Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA CONSTANTIN

BRÂNCUȘI – TÂRGU JIU

Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale

PROPRIETĂȚILE SÂNGELUI

Brănișteanu Andreea-Raluca
Grupa 511E, specializarea MOAȘE

TÂRGU JIU

2021
CUPRINS

1. Introducere ..................................................................................................... pag. 3

1.1 Definiție

1.2 Compoziția sângelui

2. Proprietățile sângelui ...................................................................................... pag. 5

2.1 Culoarea sângelui

2.2 Densitatea sângelui

2.3 Temperatura sângelui

2.4 Vâscozitatea sângelui

2.5 Ph-ul sanguin

3. Concluzie ....................................................................................................... pag. 7

4. Bibliografie .................................................................................................... pag. 8

2
1
Introducere

Sângele este un lichid vital existent în corpul oamenilor precum și în cel al animalelor,
care hrănește toate organele și țesuturile corpului și elimină substanțele nefolositoare sau
reziduale din organism.Cunoscut și sub numele de "râul vieții", sângele este pompat de către
inimă printr-un sistem de vase de sânge, reprezentat de sistemul circulator.O persoana adultă
are între 5 și 6 litri de sânge, ceea ce reprezintă 7-8% din greutatea totală a corpului.
Cantitatea de sânge prezentă în organismul unei persoane poate varia. În timpul deshidratării,
de exemplu la un maraton, volumul de sânge prezent scade. În cazul unei sarcini însa,
volumul de sânge crește, deoarece sângele mamei trebuie să transporte mai mult oxigen.

1.1 Definiție

Sângele este o substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule
(albe și roșii), care circulă prin vene și artere, capilare(cele mai mici vase de sânge care
participă la procesul de respirație) asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele
superioare. Sângele este un țesut special sub formă lichidă care, prin intermediul aparatului
circulator, alcătuit din inimă și vasele sanguine, transportă nutrienții și oxigenul la nivelul
țesuturilor corpului, de unde preia dioxidul de carbon și produșii de catabolism tisular,
transportându-i la nivelul organelor de eliminare. În medicină, disciplina care se ocupă cu
studiul sângelui se numește hematologie.

Sângele este alcătuit dintr-o parte lichidă, plasma sanguină, în care plutesc o serie de celule
specifice sângelui.
Circulația sângelui este asigurată în primul rând prin contracțiile mușchiului cardiac, ajutat de
valvulele venoase în combinație cu contracțiile mușchilor scheletici.
În general vasele de sânge bogate în oxigen care pornind de la inimă și irigă țesuturile se
numesc artere iar cele care sosesc la inimă și transportă produsele de catabolism de la
țesuturi încărcate cu dioxid de carbon se numesc vene.

3
1.2 Compoziția sângelui

Sângele este un țesut lichid de origine mezenchimală, format dintr-o substanță


fundamentală interstițială, plasma, în care se găsesc elementele figurate. Raportul dintre
volumul plasmei și cel al elementelor figurate se determină cu ajutorul hematocritului. În
practică, termenul de hematocrit exprimă relația procentuală dintre volumul elementelor
figurate și cel al plasmei, sau doar volumul procentual al elementelor figurate. La om, media
valorilor hematocritului este de 46/54 (sau 46%). Determinarea se face cu sânge recoltat
dimineața, pe nemâncate, acesta fiind centrifugat la 3000 turații pe minut. Elementele
figurate, având o densitate mai mare, sedimentează în porțiunea inferioară a eprubetei
gradate, hematocritul citindu-se direct. Creșterea numărului hematiilor pe unitate de volum se
numește hemoconcentrație, iar scăderea - hemodiluție. În poliglobuluii hematocritul poate
ajunge și la valori de 70-75%, iar în anemii la 10-15%.

La om, volumul sanguin constituie circa 7% din greutatea corpului. La o greutate


medie de 70 kg, cantitatea de sânge este de 4,9 l. La mamifere cantitatea de sânge este
proporțional mai mare decât la celelalte vertebrate.

Nu tot sângele aflat în organism circulă activ în sistemul vascular, o parte găsindu-se sub
formă de rezervă în organele cu structură diverticulară (splină, unele vase abdominale, plexul
subpapilar tegumentar). Starea fiziologică și activitatea diferitelor sisteme funcționale
modifică raportul dintre cantitatea sângelui circulant și cel stagnant. În timp de repaus la om,
sângele circulant este repartizat astfel: 40% în sistemul muscular, 30% în sistemul nervos,
renal suprarenal și tiroidian, 20% în organele abdominale și 10% în sistemul coronarian. În
efortul fizic, debitul circulatoriu crește mult în mușchi, plămâni, rinichi, creier și în vasele
coronare. În acest caz este antrenat sângele din organele de rezervă, precum și din organele
care se găsesc în activitate scăzută. Cantitatea totală de sânge scade în caz de inaniție, anemii,
hemoragii.

În general, volumul sângelui se menține constant prin mecanisme compensatorii de


trecere a apei din sânge în lichidul interstițial și invers. Astfel, dacă volumul de sânge crește
(ingestie de lichide, formare de apă metabolică), surplusul de apă trece la țesuturi (mușchi), și
apoi se elimină prin rinichi. Dacă volumul sanguin scade, apa din spațiile interstițiale trece în
sânge. În urma hemoragiilor, volumul plasmatic se reface mai repede decât cel al elementelor

4
figurate. Hemoragiile bruște sunt periculoare din cauza hipotensiunii accentuate. Boala
cardiovasculara se numește cleovastita oviraptori.

2
Proprietățiile sângelui

Sângele prezintă asemeni oricărei substanţe anumite proprietăţi fizico-


chimice precum:
 culoarea
 densitatea
 temperatura
 vâscozitatea
 ph-ul.

Necesitatea menţinerii constante a acestor proprietăţi este un lucru indispensabil


pentru realizarea homeostaziei.

2.1 Culoarea sângelui

Este dată prin intermediul hemoglobinei de la nivelul hematiilor şi diferă în funcţie de


gradul de saturare în oxigen a acesteia. Astfel, la nivel arterial, unde hemoglobina este 100%
saturată în oxigen formând oxihemoglobina, sângele are o culoare de roşu intens, pe când la
nivel venos, unde saturaţia în oxigen a hemoglobinei este de 60%, dar şi prezenţa unei mari
cantităţi de hemoglobin redusă, conferă sângelui venos culoarea roşu- închis.

2.2 Densitatea sângelui

Este dată de numărul de elemente figurate, dar şi de cantitatea de solviţi de la nivelul


lui. Densitatea normală a sângelui este la bărbaţi de 1061 şi la femei de 1057. Există anumite
variaţii ale densităţii sângelui, fiziologice sau patologice. Variaţiile fiziologice apar datorită
pierderii sau ingestiei de lichide.
Variaţiile patologice pot fi întâlnite în următoarele situaţii:
1. Scăderi ale densităţii sanguine:

 Hipoproteinemiile din cadrul hepatopatiilor, pierderilor renale, reducerea aportului


alimentar;
5
 Scăderea numărului de elemente figurate, aşa cum se întâmplă în anemii;

2. Creşteri ale densităţii sanguine:

3. Hiperproteinemii, ca în cazul mielomului multiplu;

4. Creşterea numărului de elemente figurate, aşa cum se întâlneşte în poliglobulii, în


deshidratare, în hemoconcentaţiile din şoc.

2.3 Temperatura sângelui

Temperatura centrală a corpului uman este relativ constantă de 37 grade


Celsius, dimineața putând atinge 36 grade Celsius, iar la emoții, stres poate atinge 38 grade
Celsius. În timpul efortului fizic temperatura poate atinge chiar 39-40 grade Celsius.

Termoreglarea

Termoreglarea este capacitatea organismului de a-și menține constantă temperatura


într-un mediu cu temperatură variabilă (organism homeoterm, cu sânge cald).
Omul, mamiferele păsările sunt ființe homeoterme, reptilele, peștii, batracienii sunt
organisme incapabile să-și regleze temperatura interna și preiau temperatura mediului extern.
La nivelul corpului se poate măsura o temperatura periferică (cutanată) si una centrala (core).
Temperatura centrala este cea supusă mecanismelor reglatorii în timp ce temperatura cutanată
e foarte variabilă, exprimând în mare masură schimburile de caldură ale organismului cu
mediul extern.

În transferul de caldură dintre organism și mediu intervin mai multe componente:


- țesutul subcutanat: este stratul izolator. Acesta are o conductivitate termică foarte scazută
comparativ cu alte țesuturi. Datorită țesutului adipos mai dezvoltat, izolarea termica este mai
bună la femei.
- rețeaua vasculară subcutanată care penetrează stratul de grăsime prin ramuri capilare,
acesta este sistemul care disipă caldura. La acest nivel există numeroase anastomoze arterio-
venoase aflate sub influența sistemului nervos simpatic.
Sistemul nervos simpatic reglează debitul local care poate crește cu până la 30 % în
vasodilatație maximală. Zonele expuse ale corpului sunt mai bogate în astfel de anastomoze.

6
2.4 Vâscozitatea

Poate fi definită ca fiind absenţa alunecării între straturi diferite de fluid, iar valorile
sale normale se încadrează astfel: 4,7 la bărbaţi şi 4,4 la femei, cu o medie de 4,6. Principalul
factor ce contribuie la realizarea vâscozităţii sângelui este reprezentat de numărul elementelor
figurate. Prin intermediul vâscozităţii este influenţată rezistenţa perfierică, iar prin aceasta,
presiunea arterială.

Scăderi ale vâscozităţii:

 Anemia;
 Hemoragia.
 Creşteri ale vâscozităţii:
 Creşterea numărului de elemente figurate ca în cazul leucemiilor, poliglobuliilor.

2.5 Ph-ul sanguin

Variaţiile ph-ului sanguin se face în mod normal între 7,38-7,42,  o creştere a ph


la 7,6-7,8 determinând instalarea comei, la 6,8 sau 8 aparând decesul.

3
Concluzie

Rolul sângelui este cel de a transporta substanțele nutritive prin corp, dar în el se pot
transporta și trombocitele ce ajută la repararea țesutului (plăgii).În întreg organismul circulă
în mod normal aproximativ 5,5 litri de sânge, ceea ce reprezintă proximativ 1/13-1/14 din
greutatea corporală a unui adult de aproximativ 55-70 de kg. Acest volum sanguin poate fi
împărţit într-un volum de 3,5 litri sau 55% din volumul sanguin reprezentat de plasmă şi 1,5-
2 litri sau 45% din volumul sanguin reprezentat de elemenele figurate.

7
Bibliografie

1. Semiologia sângelui şi organelor hematopoietice, Semiologie medicală, Volumul II,

George Ioan-Pandele, Editura Cantes, Iaşi, 2005, pag.284-336;

2. Sângele, Fiziologie umană, Ediţia a III-a, Ion Haulică,Editura Medicaă, Bucureşti,

2007, pag.182-239;

3. Organizarea funcţională a corpului uman şi controlul mediului intern, Medical

Physiology, eleventh edition,Editura medicală Calisto, Bucureşti, 2007, Guyton &

Hall, pag. 3-9;

S-ar putea să vă placă și