HEMATOLOGIE

 Hematologia este ramura medicinei interne care se ocupă

cu studiul sângelui, organele care îl produc și bolile
acestuia.
 Hematologia include studiul etiologiei, diagnosticării,
tratării, identificării posibilelor complicații si profilaxiei
bolilor sangvine.
 Medicul de laborator este cel care realizează toate testele
necesare studiului sângelui.
 Bolile sangvine afectează producerea sângelui și/sau a
componentelor acestuia, cum ar fi celulele sangvine
(hematii, tromobocite si leucocite), hemoglobina, proteine
sangvine (ex. albumine, globuline, TGP, TGO, factori ai
coagulării, imunoglobuline, anticorpi, transferina,
ceruloplasmina, etc), mecanismele coagularii, etc.
SÂNGELE COMPONENTĂ A
MEDIULUI INTERN
Mediul intern al organismului
• sângele,
• limfa,
• lichidul interstiţial,
• lichidul cefalorahidian,
• perilimfa,
• endolimfa.
 Funcţiile sângelui
1. Funcţia respiratorie
2. Funcţia nutritivă
3. Funcţia excretorie
4. Funcţia termoreglatoare (termogeneza -
termoliza)
5. Funcţia de apărare imunobiologică
6. Funcţia de menţinere a echilibrului acido-
bazic (pH-ului mediului intern)
7. Funcţia de realizarea hemostaziei
8. Funcţia de coordonare umorală
 Proprietăţile sângelui
1. Culoarea sângelui este determinată de
prezenţa hemoglobinei din hematii.
• Sângele arterial este roşu aprins şi se datorează
saturării hemoglobinei cu O2.
• Sângele venos are culoare roşu închis datorită
hemoglobinei reduse.
• Compuşii patologici modifică culoarea sângelui
carboxihemoglobina formată în intoxicaţiile cu
CO dă o coloraţie roşu aprins.
• Methemoglobina formată prin oxidarea Fe2+ →
Fe3+ determină culoarea brună a sângelui.
2. Densitatea sângelui depinde de cantitatea şi
densitatea substanţelor solvite precum şi de
numărul elementelor figurate.
• Valorile normale:
– la bărbaţi - 1061,
– la femei - 1057,
– plasmă 1027.
1000 pentru apă.
3. Temperatura variază în medie între 37,7-
38º C,
• maximum 40º C la nivel hepatic,
• minimum de 36º C în capilarele pulmonare
şi pe scrot.
• Variaţiile de temperatură ale sângelui din
diferitele zone ale organismului se
datorează fenomenelor de termoreglare.
4. Vâscozitatea reprezintă unul din factorii excitabilităţii
cardiace.
• Vâscozitatea sângelui - 4,7 la bărbaţi
- 4,4 la femei.
• Factorul principal care determină vâscozitatea
sângelui este prezenţa elementelor figurate.
• Acestă proprietate are o mare importanţă în curgerea
sângelui deoarece condiţionează rezistenţa periferică
şi prin aceasta tensiunea arterială.
• Anemiile şi hemoragiile scad vâscozitatea sângelui
însoţite de tahicardie.
• În poliglobulii, leucemii au loc creşteri ale vâscozităţii
având ca efect solicitarea cardiacă, deoarece măresc
rezistenţa periferică.
5. Presiunea osmotică (PO) - este presiunea
care se dezvoltă într-o soluţie separată printr-o
membrană semipermeabilă.
• Apa va trece prin membrana semipermeabilă
conform gradientului osmotic, din mediul mai
diluat spre cel cu concentraţie mai mare până la
realizarea echilibrului.
• Presiunea osmotică este determinată de
concentraţia substanţelor difuzibile din
plasmă care pot fi disociabile Na+ (93% din PO),
K+, Ca2+ sau nedisociabile - glucoza.
• Presiunea osmotică a sângelui este de 290-300
miliosmoli/l.
6. Presiunea coloidosmotică (PCO) - se
datorează prezenţei în sânge a substanţelor
macromoleculare de ex. proteine.

• PCO are un rol important în schimburile

lichidiene şi substanţele nutritive la nivelul
capilalelor alături de presiunea hidrostatică.
7. Reacţia sângelui (echilibrul acido-bazic),
pH-ul
- plasma este o soluţie apoasă de baze şi acizi
care disociază eliberând ioni de hidrogen (H +) şi
de hidroxil (OH-).

• Sângele venos pH - 7,35,

• Sângele arterial pH - 7,40.
• pH-ul intraeritrocitar are valori de 7,20.

• Limitele pH-ului sangvin compatibile cu viaţa se

află între 7,0-7,8.
• În menţinerea constanţei pH-ului intervin 2 tipuri
de mecanisme: fizico-chimice şi biologice.
Mecanismele fizico-chimice de menţinere a
pH-ului sunt reprezentate de sistemele
tampon:
• sistemul acid carbonic/bicarbonat de Na+,
• sistemul hemoglobină redusă/hemoglobinat de
K+ ,
• sistemul oxihemoglobină/oxihemoglobinat de
K+ ,
• sistemul fosfat monosodic/fosfat disodic,
• sistemul proteină acidă/proteină alcalină.
Mecanismele biologice de menţinere a pH-ului
• plămânii intervin în acest proces prin eliminarea CO2
provenit fie din respiraţia tisulară, fie din metablismul
intermediar.
• rinichii excretă acizii nevolatili ca atare sau acizii cuplaţi
cu ionul NH4 sau de Na+. De asemenea, celulele tubulare
ale rinichiului secretă H+ în filtratul glomerular. Pentru
fiecare ion de H+ eliminat se reţine un ion de Na+ şi unul
de HCO3-.
• pielea elimină prin transpiraţie excesul de sarcini acide
sau alcaline şi reprezintă echivalentul funcţional al unui
rinichi,
• ficatul transformă acidul lactic în glucoză,
• tubul digestiv intervine în menţinerea pH-ului prin
modificarea pH-ului sucurilor digestive.
• aparatul circulator prin permanenta mişcare a sângelui
omogenizează şi transportă acizii spre organele
excretoare.
• Variaţiile pH-ului sanguin sunt de 2 categorii
fiziologice şi patologice.
Variaţiile fiziologice depind de vârstă, ritm nictemeral, efort
fizic şi altitudine.
• în funcţie de vârstă – la copii pH este egal cu 7,42, iar la
bătrâni 7,30. Reacţia alcalină la copii favorizează
creşterea. Eforturile excesive la copii stopează creşterea
(gimnaste).
• în cursul zilei pH-ul sângelui suferă oscilaţii: dimineaţa la
trezire pH-ul sanguin este mai acid, noaptea scade
excitabilitatea centrului respirator tolerând acumularea în
exces a CO2,
• în efort fizic la nivel muscular se formează mari cantităţi de
acizi care determină reducerea pH-ului sanguin (acidoză),
• ascensiunea rapidă la altitudine datorită aerului rarefiat
provoacă o hiperventilaţie şi eliminarea CO2 în exces şi pH-
ul sângelui creşte alcaloză.
8. Volumul sanguin - Volemia - cantitatea totală
de sânge din organism.
• Masa sângelui scade procentual cu cât ne
adresăm la animale mai inferioare:
– la om - 7% din greutatea corpului.
• 2/3 circulă permanent - volum circulant - 10 % în
vasele coronare, 30 % în rinichi şi glande, 40 %
în muşchi şi 20 % în celelalte organe,
• 1/3 se află în organele de depozit (splină, ficat,
ţesut subcutanat) - volum de rezervă sau
stagnant.
• Creşterea volemiei (hipervolemia) are loc în
efortul fizic, la temperaturi crescute, altitudine,
emoţii puternice, în a doua jumătate a sarcinii.
• Efortul fizic determină creşteri mari ale volumului
sanguin din segmentele active (muşchii conţin în
repaus 40% din sânge) pe seama sângelui
restant din rezervele organismului.
• De asemenea, efortul digestiv influentează
negativ activitatea cerebrală şi fizică, prin
reducerea cantităţii de sânge la aceste nivele.
• Hipervolemiile se produc în tuberculoză, în ciroza
hepatică.
• Scăderea volemiei (hipovolemia) apar în
vărsături, diaree severă, arsuri, anemii.
 Compoziţia sângelui
• Plasma sanguină 55% din volumul sanguin.
• Elemente figurate 45%:
– globulele roşii (hematii sau eritrocite);
– globulele albe (leucocite);
– plachetele sangvine (trombocite).

Sânge recoltat pe
anticoagulant (EDTA).
 Măduva osoasă este sediul celulelor de origine pentru toate
liniile celulare, celula comună de origine = celula stem. Celula
stem se multiplică şi formează clone celulare care apoi se
diferenţiază ireversibil în două linii:
Compoziția chimică a plasmei sanguine
Proteinele totale reprezintă cantitatea globală a proteinelor
sanguine exprimate în grame la 100 ml ser sanguin.
Valorile normale ale proteinelor sanguine sunt:
- la adulți - 6,6- 8,6 g la 100ml
- la copii 1-3 ani - 6,0 - 8,6 g la 100ml.

Fracțiunea proteică a Proporții în Proporții în

serului procente grame

Albumine 52-62% 3,64-4,34

Globuline 38-48% 2,66-3,36

alfa-1-globuline 2-5% 0,14-0,35

alfa-2-globuline 6-9% 0,42-0,63

beta-globuline 8-11% 0,56-0,77

gama-globuline 14-21% 0,98-1,47

Electroforeza serului (proteinograma)

 Imunoglobuline (Ig) = Gamaglobuline = Anticorpi (Ac)
= glicoproteine prezente în
- plasmă,
- lichidul interstiţial
- secreţii
IMUNOGLOBULINELE sunt proteine produse de plasmocite
(limfocite B activate) ca răspuns la un imunogen

albumin
Amount of protein

globulins

1    Immune serum
2 Ag adsorbed serum

Mobilit
y
 Substanţele organice azotate neproteice

• Uree (26 mg%), acid uric (5 mg%), creatină (0,6 - 2

mg%), creatinină, aminoacizi, mici cantităţi de
purine, nucleotide.

Acestea rezultă din metabolismul proteinelor şi al

nucleoproteinelor.

• Azotul din toate substanţele micromoleculare aflate în

filtrat constituie azotul neproteic sau rezidual.
• Azotul total neproteic este cuprins între 30 şi 40
mg/100ml, din care ureea reprezintă mai mult de
jumătate (aproximativ 80%).
• Majoritatea componenţilor azotului neproteic se
elimină prin rinichi, motiv pentru care
concentraţia lor plasmatică este un indicator al
eficienţei rinichiului în funcţia sa de epurare.

• Aminoacizii circulanţi se află în echilibru

dinamic cu proteinele tisulare, proces controlat
hormonal.
• Concentraţia plasmatică totală a aminoacizilor
este de 20 - 40 mg la 100 ml.
 Substanţe organice neazotate
• Glucoza circulantă asigură echilibrul permanent
între aportul alimentar de glucide, dinamica stocării
şi eliberării din depozite şi consumul tisular de
glucoză.
Valoarea glicemiei (90-110 mg/100 ml) este o
constantă caracteristică a homeostaziei mediului
intern.
În plasmă se mai află o serie de produşi intermediari
rezultaţi din metabolizarea glucidelor: acid lactic,
acidul piruvic, acidul citric, oxalic, fumaric, alcoolul
etilic.
• Lipidele plasmatice realizează o concentraţie
totală de 500 - 800 mg/100 ml.

• Lipidele circulante: gliceridele, fosfolipidele,

colesterolul esterificat (3/4 din total), colesterolul
liber, acizii graşi liberi.

• Alte componente organice ale plasmei care

reflectă intensitatea unor procese catabolice
sunt corpii cetonici şi pigmenţii biliari.
• Cetonemia normală este de 2 mg/100 ml şi în mod
normal nu este însoţită de cetonurie. Hiperproducţia
de corpi cetonici însoţită de imposibilitatea utilizării
lor tisulare se caracterizează prin cetonemie crescută
şi cetonurie, urmată de manifestări toxice la nivelul
SNC cu instalarea destul de rapidă a comei.

• Pigmenţii biliari rezultaţi din hemoliza fiziologică

sunt reprezentaţi de bilirubina indirectă şi bilirubina
directă, bilirubinemia totală fiind de 0,5 - 0,6 mg/dl,
max. 1 mg/100 ml.
• Importanţa practică a măsurării bilirubinei este legată
de diagnosticul pozitiv şi diferenţiat al icterelor.
 Componentele anorganice
• cationi plasmatici sunt Na+, K+, Ca2+, Mg2+,
• anioni sunt Cl-, HCO3-, HPO4-, H2PO4-.
• Elementele minerale au un rol important în
organismele vii.
• Animalele şi omul necesită anumite elemente
minerale în cantităţi mari, deoarece acestea pot
avea rol structural sau sunt indispensabile pentru
realizarea funcţiilor metabolice.
• Importanţa lor pentru homeostazie este
demonstrată de existenţa mecanismelor complexe
de menţinere a unei concentraţii plasmatice între
limite constante.
Elementele minerale majore sunt Ca, P, Cl, Mg, K, Na,
S. Aceste elemente minerale majore sunt prezente
în ţesuturi.

Microelementele, în ciuda concentraţiei plasmatice

reduse, îndeplinesc roluri remarcabile.

Microelementele esenţiale apar şi funcţionează în

organismele vii în concentraţii scăzute,
caracteristice şi variabile ca mărime, în funcţie de
natura microelementului.
 Sângele venos
Sange venos este sângele care circulă în vene, cavitățile drepte
ale inimii și arterele pulmonare, relativ sărac în O2 și bogat
înCO2.
Circulația venoasă
Circulația sângelui prin vene este mult mai lentă decât în artere.
În venele mari, viteza de curgere este de 10 cm/s, iar în venule de 0,5
mm/s.
Datorită creșterii diametrului vascular venos, viteza scurgerii
sângelui prin vene crește progresiv de la venule spre venele mari.
Concomitent scade presiunea intravenoasă spre venele mari la intrarea
în atriul drept.
Sistemul venos al marii circulații se colectează în vena cavă
superioară și vena cavă inferioară care se deschid în atriul drept.
Venele circulației mici sunt reprezentate de cele patru vene
pulmonare, ce aduc sânge oxigenat de la plămâni și se deschid în atriul
stâng.
 Puncția venoasă
Puncția venoasă reprezintă înțeparea unei vene cu
ajutorul unui ac.
SCOPUL:
- Explorator - când se recoltează sânge pentru cercetarea în
laborator a unor constante biologice ale organismului (ureea,
glicemia, colesterolul, calcemia, etc) sau a elementelor
figurate, circulante.
- Terapeutic - când se extrage o cantitate mai mare de sânge
(150-200 ml) în hipertensiunea arteriala (HTA) sau pentru
transfuzare sau când se administrează medicamente pe cale
intravenoasă.
 Teste sangvine
Teste uzuale de hematologie:
• numărul hematiilor,
• numărul leucocitelor, împărțite în:
• Granulocite: Polimorfonucleare neutrofile ( PMN sau Neutrocite),
Eozinocite, Bazocite,
• Agranulocite: Limfocite, Monocite.
• numărul trombocitelor,
• valoarea hemoglobinei,
• valoarea hematocritului,
• viteza de sedimentare a hematiilor,
• indicii eritrocitari:
• VEM (volumul eritrocitar mediu),
• HEM (hemoglobina eritrocitară medie),
• CHEM (concentrația eritrocitară medie),
• timpi de coagulare:
• timp de sângerare,
• timp de coagulare,
• timp de protrombină,
• timp parțial de tromboplastină, etc.