Sunteți pe pagina 1din 14

Metodele de apreciere a rezistentei smaltului la actiunea agentilor

demineralizanti.
Indicii frecventei si intensitatii cariei dentare.

Efectuat:Popa Nicolaie

Smaltul Dentar este tesutul cel mai dur al dintelui si al organismului si acopera coroana
dentara
in totalitate.
Acesta are origine ectodermica, grosimea lui este neuniforma
mai mica la coletul dintelui si creste spre fetele active, unde maxima ajunge la la 2-3 mm
la nivelul virfurilor cuspizilor.
Smaltul nu contine celule, ceea ce face din punct de vedere hostologic sa nu fie considerat un tesut
propriu-zis.
Datorita duritatii sale ridicate (1-8 unitati pe scara MOOHS) rezista foarte bine la fortele de
masticatie care se exercita asupra lui.
Smaltul este o substanta mineral organica, fiind alcatuita din doua componente: una organica si una
anorganica.
Componenta anorganica este alcauita dintr-un fosfat de calciu cristalizat sub forma de apatita.
Aceasta componeta are o pondere de 96%.
Componenta organica a smaltului are o
pondere foarte mica, in jur de 1-1,2% fiind variabila
in fuctie de virsta dintelui. Aceasta componenta
contine proteine, colagen, lipide si citrati. In afara
de acestea, in compozitia smaltului se gaseste un
procent mic de apa (2,5-3%).

Smaltul este alcatuit din prisme care au o directie de la jonctiunea amelo-dentinara spre
exterior, fiind unite intre ele de o substanta interprismatica. Directia prismelor este variabila
in diferite zone topografice ale coroanei dintelui. La nivelul fetelor active ale dintilor au o
directie verticala, este oblica pe fetele laterale si orizontala la nivelul coletului. Fiecare
prisma se intrepatrunde cu prisma vecina. In perioada de edificare a smaltului, toate prismele
se formeaza printr-o rata apozitionala zilnica, ce confera smaltului un aspect striat.
In timpul formarii smaltului pot aparea unele defecte:
Microlamele- spatii intre prismele de smalt;
Lamele discontinuitati la suprafata smaltului, care se pot intinde uneori in profunzime;
Fisuri datorate alternantei cald-rece, facilitind penetrarea florei microbiene a cavitatii
bucale spre profunzimea tesuturilor dentare;
Spatii hipocalcificate- apar la jonctiunea dintre prismele de smalt si sunt umlute de o
componenta organica.

Defectele structurale ale smaltului constituie factori favorizanti, de penetrare a


tesuturilor dure de flora microbiana a cavitatii bucale.

Caracteristicile smaltului dentar


Duritatea este proptietatea cea mai importanta, confera coroanei
dintelui o inalta rezistenta la zgiriere, abraziune, slefuire . Duritatea este
variabila de la dinte la dinte, de la individ la individ si este dependenta de
grosimea smaltului, de gradul de mineralizare si de orientarea prismelor de
smalt.
Grosimea smaltului este variabila in sens cervico-ocluzal. Este maxima
la nivelul fetelor sau marginilor active si descreste spre coletul dintelui,
unde este minima.
Culoarea Smaltului este dependenta de culoare dentinei, deoarece
smaltul este semitransparent si imprumuta culoarea dentinei. Culoarea este
mai deschisa spre incizal, unde dentina are grosime minima si se extinde
spre cervical, unde dentina are grosimea maxima. Culoarea poate fi
modificata in timp, prin formarea placii bacteriene sau se poate modifica in
urma perturbarii metabolismului mineral.

Smaltul prezinta un grad de elasticitate care contribuie la


amortizarea unor presiuni masticatorii: aceasta elasticitate fiind
completa de elasticitatea dentinei.
Smaltul prezinta un grad de solubilitate in mediul acid.
Aceasta proprietate il face vulnerabil fata de flora acidogena a
cavitatii orale. Fluorurile din compozitia smaltului micsoreaza
gradula de solubilitate.
Smaltul prezinta un grad de permeabilitate. El se comporta ca
o membrana, poate fi penetrat de unele substante din cavitatea
orala, indeosebi de unele saruri minerale si in mod special de
fluoruri.

Metoda de apreciere a rezistentei functionale a smaltului la actiunea acizilor


Metoda se efectueaza in modul urmator: se inlatura placa bacteriana si se
izoleaza de actiunea salivei dintii frontali superiori, apoi pe suprafata
vestibulara uscata a unui incisiv superior central, la distanta de 2 mm de la
marginea incizala, in zona centrala, se aplica cu ajutorul unei pipete o
picatura de solutie HCL- 1 mol/l cu diametrul 1,0 2,0 mm.
Dupa 5 sec suprafata dintelui se spala si se usuca. Pe suprafata gravata se
aplica o picatura de solutie 1,0 % albastru de metil, intensitatea culorii se
compara cu cheia de 10 culori (fiecare nuanta se noteaza cu 10 puncte).
Aprecierea rezultatelor se efectueazaq prin evaluarea intensitatii
coloratiei:
10-30 puncte cariorezistenta inalta;
40-50 puncte cariorezistenta moderata;
60-70 puncte- cariorezistenta joasa;
>80 puncte cariorezistenta foarte joasa.

Determinarea rezistentei smaltului la actiunea acizilor


Metoda se bazeaza pe colorarea smaltului demineralizat si determinarea
intensitatii colorarii. Se inlatura placa bacteriana si se isoleaza de actiunea
saliveii dintii frontali superiori, apoi pe suprafata vestibulara uscata a unui
incisiv superior central se aplica cu ajutorul unei pipete o picatura cu
diametrul 1,5 2,0 mm a solutiei de indigocarmin (30 g/l) in solutia 0,2% de
acid sulfuric timp de 5 sec., imbinind astfel etapa de gravaj acid si coloratie a
smaltului.
Dupa aceasta colorantul se inlatura cu un tampon de vata. Portiunea de
smalt tratata cu acid se coloreaza in rosu, intensitatea culorii de compara cu
cheia de 10 culori (fiecare nuanta se noteaza cu 10 puncte).

Determinarea rezistentei smaltului la actiunea acizilor


Aprecierea rezultatelor se efectueaza prin evaluarea
intensitatii coloratiei:
10-30 puncte cariorezistenta inalta;
40-50 puncte- cariorezistenta moderata;
60-70 puncte cariorezistenta joasa;
> 80 puncte cariorezistenta foarte joasa.

Determinarea vitezei de remineralizare a smaltului


Metoda permite aprecierea rezistentei dintilor la carie si capacitatea de
remineralizare a salivei si se realizeaza in modul urmator: placa bacteriana
de pe suprafata dintelui cercetat este inlaturata minutios cu un bulete de vata
umectat in solutia 3% H2O2, usuca cu get de aer, apoi pe suprafata
smaltului se aplica cu ajutorul unei micropipete o picatura de acid clorhidric
cu pH 0,3 -0,6. Dupa aceasta pe suprafata demineralizata de aplica timp de
un minut unbulet de vata imbibat cu colutia 2% metilen bla, apoi colorantul
se inlatura utilizind numai bulete uscate de vata.
Gradul de demineralizare a smaltului se apreciaza dupa intensitatea
colorariiportiunii cercetate de smalt, care este comparata cu cheia standarta
de 10 culori, fiecare nuanta este marcata cu 10%.
In zilele urmatoare se efectueaza colorarea portiunii demineralizate a
smaltului: pina la momentul cind smaltul nu se mai coloreaza. Lipsa
coloratiei demonstreaza remineralizarea completa a smaltului. Deci,
maleabilitatea smaltului la actiunea acizilor se exprima in procente, iar
capacitatea de remineralizare a smaltului- in zile.

La persoanele cariorezistente se determina o maleabilitate a


smaltului la actiunea acizilor mai joasa de 40% si capacitatea de
remineralizare a salivei inalta (1-3 zile), iar la persoanele
carioreceptive maleabilitatea smaltului la actiunea acizilor
depaseste valoare de 40%, iar capacitatea de remineralizare a
salivei este joasa (mai mare de 3 zile).
Pentru aprecierea gradului de afectare a dintilor prin carie
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) recomanda urmatorii
indici: Indicele de frecventa, Indicele de intensitate si Indicele de
sporire a intensitatii (rata cariei).

Indicele de frecventa reprezinta procentul persoanelor afectate


prin carie din cadrul unui grup de populatie.

IF =numarul de copii afectati de carie din colectivitate / numarul


de copii din colectivitate X 100%
OMS recomanda urmatoarele niveluri ale frecventei cariei
dentare la copii de 12 ani:
1. joasa (0-30%)
2. medie (31-80%)
3. inalta (81-100%)

Indicele de intensitate este alcatuit din numarul mediu de


dinti cariati (C), obturati (O) si extrasi ce revin la o persoana.
Valoarea indicelui COE exprima gravitatea (activitatea) procesului
carios. Exista diferite adnotari ale acestui indice: CER (C-carie, Eextractie, R-reconstituire prin obturatii); DMF(D-decay (carie); M-missing
(extractie), F- filling (obturatie)).
In notarea indicelui de intensitate pentru dintii permanenti se folosesc
litere mari, iar pentru dintii temporari litere mici (co, cr, dmf).
Dintii temporari extrasi din cauza rezorbtiei radiculare inintea
substitutiei lor cu cei permanenti nu se noteaza.

Indicele de sporire a intensitatii (rata cariei, morbiditatea) reprezinta


cresterea indicelui COE intr-o anumita perioada de timp (6 luni, 12 luni, 18
luni etc.)

OMS (1980) a propus urmatoarele niveluri de intensitate a cariei


dentare la copiii de 12 ani:
1. foarte joasa (0-1,1);
2. joasa (1,2-2,6);
3. moderata (2,7-4,4);
4. inalta(4,5-6,5);
5. foarte inalta (6,6 si mai mult,)

Va multumesc pentru atentie!!!