Totalizarea III

Tema: Microbiologia sanitara. Sarcinile ei, analiza sanitaro microbiologica a apei

si si aerul din cabinetele stomatologice
1. Microbiologia sanitara si sarcinile ei.
Microbiologia sanitară studiază microorganismele mediului ambiant (inclusive
cele patogene), care prin activitatea lor pot influenţa, direct sau indirect, sănătatea
omului.
Obiectivele microbiologiei sanitare:

 elaborarea şi perfecţionarea metodelor de examinare microbiologică a

elementelor de mediu.
 studiază căile prin care omul şi animalele contaminează elementele mediului
ambiant;
 elaborează standarde de stat (STAS), norme şi indicaţii metodice privind
recoltarea, conservarea, transportarea şi examinarea probelor de mediu;
 elaborează recomandări şi măsuri pentru asanarea elementelor de mediu;
 studiază legităţile relaţiilor omului cu mediul ambiant şi elaborează
recomandări pentru protecţia sănătăţii.

Elementele de studiu:

apa, aerul, solul, produsele alimentare, obiectele de uz curent, utilajul,

inventarul şi personalul întreprinderilor de alimentaţie publică şi de comer
alimentar cu amănuntul, instituţiilor de copii şi medicale (creşe, grădiniţe,
spitale, maternităţi ş.a.).

2. Microorganismele sanitaro-indicante si cerintele fata de ele.

Aprecierea calităţii elementelor mediului ambiant se face nu direct, prin depistarea
agenţilor patogeni ai bolilor infecţioase, ci indirect, prin determinarea gradului de
contaminare cu reprezentanţi ai microflorei normale, care se elimină în mediu cu
excreţiile omului şi animalelor.

Caracteristicile microorganismelor indicatoare:

 să fie prezente constant în excreţiile omului şi animalelor şi să se elimine în
mediul extern în cantităţi masive;
 să nu aibă alt rezervor natural decât organismal omului şi animalelor;
  să supravieţuiască în mediul ambiant timp mai îndelungat decât
microorganismele patogene;
 să lipsească sau să fie redusă capacitatea de multiplicare în mediul extern;
 să fie mai rezistenţi la acţiunea factorilor din mediul extern decât
microorganismele patogene;
 să fie suficient de tipici, pentru a fi uşor diferenţiaţi şi să nu-şi modifice
caracterele biologice;
 să fie uşor depistaţi prin metode uzuale, simple şi accesibile.

3. Microflora aerului, apei si provenienta ei.

APA POTABILĂ INDICATORII BACTERIOLOGICI
 În raport cu prevederile standardelor de stat, apa de robinet urmează să
conţină cel mult 100 microorganisme/ml,
indicele coli să fie de cel mult 3 şi
titrul coli mai mare de 333 ml.
 Pentru apa potabilă din fântâni, izvoare stabilit indicele coli până la 10 şi
titrul coli de cel puţin 100.

4. Scopul analizei sanitaro-microbiologice al apei si aerului din cabinetele

stomatologice.
Examenul bacteriologic sanitar al apei se efectuiază pentru:
 Selectarea surselor de alimentare cu apă;
 Controlul periodic al eficienţei dezinfecţiei apei potabile;
 Determinarea calităţii apei utilizate din surse locale;
 Controlul stării sanitaro-epidemiologice a apelor bazinelor deschise;
 Controlul calităţii epurării apelor reziduale;
 Controlul eficienţei dezinfecţiei apei din bazinele de înot;
 Investigarea izbucnirilor hidrice de boli infecţioase.

5. Metodele examenului sanitaro- microbiologic al apei. Recoltarea probelor

de apa, determinarea numarului total de microorganism in apa, determinarea
bacteriilor din grupul coli (bacteriilor coliforme), determinarea contaminarii
fecale recente (bacteriilor coli- fecale).

RECOLTAREA PROBELOR DE APĂ

  Apa de conductă: 500 ml (flambăm robinetul, se deschide complet şi se
aşteaptă să curgă apa 10 minute)
Apa clorinată – se recoltează în flacoane cu declorator (10 mg hiposulfit de
sodiu pentru 500 ml de apă).

Determinarea numărului total de microorganisme (NTM)

NTM – prezintă germeni mezofili saprofiţi, facultativ anaerobi care sunt

capabili să formeze pe mediile de cultură colonii vizibile cu ochiul liber sau
cu lupa de 2-5x.
Numărul total de germeni reprezintă numărul de colonii care se dezvolta in
urma insamantarii de 1cm3 de apa in mediu de cultura, după 48 ore de
termostatare la 37C.
În cazul in care se consideră că apa reprezintă un grad ridicat de contaminare
mai mare se fac însămânţări din diluţii (schema I) coloniilor se face din
plăcile cu 30-300 colonii.
Determinarea coliformelor

• Metoda membranelor filtrante

• Metoda titrării

- Titrul coli
- Indicele coli
Sursa cea mai importantă de poluare bacteriană a apei o constituie reziduurile,
excrementele umane şi animale, care pot conţine germeni patogeni. Metoda pentru
determinarea bacteriilor coliforme include teste prezumtive, de confirmare,
bazate in primul rând pe capacitatea bacteriilor de a fermenta lactoza cu producere
de acid lactic, CO2, H2, în timp de 48 ore la 35C.
Testul prezumtiv constă în inocularea probei în mediu nutritiv cu, mediu de
îmbogăţire favorabil înmulţirii atât a bacteriilor coliforme, cât şi a altor bacterii
care folosesc lactoza ca sursă de carbon.
Testul de confirmare, constă în inocularea culturilor din eprubetele pozitive ale
testului prezumtiv pe medii selective, care inhibă dezvoltarea bacteriilor însoţitoare
şi asigură înmulţirea bacteriilor coliforme.
Din grupul coliform, cel mai frecvent este întâlnit genul Escherichia, cu specia
Escherichia coli, care indică o contaminare fecală recentă.
Tehnica de lucru.
Din probă şi diluţii succesive de inoculează câte 1 ml în câte 3 eprubete cu BCLP.
Se termostatează la 37C timp de 24-48 ore. Se înregistrează eprubetele pozitive
(mediu tulbure, bule de gaz în plutitor, pH acid), iar eprubetele negative sunt din
nou termostatate timp de 24 ore şi se înregistrează din nou eprubetele pozitive.
Pentru confirmare, din eprubetele pozitive se recoltează câte o ansă şi se
inoculează eprubete cu BBLVP; după incubare la 37C timp de 48 ore, în condiţiile
în care se produc din nou gaze în plutitor, tulburare, virajul culorii indicatorului
verde briliant de la verde la galben, înseamnă că în apă sunt prezente bacteriile
coliforme.
Calcul şi interpretare
Folosind, metoda titrului, în funcţie de numărul eprubetelor pozitiv,e se stabileşte
cifra caracteristică şi din tabelul lui Mac Crady, corespunzător cifrei caracteristice,
se notează numărul probabil de coliformi. Pentru a calcula numărul probabil de
coliformi/cm3 produs analizat, valoarea din tabel se înmulţeşte cu factorul de
diluţie corespunzător primei cifre din cifra caracteristică.
Numărul de coliformi admişi în 100 ml apă =0.

6. Metodele de recoltare a probelor de aer din cabinetul stomatologic pentru

analiza bacteriologica.
Analiza microbiologică sanitară a aerului
 Aprecierea stării sanitare a aerului din încăperile închise se efectuează pe
baza concentraţiei indicatorilor microbiologici, ca stafilococii şi streptococii
α- şi /β-hemolitici, precum şi numărului total de microorganism per m3 de
aer.
 In clinicile chirurgicale, maternităţi şi în alte instituţii medicale se determină
flora potential patogenă, care cauzează deseori infecţii asociate asistenţei
medicale (Pseudomonas, Klebsiella, Proteus ş. a.).

Recoltarea probelor de aer:

 Metoda de sedimentare
 Metoda de aspiraţie
Aparatul Krotov

7. Criteriile aprecierii calitatii aerului din cabinetele stomatologice.

Criterii de apreciere a aerului din încăperi
 Tema – Ecologia cavitatii orale. Infectia incruscisata in cabinetul stomatologic.
1. Factorii care controleaza conditia microbiologica a gurii.

1. Pătrunderea microorganismelor în gură

2. Retenţia microorganismelor
 - aderenţa
- situs-urile protectoare
3. Eliminarea microorganismelor
4. Multiplicarea bacteriilor orale

2. Succesiunea microbiotei umane orale. Succesiuni normale si succesiuni

disbiotice a microbiotei orale.
Microbiota cavităţii orale
• Cuprinde peste 400 specii (500 - 1000)
• Predomină bacteriile şi levurile
• Aproximativ 50% - cultivabile
• Rar (lipsa igienei orale, promiscuitate) apar protozoare (ex. Entamoeba
gingivalis, Trichomonas tenax)
• Colonizarea cavităţii orale începe în mod normal la naştere.
• Procesul implica o succesiune a populaţiilor microbiene:
– specii pionier;
– specii de tranziţie;
– comunitate climax.

Succesiuni normale ale microbiotei orale

• Sugarul edentate - prezintă numai suprafeţe epiteliale şi primele specii de

colonizare aparţin genurilor Streptococcus, Lactobacillus, Neisseria,
Staphylococcus, Veillonella, Actinomyces, Fusobacterium;
streptococii sunt bacteriile dominante numeric în primul an de viaţă;
in prima lună, majoritatea speciilor prezente în cavitatea orala sunt colonizanţi de
tranziţie; predomină : S. mitis biovar I, S. oralis, S.salivarius , S. anginosus, S.
mitis biovar II şi S. sanguinis;
sursa de streptococi orali de colonizare neona-tală sunt: vaginul, orofaringele si
tegumentele mamei ca şi tegumentele persoanelor din anturaj.
• Erupţia dentară:- aduce noi habitate: dinţii şi crevasele gingivale;
- pe smalţul dentar aderă şi se multiplică bacteriile producătoare de matrice
adezivă;
- S.sanguinis, S.mutans şi A. viscosus sunt specii de colonizare definitivă care apar
numai dupa erupţia primilor dinţi;
- diversificarea alimentaţiei creează noi condiţii pentru selectarea altor colonizanţi
orali şi diversificarea bacteriile anaerobe.
• La adolescent: - dinţii definitivi cu fosete ocluzale adânci, cu spaţii interdentare
mari şi cu, coletul mai pronunţat, precum şi crevasele gingivale mai adânci sunt
factori care contribuie la formarea şi acumularea plăcii bacteriene;
- acum este constituită comunitatea climax a microbiotei orale;
- se constată creşterea în placa bacteriană subgingivală a bacililor gram-negativi
anaerobi pigmentogeni şi a treponemelor orale.
• La adult: - pe măsura înaintării în vârstă, se acumu-lează diferiţi factori care
destabilizează comunitatea climax orală şi determină apariţia unor comunităţi
microbiene anormale, disbiotice.
• Senescenţa:- se insoţeşte de modificări profunde în structura florei orale, care nu
sunt determinate de boli, medicaţie sau proteze ci de scăderea:
- fluxului salivar,
- scăderea apărării imune sau
- carenţe nutriţionale.

Succesiuni disbiotice ale microbiotei orale

• dietă şi obiceiuri alimentare:

• consumul crescut de zaharuri rafinate, mai ales în forme lipicioase şi între mese,
favorizează selecţia bacteriilor acidogene şi acidurice, streptococi din grupul
mutans şi lactobacili, bacteri implicate în iniţierea şi progresia bolii carioase.
• Disbioze ale plăcii bacteriene subgingivale :
• boala parodontală este o boală ecologică determinată de dezechilibrul cantitativ
şi calitativ al florei subgingivale, apărut ca urmare a unor factori perturbatori;
• bacilii gram-negativi strict anaerobi, bacilii microaerofili din grupul HACEK şi
treponemele orale care domină în placa bacteriană subgingivală in diferitele forme
clinice de boală, invadează ţesutul conjunctiv şi vor determina leziuni atât prin
mecanism direct (constituenţi celulari, toxine, enzime, produşi de metabolism
bacterian) cât şi indirect.
• Disbioze legate de edentaţie şi protezare:
• edentaţia se însoţeşte de scăderea numărului de specii anaerobe capabile să
antagonizeze levurile;
• scăderea apărării antiinfecţioase, în special a imunităţii celulare -un factor
favorizant al apariţiei candido-zelor orale la aceşti pacienţi.
Disbioze legate de edentaţie şi protezare
• antibioticoterapia cu spectru larg,
igiena orală deficitară, mai ales la purtătorii de proteze totale;
• protezarea parţială are un impact mai slab asupra microbiotei orale (în funcţie de
calitatea protezei şi a materialului protetic utilizat);
• proteza totală perturbă profund mecanismele fiziologice de curăţire a mucoasei
orale şi de îndepărtare a bacteriilor.

Studiul efectului antimicrobian al materialelor dentare , pastelor dentare

Terapia antimicrobiană topică sau sistemică afectează flora orală. Antibioticele cu
spectru larg pot elimina flora bacteriană endogenă favorizând înmulţirea levurilor.

Determinarea cantitativa a levurilor din genul Candida din microbiota orala.

Levuri - Candida (C. albicans, C. glabrata,C. tropicalis)
- Cryptococcus albidus

Tema – Placa si tartrul dentar. Rolul mi/o in patologia cariei dentare. Boala
parodontala. Infectii endodontice si periapicale.

1. Placa dentara. Consideratii generale.

Placa dentara - reprezinta o depunere lipicioasa si albicioasa pe suprafata dintilor si
gingiilor.
In termeni microbiologici placa bacteriană este un biofilm format dintr-o fază
hidratată, vâscoasă, formată din bacterii înglobate într-o matrice polizaharidică
extracelulară proprie.
Se afla la originea tuturor atingerilor tesuturilor parodonţiale.
• Constituie si principala cauza a cariilor.
• Atunci cand placa dentara persista prea multa vreme la suprafata dintilor, ea se
calcifica constituind - tartrul.
• Periajul dupa fiecare masa, efectuat corect, permite eliminarea placii dentare.

2. Formarea placii dentare. Colonizarea precoce si succesiuni bacteriene. Placa

matura. Preventia formarii si dezvorlarii ei.

Tranziţia de la pelicula dentară la placa bacteriană se face extrem de rapid.

• Formarea plăcii dentare implică două procese majore:
1. aderenţa iniţială a microorganismelor salivare la pelicula dobândită şi
multiplicarea bacteriilor ataşate;
2. agregarea ulterioară a bacteriilor la cele deja fixate.

Formarea peliculei dentare

• Această peliculă provine din salivă , fluidul crevicular, din produşi celulari
bacterieni sau ai gazdei, precum şi din detritusuri celulare;
• pelicula se formează printr-un proces de absorbţie selectivă a macromoleculelor
din mediu.
• Compoziţia peliculei este dependentă de natura suprafeţei solide pe care se
dezvoltă:
- glicoproteine cu greutatea moleculară mare,
- glicoproteine de grup sanguin, imunoglo- buline,
- factori de inhibare ai hemaglutinării,
- diferiţi carbohidraţi.
 Funcţii
• Pelicula funcţionează ca o barieră protectoare producând lubrifierea suprafeţelor,
prevenind uscarea lor.
• Oferă substratul pe care bacteriile din mediu se vor ataşa.

Formarea placii Etape:

• colonizarea iniţială a peliculei dobândite;
• colonizarea secundară;
• maturarea plăcii dentare.
Colonizarea iniţială
• S. salivarius şi A. naeslundii colonizează în principal suprafeţele epiteliale
nekerati-nizate şi limba.
• S. mitis este capabil să adere atât la suprafeţele epiteliale cât şi la cele dentare.
• S. mutans, S. sanguinis şi A.viscosus se ataşează strict pe suprafeţele dentare.

Colonizarea secundară
• Colonizanţii secundari sunt microorganism care nu colonizează suprafaţa curată a
dintelui (e.g., Prevotella intermedia, P. loeschii, Capnocytophaga spp., Fusobacte-
rium nucleatum, Porphyromonas gingivalis).

Importanţa clinică
• Deşi placa bacteriană este implicată atât în producerea cariilor dentare cât şi a
bolii parodontale, este foarte rară situaţia în care ambele condiţii se manifestă
simultan în acelaşi situs.
• Cariile de cement sau dentină de la nivelul pungii parodontale sunt extrem de rare
în ciuda faptului că nivelul S. mutans în placa subgingivală poate fi crescut.

3. Tartul dentar. Consideratii generale

Tartrul reprezintă un complex organomi-neral aderent de suprafața dentară sau
alte structure solide orale (ex. lucrări protetice, aparate ortodontice), fiind rezultat
din mineralizarea plăcii bacteriene.
 - Poate fi supragingival (salivar) și
- subgingival (tartru seric).

Compozitie
 Subtante anorganice (75%):
- Fosfat de calciu
- Carbonat de calciu
- Fosfat de magneziu
- Zn,Sn,Br,Cu,Mn,Si,etc
 Subtante organice (15%):
- sintetizate de bacterii
- de origine salivara
- de origine sanguine
 Apă: 8%

4. Caria dentara. Etiologia si patogenia. Diagnosticul microbiologic. Evaluarea

riscului cariogen. Preventa cariei dentare.
Caria dentara – proces de demineralizare a ţesuturilor dure dentare într-un mediu
acid, rezultat din acţiunea bacteriilor plăcii dentare asupra substratului glucidic
alimentar.
este un proces distructiv cronic al tesuturilor dure ale dintelui constituind, prin
complicatiile sale, cea mai frecventa cauza de pierdere a dintilor.
Etiologia si patogenia cariei dentare

Factorul infectios - o mare varietate de bacterii responsabile de aparitia cariei

dentare Streptococcus mutans si Lactobacilul sunt cele mai importante dintre
acestea.

Factorul alimentar este reprezentat de alimentele bogate in zaharuri sau

carbohidrati. Bacteriile din cavitatea bucala transforma aceste zaharuri in acizi
printr-un proces numit fermentatie acida. acizii vor ataca structurile dure ale
dintelui (smaltul, dentina) provocand demineralizarea acestora. smaltul si dentina
vor pierde cantitati insemnate de substante minerale, lasand in urma matricea
organica, dezintegrata, formandu-se o cavitate.
 5. Boala parodontala. Etiopatogenia. Microorganismele associate.
Boala parodontala - este o afectiune cronica a gingiei, de tip inflamator. Se
manifesta la nivelul tesuturilor de sustinere a dintelui pe arcada : gingie, ligament
parodontal, os alveolar. Poate duce la pierderea dintilor prin distrugerea tesutul
moale si a osului care sustine dintii.

Etiopatogenia bolii parodontale

Parodontopatiile fac parte din cadrul bolilor inflamatorii cronice în care
distrugerile de la nivelul țesutului conjunctiv și resorbțiile osului alveolar sunt
rezultatul interacțiunii dintre placa bacteriană și răspunsul imun al organismului
gazdă, interacțiune ce poate fi modificată de prezența unor factori favorizanți de
ordin local și general.
Etiologia microbiană a bolii parodontale este unanim acceptată. S-au dezvoltat
doua ipoteze-
1. ipoteza specifică a plăcii -doar placa ce conține microorganism specifice
poate determina îmbolnăvirea parodontală
2. ipoteza nespecifică a plăcii - ca acumularea plăcii în jurul dinților produce
îmbolnăvirea parodontală când se acumulează peste posibilitatea
mecanismelor de apărare a organismului gazdă. Conform acestei teorii,
controlul bolii parodontale depinde de controlul acumulării plăcii bacteriene.

Etiologia microbiană a bolii parodontale

S-au dezvoltat doua ipoteze-
1. ipoteza specifică a plăcii - arată că doar placa ce conține microorganism
specifice poate determina îmbolnăvirea parodontală
2. ipotezanespecifică a plăcii bacteriene - se referă la faptul ca acumularea
plăcii în jurul dinților produce îmbolnăvirea parodontală când se acumulează
peste posibilitatea mecanismelor de apărare a organismului gazdă. Conform
acestei teorii, controlul bolii parodontale depinde de controlul acumulării
plăcii bacteriene

S-au izolat specii bacteriene diferite:

- de pe suprafața dinților cu multă placă bacteriană s-au izolat nivele crescute de
Capnocytophaga gingivalis, Actinomyces naeslundi , Campylobacter rectus și
Campylobacter showae, specii ce aprțin complexelor verde și portocaliu.
- Din depozitele de placă cu masă moderată s-au izolat în proporție mare specii de
Actinomyces și specii bacteriene din complexul roșu.
- Din depozitele mici de placă s-au izolat specii bacteriene din complexele galben,
portocaliu, violet și alte specii încă neîncadrate.

Cu toate că avem o igienă orală satisfăcătoare, afecțiunile parodonatale de cele mai

multe ori nu țin cont de acest lucru. Moștenirea genetică, alimentația
necorespunzătoare și placa bacteriană sunt factori declanșatori ai bolii
parodontale, care se instalează lent, dar cronic și care poate duce în timp la
pierderea dinților. Fiind declanșată de bacterii, analizele de laborator care se pot
efectua sunt de mare ajutor în acționarea pentru ținerea sub control a bolii.

6. Diagnosticul de laborator al bolii parodontale.

Prelevatul subgingial este analizat de către laborator fiind urmărită identificarea

microorganismelor înalt patogene și condiționat patogene, implicate în
parodontite. Analizele identifică germenii utilizând ADN-ul bacterian, fiind un
mod excelent de a depista parodontite cu adâncimea pungii parodontale mai mare
de 4 mm.

Genotipul IL-1 a fost identificat ca responsabil gentic în instalarea și evoluția

paradontozei. Acesta determină un puternic răspuns inflamator la nivelul
parodonţiului, în ciuda numărului scăzut de bacterii prezente, osteoclastele fiind
activate în exces şi producând resorbţie osoasă.

Se utilizează metod PCR (polymer chain reaction), metodă de diagnostic cu

precizie înaltă, pentru diagnosticarea diverselor infecții în corp.

Analiza polimorfismului IL-1 este recomandată în cazurile de parodontite agresive,

pentru stabilirea tratamentului, dar și pentru identificarea rudelor pacienților cu
polimorfismului genei IL-1, ajutând la prevenția sau amânarea declanșării bolii.

7. Profilaxia si tratamentul bolii parodotale.

Se folosesc urmatoarele metode:
Controale stomatologice periodice o data la 6 luni, în care medicul stomatology
Educația sanitară privind igiena orodentară individualizată pentru fiecare
pacient în parte
Mijloace profesionale de prevenire a îmbolnăvirilor parodontale 
Controlul stării generale de sănătate
Controlul regimului alimentar și eliminarea unor factori de risc ( fumat,
alcool, bruxism )
Terapie alternativă și complementară prin folosirea unor substanțe cu acțiune
terapeutică locală sau generală: (acid hialuronic, propolis, aloe vera, extract din
semințe de grapefruit, extract de soia și avocado, formule homeopatice, calciu,
vitamine A, E, C, coenzima Q10).

8. Infectia pulpara. Etiopatogenia. Microorganisme associate infectiilor

endodontice. Diagnosticul microbiologic.
Infectia pulpara  este o afectiune dentara caracterizata prin inflamatia pulpei
dentare. 
Etiopatogenia bolii parodontale
Parodontopatiile fac parte din cadrul bolilor inflamatorii cronice în care
distrugerile de la nivelul țesutului conjunctiv și resorbțiile osului alveolar sunt
rezultatul interacțiunii dintre placa bacteriană și răspunsul imun al organismului
gazdă, interacțiune ce poate fi modificată de prezența unor factori favorizanți de
ordin local și general.
Etiologia microbiană a bolii parodontale este unanim acceptată. S-au dezvoltat
doua ipoteze-
3. ipoteza specifică a plăcii -doar placa ce conține microorganism specifice
poate determina îmbolnăvirea parodontală
4. ipoteza nespecifică a plăcii - ca acumularea plăcii în jurul dinților produce
îmbolnăvirea parodontală când se acumulează peste posibilitatea
mecanismelor de apărare a organismului gazdă. Conform acestei teorii,
controlul bolii parodontale depinde de controlul acumulării plăcii bacteriene.

Microorganisme asociate infectiilor endodontice

Bacterii anaerobe Bacterii facultative

Peptostreptococcus spp. Streptococi alfa-hemolitici
Peptococcus niger Neisserii nepretentioase
Veillonella sρp. Eikenella corrodens
Eubacterium spp. Haemophilus aphrophilus
Propionibacterium propionicum Haemophilus paraphrophilus
Lactobacillus spp. Capnocytophaga spp.
Actinomyces naeslundii
Actinomyces odontolyticus
Bifidobacterium dentium
Prevotella melaninogenica
Prevotella intermedia
Prevotella oralis
Porphyromonas endodontalis
Porphyromonas gingivalis

Diagnosticul microbiologic.

Examenul microbiologic al tesutului pulpar infectat sau necrozat poate fi efectuat

in cadrul studiilor de cercetare a etiopatogeniei pulpitelor. Curent utilizat si
recomandat este controlul microbiologic al canalelor radiculare, ca parte a terapiei
endodontice. In acest scop:

Izoleaza dintele interesat cu o diga sterila, din cauciuc autoclavabil; daca dintele
are cavitate carioasa importanta sau fractura coronara, inlocuieste diga cu rulouri
din vata sterile.

Antiseptizeaza suprafata externa a dintelui vizat, dar si dintii adiacenti, folosind:

apa oxigenata 3%, iodofor, alcool izopropilic 50%.

Indeparteaza dentina cariata si creeaza acces spre camera pulpara.

Insera in canalele radiculare deschise conuri sterile din hartie de filtru, cat mai
profund, spre apexul dintelui. Alternativ, pot fi folosite ace Miller mesate cu vata,
sterile.

Mentine conurile, respectiv acele mesate, in canale cca 2 minute, apoi retrage-le cu
grija, pentru a evita contaminarea prelevatelor cu flora orala.

Imerseaza conurile/acele in medii de cultura lichide: bulion infuzie cord-creier

pentru bacteriile aerobe si facultative si bulion thioglicolat pentru bacteriile
anaerobe. Manipularea conurilor se face cu o pensa sterila.

Incubeaza tuburile astfel insamantate la 37°C pentru 48-72 ore, chiar 96 de ore in
cazul mediilor pentru anaerobi. Tulburarea mediului indica prezenta
microorganismelor pe canal si impune indepartarea lor inaintea obturarii definitive.

9. Abces periapical. Etiopatogenia. Diagnosticul microbiologic.

Abces periapical - rezultatul unei infecții cronice localizate localizate la vârful

rădăcinii unui dinte.
Este cauzat de o infecție din interiorul dintelui, cauza fiind caria netratată, care
avansează, afectează pulpă dentară (nervul), microorganismele difuzând în
țesuturile înconjurătoare, producând infecții ale acestora.
Tema – Microbiologia si diagnosticul de laborator al infectiilor orale si periapicale.

1. Factori care afecteaza stabilitatea ecosistemului bucal.

terapia antimicrobiană locală sau sistemică( antibioticele) - afectează echilibrul
florei orale favorizând înmulțirea levurilor, ciuperci implicate în infecțiile cutaneo-
mucoase.
 carbohidrații, glucidele - conduc la scăderea ph-ului și inițiază procesul de
demineralizare al smalțului.

2. Infectii a tesuturilor dure: osteita alveolara localizata, osteomielita.

Osteomielita - reprezinta inflamatia si distrugerea osoasa cauzata  de bacterii,

microbacterii sau fungi. Simptomatologia comuna consta in durere osoasa
localizata si sensibilitate la palpare.
Osteomielita este rezultatul infectarii prin contiguitate de la plagile deschise si au
frecvent cauza polimicrobiana. Staphylococcus aureus, este prezent in mai mult de
50% dintre cazuri, iar alte bacterii comune sunt: streptococii, bacteriile gram -
negative enterice si anaerobii.
 Osteita - reprezinta infectia a unui os, de origine microbiana, provocata, in cele
mai multe cazuri, de stafilococul auriu, germeni piogeni.
In osteita se produc leziuni ale tesutului osos propriu-zis, cuprinzand zonele
maxilarelor lipsite sau foarte sarace in tesut medular, si anume portiunea corticala
(osteita corticala sau osteoperiostita), sau procesul alveolar (osteita alveolara).

3. Infectii orale la pacientii imunocompromisi.

A devenit din ce in ce mai clar ca gura poate deveni un loc de origine pentru
diseminarea unor organisme patogene spre locuri mai indepartate din organism, in
special la pacientii imunocompromisi, cum sunt cei care sufera de cancer, diabet,
sau artrita reumatoida sau care sunt sub tratament corticosteroid
sau imunosupresor.
 La gazda imunocompetentă, sinuzitele acute sunt cauzate frevent de patogeni
precum S. pneumoniae, H. influenzae şi Moraxella catarrhalis, ca şi de S. aureus,
şi vor fi tratate cu levofloxacin 500 mg/zi sau amoxicilin-clavulanat 875 mg x 2/zi.
La gazda imunocompromisă, sinuzitele pot fi cauzate şi de bacili aerobi Gram
negativi, inclusiv Pseudomonas. 
Abcesele cerebrale sunt datorate frecvent speciilor de Candida, Aspergillus,
Mucormycosis, N. asteroides sau Toxoplasma

Elaborat: Ceban Gabriela S1808