CAVITATEA BUCALĂ

ESOFAGUL
ȘI STOMACUL
MG.1 SEMESTRUL II
DR. CRISTINA STĂNESCU
ȘEF DE LUCRĂRI
 CAVITATEA BUCALĂ
• Constituie prima porțiune a tubului digestiv,
sub fosele nazale, deasupra mușchilor
milohioidieni și înaintea faringelui, cu 2
orificii de comunicare: anterior și posterior.
• Vestibulul bucal este spațiul dintre
arcadele alveolo-dentare și buze, obraji.
Între cei doi pereți externi și interni,
mucoasa se reflectă formând șanțurile
vestibulare, care prezintă pe linia mediană
o plică a mucoasei orientată sagital, numită
frâul buzei.
• În partea posterioară a vestibulului bucal se
găsește plica pterigomandibulară, care se
întinde de la cârligul lamei mediale a
procesului pterigoid, la linia milohioidiană.
 CAVITATEA BUCALĂ PROPRIU-ZISĂ
• Peretele anterior este reprezentat de buze, două formațiuni
musculomembranoase. Fața anterioară a buzei superioare prezintă un șanț median,
filtrum, care se termină în jos cu tuberculul buzei superioare. Fața posterioară este
acoperită de mucoasă.
• Marginea aderentă este separată de buza superioară prin șanțul nazolabial, iar la buza
inferioară prin șanțul mentolabial. Marginea liberă (roșul buzelor) este porțiunea de
tranziție dintre piele și mucoasă. Extremitățile celor două buze se unesc și formează
comisurile bucale. În constituția buzelor intră 4 straturi: pielea, stratul muscular,
glandular și mucoasa.
• Arterele buzelor provin din arterele labiale, ramuri din a. facială. Venele se varsă în
vena facială. Limfaticele buzei superioare ajung în nodulii submandibulari și
parotidieni superficiali, iar limfaticele buzei inferioare în nodulii submentonieri și
submandibulari. Inervația motorie este realizată de nervul facial, cea senzitivă de
trigemen.

• Pereții laterali – obrajii închid cavitatea bucală pe părțile laterale. Fața

externă este cutanată, iar cea internă este acoperită de mucoasă. În constituția obrajilor
intră 4 straturi: piele, stratul celulo-grăsos (bula lui Bichat), stratul muscular (m.
buccinator perforat de ductul parotidian Stenon) și mucoasa.
 PALATUL DUR (PERETELE SUPERIOR)
• Separă cavitatea bucală de fosele nazale.
Prezintă pe linia mediană un rafeu care
răspunde suturii sagitale a palatului osos. În
partea anterioară prezintă gaura incisivă, iar
lateral, plicile palatine transversale. Pe toată
întinderea prezintă foveole palatine în care
se deschid canalele excretoare ale glandelor.
Prezintă 3 straturi: osos, glandular și mucos.
• Arterele provin din a. palatină descendentă
și a. sfenopalatină, ramuri ale maxilarei.
Limfaticele drenează în nodurile jugulare
laterale. Nervii senzitivi sunt reprezentați de
n. palatin mare și nazopalatini.
• Lipsa de sudură a mugurilor palatini
determină apariția despicăturilor
labiopalatine.
 PLANȘEUL CAVITĂȚII BUCALE-
PERETE INFERIOR
• Profund se evidențiază diafragma gurii, o
lamă musculară orizontală formată de cei doi
mușchi milohioidieni, care delimitează
cavitatea bucală de regiunea gâtului.
Deasupra diafragmei se găsește regiunea
sublinguală, acoperită de o mucoasă subțire,
prin transparența căreia se văd venele ranine.
Pe linia mediană se află frâul limbii, lateral
se află plicile sublinguale și caruncula
sublinguală cu un orificiu în care se deschide
ductul submandibular (Warton) și ductul
sublingual mare. Sub mucoasă se află m.
genioglos și hioglos. Lateral se află loja
sublinguală. Peste regiunea sublinguală se
așează limba.
• Limba este un organ
musculomembranos, cu rol în
masticație, deglutiție și fonație.
LIMBA
Separația dintre corp și rădăcină este
realizată de șanțul terminal.
• Rădăcina limbii are direcție verticală,
extremitatea inferioară este legată de
epiglotă prin trei plice mucoase
glosoepiglotice între care se găsesc 2
valecule epiglotice. Pe fața posterioară
se află tonsila linguală.
• Corpul limbii prezintă o față
superioară (cu un șanț median și
papile) și una inferioară (prezintă pe
linia mediană frâul limbii).
• Marginile limbii corespund arcadelor
dentare. Vârful este subțire și ascuțit.
SCHELETUL OSTEO-MUSCULO-FIBROS

• Scheletul osteofibros este format din osul

hioid, membrana hioglosiană, septul
limbii (situat între cei doi mușchi
geniogloși) și aponevroza limbii, pe care
se termină mușchii limbii.
• Mușchii extrinseci: genioglos, hioglos,
stiloglos și tonsiloglos.
• Mușchii intrinseci: longitudinal inferior,
longitudinal superior, transvers, vertical.
• Mușchii extrinseci acționează asupra
limbii în întregime, determinând deplasări
ale ei.
• Mucoasa este subțire pe fața inferioară, dar se
îngroașă progresiv spre margini și spre dosul
MUCOASA
limbii, unde ia aspect catifelat datorită papilelor
linguale. Este formată din corion și un epiteliu
LINGUALĂ
pavimentos stratificat necheratinizat.
• Papilele linguale (caliciforme sau valate,
fungiforme, lentiforme, filiforme, foliate) sunt
situate pe fața dorsală a limbii și conțin mugurii
gustativi, mai ales la nivelul papilelor valate și
foliate.
• Glandele linguale sunt de tip mucos și seros.
Ele formează trei grupuri: posterior, marginal și
anterior.
• Foliculii linguali alcătuiesc tonsila linguală și
se află la rădăcina limbii. În centrul foliculului
se găsește o cavitate numită criptă tonsilară,
care se termină la exterior printr-un orificiu
punctiform și în care se deschid canalele
excretoare ale glandelor linguale posterioare.
 PALATUL MOALE (PERETELE POSTERIOR)

• •
Este o formațiune musculo-membranoasă, mobilă, cu rol în deglutiție și supt. Fața bucală
Este o formațiune musculo-membranoasă, mobilă, cu rol în deglutiție și supt.
prezintă
Fața bucalăun rafeu
prezintă median,
un rafeu median,iariar lateral orificiile
lateral orificiile canalelor excretoare ale glandelor palatine.
canalelor
excretoare
Fața ala glandelor palatine. Fața faringiană conține formațiuni
faringiană conține formațiuni limfoide, pe linia mediană, uvula (lueta), iar lateral,
limfoide, pe linia mediană, uvula (lueta), iar lateral, mușchii ridicători ai
mușchii ridicători ai vălului palatin.
vălului palatin.
• • Arcurile palatine
Arcurile palatine (stâlpii
(stâlpii vălului vălului
paltin) palatin)
sunt 2 perechi sunt 2 perechi de cute musculomembranoase:
de cute
musculomembranoase:
arcurile palatoglosarcurile palatoglos
(anterior) și(anterior) și palatofaringian
palatofaringian (posterior), care delimitează istmul
(posterior), care delimitează istmul bucofaringian, respectiv faringonazal.
•
bucofaringian, respectiv faringonazal.
Între arcurile anterior și posterior se delimitează fosa tonsilară (amigdaliană).
• •
Între arcurile anterior și posterior se delimitează fosa tonsilară (amigdaliană).
Aponevroza vălului palatin este o lamă bibroasă patrulateră pe care se inseră
• Aponevroza
mușchii vălului palatin este o lamă fibroasă patrulateră pe care se inseră mușchii
vălului.
 MUȘCHII VĂLULUI
• M. uvulei se inseră pe spina nazală
posterioară și pe mucoasa uvulei.
PALATIN
• M. ridicător al vălului palatin cu 2
fascicule de inserție, pe stânca
temporalului și pe tuba auditivă, care se
unesc și apoi se răsfiră în vălul
palatului.
• M. tensor al vălului palatin cu 2
fascicule (sfenoidal și tubar) care se
termină în evantai pe aponevroza
vălului palatin.
• M. palatoglos formează arcul palatin
anterior. Împreună cu transversul limbii
alcătuiesc istmul bucofaringian.
• M. palatofaringian are la origine 3
fascicule: palatin, salpingofaringian și
pterigofaringian care converg, formând
arcul palatofaringian.
• Vestibulul faringian este delimitat de
marginea liberă a palatului moale, baza limbii
și arcurile palatine. Prezintă 2 orificii: istmul
bucofaringian (anterior) și istmul faringonazal
(posterior). Între arcurile palatine se află fosa
tonsilară (amigdaliană). În partea superioară
se află plica semilunară și fosa supratonsilară,
iar posterior, plica triunghiulară.
• Tonsilele palatine (amigdalele) sunt organe
limfoide, de formă ovoidală. Fața medială este
neregulată, prezintă numeroase fosete în care
se deschid criptele tonsilare. Fața laterală este
în raport cu faringele și este acoperită de
capsula tonsilară, care aderă de arcurile
palatine și se îngroașă în tonsilite.
• Gingia este porțiunea modificată a mucoasei
bucale care acoperă procesele alveolare
dentare și formează un inel gingival la nivelul
dinților.
 DINȚII
• Dinții sunt organe dure, implantate în alveolele
maxilarelor, cu rol în masticație și fonație, care
fac parte din aparatul dentomaxilar.
• Rădăcina are o formă conică, este străbătută
de un canal prin care trec vase și nervi și se
termină cu apexul.
• Coroana anatomică este acoperită de smalț, iar
cea clinică este porțiunea extragingivală.
Prezintă 6 fețe: mezială, distală, vestibulară,
linguală, ocluzală și una corespunzătoare
colului. Între fețele aproximale ale dinților
învecinați se realizează spații triunghiulare.
• Colul este porțiunea intermediară între coroană
și rădăcină. Coletul anatomic reprezintă locul
de joncțiune al smalțului cu cimentul. Coletul
clinic este acoperit de gingie.
• Incisivii centrali și laterali sunt dinți
frontali, câte 4 pe fiecare arcadă. Coroana
este tăiată, iar pe fața linguală prezintă
două proeminențe: cingulum și tuberculul
dintelui.
• Caninii, câte 2 pe fiecare arcadă, sunt
lungi, au coroana în vârf de lance și o
singură rădăcină voluminoasă.
• Premolarii mai poartă numele de
bicuspizi. Sunt în număr de 4 pe fiecare
arcadă. Coroana prezintă 2 cuspizi, iar
rădăcina este unică sau poate prezenta o
bifurcare.
• Molarii sunt multicuspizi, în număr de 6
pe fiecare arcadă. Prezintă 4 sau 5 cuspizi
și 2 sau 3 rădăcini.
• Dentina (ivoriul) este substanța de bază din care este
format dintele (80%). Conține o matrice organică
calcificată, lipsită de celule și numeroase canalicule,
care conțin prelungiri protoplasmatice ale unor celule
(odontoblaste), situate în pulpă.
• Smalțul acoperă dentina la nivelul coroanei, este
format din prisme adamantine și este foarte dur.
• Cementul acoperă dentina la nivelul colului și Periodontul sau ligamentul
Periodontul sau ligamentul
rădăcinii anatomice, cu rol de ancorare a ligamentului alveolo-dentar este format
alveolo-dentar este format
alveolodentar. din fibre colagene ondulate
din fibre colagene ondulate
• În interiorul dentinei se află cavitatea coronară sau care suspendă dintele în
care suspendă dintele în
alveolă, reprezentând
camera pulpară. Aceasta se prelungește în interiorul alveolă, reprezentând
principalul mijloc de fixare.
rădăcinilor prin canalele radiculare, care se deschid la principalul mijloc de fixare.
Ocupă spațiul dintre alveolă
nivelul apexului printr-un orificiu prin care trec vasele Ocupă spațiul dintre alveolă
și nervii dintelui (pulpa dintelui). Odată cu și rădăcină, numit spațiu
și rădăcină, numit spațiu
îmbătrânirea se produce degenerescența periodontal. Periodontul
periodontal. Periodontul
odontoblastelor. Articulația dentoalveolară este o mai îndeplinește și funcțiile
mai îndeplinește și funcțiile
gomfoză. Aparatul de susținere - parodonțiu dur de geneză a cimentului și
de geneză a cimentului și
(cimentul, osul alveolar) și parodonțiu moale osului alveolar și de
osului alveolar și de
(periodontul și gingia). recepție senzitivă.
recepție senzitivă.
• Dinții se așează în două șiruri curbe, numite
arcade dentare, susținute de procesele alveolare
ale maxilarelor. Dinții nu sunt implantați
vertical, ci ușor oblic. Molarii arcadei superioare
au coroana orientată în sens vestibular, iar cei ai
arcadei inferioare în sens lingual.
• Curba arcadei superioare este mai mare decât a
celei inferioare. Fiecare arcadă prezintă trei fețe:
vestibulară, linguală și ocluzală.
• Arterele dinților provin din a. maxilară prin a.
alveolare superioară, posterioară și inferioară.
• Venele se varsă în plexul pterigoidian și vena
facială.
• Limfaticele drenează în nodurile limfatice
submandibulare și cervicale profunde.
• Inervația senzitivă a dinților este asigurată de
trigemen. Arcadele dentare sunt inervate de n.
alveolari superiori și inferiori, ramuri din n.
maxilar.
 GLANDA PAROTIDĂ
• Este cea mai voluminoasă glandă salivară. Ocupă loja
parotidiană, situată în fosa retromandibulară iar o parte
ocupă fața laterală a m. maseter.
• Fața laterală vine în raport cu fascia cervicală
superficială,
• Fața posterioară - are raport cu mastoida, pe care se
inseră SCM și digastricul,
• Fața anterioară – cu ramura mandibulei și inserțiile
maseterului și pterigoidianului medial,
• Fața medială - cu faringele,
• Fața superioară – cu articulația temporomandibulară și
meatul acustic extern,
• Fața inferioară - cu regiunea submandibulo-
parotidiană).
• Este acoperită de fascia parotidiană cu o lamă superficială
(care se continuă cu fascia maseterină) și una profundă,
subțire.
• Prezintă 3 prelungiri: anterioară (peste fața
laterală a m. maseter), medială (pătrunde în spațiul
prestilian) și posterioară (între SCM și digastric).
• În interiorul parotidei se găsesc: a. carotidă
externă, cu ramurile terminale, vena
retromandibulară și auriculară posterioară, noduli
limfatici, nervii facial și auriculotemporal. Nervul
facial împarte glanda într-o porțiune superficială și
una profundă.
• Ductul parotidian (Stenon) provine din unirea
canalelor interlobulare, trece la 1 cm sub arcada
zigomatică, perforează buccinatorul și se deschide
printr-o papilă în vestibulul bucal la nivelul
molarului II superior.
• Parotida este o glandă tubuloacinoasă de tip seros,
formată din acini secretori și ducte excretoare.
• Arterele provin din a. auriculară posterioară,
anterioară și transversă a feței. Venele se varsă în v.
retromandibulară. Inervația este asigurată de n.
auriculotemporal și plexul carotidian extern.
 GLANDA SUBMANDIBULARĂ
• Se găsește sub planșeul bucal, în loja submandibulară.
Prezintă un corp și o prelungire. Înconjoară m.
milohioidian.
• Fața laterală, osoasă, este încrucișată de a facială.
• Fața medială, musculară, vine în raport cu: mușchii
digastric, milohioidian, hioglos.
• Fața inferioară este acoperită de piele, platismă, țesut
celular subcutanat și fascia cervicală superficială.
• Ductul submandibular (Wharton) merge de-a lungul
feței mediale și se deschide în caruncula sublinguală.
• Este o glandă tubuloacinoasă mixtă.
• Arterele provin din a. facială și submentală. Venele se
varsă în vena facială. Limfaticele drenează în nodulii
submandibulari. Inervația este simpatică (plexurile din
jurul vaselor) și parasimpatică (n. lingual).
 GLANDA SUBLINGUALĂ
• Se găsește deasupra diafragmei bucale, în loja sublinguală.
Prezintă o porțiune principală și 15-20 lobuli accesorii
(glande minore).
• Fața laterală are raport cu foseta sublinguală a
mandibulei.
• Fața medială – raport cu m. genioglos, hioglos, n. lingual,
vasele sublinguale, prelungirea glandei submandibulare.
• Marginea inferioară se sprijină pe m. milohioidian.
• Marginea superioară formează plica sublinguală.
• Glanda are un canal principal (Bartholin) și mai multe
canale accesorii (Rivinus).
• Este o glandă tubuloacinoasă mixtă.
• Arterele provin din a. linguală și sublinguală. Venele se
varsă în vena profundă a alimbii. Limfaticele drenează în
nodulii submandibulari. Nervii provin din simpatic și n.
lingual.
 ESOFAGUL
• Limita superioară – C6
• Limita inferioară – cardia
(T11)
• La bătrâni, limita inferioară
coboară, datorită relaxării
musculaturii.
• Are o lungime medie de 25 cm.
• În stare de evacuitate, pe
secțiune transversală, lumenul
se prezintă ca o fisură.
• În stare de distensie, esofagul
prezintă porțiuni îngustate și
dilatate.
 ÎNGUSTĂRILE ESOFAGIENE
• Cricoidiană - se găsește sub
cartilajul cricoid și apare din cauza
contracției fibrelor musculare ale
constrictorului inferior al faringelui.
• Bronhoaortică - cauzată de prezența
aortei și a bronhiei stângi.
• Diafragmatică - este produsă de
constricția inelului muscular
diafragmatic.
• Între porțiunile îngustate se găsesc
porțiuni dilatate: segmentele crico-
aortic, bronhodiafragmatic cu ampula
epifrenică și subdiafragmatic.
 CURBURILE ESOFAGULUI
• În plan sagital – inițial se află anterior de
coloana vertebrală după care se
îndepărtează, la nivelul T4, pentru a ceda
locul aortei, descriind o curbă cu
concavitatea anterioară.
• În plan frontal – prezintă două curburi:
superioară, cu concavitatea la dreapta și
inferioară, cu concavitatea la stânga.
• Inițial este situat pe linia mediană; ulterior
coboară vertical, ușor deviat la stânga,
până la T4, unde este împins de aortă
către dreapta, pentru a face loc arcului
aortic.
• Redevine median, după care la nivelul T7
se deplasează la stânga liniei mediane,
urmând un traiect paravertebral până la
intrarea în stomac.
 ESOFAGUL CERVICAL
• Esofagul cervical se întinde
de la C6 până la un plan
orizontal care trece prin
marginea superioară a
sternului și a vertebrei T2.
• Este situat în regiunea
subhioidiană.
• Are o lungime de 5 cm.
 ESOFAGUL CERVICAL - raporturi
• Anterior – traheea cervicală, glanda
tiroidă. În partea inferioară esofagul
depășește traheea spre stânga.
• Posterior – este separat de coloana
vertebrală prin spațiul retro-esofagian,
care continuă spațiul retrofaringian, unde
pot migra flegmoanele retrofaringiene.
• Lateral – la dreapta, are raport cu
traheea, iar la stânga, cu glanda tiroidă,
artera tiroidiană inferioară și venele
tiroidiene, p.v.n. al gâtului, nervii
laringei recurențiali. Nervul laringeu
drept merge de-a lungul marginii drepte,
iar cel stâng în șanțul dintre trahee și
esofag.
 ESOFAGUL TORACIC
• Esofagul toracic începe la
nivelul orificiului toracic
superior și coboară prin
mediastin până la nivelul
diafragmului. Este cuprins
între T2 și T11.
• La nivelul vertebrei T4, unde
se bifurcă traheea, se
realizează limita dintre
segmentul supraaortic
(suprabronhic) și cel
interazigoaortic (subbronhic).
• Are o lungime de 16 cm.
 ESOFAGUL SUPRABRONHIC
• Anterior – are raport cu traheea toracică
și cu originea bronhiei stângi.
• Posterior – coloana vertebrală, ductul
toracic, arterele intercostale drepte.
• Lateral drept – cu trunchiul arterial
brahiocefalic, nervul vag drept și pleura
mediastinală dreaptă.
• Lateral stâng – cu pleura mediastinală
stângă, crosa aortei cu artera carotidă
comună, subclaviculară stângă, nervul
laringeu recurent care înconjoară arcul
aortei și se plasează în unghiul dintre
trahee și esofag.
• La nivelul T4 trec două arcuri vasculare:
al aortei și al venei azigos.
• Nervul vag drept ia
contact cu esofagul
la nivelul vertebrei
T5 și trece pe fața
posterioară a
esofagului.
• Nervul vag stâng ia
contact cu esofagul
la nivelul vertebrei
T8 și trece pe fața
anterioară a
esofagului.
• Nervii vagi se
apropie de
esofag pe
măsură ce
coboară către
abdomen.
• Anterior – are raport cu fața posterioară a
originii bronhiei stângi, care îl separă de artera
pulmonară stângă. Artera bronhică dreaptă
ESOFAGUL
încrucișează fața anterioară cu nodulii
limfatici traheobronhici. Prin intermediul
SUBBRONHIC
pericardului are raport cu atriul stâng și venele
pulmonare stângi.
• Posterior esofagul vine în raport cu coloana
vertebrală, de care este separat prin vasele
mari ale mediastinului: aorta trece în spațiul
retroesofagian, împreună cu vena azigos,
hemiazigos și ductul toracic.
• Pe părțile laterale esofagul toracic are raport
cu pleurele mediastinale și cei doi nervi vagi,
care în porțiunea inferioară, după ce au format
plexul esofagian, dau trunchiurile anterior și
posterior. Lateral stâng, în partea inferioară se
află aorta toracică. Pleurele mediastinale
formează două recesuri retroesofagiene:
interaortico-esofagian și interazigo-esofagian.
 ESOFAGUL ABDOMINAL
• Esofagul abdominal este situat între diafragm
și stomac.
• Porțiunea diafragmatică. Esofagul străbate
diafragmul prin hiatusul esofagian. La acest
nivel există lame musculo-membranoase, care
constituie mijloace de fixare și de alunecare.
• Porțiunea abdominală, situată sub hiatusul
esofagian este ușor dilatată.
• Anterior are raport cu lobul stâng al ficatului;
la dreapta cu lobul caudat al ficatului;
posterior cu diafragma și aorta; la stânga cu
fundul stomacului. Este însoțit de trunchiurile
vagale anterior și posterior.
• Fața posterioară a esofagului este lipsită de
peritoneu.
 ANATOMIE FUNCȚIONALĂ
• Esofagul este un conduct
musculomembranos.
• Tunica exterioară, conjunctivă, ajută la
mobilizarea esofagului.
• Tunica musculară este formată din fibre
longitudinale și circulare.
• Tunica submucoasă este un țesut lax bogat
în vase și nervi.
• Tunica mucoasă este alcătuită din epiteliu
pavimentos stratificat și un corion cu glande
seromucoase.
• Tunica seroasă se găsește numai în abdomen
și acoperă în întregime fața anterioară a
esofagului.
• Esofagul prezintă două sfinctere funcționale,
superior și inferior, importante în deglutiție.
 VASCULARIZAȚIA ESOFAGULUI
• Pentru esofagul cervical – arterele tiroidiene
inferioare.
• Pentru esofagul toracic – arterele bronșice,
intercostale, diafragmatice.
• Pentru esofagul abdominal – arterele
diafragmatice inferioare, gastrică stângă și
cardiotuberozitare.
• Porțiunea de esofag situată sub bifurcația traheei
este slab irigată, fapt care poate fi un factor
favorizant pentru apariția ulcerului peptic.
• Venele constituie un plex periesofagian și
drenează în venele tiroidiene inferioare,
bronhice, venele azigos, diafragmatice sau în
vena gastrică stângă.
• Plexul venos submucos este mai dezvoltat la
nivelul esofagului distal și poate fi sediul
varicelor esofagiene.
 LIMFATICELE ESOFAGULUI
• La nivelul esofagului
cervical drenează în
ganglionii recurențiali și
cervicali profunzi.
• La nivelul esofagului toracic
drenează în nodulii traheali,
traheobronhici și mediastinali
posteriori.
• La nivelul esofagului
abdominal limfaticele
drenează în nodulii micii
curburi a stomacului, pilorici
și pancreatosplenici.
 INERVAȚIA ESOFAGULUI

• Simpatică
• Parasimpatică
• Formează un plex în
stratul muscular și altul
în cel submucos
(echivalente plexurilor
intestinale Auerbach și
Meissner).
 STOMACUL
• Stomacul espe porțiunea cea mai dilatată a tubului digestiv.
Are forma literei J, cu o porțiune verticală și una orizontală.
• Trecerea dintre segmentul vertical și cel orizontal este
marcat de o depresiune numită incizura unghiulară.
• Segmentul orizontal al micii curburi prezintă două
depresiuni: incizura duodenopilorică superioară
(marchează limita exterioară dintre stomac și duoden) și
incizura pilorică superioară, situată cu 3-4 cm la stânga
precedentei.
• Prezintă 2 margini, doi pereți și 2 orificii.
• Marginea stângă este dată de marea curbură gastrică, care
formează împreună cu marginea stângă a esofagului un
unghi ascuțit și adânc, numit incizura cardială sau unghiul
lui Hiss.
• Porțiunea transversală a marii curburi prezintă o incizură
duodenopilorică inferioară și o incizură pilorică
inferioară.
• Curburile separă peretele anterior de cel posterior.
 STOMACUL
• Porțiunea verticală (digestorie) este proximală, alcătuită din:
• Porțiunea cardială, imprecis delimitată, de aprox. 3-4 cm corespunde orificiului cardial,
iar mucoasa conține glande cardiale.
• Fundul stomacului constituie porțiunea dilatată, separată prin orizontala care trece prin
unghiul cardial. Prin intermediul diafragmei vine în raport cu inima, pleura și plămânul
stâng.
• Corpul stomacului are formă de cilindru turtit anteroposterior, care se întinde până la
incizura unghiulară.
• Porțiunea orizontală –pilorică (evacuatorie) este ușor ascendentă. Limita dintre
segmentul vertical și cel orizontal este marcată de incizura unghiulară cu sfincterul
antrului, la stânga, iar la dreapta se află șanțul duodenopiloric în care se află o venă
prepilorică, care marchează limita dintre stomac și duoden.
• Porțiunea pilorică este formată din două segmente: antrul piloric și canalul piloric.
• Antrul piloric sau vestibulul, situat la dreapta corpului stomacului este ușor dilatat.
• Canalul piloric este un segment cilindric îngust cu o direcție ușor ascendentă spre
dreapta. Separația dintre aceste două segmente este dată de șanțul piloric.
• Pilorul este porțiunea terminală, conține sfincterul piloric care circumscrie orificiul
piloric.
 LOJA GASTRICĂ
• Pereții superior, posterior și lateral
stâng sunt formați de bolta
diafragmatică.
• Anterior, de peretele abdominal anterior.
• Inferior, de colonul transvers și mezoul
său.
• Medial comunică larg cu loja hepatică.
• Limita superioară: un plan orizontal
care trece prin coasta a cincea stângă.
• Limita inferioară: un plan orizontal care
trece prin ombilic.
• Stomacul este situat în etajul
supramezocolic al cavității peritoneale,
împreună cu ficatul și splina.
 SCHELETOTOPIC
• Orificiul cardia se proiectează pe
flancul stâng al vertebrei T11.
• Orificiul pilor se proiectează pe
flancul drept al vertebrei L1 sau L2,
când stomacul este gol.
• Când stomacul este umplut
moderat, pilorul se va afla la
nivelul ombilicului, la 3-4 cm în
dreapta liniei mediene și până la 7
cm în caz de umplere maximă.
• În poziție verticală sinusul
stomacului ajunge la orizontala
trasată prin cele două spine iliace
anterosuperioare.
 MIJLOACE DE FIXARE
• Continuarea cu esofagul
• Continuarea cu duodenul la
nivelul pilorului, fixat la peretele
posterior al abdomenului prin
fascia lui Treitz dreaptă și stângă.
• Ligamentul gastrohepatic
• Ligamentul gastrocolic
• Ligamentul gastrofrenic
reprezintă cel mai puternic mijloc
de fixare.
• Pediculii vasculari (artera gastrică
stângă, hepatică și splenică) și
țesutul conjunctiv din jur.
• Presiunea abdomiunală
 SECTOARE PRINCIPALE
• Este situat în loja gastrică,
imediat sub cupola
diafragmatică, în etajul
supramezocolic.
• Loja gastrică este împărțită în
două sectoare:
• Sectorul retrogastric este
reprezentat de bursa omentală
mare.
• Sectorul pregastric comunică
superior cu spațiul
interhepatodiafragmatic, iar
inferior cu etajul submezocolic.
 SEGMENTUL TORACIC ANTERIOR
• Corespunde celor 2/3 superioare din
porțiunea verticală.
• Are raporturi cu ficatul și diafragmul.
• Prin intermediul diafragmului are raport cu
recesul pleural costodiafragmatic, cu baza
plămânului stâng și cu pericardul.
• Între diafragm și fața anterioară a
stomacului se interpune lobul stâng al
ficatului.
• În spațiul lui Traube situat pe partea
anterioară a bazei hemitoracelui stâng se
proiectează fundul stomacului și o parte
din corpul stomacului - la percuție se
constată prezența timpanismului stomacal.
SEGMENTUL ABDOMINAL ANTERIOR
• Corespunde 1/3 inferioare a porțiunii
verticale și porțiunii orizontale în
întregime.
• Zona laterală este acoperită de fața
viscerală a ficatului (lobul stâng și
pătrat).
• Zona medială vine în raport direct cu
peretele abdominal anterior pe o
suprafață numită triunghiul lui Labbe.
• Baza triunghiului – o linie orizontală de
la cartilajul coastei C9 dreaptă la C9
stângă.
• Vârful triunghiului – la nivelul C7.
• La acest nivel se execută
gastrostomiile.
 PERETELE POSTERIOR
• Segmentul gastrofrenic corespunde
1/3 superioare a porțiunii verticale.
• Segmentul supramezocolic
corespunde peretelui posterior al
bursei omentale mari prin
intermediul căreia are raporturi cu
pancreasul, artera spenică, splina,
rinichiul stâng, suprarenala stângă.
• Segmentul mezocolic este situat sub
marginea inferioară a pancreasului,
superior de mezocolonul transvers
prin intermediul căruia vine în raport
cu a patra porțiune a duodenului,
unghiul duodenojejunal și primele
anse jejunale.
 CURBURA MARE A STOMACULUI
• Este convexă, are 40 cm.
• Se întinde de la incizura cardiotuberozitară
la pilor.
• Segmentul vertical corespunde epiplonului
gastrosplenic care conține vasele scurte ale
stomacului și recesul stâng al bursei
omentale.
• Segmentul orizontal dă inserție
ligamentului gastrocolic, care fixează
curbura mare la fața anterioară a colonului
transvers, după care se continuă cu
epiplonul mare.
• Paralel cu marea curbură se află pediculii
vasculari gastroepiploici drept și stâng.
• În cazuri de perigastrită, curbura mare aderă
la colonul transvers (simfiză gastrocolică).
 CURBURA MICĂ A STOMACULUI
• Este concavă, groasă, sub forma unui unghi
diedru și lungime de 15 cm.
• Are un versant anterior și un versant
posterior.
• Prezintă un segment vertical și unul
orizontal între care se delimitează incizura
angulară. Dă inserție omentului mic.
• De-a lungul curburii mici se află vasele
gastrice stângi, în porțiunea verticală și
vasele gastrice drepte în porțiunea
orizontală, alături de numeroase filete
nervoase din nervul vag.
• Curbura mică împreună cu prima porțiune a
duodenului participă la delimitarea regiunii
celiace a lui Luschka.
 CARDIA
• De la orificiul diafragmatic al esofagului
până la cardia se află esofagul abdominal de
2-3 cm, acoperit anterior de peritoneu sub
care se află vagul stâng și ramurile arterei
ezocardiotuberozitare anterioare.
• Fața posterioară a esofagului este unită de
peretele posterior al abdomenului prin
tracturi conjunctive care alcătuiesc
mezoesofagul posterior, alături de care se
află vagul drept și ramurile arterei
ezocardiotuberozitare posterioare.
• La stânga se află aorta, iar la dreapta lobul
caudat al ficatului.
• De la orificiul cardial, care corespunde
vertebrei T11, pleacă numeroase plice ale
mucoasei. Pe peretele toracic se proiectează
la nivelul articulației cartilajului C7 stâng cu
sternul.
 PILORUL
• Orificiul inferior, delimitat de șanțul
piloroduodenal, este prevăzut cu un sfincter și o
valvulă.
• Este situat paravertebral, pe flancul drept al
vertebrei L1- L2. Se proiectează la 2-3 cm
deasupra ombilicului. În caz de umplere maximă
pilorul se deplasează până la 7 cm spre dreapta
ombilicului.
• Vena prepilorică coboară spre vena
gastroepiploică dreaptă.
• Anterior este acoperit de lobul pătrat al ficatului.
• Posterior se află artera hepatică și vena portă.
• Marginea superioară are raport cu artera gastrică
dreaptă.
• Marginea inferioară dă inserție epiplonului mare,
unde se află vasele gastroepiploice drepte.
 ANATOMIE FUNCȚIONALĂ
• Tunica seroasă este reprezentată de peritoneul visceral, cu
cele două foițe anterioară și posterioară, care se continuă la
nivelul curburii mici cu omentul mic, iar la nivelul curburii
mari cu epiplonul gastrospenic și gastrocolic.
• Pe fața posterioară a fornixului se află o zonă lipsită de
peritoneu, la nivelul căreia stomacul aderă de diafragm.
• Stratul subseros este format din țesut conjunctiv peste care
se aplică seroasa.
• Tunica musculară este alcătuită din trei straturi.
• Stratul longitudinal continuă stratul muscular extern al
esofagului, alcătuind fasciculele longitudinale medial și
lateral.
• Stratul circular este mijlociu. La nivelul canalului piloric
formează sfincterul piloric.
• Fibrele oblice constituie stratul intern, profund, situat numai
în porțiunea verticală.
• Tunica musculară reprezintă aparatul motor activ, cu rol în
digestie: depozitare, amestecare, golire.
• Tunica submucoasă căptușește musculatura. Este
alcătuită din țesut conjunctiv lax, vase sanguine,
limfatice și nervi (plexul Meissner).
• Tunica mucoasă se continuă superior cu mucoasa
esofagiană, iar inferior cu mucoasa duodenală.
• Are o grosime de 1mm la nivelul cardiei și de 2 mm
la nivelul pilorului.
• Prezintă pliuri longitudinale legate între ele prin
pliuri oblice și transversale în care se deschid
glandele gastrice.
• La nivelul orificiului cardia prezintă un repliu,
denumit valvula lui Gubarow, iar la nivelul pilorului,
valvula pilorică.
• La nivelul curburii mici este netedă.
• Este alcătuită dintr-un strat epitelial și un corion
alcătuit din fibre conjunctive și elastice.
• Glandele gastrice exocrine sunt cardiale, fundice,
antrale și pilorice.
• Glandele endocrine conțin celule secretorii.
 ACTIVITATEA SECRETORIE A STOMACULUI
• Celulele secretorii gastrice se află la nivelul glandelor gastrice din mucoasa gastrică:
• Glandele cardiale, puțin numeroase, produc mucus.
• Glandele gastrice propriu zise (oxintice) sunt situate la nivelul fundului și corpului gastric.
Sunt de tip tubulos, neramificate. Secretă acid clorhidric, enzime și mucus. În structura
glandelor intră trei tipuri de celule:
• Celule principale secretă pepsinogenul. Pepsina este forma activă a pepsinogenului (activă în
mediu acid), având rol în digestia proteinelor.
• Celulele parietale produc acidul clorhidric necesar pentru digestia proteinelor, acivarea
pepsinogenului, reducerea Fe2+ în Fe 3+, împiedicarea proliferării bacteriilor patogene.
• Celule auxiliare (mucopeptice) produc mucus și enzime.
• Labfermentul este secretat numai la sugari.
• Lipaza gastrică este o enzimă lipolitică.
• Gelatinaza hidrolizează gelatina.
• Mucusul este o glicoproteină cu rol în protecția mucoasei.
• Glandele pilorice sunt situate în regiunea antrală și pilorică. Conțin celule care secretă gastrină
și secretină.
• Corionul ocupă spațiul dintre epiteliul de suprafață și glande, până la musculatură.
 VASCULARIZAȚIA STOMACULUI
• Artera gastrică stângă, sau coronara
stomacului are originea în trunchiul celiac.
• Segmentul parietal posterior este alipit de
peretele abdominal posterior.
• Segmentul intermediar ridică peritoneul și
formează coasa arterei gastrice stângi.
• Segmentul terminal ajunge la curbura mică
și se împarte în două ramuri terminale
(anterioară și posterioară).
• Ramuri colaterale. Artera cardioesofagiană
anterioară și artera hepatică stângă.
• Artera gastrică dreaptă sau pilorică, ram
din artera hepatică proprie, urcă pe curbura
mică, se anastomozează cu ramuri din a.
gastrică stângă, formând arcul arterial al
micii curburi.
• Artera gastroepiploică
(gastroomentală) dreaptă este ramul
terminal al arterei gastroduodenale. Se
situează la 1-2 cm de curbura mare a
stomacului. Dă ramuri colaterale
ascendente și decendente.
• Artera gastroepiploică
(gastroomentală) stângă ia naștere din
artera splenică. Se anastomozează cu
artera gastroepiploică dreaptă, formând
arcul arterial al marii curburi.
• Artera spenică are originea în
trunchiul celiac.
• Ramuri colaterale: artera
cardiotuberozitară posterioară, artera
gastroepiploică stângă și arterele
gastrice scurte.
 VENELE STOMACULUI
• Vena gastrică stângă pornește de la pilor, urcă în
lungul micii curburi și se varsă în vena portă.
• Vena gastrică dreaptă colectează sângele de la
marginea superioară a regiunii piloroduodenale și
se varsă în vena portă.
• Vena splenică colectează sîngele din vena
gastroepiploică stângă, gastrice scurte,
cardiotuberozitară posterioară.
• Vena gastroepiploică dreaptă merge de-a lungul
marii curburi, de la stânga la dreapta, ajunge la
nivelul pilorului și se varsă în vena mezenterică
superioară.
• Vena prepilorică face legătura între circulația
marii și micii curburi.
• Venele cardiotuberozitare se varsă în venele
diafragmatice sau în vena suprarenală superioară.
 NODULII LIMFATICI
• Limfaticele stomacului alcătuiesc trei rețele:
submucoasă, musculară și subseroasă.
• Există 4 teritorii limfatice:
• 1. Teritoriile micii curburi, corpului și
fornixului sunt tributare nodurilor limfatice
de-a lungul a. gatrice stângi.
• 2. Partea inferioară a corpului și pilorul
drenează către nodulii din teritoriul
gastroepiploic drept.
• 3. Segmentul superior al marii curburi
drenează în nodurile gastroepiploice stângi
și pancreaticosplenice.
• 4. Segmentul drept al micii curburi drenează
în grupul limfatic gastric drept și piloric
superior.
 INERVAȚIA STOMACULUI
• Inervația simpatică – plexul celiac.
• Inervația parasimpatică – nervul
vag drept și stâng.
• Nervul vag stâng trece anterior de
esofag. Trimite ramuri pentru fața
anterioară a stomacului, ramul
anterior al micii curburi și filete
gastrohepatice.
• Nervul vag drept se plasează
posterior față de esofag. Se bifurcă în
ramul posterior al micii curburi și un
ram care dă cornul medial al
ganglionului semilunar drept și
stâng, din care pornesc ramuri pentru
regiunea pilorică și duodenală.
 INERVAȚIA STOMACULUI
• Pediculul nervos al curburii mici
este alcătuit din plexul nervos gastric
stâng.
• Pediculul nervos piloric este format
din filete care provin din ramura
gastrohepatică a vagului stâng și din
plexul hepatic.
• Pediculul nervos gastroepiploic
drept conține filete care provin din
ganglionul semilunar drept.
• Filetele nervoase pătrund în grosimea
pereților gastrici unde se
anastomozează cu plexul
intramuscular al lui Auerbach și cu
plexul submucos, secretor al lui
Meissner.
 EXPLORAREA CHIRURGICALĂ A
STOMACULUI
• Gastroenteroanastomoza se face în cazul unui obstacol în regiunea
pilorică (stenoză pilorică, ulcer gastric, cancer) și constă în
anastomozarea stomacului cu o ansă jejunală cât mai înaltă, pentru a
diminua cât mai puțin suprafața de absorbție intestinală
(gastroenteroanastomoză precolică anterioară și transmezocolică
posterioară).
• Gastrectomia parțială sau totală constă în rezecția unei porțiuni
din stomac sau în totalitate, și restabilirea continuității tubului
digestiv.
• Gastrostomia constă în crearea unei guri stomacale prin suturarea
stomacului la peretele anterior abdominal, în scopul introducerii
directe a alimentelor.
• Gastrorafia constă în sutura peretelui stomacal.
• Pentru hipertrofia sfincterului piloric se efectuează piloromiotomia
urmată de piloroplastie.
 BIBLIOGRAFIE
1. Netter F. H. – ”Atlas of human anatomy”, ed. Elsevier, 2018.
2. Victor Papilian – ”Anatomia omului”, Ed. ALL, 2014.
3. Albu Ioan, Georgia Radu – ””Anatomie clinică”, ed. Elsevier, 2016.
4. A. M. R. Agur, A. F. Dalley, Grant – ”Atlas de anatomie”, Ed. ALL, 2018.
5. Standring S. – ”Gray s Anatomy”, Ed. Elsevier, 2016.
6. Drake R., Vogl W., Mitchell A. W. – ” Gray‘s Anatomy – pentru studenți”, Ed. Prior, 2014.
7. Harold Ellis, Vishy Mahadevan – ”Clinical Anatomy”, a 13- ediție, Ed. Wiley-Blackwell,
2013.
8. Keith L. Moore, Arthur F. Dalley, Anne M.R. Agur ”Anatomie clinică, fundamente și
aplicații”, Ed. Callisto, 2012.
9. Paulsen F. Washcke J. ”Sobotta-Atlas of human anatomy”, Ed. 15, 2011.
10. Mark Nielsen, Shawn D. Miller, ”Atlas of human anatomy”, Ed. Wiley, 2011.