Herpesvirusuri.

Enterovirusuri

1. Caracteristica generală a familiei de virusuri herpetice

Clasificare
Familia Herpesviridae cuprinde un mare număr de virusuri ce pot infecta omul şi
unele animale (peste 100 de virusuri). Dintre acestea, agenţii cu semnificaţie pentru
patologia umană sunt grupaţi în 3 subfamilii:
 Subfamilia Alphaherpesvirinae:
o Virusul Herpes simplex tip 1
o Virusul Herpes simplex tip 2
o Virusul varicelo-zosterian

 Subfamilia Betaherpesvirinae:
o Virusul cytomegalic (Cytomegalovirus)
o Virusul herpetic uman tip 6
o Virusul herpetic uman tip 7

 Subfamilia Gammaherpesvirinae:
o Virusul Epstein-Barr
o Virusul herpetic uman tip 8 (v. sarcomului Kaposi)

Morfologia si structura virionului

Virion sferic, 150-200 nm diametru, constituit din:
 centru dens, de forma unui mosor (bobină), de natură proteică, pe care este
înfăşurat acidul nucleic;
 genomul viral – ADNd.c., constituit din 80-100 gene
 capsida de simetrie icosaedrică, formată din 162 capsomere;
 tegument – structură proteică fibrilară, situată între capsidă şi supercapsidă;
 peplos (supercapsida), dublu strat lipidic, pe suprafaţa căreia proiemină
spiculi scurţi, constituţi din 5-8 glicoproteine, responsabile de adeziune şi
fuziune
 Enzime (ADN-polimeraza ADN-dependentă, timidin- kinaza,
ribonucleotid-reductaza, serin-proteaza).
Caractere biologice
 virusuri dermo, limfo şi neurotrope
 determină infecţii latente, recurente
 majoritatea prezintă potenţial oncogene
 posedă numeroase enzime ce intervin în multiplicarea virală
 prezintă un spectru foarte larg de gazde şi o gamă diversă de forme clinice
 sunt virusuri fragile şi se transmit numai prin contact direct

Rezistenţa la agenţi fizici şi chimici

 În stare liofilizată, la 4 grade, virusurile herpetice se menţin ani de zile.
 Relativ instabile la temperature ambientale (+ 22 grade C), inactivate de
solvenţi lipidici, detergenţi, dezinfectanţi uzuali, pH extreme.
 Prezintă sensibilitate la acţiunea inhibitorilor sintezei ADN (acyclovir,)

Replicarea virala
 Adsorbţia virionului la suprafaţa celulei-ţintă
 Penetrarea NC prin fuziunea supercapsidei virale cu membrana celulară
 Degradarea partiala a capsidei de enzime celulare şi pătrunderea ADN viral
în nucleul celulei. Sinteza proteinelor celulare se opreşte.
 Biosinteza: în 3 runde consecutive are loc transcrierea ARNm viral cu
sinteza ulterioară a 3 tipuri de proteine: foarte precoce (alpha, immediate
early), precoce (beta, early), care sunt în majoritate enzime şi proteine
tardive (gamma, late), care sunt proteine de structură.
 Replicarea AND
 Asamblarea NC are loc în nucleu. Părăsindu-l prin inmugurire, NC se
învelesc cu membrana nucleară internă, în care sunt înserate GP virale
imature, pe care o „dezbracă” în procesul de înmugurire prin membrana
nucleară externă. În citoplasmă NC capătă proteinele tegumentului şi sunt
ulterior re-învelite în supercapsidă într-o veziculă de exocitoză, în membrana
căreia se conţin GP virale mature.
 Virionii sunt eliberaţi prin exocitoză .

2. Diagnosticul de laborator al infecţiei cu HSV

 Prelevate: lichid din vezicule, ulceraţii, cruste, fragmente bioptice sau
necroptice.
 Diagnosticul direct
1. Examenul microscopic
 ME
 Microscopia optică – pe frotiuri colorate cu hem-eozină se observă
celule mari, cu incluzii intranucleare eozinofile (Cowdry)
2. Detectarea Ag virale: RIF cu Ac monoclonali
3. Examenul virusologic
 Izolarea virusului pe animale sensibile, ou embrionat de găină sau culturi
celulare
 Indicarea virusului: manifestări clinice la animal, apariţia veziculelor pe
membrane chorio-alantoica a oului embrionat, ECP specific pe culturile
de celule (celule gigante sincitiale cu incluzii intranucleare)
 dentificarea virusului cu ajutorul serurilorimune specifice (RN, RIF,
ELISA)
4. Detectarea genomului viral prin tehnici de biologie moleculară (hibridare in
situ, PCR)
B. Diagnosticul indirect
o Serodiagnostic. Examinarea serurilor perechi (precoce şi tardiv) cu
evidenţierea creşterii titrului de Ac de cel puţin 4 ori. Reacţii utilizate: RFC,
RN, RIFI, ELISA.
o Tratamentul specific al infecţiei cu HSV
o Vidarabin (adenin-arabinosid). Analog nucleozidic al guaninei. Inhibitor
competitive al ADN polimerazei virale
o Acyclovir, Valacyclovir, Zovirax (acycloguanosid), Penciclovir,
famciclovir. Analogi nucleozidici ai guaninei. Inhibitori ai ADN polimerazei
virale, manifestă activitate numai asupra virusului în curs de replicare.
o Foscarnet (phosphonoformat). Dezechilibrează reacţia de polimerizare a
ADN.

3. Familia Picornavirusurilor. Caracteristica generală. Clasificare.

Clasificare
Cuprinde virusuri cu tropism digestiv, respirator sau nervos care infectează omul şi
animalele. Virusurile implicate în patologia umană sunt grupate în 3 genuri:
 Enterovirus (virusuri implicate în patologia tractului digestiv, respirator şi
asistemului nervos),
o v. Poliomielitei
o v. Coxsackie - grup A,grup B
 o v. ECHO
o Enterovirusuri
 Rhinovirus (determină infecţii ale tractului respirator), conţine 115 serotipuri
 Hepatovirus
o virusul hepatitic A

4. Virusurile poliomielitei

V. POLIOMIELITIC Poliovirus

Clasificare – serotipuri:

 tip 1: Brunhilde;
 tip 2: Lansing ;
 tip 3:  Leon

cultivare: culturi primare rinichi maimuta, amnios uman, linii continue: KB,
HeLa, Hep2

efect citopatic: rotunjire, crestere refringentei, picnoza, degenerare, desprindere

det. plaje circulare, clare, margini nete – folosite la clonarea tulpini attenuate
animale: cimpanzei, maimute Rhesus, Cinomoglus: inoculare i. medulara, i.
cerebrala sau orala: viremie, eliminare v. fecale, paralizii flasce si r.i. umoral

manifestare infectie: asimptomatica/imbolnavire minora – majoritara. afectare

sistem nervos, meningita aseptica si/sau poliomielita paralitica severa

evolutie: patrundere: orofaringe, transport tesut limfoid (rinof., placi Peyer),

multiplicare, diseminare limfatica, viremie tranzitorie cu manifestari clinice minore
(respiratorii, digestive). Uneori multiplicare masiva tesut r.e. cu viremie persistenta
si invazia sistemului nervos; virus prezent sange inainte debut clinic (+/- paralizii);
infectare sanguina a sistemului nervos, diseminare pe axoni, clinic: febra, cefalee,
redoarea cefei, paralizii flasce (leziuni neuroni motori coarne ant. maduva =
poliomielita paralitica acuta). Posibila invazie a creier, talamus, hipotalamus,
nuclei cerebelosi, trunchi cerebral, cortex motor = poliomielita bulbara/encefalita
poliomielitica cu evolutii extrem de grave. Lezare nervi cranieni: paralizia faringe,
paralizia corzi vocale (perechea X), paralizii oculare (perechea V)

leziuni neuronale/extraneuronale: cromatoliza, distructie masiva, neuronofagie;

edem, proliferare cel., infiltrat perivacular limfocitar (ggl ., placi Peyer,
miocard). factori predispozanti: traume, efort fizic, sarcina, injectii,
amigdalectomie. incubatie 7-14 zile

 
 5. Diagnostic de laborator, imunitatea postinfecțioasă, profilaxie și
tratament specific.

Diagnostic de laborator al virusului Poliomielitic se stabileste pe baza unor

produse patologice :
secretia faringiana;
- materiile fecale;
- lichidul cefalo-rahidian;
- serul.
Recoltarea acestora se face in cursul fazei acute. Deoarece excretia de virus poate
fi intermitenta, recoltarea materiilor fecale se repeta in cazul unui rezultat initial
negativ.

A. Cultivare se realizeaza in culturi celulare umane sau simiene, deoarece doar

celulele primatelor prezinta receptori specifici pentru enterovirusurile umane.
Efectul citopatic este de tip litic. Identificarea virusului se realizeaza prin teste de
seroneutralizare, folosind seruri standard hiperimune ce contin anticorpi specifici
de tip. Boala experimentala la animale de laborator poate fi determinata prin
inocularea intramedulara, intracerebrala sau prin administrare orala la unele specii
de maimute (cimpanzeu, Macaccus rhesus).
B. Serologie
Diagnosticul se bazeaza pe testarea in dinamica (seruri perechi) a prezentei
anticorpilor specifici de tip, prin :
- reactia de seroneutralizare;
- reactia de fixare a complementului;
- ELISA.

Imunitate :

 dupa boala sau vaccinare: rezistenta indelungata de tip RIU:

 Ac neutralizanti fata de VP1 si VP2 apar inainte debut (multiplicare
intestinala si tesut limfoid)
 Ac circulanti previn diseminarea, nivel maxim 2-6 sapt., persista toata viata
 Ac FC apar mai tirziu si dureaza mai putin
 Ac SN si FC trec pasiv la copil = rezistenta 0-6 luni
 imunodeficienti: fac boala atipica cu afectare s.n.
 imunitatea locala: IgA  impiedica reinfectia la intestine amigdalectomia
scade rezistenta locala

Epidemiologie: raspindire globala; fosta endemica zone calde si epidemica zone

remperate; eradicare: 2000; sursa de v.: om  cu infectie inaparenta; transmisie:
fecal-orala (direct/indirect: apa, alimente infectate, secretii faringiene);
v. prezent in orofaringe n. zile inainte debut; eliminare fecale: 3-6 sapt dupa
imbolnavire; susceptibilitate: generala

Profilaxie:

 vaccin inactivat (Salk): preparat culturi rinichi maimuta, inactivat formol

1. confera  imunitate umorala (blocheaza v. la orof)

2. elimina posib de mutante si revertanti
3. utilizabil in zone tropicale
4. utilizare imunodepresati
5. necesita rapeluri numeroase

 vaccin viu atenuat (Sabin): preparat pe diploide umane sau culturi simiene

1. induce i. locala si umorala persistenta (toata viata)

2. blocheaza multiplicarea intestinala
3. administrare orala
4. posiblie reversii si mutante virulente
5. transmitere v. vaccinale la neimunizati
6. paralizii post vaccinale (1 caz/1milion vaccinari)

 vaccin ADN recombinant (de viitor  din polipeptide virale VP1 sau genom
viral

Tratament
Spre regret nu exista niciun tratament pentru a trata  poliomielita. Tot ceea ce se
poate efectua , este ameliorarea simptomelor bolii si incercarea de a trece cu cat
mai putine sechele.
 Se recomanda izolarea bolnavului, repaus total, la pat.
 Se pot administra calmante pentru durere, antibiotice pentru infectiile
urinare asociate, ventilatoare portabile pentru a compensa necesitatile
respiratorii.
 Persoanele care sufera de paralizie temporara, pot urma apoi programe de
terapie fizica pentru refacerea musculaturii si redobandirea mobilitatii.
 In formele avansate, pentru a ajuta deplasarea pacientului se impune
necesitatea unui scaun cu rotile,tratarea co-morbiditatilor.

Elaborat : Ceban Gabriela S1808