Hipovolemia. Clasificarea. Reacţiile compensatorii.

Dereglările
hemodinamice. Tabloul citologic al sângelui periferic.
Hipovolemie- scaderea volumului total al sangelui circulant.

Exista 3 tipuri de hipovolemie:

a) Hipovolemie normocitemica – scaderea volumului circulant, insa raportul dintre eritrocite si

plasma ramane normal.
Cauzele sunt:
- Hemoragie acuta(ex. ulcer gastric, tuberculoza pulmonara active, sau trauma cu lezarea vaselor
mari)
- Depozitarea cantitatilor mari de sange in ficat, splina(ex. Socul traumatic, colaps.)
b) Hipovolemie oligocitemica – scaderea volumului circulant pe seama micsorarii nr de eritrocite.
Hematocritul este mai jos de 36%. In norma la barbate este 48% iar femei 42%.
Cauze:
- Poate aparea in urma hemoragiei acute, mai ales atunci cand mecanismele de compensare
sunt insuficiente.
- Reprimarea eritrocitopoiezei(ex. Anemii hipo- si aregeneratoare).
- Hemoliza patologica.
c) Hipovolemie policitemica – Scaderea volumului circulant pe seama volumului de plasma, cu
hematocritul marit si cu vascozitatea sangelui crescuta.
Cauze:
- Maladiile ce duc la deshidratarea organismului(ex. Dizenterie, holera, plasmoree, diaree,
supraincalzire, voma incoericibila la gravide)

Reactii compensatorii:

In caz de hemoragie apare reactive compensatorii cardiovasculara si se manifesta prin: intensificarea

activitatii cordului. Din cauza hipoxiei se activeaza sistemul simpaticoadrenal-> tahicardie, creste vol.
systolic si debitul cardiac. Acumularea in surplus a metabolitilor vasoactive precum adenozina,
prostaciclina, kininele duc la dilatarea vaselor microcirculatorii in organelle de importanta vitala(creier si
cord). Pe cand in vasele din tesutul subcutanat, muschi, cavitatea peritoniala, are loc vasoconstrictia.
Respirator: . Scade P a O2 in sange si excita centrul respirator, provoaca respiratie profunda si
accelerate.
Compensare hidrica: din cauza hipovolemiei -> hidropenie-> hiperosmoza, duce la excitarea
osmoreceptorilor hipotalamici si stimuleaza secretia ADH. Acesta creste reabsorbtia apei de la nivelul
tubilor distali si colectori prin cresterea permiabilitatii membranare. La fel duce la constrictia arteriolelor
-> scade filtratia glomerulara.

Compensare proteica: In ficat se intensifica secretia proteinelor.

Tabloul cytologic al sangelui periferic :

În primele 24 ore după o hemoragică acută se instalează o hipovolemie normocitemică, indicele

de culoare  şi nivelul hemoglobinei (Hb) într-o unitate volumetrică de sânge - în limitele valorile
normale. La a 2–3 zi după sângerarea acută - ↓ nr. de eritrocite într-o unitate volumetrică de
sânge, Hb şi hematocritului (Ht), dar indicele de culoare rămâne neschimbat, deoarece în sângele
periferic circulă eritrocitele mature, eliberate din depozite. Hipovolemia  →↓PA, iar pierderea de
hematii - la apariţia  hipoxiei anemice→ includerea  reacţiilor compensatori.
La a 4-5zi după sângerarea acută se constată eritrocitopenie, ↓ nivelului de Hb, hematocritului, 
indicelui de culoare (mai jos de 0,85) şi eritrocite hipocrome (hipocromia), ceea ce reflectă
prevalarea procesului de proliferae a hematiilor faţă de cel al sintezei hemoglobinei.

La a 6-a zi după sângerare în sângele periferic se constată ↑ nr. de eritrocite policromatofile,

reticulocite (reticulocitoza), metamielociţi şi leucocite nesegmentate, ceea ce denotă instalarea
compensaţiei m

edulare. Nr de hematii pierdute poate fi restabilit de MO în timp de 30-35 zile.

Hemoragia acută. Reacţiile compensatorii. Dereglările

hemodinamice.Modificările funcţiilor organismului. Tabloul citologic al
sângelui periferic.
Hemoragia- extravazarea unei cantitati mari de sange.
Cauzele hemoragiei acute:

1. Dereglarea integrităţii peretelui vascular şi a cordului

2. Creşterea permeabilităţii vasculare

3. Micşorarea coagulabilităţii sanguine

Patogenie: Pierderea de sange-> scade vol. sange circulant.-> scade returul venos spre cord-> scade
debitul systolic-> scade debitul cardiac-> micsorarea PA-> scade perfuzia in oragane si tesuturi->
hipoxie, acidoza-> tulburarea metabolismului plastic si energetic-> leziuni celulare.

Mecanisme compensatorii:

a) Activarea hemostazei

b) Tahicardia

c) Spasmul arteriolelor periferice şi dilatarea celor din cord şi creier

d) Redistribuirea sângelui

e) Mărirea frecvenţei şi amplitudinei respiratorii

f) Stimularea sintezei eritropoetinei

Compensare cardiovasculara: intensificarea activitatii cordului. Din cauza hipoxiei se activeaza

sistemul simpaticoadrenal-> tahicardie, creste vol. systolic si debitul cardiac. Acumularea in surplus
a metabolitilor vasoactive precum adenozina, prostaciclina, kininele duc la dilatarea vaselor
microcirculatorii in organelle de importanta vitala(creier si cord). Pe cand in vasele din tesutul
subcutanat, muschi, cavitatea peritoniala, are loc vasoconstrictia.
Respirator: . Scade P a O2 in sange si excita centrul respirator, provoaca respiratie profunda si
accelerate.
Compensare hidrica: din cauza hipovolemiei -> hidropenie-> hiperosmoza, duce la excitarea
osmoreceptorilor hipotalamici si stimuleaza secretia ADH. Acesta creste reabsorbtia apei de la nivelul
tubilor distali si colectori prin cresterea permiabilitatii membranare. La fel duce la constrictia
 arteriolelor -> scade filtratia glomerulara. Hipovolemia-> scade fluxul arterial renal-> ischemie->
activarea sistemului renina- angiotensina-aldosteron-> reabsorbtia active a ionilor de Na din urina
primara cu instalarea hiperosmolaritatii plasmei-> stimularea secretiei de ADH. Astfel, lantul
patogenetic al compensarii hidrice in hemoragia acuta se soldeaza cu restabilirea vol sangelui
circulant, instalandu-se o normovolemie oligocitemica.

Compensare proteica: In ficat se intensifica secretia proteinelor.

Compensare medulara: Hipoxia mixta-> stimuleaza sinteza eritropoietinei care are loc in diferite
cellule ale nefronului, ficat si splina cu sporirea proliferarii si maturizarii celulelor hematopoietice, mai cu
seama ale eritrocitopiezei.

Tabloul sangelui periferic: In primele 24 ore se insaleaza hipovolemie normocitemica. Hb fiind in

limetele normei. In ziua a 2-3 scade nr de eritrocite, Hb si hematocritul, dar indicele de culoare rosie
ramane neschimbat deoarece in sangele periferic circula eritrocite mature, eliberate din depozite. In a 405
zi dupa sangerare acuta se instaleaza eritrocitopenie, scade Hb, hematocritul, indicele de culoare mai jos
de 0,85 si eritrocite hipocrome(culoare mai palida). In a 6-a zi creste nr. De eritrocite
policromatofile(cellule tinere, de o culoare roz albastrie, roz-cenusie, roz-violeta.), reticulocyte,
metamielociti si leucocite nesegmentate.

Hipervolemia. Clasificarea. Cauzele.Patogenia. Tabloul citologic al sângelui

periferc. Dereglările hemodinamice.
Hipervolemie- Cresterea vol. total de sange circulant.

Clasificare:

a) Hipervolemie normocitemica- marirea vol. sangelui circulant , asociata cu valori normale ale
hematocritului.
Cauze:
- Tansfuzarea neargmentata a unui volum mare de sange
- Reactie compensatorie atunci cand se efectuiaza un efort fizic intens si indelungat.

Manifestari: Se obsera o intensa iesire in patul vascular a sangelui depozitat. Daca ajunge pana
la 70-50% este usor suportat daca depaseste 150-200% apar diverse complicatii:
- Decompensarea circulatiei sistemice
- Modificari reologice ala sangelui indeosebi in vasele microcirculatorii, cu hipercuagulabilitati.
- In cazuri mai severe-> extravazarea lichidului in cavitatea abdominala, pleurala, pericardiaca,
formarea de microtrombi.

b) Hipervolemie oligocitemica- creste vol. sangelui circulant pe seama vol. plasmei, hematocritul
fiind scazut.
Cauze:
- Retinerea apei in patul vascular(cauzata de perturbari ale rinichilor)
- Aportul marit de lichid in organism(administrarea plasmei in cantitati mari si a
constituientilor plasmei)
- Tulburarea metabolismulu hidric insotin de hidremie.

Manifestari:
- Tulburari generale ale circulatiei sanguine
- Staza in circulatia mica
- Hemoragii in diverse organe.
 Hipervolemia oligocitemica se deosebeste de diverse forme de hidremii doar prin dimunuarea
reziduului mineral, fara o crsterea a vol. total de sange.

c) Hipervolemia policitemica- creste vol sangelui circulant pe baza elementelor figurate,

hematocritl fiind mai mult de 48%. In norma la barbati este 48% iar femei 42%.
Cauze: Hipoxiile cornice insotita de o hematopoieza intensificata cu pronuntarea hematiilor in
sangele periferic. Se intilneste in boli cornice ale aparatului respirator, insuficienta cardiac,
insuficienta circulatorie cronica si vicii cardiace.
In boala Waquez-Osler este caracteristic hiperplazia predominanta a seriei eritrocitare cu o
proliferare pronuntata a tuturor elementelor figurate ale sangelui . In sangele periferic se observa
marirea Hb si a nr de eritrocite, leucocite granulate si trombocite.
Manifestari:
-Hiperfunctia cordului si cresterea debitului cardiac si a PA, prin cresterea vascozitatii sangelui si
micsorarea vitezei torentului sanguin.
-Adeziunea si agregarea plachetara cu formarea de microtrombi, in vasele microcirculatiei cu
coagulare intravasculara diseminata.

Eritrocitozele primare şi secundare. Cauzele. Patogenia Dereglările

hemodinamice. Tabloul citologic al sângelui periferc.
Eritrocitoza- cresterea nr de eritrocite intr-o unitate volumetrica de sange. La femei nr normal este
4 700 000 mm^3, la barbate 5 500 000 mm^3.

Eritrocitoza primara – poate fi eriditara si dobandita.

Eritrocitoza familială- este rezultatul mutaţiilor genice caracterizate prin creşterea sensibilităţii
precursorilor seriei eritrocitare faţă de eritropoetină.
Policitemia vera (boala Vaquez) - reprezintă o afecţiune primară a măduvei osoase caracterizată prin
creşterea numărului de eritrocite în sângele periferic datorită proliferării necontrolate a seriei eritrocitare.
Această stare este acompaniată şi de creşterea conţinutului granulocitelor şi trombocitelor. Proliferarea
necontrolată a celulelor sanguine este rezultatul formării clonelor anormale din celulele stem cu creşterea
sensibilităţii acestora faţa de diferiţi factori de creştere (interleukina 3).

Cauze: Fctori fizici, chimici, biologici care suprima activitatea mecanismelor protective
antimutationale cu dereglarea diferentierei celulelor medulare progenitoare mielopoezei. Intensitatea
proceselor mieloproliferative poate fi constatata nu numaiin maduva osoasa dar si in splina, ficat..

Manifestari:
- hematocritul > 47 ± 5% la bărbaţi, > 42 ± 5 % la femei;
- cefalee, vertije, tulburări ale vederii- ca rezultat al creşterii vâscozităţii sângelui şi a formării de
microtrombi în vase;
- dureri abdominale- determinate de dezvoltarea ulcerului gastric ca rezultat al creşterii conţinutului de
histamină în sânge;
- splenomegalie ca rezultal al hiperemiei venoase şi stazei;
- prurită ca rezultat al creşterii conţinutului de histamină în sânge datorită bazofiliei;
- hipertensiune arterială ca rezultat al creşterii volumului de sânge si cresterii rezistentei periferice a
vaselor, din cauza activarii sistemului renin-angiotenzina-aldosteron. Pot aparea tulburari in circulatia
renala din cauza activarii acestui sistem.
- Din cauza proliferarii intense este prezenta si o diferentiere defectuoasa c seriei eritrocitare cu o
rezistenta mica-> liza pronuntata chiar in stadiu de diferentiere a eritroblastilor.
- In sangele periferic polimorfism celular(eritrocitoza, granulocitoza, trombocitoza)
- Cresterea vascozitatii sangelui-> incetinirea circulatiei sanguine-> tulburari functionale in organe.
Eritrocitoza secundara- cresterea numarlui de eritrocite intr-o unitate volumetrica de sange din cauza
unor boli. Ea poate fi absoluta si relativa.
Eritrocitoza secundara absoluta- cresterea numarului de eritrocite intr-o unitate volumetrica de sange,
din cauza intensificarii eritrocitopoiezei, cauzata de sinteza excesiva a eritropoietinei.
La sporirea sintezei eritropoietinei participa:
a) aportul scazut de oxigen( insuf cronica pulmonara, fibroze, emfizem pulmonar, pleurezia bilaterala,
boala de altitudine.)

b) Insuficienta de transport al oxigenului de la plamani la tesuturi(stenoza arterei pulmonare, insuf

cardiaca, nr scazut de hemoglobina.)

c) Ischemia rinichilor, splinei sau ficatului

d) Cresterea blastomatoasa in rinichi, ficat- hipernefroma, hepatoma, cancer al uterului. – tumoase a
stratului medular sau cortical al suprarenalelor

In sangele periferic nr de eritrocite, reticulocite creste( mai mult de 12 reticulocite la 1000 de eritrocite).
Poate fi si o leucocitoza insa fara trombocitoza.

Eritrocitoza secundara relativa apare drept rezultat a deshidratatii in voma, diaree,poliurue,combustii

sau al redistribuirii sangelui

Eritrocitoza secundara relativa prin hemoconcentratie - nr de eritrocite crescut insa eritrocitopoieza

este normala, aceasta apare din cauza scaderii vol. de plasma. Apare deobicei in deshidratarea
organismului( holera, diaree, supraincalzire.)(hipovolemie policitemica)
Eritrocitoza secundara relativa prin redistribuire - creste nr de eritrocite in diverse regiuni ale patului
vascular fara sporitea eritrocitipoiezei. Este prezenta in stres, hipercatecolaminemie, primele ore de
hemoragie acuta=> este compensatorie prin faptul ca eritrocitele sunt eliberate din depozite, fiind
stimulate de actiunea adrenalinei si noradrenalinei.

Dereglările proliferării seriei eritroiblaste ale hematopoiezei. Anemia hipo- şi

aplastică. Etiologia. Patogenia. Consecinţele. Tabloul citologic al sângelui
periferic.

Anemia reprezinta o boala, stare patologica caracterizata prin micsorarea numarului de eritrocite
si/sau cantitatii de hemoglobina intr-o unitate volumetrica de sange.

Anemia hipo-si aplastica - contituie un sidndrom caracterizat prin lezarea primara a celulelor medulare
pluripotente ale mielopoiezei-> suprimarea pronuntata a hematopoiezei-> tulburarea diferentierii si
proliferarii celulelor maduvei osoase.

Pot fi primara si secundara.

Anemia aplastica primara – anemia Fanconi, boala eriditara cu transmitere AR=> caracterizata prin
aplasia selective a seriei eritroblastice cu antrenarea in proces si a seriilor granulo- si trimbocitare.
Patogenia- dereglarea proceselor reparative a ADN-ului în celulele stem.

Anemia aplastica secundara

Etiologia:
-Factori fizici- radiaţia ionizantă
-Factori chimici- preparate medicamentoase (citostaticele, butadiona, aminazina); benzenul şi compuşii
 săi.
- Factori biologici- infecţia HIV, hepatitele virale.

Patogenia: Datorita factorilor etiologici endogeni si exogeni se produce inhibitia activitatii proliferative
si reprimarea diferentierei

Radiaţia ionizantă provoacă hipoplazia măduvei roşii cu distrugerea celulelor stem.

Factorii chimici- tulbură sinteza acizilor nucleici şi a proteinelor în celulele stem. Perturbarea enzimatica
in metabolismul acidului folic(participa in sinteza bazelor purinice si pirimidinice) duce la suprimarea
sintezei acizilor nucleici.
Mecanisme prin care se poate instala anemia aplastica si hipoplastica sunt:
- Micsorarea nr de cellule stem sau cellule stem cu defecte structural.
- Modificarea micromediului hematopoietic in care se afla celulele stem=> defecte functionale
- Perturbarea functiei celulei stem de mecanisme immune.

Manifestări hematologice:

-sindrom anemic: paloare, manifestări cardio-vasculare, tulburări de creştere, etc.

-leucocitopenie: infecţii severe
-trombocitopenie: manifestări hemoragipare

Tabloul cytologic in anemia hipoplastica si aplastica in sangele periferic

 Etritrocitopenie, reticulocitopenie
 Reticulocitopenie
 Leucocitopenie, cu eozinofilie, bazofilie si neutrofilie - agranulocitoza
 Trombocitopenie, cu instalarea sindromului hemoragic
 Continut crescut de fier in sange

Carenţa de fier. Cauzele. Patogenia. Dereglările eritropoiezei. Tabloul

citologic al sângelui periferc.
Fierul este componentul principal din care se sintetizeaza Hb si eritrocitopoieza. Cantitatea de Fe in
organism este 4-4,5g.

+liberat
este absorbit în enrerocit,
din limente înDeplasarea
stimuland
şi transformat feritinei spre polul
sinteza apoferitinei+
Fe++ Fe++vascular al enterocitului
se transfomâ Zilnic 30-40 mg de fier endogen
în feritină
sunt vehiculate între diversele sectoare cu treceri de la starea ionică la cea combinată organic cu feritina, transferina,
(reutilizarea fierului endogen – circulaía fierului „turnover")

Absorbţia = Excreţia

ansportă 15% de Fe++ în depozite ( ficat, splină, muşchi, În

etc.
sânge
)
Predarea Fe++ din feritină -lipoproteinei plasmatice transferinei (tracportătoare
Prin bilă de Fe++)
Hemoragii Transpiraţie
Descuamarea enterocitelo
menstruale

Reglarea
ofagelor), unde Fe++ + apoferitina celulelor reticulare se transformă dinabsorbţiei de fier
nou în feritină depinde
, care de gastroferină
cedează şi de rezervele
Fe++ eritroblaştilor pentrude fier sub
sinteza formă de
hemoglobin

Aportul mare
Sinteză rapidă şi cres-cută de apoeritină
Absorbţia cres-cută a fierului
de fier
 ( blocaj al mucoasei intestinale )

Fig. 31.11. Circuitul ferului exgen în organism Diminuarea sintezei Diminuarea

apoeritinei absorbţiei Fe++

Dacă ulterior apar din nou necesităţi de fier în organism, se produce deblocarea celulelor mucoasei intestinale şi Fe++din feritină

E t i o l o g i a. Cauzele ce pot provoca anemiile feriprive pot fi foarte variate

Fig. 31. 12. Cirulaţia fierului endogen în organism

1. Aportul scăzut, de exemplu alimentaţia săracă în fier.

2. Pierderi de fier, de exemplu în sângerări cronice repetate, ulcer, cancer gastric, hemoroizi etc.).

3. Absorbţia dereglată a fierului bivalent în tractul gastrointectinal. Tulburarea acestui proces se

atestă în gastrite cronice, enterocolite cronice, rezecţii de stomac şi duoden etc.

4. Necesitatea crescută a organismului în fier cu consum exagerat al acestuia, de exemplu la

prematuri, sugari, la adolescenţi, în sarcină, în perioada de alăptare.

5. Diminuarea sintezei transferazei (în hepatite cronice) cu depunerea fierului în ţesuturi, ceea ce
conduce la un transpot insuficient al acestuia la măduva osoasă.

6. Tulburarea depozitării fierului (în hepatite, ciroza ficatului).

7. Tulburarea utilizării fierului din rezerve (în boli inflamatorii cronice sau infecţii cronice, în cazul în
care fierul este captat de către celulele sistemului macrofagal).

8. Încorporarea defectuoasă a fierului în molecula de hemoglobină, aparută ca rezultat al insuficienţei

hemsintetazei

A n e m i a p r i n c a r e n ţ a de Fe++
(Etiologie, patogenie, manifestări)

etiologie

Sângerări Dereglarea absorbţiei Consumul exagerat Dereglarea inclu-

cronice Fe++ de Fe++ derii Fe++ în hem
Enterite
Hemoroizi

Fibromiom

Lactaţia
Sarcină
stomacal

Aclorhidria

Rezecţia gastrică

Pubertatea

Deficit ereditar de enzime

Intoxicţie cu plumb
Ulcer

uterin

patogenie Dereglarea sintezei hemoglobinei

Hemoglobinizarea Reprimarea Instalarea eritrocitopoiezei inefective

insuficientă a eritronormoblaştilor maturaţiei hematiilor eritronormoblaştilor

Manifestăriri

Hb Ht Hematii Micro- Anizo- Poikilo- Sidero- C-tea cres-

foarte diminuat hipocrome citoză citoză citoză penie cută de fier în
0,6-0,4 plasmă
diminuată
în plasmî
mărit
Fif. 31.13. Etiologia, patogenia şi manifestările hematologice în anemia feriprivă

Patogenia:
Deficitul de fier in plasma si in celule duce la micsorarea cantitatii de fier in mitocondrii
 a eritrocariocitelor din maduva osoasa-> inhiba sinteza hemului si combinarea acestuia cu
globina-> scade nivelul de hemoglobina.
Deficitul de fier tulbura sinteza enzimelor: catalaza, glutationperoxidaza din eritrocite, a
citocromilor si mioglobinei din celulele parenchimatoase=> aparitia hipoxiei hemice si
tisulare=> declanseaza procesele atrofice si distrofice ce se manifesta prin atrofii ale
celulelor epiteliale ale TGI, parestezii gustative, fusuri ale comisurii gurii, dureri si arsuri
in git. La fel inhibitia sintezei catalazei, peroxidazei glutationperoxidazelor duc la
reducerea activitatii sistemului antioxidant->acumulare de peroxizi-> leziuni celulare si
tisulare. Se manifesta prin paloare, par friabil, unghile devin plate, concave si se rup usor.
In maduva osoasa creste nr de eritrocite bazofile si policromatofile(cellule tinere, care n-
au ajuns la maturizarea complete a nucleului, sunt de culoare albastrui, roz cenusie, roz
violeta.). La fel se observa si nr scazut de sideroblasti(eritrocariocite ce contin in
citoplasma granule de fier) , in norma 20-4-% sideroblasti contine granule unitare, iar in
anemie feriptiva aceste granule practice nu sunt depistate.
Hemograma:
- Nr de eritrocite este este sub 4.000.000 mm^3, mai frecvent in jur de 3.000.000mm^3.
- Hb scade sub 60g/l
- Indicele chromatic subunitar 0,5-0,7 indica anemie hipocroma.
- Diametrul redus al hematiilor 5-6microni-> anemie microcitara(in norma 7,2-7,5 μm.
- Reticulocitele uneori pot fi normal 2%, uneori marit(pt pacientii care au facut
tratament cu medicamente de fier.
- In sangele periferic: sideropenie, poikilocitoza(eritrocite cu forma diversa virgule,
steluta, corn, para), anizocitoza(dimensiuni diferite) 24-26 mediu pt hemoglobina.
in eritrocite hb in eritrocit -29 pg cantitatea
- concentratia hb in eritrocit sub 33%
- Indicele cromatic sub 0,9

Carenţa de vitamina B12. Cauzele. Patogenia. Dereglările în SNC,

aparatul digestiv şi hematopopieză.

La baza sta maturizarea defectuoasa a nucleelor eritroblastilor, aparuta ca rezultat al tulburarii acizilor
nucleici determinata de carenta in vitamina B si acid folic

Etiologie:
- Carenta vit B12 si acidului folic in alimente
- Carenta factorului intrisec Castle- este un mucoproteid secretat de celule gastrice.
- Malabsorbtia vit B12 si acidului folic din intestin(enterite, diverticuloza, alcoolism)
- Consum excesiv in sarcina lactatie
-Depozitarea insuficienta a vit B12(hepatita, ciroza)

Patogenie:

Carenta de vit B12 provoaca urmatoarele sindroame:

Sdr anemic: Tulburarea eritrocitopoiezei normoblatice si este inlocuita cu cea megaloblastica din cauza
deficitului de vit B12, si tot odata are loc mecanismul autoimun cu formarea de anticorpi antifactor
intrinsec si anticorpi anticelule parietale gastrice, ce duce la distrugerea hematiilor mature.

Sdr.gastrointestinal: Deficit de vit B12 si acid folic duce la carenta de sinteza acidului metilmalonic,
component din bazele purinice si pirimidinice-> mitoza atipica cu un ritm rapid de multiplicare a
hematiilor, celulele epiteliale TGI, limbii si gl. salivare.
Manifestari: focare inflamator-atrofice ale mucoasei linguale cu depilarea acesteia=> glosita Hunter.
Atrofia mucoasei gastrice, esofagului, intestinului subtire=> dereglari secretorii, tulburari de absorbtie
intestinale=> deficit vitaminic(cerc vicios)

Sdr. neurologic: Deficit de 5-dezoxiadenilcobalamina este forma activa a vitaminei B12, importanta in
sinteza acizilor grasi, permite sinteza acidului succinic din acidul metilmalonic=> deregleaza
transformarea acidului metilmalonic in acid succinic=> tulburarea sintezei mielinei=> lezeaza neuronii
corticali si cordoanele posterioare laterale cu aparitia mielozei funiculare cu instalarea sdr neurologic cu
manifestari: mers instabil, amortire, parestezie, senzatii dureroase, tulburari auditive si oculare.

Medulograma: Maduva osoasa hiperplazica, de tip megaloblastic.

- Modificarea maturizarii hematiilor cu raportul nucleocitoplasmatic in favoarea citoplasmei si aparitia
megaloblastozei.
-Megaloblastii si megalocitele au o functie scazuta, mitoza este intirziata, nivelul crescut de distrugere
acestora in madova osoasa.
- Sunt prezenti megaloblasti bazofili, policromatofili. In nr redus sunt eritroblastii cu maturatie nucleara
normala.
Sangele periferic- anemie megaloblastica, nr hematiilor sub 1.000.000 mm^3(norma4,7(f), 5,5 (b)).
- Multe megalocite hipercrome si macrocitare.
- Indicele cromatic mai mare de 1(1,4-1,8) din cauza prezentei megaloblastilor si megalocitelor.
- Sunt prezente multe eritrocite cu punctatie bazofila, cu corpusculi Jolly(resturi de cromatina nucleara),
inele Cabot(sub forma 8, resturi de membrana nucleara)poichilocitoza(forma de virgula, steluta, corn,
para), anizocitoza(dimensiuni diferite).
-Nr de reticulocite si policromatofile este scazut, hematiile au o rezistenta osmotica scazuta si traiesc
40-50 de zile.
- Nr de leucocite este diminuat(3000-4000mm^3). Sunt prezente neutrofile gigante si polisegmentate,
eozinofilie si limfocitoza relativa.
-Trombocitele sunt la limita inferioara(100.000-120.000). Pentru a fi sigur de analize este nevoie de
facut punctie sternala.

Dereglările eritrodierezei. Anemiile hemolitice ereditare. Tipurile.

Patogenia. Modificările metabolismului pigmenţilor biliari.
Membranopatii sunt un grup de anemii hemolitice, ce are la baza defect genetic in structura membrane
eritrocitare, cu schimbarea formei si elasticitatii hematiilor, Din acestea fac parte microsferocitoza,
ovalocitoza si stomatocitoza, acantacitoza :

Microsferocitoza- anomalii de forma si volum a eritrocitelor din cauza defectului eriditar in structura
proteica a membranei.
Forma eritrocitului depinde de cantitatea de ATP intracelular. Daca ATP e de 50%si mai mult decit in
norma hematiile isi pastreaza forma discoida. Daca este mai jos de 10 % atunci ionii de K ies si intra Na
impreuna cu apa, deformand astfel eritrocitul.
schimbarea structurii primare a Spectrinei- proteina fibrilara cu calitati contractile. In compozitia
structurala a acesteia intervine o schimbare defectuasa ce provoaca-> permeabilitate marita a
membranei eritrocitare, cu pasajul Na impreuna cu apa in eritrocite=> forma sferica(microsferocite)=>
aceste hematii modificate isi pierd din plasticitate, sunt mici aspre si frt fragile. Din cauza schimbarii
formei la nivelul circulatiei splenice determina stagnare ce duce la activarea sistemului macrofagal si
distrugere la acest nivel a hematiilor. La acesti pacienti cu sferocitoza se constata icter hemolitic,
hepatosplenomegalie, exces de bilirubina libera in sangele periferic, excesul de bilirubina se datoreaza
degradarii intense a Hb. Nr de hematii scade pana la 2.000.000-3.000.000 mm^3, reticulocitoza si
policromatofilie.

Ovalocitoza si stomatocitoza- membranopatii proteindependente, cauzate de defect genetic AD prin

schimbarea structurii conformationale a proteinelor membranare cu aparitia in sange apare ovalocite si
stomatocite(in centru exista o portiune necolorata asemanatoare cu forma gurii)

Acantocitoza- membranopatie lipidodependenta, AR, defect in structura fosfolipidelor si acizilor grasi

din membrana eritrocitara. Are loc inversarea raportului normal (3/2) dintre lecitine si sfingomieline=>
schimbari morfologice a hematiilor cu o forma zimtata ca frunzele de acanta.

Hemoglobinopatii -dereglari ale maturizarii hematiilor prin defecte ale structurii lanturilor polypeptide
ale hemoglobinei. Sunt de 2 tipuri : cantitative si calitative

Hemoglobinopatii calitative- boli eriditare in care sunt schimbari in latul polipeptidic al Hb normale. Din
hemoglobinopatii fac parte drepanocitoza

Drepanocitoza, hemoglobinoza S sau siclimia- se caracterizeaza prin prezenta HbS in eritrocite, la baza
acesteia sta o anomaliea genei structural => inlocuirea acidului glutamic cu valina in lanturile beta ale
Hb.
Etiologie si patogenie: este cauzata de o mutatie
Mutatia survine la nivelul gene ce controleaza sinteza de Hb, se transmite autosomal nelegat de sex.
HbA si HbS au aceiasi solubilitate, astfel in timpul trecerii de la forma oxigenata la forma redusa, solub.
HbA scade la jumatate, pe cand a HbS se reduce de aprox 50 de ori=> devine un gel semisolid cu
formarea unor cristale alungite, filamentoase, numite tactoizi=> schimba forma eritrocitului, devine
alungit in forma de secera.(sicilizarea hematiilor). Formarea de tactoide depinde de nivelul de HbS si O2
in sange.
-Daca HbS in eritrocit e mai mare de 45%=> hematiile au afinitate scazuta de O2=>favorizeaza sicilizarea
la o presiune a O2 de 60mmHg.
-Daca HbS e mai mic de 45%=> nu se modifica hematiile decit doar la presiunea O2 de 20-10mmHg.

Eritrocitele siclizate sunt rigide si nu pot trece prin circulatia splenica si hepatica, sunt sechestrate si
supuse hemolizei.
Din cauza sicilizarii hematiilor creste vascozitatea sangelui:

Staza şi acidoza Stimularea dezoxigenării Hb

Favorizarea siclizării eritrocitelor

Încetinirea circulaţiei sanguine

Creşterea vâscozităţii sângelui

Fig . 31.6. Cercul vicios în drepanocitoză

La copii acest fenomen e mai grav deoarece poate aparea criza aplazica(stoparea functionala,
temporara a eritrocitopoieze)
Consecintele: - Obturarea sinusurilor hepatice cu drepanocite=>hipoxie in parenchimul
hepatic=> inlocuirea celulelor hepatice cu tesut conjunctiv=> ciroza hepatica.
- In hipoxie dupa stresuri fizici mari=> crize de tromboze vasculare => infarcte in diverse organe.
- In caz de aparitie a microtrombilor, in vasele oaselor tubulare=> inflamatia aseptica a tesutului
osos=> deformarea oaselor.

Hemoglobinopatiile cantitative: Este o perturbare in care Hb are structura laturilor

polipeptidice sunt normale, insa este blocat sinteza unuia din lanturi alfa sau beta=> scade
cantitatea Hb normale. In dependent de lant sunt alfa talasemia si beta.

Alfa-talasemia- este lipsa partiala sau totala a genei ce este responsabila de sinteza lantului
alfa=> pertuba sinteza Hb Gower-2, A, A2.

Embrionar=> lipsa lanţurilor α => sunt înlocuite cu γ => γ 4 (tetrameri)=> Hb Bart,s.

Postnatal=> lipsa lanţurilor α => sunt înlocuite cu β => β 4 (tetrameri-4 lanturi) => HbH.
HbH si Hb Bart,s sunt markerii in alfa- talasemie.

In dependent de gradul afectarii lantului alfa:

a) Talasemia major- lipsa totala a lantului alfa=> deces in perioada perinatala.
b) Talasemie intermedia- graviditate medie, in perioada postnatala nivelul de HbH si Hb
Bart,s – 40%
c) Talasemie minor – lipsa moderata=> la copii se constata doar 5-6%Hb Baart,s.
d) Talasemie minima- aceasta forma nu este insotita de anemie.

Atât Hb Bart cât şi HbH posedă o afinitate foarte mare faţă de oxigen ceea ce face
ineficientă livrarea oxigenului către ţesuturi=>hipoxie.
HbH usor se oxideaza si are un ciclu scurt de viata, odata cu imbatranirea eritrocitelor
usor se supun procesului de precipitare=> scade plasticitatea membrane eritrocitare cu
sechestrarea acestora in splina=> splenomegalie.

B- Talasemia – tulburarea sintezei lanturilor beta din Hb A.

Patogenia: Tulburarea majoră în β-Talasemie este constituită din blocarea sintezei lanţurilor β
cu formarea în exces a lanţurilor α care precipită ca incluziuni intraeritrocitare. Aceste incluziuni
se depistează în nucleul şi citoplasma eritrocariocitelor şi în reticulocite. Ca rezultat are loc
distrugerea eritrocariocitelor în măduva oaselor fără a atinge stadiul de reticulocit. Din această
cauză se creează o disociere dintre procentul înalt al eritrocariocitelor şi nivelul relativ jos al
reticulocitelor. Aşadar, eritropoieza devine ineficientă, fiind unul din mecanismele de anemizare.
(eritropoieza inefectiva)

În al doile rând incluziunile eritrocitare provoacă modificări la nivelul membranei

eritrocitare- în rezultat aceste celule sunt fagocitate în sistemul reticuloendotelial.
(hiperhemoliza)

Raportul normal al lanturilor alfa(beta+gama+delta)=1. In b-talasemie raportul e 2:1sau

3:1. Creste nr de lanturi gama si HbF cu o distributie neuniforma in eritrocite. HbF are o
afinitate mare fata de O2=> greu cedeaza O2 tesuturilor=> hipoxie=>sporeste si mai
mult eritropoietina..
 Excesul de lanturi alfa=> precipitarea Fe din lanturile alfa si tulburarea utilizarii fierului=>
in eritrocit se depune in forma de hemosiderina=> creste Fe in plasma=>hemosideroza
organelor interne=>tulburarea functie acestora.

Hiperhemoliza in splina=> splenomegalie=> in sange apar eritrocite semn de tras in

tinta(o cantitate de Hb este sintuata in centru si alta la periferie) si ramasite de eritrocite

Sangele periferic: Anemie hipocromă; reticulocitoză

-Morfologia eritrocitelor (eritrocite “de tras în ţintă”
-Anizo- şi poikilocitoză (anulocite, codocite, hematii în lacrimă)
-Leucocitoză cu devierea formulei leucocitare spre stânga
-Concentraţia HbF- crescută
-Semne de hemoliză- hiperbilirubinemie indirectă, urobilinurie.

Enzimopatii: Lipsa sau defecte de structura a enzimelor eritrocitare.

Pentru metabolismul hematiilor este necesar 2 componente:

a) Formarea compusilor macroergici(ATP) - produsa prin glicoliza la care paricipa

diverse enzime precum piruvatkinaza, hexokinaza, triozofosfatizomeraza.
b) Mentinerea activitatii antioxidative - pentru asigurarea potentialului reductor este
necesar de cantitatea normala a glutationului redus ce se formeaza in suntul
hexozomonofosfat. Participa urmatoarele enzime: glucozo-6-fosfat-dihidrogenaza,
glutationreductaza, glutationsintetaza.

Enzimopatii cu deficit de ATP- deficitul de piruvatkinaza, AR. In lipsa ATP=> tulburarea

transportului ionilor transmembranar=> dezechilibru ionic intra s extracelular=> fluxul marit de
ioni in hematii=> hiperhidratarea celulara=> se formeaza sferocite=>si ca consecinta la liza
acestora apare sindromul hemolitic insotit de icter si splenomegalie(din cauza ca au forma
sferica ele sunt retinute in splina si ficat pt liza si se formeaza staza care duce la icter si
splenomegalie)
Deficitul ereditar în glucozo-6-fosfatdehidrogenază

deficit de
Dereglarea
glucozo-6-fosfatdehidrogenază)
transformării glucozo-6-fosfatului
cu substanţeînce
6-fosfogluconat
posedă acţiune oxidantă (de exemplu, peroxizii acţiunea oxidativă a unor medicamente - kininei, acidului
antimalarice, folosirea în hrană a Vicium favum conduce la:

a procesului de reducere a NADP în NADPH2 cu diminuarea formării glutationului redus

Oxidarea glutationului redus cu formarea de complexe disulfide între glutation şi hemoglobină

timularea oxidării peroxidice a hemoglobinei şi lipidelor membranare eritrocitare

Denaturarea oxidativă a hemo-globinei şi methemoglobinei cu precipetarea şi formarea în eri-trocite a corpilor Heinz

rea permeabilităţii
anei, fluxului crescut de ioni în hematii, micşorarea rezistenţei osmotice a eritrocitelor

Plasticitate redusă a hematiilor

Sechestrarea şi hemoliza intracelulară

Fig.31.5. Patogenia hemolizei în deficitul ereditar al glucozo-6-fosfatdehidrogenazei

Dereglările eritrodierezei. Anemiile hemolitice dobândite. Hemoliza

intravasculară şi intracelulară. Cauzele. Patogenia. Modificările
metabolismului pigmenţilor biliari.
Anemiile hemolitice dobandite pot fi mecanice, chimice si imune.

Anemie hemolitica mecanica: Se caracterizeaza prin prezenta in sange a fragmentelor de eritrocite.

Pot fi supuse la traume in interiorul vaselor ca ex in hemoglobinuria de mars, distrugerea hematiilor
apare in urma stazei si a comprimarii violente a vaselor prin contractiile musculare.
La fel prin efect mecanic este si hemoliza in anemie hemolita trombotica microangiopatica=> endoteliul
hematiilor se schimba si devine rugos=> are loc micsorarea suprafetei eritrocitare, dar este mentinut
volumul hematiei=> creste sfericitatea celulei=> sechestrarea splenica a hematiilor=> hemoliza
intracelulara.

Factori chimici si medicamentosi: Sunt determinate de acţiunea unor substanţe sintetice şi a unor
medicamente, precum şi a unor substanţe toxice naturale (toxine hemolitice microbiene, substanţe
vegetale, veninuri de şerpi) asupra membranei eritrocitare sau asupra metabolismului eritrocitar.

Membrana eritrocitară este afectată prin acţiunea substanţelor toxice asupra lipoproteinelor din
componenţa sa:

• Fixare de grupările lipidice (benzen, toluen, cloroform, tetraclorură de carbon);

• Legarea colesterolului (unii detergenţi cationici);

• Transformarea lecitinei în lizolecitină (unele veninuri de şerpi).

• Derivatii anilinici- oxidarea hemoglobinei in methemoglobina

• Drogurile oxidante=> epuizarea mecanismelor de mentinere a hemoglobinei in starea redusa=>

rofmarea methemoglobinei si corpii Heinz.

• Plumbul – inhiba sinteza hemoglobinei.

Factori infectiosi: In malarie este o hemoliza mixta. Liza intravasculara este produsa de catre paraziti
care distrug membrana celulara . Hemoliza intracelulara se petrece in splina cand sunt supusi hemolizei
eritrocitele ce contin paraziti. La fel pot fi extrasi parazitii din eritrocit si deformand membrana sau
forma eritrocitului acesta trece mai departe in patul vascular insa cand ajunge din nou in splina este
supus hemolizei. Stafilococii, leishmaniile, clostridiumul welchii sunt factori infectiosi care eibereaza o
toxina se cupleaza cu lipidele din membrana si formeaza lizolecitine cu actiune hemolitica.
Anemii hemolitice imune- pe membrane hematiilor sunt atigene asupra carora actioneaza anticorpii.
Sunt 2 tipuri: izoimune si autoimmune.

Anemie hemolitica izoimuna- se intilneste in perfuzarea eritrocitelor incompatibile , fiind hemolizate de

anticorpii recipientului contra antigenelor de pe suprafata eritrocitului. O astfel de anemie se intilneste
la nou nascut ce apare din cauza incompatibilitatii antigenelor eritrocitare la mama si fat.

Etiologie: Anticorpii antieritrocitari . Sunt 4 grupe de anticorpi anti-Rh:

a) anticorpi completi-IgM-aglutineaza eritrocitele in ser fiziologic
b)anticorpi incompleti – IgG-aglutineaza eritrocitele in sol. macromoleculare
c) Anticorpi incompleti evidentiati cu testul Coombs
d) anticorpi evidentiati prin prepararea eritrocitelor cu papaina.
Patogenia: Daca anticorpii antieritrocitare sunt de scurta durata distrugerea eritrocitelor este efectuata
de sistemul complementfragmentare, fagocitarea si hemoliza intracelulara in splina.
Daca anticorpii antieritrocitari sunt de lunga durata => schimbari severe in permiabilitatea
membrane=>modificarea metabolismului=> inhiba glucozo-6-fosfatdehidrogenaza si piruvatkinaza=>
scade ATP, pH=> acumulare acid pyruvic si lactic=>creste osmolaritatea=> tumefierea si liza
intravasculara a eritrocitului. Se instaleaza forma clinica edematioasa a bolii hemolitice a nou nascutului,
cu hiperhemoliza intravasculara, hemoglobinemie si hemosideroza in celulele epiteliale ale ficatului si
rinichilor. In sange se acumuleaza mari cantitati de bilirubina neconjugata.

Anemie hemolitica autoimuna – elementele figurate sunt distruse de catre anticorpi sau limfocite
sensibilizate, in urma interactiunii cu antigenele proprii neschimbate ale organismului.

Este de 3 tipuri:

a) Anemii autoimmune dobandite cu aglutinine incomplete la cald – sunt mediate de anticorpii

clasei Ig G, mai rar IgM si Ig A. Actioneaza asupra membrane eritrocitare si tulbura pasajul
ionilor, creste fluxul de ioni de Na intracellular si K extracellular=> schimba forma hematiilor=>
sunt retinute in splina=> hemoliza intracelulara.
b) Anemii autoimmune dobandite cu hemolizine la cald – Hemolizinele sunt IgG ce reactioneaza cu
antigenele la tem de 37grade, produce hemoliza eritrocitelor proprii si a recipientului. Are loc
hemoliza intravasculara a hematiilor si provoaca hemoglobinemie, hemoglobinurie,
hiperbilirubinemie si hemosideriurie. Se intilneste in boli autoimmune(lupus eritematos
diseminat), diferite forme de cancer.
c) Anemii autoimmune dobandite cu aglutinine complete la rece: sunt doua tipuri:
Boala cu aglutinine la rece – autoanticorpi IgM, actioneaza la temp. 32 grade. Fixeaza si
activeaza complementul pe suprafata eritrocitului, provoaca hemoliza intracelulara.
Hemoglobinuria paroxistica a frigore-autoanticorpi din cl Ig G- se ataseaza pe eritrocit la temp
joase impreuna cu complementul provoaca hemoliza intravasculara.

Dereglările diferenţierii seriei leucopoietice. Leucozele. Noţiune.

Patogenia. Legitătile progresiei tumorale a hemoblastozelor.
Hemoblastozele sunt tumorile ce apar din celulele hematopoietice. La baza lor sta tulburarea maturizarii
leucocitelor provocata de blocarea diferentierii acestora. Tulburarea maturizarii este provocata de
actiunea factorilor cancerigeni= > dereglari severe in procesul de multiplicare si diferentiere a celulelor
hematopoietice=> inmultire nelimitatat a ceulelor atipice cu capacitate redusa de maturizare.
Se pot dezvolta leucemii din maduva rosie sau limfoame din tesutul limfoid.
Leucemii:
a)Leucozele acute- se dezvolta din celulele blaste ale maduvii osase(limfoblastica, mieloblastica,
monoblastica)
b)Leucoze cornice- se dezvolta din celulele pluripotente( granulocita,a limfocitara, eritrocitara).
Limfoame – hemoblastoze care se dezvoltă din celulele hematopoietice extramedulare (limfocite
mature):
a. Maladia Hodgkin
b. Limfoamele non-Hodgkin

Leucozele-tumori generalizata a sistemului hematopoietic ce semanifesta prin:

-proliferare abudenta a tesutului hematopoietic
-diferentiere slaba
- maturizarea celulelor hematopoietice(analazie)
-invadarea organelor nehematopoietice cu cellule tumorale(metaplazie).

Etiologie:
-Radiatia ionizanta – actiune lezanta specifica asupra cromozomilor din celulele tumorale.
- Factorii chimici- substante cancerigene(metilcolantrenul, dimetilbenzantracenul) .
- Virus oncogen – poate provoca mutatie la nivelul ADN.

-Eriditar – mai ales la persoanele ce au mutatii cromozomiale, sau boli immune eriditare.

Patogenia: Sunt implicate 3 procese patologice:

A. Atipismul tumoral
B. Originea clonala in producerea leucozelor
C. Progresia tumorala a leucozelor.

A. Atimpismul tumoral – este modificare genetica normal a celulei in una patologica sub actiunea
factorilor cancerigeni. In leucoze celulele hematopoietice sunt inlocuite cu leucozice.
Atipismul tumoral include: atipism de crestere, structural, biochimic, functional…
Atipismul de crestere – In maduva osoasa are loc o incetinire patologica a celulelor
hematopoietice din cauza cresterii difuze a nr de cellule blaste leucozice atipice. Se deosebesc
printr-o proliferare inaltaa cu blocare proceului de maturizare. In maduva osoasa se observa
celulele leucemice blastice peste 20%.
In sangele periferic:
1. Invadarea sangelui cu cellule blaste(tinere). Este sportia diabaza(eliminarea celulelor din
maduva osoasa.) din cauza permeabilitatii crescute a barierei histohematice.
In functie de nr de leucocite si nr de cellule blaste in sange se determina:
- leucoza leucemica – nr de leucocite peste 100.000mm^3(norma6000-8000mm^3), cu un nr frt
mare de cellule blaste.
-leucoza subleucemica – nr de leucocite pana la 80.000mm^3, cu un nr mare de cellule blaste.
-leucoza leucocitopenica – nr de leucocite mai jos de 5000mm^3, prezenta celulelor blaste
-leucoza aleucemica- nr normal de leucocite in sangele periferic, in schimb in maduva osoasa nr
de leucocite atipice si cellule blaste este crescut.
2.Aparitia”Hiatus leucemicus”- este in leucoza mieloblasta acuta, cu prezenta in sange a
celulelor blaste si a celor mature dar cu lipsa promielocitilor si mielocitilor, aceasta semnifica
tulburarea diferentierii celulelor leucozice cu blocarea maturatiei acestora.
 3.Aparitia asociatii eozino-bazofile- apare in leucoza mieloida cronica cu cresterea nr de
leucocite eozinofile si bazofile ce semnifica maturizarea si diferentierea celulelor atipice blaste
ale seriei mieloide in directia eozinofilelor si bazofilelor.
4. Aparitia amprentelor Botkin-Gumprecht – pete din ramasita nucleara de cromatina, apare in
leucoza cronica din cauza labilitatii membranei nucleare a celulelor limfoblaste la factori
mecanici.
5. Aparitia granulatiei si corpusculii Auer- in leucoza acuta mieloblasta.
Atipismul structural – schimbari in forma celulei, marimea si ei si a nucleului(atipism cellular),
schimbari numarului de cellule leucozice si alte cellule hematopoietice existente in leucoza
respective(atipism tisular).
Atipism biochimic - dereglarea sintezei unor enzyme=> perturbarea proceselor metabolice la
care participa aceste enzyme.In leucoze este prezenta disproteinemia- se modifica raportul
dintre albumine si globuline cu supraproducere de imunoglobuline. Astfel aceste schimbari pot
modifica informatia genetica in limfocite atipice cu mutatia in genele responsabile de sinteza de
proteine=> tulburari ale metabolismului.
Atipismul functional - disfunctie a celulelor leucozice ce se manifesta prin:
-diminuarea activitatii fagocitare
-degradarea mecanismelor de realizare a imunitatii umorale si celulare=>imunodificienta.
Disfunctia celulelor leucozice apare din cauza imaturatiei a leucocitelor si atipismul diferentierii
blastomatoase cauzat enzimopatiilor si membranopatiilor.
In leucoze poate aparea inflamatie din cauza suprimarii imunitatii, sintezei anticorpilor.
Febra din cauza de eliberarea pirogenului secundar interleukinei-1 din cauza infectiilor
indelungate.
Sindrom hemoragic- este cauzat de trombocitopenie, uneori apare in urma metastazarii
intramurale=>vasele devin poroase ce genereaza sangerari.
Anemia si trombocitopenia din cauza suprimarii hematopoiezei normale.
B. Originea clonala in producerea leucozelor – este caracterizata de prezenta de clone ce provin
dintr-o celula mutant cu caractere specific ale acesteia. Din cauza ca provin din celula stem usor
trec in sangele periferic cu potential crescut de clonare in alte sisteme. Important este ca
hematopoieza este normal si maturatia la fel, cauza este aparitia unei cellule mutante care si
este clona leucozica.
C. Progresia tumorala – apare din cauza variabilitatea sportita cromozomiala a celulelor
leucozice=>aparitia clonelor mutante in clona tumorala primara=>variabilitatea capacitatilor
tumorii.
Hemoblastozele parcurg in 2 faze:
a)monoclonala-forma benigna
b)policlonala- forma maligna.
Legitati ale progresiei tumorale:
1) Transformarea leucozei monoclonale in cea policlonala
2) Transformarea leucozeu aleucemice in cea leucemica
3) Metastazarea celulelor leucozice in organelle extrahematopoietice si extramedulare.
4)Metastazarea hematoblasozelor extramedulare in maduva osoasa.
5) Suprimarea hematopoiezei normale=>anemie, trombocitopenie, leucocitopenie.
6)Inlocuirea celulelor diferintiate cu cele blaste=> transformarea leucozei aleucemica in
leucemica.
7) Scade specificitatea citotchimica a celulelor blaste=> nu pot fi indentificate prin reactii
citochimice.
8)Shimba forma nucleelor- rotunda in neregulata cu suprafata mare.
9) Metastazarea extramedulara a hemoblastozelor=> apare o noua clona de cellule leucozice.
10) Trecerea formei monoclonale in cea policlonala face leucoza rezistenta la tratament
cytostatic.
Clasificarea leucozelor: Acute si cornice.
Se difera prin gradul de tulburare a procesului de diferentiere.

Leucozele acutue sunt frt severe si se subclasifica in: leucoze acute mieloblaste, limfoblaste,
promielocitara, monoblasta, eritromieloblasta, nediferentiate morphologic si citochimic.
Leucoza acuta mieloblasta: este cea mai frecventa forma. Se caracterizeaza prin procesul de
diferentiere este tulburat la nivelul celulelor mieloblaste=> dezechilibru intre maturizarea
nucleului si organitele citoplasmatice. In sangele periferic sunt cellule blaste 80-90%, sunt cellule
tinere si cellule mature insa lipsesc celulele intermediare(promielociti, mielociti, metamielociti)
In maduva osoasa celulele hematopoietice sunt scazute insa sunt prezente nr mare de cellule
leucozice.
Leucoza acuta limfoblasta: Proliferare necontrolata a celulelor progenitoare si celor precursoare
ale seriei limfoide=> limfadenopatie, osalgie, marerea nodulilor limfatici si splinei. In sange se
depesta o anemie normocroma, creste viteza de sedimentare a eritrocitelor.
Leucoza acuta promielocita – in maduva osoasa sunt cellule blaste atipice si frt multi
promielociti si mielociti atipici. Contin un nr mare de lizozomi.
Leucoza acuta monoblasta – Se intalneste rar, se aseamana cu cea mieloblasta. In sange
granulocyte tinere.
Leucoza acuta eritromieloblasta – hiperplazia seriei eritriode, fara semen de hemoliza.Celulele
blaste provin din cellule prodecesoare mielopoiezei. In sangele periferic anemie normo-sau
hipercroma, fara reticulocitoza. In sange este leucocitopenie si trimbocitopenie.

Leucoze cronice - celulele sunt differentiate din toate etapele de maturatie , insa cu o intarziere
a acesteia. Sunt cateva tipuri:
Leucoza cronica mieloida – afecteaza toate seriile maduvei osoase. In maduva osoasa are loc
infiltratia difuza a tesutului gras cu elemente mieloide=>focare de necroza in splina, noduli
limfatici=>atrofia tesutului limfatic. In sangele periferic leucocitoza neutrofila pronuntata(10000,
50000, 100000mm^3). Manifestari: Febra inalta istovitoare, starea casectica, progresiva, dureri
in oase, starea anemica pronuntata, slabiciune.
Leucoza cronica limfoida – proliferarea neoplazica a limfocitelor B=> pierde capacitatea de a se
diferentia in celulele plasmatice=> reprima functia de sinteza a imunoglobulinelor. Sunt atipice
functional, apartinand unei singure clone, de aceasta intra in conflict cu limfocitele normale ce
duce la scaderea numarului de limfocite normale. Infiltratia acestor cellule in maduva osasa
duce la insuficienta medulara=> anemie, granulocitopenie, trombocitopenie. In caz de
proliferare masiva cu secretia imunoglobulinelor M patologice duce la infiltrarea masiva a
acestora in maduva osasa, splina, ggl limfatci=> macroglobulinemia primara Waldenstrom=>
sindrom vascos=> incetinirea torentului sanguine=> staze in microcirculatie =>sindrom
hemoragic.
Leucoza cronica monocitara – Nr marit in sange si in maduva osoasa a celulelor monocitare. Se
constata si eritrocariocite si promonocite solitare.
Leucoza cronica eritromieloida – hiperplazia maduvei rosii a oaselor. In sangele periferic
prezenta eritrocariocitelor uneori si a promielocitilor, mielocitilor, eritroblastilor si
mieloblastilor. Anemie normocroma cu reticulocite in sangele periferic.
 Leucoza cronica megacariocitara – predomina seria megacariocitara. In sangele periferic
hipertrombocitoza, bazofilie si trombocite deformate.
Leucoze cronice mieloide neidentificate - hiperplazie mieloida polimorfocelulara in maduva
osoasa si o bazofilie cu un mechanism necunoscut.

Leucocitoza neutrofilă, eozinofilă, bazofilă. Cauzele. Mecanismele.

Caracteristica leucogramelor. Importanţa biologică şi diagnostică.
Leucocitoza- creste nr de leucocite intr-o unitate volumetrica de sange peste valorile maxima
normala(9000mm^3). Apare din cauza factorilor chimici, fizici, patologice.
Leucocitoza fiziologica are loc la nou nascuti, gravide, dupa efort fizic mare.

Leucocitoza patologica poate fi in infectii(meningita, scarlatine), inflamatie, toxica exogena(intoxicatii cu

benzol, anilina), toxica endogena(uremie, coma diabetica), posthemoragica.

Patogenia:
- Leucocitoza prin intensificarea leucocitopoiezei, apare din 2 cauze, sau are loc activarea
granulopoietinei tisulare si factorilor inductori ce cresc eliberarea leucocitelor, sau lipsa factorilor care ar
bloca mitozele la nivelul mielocitilor. Aceasta este numita leucocitoza regeneratorie sau absoluta.
- Leucocitoza prin activarea blastomatoasa este declansata de factorii cancerigeni ce provoaca o
leucocitoza cu sinteza crescuta a leucocitelor ce se multiplica normal dar tot odata si a celor blaste cu
iesire lor din maduva osoasa in sangele periferic.
-Leucocitoza prin redistribuire – leucopieza ramane normala si nr de leucocite tinere la fel. Creste nr de
leucocite local in caz de un soc traumatic sau anafilactic.
- Leucocitoza prin hemoconcentratie – in deshidratarea organismului, in caaz de diaree, polurie.
In dependenta care leucocite cresc se desting:
a) Leucocitozele nutrofile- creste nr de neutrofile peste norma 6000-6500, hemograma fiind pestte 65%
din nr total de leucocite(norma 60-62%). Apare in intoxicatii de origine endogena, procese inflamatorii
acute, hipoxie, pneumonie, scarlatine, difterie. Patogenia: sunt
Diversi factori provoaca intensificarea sintezei leucopoietinelor=>hiperplazia reactiva a celulelor seriei
granulocitare cu accelerarea proceselor de diferentiere si maturizare a celulelor granulocitare=> iesirea
mai cu seama a granulocitelor neutrofile din depozitele osteomedulare. Proliferarea intensa duce la
cresterea numarului de metamielociti si neutrofile nesegmentate in sangele periferic.
Cresterea numarului de neutrofile intermediare imature(mielociti, metamielociti, neutrofile
nesegmentate) se constata o deviere nucleare spre stanga, iar nr crescut de celule segmentate si
polisegmentate cu deviere spre dreapta.
Leucocitoza neutrofila cu deviere nucleara spre stanga moderata tip hiporegenerativ-neutrofilie
moderata - 9000-10000leucocite/mm^3(norma4200). Neutrofilele nesegmentate peste 5-6%(norma4%).
In inflamatie.

Leucocitoza neutrofila cu devierea nucleara spre stanga pronunta tip regenerativ – nr de neutrofilie
pronuntata 13000-15000 leucocite/mm^3, neutrofilele nesegmentate peste 6-8%, metamilocitii peste
2-4%(norma 1%). In procese purulente.

Leucocitoza neutrofila cu deviere nucleara spre stanga foarte pronuntata tip hiperregenerativ - Nr
total de leucocite marit – 30000-40000 leucocite/mm^3.
-Neutrofile nesegmentate peste 6-8%
-Metamielociti 2-4%
-Mielociti 2%.
In frotiu se vede granulatia toxica a citoplasmei neutrofilelor- reactia leucemoida a randului mieloid.
Aceasta se caracterizeaza prin cresterea nr total de leucocite dar totodata si a nr de promielociti si
mielociti, se aseamana cu mecanismul din leucoza insa deosebirea este ca dispar din sange odata cu
inlaturarea factorului etiologic.

Etiologie: Apare la actiunea virusurilor, microorganismelor, substantele biologic active din reactiile
inflamatorii. Apar in boli infectioase si parazitare, septicemii, reumatism, intoxicatii severe.

Patogenie: Se caracterizeaza prin aparitia unui focar de hiperplazie in tesutul leucopoietic cu stimularea
leucocitopoiezei fie prin stimularea leucopoietinei sau prin nivelul scazut de factori inhibitori ai
proliferarii.
Destingem cateva reactii leucemoide:
1. Reactie leucemoida in randul granulocita, se intilneste in septicemii, tuberculoza, pneumonie, difterie.
2. Reactie leucemoida tip eozinofil- se gaseste in boli alergice, ascaridoza, psoriaza, boli imune si
autoimune, atunci cand in sangele periferic este cantitate mai mare de histamina ce duce la o
amplificarea a eozinofilopoiezei.
3. Reactie leucemoida tip monocitar, in boli cronice: tuberculoza, sifilis, pielonefrita.
4. Reactia leucemoida tip limfocitar- in mononucleoza infectioasa, hepatita cronica agresiva.
Este important ca aceste reactii dispar odata cu tratarea bolii respective.

Leucocitoza neutrofila cu devierea nucleara spre stanga tip regenerativ –degenerativ. Se

caracterizeaza prin nr total de leucocite marit, nr de neutrofile mature –micsorat. Semne de degenerare
sunt: vacuolizarea citoplasmei, granulatia toxica, picnoza nucleelor.
Semne regenerative sunt prezenta mielocitelor, metamielocitilor si neutrofile nesegmentate.

Leucocitoza neutrofila cu devierea nucleara spre dreapta tip degenerativ- lipsa sau nr mic de neutrofile
tinere si pretenta neutrofilelor gigante. In neutrofile este vacuolizarea citoplasemie si hipersegmentarea
nucleelor=> denota suprimarea activitatii maduvei osoase.

Leucocitoza eozinofila- creste nr de eozinofile peste 700 eozinofile/mm^3. In norma 280mm^3. Aceasta
este o reactie la patrunderea proteinelor heterogene, limitand leziunele de complexele imune. De
exemplu histaminaza inhiba histamina. Factorii cei mai activi chimiotaxici pentru eozinofil sunt complexe
anticorp-antigen. Astfel eozinofilia denota o hiperactivitate alergica ce se intalneste in atsm bronsic,
dermatoze, boli alergice. Sunt stimulate de stimulare chimiotactica produsa de C6 C5 C7 si a IgG1

Leucoza mieloida cronica, la antibiotice, sulfanilamide,

infarc miocardic(perioada recovalescanta)
colagenoze
insuficienta suprarenalelor endocrineeeee

Leucocitoza bazofila creste nr de bazofile peste 150mm^3(norma 70mm^3). Denota nivelul crescut al
IgE. Se intilneste in leucoza mieloida cronica, policitemie, diabet zaharat, hepatita acuta. Nivelul scazut
se depisteaza in stres, hipertiroidite, administrare de corticosteroizi.
Limfocitoza. Tipurile. Cauzele. Caracteristica leucogramelor. Importanţa
biologică şi diagnostică.
Limfocitoza – creste nr de limfocite peste norma-3200mm^3(norma 1750). Limfocitoza poate fi absoluta
si relative. Limfocitoza absoluta este de 2 tipuri.
Limfocitoza absoluta primara - se intilneste in leziunele neoplastice ale seriei limfoide sip e langa
cresterea nr de limfocite se depisteaza si atipismul cellular. Se intilneste in leucoza limfoida cronica,
limfoamele nonHodgkin si Hodgkin.
Limfocitoza absoluta secundara – se intalneste in infectii in care limfocitoza se asociaza cu
monocitoza(tusea convulsive, mononucleoza infectioasa). Limfocitoza reactiva moderata se intilneste si
in parotid epidemica, varicella, rubeola, tuberculoza, bruceloza si in tulburari de metabolism(rahitism ,
hipertiroidie).
-Limfocitoza relative sau falasa – este atunci cand leucocitele sunt in norma insa limfocitele cresc pe
seama micsorarii altor leucocite. Nr absolut de limfocite nu depaseste 3000mm^3. Se intilneste in boli
virotice, febra tifoida cu suprimarea granulocitopoiezei.

Reacţia leucemoidă a rândului mieloid. Caracteristica leucogramei.

Caracteristica comparativă cu leucoza mieloidă.
Leucocitoza neutrofila cu deviere nucleara spre stanga foarte pronuntata tip hiperregenerativ - Nr
total de leucocite marit – 30000-40000 leucocite/mm^3.
-Neutrofile nesegmentate peste 6-8%
-Metamielociti 2-4%
-Mielociti 2%.
In frotiu se vede granulatia toxica a citoplasmei neutrofilelor- reactia leucemoida a randului mieloid.
Aceasta se caracterizeaza prin cresterea nr total de leucocite dar totodata si a nr de promielociti si
mielociti, se aseamana cu mecanismul din leucoza insa deosebirea este ca dispar din sange odata cu
inlaturarea factorului etiologic. (carte)
Reacţie leucemoidă: creşterea masivă a leucocitelor la valori  până la 50 000/mm³,tablou hematologic
ce sugerează leucemia, dar nu este leucemie. Este  un fenomen reversibil, o  reacţie de apărare a
organismului, stimularea măduvei osoase fiind realizată de tixine bacteriene, virusuri, toxine  chimice.
(prelegere)

Etiologie: Apare la actiunea virusurilor, microorganismelor, substantele biologic active din reactiile
inflamatorii. Apar in boli infectioase si parazitare, septicemii, reumatism, intoxicatii severe.

Patogenie: Se caracterizeaza prin aparitia unui focar de hiperplazie in tesutul leucopoietic cu stimularea
leucocitopoiezei fie prin stimularea leucopoietinei sau prin nivelul scazut de factori inhibitori ai
proliferarii.
Destingem cateva reactii leucemoide:
1. Reactie leucemoida in randul granulocita, se intilneste in septicemii, tuberculoza, pneumonie, difterie.
2. Reactie leucemoida tip eozinofil- se gaseste in boli alergice, ascaridoza, psoriaza, boli imune si
autoimune, atunci cand in sangele periferic este cantitate mai mare de histamina ce duce la o
amplificarea a eozinofilopoiezei.
3. Reactie leucemoida tip monocitar, in boli cronice: tuberculoza, sifilis, pielonefrita.
4. Reactia leucemoida tip limfocitar- in mononucleoza infectioasa, hepatita cronica agresiva.
Este important ca aceste reactii dispar odata cu tratarea bolii respective.
Agranulocitoza. Cauzele. Mecanismele. Consecinţele.
Agranulocitoza – numarul micsorat sau lipsa leucocitelor granulate, indeosebi a neutrofilelor in sangele
periferic. Poate fi :
- Primara : in anemia aplastica(suprimarea pronuntata a hematopoiezei)
- Secundara : actiunea mielotoxica a unor preparate medicamentoase-citostaticele si antibioticele=>
suprima proliferarea in seria granulocitara=> granulocitopenii grave, uneori trombocitopenie si anemie.
- Agrunulacitoza poate aparea si in urma unor mecanisme imune cu formarea de anticorpi
antileucocitari. Unele medicamente formeaza complexe antigen-anticorp pe membrana.
Manifestari :
Poate fi asimptomatică, dar poate prezenta și simptome clinice precum febră, frisoane, gât uscat.
În cazul infecțiilor precum pneumonie, infecții urinare sau septicemie, progresează rapid.
Gravitatea efectelor imunosupresive este dată de iminența decesului prin șoc toxic infecțios în
cazul agranulocitozei netratate sau a acelei instalate subit prin mecanism imunologic.

Limfocitopenia. Cauzele. Mecanismele. Consecinţele.

Limfocitopenia este un numă r total de limfocite <1000 / μL (norma 1750mm^3)
Complicațiile pot include dezvoltarea infecțiilor oportuniste și un risc crescut de
neoplasme maligne și boli autoimune.
Limfocitopeniile :
lipsa limfocitelor B – imunodeficienţă umorală;
lipsa limfocitelor T – imunodeficienţă celulară;
lipsa ambelor forme – imunodeficienţă mixtă
Poate fi limfocitopenie mostenita sau dobandita.
Cele mai frecvente cauze in   limfocitopenia dobandita sunt
 Malnutriție proteică-energetică
 SIDA și alte infecții virale
 Aportul inadecvat de proteine și calorii din dietă este cea mai frecventă cauză a
limfocitopeniei la nivel mondial.
 SIDA este cea mai frecventă boală infecțioasă care cauzează limfocitopenie, care rezultă
din distrugerea celulelor T CD4 + infectate cu HIV. Limfocitopenia poate reflecta, de
asemenea, producția afectată de limfocite din cauza distrugerii timusului sau a structurii
ganglionilor limfatici
 Limfocitopenia iatrogenă se dezvoltă odată cu chimioterapia citotoxică sau administrarea
de globulină anti-limfocitară.Tratamentul pe termen lung al psoriazisului cu radiații psoralen
și UVA poate distruge celulele T. De asemenea, distrugerea limfocitelor poate fi cauzată de
terapia pe termen lung cu glucocorticoizi.
 Limfopenia poate apărea cu limfoame , boli autoimune, cum ar fi lupusul eritematos
sistemic , artrita reumatoidă sau miastenia gravis și enteropatia proteinacee cauzată de boli
gastro-intestinale sau pericardită constrictivă.
Limfoamele Hodgkin – proliferare granulomatoasa cu prezenta celulelor Schternberg in ganglionii
limfatici. La baza acestei maladii sta disfunctia limfocitelor T, aparuta ca o reactie autoimuna la
stimularea oncogena.
Manifestarea de baza este marirea in volum a ganglionilor limfatici cervicali. Mai apoi a celor de pe o
parte a diafragmei, apoi pe ambele parti ale diafragmei, apoi raspandirea metastazelor in organe.
 Limfocitopenie eriditara
-Tulburările ereditare ale imunodeficienței pot avea o anomalie cantitativă sau calitativă a celulelor
stem=>limfopoieză ineficientă.
Mutațiile genelor care sunt critice pentru dezvoltarea limfocitelor T pot duce la imunodeficiență
combinată severă și limfocitopenie datorită incapacității de a genera limfocite T mature.
În sindromul Wiskott-Aldrich, limfopenia este asociată cu distrugerea prematură a limfocitelor T din
cauza unui defect al citoscheletului.

Insuficienţa cardiacă. Tipurile. Etiologia. Patogenia. Modificările

hemodinamicei.
Insuficienta cardiaca este un sindrom complex care rezulta din afectarea functionala sau
structurala a umplerii ventriculare sau expluzarea sangelui in circulatie. Insuficienta cardiaca
prezinta esecul inimii de a pompa suficient sange pentru a satisface nevoile metabolice ale
organismului.
Tipurile de insuficienta cardiaca :
- Insuficienta cadiaca datorata scaderii contractilitatii cardiace ( numita insuficienta
cadiaca metabolica)
- IC datorita umplerii diastolice a ventriculare ( disfunctie diastolica)
- IC datorita supraincarcarii de lucru a miocardului( insuficienta cardiaca hemodinamica)
Etiologia
a. Factorii cardiaci:
• procese patologice în miocard și consecințele acestora (leziuni mecanice, inflamație,
distrofie, ischemie, infarct, scleroză);
• procese patologice în endocard și consecințele acestora (defecte congenitale, inflamație,
scleroză, tromboză, stenoză valvulară, deformare și insuficiență valvulară);
• procese patologice în pericard și consecințele acestora (pericardită, tamponadă cardiacă,
scleroză);
• procese patologice ale vaselor coronariene (ateroscleroză, stenoză, tulburări de tonus
vascular, tromboză, embolie);
• procese patologice de conducere cardiacă și consecințele acestora (inflamație, distrofie,
ischemie, infarct, scleroză);

b. Factorii extracardiaci:
• procesele patologice ale sistemului nervos central (SNC) (de obicei emoții negative,
supra solicitarea sau epuizare a sistemului nervos);
• procese patologice ale glandelor endocrine (hiper- sau hipo-secreție a glandei tiroide,
glandelor suprarenale);
• procesele patologice ale sistemului sanguin (modificări ale volumului total de sânge,
compoziția sângelui și proprietățile sale reologice);
• procese patologice ale sistemului respirator (inflamație, emfizem, pneumoscleroză)

Patogenia
Insuficienta cardiaca se poate dezvolta primar si secundar. Primar ca urmare a
modificarii directe a miocardului, care se caracterizeaza prin scaderea puterii si vitezei
contractiei cat si relaxarii muschiului cardiac. Secundar, ca urmare a supraincarcarii
functionale a inimii.

Mecanismele patogenetice ale insuficientei cardiace sunt:

1. perturbarea alimentării cu energie a inimii;
2. alterarea membranei cardiomiocite și a sistemelor enzimatice;
3. dezechilibrul hidroelectrolitic al cardiomiocitelor;
4. Tulburarea reglării cardiace neurohormonale.

Perturbarea alimentarii cu energie a inimii

Inima necesită o furnizare continuă de energie (sub formă de ATP) nu numai pentru a-și
îndeplini funcțiile mecanice de pompare, ci și pentru a regla mișcările și gradienții de
concentrație ionice intracelulare și transsarcolemale.

Majoritatea producției de ATP depinde de oxidarea substratului [glucozei și acizilor grași

liberi (FFAs - free fatty acids)]. FFA-urile miocardice sunt derivate din FFA circulante,
care rezultă în principal din lipoliza din țesutul adipos, în timp ce glucoza miocardului
derivă din plasmă, precum și din descompunerea din depozitele sale de glicogen
(glicogenoliză). Aceste două surse principale de acetil coenzimă A în mușchiul cardiac
variază reciproc. Energia miocardică este stocată sub formă de fosfat de creatină (CP),
care este în echilibru cu ATP, sursa imediată de energie.

Tulburările de alimentare cu energie este unul dintre procesele patologice principale, care
apar în cardiomiocite, se dezvoltă ca urmare a:
 o alterarea mecanismelor de resinteză a ATP,
o alterarea mecanismelor de transport ATP la structurile efectoare ale celulelor
inimii,
o utilizarea scăzută a compușilor cu energie mare.

Insuficiența cardiacă se poate dezvolta în timpul scăderii nesemnificativ sau valorilor

normale a nivelului de ATP. Acest lucru se datorează distrugerii sistemului de transport
al energie de la locul producției sale către structurile efectoare, care utilizează energia în
principal pentru miofibrilele și reticulul sarcoplasmic. Transportul de energie către
structurile efectoare este furnizat cu ajutorul fosfocreatinei (PC), prin 2 enzime:
-ATP-ADP translocaza (care realizează transportul de energie ATP din matricea
mitocondrială prin membrana lor interioară),
- fosfocreatina kinază - este localizată pe partea exterioară a membranei mitocondriale
interne (furnizează transportul legăturii macroergice pe creatina cu formarea
fosfocreatinei). Apoi fosfocreatina se duce la citosol. Prezența fosfocreatinei kinazei în
miofibrilele și alte structuri efectoare asigură utilizarea eficientă a fosfocreatinei pentru
menținerea concentrației de ATP necesare. În timpul acțiunii factorilor patogeni, care
dezvoltă insuficiență cardiacă mai întâi scade concentrația de fosfocreatină, apoi scade
concentrația de ATP. Dezvoltarea insuficienței cardiace este însoțită de pierderea masivă
de fosfocreatină kinază de cardiomiocite, ceea ce poate fi observat prin creșterea
concentrației sale în sânge.

Tulburari ale aparatului membrane cardiomiocitelor si ale sistemului enzymatic

Există mai multe mecanisme principale de tulburari membranare și enzimatice în
cardiomiocite.
1. Formarea excesivă a radicalilor liberi urmată de peroxidarea lipidelor a
membranelor și acțiunea lor cardiotoxică.
Factorii principali ai peroxidării lipidelor din miocard sunt:
- crește concentrația factorilor peroxidativi din miocard (produse ale hidrolizei ATP,
catecolaminelor, metaboliților și coenzimelor, metale cu valență variabilă, cum ar fi fierul
mioglobinei);
- scade activitatea sau concentrația sistemelor antioxidante din cardiomiocite, de natură
enzimatică sau non-enzimatică (catalază, glutation peroxidaza, superoxid dismutaza,
tocoferol, compuși de seleniu, acid ascorbic);
 - Excesul de substraturi peroxidative lipidice precum acizii grași saturati, fosfolipidele,
aminoacizii.
2. Activarea excesivă a hidrolazelor cardiomiocitare, care apare ca urmare a:
- Acumularea de ioni H + , care contribuie la eliberarea și activarea hidrolazelor
lizozomale;
- Acumulare de ioni Ca2+ care activează lipazele libere si membranare, fosfolipaze,
proteaze;
- Excesul de catecolamine și acizi grași saturati, produse peroxidative lipidice (FRLP),
care activează fosfolipazele.
3. Acțiunea detergentă a produselor FRLP și a hidrolizei lipidice. Produsele finale ale acestor
reacții sunt incluse în membrane, inducând modificările conformaționale ale acestora și
contribuind la înlocuirea din membrană a proteinelor integrale și periferice, a lipidelor și
formarea canalelor cluster pentru permeabilitatea trans-membrană.
4. Inhibrea proceselor de re-sinteză ale proteinelor și moleculelor lipidice ale membranelor
denaturate și sinteza de novo a acestora.
5. Schimbarea conformațională a moleculelor de proteine și lipoproteine, ca urmare a
deficienței de furnizare a energiei catre cardiomiocite.
6. Hiper-întindere și micro-alterari ale sarcolemmei cardiomiocitelor și membranelor
organitelor cel;ulare, datorită creșterii presiunii oncotice și osmotice intracelulare; care este
determinat de excesul de cationi hidrofili (Na+ ,Ca2+) și de mai multe substanțe organice (lactat,
piruvat, glucoză și altele).

Dezechilibrul hidroelectrolitic al cardiomiocitelor

Diferiți factori, care duc la insuficiență cardiacă, perturbă procesele de alimentare cu energie și
altereaza membrana celulelor cardiace. În consecință, permeabilitatea membranei este modificată
în special pentru diferiți ioni. In special, aceasta se referă la transportul de ioni de sodiu, potasiu,
calciu, magneziu; ionii care asigură realizarea excitației, conjugării electromecanice, contracției
și relaxării miocardului. În caz de insuficiență cardiacă are loc scăderea activității pompei K +
-Na+ATP dependente, ceea ce duce la pierderea ionilor K + prin hialoplasmă și acumularea în
celulele cardiace a ionilor de Na+ . Concentrația crescută de Na+ intracelular induce acumularea
ionilor de Ca2+ în citoplasmă. Acest fenomen este o consecință a perturbării schimbului de ioni
Na+ -Ca2+ .
Acest mecanism asigură schimbul de 2 ioni Na+ , care intră în celulă, cu un ion Ca2+ , care
părăsește celula, și este realizat datorită purtătorului transmembran comun pentru ionii de sodiu
și calciu. Creșterea concentrației intracelulare de sodiu, care concurează cu calciul pentru
purtătorul comun, blochează debitul de Ca2+ , inducând acumularea de ioni Ca2+ în celulă. În
cazul principalelor tipuri de insuficiență cardiacă, concentrația crescută de Ca2 + intracelular este
indusă de următorii factori:
1. permeabilitate sarcolemală crescută, care în condiții normale blochează influxul de Ca2 + în
celulă prin gradient de concentrație;
2. scăderea activității pompei de calciu în reticulul sarcoplasmic (SERCA), care acumulează ioni
Ca2+;
3. scăderea mecanismelor dependente de energie, care asigură eliminarea Ca2+ din sarcolemă.
Acumularea excesivă de ioni Ca2+ în hialoplasmă are câteva consecințe importante:
- Tulburarea relaxării miofibrilelor, manifestată prin creșterea presiunii tele-diastolice și chiar
stop cardiac în timpul sistolei (contractura ireversibilă a miocardului);
- Capturarea ionilor de Ca2+ de mitocondrii este crescută, ceea ce duce la decuplarea fosforilării
oxidative urmată de scăderea concentrației de ATP. Deficitul de ATP activează glicoliza
anaerobă și, în consecință, se acumulează ioni H + și duc la eliminarea Ca2 + din reticulul
sarcoplasmic care împiedică funcția contractilă normală a miocardului.
- Activarea proteazelor și lipazelor Ca2+ dependente, care inrautatesc contractilitatea cardiacă
datorită alterării membranei cardiomiocitelor și a sistemului enzimatic. Acumularea ionilor de
Na+ și Ca2+ duce la suprahidratarea hialoplasmei și a organelelor cardiomiocitelor. În
consecință, se dezvoltă o extindere excesivă a membranei, scăderea furnizării de energie a
celulelor (legată de intumescența mitocondrială, ruperea membranelor lor, perturbarea
suplimentară a utilizării ATP și a mecanismelor de transport), ceea ce agravează alterarea
membranei.
Tulburarile reglarii cardiace neuroumorale
În caz de insuficiență cardiacă, un rol important are influența nervoasă asupra inimii (simpatice
și parasimpatice) în formarea reacțiilor adaptive sau patologice. Insuficiența cardiacă se
caracterizează,de asemenea, prin scăderea concentrației neuromeditorului sistemului nervos
simpatic (noradrenalină) în țesutul cardiac.
Una dintre cele mai importante cauze ale tulburării de sinteză a neuromediatorului este scăderea
activității tirozin hidroxilazei - enzimă, care este responsabilă pentru biosinteza catecolaminelor.

Modificarile hemodinamice : debit cardiac scazut

Insuficienţa circulatorie. Mecanismele compensatorii intra- şi
extracardiace.
Insuficienta circulatorie este o afectiune obisnuita atunci cand sistemul cardiovascular nu
asigura furnizarea normala de sange oxigenat spre organe și țesuturi, si eliminarea deșeurilor
metabolice din aceasta.
Exista cateva forme patogene de insuficienta circulatorie:
1) Din cauza insuficientei cardiace
2) Din cauza socului circulator
3) Din cauza insuficientei diastolice
Mecanismele compensatorii intra si extracardiace
In leziunile cardiace se include mecanismele de compensare orientate spre mentinerea debitului
cardiac si asigurarea optima a țesuturilor cu oxigen.
Mecanismele compensatorii se clasifica in 2 mari grupe:
Mecanisme emergente/imediate:
a)cardiace(centrale):
- Tahicardie
- Mecanism isometric compensator
- Mecanismul compensator izoton sau mecanismul Frank-Starling
b)extracardiace(periferice)
- Redistribuirea debitului cardiac
- Cresterea desaturarii hemoglobinei
- Hiperventilatie pulmonara
Mecanisme pe termen lung( tardive)
a)cardiace (centrale)
hipertrofie miocardice
b)extracardiace(periferice)
cresterea eritropoiezei
retentia de apa si saruri
c)Mecanisme compensatorii neuroumurale, care asigura integrarea mecanismelor cardiace si
extracardiace.

Suprasolicitarea inimii prin rezistenţă. Cauzele. Modificarea

hemodinamicii intracardiace. Caracteristica hiperfuncţiei
homeometrice.
Mecanismul de compensare izometrică sau suprasolicitarea inimii prin rezistenta funcționează în
timpul creșterii rezistenței la debitul cardiac.

Cauze: hipertensiune arteriala, stenozele orificiilor cardiace, stenose aortice, stenozele arterei
pulmonare
Modificarile hemodinamice intracardiace: cresterea presiunii intraventriculare, parietale,
cresterea FCC, creste utilizare de oxigen cu 200%

Caracteristica hiperfunctiei homeometrice.

Hiperfunctia homeometrica resprezinta cresterea fortei contractiilor cardiace, ca rezultat al
cresterii tensiunii parietale, ins afara modificarea lungimii miofibrilelor.
Lungimea fibrelor cardiace musculare în timpul diastolei nu suferă o schimbare atât de
semnificativă în acest caz, dar are loc cresterea presiunii intraventriculare și al efortului contractil
la sfârșitul sistolei. Forța contracțiilor cardiace se mărește nu dintr-o dată, ci treptat cu fiecare
contracție cardiacă următoare, pina ce nu va ajunge la nivelul, necesar pentru susținerea
volumului cardiac. Deși în grad mai mic, în hiperfuncția izometrică, este inclus si mecanismul
Frank - Starling. În caz de hipertensiune arterială, presiunea din aortă în timpul diastolei rămâne
crescută. În consecință, sistola normală a ventriculului stâng nu va expulza un volum de ejecție
normal, ceea ce va creștevolumul sistolic final. Întrucât revenirea venoasă este stabilă, volumul
diastolic final va crește evident cu fiecare sistolă ulterioară. Deci, adaptarea la supraîncărcare
prin rezistență se realizează și pe baza mecanismului Frank-Starling. Însă spre deosebire de
suprasolicitarea prin volum, în acest caz, o întindere mai mare a fibrilelor duce la o contracție
mai puternică.
Din punct de vedere al consumului de energie, aceste mecanisme (izometrice și izotonice) nu
sunt identice. La același volum de lucru, inima consumă mult mai mult oxigen în caz de
hiperfuncție prin rezistență (creșterea postsarcinii), decât în cazul unui volum crescut cu
rezistență normală (presarcina crescută). De exemplu, dacă volumul de lucru a fost dublat din
cauza dublării volumului diastolic final; consumul de oxigen al miocardului va crește cu
aproximativ 25%. Dacă volumul de lucru va crește datorită dublării rezistenței la expulzare,
utilizarea oxigenului va crește cu 200%. Acest lucru este explicat prin faptul că mecanismul de
compensare izometric pentru a depăși rezistența împotriva expulzării are nevoie de o presiune
sistolică mai mare, care poate fi obținută prin creșterea gradului și a vitezei de dezvoltare a
tensiunii miofibrilelor. Deci, contracția izometrică, care este cea mai expansivă energetic,
reprezintă principalul factor care determină consumul crescut de ATP și consumul de oxigen de
către miocard. Astfel, mecanismul compensator izotonic este mai econom decât mecanismul
izometric. Acest lucru explică evoluția clinică favorabilă a bolii cardiace, unde este inclus
mecanismul Frank-Starling, de exemplu, insuficiență în comparație cu stenoza valvulară.

Suprasolicitarea inimii prin volum. Cauzele. Modificarea hemodinamicii

intracardiace. Caracteristica hiperfuncţiei heterometrice.
Atunci cand inima isi creste volumul de ejectie printr-o crestere a volumului telediastolic sau a
presarcinii( cantitatea de sange la sfarsitul diastolei ventriculare) are loc o suprasolicitare cu
volum.

Cauze :hipervolemie, insuficienta valvelor cardiace, policitemia( cresterea numarului de

eritrocite in sange)

Modificari hemodinamice intracardiace: creste volumul de ejectie si debitul cardiac, volumul

telediastolic a scazut, creste presiunea diastolica ventriculara

Caracteristica hiperfunctiei heterometrice sau numit altfel mecanismul compensator izoton

prin mecanismul Frank-Starling:
Odată cu umplerea diastolică crescută, rezulta o întindere crescută a fibrelor miocardice, o
apropiere mai optimă a filamentelor de actină și miozină și o creștere rezultantă a forței
următoarei contracții (dilatație tonogenă). Ca urmare, crește VE și DC. Se știe că, în condiții
fiziologice, VTD (volumul telediastolicl-120-140 ml), iar după expulzare, la sfârșitul sistolei,
volumul ventricular este redus cu 70%, dar volumul de sânge rezidual este de 40-50 ml (VTS).
Când inima se contractă mai puternic, este evacuată o cantitate mult mai mare de sânge, datorită
faptului că VTS a scăzut până la 10 -20 ml, fracția de ejecție crește (FE mai mult de 70%). În
condiții fiziologice VTD poate crește până la 160 - 180 ml. Acestea duc la dublarea volumului de
ejectie, astfel încât se realizează compensarea. Dar acest mecanism compensator este limitat de
lungimea optimă a sarcomerilor (2,2 -2,3 µm). Dacă alungirea lor nu depășește 25% din valoarea
inițială, observăm echilibrul între umplerea diastolică și forțele contractile ale inimii. În cazul în
care sunt depasite aceste limite optime ale sarcomerilor, decuplarea filamentelor de actină și
miozină duc la scaderea forței contractile.

Hipertrofia miocardului. Cauzele. Stadiile procesului de hipertrofie şi

caracteristica lor.
Hipertrofia miocardului constitue unul dintre principalele mecanisme pe termen lung prin care
inima compenseaza o cresterea a volumului de lucru prin cresterea dimensiunii miocitelor.
Hipertrofia miocardului se produce pe seama maririi volumului fibrelor, concomitent cu
cresterea numarului de unitati functionale in fiecare fibra, dar numarul de fibre este accelasi.
Cauzele hipertrofiei miocardului sunt : Hipertrofia cardiacă apare ca răspuns la
suprasolicitarea mușchiului cardiac, pe o perioadă îndelungată, la diferiții stimuli (hormonali,
mecanici, fizici) ce pot îngreuna activitatea acestuia . Hipertrofia apare si in hipertensiunea
arteriale, valvulopatii.
Stadiile procesului de hipertrofie și caracteristica lor.
Exista trei etape de baza in patogeneza moleculara a hipertrofiei cardiace:
1. Etapa de urgenta
2. Etapa de hipertrofiei finalizate și a hiperfuncției relativ stabile
3. Etapa de epuizare treptată și cardioscleroză progresivă

Etapa de urgenta, se dezvolta imediat, concomitent cu volumul de lucru crescut.

În această perioadă intensitatea structurii funcționale miocardice (SFM) crește, din cauza
hiperfuncției fără hipertrofie. Datorită creșterii SFM, formarea de energie este intensificată,
aparatul genetic celular este activat și simultan crește sinteza acizilor nucleici și are loc sinteza
proteinelor. Consumul de oxigen de către unitățile miocardice crește, fosforilarea oxidativă
crește, la fel si resinteza ATP pe calea aerobă. Această creștere a sintezei ATP nu acoperă
necesitățile miocardice în oxigen, deoarece energia este utilizată și pentru a aproviziona
funcționarea crescută și pentru a aproviziona sinteza accelerată de proteine. De asemenea, sunt
activate căi anaerobe de re-sinteză energetică. Glicogenul din cardiomiocite este consumat,
nivelul fosfocreatinei scade, concentrația intracelulară de potasiu scade și sodiul este acumulat în
celulă. Ca urmare a glicolizei anaerobe, lactatul este acumulat în miocard. Consecința directă a
creșterii sintezei de proteine, în decurs de câteva săptămâni, crește masa și funcția inimii, care
este distribuită în mult mai multe zone ale structurilor efectoare, motiv pentru care SFM revine
treptat la nivelul normal. Hipertrofia cardiacă duce la scăderea supraîncărcării funcționale, care
este obținută de fiecare unitate de miocard până la indicii normali. SFM revine la nivelul inițial,
drept urmare, procesele metabolice din miocard devin normale.

Etapa hipertrofiei finalizate și a hiperfuncției relativ stabile.

Această etapă se caracterizează prin încheierea procesului de hipertrofie. Masa miocardica este
crescută peste 100-200%. SFM devine normal. Nu sunt dezvăluite modificările patologice în
metabolismul și structura mușchilor inimii, consumul de oxigen, sinteza de energie, concentrația
compușilor macroergici nu diferă de valorile normale. Indicii hemodinamici sunt normali.
Normalizarea SFM permite inimii hipertrofice să reziste supraîncărcărilor mari și să compenseze
circulația sângelui (de exemplu, în timpul defectelor cardiace compensate). Inima hipertrofică
diferă de cea normală printr-o serie de particularități metabolice, funcționale și structurale, care,
pe de o parte, îi permit să compenseze supraîncărcarea crescută pentru o perioadă lungă de timp,
dar, pe de altă parte, creează condiții pentru unele procese patologice. În evoluția hipertrofiei
cardiace creșterea diferitelor structuri morfo-funcționale sunt perturbate. În cazul dezvoltării
hipertrofiei miocardului, aparatul nervos cardiac este la fel afectat. Se observă că funcționarea
elementelor nervoase intra și extracardiac va crește, dar creșterea terminațiilor nervoase
încetinește pe măsură ce masa miocardului contractil crește. Influențele trofice sunt perturbate,
concentrația de noradrenalină în miocard este scăzută, ceea ce duce la agravarea proprietăților
contractile - mobilizarea rezervelor cardiace este încetinită. Creșterea masei fibrelor musculare
nu este precedată de creșterea adecvată a rețelei capilare coronare, din care cauza se instalează
insuficiența coronariană relativă, respectiv hipoxie relativă - rezerva coronariană la efort scade.
Creșterea masei cardiace apare ca urmare a creșterii volumului fiecărei fibre muscular care este
asociata cu modificări de corelație între structurile intracelulare. Volumul celular crește
proporțional cu cubul suprafeței membranei celulare - proporțional cu pătratul dimensiunea
liniare a celulei (raportul dintre volumul de fibre șisuprafață este crescut), ceea ce duce la
scăderea suprafeței celulare, in raport cu unitatea de masă celulară. Având în vedere că în
sarcolemă sunt localizați receptori proteici, enzime care asigură transportul transmembranar al
cationilor și a substraturilor metabolice, modificările enumerate duc la dezechilibru ionic,
metabolic și funcțional. Membrana celulară are o importanță deosebită în propagarea excitației,
în procesele de cuplare de excitație cu contracția, realizate prin sistemul tubular și reticulul
sarcoplasmic. Deoarece creșterea lor este, de asemenea, scăzută, aceasta va provoca tulburări ale
proceselor de contracție și relaxare a cardiomiocitelor: ca urmare a scăderii influxului de Ca2+
va fi dereglata contracția, iar din cauza recaptării îngreunate de Ca2+ în reticulul sarcoplasmic va
fi perturbata relaxarea. În timpul dezvoltării hipertrofiei, în faza inițială, masa mitocondrială
crește mai repede decât masa proteinelor contractile. Astfel, se creează condiții pentru
alimentarea cu energie suficientă a inimii suprasolicitate funcțional. Însă, odată cu progresia
procesului, creșterea masei mitocondriale rămâne în urma creșterii masei citoplasmatice.
Mitocondriile încep să funcționeze la maxim, în interiorul acestora apar modificări distructive,
eficiența funcțională a acestora scade și fosforilarea oxidativă este perturbată. Acestea duc la
diminuarea furnizării de energie in celulele hipertrofice. Inima hipertrofiata, în fazele inițiale, are
un aparat contractil puternic și asigurata bine cu energie. Acest lucru face posibil pentru o lungă
perioadă de timp de a lucra cu o performanță mai mare, la un ritm metabolic normal. Dar
capacitatea adaptativă la supraîncărcare este limitată în inima hipertrofiata. Inechilibrul dintre
structurile tisulare și intracelulare fac ca inima hipertrofiata să devină mai vulnerabilă în condiții
nefavorabile, ceea ce ar putea duce la reducerea forțelor cardiace contractile și, la rândul lor, la
insuficiență cardiacă.

Etapa de epuizare treptată și cardioscleroză progresivă.

Această etapă este caracterizată de schimbări profunde metabolice și structurale, masa musculară
crește mai mult decât rețeaua capilară, la fel crește distanța dintre capilare și elementele
utilizatoare de oxigen. Crește consumul de oxigen în condiții de retea coronariană nemodificată,
datorită careia în miocard se instalează o hipoxie relativă. Hipoxia este unul dintre cei mai
importanți factori care vor duce la modificări metabolice și structurale, caracteristice acestei faze.
În cardiomiocite se vor dezvolta procese patologice precum distrofia, necrobioza și necroza. O
parte din fibrele musculare mor și sunt înlocuite de țesut conjunctiv, acesta este principalul
mecanism al cardiosclerozei. Ca urmare a cardiosclerozei, masa elementelor contractile scade,
datorită careea SFM crește din nou, care din nou va provoca hipertrofia cardiomiocitelor încă
funcționale. În cele din urmă, acestea vor duce la epuizarea progresivă a mecanismelor
compensatorii care la rândul lor vor duce la insuficiență cardiacă cronică.

Dereglările automatismului cordului. Etiologia. Patogenia. Manifestările.

Celulele specializate a miocardului din conducere manifesta 4 proprietati care contribuie la
geneza tuturor ritmurilor cardiace, atat normale, cat si anormale. Aceste proprietati sunt :
excitabilitatea, automatismul, conductibilitatea si refractaritatea. Orice modificare a oricareia
poate duce la aritmii sau defecte de conducere.
Automatismul este capacitatea celulelor pacemaker cardiace de a genera spontan un potential de
actiune.
Aritmiile cardiace datorate dereglarii automatismului sunt :
 Tahicardia sinusala
 Bradicardia sinusala
 Arest sinusal
Etiologia dereglarilor automatismului sunt leziuni, hipoxie, tulburari electrolitice, largirea sau
hipertrofia atriilor/ventriculelor, expunerea la anumite substante chimice sau medicamentoase,
stres, efort fizic, hipertiroidism/hipotiroidism, febra.
Tahicardia sinusala se caracterizeaza prin cresterea frecventei contractiilor cardiace.
Etiologie:
Cauze. Poate fi provocată de următorii factori:
1) activaţia influienţelor simpatice asupra inimii (în efort fizic, stres emoţional,
hipotensiunea arterială acută, creşterea presiunii în atriul drept, hipertermie, febră etc.);
 2) diminuarea influienţelor sistemului nervos parasimpatic asupra inimii (la alterarea
nucleelor subcorticale, nucleelor bulbului rahidian, a căilor de conducere, a ganglionilor
parasimpatici, în rezultatul scăderii proprietăţilor colinoreactive ale miocardului);
3) afectarea nodulului sinusal în procese inflamatorii, ischemie, necroză, la acţiunea
directă a diferitor factori infecţioşi, toxici asupra nodulului sinusal).

Patogenie. Fenomenele electrofiziologice de bază ale tahicardiei sinusale sunt scăderea gradului
de repolarizare, accelerarea proceselor de depolarizare spontană diastolică lentă şi scăderea
potenţialului prag a celulelor nodulului sinusal. În aceste cazuri funcţia de pacemaker e realizată
la fel de nodulul sinusal, însă frecvenţa cardiacă e mai mare de 80/min. Propagarea impulsului
prin atrii şi ventriculi nu e modificată, deaceea pe ECG se înregistrează unde P, QRS şi T
obişnuite. Intervalul R - R e micşorat dar egal.
Manifestari: În tahicardii moderate creşte minut - volumul, tensiunea arterială şi viteza
circulaţiei sanguine ceea ce contribuie la aprovizionarea optimă cu oxigen şi substraturi
metabolice a ţesuturilor

Bradicardia sinusala
Se manifestă prin scăderea frecvenţei contracţiilor cardiace mai jos de 60 bătăi/minut (dar
nu mai puţin de 30 bătăi /min), cu intervale egale. Funcţia de pacemaker o îndeplineşte nodulul
sinusal. În bradicardie scăderea frecvenţei cardiace se datorează în special alungirii diastolei, în
timpul ce durata sistolei suferă modificări neînsemnate.

Cauze:
1)activarea influienţelor vagale asupra inimii la excitarea nucleilor sau a terminaţiunilor
nervoase a nervului vag ca urmare a creşterii presiunii intracraniene în meningite, encefalite,
hemoragii intracraniene, tumori şi comoţii cerebrale, creşterea presiunii intraventriculare şi a
tonusului miocardului ( reflexul Bezold-Jarisch), la compresia globilor oculari ( reflexul
Dagnini-Aschner), compresia zonei bifurcaţiei carotidelor ( reflexul Hering), plexului solar etc.;
2)diminuarea influenţelor simpatice asupra inimii (afecţiunile hipotalamusului, a căilor
eferente, ganglionilor şi terminaţiunilor nervoase ale sistemului nervos simpatic, scăderea
proprietăţilor adrenoreactive ale inimii;
3)acţiunea nemijlocită a factorilor nocivi asupra celulelor nodulului sinusal (trauma
mecanică, hemoragii, necroză, factori toxici, substanţe medicamentoase - chinina, digitalicele,
colinomimeticele, opiaceele, diferiţi metaboliţi - bilirubina liberă, acizii biliari).
 Patogenie. Sistemul nervos parasimpatic prin mediatorul său acetilcolina reduce frecvenţa
contracţiilor cardiace prin prelungirea duratei de depolarizare diastolică şi prin creşterea valorii
potenţialului diastolic maxim şi în sumă scade excitabilitatea nodulului sinusal. La o acţiune
exagerată sau de lungă durată factorii etiologici enumeraţi pot să producă nu numai bradicardie
sinusală dar chiar stoparea tranzitorie a generării impulsurilor în nodulul sinusal. O astfel de
situaţie poartă denumirea de “refuzul nodulului sinusal”, “sinus arrest”. Pe ECG se înregistrează
o pauză lungă (lipsa PQRST – izolinie), care depăşeşte două intervale R - R normale.

Manifestari: Bradicardia sinusală, în cazul în care frecvenţa cardiacă scade sub 40 contracţii pe
minut, poate determina scăderea debitului cardiac, şi implicit, insuficienţă circulator.

Arest sinusal se refera la esecul descarcarii nodulului SA si duce la un puls neregulat. Un alt
pacemaker preia functia nodului SA. Arestul sinusal duce la perioade lungi de asistolie si la alte
aritmii.
Cauzele arestului sinusal toxicitatea digitalecelor, infarctul miocardc, miocardita acuta, tonul
vagal excesiv, chinidina, acetilcolina, si hiperkalemia au hipokalemia.

Dereglările excitabilităţii cordului. Etiologia. Patogenia. Manifestările.

Excitabilitatea este proprietatea/capacitatea unei celule de a raspunde la un impuls si de a
genera un potential de actiune. Celulele miocardice care au fost afectate sau inlocuite cu tesut
cicatrial nu poseda o excitabilitate normala.
In dereglarile excitabilitatii cordului se includ :
 Extrasistolele- atriala, jonctionala , ventriculara
 Tahicardia paroxistica
 Fluterul atrial/ ventricular
 Fibrilatia atriala/ventriculara

Cauzele aparitiei focarelor ectopice: procese inflamatorii în miocard(miocardite), ischemia

miocardului, dishomeostazii electrolitice (hiperkaliemia), acidoza, intoxicaţii (nicotinice,
alcoolice), tulburări endocrine( hipertiroidism). Efect aritmogen au şi unele medicamente
(digitalicele, cofeina , tiroxina) la supradozarea lor.
Patogenia generala :
Patogenia generală a extrasistoliilor, tahicardiilor paroxistice, fluterului şi fibrilaţiei atriale
şi ventriculare include două tipuri de mecanisme electrofiziologice:
 reentry (reintrarea repetată a impulsului), circulaţia excitaţiei;
formarea focarelor ectopice de automatism.
Reintrarea prezintă un mecanism general de producere a aritmiilor cardiace. Mecanismul
principal al reintrării este mişcarea circulară a excitaţiei, care constă în următoarele.
În condiţii normale impulsul sinusal se răspândeşte în toate direcţiile, excită întreg
miocardul ventricular şi se stinge, în momentul în care toată masa ventriculară se află în stare
depolarizată, refractară. În diverse stări patologice ale cordului se modifică proprietăţile locale
ale miocardului şi propagarea impulsului într-o oarecare direcţie se opreşte, adică undele de
depolarizare se transmit în jurul cordului într-o singură direcţie. Aceste condiţii sunt următoarele:
1) lungimea mare a căii circulare - în acest caz impulsul revine în punctul de pornire
iniţială peste un timp mai îndelungat şi muşchiul stimulat anterior nu mai este refractar, din care
cauză impulsul va repeta fără întrerupere deplasarea sa circulară;
2) viteza mică de conducere a impulsului - în acest caz impulsul se va întoarce în punctul
iniţial de pornire peste un interval de timp mai mare, muşchiul stimulat anterior poate fi în afara
perioadei refractare şi impulsul poate continua să circule fără întrerupere;
3) perioada refractară scurtă a muşchiului - în acest caz la fel se face posibilă reintrarea
impulsului în teritoriul anterior excitat.
Macanismele de formare a focarelor ectopice la fel sunt diferite. Mai esenţiale sunt:
fluctuaţiile potenţialului transmembranar;
potenţialul vestigial;
curentul electric lezional local
Fluctuaţiile potenţialului transmembranar de repaus al celulei pot surveni în urma acţiunii
diferitor factori (hipoxia, hipokaliemia, extensiunea mecanică, hipoosmolaritatea, intoxicaţiile
etc). În cazul în care valoarea potenţialului atinge nivelul pragal, se produce depolarizarea rapidă
a celulei şi generarea unui impuls ectopic de excitaţie.
Potenţialul vestigial la fel poate declanşa formarea focarului ectopic de generare a
impulsului, în cazul în care acesta va atinge valoarea pragală de excitare a cardiomiocitului.
Curentul electric lezional local apare în zonele miocardului cu leziuni celulare. În aşa mod
între celulele vecine intacte şi cele lezate se formează potenţial regional - focar ectopic de
excitare .

Dereglările conductibilităţii cordului. Etiologia. Patogenia. Manifestările.

Conductibilitatea este proprietatea de a propaga impulsul, aceasta proprietate o poseda toate
celulele miocardului in special cele ale sistemului de conducere. Blocurile cardiace se refera la
dereglarile de conducere a cordului. Pot aparea in fibrele nodale AV sau in fascilul His, care
continua cu sistemul de conducere Purkinje.
Etiologie
. Modificările funcţionale sau organice în sistemul conductor cu dereglări de conductibilitate
se pot produce în rezultatul acţiunii factorilor următori:
1)activării influienţelor parasimpatice asupra inimii şi (sau) modificării proprietăţilor
colinoreactive ale cordului ( efectul dromotrop negativ al acetilcolinei);
2) leziunilor nemijlocite ale celulelor sistemului conductor al inimii (necroza, hemoragii,
traumă chirurgicală, tumori, cicatrice, extindere excesivă a muşchiului cardiac, intoxicaicaţii cu
alcool, nicotină, digitalice, chinidină, beta-adrenoblocatori, toxine bacteriene, infecţii virale,
hiperkaliemie).

Tulburările conductibilităţii sinoatriale (blocul sinoatrial)

Blocul sinoatrial prezintă o astfel de tulburare a conductibilităţii, în care impulsurile nu pot
fi propagate din nodulul sinusal spre atrii. Se deosebesc blocuri sinoatriale de gradul I,II şi III
(respectiv încetinirea propagării impulsului de la nodulul sinusal spre miocardul atrial,
propagarea parţială a impulsurilor şi blocul complet cu reţinerea tuturor impulsurilor generate în
nodulul sinusal). În ultimul caz activitatea electrică şi mecanică a inimii nu poate fi declanşată –
apare asistolia electrică urmată de asistolia mecanică. În absenţa influienţelor sinusale (în
majoritatea cazurilor) funcţia de pacemaker e preluată de nodulul atrioventricular, impunând un
ritm joncţional de supleere.
Tulburările conductibilităţii intraatriale ( blocul intraatrial) .
În astfel de bloc se dereglează propagarea impulsului pe căile conductorii ale atriilor.
Deoarece nodulul sinusal e situat în atriul drept, excitarea atriului drept în normă se produce
ceva mai degrabă, decât al atriului stâng. Creşterea heterocroniei excitaţiei în situaţii patologice
va determina grade variabile de tulburare a conductibilităţii intraatriale, lărgirea şi croşetarea
undei P.
Tulburările conductibilităţii atrioventriculare ( blocul atrioventricular)
Tulburările conductibilităţii atrioventriculare se caracterizează prin întârzierea sau stoparea
propagării impulsurilor de la atrii spre ventriculi. Tulburările conductibilităţii atrioventriculare
se împart în două grupe mari: blocul atrioventricular complet şi incomplet. Blocul
atrioventricular incomplet la rândul său poate fi de gradul I şi II.
Manifestari: În blocul atrioventricular însoţit de scăderea considerabilă a frecvenţei cardiace se
constată tulburări hemodinamice severe. Astfel în bradicardii ventriculare cu frecvenţa mai mică
de 40 bătăi /minut debitul cardiac scade în aşa măsură, încât tulburările hemodinamice din
organism sunt asemănătoare cu cele din insuficienţa cardiacă: creşte presiunea în atriul stâng şi
retrograd în venele pulmonare, creşte rezistenţa periferică în circulaţia sistemică şi în cea
pulmonară. Din cauza scăderii considerabile a debitului cardiac se produce hipoperfuzia
rinichilor, encefalului

Hipertensiunea arterială primară. Etiologia. Patogenia. Manifestările.

Reacţiile compensatorii.
HTA- peste 140 sistola si peste 90 diastola.
HTA primara este este in principal patologia vaselor de tip rezistiv(75-90%)
Etiologie :
- suprasolicitare psihoemotionala cronica, emotii negative repetate.
- defecte genetice ale membranelor celulare si pompelor ionice
- defecte genetice in structura sistemului nervos vegetativ

Deozvoltarea HTA primara este facilitata de :

- masa supraponderala
- diabet zaharat(30-40%)
-consumul excesiv de sare
- emotii negative repetate
-sedentarisumul
-abuz de alcool si cafea
Patogenia :
Factorii implicati in dezvoltarea HTA primara sunt :hemodinamici, neurogeni, genetici, endocrini,
umorali, reactivitatea vasculara.
Factori hemodinamici- HTA primara apare in cazul cand simultan creste debitul cardia(creste vol sistolic
si diastolic), vol sangelui circulant si rezistenta vasculara totala.
Cel mai important este cresterea rezistentei vasculare totale care este determinata de : stimularea
simpatico-adrenala, activarea ssitemului renina-angiotensina-aldosteron, sensibilitatea crescuta la
vasoconstrictori, modificarea structurii arteriolelor.

Factori neurogeni HTA poate fi provocata de leziuni la nivelul portiunii anteremediale hipotalamice, ale
tractului solitar.
Stresul emotional=> hiperactivitatea centrilor nervosi simpatici superiori, prin stimularea
alfa1adrenoreceptorilor=>constrictia arteriolelor si creste rezistenta vasculara.
Stimularea B1adrenoreceptorii cardiaci=>creste frecventa si forta contractiei cordului=>creste debitul
cardiac.
Constrictia de durata a musculaturii netede a vaselor de tip rezistiv => hipetrofia lor=>ingrosarea
peretilor vasculari cu reducerea lumenului=>si mai mult creste rezistenta vasculara totala.

Sistemul renina-angiotesina-aldosteron : La stimularea B-receptorilor =>creste sinteza de renina, ea

transforma angiotensina I in Ag-II.
AgII provoaca :
- vasoconstrictie
-creste rezistenta vasculara
-creste sinteza de aldosteron
Aldosteronul :
-creste reabsorbtia de Na si apa=>creste volemia
-creste afinitatea vaselor fata de agenti vasoconstrictori=>accentuiaza HTA.

La nivel renal AgII – stimuleaza receptorii simpatici centrali=>creste sinteza de

catecolamine=>stimuleaza hipertrofia miocitelor. Activeaza secretia de vasopresina, provoaca contrictia
arteriolelor aferente si astfel normalizeaza filtrarea glomerulara.

Factori genetici  :
Expresia patologica a genomului endoteliocitelor scade secretia de vasodilatatori endogeni.
In caz de hiperreactivitatea vasculara=> secaracterizeaza prin reactivitate marita a vaselor la stimulii
normali neurogeni si umorali.
Un rol important este si anomaliile de membrana a endoteliocitelor cu alterarea pompelor
ionice=>deregleaza trasportul activ al Na, K, Ca.

Consecinte : sporeste rezistenta opusa ejectiei sanguine=>suprasolicitarea prin rezistenta a ventricului

stang=>hiperfunctia predominant homeometrica.
In HTA creste aterogeneza in toate vasele. Leziuni la nivelul vaselor renale din cauza ischemiei renale
duce la leziuni la nivelul structurii si functiei rinichiului=>insuficienta renala
In vasele cerebrale din cauza HTA poate surveni ruperea vaselor=>hemoragie intracerebrala. Sau poate
determina edem cerebral difuz cu encefalopatie hipertensiva.

Hipertensiunea arterială secundară. Clasificarea. Cauzele. Patogenia.

Reacţiile compensatorii.
HTA secundara leziunele primare apara in organele ce participa la mentinerea tensiunii arteriale
sistemice. Cele mai frecvete HTA secundare sunt cele nefrogene, endocrine si neurogene.

HTA nefrogena este :

-HTA renovasculara(ischemia renala)
-HTA renopriva
HTA renovasculara. Etiologie :
Hipoperfuzia renala cauzata de : compresia arterelor renale de o tumoare, ingustarea sau obturarea
vaselor renale de factori edovasculari.
Patogenia :
Scaderea presiunii si a fluxului sanguin renal=>ceste sinteza reninei=>transforma AgI in AgII.
AngiotensinaII este cel mai puternic vasoconstrictor ce se realizeaza prin mecanismele :
-Constrictia musculaturii netede la nivelul arteriolelor in teritoriul precapilar
- Activarea elibararii de catecolamine din terminatiunele simpatice
-Creste sensibilitatea vaselor la catecolamine si alte sub cu efetc vasopresor.

La fel AgII creste sinteza de aldosteron=> creste reabsorbtia de Na=>creste P osmotica a

sangelui=>excita osmoreceptorii hipotalamusului=>creste sinteza de hormon antidiuretic=>creste
reabsorbtia apei=> creste volemia=>creste TA sistoloca=>HTA.

HTA renopriva : Etiologie :

-Reducerea parenchimului renal si secretiei substantelor cu efect hipotensiv
Patogenia : Scade nr de prostoglandine si kinine in sange.
 Reducerea parenchimului renal

Deficitul prostaglandinelor Deficitul kininelor

vasodilatatoare

Micşorarea deitului Creşterea

sanguin renal reassorbţiei
ionilor de Na+

Activarea sistemului Hipernatriemi

renin-angiotensin- a
aldosteron
Hipervolemia

Creşterea:
-rezistenţee vasculară periferică
totale
-volemiei
-debutului cardiac
Hipertensiunea arterială

HTA endocrina : Este cauzata sau de o tumoare a glandei ce creste sinteza de hormon sau
hipersensibilitatea vasului la acest hormon.

HTA in endocrinopatii suprarenale.

Sunt 2 tipuri : corticosteroidiene si catecolaminice.
Cele corticosteroidiene sunt din cauza hiperproducerii mineralocorticoizilor(aldosteron)si glucocorticoizi
- Hiperaldosteronism primar- tumoarea glandei (sdr Con)
- Hiperaldosteronismul secundar - AgII creste sinteza de aldosteron=> creste reabsorbtia de Na=>creste
P osmotica a sangelui=>excita osmoreceptorii hipotalamusului=>creste sinteza de hormon
antidiuretic=>creste reabsorbtia apei=> creste volemia=>creste TA sistoloca=>HTA.

HTA exces de glucocorticoizi : Hipersecretia corticosteroizilor

Patogenie : Glucorticoizii=> activeaza sistemul nervos simpatic=>creste reactivitatea vasculara la agenti

vasopresori. Cortizolul stimuleaza sinteza hepatica a angiotensinogenului.
Glucocorticoizi : efect aldosteronic.

Catecolaminele(adrenalina, noradrenalina)
Etiologie : tumorile din medulosuprarenala.
Ptogenie : Noradrenalina stimuleaza mai mult alfa adrenoreceptorii=>vasoconstrictie=>HTA DIASTOLICA
Adrenalina stimuleaza si alfa si beta receptorii=> se produce si vasoconstrictie si creste activitatea
inimii=>creste debitul cardiac=>HTA SISTOLICA.
Produc constrictia vaselor renale=>scade fluxul renal=>activarea sistemului R-Ag-Al.
HTA cu modificari in compozitia sangelui. : In eritrocitoze secundare, hiperproteinemii=> creste masa
sangelui si vascozitatea =>creste reintoarcerea sanguina spre inima=> creste debitul cardiac

Hipotensiunea arterială cronică. Cauzele. Patogenia. Manifestările.

Reacţiile compensatorii.
hTA- sub 110-65.
Hipotensiunea arteriala cronica este de doua tipuri :
1) Distonie neurocirculatorie de tip hipotensiv – factorul patogenetic poate fi suprasolicitarea
proceselor nervoase corticale principale(excitatie si inhibitie), ccu un dezechilibru in care predomina
inhibitia. Aceasta actioneaza si asupra centrului vasomotor=> scade tonusul vaselor de tip
rezistiv=>scade rezistenta periferica a tensiunii arteriale.
Lipsa mecanismelor ce regleaza tonusul vaselor=>scade tonusul arteriolelor=>se extinte lumenul
vaselor=>scade rezistenta vasculara periferica=>hipotensiune arteriala.
2) Hipotensiune arteriala simtomatica – Este o consecinta a disfunctiei cardiace(vicii cardiace, infarct
miocardic), afectiuni encefalice(contuzii), pulmonare(pneumonie crupoasa), hepatice(hepatita, iter
mecanic), endocrine(boala Adinson)
Patogenie : Sunt 3 mecanisme prin care se poate declansa :
1)insuficienta contractilitatii cardiace
2)reduce vol de sange circulant
3)scade tonusul vaselor rezistente

Din cauza reducetii tonusului arteriolelor=>o parte de sange se stagneaza in jumatatea inferioara a
corpului(capilarele splanhnice si ale membrelor)=> micsoreaza reintoarcerea venoasa spre inima=>scade
vol circulant –minus decompensare circulatorie=> scade umplerea diastolica a ventriculilor=>reduce vol
bataie=>dimunarea tensiunii arteriale sub valorile normale=>prin baroreceptori sunt activati centrii
cardiovasculari din bulb care stimuleaza sistemul simpatic=>tahicardie si vasoconstrictie
periferica=>irigarea suficienta a organelor de importanta vitala.
Hipotensiunea arteriala ortostatica- tensiunea arteriala scade brusc odata cu schimbarea pozitiei din
clinostatism in ortostatism=>are loc reducerea irigatiei cerebrale cu instalare sincopei.

Hipotensiunea arterială acută. Cauzele. Patogenia. Manifestările.

Reacţiile compensatorii.
Hipotensiunea arterial acuta se depisteaza in insuficienta vasculara acuta, hipovolemii severe,
reducerea debitului cardiac.
Insuficienta vasculara acuta- scade tensiunea arterial si venoasa.
Etiologie: Apare la actiunea unor factori asupra vaselor. Poate fi in intoxicatiile infectioase si
neinfectioase, medicamente utilizate neadecvat, exces de substante biologic active(histamina,
adenozina, serotonina), radicali liberi, hypoxia, dereglari endocrine.
Mai poate aparea si in caz de predominarea influentelor parasimpatice, sau cu inhibitia
neuronilor din centrul cardiovasomotor. Vasoconstrictie perferica nu este un mechanism
compensator in insuficienta acuta.

Patogenie:
Odata cu vasodilatarea rapida se deregleaza si debitul cardiac, astfel aceste doua mecanisme
impreuna provoaca si mai mult scaderea tensiunii arteriale. Are loc tulburari a functiei inimii si
in sistola si in diastole.
Manifestari:
- scade presiunea arterial diastolica si sistolica
- scaade volum bataie si minut-volum
- scade presiunea venoasa(fara staza venoasa)
- reduce viteza circulatiei sangelui
- scade vol sangelui circulant, din cauza depozitarii sangelui si extravazarii lichidului
Insuficienta vasculara acuta este cauza principal in socul si colapsul vasogen.
Colapsul – se dezvolta din cauza:
-scade brusc rezistenta vasculara totala
- reducerea volumului sangelui circulant
- scaderea brutala a debitului cardiac.
In legatura cu acestea se deosebeste:colaps vasogen, hemoragic, cardiogen, infectios, toxic,
hipertermic, ortostatic, endocrine..
Scaderea volemiei poate fi provocata de - hemoragii, plasmoragii, deshidratarea organismului.
Reducerea primara a debitului cardiac poate fi provocata de- insuficiente cardiac acute in
infarct miocardic, tamponade, unele aritmii, infectii si intoxicatii=> scad functia contractile a
cordului sau la diminuarea intoarcerii venoase=>scade vol systolic. In acest caz colapsul este o
manifestarea a insuficientei cardiace acute.

Dereglarile functiilor fiziologice in insuficienta vasculara:

Scade vol sangelui circulant si viteza circulatiei=> Sangele se acumuleaza la periferie si in
depozitele de sange=>diminua intoarcerea venoasa spre inima.
Dispare brusc tonusul arteriolelor si venelor=>scade brusc rezistenta periferica totala a vaselor.
Nu poate fi compensate prin constrictea vaselor deoarece vasele sunt areactive la influente
vasopresorii.

Ca reactie compensatorie a hipoxiei apare tahicardia care si mai mult agraveaza situatia deoarece
timpul de umplere diastolice se reduce =>si mai mult scade volumul enddiastolic.

Din cauza scaderii presiunii de perfuzie sangele ramane stagnat in capilare=>hypoxia

curculatorie=>tulburari metabolice, creste permiabilitatea membranelor vasculare =>
extravazarea lichidului cu acumulare in spatiile interstitiale=> scade si mai mult volemia.
Din cauza extravazarii lichidului are loc hemoconcentratia=> agregarea hematiilor si
aplachetelor sanguine=>staza si aparitia microtrombilor=>sdr de coagulare intravasculara
diseminata.

Hipotensiune acuta=>scade presiunea de filtrare in rinichi=>oliguria sau anuria=>insuficienta

renala de origine extrarenala.
La nivelul SNC- stare de inhibitie generala, uneori greturi, voma, convulsii. In unele cazuri
pierdere de cunostinta.
Dereglările restrictive extraparenchimale ale ventilaţiei pulmonare.
Cauzele. Patogenia. Manifestările. Consecinţele.
Restrictia pulmonara reprezinta reducerea compliantei totale a aparatului respirator pe seama a
2 factori : reducerea compliantei cutiei toracice( numindu-se restrictie pulmonara
extraparenchimala) sau reducerea compliantei plamanilor ( restrictie pulmonara
intraparenchimala)

Cauze: Restrictia pulmonara extraparenchimala este provocate de factori extrinseci precum:

- afectiuni ale cutiei toracice( survenita in spondilita anchilozanta, obezitate, traume,
chifoscolioza, toracoplastica),
- leziuni pleurale cu modificarea presiuni intrapleurale care asigura excursia
plamanilor( caracteristice in afectiuni precum: efuzie pleurala, pneumotorax, hemotorax,
tumori)
- leziuni ale aparatului neuro-muscular( leziunea centrilor SNC, motoneuronilor C4-
C3/T1-T12, n.intercostali sau leziunea nervului si muschiului diafragmal).

Patogenia :
1. Efuzia pleurală. In norma cavitatea pleurala contine 1 ml de lichid, care se formeaza din
echilibrul dintre fortele filtrante(p.hidrostatica in vasele sanguine ale pleurei viscarale si
parietale) si fortele rezorbtive( p. oncotica si p. lichidului interstitial dependenta de
drenajul limfatic). Atunci cand apare un dezechilibru dintre aceste 2 forte, cu
predominarea fortelor filtrante se produce efuzia pleurala. Aceasta este manifestata fie
prin transudat, fie prin exsudat.
Caracteristicile transsudatului:
- Este un ultrafiltrat al plasmei cauzat de afectiuni cardiace congestive, ciroza hepatica,
atelectazie, sindrom nefrotic, dealiza peritoneala, mixedem, pericardica constrictive.
- Proprietatile fizico-chimice : transparent sau opalescent, vascozitate mica
- Continutul de protein pana la 3%, putine celule, caracter aseptic
Caracteristicile exsudatului:
- De origine inflamatorie: pleurite de orice etiologie, parapneumonie, tumori maligne,
embolism pulmonar, tuberculoza, sarcoidoza, asbestoza, pancreatita, trauma etc.
- Concentratia proteinelor mai mare de 3%, continutul proteinelor serice depaseste 50%
din continutul proteinelor in serul sanguin, continut marit de colesterol(> 45mg/dL).
- Continut sporit de leucocite, caracter septic.

2. Pneumotorax –reprezinta prezenta aerului in cavitatea pleurala patruns prin defectul

peretelui cutiei toracice sau prin bronhul lezat ce comunica cu cavitatea pleurala. Daca
are loc camunicarea spatiului pleural cu atmosfera, atunci se anihileaza gradientul de
presiune dintre alveole si atmosfera, si se reduce sau chiar se face imposibil inspirul. Dar
pe langa asta, prezenta unui oricare lichid (sange , exsudat, transsudat) sau aer in
cavitatea pleurala reduce excursia plamanilor si micsoreaza indicii dimanimici si statici,
care ulterior duc la insuficienta respiratorie.
Sunt cateva forme: inchis, deschis, cu supapa
Manifestari:Dispnee, durere, etc.
Consecinte: In afectiunile primare ale aparatului neuro-muscular, ale cutiei toracice, pleurei, are
loc diminuarea eficacitatii efortului respirator, reducerea compliantei, elasticitatii si in final se
reduce ventilatia pulmonara. Initial este pastrata functia centrului respirator, conductibilitatea
cailor si functia de difuzie alveolo-capilara. Apoi dupa instalarea dishomeostaziei gazoase si
acido-bazice a sangelui se deregleaza si functia centrului respirator, se afecteaza si functiile
precum : vasospasm in alveolele slab ventilate ce conduc la hipoperfuzie alveolara, modificarea
structurii peretilor alveolari, se deregleaza dufizie, apar procese inflamatorii. In final se
instaleaza stari cu dereglari mixte – restrictive, obstructive, difuzionale si perfuzionale.
Dereglările restrictive intraparenchimale ale ventilaţiei pulmonare.
Cauzele. Patogenia. Manifestările. Consecinţele.

Spatiul terminal al ventilatiei pulmonare este reprezentat de alveole, acolo unde are loc
difuziune, a gazelor. Alveolele, la fel ca si structurile cutiei toracice, poseda doua calitati esetiale
– complianta si elasticitatea.
Complianta este capacitatea alveolelor de a se extinde sub actiunea fortei aplicate, ceea ce
permite largirea si umplerea plamanilor cu aer atmosferic in inspir.
Elasticitatea este capacitatea alveolelor de a reveni la forma initiala, dupa ce alveolele au fost
supuse expansiunii pulmonare si umplerii cu aer. Elasticitatea alveolelor se datoreaza elasticitatii
propriu-zise si tensiunea superficiala a surfactantului.
La expir, alveolele se maresc in volum si in suprafata, concentratia de surfactant se micsoreaza,
ceea ce duce la marirea tensiunii superficiale si fortei elastice, astfel se impiedica extinderea
excesiva a alveolelor.
La inspir totul se produce invers.

Restrictia pulmonara intraparenchimala reprezinta reducerea compliantei totale a aparatului

respirator pe seama reducerii compliantei si elasticipatii plamanilor.

Cauzele aparitiei dereglarilor restrictive:

- Bolile sistemice(colagenoze-sclerodermia, polimiozita, lupus eritematos systemic, artrita
reumatoida, spondilita anchilozanta)
- Medicamente ( nitrofuranele, aurul, ciclofosfamida, metotrexenul)
- Radioterapie
- Bolile primare pulmonare( sarcoidoza, vasculita pulmonara, proteinoza alveolara,
pneumonie eozinofilica, bronhiolita obliteranta, organizarea pneumoniei)
- Afectiunile cu prafuri anorganice( silicoza, pneumoconioza, berilioza)
- Fibroza pulmonara provocata de metale grele, prafuri organice
- Fibroza pulmonara idiopatica, pneumonia interstitiala acuta, pneumonia interstitiala
limfocitara, pneumonitele.
Patogenia:
! Restrictia pulmonara de orice geneza duce la insuficienta respiratorie restrictive.
Restrictia pulmonara conduce la micsorarea umplerii plamanilor cu aer si la reducerea suprafetei
alveolare ventilate si perfuzate.
Dereglarile restrictive se identifica cu reducerea volumului total, a capacitatii vitale respiratorii si
volumului residual functional al plamanilor cu pastrarea rezistentei normale a cailor
aeroconductoare. In final se micsoreaza capacitatea totala de difuzie a plamanilor si se mareste
rezistenta vasculara, respiratia devenind frecventa si superficiala. In cazul in care dereglarile
restrictive sunt cauzate de alterarea parenchimului pulmonar, paralel este dereglat si transferal
transseptal de difuzie a gazelor, ceea ce clinic se manifesta prin desaturatia sangelui cu oxygen,
mai ales la effort fizic, apare hypoxemia, si in final hipoxemia.
Consecintele sunt:
- Reducerea volumului respirator cu reducerea volumului plamanilor
- Dezechilibrul ventilatie-perfuzie
- Suntul intrapulmonar, dereglarea difuziei oxigenului
- Hipoxemia moderata in repaus si hipoxemia severa la efort fizic.
- Mai tardive sunt inflamatia, fibrozarea parenchimului, reducerea vasculaturii concomitant
cu marirea rezistentei periferice in circulatia mica, hipertensiunea pulmonara .
Procesele patologice in parenchimul pulmonar care afecteaza complianta si elasticitatea acestora
sunt:
1. Pneumoscleroza
2. Emfizem pulmonar
3. Atelectazie
4. Edemul pulmonar
5. Congestia pulmonara
6. Distresul respirator acut

Pneumoscleroza reprezinta un proces patologic caracterizat prin acumularea excesiva de tesut

conjunctiv in interstitiul pulmonar.
Cauzele pneumosclerozei :
- Procesele inflamatorii in parenchimul pulmonar – pneumoniile
- Dereglarile hemo- si limfocitare -hiperemie venoasa de lunga durata, staza sanguine sau
limfostaza
- Infarctul plamanilor
- Imbibatie cu xenobioti- antracoza, silicoza, asbestoza, distresul respirator acut ,
inflamatiile alergice etc.

Patogenia pneumosclerozei : In patogenie sunt implicati mai multi factori, cel mai frecvent sunt
inflamatiile. Celulele care participa la inflamatie (limfocite, macrophage, neutrofile) secreta
cytokine, care activeaza proliferarea fibroblasctilor cu hiperproductie de collagen.
Consecintele pneumosclerozei: Pneumoscleroza altereaza toate functiille aparatului respirator
precum ventilatia, difuzia, perfuzia. Cresterea abundenta de tesut conjunctiv reduce complianta,
elasticitatea si concomitant micsoreaza volumul respirator, hipoventilatie cu cresterea volumului
residual. Scade capacitatea de difuzie a barierei alveolo-capilare fibrozate cu reducerea suprafetei
de difuzie. Apoi se implica si bronhiile, fiind obturate. Fibrozarea afecteaza si vasele sanguine ce
conduce la reducerea lumenului cu aparitia hipertensiunii pulmonare si in final cord pulmonar.

Emfizemul pulmonar reprezinta o dilatarea excesiva permanenta a spatiilor aeriene pulmonare

distal de bronhiolele terminale.
In emfizem are loc distructia peretilor alveolari, distructia si micsorarea nr. Total de alveole,
reducerea suprafetei de difuzie, distansia capilarelor mici:
Cauzele emfizemului pulmonar:
- Deficienta ereditara sau achizitionata a antienzimelor sau cresterea activitatii
proteinazelor
- Cea mai frecventa este fumatul
- Infuziile intravenoase de medicamente ce contin fibre de bumbac, celuloza, talc, cocaine,
heroina
- Imunodeficiente de orice origine: infectii cornice, SIDA, vasculite, bolile tesutului
conjunctiv.
Patogenia : In present patogenia emfizemului pulmonar este explicate prin dezechilibrul dintre
proteinase si antiproteinaze. In mod normal proteinazele sunt provenite din grandele digestive
exocrine (tripsina, chimiotripsina) si neutrofile ( elastaza, proteinaza3).
Sistemul antiproteinazic, este reprezentat de alfa1-antitripsina, eliberata de ficat. In lipsa acesteia
se creaza un dezechilibru cu dezintegrarea peretilor alveolari, ce diminueaza suportul mecanic si
capacitatea elastica a alveolelor.
Emfizemul pulmonar este de 3 tipuri : centracinar, panacinar si paraseptal

Distresul respirator acut este un sindrom care include inflamatia si infiltratia parenchimului
pulmonar, marirea permeabilitatii pulmonare barierei alveolo-capilare, edem pulmonar, si
formarea de pelicule proteice ce acopera suprafata alveolara.
Cauze:
- Sindromul coagularii disseminate intravasculare
- Combustiile
- Traumatismele massive
- Socul hemoragic, cardiogen, anafilactic, traumatic
- Aspiratia lichidelor
- Pneumoniile totale
- Transfuziuni massive
- Microemboliile massive
- Agregarea intravasculara a celulor sanguine
- Inactivarea surfactantului alveolar.

Patogenia :
Actiunile tuturor factorilor cresc considerabil permeabilitatea membranelor biologice, inclusiv a
barierei alveolo-capilare, transvazarea abundentă şi inundarea alveolelor cu lichid intravacsular
bogat în proteine serice inclusiv şi fibrinogen. Ulterior, are loc coagularea proteinelor
extravazate ce formează pelicule hialinice, care acoperă alveolele şi genează difuzia gazelor cu
instalarea hipoxemiei grave ce nu cedează nici chiar la inhalarea oxigenului pur. Induraţia
pereţilor alveolari reduce complianţa plămânului, iar inactivarea surfactantului conduce la
colabarea lui şi formarea de microatelectaze numeroase.

Obstrucţia căilor aeroconductorii superioare. Cauzele. Patogenia.

Manifestările. Consecinţele.
Forma majora a dereglarilor functiei respiratorii este obstructia. Obstructia se numeste marirea
rezistentie cailor aeroconductoare, care impiedica sau face imposibila ventilatia pulmonara,
ulterior ducand la insuficienta respiratorie obstructiva. Obstructia cailor aeroconductoare
superioare se manifesta prin obstuctia la nivelul traheei, laringelui sau bronhiilor mari.

Cauze :corpi straini, atonia limbii, tumori, edem.

Patogenia : In obstructia cailor aeroconductoare are loc sporirea rezistentei torentului de aer,
ceea ce necesita un efort marit, plus ca micsorarea razei bronhiei creste rezistenta de 16 ori.
Chiar si la o reducere neesentiala a lumenului creste rezistenta.
Obstructia la nivelul laringelui sau traheei antreneaza dereglari letale are ventilatiei :
- Asfixia
- Respiratie stenotica
- Dispnee inspiratorie

Asfixia reprezinta insuficienta respiratorie acuta, caracterizata prin dereglarea aportului de

oxigen si a eliminarii dioxidului de carbon. Aceasta se caracterizeaza prin 3 perioade :
Prima se manifesta prin respiratie accelerata si profunda, cu prevalarea inspirului- dispnee
inspiratorie. A doua prezinta micsorarea frecventei respiratiei cu pastrarea amplitudinei maxime
si prelevarea expirului-dispnee expiratori. A treia, se scade frecventa, se diminueaza
amplitudinea respiratiei, ducand la stop respirator, urmat de respiratie agonala, terminala si in
final sistarea respiratiei definitive- moarte clinica.
Obstrucţia căilor aeroconductorii inferioare. Cauzele. Patogenia.
Manifestările.
Obstructia cailor aeroconductoare inferioare este veriga patogenetica principala in astmul bronsic
si bronsitei cronice obstructive.
Cauza : astmul bronsic, bronsita cronica obstructiva

Patogeneza :Se caracterizeaza prin ingustarea bronhiilor subsegmentari si bronhiolelor

terminale. Ingustarea se datoreaza triadei astmului bronsic. Aceasta include : spasmul muschilor
netezi, acumularea de mucus, tumefierea epiteliului bronsic.
Patogeneza generala a astmului bronsic, prin mecanisme neimune:
Factorii mediului
1. Prin mecanisme neimune are lor acţiunea factorilor mezologici(ai mediului)+ asupra
celulelor efectoare primare (mastocite) sau secundare (eozinofile), receptorilor
musculaturii netede a bronhiilor, capilarelor, celulelor secretorii bronşice.
2. Aerul rece, mirosurile înţepătoare, fumul, praful, vaporii, respiraţia adâncă, schimbarea
bruscă a presiunii atmosferice excită receptorii iritanţi ai arborelui bronşic cu efect
colinergic, ceea ce duce la spasmul musculaturii metede a arborelui bronşic.
Prostaglandine, proteine cationice
Leucotrine
Este o dispnee expiratorie
Costali interni
diafragma
Mecanisme neimune nervoase
1. Sistemul colinergic – prin receptorii M2, M3 muscarinici - provoacă bronhoconstricţie,
hipersecreţie bronşică
2. Sistemul adrenergic – blocarea beta 2 – adrenoreceptorilor din muşchii netezi bronşici –
bronhospasm, acces astmatic
3. Sistemul nonadrenergic noncolinergic (NANC, peptidergic)
- Sistemul inhibitor NANC relaxarea muschilor bronşici, VIP acţiune
bronhodilatatoare. Degradarea rapidă a VIP de către triptazâ (din mastocite) –
bronhoponstricţie
- Sistemul excitator NANC eliberarea neuropeptidelor numite Tahikinine
(substanţa P, Neurokininele A şi B, calcitonin gene-related peptide (CGRP)) –
bronhoconstricţie, vasodilatatţie bronşică, edem, bronhosecreţie
- Tahikininele produc inflamaţie neurogenă
- La excitarea terminaţiunilor nervoase senzitive Tahikininele produc “axon
reflexe” –
- bronhoconstricţie, vasodilatatţie, bronhosecreţie
- Îm leziunile broşice se reduce producerea de neuropeptidaze – nu se scindează
tahikininele – efectele (bronhoconstricţie, vasodilatatţie bronşică, edem,
bronhosecreţie) se amplifică

Mecanisme neimune biochimice

Contracţie şi relaxarea muşchilor netezi bronşici depinde de activitatea “pompei de Ca” , AMPc,
GMPc
Mărirea de AMPc – stimulerază “pompa de Ca” - bronhodilataţie

La stimularea colinoreceptorilor creşte GMPc – bronhoconstricţie

Mecanisme neimune endocrine
Disfuncţiile endocrine cum ar fi:
A. Insuficienţa glucocorticoizilor determină
1. activarea şi degranularea mastocitelor,
 2. micşorarea sintezei catecolaminelor,
3. activarea sintezei prostaglandinei F2 – alfa şi
4. dereglarea sistemului imun local (micşorarea Ig A secretoare,
diminuarea funcţiei T - supresorilor)
B. Hiperestrogenemia şi hipoprogesteronemia
acţionează asupra alfa- şi beta – adrenoreceptorilor:
- măresc activitatea alfa receptorilor - bronhoconstricţie
- scad activitatea beta – receptorilor - bronhoconstricţie

Manifestari : Obstructia cailor respiratorii superioare se caracterizeaza prin dispnee expiratorie

si hiperinflatiei plaminilor datorata urmatorului fapt, ca la expiratie are loc obturarea bronhiolei
pe baza mucusului ce este deplasat.

Dispneile. Tipurile. Cauzele. Patogenia. Manifestările.

Dispneea reprezinta modificarea ritmului, amplitudinii si frecventei respiratiei externe,

concomitent cu sporirea efortului musculaturii respiratorii. Dispneea este insotita de o senzatie
subiectiva de insuficienta de aer.

Dispneea poate fi permanenta sau doar la efort fizic.

In functie de cauza declansatoarea dispneea se clasifica in :
1. dispnee centrala
2. dispnee pulmonara
3. dispnee extrapulmonara(cardiaca si extracardiaca)

Dispneea centrala apare in urma modificarii excitabilitatii centrului respirator si al interrelatiilor

dintre centrul inspirator, expirator si pneumotactic.
Cauzele/ factorii declansatori :
a. Marirea rezistentei cailor aeroconductoare- obstructie
b. Micsorarea compliantei pulmonare- restrictia
c. Hiperventilatia spatiului mort
d. Hiperventilatia in caz de hipoxemie pulmonara
Dispneea cardiaca apare in boli cardiace, in special in insuficienta cardiaca stanga.
Patogenia : Rezidua din insuficienta debitului cardiac, hipoxemie severa in caz de suntul dreapta
-stanga.
Dispneea extracardiaca : apare in cresterea tensiunii arteriale sistemice sau pulmonare.
Factorii patogenetici ai dispneei extracardiace sunt hipoxiile, anemiile si acidoza metabolica.

Manifestarile :hipoxemie, hipocapnie, acidoza, semn clinic cianoza.

Dispneea pulmonara prezinta modificari ale rezistentei aerodinamice, ale complieantei
plamanilor, modificarea capacitatii totale si volumelor plamanilor.
Dispneea extracardiaca prezinta micsorarea concentratiei de hemoglobina, a presiunii oxigenului
in sangele arterial, marirea continutului de hemoglobina redusa, micsorarea pH-ului, micsoararea
bicarbonatului standart.
Dispneea cardiaca prezinta micsorarea debitului cardiac si a diferentei arteriovenoase de oxigen
si dioxid de carbon.
Tulburările difuziei alveolo-capilare a gazelor. Cauzele. Patogenia.
Manifestările. Consecinţele.
DIFUZIA - procesul prin care gazele traversează membrana alveolo-capilară, O2 fiind preluat de
hemoglobină și transportat la celule, iar CO2 urmând cale inversă
Componentele membrane difuzionale(alveolo-capilare)
Grosimea – 0,2-0,6 microni
- Citozolul eritrocitului
- Membrana eritrocitului
- Plasma
- Endoteliu vasului
- Membrana bazală a capuilarului
- Interstiţiu
- Membrana bazală a alveolei
- Epiteliu alveolar
- Surfactantul
Difuzia alveolo-capilare poate fi dereglata de 3 factori:
1) Ingrosarea membrane difuzionale
2) Reducerea suprafetei alveolo-capilara
3)Prin combinarea ambelor mecanisme.
Din cauzele mai frecvente ale afectării barierei alveolo-capilare fac parte edemul pulmonar şi congestia
pulmonară
La fel capacitatea difuzionala poate fi redusa din cauza unor afectiuni ale plamanilor precum: boala
obstructive cronica a plamanilor(bronsita cronica, emfizem pulmonar), afectiuni pulmonare restrictive
extraparenchimale si intraparenchimale, edem pulmonary, afectiuni ale vaselor pulmonare(embolia,
tromboza, vasculita)

1) Ingrosarea membrane difuzionale – Suprafata de difuzie este pastrata, se observa in intoxicatii

inhalatoare cu afectiunea primara a parenchimului pulmonar, edem pulmonar interstitial si alveolar,
distresul respirator acut, pneumonite.
2) Reducerea suprafetei alveolo-capilara – este cauzata de:
-micsorarea suprafetei de difuzie
-marirea rezistentei difuziei
-reducerea capacitatii totale de difuzie a plamanilor.
In cosecinta are loc marirea gradientului alveolo-capilar de oxigen=> difuzie insuficienta a oxigenului si
sporirea adausului venos la sangele arterializat, care vine de la alveolele ineficiente, hypoxemia
arteriala.
In caz de fibroza difuza a plamanilor bariera alveolo-capilara este substituita cu tesut conjunctiv=>
reduce complianta plamanilor si capacitatea de difuzie. Capilarele la fel se fibrozeaza si se micsoreaza
rezistenta capilara=> hipertensiune in circulatia mica si cord pulmonary cronic.

Edem pulmonar - acumularea excesivă a lichidului de origine vasogenă în interstiţiul pulmonar sau în
cavitatea alveolară.

Cauze:
a) Factorii congestivi=> marirea presiunii hidrostatice a sangelui in capilarele circulatiei mici=>edem
pulmonar cardiogen.
b) Factori membranogeni(inhalarea oxizilor de azot, in hiperoxie, aspiratia apei sau a sucului gastric,
razele ionizante)=> maresc permiabilitatea peretelui vascular=> edem pulmonar toxic.
c) Factori osmotici=> creste presiunea onco-osmotica in lichidul interstitial sau scade presiunea oncotica
in plasma sanguina=>edem pulmonar osmotic.
d)Factori limfogeni=>bloc in drenajul limfatic=> edem pulmonar limfatic.

Patogenia:
Dezechilibru dintre procesul de extravazare a lichidelor si drenajul limfei, atunci cand predomina
extravazarea=> surplus de lichid in septurile interalveolare=> apoi si in alveole=> dereglarea şi
micșorarea volumului alveolar şi capacitatea totală de difuzie pulmonară. Acelasi mecanism are loc si
prin reducerea drenajului limfatic.

Influenteaza respiratia externa prin:

- reducerea spatiului alveolar
- reduce elasticitatea parenchimului alveolar(prin diluarea surfactantului)
- impiedica difuzia alveolo-capilara a gazelor(in special a oxigenului)

Congestia pulmonară (hiperemia arterială şi venoasă)

Patogenie:
- Dereglări circulatorii în circulaţia mica=>Creşte presiunea sângelui în capilare şi vene
pulmonare=>Creste filtraţia lichidului în interstiţiu şi alveole=> Se micşorează complianţa alveolelor(se
mareste difuzia gazelor, spatiului mort alveolar, adausul venos)=> dispnee, hipoxemie si hipercapnie.
- Dereglări circulatorii în circulaţia mica=>Creşte presiunea sângelui în capilare şi vene
pulmonare=>Creste filtraţia lichidului în interstiţiu şi alveole=> Se micşorează complianţa alveolelor(se
mareste difuzia gazelor, spatiului mort alveolar, adausul venos)=> pneumoscleroza=> scleroza
microvaselor pulmonare=>HTA in circulatia mica=> hipertrofia ventricului drept=>insuf. acuta a
ventricului drept=> dispnee, hipoxemie si hipercapnie.
- Dereglări circulatorii în vasele bronhiale din circulaţia mare=> tumefierea mucoasei bronhiilor=>
ingustarea lumenului bronsic=>marirea rezistentei aerodinamice=> dispnee, hipoxemie si hipercapnie.

MANIFESTĂRILE DEREGLĂRILOR DIFIZIEI ALVEOLO-CAPILARE:

-Hipercapnie
-hipoxie respiratorie
-acidoza respiratorie
-dispnee
-hiperventilatie pulmonara compensatorie.
Simptomatologia hipoxiei acute e determinată de dereglările funcţiilor organelor vitale.
-Dereglarea activităţii sistemului nervos central se exprimă prin cefalee, euforie, comportamentul
devine neadecvat situaţiei ş.a.
-Apare greaţa, voma, tulburări de coordonare a mişcărilor, convulsii.
-Diferite tipuri de dispnei.
-Respiraţia devine periodică
-Scade activitatea cardiacă şi tonusul vascular.
La scăderea presiunii parţiale a oxigenului în sângele arterial până la 40–20 mm Hg se instalează coma
cerebrală, cu pierderea funcţiilor scoarţei cerebrale, a structurilor subcorticale şi centrilor bulbari.
La o presiune parţială a oxigenului în sângele arterial mai joasă de 20 mm Hg survine moartea cerebrală
şi moartea organismului.
Insuficienţa respiratorie. Clasificarea. Etiologia. Patogenia.
Manifestările. Consecinţele.
Insuficienţă respiratorie se numeşte sindromul apărut la om în repaus şi la respiraţia spontană cu aer la
presiunea atmosferică normală caracterizat prin:
-Pa O2 < 60 mm Hg, - Pa CO2 > de 46 mm Hg.

Clasificare: Centrala, restrictiva, obstructiva.

- Insuficienţa respiratorie centrală survine la afecţiuni directe ale sistemului nervos central.
- Insuficienţă respiratorie restrictivă survine la restricţia ventilaţiei ca consecinţă a proceselor patologice
localizate în aparatul neuro-muscular, cutia toracică, pleură, parenchimul pulmonar.
- Insuficienţa respiratorie obstructivă este rezultatul obstrucţiei căilor aeroconductoare superioare sau
inferioare.

In functie de compozitia gazoasa a sangelui se clasifica in:

-Insuficienta respiratorie tip I(hipoxemica) –micsorarea aportului de oxigen insa eliminarea de dioxid de
carbon ramane in norma=> hipoxemie, exigen redus spre periferie, consum redus de oxigen si hipoxie
celulara.
Presiunea oxigenului in sangele arterial este mai mic de 60mmHg(norma 95mmHg), este cauzat de
insuficienta oxigenarii sangelui din circulatia mica. Aportul de oxigen spre periferie este determinat de
debitul cardiac si oxigenarea sangelui. In insuficienta oxigenarii sangelui, chiar daca are loc hiperfunctia
cordului cu cresterea debitului cardiac , aportul de oxigen spre tesuturi este insuficient.
Ca consecinte apar leziuni celulare, membranare, organitelor in final apoptoza si necroza celulei.
- Insuficienta respiratorie tip II(hipoxemica/hipercapnica) – Este dereglat si aportul de exigen si
eliminare de dioxid de carbon. Se caracterizeaza prin hipoxemie, aport redus de oxigen spre periferie,
consum redus de oxigen, hipoxie celulara, hipercapnie cu PCO2 in sangele arterial mai mare de 45mmHg
ce provoaca acidoza respiratorie=>leziuni celulare.