SÂNGELE: FUNCŢII, PROPRIETĂŢI FIZICO - CHIMICE

Ţesutul sanguin - ţesut mezenchimal, origine mezoblastică, se diferenţiază în primele două luni ale
dezvoltării embrionare, în cordoanele Wolff şi Pander.

Ţesutul sanguin cuprinde:

-sângele periferic: 4,5-5 litri la adult, 70-80 ml/kgc:

- plasmă 55% din V. sg

- elementele figurate 45% din V. sg. (eritrocite, leucocite, trombocite).

Sângele = componenta circulantă, intravasculară, a mediului intern.

- Sângele recoltat pe anticoagulant și centrifugat se separă în plasmă și elemente figurate.

- Sângele recoltat fără anticoagulant și centrifugat se separă în ser și elemente figurate.

-organele hematopoietice:

- măduva osoasă

- organele limfoide:

- centrale (timusul, bursa lui Fabricius)

- periferice (ganglionii limfatici, splina, ţesutul limfoid intestinal).

FUNCŢIILE SÂNGELUI
1. Funcţia respiratorie - susţinută de eritrocite, care asigură transportul O 2 şi CO2 între plămâni şi
ţesuturi

2. Funcţia nutritivă - sângele transportă către ţesuturi sau depozite proteine, glucide, acizi graşi,
electroliţi, vitamine:

- absorbite din tubul digestiv sau

- sintetizate în organism

3. Funcţia excretoare - sângele este vehiculul pentru produşii de catabolism celular pe care îi
transportă către organele excretoare: rinichi, piele, ficat, glande sudoripare, plămâni

4. Funcţia de apărare - sângele constituie o barieră care se opune agresiunii antigenice prin:

- proteine specifice – anticorpi

- elemente celulare specializate – leucocite

5. Funcţia de hemostază

- interacţiunea între plachetele sanguine, factorii plasmatici şi tisulari şi peretele vasului lezat
realizează obstrucţia plăgii vasculare şi oprirea hemoragiei.
 - factorii fibrinolitici şi antifibrinolitici asigură echilibrul fibrinolitic.

Funcţiile de hemostază şi fibrinoliză menţin echilibrul fluido-coagulant al sângelui.

6. Funcţia de menţinere a echilibrului hidro-electrolitic (izoionia, izovolemia, izotonia) şi acido-bazic

(izohidria).

7. Funcţia de termoreglare - transportă căldura de la nivelul organelor profunde (a căror activitate

produce căldură – în special ficatul) spre suprafaţa corpului, de unde este eliminat excesul de căldură,
asigurând astfel homeotermia.

8. Funcţia de coordonare şi reglare umorală

o prin sânge se transportă hormoni, mediatori chimici şi alte substanţe active biologic, de
la locul de sinteză, la ţesuturile ţintă.

9. Funcţia de reglator al tensiunii arteriale

- prin masa sa, sângele umple patul vascular, contribuind la menţinerea în limite normale a
presiunii arteriale.

PROPRIETĂŢILE FIZICO-CHIMICE ALE SÂNGELUI

Culoarea

sângele - roşu-purpuriu (Fe2+), în funcţie de gradul de saturaţie a Hb cu O2.

- sângele arterial, în care Hb este transformată aproape în totalitate în oxihemoglobină, roşu-aprins

- sângele venos - roşu închis, datorită Hb reduse.

Hemoglobină +O2 Oxihemoglobina

Hemoglobină +CO2 Carbhemoglobina

variaţii de culoare:

- brună: intoxicaţia cu methemoglobină

- roşu – vişiniu: intoxicaţia cu CO
- roz – palid: anemii.

Plasma - clară/ușor gălbuie (pigmenţi biliari)

- opalescentă (lipide)

o modificări:

- ictere – galben intens

- perioada postprandială – lactescentă
 - hemoliză - roz
- palid - absenţa pigmenţilor biliari

Densitatea

o sânge: 1050-1070 kg/m3

 bărbaţi: 1057-1067 kg/m3

 femei: 1051-1061 kg/m3
- depinde de numărul elementelor figurate, în special eritrocite şi de substanţele proteice din
plasmă
- val. mai mare ⇒ hemoconcentrație
- val. mai mică ⇒ hemodiluție

o plasmă: 1024-1028 kg/m3, cu o medie de 1027 kg/m3

- depinde de concentraţia proteinelor plasmatice

- plasma deproteinizată=1006 (dată de substanțele anorganice)

o creşte:

- fiziologic: altitudine (crește nr. E, dat. lipsei O2), efort fizic (splenocontracţie), deshidratări
(transpiraţie)
- patologic: poliglobulii, diaree, vărsături, stările de şoc în care se produce o concentrare a
eritrocitelor, ca urmare a creşterii permeabilităţii capilare şi trecerii lichidului circulant în
interstiţiu.

o scade:

- fiziologic: la gravide; ingerare masivă de lichide

- patologic: anemii şi în primele ore după hemoragie, când lichidul interstiţial este atras în vas.
(volumul de sânge se dorește a fi constant, astfel încât plasma preia urgent apa din lichidul
interstițial - volumul plasmatic se reface mai repede, elementele figurate se refac după câteva
zile, 5 – 6 zile).

Pentru a ilustra importanța aflării densității sângelui, se dă următorul exemplu:

În urma unui accident sau postoperator, poate apărea pierderea cunoștiinței. Șoc traumatic sau
hemoragie internă?

- Șocul traumatic apare datorită vasodilatației, ceea ce permite apei din sânge să se elibereze în
țesutul interstițial ⇒ hemoconcentrație.
- În cazul hemoragiei interne se pierde sânge ⇒ volumul plasmatic tinde să se refacă imediat ⇒
hemodiluție.
Vâscozitatea - element al rezistenței intravasculare la curgerea sângelui, pt. că sângele are în condiții
fiziologice un regim de curgere laminar. Depinde de:

o factori plasmatici (concentraţia proteinelor totale)

o volumul şi proprietăţile funcţionale ale elementelor figurate:

- numărul de elemente figurate

- de gradul de agregare a elementelor figurate

- deformabilitatea eritrocitelor

o Valoare normală sânge: 3,5-5,4 c.p.

plasmă: 1,86 c.p. (centipoise)
Rol în hemodinamică:
- transformă curgerea intermitentă a sângelui imprimată de sistemul cardiac, în curgere continuă
- crește rezistența periferică în arborele circulator.
Creşte:
- în poliglobulii, consecinţa fiind hipertensiunea arterială; sângele e mai gros, VSH-ul este mai
mic, inima se forțează, obosește⇒insuficiența cardiacă
- scăderea temperaturii (ex: frig ⇒ vâscozitate mare ⇒ blocarea vaselor mici din periferia
arborelui circulator⇒nu mai sunt irigate constant⇒nu mai sunt încălzite⇒degerături (nas,
urechi, degete)
- prin creșterea agregării eritrocitare în diferite situații: arsuri, intoxicații, embolii grăsoase,
transfuzii masive de sânge.
- prin scăderea deformabilității eritrocitare: diferite hemoglobinopatii și alterări ale
metabolismului eritrocitar
Scade:
- în anemii, consecinţa fiind creşterea vitezei de circulaţie şi a frecvenţei cardiace; sângele e mai
subțire, VSH-ul este mai mare, inima bate mai repede, obosește⇒insuficiența cardiacă
- creşterea temperaturii

Temperatura - variază în funcţie de organ şi de intensitatea activităţii metabolice:

- în ficat, 40-410C - cea mai ridicată

- 360C - teritoriul pulmonar şi cerebral
- 340C - vasele cutanate (procese de termoliză) și vasele din scrot.

Căldura specifică a sângelui - numărul de calorii necesare pentru a creşte temperatura la 1 ml de sânge
cu 100C. Are valoarea de 0,9 Kcal/L.
Presiunea osmotică - forța care se opune osmozei apei printr-o membrană semipermeabilă

- depinde direct proporțional de numărul de particule cristaline dizolvate în plasmă, în special de

NaCl
- Valori normale: 280-300 (310) mOsm/L; 5300 mmHg; 7,6-8,1 atm; 660 KPa.

o indirect, se determină prin punctul crioscopic (temperatura de îngheţ): (- 0,560C → -

0,580C) (diferența dintre temperatura de înghețare a solventului și cea a soluției)

Presiunea coloid-osmotică (oncotică)-Pco

- depinde de concentraţia proteinelor

- Valori normale: 28 mmHg (25-30 mmHg); 0,03-0,04 atm; 1 mOsm/l; 2,75-4,71 KPa.

Pco este importantă pentru:

- schimburile capilare între plasmă şi lichidele interstiţiale

- menţinerea volumului sanguin circulant prin faptul că proteinele reţin apa în vas
 (1 g albumine leagă 18 ml apă).

Creşterea Pc-o (prin creşterea concentraţiei proteinelor plasmatice) este urmată de reţinerea
unor cantităţi mari de apă intravascular, care determină supraîncărcare circulatorie, creşterea
TA şi modificarea proprietăţilor reologice ale sângelui.

Scăderea Pc-o (prin scăderea concentraţiei proteinelor plasmatice) favorizează extravazarea

apei plasmatice în interstiţii şi apariţia edemelor.

Presiunea hidrostatică

- este determinată de presiunea sistolică imprimată de contracţia ventriculului stâng

- are valori diferite funcţie de sectorul vascular unde se măsoară: 120 mmHg la plica cotului; 40
mmHg în capilare; 10-15 mmHg la extremitatea venoasă a capilarului.

Concentraţia ionilor de hidrogen - pH-ul sanguin

o se exprimă sub forma logaritmului zecimal, cu semn schimbat din concentraţia ionilor de
hidrogen

 7,38 - 7,42 (40-45 nM/l)

 limite compatibile cu viaţa: 6,8; 8.
- menţinerea constantă a pH-ului sanguin se datorează sistemelor tampon eritrocitare şi
plasmatice
- capacitatea de tamponare a sângelui este dată de:
eritrocite (70%), în principal pentru tamponarea acidului carbonic
plasmă (30 %), specializată pentru toţi ceilalţi acizi rezultaţi din metabolismul celular
 plasma conţine trei sisteme tampon

o CO3H2/ CO3HNa (acid carbonic/bicarbonat de sodiu)

o PO4HNa/PO4HNa2 (fosfat monosodic/fosfat disodic)

o PrH/PrNa (proteine acide/proteinat de sodiu)

o cel mai important este cel al carbonaţilor, celelalte două fiind sisteme de rezervă pentru
situaţiile în care agresiunea acidă ar depăşi posibilităţile de tamponare ale primului
sistem

PLASMA – volum: 2,5 – 3 l ; 55% din V. sg., (44 ml/kgc la bărbat, 41 ml/Kgc la femei)

- Rol în transportul: 1. Subs. nutritive, 2. Vitaminelor, 3. Hormonilor, 4. Enzimelor, 5. Substanțe

nefolositoare: CO2, uree, acid uric.
- Plasma are o compoziţie constantă. Atât compoziţia constantă a plasmei, cât şi nr. constant al
globulelor la un om sănătos, arată că mediul intern are un echilibru stabil. Această proprietate
se numeşte homeostazie.

Compoziție:

- 90% apă
- 10% reziduu uscat: subst. organice şi anorganice

SUBSTANŢE ORGANICE AZOTATE PROTEICE = proteine plasmatice = 6,4 – 8,3 g%:

- Albumine: 3,5 – 5,5 g% ; 55 – 58%

- Globuline: 3,5 g%; 35 – 40%:
o 1 – globuline: 0,3 g%; 41%
o 2 – globuline: 0,6 g%; 81%
o  – globuline: 0,93 g%; 102%
o  – globuline: 1,45 g%; 182%
- Fibrinogen: 0,2-0,4 g%; 7%

SUBSTANŢE AZOTATE NEPROTEICE

- Uree = 20 – 40 mg%
- Creatinină = 0,7 – 1,4 mg%
- Creatină = 0,2 – 0,8 mg%
- Acid uric = 4 – 7 mg% (4 – 5 mg% femei, 5 – 7 mg% bărbaţi)
- Amoniac = 30 – 70 g%

SUBSTANŢE ORGANICE NEAZOTATE

Elemente ale metabolismului lipidic:

- Lipide totale = 550-800 mg%

- Trigliceride < 150 mg%
- Colesterol total = 150 – 200 mg%:
- HDL-colesterol =  40 mg% la bărbaţi;  50 mg% la femei
- LDL-colesterol =  130 mg%

Elemente ale metabolismului hidrocarbonatelor:

- Glucoza = 70 – 110 mg%

- Acid lactic = 10 – 15 mg%

SUBSTANŢE ANORGANICE: apa şi sărurile minerale

SUBSTANŢE DIVERSE ALE PLASMEI: vitamine, hormoni, enzime

o CATIONI:
+
- Na : 138-142 mEq/l (mmol/l)
- K+: 4-5 mEq/l
- Ca2+: 4-5 mEq/l; 8,5 – 11 mg%
- Mg2+: 1,5 - 2 mEq/l; 1,5 – 3 mg%
o ANIONI:
-
- Cl : 102-104 mEq/l
- HCO3-: 25 – 27 mEq/l
- Anioni proteici: 16 mEq/l
- Acizi organici: 3 – 4 mEq/l
- PO4 – fosfaţi: 1,6 mEq/l
- SO4 – sulfaţi: 1 mEq/l
o Na+ plasmatic = 138 – 142 mEq/l - cel mai abundent cation extracelular
- Efectele hiponatremiei: cel mai grav efect – edemul cerebral și hipertensiunea intracraniană
- Efectele hipernatremiei. slăbiciune, agitaţie, afectarea funcţiei tisulare – apa iese din celulă
VALORI DE ALERTĂ
- < 125 mEq/l  stare de slăbiciune, deshidratare
- 90 – 105 mEq/l  simptome neurologice severe, probleme vasculare
- > 152 mEq/l  simptome cardiovasculare şi renale
- > 160 mEq/l  insuficienţă renală
- efect grav la nivelul creierului, senzaţie de sete, mucoase uscate.
 o K+ plasmatic = 4 – 5 mEq/l - cel mai abundent cation intracelular
Efectele hipokaliemiei:
- aritmii cardiace: extrasistole ventriculare, tahicardie atrială, tahicardie ventriculară, fibrilaţie ventriculară
- afectarea funcţiei neuromusculare
- parestezii
- motilitate scăzută a tractului gastro-intestinal
- slăbiciunea musculaturii respiratorii
- afectarea funcţiei renale
Semne ECG de hipokaliemie:  amplitudinii undei T, extrasistole ventriculare, subdenivelarea segmentului
ST .
Efectele hiperkaliemiei
- modificări cardiace: bradicardie sinusală, oprire sinusală, BAV gr I, ritm nodal, ritm idioventricular,
tahicardie ventriculară, fibrilaţie ventriculară
- slăbiciune musculară
- oboseală, greaţă, parestezii
Semne ECG de hiperkaliemie: unde T ascuţite, complexe qRS lărgite şi bifazice.
VALORI DE ALERTĂ
- < 2,5 mEq/l  fibrilaţie ventriculară
- > 8,0 mEq/l  iritabilitate musculară, inclusiv iritabilitatea muşchiului cardiac

Monitorizarea atentă pentru hipokaliemie a pacienţilor trataţi cu digitală sau diuretice, din cauza aritmiilor posibile

- digitala + diureticele + hipokaliemia = combinaţie LETALĂ

Volumul sanguin total = cantitatea totală a sângelui circulant care ocupă la un moment dat:

o toate compartimentele aparatului cardiovascular (cavităţile cordului, artere, vene,

capilare)

o organele care depozitează sângele (ficat, splină, plexuri subpapilare).

Vol. sg. = Volumul plasmatic + Volumul globular (hematocritul).

V. sânge total = 4-5 litri, 8% din greutatea corpului:

- bărbaţi 76 ml/kgc; 3000 ml/m2Sc; 1/12 din Gc

- femei 66 ml/kgc; 2500 ml/m2Sc; 1/15 din Gc

Variaţii fiziologice:

- vârstă: la nou-născut 88 ml/kgc;  spre adolescenţă la 70 ml/kgc;  cu înaintarea în vârstă (

numărul de eritrocite şi masa musculară)
- sex: mai mare la bărbat
- greutatea corpului: proporţional cu masa musculară
- poziţia corpului: volum  în ortostatism prin  pres. venoase la membrele inferioare;  în
clinostatism
 - anotimp: primăvara şi vara  cu 15-20% în legătură cu termoreglarea; toamna şi iarna 
- altitudine:  pe seama volumului globular (splenocontracţie şi prin  2,3-DPG)
- graviditatea:  în sarcină cu 30-50%, începând din luna a III-a şi este maxim în luna a IX-a, prin 
volumul plasmatic
- activitatea fizică:  în efort la sportivi (prin  masei corporeale active, a activităţii metabolice şi
prin mobilizarea sângelui din rezervoare).

Repartiția volumului sanguin este inegală:

- 85% în sistemul de joasă presiune - în rezervorul de capacitate: cord, venele mari, capilarele din
marea circulație, mica circulație
- restul de 15% în aortă și artere - rezervorul de presiune.

În condiții fiziologice și în repaus:

- 2/3 din VS total se află efectiv în circulație = VS circulant

- restul circulă de 10-12 ori mai lent sau stagnează în sectoare ale sistemului venos = VS de
rezervă:
-în ficat există 0,5-1L de sânge
-în splină 0,3-0,5L
-și de asemenea, la nivelul plexurilor subpapilare. La aceste nivele, se pot acumula
cantități relativ mari de sânge, fără modificarea presiunii intravasculare.

Variaţii patologice

 Normovolemie:
- normocitemie, Ht = normal
- policitemie, Ht  58% (în unele leucemii)
- oligocitemie, Ht  35% (în sindromul posthemoragic, faza a-II-a).
 Hipervolemie:
- normocitemie (hipertensiunea arterială, după transfuzii cu sânge integral, hipertiroidism)
- policitemie (boala Vaquez, unele leucemii, poliglobulii secundare–prin oxigenare defectuoasă
- oligocitemie (ciroze hepatice, nefrite).
 Hipovolemie:
- normocitemie (stările hemoragice acute)
- policitemie (deshidratări masive, şoc, arsuri, transpiraţii excesive, diaree, vărsături)
- oligocitemie (anemii toxice grave, caşexie, TBC, anemii pernicioase).

PROBLEME:

1. Un adult în greutate de 90 kg are nevoie de o transfuzie cu 0,5 l de sânge. Calculaţi cantitatea de sânge după
transfuzie.

2. O persoană de 70kg a pierdut în urma unui accident 0,5 l sânge. Calculaţi volumul de sânge al acestei persoane,
după accident. Pentru datele necesare rezolvării, folosiţi valori cunoscute.
3. Un adult în greutate de 90 kg are nevoie de o transfuzie cu 0,5 l de sânge. Calculaţi cantitatea de apă din plasma
sanguină a adultului, după transfuzie.

4. Un adult are greutate de 85 kg. Calculaţi cantitatea de reziduu uscat din plasma sângelui. Pentru rezolvare,
folosiţi valorile pe care le cunoaşteţi. Scrieţi toate etapele problemei.

5. Unui donator voluntar, cu masa de 70 kg, i se recoltează 20% din volumul sanguin. Calculaţi volumul sanguin
iniţial. Calculaţi volumul de plasmă rămasă în urma donării.

6. Calculaţi-vă nr. de hematii din volumul vostru sanguin circulant? (femei 4,5 mil./mm3, bărbat 5 mil./mm3).

7. Calculați conținutul în apă al plasmei sângelui unui copil, știind următoarele:

- volumul sanguin reprezintă 8% din masa corpului;

- plasma reprezintă 55% din volumul sanguin;

- apa reprezintă 90% din compoziția plasmei sanguine;

- copilul cântărește 46 de Kg.

Cât reprezintă volumul elementelor figurate din sângele copilului?

HEMATOPOIEZA NORMALĂ

Hematopoieza = ANSAMBLUL MECANISMELOR CARE ASIGURĂ FORMAREA CELULELOR SANGUINE,

MATURE, FUNCȚIONALE.

Hematopoieza - etape importante:

o -autoreînoirea celulelor stem

o -angajarea celulelor stem în procesul de diferenţiere şi orientarea spre o anumită linie
celulară, trecând prin etapa celulelor progenitoare
o -proliferarea, diferenţierea şi maturarea celulelor progenitoare, conducând spre un
anumit tip celular matur; comandate genetic prin ADN-ul cromozomial şi ARN-ul
nuclear.

Hematopoieza presupune existenţa a doi factori:

-celulele de origine  celule mature

-micromediul hematopoietic (stroma): celule stromale mezenchimale; reţea de glicoproteine; factori

stimulatori
 ETAPELE HEMATOPOIEZEI

 HEMATOPOIEZA PRENATALĂ (EMBRIOFETALĂ): mezoblastică, hepato-splenică şi mieloidă.

Etapa mezoblastică – din săpt. 2-3 → săpt.10, v.i. în sacul vitelin; (în celulele mezoblastice →
hemangioblaşti).

Etapa hepato-splenică

- după săpt. a-6-a, ficatul este colonizat cu celule eritropoietice

- în săpt. 8-10 apar precursorii granulocitari şi megacariocitari
- celulele migrează în splină (sediul hematopoiezei, în paralel cu ficatul)
- la 4-5 luni hematopoieza hepato-splenică atinge maximum de activitate, apoi involuează până
la naştere, în paralel cu dezvoltarea hematopoiezei osoase
- în săpt. a-9-a – timusul - organ limfopoietic
- în săpt. a-10-a – gg. limfatici.

Etapa mieloidă

- după 4-5 luni de v.i. – apar primii centrii de osificare în scheletul fătului
- în luna a-6-a hematopoieza se intensifică în MO, diminuă în ficat şi splină
- după luna a-7-a, hematopoieza din MO asemănătoare cu cea a adultului

Ficatul şi splina îşi păstrează potenţialul hematopoietic şi postnatal, devenind sedii extramedulare ale
hematopoiezei în urma acţiunii unor stimuli patologici (depresii ale unor linii celulare – anemie cronică,
mieloscleroză, leucemii, etc.).

 HEMATOPOIEZA POSTNATALĂ

- numai în MO, în situaţii extreme apar insule de hematopoieză în ficat şi splină

- până la 4-5 ani, toate cavităţile osoase conţin măduvă roşie, hematogenă, alături de puţine
celule adipoase
- treptat se înlocuieşte măduva roşie cu măduvă galbenă (celule adipoase)
- după 18 ani, măduva roşie se localizează în epifizele oaselor lungi, vertebre, oase late (craniu,
claviculă, coaste, stern, scapulă, pelvis şi jumătatea superioară a sacrului)
- la bătrâni, peste 70 ani, măduva roşie este înlocuită ireversibil cu măduvă cenuşie, cu reducerea
hematopoiezei (scade ritmul de diviziune al celulelor senescente, CFU-E au răspuns slab la
eritropoietină, scade lent Hb, scad rezervele medulare de granulocite, imunitatea celulară mai
sever afectată decât cea umorală).

MICROMEDIUL HEMATOPOIETIC (STROMA) - ţesut de susţinere, are rol în producerea de factori care
reglează proliferarea şi diferenţierea celulelor hematopoietice primitive. Este format din:
 complex de celule stromale mezenchimale:

- macrofage - rol trofic; de eliminare a rezidurilor celulare rezultate din hematopoieză; de

eliberare a factorilor de creştere;
- celule reticulare – celule mari, cu prelungiri într-o reţea întinsă, formează stratul extern al
sinusurilor medulare;
- celule endoteliale – formează stratul luminal al peretelui sinusurilor medulare, permit trecerea
celulelor mature prin intermediul unor receptori care selectează celulele sanguine cu grad de
maturitate;
- fibroblaşti – celule cu caracter contractil, conţin miozină, -actină; sintetizează colagen;
- celule adipoase – rezerva energetică a ţesutului hematopoietic; ocupă spaţiile unde nu sunt
celule hematopoietice.

 reţea fibrilară de glicoproteine (laminină, fibronectină, colagen, trombospondină), de unde se

desprind celulele hematopoietice mature care trec prin endoteliul sinusurilor medulare

 factori de creştere - produşi de celulele stromale:

-asigură proliferarea şi diferenţierea precursorilor hematopoietici

-factori de stimulare ai coloniilor, eritropoietina, limfokine (IL - interleukine, IFN - interferon,
TNF- )

Distrugerea micromediului hematopoietic (MH) duce la pierderea ireversibilă a hematopoiezei. TMO

(transplantul de măduvă osoasă) cu administrare de celule stem are rezultat bun, dacă micromediul
hematopoietic nu a fost complet distrus.

Citodiabaza (eliberarea celulelor) - trecerea celulelor sanguine mature din compartimentul

hematopoietic în circulaţie (în sinusurile vasculare).

CELULELE HEMATOPOIETICE: celula stem pluripotentă (CSP); celule progenitoare şi precursoare,

orientate către una sau mai multe linii celulare; celulele seriilor sanguine în diverse stadii de maturaţie:

- CSP – la originea tuturor celulelor sanguine; în nr. f. mic în măduva hematopoietică – stoc medular şi în
sânge; morfologie necaracteristică, marker CD34+, capacitate de autoreplicare şi diferenţiere pe linie
mieloidă sau limfoidă

- Celulele progenitoare hematopoietice - în măduvă; autoregenerare limitată şi diferenţiere mai

restânsă: multi- sau unipotentă; mieloide CFU-GEMM şi limfoide CFU-L:

- CFU-GEMM (CFU-GM, CFU-E, CFU-Meg, CFU-Eo, CFU-Ba)

- CFU-L

- Celule progenitoare orientate (unipotente): CFU-EB; CFU-GM: CFU-G, CFU-M; CFU-Meg; CFU-Eo; CFU-
Ba¸ CFU-LfB, LfT, -LfNK ?
 Schema hematopoiezei umane (modelul piramidei)

CSP

Din CFU-GEMM:

- Celulele progenitoare granulo-monocitare (CFU-GM→CFU-G, CFU-M)

- Celule progenitoare eritroide: (CFU-EB, CFU-E)
- Celule progenitoare megacariocitare (CFU-Meg)
- Celulele progenitoare eozinofile (CFU-Eo)
- Celulele progenitoare bazofile (CFU-Ba)

Din CFU-L:

- Celulele progenitoare limfopoietice: CFU-LfB (în MO); CFU-LfT (timus); CFU-LfNK? (origine
incertă, din CFU-L sau CSP)

 Precursorii seriei eritrocitare: proeritroblast, Ebl. bazofil, Ebl. policromatofil, Ebl. oxifil, reticulocit

 Precursorii seriei granulocitare: mieloblast; promielocit; mielocit; metamielocit.

 Precursorii seriei monocitare: monoblast; promonocit.

 Precursorii seriei limfocitare: limfoblast, prolimfocit.

 FILIAŢIA BIOLOGICĂ A ERITROCITULUI

 Celulele progenitoare eritroide

CFU-EB - celulă blastică mare, cu nucleoli, citoplasmă intens bazofilă, cu zonă perinucleară clară;
“burst” antigenii de suprafaţă: HLA-A şi B, HLA-DR, CD34+; antigene de grup sanguin slab reprezentate;
(exploziv) -stimulată de FSC-EB, FSC-GM şi IL-3, “celulă independentă de eritropoietină - EPO”

CFU-E - dă naştere unor colonii formate din 8-100 eritroblaşti

(“celulă dependentă de EPO”)
 Celulele precursoare eritroide:

Tipuri celulare de Caracteristici generale Aspecte morfo-funcţionale

evoluţie

Proeritroblast

- au receptori pentru EPO

Eritroblast bazofil - au capacitate de proliferare şi celule nucleate
diferenţiere
- sintetizează Hb şi enzime

Eritroblast
policromatofil

Eritroblast oxifil - capacitate  de proliferare celulă cu nucleu mic

(normoblast) - sinteză  de Hb şi enzime
- evoluează spre reticulocit

Reticulocit - nu are capacitate de proliferare celulă anucleată cu resturi de ribozomi

- trece în sânge = eritrodiabază şi mitocondrii
după 1-2 zile
- în sânge (5-15‰) se maturează
în splină, care extrage resturile
de mitocondrii şi ribozomi
- sintetizează Hb şi enzime până la
pierderea ribozomilor şi
mitocondriilor
- coloraţii specifice: albastru
briliant crezil, albastru de
metilen, roşu neutru
Eritrocit - nu are capacitate de proliferare celulă anucleată, fără ribozomi,
- durată de viaţă = 100-120 zile fără mitocondrii
matur

Transformările precursorilor eritrocitari în procesul de maturare:

- reducerea dimensiunii
- creşterea volumului citoplasmatic + mai puţin bazofilă
- reducerea dimensiunii nucleului  expulzia lui.

Durata de evoluţie CSP  reticulocit = 5 - 7 zile.

Producţia eritrocite/zi = Distrugerea eritrocite/zi

Descrierea precursorilor (facultativ):

- Proeritroblastul: 0,5-1,5% din elementele seriei roşii; celula cap de serie care se găseşte numai în MO, talie mare (18-
25 ), nc. 8/10, 1-2 nucleoli, cromatină în reţea fină, citoplasmă bazofilă
- Eritroblastul bazofil: medie 16% (10-25%) din elementele seriei roşii, 2-4% din totalul eritroblaştilor, diametru de 12-
18 , nc ¾, fără nucleoli, cromatina în grămezi dense, “cea mai albastră celulă”, datorită bogăţiei de poliribozomi şi
proteine
- Eritroblastul policromatofil 50% din elementele seriei roşii; 10-20% din totalul eritroblaştilor, diametru 10-12 µ, nc. ½,
cromatină densă, “în spiţă de roată”
- Eritroblastul oxifil: 32% din seria roşie; 10-20% din totalul eritroblaştilor, diametru 8-10 µ, nc. ¼, picnotic, citoplasma
oxifilă cu tendinţă la policromatofilie.

Reticulocitul = oglinda activităţii eritroformatoare a măduvei hematogene:

-Diametrul: 8-9 ; Volum: 150µ3

-Durata de viaţă 72 ore (48 ore în MO şi 24 ore în sângele periferic).
-reţea granulo-filamentoasă: ribonucleoproteine şi organite celulare (mitocondrii, ribozomi)

- activitate metabolică intensă (continuă sinteza Hb; conferă celulei o activitate respiratorie -
ciclul Krebs; permite mişcări de diapedeză, cu ajutorul cărora pot trece din spaţiul medular în
sânge).

- coloraţii specifice: albastru briliant crezil, albastru de metilen, roşu neutru

Odată cu maturarea, reţeaua dispare şi reticulocitul devine hematie.

- Numărul (adult): 0,5-1,5 până la maxim 2% (la 100 eritrocite) sau 5-15/200/00 (la 1000
eritrocite). În valoare absolută 20.000-80.000/mm3.

- Nou-născut 600/00 (scade rapid în I săpt; la 3 luni 50/00. Dacă nr. e mare = hemoragie,
hemoliză.
 - nr. Ret.- în anemii hemolitice, posthemoragii, după tratamentul anemiilor carenţiale
- nr. Ret. – în anemii aplastice; anemiile din boli cronice; postchimioterapie; postiradiere;
transformarea sau invazia malignă a MO (hemopatii, cancere)

“Criza reticulocitară” - creşterea numărului de reticulocite după administrarea factorului carenţial - Fe,
vitamina B12, acid folic, proteine. Apare la 5-7 zile după tratament.

Semnifică:

- MOH are potenţial de regenerare, hematoformator (cauza este extramedulară)

- Diagnosticul şi tratamentul sunt corecte

 Indicele reticulocitar - depinde de timpul de maturaţie al reticulocitului în sânge (24 ore).

= Ret% x (Ht pacient/Ht normal)= 1,5-2.

 Timpul de maturaţie creşte cu 0,5 zile, la fiecare scădere a hematocritului (Ht) cu 10%: la Ht de 45% - 1
zi; la Ht de 35% - 1,5 zile; etc.

 Indicele de producţie eritrocitară: IPR = indice reticulocitar/maturaţia corespunzătoare

hematocritului = 2-3.

- IPR > 3 în anemii hiperregenerative (hemoragii acute, anemii hemolitice, tratamentul eficient al
anemiilor carenţiale (megaloblastice, feriprive), când apare criza reticulocitară;
- IPR < 2 în anemii hiporegenerative – cauze:
- scăderea producţiei de eritrocite (anemia aplastică; înlocuirea parenchimului medular prin
celule nefuncţionale: metastaze, blaşti, celule limfomatoase, etc; fibroză, scleroză;
microorganisme: TBC, boli fungice, septicemii);
- ineficienţa producţiei de eritrocite (activitate eritroidă crescută a MO, dar cu distrugerea
intramedulară a eritroblaştilor şi eliberarea unei cantităţi scăzute de eritrocite în circulaţie).

Semnificație clinică – determinarea nr. relativ sau absolut de Rt. reprezintă un indicator important al
activității eritropoietice medulare, furnizând o apreciere inițială, dacă anemia se datorează alterării
producției eritrocitare sau pierderii de eritrocite în circulație (prin sângerare sau hemoliză).

Recomandări nr. Rt. și indici reticulocitari:

- evaluarea cauzei când nr. H, Hb și Ht sunt scăzute

- diferențierea între diferitele tipuri de anemii
- evaluarea răspunsului MH la necesarul de eritrocite al organismului
- monitorizarea răspunsului la tratament (ex. răspunsul anemiei feriprive la tratamentul cu fier)
- monitorizarea funcționalității MH la pacientul cu chimioterapie
- monitorizarea funcției MH după transplant.
REGLAREA ERITROPOIEZEI

UMORALĂ

- Eritropoietina (EPO)
- Factori de creştere: FSC-GEMM (IL-3), alte IL (interleukine), etc.
- Hormoni:
-insulina, h. androgeni, h. tiroidieni, adrenalina - stimulează
-cortizolul şi estrogenii - deprimă

NERVOASĂ

o direct (reflex) prin formaţiuni vegetative

o indirect (neuro-umoral) prin modificarea secreţiei de EPO

Eritropoietina (EPO) = glicoproteină cu 166 aa, GM=30.400 d, codificată de o genă de pe cr.7 (7q11-
q22); sintetizată în mare parte în rinichi (90%), în ficat (10%).

- producţia depinde de concentraţia tisulară a O2:

 hipoxia - ef. stimulator

 hiperoxia – ef. inhibitor

- senzorul pentru O2 = proteină hem renală

Efecte: creşte masa eritrocitelor circulante prin:

- stimularea proliferării CFU-E

- stimularea diferenţierii precursorilor eritrocitari şi scurtarea timpului de maturare
- favorizarea încărcării cu Hb a reticulocitelor  E. mature
- activarea eritrodiabazei

Eritropoietina reglează producția de eritrocite în funcție de necesitățile de oxigen ale țesuturilor. Își
exercită efectul printr-un sistem feedback complex, în care secreția renală a hormonului este controlată
de un senzor renal pentru oxigen care răspunde la modificările presiunii parțiale ale oxigenului din
sânge. În condițiile creșterii presiunii parțiale a oxigenului, nivelul eritropoietinei se diminuează.

- Conc. EPO = 9-26 mU/ml. Hb<12g/dl, nivelul plasmatic al EPO creşte logaritmic.

Mecanism: legare de receptor membranar de tip tirozinkinazic, localizat pe membrana precursorilor

eritrocitari.

Factori care influenţează sinteza de eritropoietină:

- capacitatea de transport a O2 la ţesuturi:

 o Ex. transport oxigen  (ex. anemie,  irigaţiei tisulare,  volumului sanguin) 
eritropoieza  prin mecanism de feedback

- hormoni:

-cu efect inhibitor: estrogenii, cortizolul

-cu efect stimulator: androgenii, catecolaminele, glucocorticoizii, hormonul de creştere

(STH), hormonii tiroidieni

A fost obținută EPO sintetică prin tehnica de ADN recombinat, folosită în tratamentul unor forme de
anemii (de cauză renală), în limfoame, unele neoplazii, mielom multiplu; la atleţi („blood doping”, se
măreşte artificial numărul de celule roșii din sânge cu scopul de a creşte capacitatea de oxigenare a
organismului, lucru care face ca rezistenţa unui sportiv la efort să crească, în vederea obţinerii
performanţelor sportive).

Factori de creştere hematopoietici:

- stimulatori (kit-ligand, FSC-GM, FSC-Li, IL-1→IL-15)

- inhibitori (PG-E, IFN-, -β, lactoferina, TNF).

Substanţe necesare eritropoiezei:

- a. Proteine

- b. Minerale: fier, cupru, cobalt, zinc

- c. Vitamine: B12, acid folic, B6, C

Vitamine: Rol Consecinţele carenţei

Vitamina B12 Sinteză ADN și ARN Anemie macrocitară

Acid folic Sinteză ADN şi ARN Anemie macrocitară

Vitamina C
Metabolism Fe Anemie microcitară
(acid ascorbic)

Vitamina E
Acţiune antioxidantă Fragilitate membranară
(tocoferol)
Minerale: Roluri

Fier - sinteza Hb
- carenţa  anemie microcitară (feriprivă)

Cupru - intră în structura sistemelor enzimatice care asigură fixarea

fierului în hemoglobină  rol în sinteza Hb
- carenţa de cupru  anemie hipocromă

Cobalt - intră în structura vitaminei B12, care este absolut necesară eritropoiezei

Zinc - intră în compoziţia sistemelor enzimatice necesare eritropoiezei

Vitaminele şi oligoelementele - intervin ca factori de creştere sau de maturare a seriei eritrocitare

Fierul = factor de creştere, necesar pentru sinteza hemului din hemoglobină.

Fierul din organism = 4 g  3 compartimente:

Compartimentul sanguin (65%):

- în eritrocite, sub formă de Hb
- în plasmă (legat de transferină)
Compartiment de depozit (30%): în splină, ficat, măduvă hematogenă - 2 forme:
- feritina, compus hidrosolubil, eliberează uşor Fe3+
- hemosiderina = feritină parţial degradată; conţine fier greu mobilizabil.
Compartimentul tisular (5%)
- în muşchi, sub formă de mioglobină (4%)
- în structura enzime (citocromi, peroxidaze etc.) (1%)
Necesarul de fier = 1 mg/zi, asigurat de aportul alimentar uzual; necesar  în stări fiziologice
(sarcină, cicluri menstruale abundente)
Aportul de fier: dietă normală = 10 mg/zi (se absoarbe 5-10%); fierul rezultat din hemoliza
normală.
Pierderile fier (prin păr, piele, urină, scaun) = 1 mg/zi

Utilizare:

- Majoritatea celulelor, inclusiv precursorii eritrocitari din MH (normoblaştii) au receptori pentru

transferină.
- Depozite de fier din organism = ficat, splină şi MH (cel. SRE)
Investigaţii care ne ajută la evaluarea cantităţii de Fe:

- sideremia (concentrația Fe seric): 80 - 120 g/dl

- transferina – proteină transportoare a Fe: metoda imunologică: 200-400 mg/dl; apreciată

indirect prin capacitatea totală de fixare a fierului (CTLF): 300 - 360 g/dl

- indicele de saturare a transferinei: 16-45%

- feritina serică – oglinda fidelă a rezervei de Fe: 12-400 ng/ml (g/l)

Deficitul de Fe  anemia microcitară, hipocromă, feriprivă:

- caracterizată prin: număr scăzut de E, Hb scăzută, Ht scăzut, VEM scăzut, HEM scăzută, CHEM
scăzută, sideremia scăzută.

VITAMINE

Vitamina B12 = vitamină hidrosolubilă, sintetizată exclusiv de microorganisme

- Principala sursă: alimentele de origine animală. Necesar = 2-5 g/zi

- Aport - exclusiv alimentar (dietă normală = 5-30 g/zi; se absoarbe 1-5 g/zi).
- Absorbţia - condiţionată de prezenţa factorului intrinsec Castle (FI) = glicoproteină sintetizată de
celulele parietale gastrice

- STOMAC: fixare vitamina B12 de FI (factor intrinsec)  complex

- INTESTIN (ileon terminal): Complexul vit. B12 - FI se fixează pe receptori specifici  absorbţie;

- FI este reciclat. Vitamina B12 se leagă de transcobalamina II  trece în circulaţie  transport în MH şi

ficat

Concentraţia serică normală = 200-900 pg/ml.

Deficit de vitamina B12:

- gastrite atrofice, rezecţie gastrică (prin deficit de FI)

- afecţiuni ale ileonului terminal (cu reducerea absorbţiei)
- parazitoze (captarea vit. B12 de către parazit).

Deficitul  anemie macrocitară, hipercromă (pernicioasă sau Biermer):

- caracterizată prin: număr scăzut de eritrocite, Hb scăzută, Ht scăzut, VEM crescut, HEM
crescut, CHEM normal.

Deficitul de B12 şi acid folic afectează toate liniile celulare, cu grad mare de multiplicare.
SERIA ERITROCITARĂ

ERITROPOIEZA

- procesul de diferenţiere şi maturare a precursorilor eritrocitari până la eritrocitele mature, în

paralel cu sinteza de Hb
- durează 7 zile, iar in vitro, 2 săptămâni.
o Eritrocitele: 99% din masa elementelor figurate; (1% = L, T).
o 3 mari compartimente:
1. Compartimentul de generare = elementele imature de la nivelul MRH (CSP, proeritroblaşti,
eritroblaşti, reticulocite)  5 – 7 zile
2. Compartimentul circulant = elementele din torentul sanguin: E. mature şi un nr.  de
reticulocite (5-15‰) 100-120 zile
3. Compartimentul de distrugere = eritrocitele îmbătrânite şi modificate morfofuncţional - în
splină, în ficat şi MRH.

Eritropoieza este ineficientă când reticulocitele sunt blocate între celulele endoteliale și ulterior
fagocitate de macrofage.

Etapele eritropoiezei:

1. multiplicare şi maturarea precursorilor eritrocitari (CFU-EB, CFU-E, proeritroblast, eritroblaşti)

2. expulzia nucleului (eritroblast oxifil  reticulocit)

3. eritrodiabaza (trecerea din măduvă în circulaţie)

ERITROCITUL – celula matură a seriei eritrocitare, „eritos” (roşu) şi de la „citos” (celulă). Din cei 5l de
sânge, aprox. 2l reprezintă masa eritrocitară. Rol:

- transportă O2 de la plămâni la ţesuturi; transportă o parte din CO2 de la ţesuturi la plămâni

- prin sistemele tampon pe care le conţine, eritrocitele participă la menţinerea EAB.

Forma: - disc biconcav, margini rotunjite, pentru realizarea unui raport suprafață/volum S/V, favorabil S.
→ deformabilitatea marcată la trecerea prin capilare cu diametru mai mic, - pe secţiune formă de
“pişcot sau halteră”.