TARTRUL DENTAR.

COMPOZIŢIA CHIMICĂ.
MECANISMUL DE
FORMARE A TARTRULUI
DENTAR

Ceban Gabriela S1808

NOŢIUNE DE TARTRU
DENTAR.
 TARTRUL SUPRAGINGIVAL
SAU SALIVAR
 depozit calcefiat plasat coronar faţă de marginea liberă a gingiei
 vizibil în cavitatea bucală
 se depune mai întâi în jurul coletului, pentru ca apoi să acopere suprafeţe din ce în ce mai extinse
 depunerea poate fi la un singur dinte sau pe un grup de dinţi
 se întâlneşte atât la nivelul dinţilor naturali cât şi al supraf. artificiale (obturaţii, lucrări protetice)
 culoare alb-gălbuie, dar îşi poate schimba culoarea în funcţie de vechime, până la brun închis
(datorită colorării de origine externă)
 Duritatea tartrului depinde de viteza de formare şi de vechimea depunerii (cu cât depunerea este
mai veche şi depunerea mai lentă, cu atât duritatea şi aderenţa sunt mai crescute)
 Evidenţierea se face prin inspecţie şi palpare cu sonda.
 TARTRU SUBGINGIVAL SAU
SERIC
 se întâlneşte în sulcusul gingival afectat de prezenţa anterioară a PB (vorbim deci de pungi
parodontale)
 caracteristic este faptul că aderenţa se va realiza la suprafaţa cementului radicular, mult mai
 vulnerabil la retenţionarea PB şi deci şi a TD, decât smalţul
 este de culoare închisă, care transpare prin marg. gingivală creând aspectul de „lizereu tartric"
caracteristic.
 Evidenţierea se face cu ajutorul sondei, prin palpare subgingivală, după detaşarea gingiei de
suprafaţa dentară cu un instrument sau proiectarea unui jet de aer.
 Depozitele bine reprezentate pot fi evidenţiate şi pe radiografii, când se prezintă ca depozite
extradentare, subgingivale, mai puţin radioopace decât ţesuturile dure dentare.
ZONELE PREDISPUSE DEPUNERILOR DE
TARTRU:
 suprafata linguala a incisivilor inferiori, in dreptul orificiului canalului Wharton;
 suprafata vestibulara a molarilor superiori in dreptul orificiului canalului Stenon;
 suprafata ocluzala a dintilor laterali, cu o igiena deficitara.

 In cazuri extreme, tartrul poate forma o structura asemanatoare unei punti intinse pe dinti
adiacenti, sau poate acoperi fetele ocuzale ale dintilor fara antagonisti functionali.
COMPOZITIA TARTRULUI
DENTAR
 Substante minerale - 70%-90%
 Substante organice -15%
 H2O- 8%
 COMPOZIŢIA TARTRULUI
DENTAR.
 Componenta organică se depune la suprafaţa dintelui în straturi succesive, fiind formată din
 MPZ
 celule epiteliale descuamate, leucocite
 resturi alimentare
 mucus, proteine complexe
 glucide
 fosfolipide, acizi graşi, colesterol şi proteine complexe
 Elementele organice sunt sintetizate fie de o floră bacteriana variată, fie sunt de origine salivară
sau
 sanguină si sunt capabile a se mineraliza. Microorganismele predominante sunt: bacili, coli,
coci, fungi, actinomicete, bacili filamentoşi
 - 15 % substanţe organice
 COMPOZITIA TARTRULUI
DENTAR
 Componenta anorganică este reprezentată de:
 - Ca3(PO4)2 - 75 %
 - CaCO3 - 3 %;
 - Mg3(PO4)2 şi alte săruri.
 Elementele minerale: Ca=40 %; P=20 %; Mg=0,8 %. Alături de acestea se mai întâlnesc
cantităţi foarte mici de Na, Zn, Sn, Br, Cu, Mo, W, Au, Si, Al, Fe, F, Pp,Ti.
 - 75 % substanţe minerale (70-90 %)
 - 8 % apă
FORMAREA TARTRULUI
 Depunerea sarurilor minerale se face de la 1 zi pina la a 14 zi de la
forma placii bacteriene, mai intii prin nuclei de mineralizare pe fata
interna. Procesul de calcificare incepe in zonele profunde ale placii
bacteriene, in matricea interbacteriana, pe suprafata bacteriilor si in
interiorul celule bacteriene. Pe masura ce placa bacteriana se calcifica
se produc modigicari ale populatii bacteriei care se imbogatest in forma
filamentoase.
ETAPELE FORMARII
TARTRULUI DENTAR
ATAŞAREA TARTRULUI
DENTAR DE SUPRAFAŢA
DENTARĂ.
 Atasarea se face prin pelicula secundara (dobindita). O serie de
schimbari fizico- chimice dintre pelicula si ciment poate favoriza
unirea cu matricea organica a tartrului, consolidindu-I atasarea la
dinte.
 TEORII ASUPRA
MINERALIZARII TARTRULUI
Teoria bacteriana
Teoria enzimatica
Teoria fizico-chimica
 MECANISMELE TRANSFORMĂRII PLĂCII
BACTERIENE ÎN TARTRU DENTAR
 TEORIA BACTERIANĂ – susţine că microorganismele au rol în formarea
depozitelor de tartru şi contribuie nu numai la formarea matricii organice, ci şi la
mineralizarea acesteia prin precipitări directe ale sărurilor din salivă. Opinia
dominantă este însă că microorganismele au un rol pasiv în formarea tartrului, ele
fiind calcificate în acelaşi timp de alţi componenţi ai plăcii. Singurul argument
împotriva acestei ipoteze rezidă din faptul că şi la animalele „germ free” apare
depozitul dur.
 MECANISMELE TRANSFORMĂRII PLĂCII
BACTERIENE ÎN TARTRU DENTAR
 TEORIA ENZIMATICĂ explică mineralizarea plăcii prin acţiunea fosfatazei şi esterazei,
secretate fie de μorganismele plăcii, fie de leucocite, MF, celule epiteliale descuamate, care
printr-un proces de fibroliză transformă fosfatul organic din salivă în fosfat anorganic,
perturbând echilibrul dispersiei coloidale, urmate de precipitarea sărurilor minerale.
 Cercetările microscopice făcute de ZANDER şi SHROEDER au arătat frecvenţa cristalelor
minerale în corpul bacteriilor şi în jurul acestora, ceea ce demonstrează participarea lor la
formarea tartrului.
 MECANISMELE
TRANSFORMARII PLACII
BACTERIENE IN TARTRU
DENTAR
 TEORIA FIZICO-CHIMICA explică formarea tartrului prin mai mulţi factori:
 1 - stagnarea salivei. Odată cu stagnarea salivei, coloizii se depun şi starea de suprasaturaţie nu se
mai menţine, echilibrul se pierde, rezultând precipitarea Ca3(PO4)2 pe matricea organică a PB. În
acest fel se poate explica numai formarea tartrului în locuri decisive.
 2 - modificările pH-ului salivar. Saliva este secretată în canalele glandelor salivare având o
tensiune mare a CO2 (54-62 mm Hg), pe când în aerul atmosferic aceasta atinge doar 0,3 mm Hg.
În momentul în care saliva ajunge în contact cu aerul atmosferic, se crede că ea cedează CO2,
datorită diferenţei mari de presiune. PH-ul salivei creşte odată cu transferul CO2 în atmosferă.
Mai mult, disocierea ac. fosforic creşte odată cu cea a alcalinităţii salivei, astfel încât concentraţia
în ioni de fosfaţi secundari şi terţiari, mai puţin solubili, va fi mai mare. Această creştere în ioni
fosfatici duce la situaţia în care solubilitatea fosfatului de Ca este depăşită, formându-se cristale.
 3- MPZ din matricea plăcii pot avea un rol activ în calcificare. Ele iniţiază calcificarea prin
mecanismul de chelatie