infectioase,
- acromegalie,
- malnutritie, malabsorbtie,
 Acidul uric
1. produsul final al catabolismului bazelor
purinice.
2. concentraţia normală-0,15-0,47 mmol/l.
3. Creşterea c%- gută şi hiperuricemiile
secundare.
 Creatina
1. 25-35 μmol/L,

 Creatinina –
1. corelat cu metabolismul muscular,
2. indicator sensibil al funcţiei renale;
3. c% -62-97μmol/L la bărbaţi şi 44-88
μmol/L la femei
Substanţele organice neazotate

• Glucide (glucoza),
• Lipide colesterolul, colesteridele,
trigliceridele, fosfogliceridele, acizii
graşi liberi, acizii biliari;
• Acizii organici – lactic, piruvic;
• Corpii cetonici
 Componentele minerale
• sunt prezentate prin apă şi sărurile minerale.
• Substanţele minerale îndeplinesc numeroase
funcţii:
1. structurală (întră în componenţa oaselor,
dinţilor etc),
2. reglatorie (reglează presiunea osmotică, pH-ul).
3. intră în componenţa substanţelor biologic
active, de exemplu: Fe – este component al
hemoglobinei, citocromilor; P - întră în
componenţa AN, nucleotidelor, Co- în
componenţa vitaminei B12; Zn - în
componenţa carbanhidrazei.
 PLASMA - Compoziţia ionică
• Na+ = 133-147 mmol/L (143 mEq/l (135-145 mEq/l) principalul
cation extracelular
1. Rol:
l reglarea presiunii osmotice (= factor principal)
l influenţează deplasarea apei în organism
l în EAB
l în excitabilitatea N-M

Variaţii:
 Hipernatriemia este însoţită de retenţia apei în patul sanguin şi
în ţesuturi, mărirea presiunii arteriale. Se întîlneşte în nefrite,
hiperaldosteronism, insufucienţă cardio-vasculară.
 Hiponatriemia se manifestă prin pierderi de lichide
(extrarenale: transpiraţii, vărsături; renale: poliurie)
 PLASMA - Compoziţia ionică
K+ = 3,4-4,5 mmol/L (4 mEq/l : 3,5-5 mEq/l)
= principalul cation intracelular
Roluri
o rol plastic (fixat de proteinele tisulare)
o influenţează transmiterea influxului nervos
o rol în fen. de membrană (repolarizarea)
o rol în contracţia musculară (miocard)

Variaţii
o Hipopotasemia (<3,5mEq/l): pierderi dig., renale, Hiper-
aldosteronism
manif: astenie, hipotonie musc.
o Hiperpotasemia(>5,5mEq/l): distrugeri cel., IRen, hipoAldo
manif: afectarea act. cardiace
 PLASMA - Compoziţia ionică
Ca2+ = 2,25-2,8 mmol/l (5 mEq/l)
Forme: 1. ionizat = 50% = fracţiunea fiz. activă
2. legat de proteine = 45% (nedifuzibil)
3. + citrat, fosfat = 5% (difuzibil)
Calciul ionizat = stimul pentru:
• PTH (h. hipercalcemiant)
[Ca2+]  PTH   [Ca2+] 
• calcitonină (h. hipocalcemiant)
[Ca2+]  CT   [Ca2+] 
• vitamina D/calcitriol
[Ca2+]  PTH   activarea sintezei de calcitriol
 PLASMA - Compoziţia ionică
Ca2+
Roluri
o în procesul de excitabilitate N-M
o în procesul de mineralizare osoasă
o în procesul de coagulare
Variaţii
o Hipocalcemie - în insuficienţa PTH,
- clinic: tetanie
• rahit, icter mecanic, nefroze, glomerulonefrite.

o Hipercalcemie - în hiper PTH

- clinic: decalcifiere oase, litiază renală
 PLASMA - Compoziţia ionică
Mg2+ = 0,8-1,5 mmol/l, în eritrocite – 2,4-2,8 mmol/l ( 3
mEq/l)
= cation predominat intracelular
Roluri
o în contracţia musculară
o în transmiterea influxului nervos
o în metabolismul G, L, P
o favorizează absorbţia intestinală a celorlalţi ioni
Variaţii
o Hipomagneziemie: în aport , elim.
(s.malabs, adm. diuretice)
 PLASMA - Compoziţia ionică
Cl- = 103 mEq/l (96-106 mEq/l)
= principalul anion extracelular
Roluri
• la menţinerea osmolarităţii
• în reglarea EAB (schimburi ionice)

Variaţii
• Hipocloremie - în pierderi digestive (vărsături),
- în adm. diuretice (furosemid)
- asoc. tulburări EAB
 PLASMA - Compoziţia ionică
HCO3- = 24-27 mEq/l
= principalul component al plasmei care poate
neutraliza excesul de cataboliţi acizi
Roluri
- intervine în cel mai important sistem tampon
care determină pH-ul sanguin (NaHCO3/H2CO3)
Variaţii
• HCO3- <24 mEq/l = acidoză metabolică
(în retenţii de acizi, ex. acid lactic, corpi cetonici)
• HCO3- > 27 mEq/l = alcaloză metabolică
(în pierderi de acizi, ex. HCl sau aport  alcaline)
 PLASMA - Compoziţia ionică
Fosfat = 2 mEq/l
Forme - fosfaţi di- şi monosodici
- fosfolipide
Roluri
o în mineralizarea oaselor (+calciu)
o în EAB (sistem tampon NaH2PO4/Na2HPO4)
o în sinteza principalilor compuşi macroergici
celulari (ATP, CP)
o în sinteza acizilor nucleici + coenzime (NAD;
NADP)
 PLASMA - Compoziţia ionică
Oligoelemente
Fier = 70-140mg% la B; 60-120 mg% la F
= rol în eritropoieză; deficit  anemie feriprivă
Iod = 4-10 mg%
- rol în sinteza h. tiroidieni
Cupru = 70-150 mg%
- încorporat în ceruloplasmină
Zinc - roluri: în diviziunea celulară, în creştere
în str. enzime: AC, LDH
 PLASMA - Compoziţia ionică

Cobalt - în vitamina B12 - rol în eritropoieză

Mangan - în str. enzime
- în metabolismul intermediar
- antioxidant
Seleniu - antioxidant - ef.protector în af. circ.
- rol protector împotriva cancerului
 Ioni mEq/l mOsm/l
Na+ 143 143
K+ 4 4
Ca 2+ 5 2,5
Echilibrul ionic Mg 2+ 3 1,5
(izoionia)  Total 155
cationi
1. anioni (155 mEq/l) = Cl- 103 103
cationi (155 mEq/l) HCO3- 27 27
HPO42- 2 1
SO42- 1 0,5
R-COO- 6 6
Obs. Prot- 16 2
mOsm/l = mEq/l / valenţă Total 155
anioni
• METABOLISMUL
ELEMENTELOR
FIGURATE ALE
SÂNGELUI
 Eritrocitele

• 1 ml de sânge conţine 4-6 mln de globule

roşii.
• Sunt celule anucleate (nu posedă
capacitatea de a sintetiza proteine noi),
• T1/2 a eritrocitelor = 120 zile.
 Compoziţia chimică :

1. 65%- H20 (liberă-70%; legată -30%)

2. 35% - substanţe solide (Hb-92%; strom-
3,3%; alte substanţe -4,7%).
• Componenţa organică:
1) Hb - 120-150 g/l
2) Proteine nehemoglobinice

 Membranare:
AEP (Anion Exchange Protein) – străbat membrana de
10 ori şi asigură schimbul ionilor de Cl şi bicarbonat
Glicoforinele – A, B, C– străbat membrana doar o singură dată

 Citoscheletul: spectrinele, ankirina, adducina, actina,

tropomiozina – contribuie la menţinerea formei şi flexibilităţii
eritrocitare
3). Compuşi organici neproteici: urea, glucoza,
colesterolul liber, glutationul redus
 Componenţi minerali:

1.K – 125 mEq/L sau 4,8 g/L

2.Na – 20mEq/L sau 0,46 g/L
3.Ca -1,2 mEq/L sau 0,025 g/L
4.Cl – 50-60 mEq/L sau 1,8-2,4 g/L
5.Bicarbonat (HCO3) -15mEq/l
6.Fosfaţi anorganici -1,1 mEq/L sau 0,035
g/L
 Enzimele:
1. glicolitice
• 2, 3 difosfogliceratmutaza ciclul Rapoport –
Luiebering –produce 2,3 diP-gliceratul
2. E şuntului pentozofosfat
3. E ciclului glutationic: glutation peroxidaza,
glutation transferaza, glutation reductaza
4. NADH- DH I şi II; NADPH –DH A şi B – asigură
reducerea la Hb a cantităţilor mici de metHb
5. Carbanhidrazele A,B, C – transportul lui CO2 în
formă de bicarbonaţi
• Trăsăturile caracteristice eritrocitului:
• consum slab de oxigen
• absenţa sistemului citocromic
• absenţa în cursul maturităţii a E ciclului Krebs (ex:
fumarazei, aconitazei, malatDH, izocitratDH)
• degradarea glucozei pe 2 căi:
1. anaerobă – 90%
2. şuntului pentozofosfat (10%)–-acumularea de NADPH
(reducerea glutationului,metHb)
• Acumularea în cantităţi mari a 2,3 difosfogliceratului
(ciclul Rapoport –Luebering)
ciclul Rapoport –Luebering
 Rolul 2,3-DPG

Rol:
- 2,3-DPG  afinitatea Hb pentru O2  elib.
 a O2 la ţesuturi
• deplasează curba de disociere a HbO2 la
dreapta, mărind eliberarea O2 la nivel tisular.

Obs: La făt - E conţin Hb fetală (HbF, 22) 

2,3-DPG nu influenţează eliberarea O2 la
ţesuturi
 Rolul 2,3 difosfogliceratului:

• constituie o rezervă energetică

• participă în transportul activ al cationilor
(când glicoliza este inhibată, micşorarea ATP –
ieşirea K+ este reglată prin degradarea 2,3
difosfogliceratului).
• rol în reducerea methemoglobinei
• reglator al proprietăţilor alosterice ale Hb.
 Hemoglobina – model ideal de
proteină alosterică
A. Structura Hb
= cromoproteină porfirinică care conţine fier – din:
4 molecule de hem (cu 1 atom de Fe2+ - leagă O2, CO2)
4 catene polipeptidice (globine:două α şi două β ).
• Fierul stă în planul porfirinic înconjurat cu 4 atomi de
azot de la ciclurile pirolice, şi doi atomi de azot de la
ciclurile imidazolice a histidinei distale şi proximale.
 Hemoglobinele fiziologice

Hb embrionare
- sintetizate din săptămâna a 3-a de viaţă embrionară
- există 3 Hb embrionare (Hb Gower 1, 2 şi Hb Portland)
Hb fetală (HbF)
- înlocuieşte Hb embrionare  din luna a 3-a de gestaţie
= principala Hb din cursul dezvoltării fetale (22)
- la naştere = 70-80% din totalul Hb, apoi sinteza  rapid
Hb de tip adult
- sinteza începe din perioada fetală, după naştere înlocuiesc
rapid HbF
- la adultul normal există: 97-98% HbA1 (22)
2-3% HbA2 (22)
 Hemoglobine patologice

- peste 150 variante de Hb patologice, rezultate prin:

• substituirea unuia/mai multor AA din lanţurile globinice
• lipsa unuia sau mai multor AA.

Anomaliile structurale ale moleculei de Hb  modificarea

proprietăţilor fizico-chimice şi funcţionale ale Hb.
Ex. înlocuirea restului glutamil cu un rest valil în poziţia 6 a
lanţului  din molecula de HbA1  hemoglobina S.
Clinic: eritrocite în formă de seceră şi predispoziţie la
hemoliză (anemie falciformă sau drepanocitoză).
 METHB
- Oxidarea Hb  trecerea Fe2+ în Fe3+ 
formare MetHb
Normal: sub 2% MetHb
(deoarece este redusă pe cale enz.+ neenz.)
Patologic:
- MetHb  culoare brună a sângelui
- MetHb > 15%: cianoza (cul. albastră tegumente)
- în: intoxicaţia cu nitriţi, nitraţi,
adm.  medicam. oxidante (nitroglicerină)
 Sisteme reducătoare
eritrocitare
1. Sistemul methemoglobin reductazic
a. Methemoglobin reductaza-NAD dependentă sau diaforaza
1– rol major
- foloseşte NADH din glicoliza anaerobă pentru reducerea Fe3+ la
Fe2+
b. Methemoglobin reductaza-NADP dependentă sau diaforaza
2 - rol sec.
- utilizează NADPH rezultat din şuntul pentozelor pentru reducerea
Fe3+ la Fe2+

MetHb (Fe3+) Hb (Fe2+) MetHb (Fe3+) Hb (Fe2+)

NADH2 NAD NADPH2 NADP
 Sisteme reducătoare
eritrocitare
2. Glutationul redus
- se produce din glutamat+glicină+cisteină (cu consum
ATP)
- este regenerat de către glutation reductaza NADPH-
dep.
- Formele oxidată (G-SS-G)/redusă (GSH) = sistem
redox (75%/ 25%)
Rol: protejează de oxigen SH-enzimele, membrana
eritrocitară, Hb (care conţine 6 grupări SH).
 Acceptori
de electroni
vitamina K3
+
Radiaţii, . _ 2H
e- O2
Fagocitoza, O2 superoxid SOD
Substanţe redox
Autooxidări O 2
(tioli, adrenalină) Fe
+
NADP GSH HO 2 2
Peroxid de hidrogen
Catalaza
Glutation reductaza Glutation peroxidaza
H2O + 1/2O2
NADPH+H +
G-S-S-G 2H2O OH .
Radicalul hidroxil

Reacţii cu ADN, lipide, glucide

Scăderi ale
GSH, NADH Radicalii peroxi, RO2
Vitamina C, E,
Amplificarea deteriorărilor ubichinona
tisulare, variaţia Ca
2+ Peroxizi, R-OOH .
Metalchelatori,
Produşi de descompunere EDTA
(aldehide, hidrocaruri)

Lipofuscina
Funcţia respiratorie a sângelui

• Transportul O2 de la plămâni la
ţesuturi şi a lui CO2 de la ţesuturi
la plămâni
 Formele de transport ale O2

• Oxihemoglobină – HHBO2
• dizolvat în plasmă (3%);
 Formele de transport ale CO2
1. dizolvat în plasmă -6-7%
2. sub formă de carbhemoglobină -3-10%
R – NH2 + HO – C = O → R – NH – C = O + H2O
│ │
OH OH
Carbhemoglobina
3. sub formă de bicarbonaţi
• 80% de CO2 este transportat în formă de KHCO3
(bicarbonat de potasiu sau sodiu).
 1. Funcţia de transport a O2 şi CO2

La nivelul plămânilor au loc: La nivelul ţesuturilor au loc:

- fixarea O2 pe hemoglobină - eliberarea O2 de pe HbO2

- eliberarea CO2 din HbCO2 - captarea de către Hb a protonilor
- fixarea H+ - fixarea CO2  carbamaţi
- eliberarea 2,3-DPG. - fixarea 2,3-DPG.
 . Transportul O2

• În plămîni are loc saturaţia sângelui cu oxigen.

• Difuziunea O2 din alveolele pulmonare în sânge
decurge datorită diferenţei alveolaro-capilară a
presiunilor oxigenului:
13,85 (pO2 în alveole) / 5,98 (pO2 în calpilarele
plămînilor) =7,8 kKPa.
• Oxigenul pătrunde în plasma sanguină prin peretele
capilarului, unde se dizolvă, iar apoi trece prin
membrana eritrocitului şi se leagă cu hemoglobina.
• O moleculă de Hb acceptă 4 molecule de O2 după
mecanismul cooperativ (ce înseamnă că alipirea
primei molecule de O2 este mai lentă decît a celorlalte
şi adiţionarea ei măreşte gradul de fixare a celorlalte
molecule de O2.
• Locul fixării este fierul hemoglobinei (în locul histidinei
distale); fierul în oxihemoglobină rămîne cu gradul de
oxidare +2.
MODIFICĂRILE COOPERATIVE a
conformaţiei Hb
 Curba saturării Hb cu O2

• Saturaţia Hb cu O2 e
dependentă de
presiunea parţială a O2
şi se exprimă prin curba
disociaţiei oxiHb
(saturării Hb cu O2) –
formă sigmoidală - S
• Mg – hiperbolică
  Curba saturării Hb cu O2

• Afinitatea se caracterizează prin mărimea P50,

egală cu presiunea parţială a O2 la saturarea a
50% din locusurile de fixare (pH 7,4; t=37 C)
• Deplasarea curbei saturării Hb cu O2:
1. spre dreapta – micşorarea afinităţii (saturării)
Hb la O2, P50- mărit
2. spre stînga – mărirea afinităţii Hb la O2; P50 -
micşorat
Factorii care influenţează afinitatea Hb
pentru O2
Factori care cresc afinitatea Factori care diminuă afinitatea
pentru O2 pentru O2
determina intensificarea fixării favorizează eliberarea
O2  oxigenului la nivelul ţesuturilor
deplasarea spre stânga a curbei  deplasarea spre dreapta a
de disociere a oxihemoglobinei. curbei de disociere a
oxihemoglobinei.

[H+](pH), [H+] ( pH),

[CO2], [CO2],
[2,3 DPG], [2,3 DPG],
 temperaturii,  temperaturii,
 Transportul CO2
Celulă Plasmă Eritrocit
 Dereglările transportului oxigenului – hipoxii

• Exogene – carenţe ale O2 în aer

• Pulmonare – afecţiuni obstructive sau
destructive pulmonare
• Circulatorii – afecţiuni cardiace cu dereglarea
circulaţiei sangvine
• Hematologice – anemii
• Tisulare – diminuarea asimilării O2 în ţesuturi
 LEUCOCITELE
= elemente nucleate
= 5000-10000/mm3
VARIAŢII ALE NUMĂRULUI DE LEUCOCITE
• Leucocitoză (>10000/mm3)
- fiziologic: la sugari, gravide
- patologic: boli infecţioase şi inflamatorii
leucemie, tumori
- Leucopenie (<4000/mm3)
- fiziologic: la vârstnici, în stări postinfecţioase
- patologic:
 b. infecţioase (ex. febră tifoidă, parotidită epid.)
 afectarea măduvei hematogene (radiaţii,
 CLASIFICARE

• granulocite: neutrofile, eozinofile, bazofile

• agranulocite : monocite
limfocite

Formula leucocitară
Adult Copil - 1 an
Segmentate neutrofile 52 - 74% 25 – 40%
eozinofile 0 - 4% 1 – 4%
bazofile 0 – 1% 0 - 1%
Limfocite 25 – 35% 50 – 70%
Monocite 1 – 8% 1 - 8%
 Granulocitele:
1. profilul energetic e pe baza glicolizei anaerobe
2. existenţa FO (prezenţa MC; acţiunea inhibitorilor LR şi
decuplanţilor.
• Metabolismul granulocitelor în cursul maturităţii:
• I fază: predomină procesele energetice (oxidative şi
glicolitice, asupra celor hidrolazice); lipsesc
peroxidazele
• II fază (odată cu apariţia granulaţiilor) – se produce
mieloperoxidaza; hidrolazele prevalează E energetice;
dispariţia E mitocondriale, cresc depozitele de
glicogen; predomină glicoliza anaerobă; şuntul
pentozofosfat este activ.
 Funcţiile granulocitelor neutrofile
1. Fagocitoza
= funcţia principală, intervine în apărarea organismului
contra infecţiilor (= prima linie de apărare)
= inglobarea şi distrugerea de particule din mediul
extracelular
Etape:
1) Chemotaxia = mişcarea direcţionată către focarul
inflamator (prin emiterea de pseudopode pe direcţia de
înaintare)
 indusă de agenţi chemotactici sau chemoatractanţi:
• bacterii şi produse bacteriene
• complexe antigen-anticorp
• produşi de degradare tisulară (ai colagenului şi fibrinei)
• enzime ale coagulării şi fibrinolizei
• mediatori ai inflamaţiei: leucotriene, PAF
 Funcţiile granulocitelor neutrofile
Fagocitoza

2) Marginaţia şi aderarea granulocitelor de celulele

endoteliale de la nivelul venulelor postcapilare

3) Diapedeza = traversarea printre celulele endoteliale

spre ţesut

4) Fagocitoza propriu-zisă
- cuprinde:
1. Opsonizarea
2. Ingestia particulei
3. Digestia şi bactericidia
 Funcţiile granulocitelor
neutrofile
Fagocitoza
1) Opsonizarea = fixarea agentului bacterian de opsonine (IgG
sau fracţiunea C5) din ser; favorizează ingestia bacteriei.

2) Ingestia particulelor
- N emite pseudopode care înconjoară particula  veziculă
citoplasmatică digestivă (fagozom)
- lizozomii care conţin substanţe bactericide fuzionează cu
fagozomul  fagolizozom
3) Digestia si bactericidia
DIGESTIA  în fagolizozom: distrugerea ag. bacterieni fagocitaţi sub
acţiunea enzimelor lizozomale

BACTERICIDIA= distrugerea agentului ingerat, prin:

- mecanisme O2-dependente: prin RLO puternic
bactericizi
- mecanisme O2-independente: sisteme bactericide neoxidante
(proteaze, lizozim, lactoferină)
 Funcţiile granulocitelor neutrofile
2. Funcţie de secreţie

• transcobalamină-I (globulină care transportă

vitamina B12)
• interleukine (ex. IL-1, cu rol în inducerea
febrei)
• prostaglandine
Variaţii ale numărului de granulocite
neutrofile
Neutrofilie
- fiziologic: nou-nascut, gravide
- patologic: infecţii şi inflamaţii acute,
- leucemie granulocitară cronică,
- intoxicaţii cu substanţe toxice sau
medicamente,
- unele tumori

Neutropenie
- infecţii bacteriene şi virale (inclusiv septicemii)
- afectarea măduvei hematogene prin radiaţii,
substanţe chimice toxice sau medicamente
 Eozinofilele: predomină în ele
peroxidazele, dar ele nu conţin lizozim şi
fagocitină; sunt bogate în arginină.
 Funcţiile granulocitelor eozinofile

Fagocitoza - particularităţi:
• factorii care determină chimiotaxia eozinofilului sunt:
- complexele imune antigen-anticorp ( rol mai
mare în reacţiile imune)
- fibrina, enzime proteolitice, histamina
• activitate bactericidă mai redusă decât N

• eozinofilele pot fagocita şi bacterii sau fungi, dar

sunt mai puţin atrase de acestea decât N
• participă la distrugerea paraziţilor (chiar dacă nu îi
poate fagocita, eozinofilul se ataşează de aceştia şi
eliberează la exterior granulaţiile care conţin o
substanţă cu puternică acţiune citotoxică (proteina
Variaţii ale numărului de
granulocite eozinofile

Eozinofilie
- în boli alergice (urticarie, astm bronşic alergic,
rinite alergice)
- în boli parazitare (ex. toxoplasmaoză,
lambliază)
- în afecţiuni dermatologice (eczeme, psoriazis)
- în leucemia cu eozinofile
 Bazofilul:
• nu conţin substanţe bactericide specifice,
dar sunt sursa de histamină
1. participă în procesele de coagulare sanguină
(prin degranulare se eliberează heparină);
2. intervine în inflamaţii (eliberare de serotonină şi
histamină);
3. Rol în reacţiile alergice (determinată de IgE)
4.într-o măsură mică participă în fagocitoză.
Variaţii ale numărului de
granulocite bazofile

Bazofilie - în reacţii inflamatorii,

reacţii alergice (ex. urticarie),
leucemii acute şi cronice
 Monocitul:
• se formează în măduva osoasă şi organele limfopoietce,
se diferenţiază în macrofag.
• Monocitele-macrofage sunt localizate în ganglionii
limfatici, splină, măduva osoasă, pleură, pericard, piele,
pulmoni, ficat, SNC
• Sunt energetic dependente de glicoliza anaerobă
(excep. macrofagele pulmonare - aerobe)
• Secretă substanţe cu activitate bactericidă - lizozim;
antivirală –interferon; stimulatori ai activării şi diferenţierii
limfocitelor în plasmocite – interleukina 1
• sunt capabile la fagocitoză, avînd rol antimicrobian.
FUNCŢIILE SISTEMULUI
MONOCITO-MACROFAGIC
1. Apărare – fagocitoză
= sistemul de apărare antimicrobiană (imunitate
nespecifică)
- Macrofagele fagocitează:
• microbi, inclusiv microbi intracelulari (ex. bacilul
tuberculozei)
• unele virusuri
• paraziţi cu dimensiuni accesibile macrofagelor.
2. Iniţierea răspunsului imun
- macrofagele funcţionează ca celule prezentatoare
de antigen: inglobare Ag  prelucrare Ag 
expunere Ag pe suprafaţa  recunoaşterea
antigenului de către limfocitele T (care recunosc
numai antigene prelucrate)
 Iniţierea răspunsului imun

Expunerea de
fragmente
Lizozomi antigenice
pe suprafaţă

Prezentare Ag
Fagocitoza Pentru Lf
microb

Macrofag Degradare
agent
bacterian
sub
acţiunea
hidrolazelor
lizozomale
Fagozom
Fagolizozom
 FUNCŢIILE SISTEMULUI
MONOCITO-MACROFAGIC
3. Modularea răspunsului imun
- macrofagele produc substanţe care stimulează
producţia de limfokine (ex. IL-1, TNF) de la nivelul
limfocitelor T; limfokinele la rândul lor modulează
activităţile macrofagelor
- macrofagele produc IL-1, care stimulează
transformarea limfocitelor B în plasmocite
secretoare de anticorpi

4. Fagocitoza elementelor figurate

- macrofagele de la nivelul splinei - rol în
eritrofagocitoză, îndepărtarea L şi T alterate
- macrofagele din măduvă şi ficat - rol în
eritrofagocitoză
 FUNCŢIILE SISTEMULUI
MONOCITO-MACROFAGIC
5. Funcţie secretorie şi de modulare a reacţiei
inflamatorii
- secretă mediatori pro-inflamatori:
 PG
 PAF
 enzime proteolitice
- secretă IL-1 şi factorul de necroză tumorală (TNF)
care provoacă febra (acţiune asupra centrului
reglator al to din hipotalamus)
- secretă factori care stimulează formarea
granulocitelor şi monocitelor (GM-CSF, G-CSF, M-
CSF), precum şi a limfocitelor (IL-1, IL-6, TNF)
 Variaţii ale numărului de
monocite
Monocitoza în
• boli infecţioase (ex. endocardita bacteriană, tbc,
febră tifoidă),
• convalescenţă după boli inf. Acute
• Neoplazii

Monocitopenie
• după corticoterapie,
• în aplazia medulară
 LIMFOCITE

=T (timus) şi B (medula
osoasă)
• Se formează în sistemul
limforeticular şi pe cale
limfatică agung în
circulaţie
 LIMFOCITE
Roluri
• Limfocite B – producere anticorpi
• Limfocite T
1.Limfocite T citotoxice
= Lf T efectoare, mediază răspunsul imun celular
- intervin în:
- - citoliza celulelor infectate cu ag. patogeni intracelulari
(virusuri)
- citoliza celulelor neoplazice
2.Limfocite T helper
- sunt limfocite reglatoare, care modulează activitatea Lf B şi T
- recunosc Ag prelucrat de macrofage şi alte celule prezentatoare
de antigen
- cooperează cu Lf B => favorizează activarea, proliferarea,
diferenţierea Lf B
 Trombocitele

= cele mai mici elemente

figurate ale sângelui

= fragmente citoplasmatice
anucleate de megacariocite
cu origine în măduva
osoasă hematogenă.

- au capacitatea de a adera
la pereţii vaselor sanguine
lezate şi de a forma
agregate celulare => rol în
hemostază.
 TROMBOCITELE

- Nr. trombocite circulante = 150.000-400.000/mm3

- Durata de viaţă = 8-10 zile

- La subiectul normal:
•2/3  în circulaţia generală
•1/3  în splină = rezervor de trombocite

La nivelul splinei:
- sunt degradate de către macrofagele splenice
- fiziologic, sunt distruse doar trombocitele îmbătrânite
- patologic: în caz de splenomegalie: intensificarea
distrucţiei plachetare splenice => splenectomia = manevră
terapeutică
 TROMBOCITELE
Compoziţia chimică:
1. Proteinele:
 – integrinele membranare –asigură aderarea
trombocitelor la suprafaţa lezată a vasului
(GPI;GPII;GPV;GPIX)
Proteinele citoplasmatice: plecstrina, calmodulina,
lanţurile uşoare ale miozinei – intervin în activarea
plachetelot şi în coagularea sângelui
2. Enzimele- adenilatkinaza, Na-K-ATP-aza,
fosfolipaza A2, ciclooxigenaza, tromboxan
sintetaza
• sunt active E glicolizei, şuntului pentozo-fosfat,
ciclului Krebs, LR
 Particularităţile metabolice

1. ATP e de 150 de ori mai mare ca în eritrocit.

El e necesar pentru fosforilarea lanţurilor
miozinei şi asamblarea actomiozinei;
fosforilarea plecstrinei ce realizează
agregarea şi eliberarea conţinutului
2. În MC se sintetizează factorul XIII –factorul
de stabilizare a fibrinei
3. Activarea plachetară e însoţită de scindarea
fosfolipidelor cu eliberarea acidului
arahidonic din care se sintetizează
tromboxanul A2
 FUNCŢIILE TROMBOCITULUI

1. Rol în hemostaza primară - oprirea

iniţială a sângerării şi formarea
dopului hemostatic plachetar.
2. Rol în hemostaza secundară
(coagulare) - activitatea
procoagulantă
3. Rol în reglarea fibrinolizei
4. Rol în menţinerea integrităţii peretelui
vascular
FUNCŢIILE TROMBOCITULUI

1. Rol în hemostaza primară - oprirea iniţială a

sângerării şi formarea dopului hemostatic
plachetar.
 aderare, agregare şi metamorfoză vâscoasă
 FUNCŢIILE TROMBOCITULUI
2. Rol în hemostaza secundară (coagulare) - activitatea
procoagulantă – prin:
a) adsorbţia la nivelul atmosferei periplachetare a factorilor
plasmatici activaţi implicaţi în mecanismul intrinsec al
coagulării (XII, XI, X, VIII, V)  rol de protecţie (împiedică
inactivarea lor de către proteazele plasmatice)
b) eliberarea factorilor trombocitari conţinuţi în
compartimentul granular în cadrul procesului de secreţie
plachetară.
c) Prin factorii trombocitari,trombocitele intervin în :
- susţinerea mecanismul intrinsec al coagulării (ex.fosfolipide,
fibrinogen trombocitar)
- retracţia cheagului (trombostenina)
- repararea leziunii vasculare (ex. Factori de creştere – PDGF)
 FUNCŢIILE TROMBOCITULUI

3. Rol în reglarea fibrinolizei

- pe suprafaţa lor are loc interacţiunea dintre
plasminogen şi activatorii acestuia
- în cursul secreţiei plachetare se eliberează PAI-1

4. Rol în menţinerea integrităţii peretelui vascular

Trombocitul aprovizionează endoteliul cu:
• metaboliţi ai acidului arahidonic
• factori de creştere (ex. PDGF) care cresc
viabilitatea celulelor endoteliale
 MODIFICĂRILE PATOLOGICE
ALE TROMBOCITELOR

1. MODIFICĂRI CANTITATIVE
• Trombocitopenii- sub 100.000/mm3.
=> tendinţă crescută de sângerări
spontane, mai ales hemoragii cutanate
(peteşii, echimoze) şi mucoase
(epistaxis, gingivoragii)
• hipoplazie/aplazie medulară: Rx,
medicamente, toxice
• deficit de trombopoietină
• distrucţie accelerată
Peteşii şi
purpura
 MODIFICĂRILE PATOLOGICE
ALE TROMBOCITELOR

• Trombocitoze - peste 400.000/mm3

=> risc crescut de fenomene trombotice
- fiziologic: în efortul fizic,
- patologică: după intervenţii chirurgicale
majore, în procese inflamatorii şi
neoplazice, în splenectomie
Tromboza
 MODIFICĂRILE PATOLOGICE
ALE TROMBOCITELOR
2. MODIFICĂRI CALITATIVE (TROMBOPATIILE)
pot fi
• ereditare sau
• câştigate (boli mieloproliferative cronice, renale,
hepatice, după administrarea unor medicamente -
aspirină, antiinflamatoare, antibiotice).
Ex.
• defecte de activare
• defecte de aderare -
• defecte de agregare
• defecte de secreţie - a corpusculilor denşi sau a
granulaţilor .
 TROMBOCITOPATIILE
• a) Defect de aderare trombocitară

• Sindromul Bernard – Soulier: - transmitere autosomal

recesivă
• Cauza: deficitul glicoproteinei Ib-IX cu rol de receptor
pentru factorul von Willebran dîn vederea aderării
trombocitelor la colagenul subendotelial)

• b) Defect de agregare trombocitara

• Trombastenia Glanzmannse :- transmitere autosomal
recesivă
• Cauza: deficitul glicoproteinei IIb-IIIa cu rol de receptor
pentru fibrinogen, deficit de fixare a fibrinogenului
• Clinic: episoade recurente de hemoragii mucoase
• Tratament: transfuzii de masă trombocitară
 TROMBOCITOPATIILE
• c) Defectele de eliberarea factorilor
trombocitari
• induse medicamentos de:
• Aspirină = inhibiţia ireversibilă a
ciclooxigenazei - risc de hemoragii la 3-7 zile
după administrare
• Penicilina (doze mari)
Coagularea
sîngelui
 Echilibrul fluido-coagulant

= procesul de menţinere a fluidităţii sângelui

- 2 procese antagonice

• Hemostaza = procesul care asigură oprirea

hemoragiilor ca urmare a distrucţiei/injuriei peretelui
capilar prin formarea unei reţele de fibrină.
Hemostaza primara (timp vasculo-plachetar)
Hemostaza secundară (coagularea)

• Fibrinoliza = procesul de degradare enzimatică a

retelei de fibrină
 Factor tisular
XII -> XII a

FT-VIIa VII
XI XI a
IX
Timp vascular
VIII VIIIa IXa
X t -PA u -PA

V Va Xa Plasminogen Plasmina

II IIa

Fibrinogen Fibrina

Timp plachetar
PDF

HEMOSTAZA HEMOSTAZA FIBRINOLIZA

PRIMARA SECUNDARA
 Hemostaza
-2 caracteristici: este efectivă numai in vivo
opreşte numai hemoragiile vaselor mici.
- 2 timpi

I. Hemostaza primară 1.Timp vascular = vasoconstricţie reflexă

sau 2.Timp plachetar = formarea trombusului /
timpul vasculo-plachetar dopului alb plachetar temporar

II.Hemostaza secundară 1. Generarea complexului protrombinazic

sau 2. Sinteza trombinei
coagularea 3. Formarea şi stabilizarea fibrinei
4 . S i n e r e z a ş i r e t r a c ţ i a c h e a g u l u i


cheag roşu definitiv
 Leziune perete
vascular

Aderare Coagulare
Vasoconstricţie
Agregare tr.
Dop trombocitar

Reducerea
Formarea
pierderilor
reţelei de
de sânge
fibrină

Cheag stabil
 HEMOSTAZA PRIMARĂ
(TIMPUL VASCULO-PLACHETAR)

= succesiune de reacţii care induc oprirea

provizorie a sângerării, permiţând
realizarea condiţiilor necesare formării
cheagului definitiv.

I. TIMPUL VASCULAR

II. TIMPUL PLACHETAR

 HEMOSTAZA PRIMARĂ
(TIMPUL VASCULO-PLACHETAR)

I. TIMPUL VASCULAR
- determinat de leziunea peretelui capilar.
Normal: perete vascular integru
Patologic: leziunea peretelui vascular

Vasoconstricţie localizată la nivel arteriole

sfinctere precapilare
I. TIMPUL VASCULAR

Consecinţe:
1. reducerea debitului sanguin la nivelul leziunii cu
diminuarea consecutivă a pierderilor sanguine

2. favorizarea aderării trombocitelor la nivelul

structurilor subendoteliale expuse în urma denudării

3. permite acumularea precursorilor de coagulare

activaţi la locul de formare a agregatului trombocitar
=> favorizarea hemostazei secundare.

Vasoconstricţia poate asigură hemostaza în vasele mici.

TIMPUL PLACHETAR - etape

Activarea trombocitelor
Aderarea trombocitelor
Agregarea trombocitelor
Metamorfoza vâscoasă
 Trombocite
în repaus (a) și activate(b)
a b
 II. TIMPUL PLACHETAR - etape
2. Aderarea plachetelor
= fixarea trombocitelor la structuri subendoteliale
 strat monocelular.
Mecanism:
- fenomen electrostatic: plachetele încărcate  sunt atrase de
sarcinile  ale moleculelor de colagen;
- fenomen chimico-enzimatic: prin GP de pe membrana
trombocitară care se leagă de factorul von Willebrand fixat pe
endoteliu.
Consecinţe:
• mărirea volumului plachetar (swelling )
• modificări conformaţionale: pierderea formei de disc + pseudopode
• modificări enzimatice => formare de PG şi TxA2, care excită aparatul
contractil al plachetei =>
REACTIA ELIBERARE I = expulzarea conţinutului corpilor denşi: ADP,
Ca2+, serotonină, PG, TxA2
 Aderare

Eliberarea constituenţilor
din granulele trombocitare
 II. TIMPUL PLACHETAR - etape

2. Agregarea trombocitelor
= fenomenul de asociere intertrombocitară sub acţiunea unor
factori proagreganţi expulzaţi (ADP, PG, Tx)

Mecanism
- activarea trombocitelor  expunerea GP care funcţionează ca
receptori pentru proteine adezive (ex. fibrinogen, factor von
Willebrand)  agregarea plachetelor activate.
- de plachetele aderate initial se fixează noi straturi de plachete
 agregat trombocitar

- Iniţial: agregare reversibilă ( inductori moderaţi)

- Ulterior:agregare ireversibilă ( inductori puternici)
Aderare Agregare

Directie flux sanguin

 Celulele lezate eliberează
tromboplastină

coagulare prin mecanism
extrinsec

mici cantităţi de trombină

 permeabilitatea membranei
trombocitare

pătrunderea Ca2+ plasmatic +
activarea ATP-azei
trombocitare

REACTIA DE ELIBERARE II
= expulzarea conţinutului
granulelor, lizozomilor
eliberarea trombosteninei.

Metamorfoza vascoasa
 II. TIMPUL PLACHETAR - etape

3. Metamorfoza vâscoasă
= fenomen de transformare trombocitară, cu distrugerea
ireversibilă a membranelor celulare (produsă de enzimele
lizozomale) şi eliberarea tuturor constituenţilor trombocitari

masă de plachete fuzionate cu aspect relativ omogen =
trombus (dop)alb trombocitar temporar

Un număr mic de trombocite agregate rămân nedistruse şi

vor interveni în retracţia cheagului.
 II. HEMOSTAZA SECUNDARĂ
(COAGULAREA)

- realizează hemostaza permanentă

= modificare a stării fizice a sângelui care trece din
stare lichidă în stare de gel
- implică o succesiune de reacţii enzimatice în
cascadă, cu participarea factorilor plasmatici ai
coagulării sângelui.

În procesul coagulării sunt implicaţi factori cu origine :

• plasmatică (factorii plasmatici ai coagulării)
• tisulară (tromboplastina tisulară)
• plachetară (factorii plachetari)
 Factorii plasmatici:
• Factorul I – fibrinogenul – este o
glicoproteină, sintetizat în ficat, alcătuite din
6 lanţuri peptidice grupate câte 2 (2α2β2γ)
• Factorul II – protrombina – natură
glicoproteică, α 2 globulină, conţinut ridicat
de Asp, Glu, Arg, Liz. Este sintetizat în ficat
în prezenţa vitaminei K.
 Factorii plasmatici:
• Factorul III – tromboplastina tisulară – este de
natură lipoproteică (fosfolipid) şi catalizează
transformarea protrombinei în trombină.
• Factorul IV – ionii de Ca++ - catalizează mai
multe trepte ale formării trombinei.
• Factorul V – proaccelerina - - este o globulină.
Se activează cu ajutorul factorului X.
• Factorul VI – anulat
 Factorii plasmatici:
• Factorul VII – proconvertina- este o globulină,
sintetizat în ficat cu participarea vitaminei K.
• Factorul VIII – antihemofilic A – este o β
macroglobulină, sintetizat în ficat, activat de
trombină
• Factorul IX –antihemofilic B (Christmas) –
sintetizat în ficat cu participarea vitaminei K.
• Factorul X- Stuart-Prower – sintetizat în ficat cu
participarea vitaminei K.
 Factorii plasmatici:
• Factorul XI – Rozenthal –este o beta
globulină, are activitate esterazică.
• Factorul XII – Hageman – factor de
contact, este o alfa 2 globulină.
• Factorul XIII – fibrinostabilizator – este o
transglutaminază plasmatică.
• Factorul XIV – Wilebrand sau factorul
Nilsson e socotit ca factor de
antisângerare.
 FACTORII PLASMATICI AI COAGULARII
- GRUPE:
Factori ai fazei de contact (XI, XII)
= factori activaţi prin contactul cu structurile subendoteliale
expuse în urma leziunii peretelui

Factori trombinosensibili = factorii activaţi de mici cantităţi de

trombină (I, V, VIII, XIII) .
!!Acţiunea prelungită a trombinei  inactivarea lor

Factori dependenţi de vitamina K (II, VII, IX, X)

= factori sintetizaţi la nivel hepatic în prezenţa vit. K.
• Caracteristica principală: pot lega Ca2+, capacitate dată de
prezenţa acidului -carboxi-glutamic.
• În lipsa vitaminei K (malabsorbţie intestinală, tratament cu
antivitamine K) sunt sintetizaţi în formă inactivă
ROLUL BIOLOGIC AL VITAMINEI
K
 • Factorii trombocitari (plachetari)
• Factorul 1 – ia parte la conversia protrombinei în
trombină;
• Factorul 2 – este implicat în transformarea fibrinogenului
în fibrină;
• Factorul 3 – este un fosfolipid implicat în formarea f X;
• Factorul 4 –antiheparina;
• Factorul 5 –serotonina;
• Factorul 6- fibrinogenul plachetar;
• Factorul 7 – trombostenina;
• Factorul 8- antifibrinolizina plachetară;
• Factorul 9 – factorul stabilizant al fibrinei.
 Formarea trombului fibrinic
• Mecanism extrinsec – declanșat de
lezarea completă a vasului și contactul
sângelui cu substanțele din țesuturile
adiacente
• Mecanism intrinsec – declanșat de
lezarea elementelor figurate din circulația
sangvină sau contactul lor cu colagenul
din preretele vascular denudat
 Calea intrinsecă: durează minute.
• Lezarea vasului: calicreina ← precalicreinei activată de kininogen
↓
• Factorul XII n → Factorul XII a
↓
• Factorul XIn → Factorul XIa
↓
• F IXn→ F {IXa + VIIIa +f.3 +Ca2+ }
↓
Factorul Xn → factorul Xa { Va +Xa+ f3 +Ca2+}
↓
• Trombină IIa ← Protrombina IIn
↓
• Fibrinogenul → Fibrin monomer
↓Ca2+ ,XIIIa ←FXIIIn
• Fibrin polimer
↓ f 8, ATP
Polimer → fibrină stabilă (cheag)
 Calea extrinsecă – durează secunde:
• Ţesut lezat, eliberarea F.III (tromboplastinei tisulare)
↓
• Factorul VIIn → factorulVIIa {VIIa +F.3, F.III, Ca2+}
↓
• Factorul Xn → factorul Xa
Vn →{ Va +Xa+ PL +Ca2+} complex protrombinazic
↓
• Protrombina IIn → Trombină IIa
↓
• Fibrinogenul In → Fibrin monomer
↓ Ca2+, XIIIa ← factorul XIIIn
• Fibrin polimer
• ↓ ←f 8, ATP
Polimer – fibrină stabilă (cheag)
Trombino-formarea
La thrombinoformation

Fibrino-formarea
 Calea comuna
Trombino-formarea
• Factorul Xa participa la formarea unui complex = protrombinaza =
factor Xa,
factor Va (activat de catre trombina),
PL plachetare
Ca2+
• Protrombinaza induce proteoliza factorului II (protrombina) 
trombina.
• Trombina (factorul IIa) = enzima care determina transformarea
fibrinogenului (factorul I) in fibrina
 Calea comuna
Fibrino-formarea
• Sub actiunea trombinei, din fibrinogen sunt eliberate 2 peptide =
fibrinopeptide A si B. Monomerii ramasi polimerizeaza.

• Cheag de fibrina instabila (solubila)
 XIIIa  XIII
• Cheag de fibrina stabila (insolubila) = CHEAG ROSU =
retea de fibrina in ochiurile careia exista elem. figurate
 Sinereza şi retracţia cheagului
• Sinereza = proces spontan de concentrare, prin
care lichidul de imbibiţie este expulzat din
ochiurile reţelei de fibrină
  volumului cheagului cu 15-20%.
 cheag lax (în ochiurile retelei există ser şi
elemente figurate).

Mecanism
creşterea densităţii filamentelor de fibrină (nu prin
scurtarea lor).
 Sinereza şi retracţia cheagului
• Retracţia cheagului = procesul de scurtare a lungimii
filamentelor de fibrină sub acţiunea trombosteninei din
trombocite.
Mecanism
- prin contracţia trombosteninei conţinute de trombocitele intacte
localizate în ochiurile retelei  reducerea lungimii filamentelor
de fibrină fixate de acestea  cu expulzarea componentelor
sanguine din interiorul cheagului.
- = proces cu consum de ATP (din citoplasma plachetelor) -
există energie doar pentru o singură retracţie, finală şi
ireversibilă.

cheag de fibrină ferm, definitiv.
 Hemostaza secundară
(Coagularea)

Intrinsecă Extrinsecă

Comună
CALEA INTRINSECĂ
Contact activator
(cu structurile subendoteliale)
XII XIIa

XI XIa

IX IXa
+
VIII VIIIa Extrinsecă
+
PL
+
Ca++
Comună

II IIa (Trombină)
 CALEA EXTRINSECĂ

Contact Tromboplastina
Activator tisulara
XII XIIa (III) Extrinsecă

XI XIa Intrinsecă VII VIIa

+
IX IXa III
+ +
VIII VIIIa Ca++
+
PL
+
Ca++
Comună
 CALEA EXTRINSECĂ

Contact Tromboplastina
Activator tisulara
XII XIIa (III) Extrinsecă

XI XIa Intrinsecă VII VIIa

+
IX IXa III
+ +
VIII VIIIa Ca++
+
PL
+
Ca++
Comună
Cale
Intrinsecă
Cale Cale
extrinsecă
XIIa
IXa
comună VIIa
+
X +
VIIIa TF
+ +
V Va + Xa + PL + Ca++
PL Ca++
+
Ca++ IIa II
(Trombină) (Protrombină)

Fibrină Fibrinogen
instabila

XIII XIIIa
(FSF) Fibrină stabila
 SISTEMUL KININELOR

Cale intrinsecă Contact Sistem kinine

activator
Prekalikreină
XII XIIa

XI XIa Kalikreină

IX Kinină Kininogen
IXa
IXa
+
VIII VIIIa Cale
+ extrinsecă
PL
+
Ca++ Cale
comună
 Mecanismul general
al coagulării sîngelui

Procesul de coagulare include trei etape:

1. Formarea complexului activator al
protrombinei
2. Conversia protrombinei în trombină
3. Transformarea fibrinogenului în
filamente de fibrină
Mecanismul extrinsec
de iniţiere a coagulării
Mecanismul intrinsec
de iniţiere a coagulării
 Patologii

Coagulări spontane:
Hemoragii:
• ateroscleroza
• carenţa Vit. K
• infecţii
• hemofilia
• traumatisme
• trombocitopenia
• deplasarea lentă a
sîngelui prin vasele
sangvine mici
 HEMOFILIA A
• - transmitere recesivă X-lincată = femeile sunt
purtătoare/transmiţătoare a genei patologice
• - Cauza: deficitul factorului VIII (globulina antihemofilicăA)
• Manifestări:
• - hemostaza primară este normală → purpura şi peteşiile sunt
absente !
• - hemoragiile apar după o perioadă latenţă de la un traumatism
minor sub formă de:
• • echimoze și hematoame subcutanate/intramusculare
• • hematurie spontană, hemoragii gastro-intestinale și cerebrale
• tipice sunt hemartrozele recurente cu sinovită → fibroză
articulară şi anchiloză
 HEMOFILIA B
• Cauza: deficitul factorului IX (globulina
antihemofilică B)
• - are transmitere & manifestari clinice
identice cu hemofilia A
• Tratament: f. IX recombinant
 Hemofilia – boală ereditară
Hemophilia C Hemophilia Hemophilia
B A
 CONTROLUL COAGULĂRII
1. Declanşarea unor mecanisme care limitează reacţia de
transformare a protrombinei în trombina:
• activarea limitată si localizată a factorilor XII si VII
care iniţiază coagularea pe cale intrinsecă şi respectiv
extrinsecă;
• activarea limitată a factorilor V si VIII (excesul de
trombină duce la degradarea acestora);
• fluxul sanguin intervine prin antrenarea şi diluţia
factorilor activaţi la locul leziunii;
• sistemul de clearance hepatic care limitează coagularea
prin indepartarea precursorilor activaţi.
 CONTROLUL COAGULARII
2. Interventia unor inhibitori fiziologici ai coagularii
FACTORI FACTORII COAGULĂRII INHIBAŢI

Antitrombinele Trombina
Cofactorul II al Trombina
heparinei
Proteina C Va, VIIIa
Proteina S Va, VIIIa (indirect prin amplificarea
acţiunii proteinei C)
C1-inhibitorul XIa, XIIa
2-antiplasmina Trombina, XIa
Trombomodulina Trombina (direct),
Va, VIIIa (indirect, prin activarea
proteinei C)
SISTEMUL ANTICOAGULANT

• Trombina
• Trombomodulina
• Proteina С
• Proteina S
• Factorii Vа и VIIIа
SISTEMUL ANTICOAGULANT
• Anticoagulantele cu aplicare terapeutică
mai folosite sunt heparina şi antagoniştii
vitaminei K.
• Antagoniştii vitaminei K (dicumarin,
neodicumarin, pelentan, sincumar,
varfarina(otravă pentru şobolani) - ei
inhibă biosinteza factorilor de coagulare
II,V,VII, X, provoacă hemoragii.
 ANTICOAGULANTE - Heparina

Mod de actiune
• Modifică conformaţia antitrombinei  amplificarea
acţiunii antitrombinei
• Inactivează alte enzime cu rol în procesul de
coagulare:
– trombina (factorul II)
– factorul Xa
• Neutralizează IXa, XIa si XIIa (acţiune mai redusă).
ANTICOAGULANTE – Antivitamine K

Mod de acţiune:
• Inhibă ciclul de regenerare al vitaminei K ↓ sintezei
factorilor dependenţi de vitamina K: II, VII, IX, X

Exemple:
Acénocoumarol= Sintrom®
Fluindione = Previscan®
Warfarine = Coumadine®

Indicatii:
• prevenirea si tratamentul trombozelor
 Fibrinoliza

• Fibrinoliza – ultima fază a hemostazei şi are ca

efect eliminarea fragmentelor de cheag şi a
depozitelor de fibrină sub acţiunea plasminei.
• Plasmina scindează fibrina în fragmente
polipeptidice mici, solubile, ce nu pot forma
reţele coerente.
 Plasminogen
Activatori Inhibitori
Activatori tisulari(t-PA) PAI
Activatori plasmatici -antiplasmina
Urokinază (u-PA) -macroglubulina
Streptokinază -antitripsina

Plasmină

Fibrină Fragmente X

Y+D

D+E
 FIBRINOLIZA

Sistemul fibrinolitic - componente:

• plasminogenul - precursorul inactiv, existent în plasmă
• plasmina - enzimă proteolitică a reţelei de fibrină;
 se formează în urma modificărilor structurale ale moleculei
de plasminogen
• activatorii fiziologici ai plasminogenului
 iniţiază transformarea plasminogenului în plasmină
. inhibitorii naturali ai fibrinolizei
 modulează funcţia sistemului fibrinolitic: substanţe exogene
şi endogene
 Sistemul fibrinolitic - componente

1. Plasminogenul
= globulină sintetizată de ficat şi prezentă în plasmă
- are afinitate  pentru reţeaua de fibrină

2. Plasmina
= proteină bicatenară cu lanţuri peptidice inegale
legate prin punţi disulfidice.
= endopeptidază cu rol în degradarea fibrinei şi a
unor factori procoagulanţi (V, VIII).
Rol: limitează extinderea trombusului de fibrină şi
previne coagularea intravasculară.
 Sistemul fibrinolitic - componente
3. Activatorii plasminogenului:
a. Activatorul tisular al plasminogenului (t-PA)
= GP prezentă în ficat, uter, prostată, tiroidă, SR, plămân, +
la nivelul peretelui vascular (endoteliu).
- activează plasminogenul legat
b. Activatorii plasmatici ai plasminogenului
= factorul XIa şi de kalicreină.
1. Urokinaza (descoperită iniţial în urină) (u-PA)
- există în celulele endoteliale, macrofage, epit. căi urinare,
muc. gastrică, celule tumorale.
= serinprotează care activează plasminogenul circulant
2. Streptokinaza stimulează capacitatea fibrinolitică a plasmei;
determină desfacerea legăturii peptidice, inducând formarea
plasminei.
 Sistemul fibrinolitic - componente

4. Inhibitorii naturali ai fibrinolizei:

• Inhibitorii activatorului plasminogenului (PAI):
- PAI-1 (din endoteliu, hepatocit, fibroblaste); inhiba t-PA
- PAI-2 (de tip placentar); inhiba u-PA
- PAI-3 îşi potenţează activitatea în prezenţa heparinei.

• 2-antiplasmina
= glicoproteină - rol major
- roluri: - efect inhibitor asupra plasminei
- rol în adsorbţia plasminogenului pe reţeaua de fibrină

• a2-macroglobulina, sintetizată în ficat, acţionează lent,

după intervenţia a2-antiplasminei
 Plasminogen
Activatori Inhibitori
Activatori tisulari(t-PA) PAI
Activatori plasmatici -antiplasmina
Urokinază (u-PA) -macroglubulina
Streptokinază -antitripsina

Plasmină

Fibrină Fragmente X

Y+D

D+E
 ETAPELE FIBRINOLIZEI

1. Activarea plasminogenului
Mecanism:
• t-PA (eliberat din endoteliul vascular) se fixează pe
cheagul de fibrină prin intermediul situsurilor de legare
pentru lizină.
• în paralel are loc fixarea plasminogenului pe suprafaţa
reţelei de fibrină, chiar în timpul formării acesteia.
• pe suprafaţa reţelei de fibrină atât activatorul cât şi
plasminogenul suferă modificări care facilitează
interacţiunea lor şi formarea plasminei active care
rămâne fixată pe cheag exercitându-şi astfel efectul
local.
 ETAPELE FIBRINOLIZEI
2. Degradarea fibrinei
- are loc progresiv :
I. îndepărtarea peptidelor mici de la capătul carboxi-
terminal a lanţurilor a => fragmente mari coagulabile,
sub influenţa trombinei.
II. îndepărtarea altor fragmente peptidice din lanţurile b
=> fragmentul X, coagulabil.
III. din fragmentul X  fragmentele Y şi D.
IV. din fragmentul Y  fragment D şi un fragment E.
Plasmina
FIBRINA lant  Fragmente mari coagulabile
lant  Fragment X  Fragment Y  Fragmente D + E
Fragment D
 ETAPELE FIBRINOLIZEI

3. Inactivarea plasminei
- Pe măsura degradării fibrinei, plasmina se desprinde
de pe fragmentele proteice şi este inactivată de:
- 2-antiplasmina - inactivare rapida
- 2-macroglobulina - inactivare lentă, dupa
interventia antiplasminei
 VARIATII FIZIOLOGICE

- La nivelul microcirculaţiei: fibrinoliză  pentru

menţinerea permanentă în stare liberă a căilor patului
vascular.
- În timpul efortului fizic: fibrinoliză 
- La nou-născut, în sarcină şi în menopauză: fibrinoliză 

Fibrinoliza exagerată => tulburări hemoragice

diseminate severe
 PERTURBĂRI ALE
SISTEMULUI FIBRINOLITIC
Fibrinoliza exagerată => hemoragii
- în insuficienţă hepatică,
- postoperator,
- în accidente transfuzionale

Coagularea intravasculară diseminată (CID)

Cauza: alterări endoteliu + stază capilară + factori
trombogeni.
- Etapa I:  agregate trombotice mici, diseminate,
datorită activării difuze a trombinei.
- Etapa II: consumul anormal de factori procoagulanţi
 stare de hipocoagulabilitate + fibrinoliză
 Medicatie
ANTIAGREGANTE PLACHETARE

Aspirina
• Mod de actiune: inhiba COX  productie  TxA2  ↓ agregarii
plachetare  nu se formeaza trobusul alb plachetar

Dipiridamol
• Mod de actiune: inhibarea fosfodiesterazei AMPc
fosfolipazei C plachetare  inhibarea formarii trombusului alb
plachetar

Clopidogrel
• Mod de actiune: reducerea agregarii plachetare prin modificari
ale membranei celulare (nr. GP) via ADP

• Indicatii: prevenirea trombozei

 Medicatie
FIBRINOLITICE
Streptokinaza, Urokinaza
= induc dizolvarea trombusului dupa constituirea lui
Indicatii: tratamentul emboliilor si trombozelor

ANTIFIBRINOLITICE
• Acidul aminocaproic
= actioneaza asupra activatorilor plasminogenului
 previne formarea plasminei
• Aprotinin (Trasylol)
- Inhiba plasmina  reducerea fibrinolizei
Indicatii: fibrinoliza exagerata
 Noţiuni generale de EAB
• Echilibrul acido-bazic reprezintă
menţinerea constantă a pH-ului mediilor
lichide ale organismului.
• pH –ul sîngelui în normă este 7,35-7,45.
Păstrarea acestei constante este
importantă pentru desfăşurarea normală
a tuturor proceselor vitale.
 Noţiuni generale de EAB
• Menţinerea pH-ului în limitele date o
realizează următoarele mecanisme
funcţionale:
1.Neutralizarea acizilor şi bazelor de către
sistemele tampon,
2.Eliminarea renală a excesului de acizi;
3.Eliminarea pulmonară a dioxidului de
carbon
 Sistemul tampon
• Un sistem tampon este amestecul
în soluţie a două substanţe cu
acţiuni complementare, în sensul
că una din ele se opune scăderii
pH-ului, iar cealaltă se opune
creşterii pH-ului.
 Sistemul tampon

• Amestecul a 2 substanţe tampon:

1. acid slab + sarea sa alcalină puternică sau
2. bază slabă + sarea sa acidă tare
care se opun scăderii şi creşterii pH-ului mediului la
adăugarea unei cantităţi mici de acid sau bază
• Componenta care neutralizează acizii – componenta
bazică;
• Componenta care neutralizează bazele – componenta
acidă.
 Sistemul tampon
Sunt formate din:
• donor de protoni
• acceptor de protoni
• Soluţia fiecărui sistem tampon
are un anumit pH, dat de
ecuaţia Henderson-
Hasselbalch
 Ecuaţia lui Henderson-Hasselbach
[acceptor de ptotoni]
pH =PKa +log
[donor de protoni]

PK a =constanta de aciditate a componentei acide

[acceptor de ptotoni ] - componenta bazică

[donor de protoni ] – componenta acidă

 SISTEME TAMPON
• Plasmatice
1. Sistem acid carbonic -bicarbonat
2. Sistemul proteinelor (proteinat)
3. Sistemul fosfaţilor
• Eritrocitare
1. Sistemul hemoglobinei
2. Sistem acid carbonic -bicarbonat
3. Sistemul fosfaţilor
Sistemul tampon acid carbonic
- bicarbonat
• Cota lui e de 10%
1. H2CO3 – donator de protoni
H2CO3 H+ + HCO3 -
2. HCO3- - acceptor de protoni
• Bicarbonaţii din plasmă - NaHCO3,
• Bicarbonaţii în eritrocite – KHCO3
– raportul bicarbonat/acid carbonic este de 20/1
la pH =7,4
Ecuaţia lui Henderson-Hasselbach
-
[HCO3 ]
pH =PKH2CO3 +log
[H2CO3]
PK =6,1 –constanta de disociaţie a acidului
carbonic
[HCO3-] - concentraţia de bicarbonat
plasmatic
[H2CO3] – concentraţia de acid carbonic în
sângele arterial
 Ecuaţia lui Henderson-Hasselbach

[24]
pH = 6,1 +log =

[1,2]

20 7,4
= 6,1+log------ =
1
Sistemul tampon acid carbonic
- bicarbonat.
• Bazele tari sunt neutralizate de componenta
acidă H2CO3:
• NaOH + H2CO3 NaHCO3 + H2O
• Pentru neutralizarea acizilor intervine
componenta bazică şi are loc reacţia de tipul:
• HCl + NaHCO3 NaCl + H2CO3
• H2CO3 sub acţiunea anhidrazei carbonice:
• H2CO3 H2O + CO2 ( este eliminat
prin plămîni).
 • Compensarea pulmonară
• eliminarea CO2 este echivalentă cu eliminarea
acidului  CO2 = factorul respirator

• ritmul respirator se modifică:

– accelerat - hiperventilaţie – în acidoză pentru
a elimina excesul de CO2
– încetinit - hipoventilaţie - în alcaloză pentru a
reţine CO2, respectiv acidul - creşte aciditatea
sîngelui
 Sistemul tampon al fosfaţiilor
• Н2РО4– /НРО42–
• este constituit din:
• NaH2PO4 sau KH2PO4 ( donator, componenta
acidă)
• Na2HPO4 sau K2HPO4 ( acceptor, componenta
bazică).
• Procesul tamponării are loc potrivit reacţiilor:
• HCl + Na2HPO4 NaCl + NaH2PO4
• NaOH + NaH2PO4 Na2HPO4 + H2O
• La PH =7,4 – raportul HPO4 2-/H2PO4 - este de 5/1
• Este activ în hematii şi celulele tubilor renali
• Cota lui e de 1% din întregul sistem
 sistemul tampon al proteinelor.

• proteină–Н+/proteină-
• proteină–Н+ – componenta acidă
• proteină- – componenta bazică
• NaOH + Н+-proteină H2O + Na –
proteina
• HCl + Na-proteină NaCl + H+ – proteină

• Efectivă la pH 7,2-7,4
 sistemul tampon al
hemoglobinei
• HHb /KHb
• HHbO2 / KHbO2
• îşi exercită acţiunea tampon datorită resturilor de
histidină din partea sa proteică. Inelul imidiazolic al
histidinei posedă capacitatea de a accepta şi a ceda
protoni.
• KOH+HHb KHb +H2O
• HCl + KHb HHb + KCl
• NaOH +HHbO2 NaHbO2 +H2O
• HCl + NaHbO2 HHb O2 +NaCl
• Cota acestui sistem e de 75%
- două organe excretoare de acizi :
plămînul: CO2, protoni volatili
 apărare semi-tardivă

rinichii : H+, HCO3-  apărare

tardivă.
Rinichiul joacă un rol esenţial :
reabsoarbe bicarbonaţii filtraţi la nivelul glomerulului şi
regenerează noi ioni de HCO3-.
Ei pot egal excreta ioni de H+
 Compensarea pulmonară
• se bazează pe reacţia:
• CO2+H2O→H2CO3
• ↓pCO2 prin Hiperventilaţie- deplasează
echilibrul reacţiei spre stânga
• ↑pCO2 prin hipoventilaţie – deplasează
echilibrul reacţiei spre dreapta
 Compensarea pulmonară
• -în acidoza metabolică (scăderea primară
a bicarbonatului) - stimularea centrului
respirator - hiperventilaţie alveolară -
scăderea pCO2 - scăderea acidului
carbonic (secundară)
• în alcaloza metabolică (creşterea primară
a bicarbonatului) --inhibarea centrului
respirator ---hipoventilaţie alveolară --
creşterea pCO2 --creşterea acidului
carbonic (secundară)
 ROLUL RINICHILOR
TUBUL contort PROXIMAL
Reabsoarbe HCO3-
filtrat :
• rolul anhidrazei
Carbonice (CA)

TUBUL CONTORT PROXIMAL şi DISTAL

şi CANALUL COLECTOR
Elimină H+
Regenerează noi molecile de HCO3-
 ROLUL RINICHILOR
• Rinichii au un rol deosebit în reglarea echilibrului acido-
bazic,deoarece ei participă la
• recuperarea bicarbonatului şi eliminarea ionului de
hidrogen în exces prin secreţie activă de H+ şi sinteza
de amoniac. Corecţia este lentă însă completă.
• NH3 este format în celula tubulară, avand drept sursa
principală glutamina.
• În acidoza creste sinteza de amoniac si potenţialul de
tamponare a urinei.
• Amoniacul trece de-a lungul unui gradient de
concentraţie în lumenul tubular unde se combină cu
ionul de hidrogen liber, formând ionul de amoniu, care
se elimină cu urina.
 Compensarea renală
• la nivelul tubului contort proximal –
reabsorbţia HCO3 = factorul metabolic
Echilibrul acidobazic normal
7.4

6.8 7.8

CO2 HCO3
(ACID) (BAZĂ)

COMPONENTA COMPONENTA
RESPIRATORIE METABOLICĂ
 Principalii indici ai EAB.

pH = 7.40 ± 0,02
HCO3- = 24 ± 2 mmol/l
pCO2 = 40 ± 4 mmHg
Exces de baze - ± 2 (-2 - +2) mmol/l
EXPLORAREA ECHILIBRULUI
ACIDO-BAZIC
 Perturbările EAB
• Acidemie –diminuarea pH sanguine sub valoarile
normale de 7,35-7,45.
• Alcalemie –creşterea pH sanguine peste valorile
normale de 7,35-7,45.
• Acidoză – proces fiziologic care contribuie la
creşterea [H+] prin creşterea pCO2 sau diminuarea
[HCO3-]. (metabolică şi respiratorie)
• Alcaloză – proces fiziologic care contribuie la diminuarea
[H+] prin scăderea pCO2 sau creşterea [HCO3-]
(metabolică şi respiratorie).
 ACIDOZA
•  pH = 6,1 + log [HCO3-]
0,03 x pCO2
=> acidoza metabolică

•  pH = 6,1 + log [HCO3-]

0,03 x  pCO2
=> acidoza respiratorie
 Acidoze metabolice
• reprezintă o perturbare primară a
echilibrului acido-bazic care se
caracterizează prin creşterea concentraţiei
acizilor în plasmă şi diminuarea
concentraţiei bicarbonatului sub nivelele
calculate.
 Acidoze metabolice

Acumularea în ţesuturi a acizilor organici

pH (< 7,38)
cu HCO3- (< 20mmHg)
compensat prin pCO2

Cations = Anions
 Acidoze metabolice
1. Hiperproducţia sau aportul exogen de acizi
• Cetoacidoză: diabetică, alcoolică, de malnutriţie
• Acidoză lactică
• Toxine: Etilenglicol, Metanol,Salicilate
2. Pierderea de baze constitue al doilea mecanism de
scadere a concentratiei HCO3 plasmatic.
• diareea.
• pe cale renală în acidozele tubulare, caracterizate prin
pierderea de bicarbonat prin urină
3. Scăderea eliminarii renale de acizi este al treilea
mecanism
Cauza - reducerea numărului de nefroni activi şi în
consecinţă scăderea amoniogenezei şi a capacităţii
rinichiului de a elimina încărcarea acidă obişnuită.
• La bolnavii cu pielonefrită cronică, IRC.
 Acidoza respiratorie
pH (< 7,38)
pCO2 (> 45mmHg)
Compensată prin  HCO3-

= hipoventilaţie alveolară
• micşorarea minut volumului respiraţiei
acută: toate cauzele de insuficienţă respiratorie acută
cronică : emfizem, astmă bronşică
 Acidoza respiratorie
• se întâlnesc în afecţiunile care induc o hipoventilaţie
alveolară ==> acumularea de CO2 în sângele
sistemic .
• Cauzele:
• 1. Boli pulmonare (bronhopneumopatii obstructive, boli
restrictive.
• 2.Afecţini ale cutiei toracice (obezitate, cifosolioză,
spondilită, ankilopoietică),
• 3.Alterarea mecanismului central de control repirator
(suparadozarea de narcotice, barbitrice sau
tranchilizante, anestezie, encefalită, poliomielită bulbară,
traumatisme craniene)
•  Interceptarea conducerii nervoase sau neuro-
musculare (nevrite periferice, tetanos, miastenia gravis,
miotonia atropinică, tretraplegie şi paraplegii, disfuncţii
ale diafragmului).
 ALCALOZE
•  pH = 6,1 + log [HCO3-]
0,03 x pCO2
=> alcaloza metabolică

•  pH = 6,1 + log [HCO3-]

0,03 x  pCO2
=> alcaloza respiratorie
 Alcaloza metabolică
pH (> 7,42)
 HCO3- (> 27mmol/l)
compensată prin  pCO2
- - Pierdere de acizi de origine digestivă (vomă,
aspiraţie gastrică) ori renală (diuretice,
hipercalcemie)
- Cîştig de baze : administrare de bicarbonaţi,
acetat, citrat
- Alcaloză de contracţie (deshidratare)
 Alcaloza metabolică
• 1. Producţia digestivă crescută de HCO3-
• Cel mai adesea se produce sinteza endogenă crescută
de HCO3-, care poate avea loc la nivelul a două organe:
stomac şi rinichi.
• 2. Producţie renală crescută de HCO3
• - hipopotasemia (efortul celulei tubulare de reabsorbţie
a K+ se face eliminând cantităţi mari de H+ şi producând
cantităţi echivalente de HCO3-
• - hipocloremia (reabsorbţia scăzută de Cl- creşte
reabsorbţia de HCO3-);
• - excesul de mineralocorticosteroizi
• - depleţia de volum - hipovolemia stimulează
reabsorbţia de Na+, paralel cu absorbţia de Cl şi HCO3-
• Tratamentul diuretic induce frecvent o alcaloză
metabolică.
 Alcaloza metabolică
• 3. Aport excesiv de substanţe alcaline este
realizat fie pe cale:
• i.v. (perfuzie de bicarbonat de sodiu, sau alt
anion metabolizabil ca lactatul şi citratul de
sodiu, care produc în organism cantităţi
echivalente de bicarbonat),
• pe cale orală (ingestia de alcaline asociată cu o
dietă lactată, în ulcer, realizează aşa numitul
sindrom “lapte-alcaline”).
• Oricare ar fi cauza creşterii de HCO3- plasmatic,
ea este urmată de intervenţia mecanismelor
compensatorii.- hipoventilatia
 Alcaloza respiratorie
pH (> 7,42)
 pCO2 (< 35mmHg)
compensată prin  HCO3-

= hiperventilaţie alveolară
- centrală : origine septică, tumorală, psihogenă, toxică
(salicilaţi), metabolică
- secundar unei hipoxii tisulare prin hipoxemie, anemie,
căderea debitului cardiac…
 Alcaloza respiratorie
• Cauzele alcalozei respiratorii :
• 1. Hipoxia acută: pneumonie, astm, edem
pulmonat acut, etc.
• 2.Hipoxia cronică: fibroza pulmonară, boli
cardiace cianogene, altitudinea,
• 3.Stimularea centrilor respiratori: anxietate,
febră, intoxicaţii cu salicilaţi, afecţiuni cerebrale
(tumori, encefalite etc.)
• 4. Cauze diverse: efort fizic, stări septice cu
bacili gram negativi, ciroza hepatică, sarcina,
ventilaţia mecanică excesivă.
 Alcaloza respiratorie
• Compensarea hipocapniei primare are loc în două
etape
• - în perioada acută, scăderea HCO3 se datorează
eliberării ionilor de H din tampoanele celulare şi
plasmatice care vor “consuma” o parte din
bicarbonatul plasmatic;
• - în perioada cronică, scăderea şi mai marcată a
HCO3- se datorează eliminării crescute a
bicarbonatului prin urină.
• În compensarea alcalozei respiratorii un rol
important îl deţine hiperproducţia tisulară de acid
lactic.
Tulburări pH pCO2 HCO3- BE OBSERVAȚII
EAB

Acidoză ↓ N ↓ ↓
metabolic
ă
Alcaloză ↑ N ↑ ↑
metabolic
ă
Acidoză ↓ ↑ N
respiratori N
e
Alcaloză ↑ ↓ N N
respiratori
e