PLASMA ȘI PROTEINELE

PLASMATICE ALE SÂNGELUI

DR. Daniela Jitaru
 MEDIUL INTERN
Definiție: mediul intern reprezintă totalitatea umorilor care scaldă
celulele organismului
• Organismele vii sunt caracterizate prin funcția de metabolism care
presupune schimburi bidirecționale ale celulei cu mediul ambiant.
• Organimsele unicelulare realizează aceste schimburi direct,
transmebranar, cu mediul în care se găsesc.
• Organismele pluricelulare dezvoltă sisteme vasculare sanguine sau
limfatice, pentru a asigura celulei aportul de oxigen și eliminarea
metaboliților prin intermediul lichidului interstițial.
• Schimburile se realizează prin lichidul interstițial pe baza unor
gradiente (presionale, de concentrație) care mențin constantă
compoziția mediului intern.
 Compartimentele hidrice
ale organismului
1.Intracelular:
 Reprezintă 2/3 din volumul de lichid al organismului (40% din greutatea corporală)
 Conține K+ și anioni organici, proteine
 Realizează schimburi prin membrana celulară.
2.Extracelular:
 Reprezintă 1/3 din volumul de lichid al organismului (20% din greutatea corporală)
 Conține Na+
 Include 3 subcompartimente:
 Interstițial – ¾ din compartimentul extracelular
 Plasma – ¼ din compartimentul extracelular
 Trans-celular – aprox. 2%
 Caracteristic: volum constant
 Poate conține: LCR, lichid sinovial, umoarea apoasă/vitroasă, fluidele urechii interne,
lichidul pleural, pericardic, peritoneal.
 Rolul sângelui:
 Transportul:
o gazelor respiratorii,
o principiilor alimentare,
o electroliților,
o hormonilor,
o vitaminelor, medicamentelor,
 asigură homeostazia termică
 răspuns imun
 menținerea echilibrului acido-bazic
 menținerea echilibrului fluido-coagulant
 prin volumul și proprietățile sale fizico-chimice, sângele
contribuie la menținerea și reglarea presiunii arteriale.
 Componentele sângelui:
1. Plasma: conține 90% apă și 10% reziduu uscat (substanțe organice și anorganice).
2. Elementele figurate: eritrocite, leucocite, trombocite

• Separarea componentelor sângelui, după recoltarea acestuia, se poate realiza prin centrifugare, dacă sângele a
fost recoltat pe anticoagulant (citrat de sodiu, EDTA, heparină). După centrifugare la viteze de 4000-5000
RPM, timp de 10 min., sângele va separa în două faze: una superioară care conține plasmă și una inferioară care
conține elementele figurate ale sângelui.

• Dacă sângele venos este recoltat fără anticoagulant, atunci, după centrifugarea la viteze de 4000-5000 RPM,
timp de 5-10 min., sângele va separa în două faze: una superioară care conține ser și una inferioară care conține
cheagul care include și proteinele coagulării. Prin urmare, diferența dintre SER și PLASMĂ constă în faptul că
plasma este un lichid biologic care conține proteinele coagulării (de ex. fibrinogen – marker nespecific de
inflamație), spre deosebire de ser care nu conține aceste proteine, dar le conține pe restul proteinelor din sânge.

• Dozarea simultană a proteinelor serice și plasmatice la un pacient cu valori biologice normale, va evidenția prin
urmare, o concentrație ușor crescută a proteinelor plasmatice, dar în intervalul biologic de referință, fără să
existe o modificare patologică.
 APA și rolul său în organism:
- constituent indispensabil organismului, asigură desfășurarea normală a tuturor
proceselor metabolice.
- Are rol de solvent sau poate fi transportor pentru substanțele provenite din aportul
alimentar sau care sunt destinate eliminării din organism
- Rol structural în celule și țesuturi prin:
o Distribuția în spațiile libere dintre molecule mari (proteice)
o Reținerea apei la suprafețele macromoleculelor (apa legată)
- Rol în termoreglare
- Influențează valoarea presiunii sanguine și hidrostatice
- Conferă volum compartimentelor hidro-electrolitice
• Necesarul de apă: 1500 – 2000 mL la un adult sănătos, cu activitate moderată, clima
temperată, la care se adaugă:
o Încă 500 mL/zi – în condiții de climă caldă și activitate intensă
o Încă 500-1500 mL/zi în caz de febră, vărsături, diaree.

• Setea – este senzația care conduce la ingestia de apă

- Este determinată de ↓ volumului plasmatic și ↑ osmolarității plasmei
Electroliţii
• Atât lichidul extracelular cât şi cel intracelular conţin electroliţi, în primul rând bicarbonat (HCO3-),
anioni anorganici şi cationi. Electroliţii sunt distribuiţi inegal între cele două compartimente;
• Na+ şi Cl- sunt electroliţii majori din lichidul extracelular (plasma şi lichidul interstiţial), iar K+ şi
fosfaţii precum (HPO4)2- sunt electroliţii intracelulari majoritari
• Distribuţia este menţinută în principal cu ajutorul transportorilor activi care pompează Na+
înafara celulelor în schimbul K+.

Osmolaritatea
• Apa se distribuie între diferitele compartimente lichidiene în funcţie de concentraţia substanţelor
dizolvate sau de osmolaritatea fiecărui compartiment
• Osmolaritatea unei soluţii este proporţională cu concentraţia totală a moleculelor dizolvate,
incluzând ionii, metaboliţii organici şi proteinele (frecvent exprimată în mOsm/L solvent)
• Membrana celulară care separă compartimentele extra- şi intracelular este semipermeabilă şi conţine
un număr de canale ionice prin care doar apa difuzează liber, nu și alte molecule.
• În acelaşi mod, apa poate difuza prin capilare separând lichidul interstiţial de plasmă.
• Ca urmare, apa va trece dintr-un compartiment cu o concentraţie mică a substanţelor dizolvate spre
unul de concentraţie superioară în vederea egalizării osmolarităţii de o parte şi de alta a membranei
• Forţa necesară menţinerii aceleiaşi cantităţi de apă în compartimentele intra- şi extracelular se
numeşte presiune osmotică.
 APA și rolul său în organism:

• Pe măsură ce se pierde apa dintr-un

compartiment, ea va fi înlocuită cu apa
din alt compartiment pentru a menţine
osmolaritatea aproape constantă.
• Sângele conţine proteine încărcate
negativ în cantitate mare, precum şi
electroliţi necesari pentru a-i
contrabalansa
• Întrucât apa va trece din sânge în urină
pentru a echilibra excreţia de ioni,
volumul sangvin va fi reumplut cu apă
din spaţiul interstiţial
• Când osmolaritatea sângelui şi a
lichidului interstiţial este prea mare,
apa iese din celule. Pierderea apei
intracelulare apare şi în hiperglicemie,
deoarece concentraţia crescută de
glucoză creşte osmolaritatea sângelui.
• Pot modifica osmolaritatea serică: Na+,
K+, Cl-, HCO3-, ureea și glucoza.
 Volumul sanguin total (volemia)
5 - 5,5 L
6,9 – 7,7 % greutatea corporală
3,2 L/m2

V. S. circulant V. S. de rezervă
(60 – 55%) (40 – 45%)

Volemia Volemia

• efort fizic
• vărsături
• temperatura ambiantă crescută
• diaree severă
• altitudine
• hipoproteinemie nefrotică
• ingestia de lichide
• hemoragii
• emoții puternice
• în a 2-a jumătatea a sarcinii
 Eliminarea apei din organism:

1.Renală
2.Cutanată – prespirație sensibilă = transpirație
În repaus glandele sudoripare secretă 200-300 mL
de transpirație, cu conținut scăzut de NaCl și se
evaporă pe măsură ce se formează sub controlul
hormonilor mineralocorticoizi
3.Respiratorie – prespirație insensibilă = eliminare de
apă prin capilarele dermice (500 mL/zi) și prin
mucoasa arborelui respirator (400 mL/zi)
4.Digestiv – redus.
 Substanțele organice din plasmă: proteine, glucide, lipide
Proteinele plasmatice: evidențierea calitativă și cantitativă a diferitelor fracții proteice
se realizează cu ajutorul electroforezei
- Concentrația totală a proteinelor în plasma sanguină = 6,3 – 8,4 g/dL
- Proteinograma - clasificarea proteinelor după masa molară și concentrațiile lor
plasmatice, pentru proteine serice totale = 6,3 – 8,4 g/dL (reprezentând 100%) din
care:
o Albumine = 3,1 – 4,3 g/dL (aproximativ 60 % - prin electroforeză)
o Globuline (alfa 1, alfa 2, beta și gamma - IgG, IgA, IgM) = 1,9 – 3,5 g/dL
(aprox. 40 % - prin electroforeză)
o Fibrinogen = 200-400 mg/dL (proteina plasmatică I a coagulării, marker nespecific de
inflamație acută)
- Fracțiile globulinice obținute prin electroforeza proteinelor serice:
o α1 = 0,1 – 0,3 g/dL (3 – 7%)
o α2 = 0,6 – 1,0 g/dL (7 – 10%)
o β = 0,7 – 1,4 g/dL (9 – 17%)
o γ = 0,7 – 1,6 g/dL (12 – 20%)
 Hiperproteinemia (PT ˃ 8,4 g/dL) poate fi:
- reală, prin:
o aport alimentar crescut
o Hipergamaglobulinemii monoclonale (mielomul multiplu, macroglobulinemia Waldenström) -
sunt boli hematologice caracterizate prin proliferarea tumorală a plasmocitelor sau limfocitelor B,
cu producere excesivă de imunoglobuline anormale. Se produce un singur tip de imunoglobulină
sau fragment imunoglobulinic (lanţuri uşoare sau lanţuri grele) de către o singură clonă de limfocite
B.
o Boli inflamatorii cronice și boli autoimune - hiperproteinemia se datorează unei creşteri a g-
globulinelor ca urmare a stimulării limfocitelor B (sunt hipergamaglobulinemii policlonale).
o creșterea nivelului de hormoni: androgeni, corticosteroizi, epinefrina, hormoni tiroidieni, insulina,
progesteron.
- relativă, prin:
o sdr de hemoconcentrație prin pierdere de fluide sau
o Deshidratarea - prin scăderea volumului lichidului intravascular (hemoconcentrare), determină apariția
unei hiperproteinemii relative. Cauzele deshidratării pot fi: un aport hidric insuficient sau pierderile
lichidiene din cursul vărsăturilor, diareilor sau transpirațiilor abundente, poliuriei. Cetoacidoza diabetică
este un exemplu de situație întâlnită în practica medicală, caracterizată prin deshidratare accentuată.
o sdr icteric (Bi ˃ 5 mg/dL)
o Hb crescută
o Hipertrigliceridemie (TG ˃1000 mg/dL)
 Hiporoteinemia (PT <6,3 g/dL) poate fi:
- reală, prin:
o Deficit cronic al aportului de proteine alimentare - malnutriție, inaniție, sindroame de malabsorbție.
o Sinteză redusă la nivel hepatic. În bolile hepatice care evoluează cu diverse grade de insuficienţă hepatică
(hepatite acute cu necroză masivă a parenchimului hepatic, ciroze hepatice în stadiul final, medicație hepatotoxică)
are loc afectarea capacităţii de sinteză a ficatului, ducând la scăderea concentraţiei proteinelor plasmatice. Întrucât
parenchimul hepatic are o capacitate mare de creștere compensatorie a sintezei proteice, scăderea nivelului
plasmatic al proteinelor apare doar în condiţiile unei reduceri extensive (cu până la 90%) a funcţiei hepatice.
o Catabolism proteic accentuat - apare după intervenţii chirurgicale sau traumatisme majore, care interesează
teritorii tisulare întinse, în infecţiile cronice, TBC, hipertiroidism sever sau în fazele finale ale bolilor maligne.
o Pierderi anormale de proteine plasmatice. Proteinele plasmatice se pot pierde pe diverse căi, principala fiind cea
renală. În mod normal, proteinele din plasmă (cu excepţia celor cu greutate moleculară < 60 kDa) nu sunt supuse
procesului de filtrare glomerulară. În sindromul nefrotic are loc o creştere a permeabilităţii membranei filtrante a
glomerulilor renali (provocată de leziuni la acest nivel), ceea ce duce la pierderea proteinelor plasmatice în urină
(proteinurie) şi scăderea consecutivă a nivelului lor în plasmă.
o Proteinele plasmatice se mai pot pierde pe cale gastro-intestinală, în cursul bolilor tractului digestiv (enteropatia
exsudativă - cauzată de o creştere a permeabilităţii tractului digestiv pentru proteine). Mai pot avea loc pierderi pe
cale cutanată (în arsuri), în lichidul de ascită, în exsudatul pleural şi prin hemoragii externe.
o scăderea absorbției intestinale (b. Crohn și RCUH)
o sechestrare proteică (ocluzia intestinală, ascita)
- relativă, prin:
o Hiperhidratări - o scădere relativă a concentraţiei proteinelor plasmatice apare în caz de creștere a volumului
lichidului intravascular (sdr de hemodiluție), care poate fi datorată administrării unor cantităţi excesive de lichide
prin perfuzie intravenoasă.
Variații fiziologice: sarcina în ultimul trimestru.
 Evidențierea calitativă și cantitativă a diferitelor fracții proteice se poate
realiza cu ajutorul electroforezei

ALBUMINA:
- fracțiunea proteică majoră,
sintetizată de ficat
- asigură 80% din presiunea coloid-
osmotică (presiunea oncotică) și
participă la schimburile de apă
dintre sânge și țesuturi
- rol de transportor (fixarea
temporară a anumitor substanțe)
- hipoalbuminemia – care survine în Migrarea fracțiilor proteice în câmp electric în funcție de
greutatea moleculară și încărcătura electrică la un pH dat,
stări patologice variate și are când migrarea fracțiilor are loc de la catod (-) la anod (+),
semnificații diferite (malnutriție, prima fracție care migrează fiind cea mai ușoară
malabsorbție, sdr nefrotic, (albumina), iar fracția care migrează cel mai greu este ce
formată din gamma-globuline.
neoplazii)
- hiperalbuminemia – deshidratare
Evidențierea calitativă și cantitativă a diferitelor fracții
proteice se poate realiza cu ajutorul electroforezei
α1 – GLOBULINELE:
• α1 – Antitripsina (AAT) – reactant de fază acută fiind sintetizată predominant de
hepatocite. Principalul său rol fiziologic pare să se manifeste în plămâni, unde
protejează țesutul alveolar sănătos împotriva leziunilor proteolitice cauzate de enzime,
cum ar fi elastaza neutrofilică. Sinteza sa este influențată de diverși stimului, printre
care se numără și mediatorii inflamației.
• α1 – Antichimotripsina - reactant de fază acută, inhibă proteaze eliberate de
neutrofile și mastocite – protecție tract respirator; sinteză hepatică.
• α1 – glicoproteina acidă (orosomucoid): reactant de fază acută, sinteză în principal
hepatică; transportor (hormoni steroizi)
• Feritina: reactant de fază acută; concentrația serică se corelează cu depozitele de fier.
• α1 –Fetoproteina (AFP): marker tumoral, glicoproteina omoloagă albuminei,
sintetizată în cursul perioadei fetale în tractul gastrointestinal, ficat și sacul vitelin și
cu importanță în monitorizarea sarcinii.
 Evidențierea calitativă și cantitativă a diferitelor fracții
proteice se poate realiza cu ajutorul electroforezei
α2 – GLOBULINELE:
• cerulopasmina – transportă cupru, intervine în oxidarea Fe2+ la Fe3+ care
permite transportul fierului de către transferină; are acțiune antioxidantă
prevenind oxidarea lipidelor din membrana celulară; are acțiune
antiinflamatorie prin inhibarea histaminazei serice; este reactant de fază acută.
• α2 – macroglobulina – inhibitor al coagulării prin inactivarea trombinei
(FIIa) și FXa; inhibitor al fibrinolizei prin inactivarea plasminei și kalicreinei;
datorită dimensiunilor sale este reținut în fluxul sanguin și menține împreună
cu albumina presiunea oncotică.
• Haptoglobina – transportă Hb liberă (rezultată din liza intravasculară a Er);
reactant de facă acută
• Trans-cobalamina – transportă vitamina B12
• Colinesteraza serică – transportă cortizolul
 Evidențierea calitativă și cantitativă a diferitelor fracții proteice se poate
realiza cu ajutorul electroforezei
β1 și β2– GLOBULINELE:
• Transferina – transportă fier; reactant negativ de fază
acută la fel ca și albumina Modificarea concentrațiilor plasmatice
• Proteina C reactivă – reactant de fază acută
ale unor proteine de fază acută, după un
• Fibronectina – adeziune intracelulară
stimul inflamator moderat
• Complementul seric – cu rol în apărarea nespecifică a
organismului; fracția C3 = reactant de fază acută
• β2– microglobulina – componentă a sistemului HLA I
• β2– lipoproteina – implicată în transportul de lipide
 LIPOPROTEINELE
• Lipoproteinele sunt particule sferice alcătuite din sute de molecule lipidice
și proteice. Lipidele majore ale lipoproteinelor sunt:
- colesterolul (Ch),
- trigliceridele (TG) și
- fosfolipidele (PL)

• Trigliceridele și esterii de colesterol (CE) sunt hidrofobe și alcătuiesc

miezul (core) lipoproteinelor.
• Fosfolipidele (PL) și colesterolul neesterificat (CL) sunt solubile în apă și
mediu lipidic (amfipatice) și acoperă suprafața acestor particule ca o manta.
• Apolipoproteinele (proteine)
- acoperă suprafața lipoproteinelor = asigură o interferență suplimentară între lipide și
mediul apos
- au rol în reglarea transportului de lipide și în metabolismul lipoproteinelor
Lipoproteinele au fost clasificate pe
baza densității lor în cinci clase majore:

- chilomicroni - care conțin

lipidele exogene
- Lipoproteine cu densitate
foarte joasă (VLDL) - care
conțin lipidele endogene
sintetizate în ficat
- Lipoproteine cu densitate
intermediară (IDL)
- Lipoproteine cu densitate
joasă (LDL)
- Lipoproteine cu densitate
mare (HDL) - care conțin
lipidele endogene
sintetizate în țesuturi
extrahepatice
Metabolismul chilomicronilor
Metabolismul VLDL și LDL
 Metabolismul HDL

PC – fosfatidilcolina,
CETP – proteina transportoare de esteri de colesterol,
ABC-1 – proteina de transport
 Chilomicronii:
- Sintetizați în intestinul subțire;
- Conțin trigliceride exogene, colesterol, ApoB-48, ApoA;
- primesc în plasmă ApoC (inclusiv ApoCII, cu rol activator al lipoprotein lipazei - LPL)
și ApoE (recunoscută de receptorii hepatici);
- la nivelul capilarelor, lipoprotein lipaza (LPL) hidrolizează trigliceridele (TG) → acizi
grași (AG) și glicerol;
- chilomicronii remanenți donează ApoA și ApoC particulelor HDL, sunt preluați de ficat
și degradați;
VLDL
- lipoproteinele formate în ficat, conțin trigliceride endogene, colesterol, fosfolipide (PL),
ApoB-100, ApoE, Apo CII
- la nivelul capilarelor, lipoprotein lipaza hidrolizează trigliceridele, iar ApoC și ApoE (nu
și ApoB-100) sunt transferate la HDL;
- CETP – proteina de transfer a esterilor de colesterol – transferă trigliceridele de la VLDL
la HDL, și colesterolul esterificat (CE) de la HDL la VLDL
- VLDL →IDL →LDL;
 LDL
- Conțin colesterol liber (CL) și esteri de colesterol (CE), trigliceride (TG), fosfolipide (PL), ApoB-100;
- Sursă de colesterol de la ficat la țesuturile extrahepatice
- particulele LDL sunt preluate de țesuturi prin endocitoză mediată de receptor;
- receptorul pentru LDL – receptor Apo B-100/ApoE;
- colesterolul preluat este folosit în structura membranelor celulare sau pentru sinteze specifice (hormoni steroizi, vitamina D3);
- colesterolul preluat de la LDL inhibă sinteza locală de colesterol (inhibă HMG-CoA reductaza), inhibă expresia genei ce
codifică receptorul pentru LDL, iar excesul este esterificat (enzima ACAT- acil CoA: colesterol aciltransferaza) și depozitat în
celulă;
HDL
- Conțin fosfolipide, colesterol, apolipoproteine (ApoA, ApoC, ApoE)
- enzima LCAT (lecitin colesterol aciltransferaza), atașată pe suprafața HDL, și activată de ApoA1, catalizează esterificarea
colesterolului, iar colesterolul esterificat migrează spre miezul particulei HDL
- rol anti-aterogen: transportă colesterolul în exces, preluat de la țesuturi, la ficat (transportul revers al colesterolului de la
țesuturi la ficat)
- esterii de colesterol transportați de HDL la ficat sunt hidrolizați → colesterol →acizi biliari
 Clasele de lipoproteine:

Clasa % TG % Ch Apo Origine Rol transport

TG exogene
Chilomicroni 90 3 B48, CII, CIII, E Intestin
Intestin → periferie

TG endogene
VLDL 65 15 B100, CII, CIII, E Ficat (hepatic)
Ficat → periferie

Catabolism Ch + TG endogene
IDL 25 35 B100, CIII, E
VLDL Circulație → ficat, periferie

Catabolism Colesterol
LDL 10 50 B100
IDL Circulație → ficat, periferie

Periferie Colesterol
HDL 5 20 AI, AII, CI, CII,
(extrahepatic) Periferie → IDL, ficat
 Caracteristicile principalelor apolipoproteine:
Apoproteină Lipoproteinele Funcții metabolice
Intră în structura HDL fiind majoră (70-80%),
jucând un rol critic în menținerea integrității
Apo AI HDL, chilomicroni particulelor de HDL;
activator al LCAT (Lecitin-Colesterol-Acil-
Transferaza)
Apo AII HDL, chilomicroni Necunoscute
Necunoscute – probabil facilitează transferul
Apo AIV HDL, chilomicroni
altor apoproteine între HDL și chilomicroni
Necesară pentru asamblarea, fiind esențială
Apo B48 chilomicroni pentru secreția și transportul chilomicronilor
formați în intestinul subțire, până la ficat
Intră în structura VLDL, IDL, LDL fiind
apoproteina majoră;
Apo B100 VLDL, IDL, LDL Necesară pentru asamblarea, secreția și
transportul VLDL format în ficat
Ligand pentru receptorul de LDL
Chilomicroni, Poate inhiba preluarea hepatică de chilomicroni
Apo CI
VLDL, IDL, LDL și resturi de VLDL
activator al LPL (Lipoprotein-Lipazei), enzimă
Chilomicroni, care HOH TG în chilomicroni și VLDL, iar
Apo CII
VLDL, IDL, LDL absența Apo CII determină Hipertigliceridemie
severă
inhibitor al LPL (Lipoprotein-Lipazei)
Chilomicroni,
Apo CIII Poate inhiba preluarea hepatică de chilomicroni
VLDL, IDL, LDL
și resturi de VLDL
Sintetizat în principal de hepatocite
Mediază preluarea hepatică a acestor
lipoproteine atât prin RLDL, cât și prin proteina
Chilomicroni,
Apo E înrudită cu receptorul LDL – LRP)
VLDL, IDL, LDL
Ligand pentru receptorul de LDL
și posibil de legare pentru un receptor separat
RApo E hepatic.
• Amiloidul seric A (SAA) – face parte din familia apolipoproteinelor asociate cu HDL. Sinteza este în
principal hepatică, fiind proteină de fază acută. Creșterea concentrației de SAA poate duce la
înlocuirea Apo A1, modificând compoziția HDL (pierderea proprietăților ateroprotective ale HDL) și
asociindu-se cu bolile cardiovasculare.

• La nivelul mucoasei intestinale, trigliceridele (TG) și colesterolul alimentar (exogen) sunt încorporate
în miezul chilomicronilor transportați pe cale limfatică în circulație. TG sunt furnizate adipocitelor
și celulelor musculare sub formă de acizi grași (AG), implicând Apo C și LPL. Colesterolul este
preluat de ficat (implică Apo E și RLDL) unde poate fi:
- Utilizat în formarea acizilor biliari
- Încorporat în membranele celulare
- Resecretat ca lipoprotein colesterol
- Excretat ca și colesterol în bilă
- Colesterolul alimentar reglează sinteza hepatică a colesterolului endogen
• Transportul anormal și metabolismul viciat al chilomicronilor poate predispune la ateroscleroză
(ATS).
• Sistemul de transport al lipidelor endogene, care transportă lipidele de la nivelul ficatului la nivelul
țesuturilor periferice și de la țesuturile periferice înapoi la ficat, poate fi separat în două subsisteme:
 Sistemul lipoproteinei Apo B100 (VLDL, IDL, LDL) și
 Sistemul lipoproteinei Apo AI (HDL).
• Sistemul lipoproteinei Apo B100 (VLDL, IDL, LDL) – în ficat TG endogene sunt
sintetizate prin esterificarea glicerolului cu acizii grași (AG) preluați din plasmă sau sunt
sintetizați de novo de către ficat.

• Nivelurile plasmatice crescute de LDL și Apo B100 sunt factori de risc pentru ateroscleroză.
LDL-colesterol oxidat acționează la nivelul peretelui vascular stimulând secreția de
citokine și factori de creștere de către celulele endoteliale, musculare și macrofage derivate
din monocite. Astfel, LDL oxidat va ajunge la nivelul intimei vasculare unde va fi înglobat
în macrofage (MF), acestea transformându-se în celule spumoase prin acumulare de
particule LDL oxidat. Acumularea de celule spumoase va conduce la formarea plăcii de
aterom care va determina îngustarea lumenului vascular cu scăderea fluxului sanguin.

• Receptorul RLDL este o proteină a membranei celulare care leagă și internalizează

lipoproteinele care conțin Apo B100 sau apo E, fiind prezent pe suprafața aproape a tuturor
celulelor din organism.

• Sistemul lipoproteinei Apo A1 (HDL) – HDL-colesterol nu conține ApoB100, dar are Apo
A1, fiind particule antiaterogenice (transportă colesterolul de la țesuturi la ficat și
protejează LDL de modificările oxidative).
 Ateroscleroza (ATS) - etape
• Acumularea de colesterol în peretele vascular şi formarea celulelor spumoase (secundar
migrării monocitelor din sânge în peretele vascular);
• Iniţierea unui proces inflamator responsabil de proliferarea CMN (celulelor musculare
netede) din peretele arterial;
• Acumularea de ţesut conjunctiv şi formarea unei capsule fibroase;
• Formarea de microtrombi în spaţiul subendotelial;
• Prezenţa unei disfuncţii endoteliale cu/fără zonă de de-endotelizare;
• Posibilităţi de fisurare a capsulei fibroase a ateromului şi declanşarea unor complicaţii
trombotice prin contactul sângelui cu materialul ieşit (emboli grăsoși) prin placa fibroasă;
Rolul LDLox în formarea plăcii de aterom
 γ-Globulinele (Imunoglobuline - Ig = Anticorpi - Ac)
- IgA = apărarea mucoaselor
- IgM = apar primele după stimulare antigenică (răspuns imun primar) – Ac de fază acută
- IgG = traversează placenta (răspuns imun secundar) - Ac sintetizați la trecerea prin boală sau post-vaccinare
- IgD = receptor pentru antigen (Ag) al limfocitelor B
- IgE = Ac secretați în alergii sau parazitoze
IgG = se găsesc în sânge, limfă, intestin, în proporția ce mai mare (80%). Are o structură
monomerică fiind constituit dintr-o singură unitate funcțională, asigură protecție anti-
bacteriană și anti-virală prin intensificarea fagocitozei, neutralizarea toxinelor și
declanșator al sistemului complement. Este singura clasă de Ac care traversează
placenta de la mamă la făt, asigurând protecție imunologică a noului născut.
IgA = se găsește în transpirație, lacrimi, salivă, mucus, lapte matern și secreții
gastrointestinale. În cantitate mică se mai găsește în sânge și limfă. Constituie 10-15% din
Ac prezenți în sânge, cu structură de dimer (2 unități). Concentrația acestor Ac scade în
perioadele de stres, scăzând rezistența la infecții.
IgM = reprezintă 5-10% din totalul Ac prezenți în sânge, fiind prezenți de asemenea, și în
limfă. Are structură de pentamer (5 unități), fiind un Ac de fază acută, primul secretat
după expunerea la orice tip de antigen (Ag). Activează complementul și determină
aglutinarea și liza microbilor. De asemenea este prezent ca monomer pe suprafața
limfocitelor B, unde funcționează ca receptor de antigene. În plasma sangvină Ac de tip
IgM sunt și anticorpi anti-A și anti-B de grup sangvin AB0, care se legă la antigenele AgA
și AgB de pe suprafața eritrocitelor în incompatibilitatea de sânge transfuzat (hemoliza).
IgD = cei mai mulți se găsesc pe suprafața limfocitelor B funcționând ca receptori
antigenici, fiind implicați în activarea acestor celule. Au structură de monomer (1 uitate).
Reprezintă aproximativ 0,25% din totalul Ac din sânge.
IgE = reprezintă mai puțin de 0,1% din totalul Ac din sânge, au structură de monomer și
sunt localizați pe suprafața mastocitelor și bazofilelor. Sunt implicați în reacțiile alergice
și de hipersensibilitate, dar și în protecția împotriva viermilor din parazitoze.
 Originea proteinelor plasmatice:
- Ficat – albumine, transferina, fibrinogen
- Rinichi – eritropoietina (EPO)
- Limfocite / plasmocite – imunoglobuline (Ac)
- Glande endocrine – hormoni proteici
- Neuroni secretori – neuromodulatori, factori de eliberare pentru hormonii
tropi hipofizari
- Endoteliu vascular – endoteline
- Enzime
o difuzate din celule (uneori inactive): renina, lizozim
o produse de organe digestive și excretate parțial în plasma: pepsinogen forma
inactivă (pepsina forma activă), tripsinogen (activă = tripsina), gastrina
o eliberate prin liza celulelor de origine: fosfataze, transaminaze (diagnostic de
organ afectat) – enzime plasmatice nefuncționale
 Funcțiile proteinelor plasmatice:

- controlul volumului plasmatic și al transferului de apă

vas/interstițiu (prin valoarea presiunii oncotice)
- menținerea homeostaziei acido-bazice (15% din
capacitatea totală de tamponare a sângelui)
- transport (albumine, siderofilina, ceruloplasmina etc.)
- echilibru fluido-coagulant
- apărarea specifică (anticorpi)
- influențează vâscozitatea
 PLASMA SANGUINĂ
COMPOZIŢIA ÎN PROTEINE

Funcțiile proteinelor plasmatice

7 g/dL (proteinemia)

Albuminele (3,5-5,0 g/dL) (~ 55%): produse de ficat; rol în transportul diferitelor

substanțe în sânge inclusiv medicamente, menținerea balaței hidrice contribuid la realizarea
presiunii oncotice.
• Globulinele (2,0 – 2,5 g/dL) (~ 38%): transportori proteici, enzime, gamma
globuline și anticorpi. Fracții: alfa, beta și gama. Toate globulinele sunt produse în ficat cu
excepția gama globulinelor care sunt sintetizate și eliberate de limfocite.
• Fibrinogen (0,2-0,45 g/dL) (~ 7%): implicat în coagularea sângelui (Factorul I)
• Proteinele reglatoare (< 1%)
• Factori ai coagulării (< 1%)
 PROPRIETĂȚILE FIZICO-CHIMICE ALE SÂNGELUI

1.Culoarea – în funcție de saturația în O2

- sângele arterial = are culoare roșu deschis (97% din Hb este oxiHb)
- sângele venos = are culoare roșu închis (60% din Hb este oxiHb)
- când cantitatea de oxihemoglobină este <50% apare o colorație caracteristică (violacee) a
tegumentelor și mucoaselor numită cianoză (datorită hipoxiei)
- colorație patologică = roșu aprins – în intoxicații cu monoxid de carbon când se formează
carboxihemoglobina
2. Temperatura variază în funcție de intensitatea proceselor metabolice: ficat = 40 – 41ºC, vase
cutanate = 32 – 35ºC
3. Densitatea - depinde de numărul de elemente figurate și de concentrația proteinelor plasmatice.
 Densitatea sângelui integral = 1050 -1070
 Densitatea plasmei = 1030
 Densitatea eritrocitelor = 1090 (tendința de sedimentare)

Variații ale densității:

- Creșteri: poliglobulii, pierderi hidro-electrolitice, hiperproteinemii
- Scăderi: anemii, retenția hidro-salină, hipoproteinemii prin insuficiență de sinteză sau pierderi
 PROPRIETĂȚILE FIZICO-CHIMICE ALE SÂNGELUI
4. Vâscozitatea - depinde de numărul de celule și compoziția proteică a plasmei
 Vâscozitatea sângelui integral ≈ 4,6
 Vâscozitatea plasmei ≈ 1,8
 Vâscozitatea sângelui arterial < Vâscozitatea sângelui venos
 Vâscozitatea crește cu vârsta
 Vâscozitatea femei < Vâscozitatea bărbați
5. Volumul sanguin
 Reprezintă aproximativ 7- 8% din greutatea corporală (5-5,5 L)
 Repartizat inegal între segmentele sistemului circulator:
i. Artere = 20% - în sectorul de presiune înaltă ↑
ii. Vene = 75% în sectorul de capacitate (sistem de presiune ↓)
iii. Capilare = 5%

 54% din volumul sanguin total (VST) se află activ în circulație = volumul sanguin circulant
 46% circulă mai lent, stagnează în unele sectoare ale sistemului venos = volumul sanguin de
rezervă (în ficat există 0,5 – 1L de sânge, în splină 0,3 – 0,5L, la nivelul plexurilor subpapilare)
 Raportul Volum Circulant / Volum de Rezervă = se modifică permanent a.î. în condiții
fiziologice se realizează o irigație diferențiată cu solicitări cardiace minime cum ar fi de
exemplu:
o În cursul digestiei - debitul sanguin ↑ în tubul digestiv și ↓ tegument/mucoase
o În cursul efortului – fluxul sanguin ↑ în mușchi și ↓ organele digestive
 PROPRIETĂȚILE FIZICO-CHIMICE ALE SÂNGELUI
6. Reacția sângelui (pH-ul)
 pH sânge arterial (7,40) ˃ pH sânge venos (7,35)
 pH lichid interstițial = 7,40
 pH intracelular = 6,90 – 7,8
i. cerebral, hepatic = 7,0
ii. celula miocardică = 6,95
iii. celula musculară striată în repaus = 6,9, iar în activitate = 6,4
• Variații:
- pH sanguin sub 7,35 = acidoză
- pH sanguin peste 7,45 = alcaloză
7. Presiunea osmotică a plasmei poate fi modificată de concentrațiile de: Na+, K+, Cl-, HCO3-,
ureea și glucoza.
- Valoarea normală a osmolarității ≈ 285 mOsm/L
8. Presiunea coloid-osmotică sau oncotică – reprezintă presiunea conferită de proteinele din
plasmă, în special de albumina.
- Valoarea normală ≈ 25-28 mmHg
Presiunea osmotică și coloid-osmotică guvernează transferul de apă și electroliți între spațiile
lichidiene, prin urmare sunt factori esențiali pentru distribuția apei între compartimentele
hidrice ale organismului și pentru homeostazia hidro-electrolitică.