Aparatul

excretor

SEF DE LUCRARI DITESCU DAMIAN

UNIVERSITATEA CONSTANTIN BRACUSI

TARGU JIU
APARATUL EXCRETOR
 Este alcătuit din rinichi şi căile urinare.
RINICHII
Organe pereche ce produc urina. Pot fi supranumerari sau poate fi unic . Sunt organe retroperitoneale sub forma unor
boabe de fasole, prezintă o faţă anterioară, convexă şi o faţă posterioară plană , un pol superior şi un pol inferior. Are două
margini , una laterală convexă şi alta medială în care se găseşte hilul renal. Hilul renal se continuă cu o excavaţie numită
sinus renal în care se află elementele pediculului renal.
Sinusul renal-este profund , de circa 4 cm şi conţine pediculul renal format din căile excretoare (calice şi pelvis renal),
vase (artera şi vena renală) , nervi şi grăsime.
Organ retroperitoneal , rinichiul se află în loja renală , care are limite : superior un plan transversal care trece prin
vertebra T11 , inferior un plan ce trece prin vertebra L3, lateral un plan parasagital, ce trece prin vârful coastei 12, medial
linia paravertebrală. Rinichiul este învelit de fascia renală , prezintă o lamă anterioară (prerenală) ce trece anterior peste
rinichi unindu-se cu lama anterioară pe partea opusă, şi o lamă posterioară (fascia retrorenală Zucker Kandl) ce trece
peste muşchiul pătrat lombar şi iliopsoas inserându-se pe coloana lombară. Superior lamele îmbracă glanda suprarenală şi
se termină la nivelul diafragmului. Lojile renale comunică anterior, iar inferior se continuă de-a lungul uretrelor. Între
rinichi şi lamele renale se găseşte grăsimea perirenală. Între faţa posterioară renală şi muşchi se află capsula grăsoasă (
Gerota ).
 Mijloace de fixare . Sunt menţinuţi în lojile renale prin : fascia renală şi grăsimea perirenală , presa abdominală,
peritoneul parietal posterior , elementele pediculului renal, fascia retrocolică Toldt.
Raporturile rinichilor : Faţa posterioară are raporturi cu coasta a XII-a, diafragmul , recesurile costodiafragmatice
pleurale şi plămânii. În porţiunea abdominală are raporturi cu muşchii psoas şi pătrat lombar , precum şi cu nervii
ilioinghinal şi iliohipogastric, fapt ce explică iradierea durerii lombare spre regiunea inghinală, în diferite afecţiuni
renale.
Faţa anterioară prin intermediul peritoneului parietal are raporturi în treimea superioară şi mijlocie cu lobul drept al
ficatului în dreapta , cu porţiunea descendentă a duodenului. În zona inferioară cu flexura colică dreaptă şi ansele
intestinului subţire.
Marginea laterală în dreapta are raporturi cu ficatul, colonul ascendent, iar în stânga cu colonul descendent şi splina.
Marginea medială în dreapta are raporturi cu porţiunea descendentă a duodenului şi vena cavă inferioară, iar la stânga
cu unghiul duodenojejunal şi aorta abdominală.
Polul superior cu glanda suprarenală de care este separat prin ţesut conjunctiv. În ptoza renală nu-l însoţeşte.
Polul inferior are raporturi cu muşchii pătrat lombar şi iliopsoas.
Structura rinichiului. Pe secţiune în plan frontal are la exterior capsula renală , fibroasă, sub care rinichiul este format
din corticală la exterior şi medulară la interior . Capsula renală înveleşte rinichiul şi la nivelul hilului se continuă cu
tunica groasă a calicelor.Capsula are în compoziţie fibre elastice şi fibre musculare netede ce aderă la parenchim.
Medulara este zona profundă ; formată din piramidele renale Malpighi , 7-14 la număr, ce prezintă o bază orientată spre
marginea laterală şi un vârf spre hilul renal. Vârful sau papila renală dă inserţie unui calice mic cu 10-20 orificii papilare
( porii renali). Piramidele renale de culoare roşie brună, consistenţă fermă , separate între ele prin zone de substanţă
corticală numite coloane renale. Piramida renală are o zonă internă
gălbuie , papila renală şi o zonă externă cu aspect striat , formată din
tubii colectori renali şi vasele sanguine.
Corticala, zona externă , friabilă spre capsulă conţine glomerulii
renali şi se întinde între baza piramidelor renale şi capsula renală.
Corticala pătrunde printre piramidele renale şi formează coloanele
Bertin , care la nivelul sinusului renal prezintă proeminenţele
interpapilare.
Medulara de la baza piramidelor Malpighi, care formează lobii renali,
pătrunde prin corticală formând piramidele Ferrein.
Rinichii sunt împărţiţi în lobi.Un lob cuprinde o piramidă Malpighi
cu toată corticala adiacentă.
 Unitatea morfofuncţională a rinichiului este nefronul, care la adult reprezintă un număr aproximativ de 25-30 milioane
de nefroni la cei doi rinichi. Nefronul este alcătuit din corpusculul renal Malpighi şi tubul renal.
Lobii renali sunt împărţiţi în lobuli ce prezintă o radiaţie medulară şi porţiunea corticală înconjurătoare. În partea
medulară a lobului se găseşte tubul colector iar în porţiunea corticală toţi nefronii tributari tubului colector.

Irigaţia rinichilor . Arterele renale sunt ramuri din aorta abdominală, ajunse în hil dau 5 ramuri terminale : 4 prepielice
şi una retropielică şi reprezintă arterele terminale.
Acestea se divid în artere interlobare şi apoi artere arcuate care prin ramificaţie dau arterele interlobulare. Din arterele
interlobulare pornesc arteriolele aferente pentru glomerul iar vasul aferent se capilarizează în jurul tubilor renali.
Circulaţia renală este de tip terminal , lipsită de anastomoze. Venele renale drenează în vena cavă inferioară. Limfa
drenează în ganglioni lombari. Inervaţia rinichilor este vegetativă şi provine din ganglionii celiaci , mezenterici superiori
şi aorticorenali.
Nefronii şi tubii colectori
  Rinichii posedă un sistem tubular sau canalicular : nefronul şi tubii colectori. Nefronul poate fi împărţit în structuri care
produc urina primară şi care produc urina secundară.
Structurile ce produc urina primară sunt corpusculul renal şi
aparatul juxtaglomerular.
1. Corpusculul renal conţine glomerulul cu 25-50 bucle capilare,
înconjurate de capsula Bowman cuprinsă de două foiţe.
Are un pol vascular unde celulele conjuctive formează mesangium.
În spaţiul dintre cele două foiţe se formează urina
primară ce este condusă la polul urinar al sistemului tubular.
Filtrul renal se compune din trei structuri:
-endoteliu cu pori ce nu permit trecerea elementelor sanguine.
 -membrana bazală , din filamente în masa glicoproteică , care nu
permite trecerea moleculelor mari şi feritina ce rămâne în vasul sanguin.
-podocitele ce proemină în lumenul capsulei Bowman, ce au prelungiri
secundare spre bazală care în alternanţă cu ale podocitelor
vecine formează fante ce sunt închise de diafragme
perforate de pori.
Diafragmele sunt structuri filtrante fine
ce reţin substanţele cu greutate moleculară mai
mare de 70000.
2. Aparatul juxtaglomerular format din macula
densă, periniţa polară şi un grup de celule
mezangiale extraglomerulare.
Intervin în controlul presiunii arteriale. Granulaţiile
periniţei polare conţin renină ce transformă
angiotensinogenul în angiotensină I şi II, cu efect
vasoconstrictor.
Celulele aparatului juxtaglomerular au inervaţie adrenergică.
 
 Structurile producătoare ale urinei secundare sunt tubii
renali ce au mai multe segmente.
Tubul contort proximal în apropierea glomerulului renal
şi continuă capsula Bowman, fiind rectiliniu, se îndreaptă
spre medulară. Prezintă celule înalte cu mitocondrii şi
microvili.
Tubul drept cu ram descendent şi apoi ascendent în
medulară şi formează ansa lui Hanle , conţine un
epiteliu plat. În paralel cu el se află vasele drepte.
Tubul contort distal , se reîntoarce în corticală ; aproape
de glomerul prezintă macula densă . Prezintă celule
epiteliale înalte.
CĂILE EXCRETOARE ALE URINII
  De la rinichi, urina trece prin calicele renale mici, calicele mari, bazinet, uretere, vezica urinară.
Calicele mici
Formaţiuni musculo-membranoase, situate în pelvisul renal (bazinet), care de la papilele renale se unesc în calicele mari.
Sunt număr egal cu papilele renale (6-12) dar mai mic decât al piramidelor Malpighi.
Calicele mari
Rezultă din unirea calicelor mici. Sunt în număr de 2-3. Din unirea lor se formează pelvisul renal ( bazinetul). Există
calice superior, milociu şi inferior.
Pelvisul renal
Organ musculomembranos cu formă de pâlnie, turtit anteroposterior. La baza lui se deschid calicele mari şi se continuă
cu ureterul. Capacitate de 5-7 ml şi poate fi ampular şi ramificat.
Raporturi : -în sinusul renal, în pediculul renal este posterior.
-în partea extrarenală posterior are muşchiul psoas , în dreapta ,anterior porţiunea descendentă a duodenului
şi vena cavă inferioară, la stânga anterior corpul pancreasului.
Ureterul
  Organ retroperitoneal, leagă pelvisul renal de vezica urinară. Are trei porţiuni: porţiunea abdominală cu direcţie aproape
verticală şi ajunge la linia terminală a pelvisului osos:
-porţiunea pelvină se termină în vezica urinară
-porţiunea intravezicală
Ureterul are zone de dilatare şi îngustate care se succed
cu intermitenţă. De asemenea prezintă mai multe curburi.
Raporturile ureterului
În porţiunea abdominală prezintă două segmente:
-segment lombar între pelvisul renal şi aripioara sacrului
-segment iliac situat între aripioara sacrului şi linia terminală.
Segmentul lombar are raporturi anterior cu peritoneul
parietal posterior , de care aderă, prin intermediul căruia
are raporturi cu porţiunea a doua a duodenului şi cu rădăcina
mezenterului fiind încrucişat de vasele genitale şi vasele calicelui.
Peste el trece mezosegmoidul.
Posterior are raporturi cu muşchiul psoas şi cu nervii genitofemural şi femural
cutanat lateral ; medial cu aorta la stânga şi vena cavă inferioară la dreapta , lateral
cu colonul ascendent în dreapta şi descendent în stânga.
Segmentul iliac trece înaintea vaselor iliace şi încrucişează în dreapta artera iliacă
externă şi la stânga artera iliacă comună , este încrucişat de rădăcina mezenterului ,
ileon terminal , vase ileocolice şi apendice.
Posterior are muşchiul psoas iliac. Lateral are raporturi cu vasele testiculare
(ovariene).
Porţiunea pelviană are un segment parietal fix şi unul visceral. La bărbat segmentul
parietal coboară aproape de artera şi vena iliacă internă, iar segmentul visceral ,
transversal , se află în spaţiul pelvisubperitoneal, trecând între vezica
urinară şi rect , incrucişează ductul deferent şi pătrunde în vezica urinară.
 La femeie . Are raporturi ca şi la bărbat cu deosebirea că încrucişează vasele uterine. Participă la
delimitarea fosei ovariene. Segmentul transversal trece prin baza ligamentelor late, mai aderent la foiţa
posterioară , încrucişează artera uterină, trece anterior de vagin şi pătrunde în vezica urinară.
Porţiunea intravezicală, scurtă, străbate musculatura vezicală şi se varsă în vezică. Orificiul de vărsare
are superior o plică ce împiedică refluxul urinei în ureter. Orificiile ureterale împreună cu cel uretral
formează "triunghiul lui Lieutaud".
Structura ureterului . Învelit de adventice prezintă : tunica musculară formată din trei straturi
musculare., netede, extern şi intern cu fibre longitudinale , iar mijlociu fibre circulare. Mucoasa formată
din epiteliu de tranziţie , stratificat.
Vascularizaţia . Arterială din artera renală şi spermatică internă.
Venele drenează în vena iliacă internă. Inervaţia din ganglionii
lombari şi mezenterici superiori
Vezica urinară
 Organ cavitar, pelvin, înapoia simfizei pubiene. Are capacitatea de 200-300ml putând ajunge la 1-2 litri în glob vezical.
Configuraţia externă. Este diferită în funcţie de gradul de umplere. Când este goală are formă de tetraedru cu baza
orientată posteroinferior şi vârful anterosuperior de la care pleacă uraca formând plica ombilicală mediană. Când este
plină are formă de ovoid cu axul oblic posterosuperior.
Vezica urinară are un vârf, un fund opus
vârfului, fiind locul de unde porneşte
uretra. Porţiunea dintre vârf şi fund
formează corpul vezicii de la care pleacă
ligamentele ombilicale mediale, formate
prin ocluzia arterelor ombilicale.
Vezica urinară este aşezată într-o lojă,
loja vezicală.
Delimitarea lojei vezicale la bărbat :
-anterior-simfiza pubiană şi oasele pubiene.
-posterior-septul recto-vezical
-lateral-muşchii ridicători anali
-superior –peritoneul
-inferior –prostata.
La femeie :
Anterior , superior, lateral , ca şi la sexul
masculin.
-posterior –lama vezicovaginală.
-inferior –vagin, diafragma uro-genitală.
Este un perete slab permiţând vezicii să
prolabeze.
Între pereţi lojei şi vezică se află ţesut conjunctiv, perivezical, paracist.
Raporturi . Vezica goală prezintă trei feţe (anterioară, posterioară şi inferioară), două margini laterale şi un vârf.
Faţa anterioară în raport cu fascia ombilicoprevezicală, cu spaţiul Retzius, cu ligamentele pubovezicale cu plexul venos
Santorini, mănunchiul vasculonervos obturator, ganglioni limfatici, simfiza pubiană.
Faţa posterioară , acoperită de peritoneu ce se reflectă pe rect la bărbat şi pe uter la femeie , cu ansele intestinului
subţire , colonul sigmoid , uneori cu apendicele.
Faţa inferioară (fundul vezical) are raporturi diferite la bărbat şi la femeie. La bărbat cu prostata, veziculele seminale ,
ampulele canalelor deferente , ampula rectală. La femeie cu colul uterin, peretele anterior vaginal. Marginile laterale
acoperite de peritoneul pelvin sunt în raport cu muşchii ridicători anali şi obturatori interni.

Peritoneul formează fundurile de sac laterovezicale. În vârful vezicii se află uraca , iar la unghiurile posteroinferioare
se implantează ureterele.
Vezica plină depăşeşte simfiza pubiană având raporturi cu peretele abdominal anterior
Structura vezicii
Musculatura se dispune ca o reţea spiralată. Stratul extern are originea pe colul vezicii şi
muşchii pubovezicali. Strat mijlociu circular în continuarea stratului extern , strat intern
longitudinal.
Musculatura ureterelor se continuă cu cea vezicala , se solidarizează cu muschiul
ureterului de partea opusă şi formează muşchiul trigonal.
În jurul orificiului intern al uretrei formează sfincterul neted. Sfincterul extern, striat,
se compune din fibre ale muşchiului transvers profund al perineului şi înconjoară uretra.
Muşchiul ridicător anal participă la închiderea uretrei. Mucoasa , formată din epiteliu de
tranziţie , care conţine glande vezicale bine dezvoltate, ce produc un
mucus cu rol anticoroziv, protejând de acţiunea corozivă a urinei.
Tunica externă este fibroconjuntivă.
Configuraţia interioară. La vârf există o depresiune , fundul
prezintă trigonul vezical Lieutaud , care este neted şi delimitat
de orificiile ureterelor şi uretrei.
Orificiile uretrelor prezintă lateral o plică falciformă , care se
închide la vezica plină şi împiedică refluxul vezico-uretral. Plica
este mai pronunţată la bărbat decât la femeie. Orificiul intern al
uretrei este rotunjit la femeie şi copil. Se modifică cu hipertrofia
de prostată.
Vascularizaţia vezicii urinare
Arterială asigurată de artera ombilicală din artera iliacă internă,
artera pudendală internă , artera rectală medie la bărbat, artera
uterină şi vaginală la femeie. Acestea formează plexul perivezical
din care pornesc ramuri în toate tunicile.
Venele drenează în vena iliacă internă.
Inervaţia prin plexul vezical format din plexul aortic şi nervii
splanhnici pelvieni
URETRA
  Este diferită la bărbat şi la femeie.
Uretra masculină . Cale comună urinară şi genitală. Are originea la orificiul
uretral al vezicii urinare şi se termină la nivelul meatului urinar.
Se împarte în patru porţiuni : intramurală, prostatică,membranoasa, ce trece prin
prostata membranoasă , străbate diafragma urogenitală, spongioasă, în corpul
spongios al penisului.

Configuraţia interioară
La nivelul uterei prostatice se descriu:
-creasta uretrală, plică pe peretele posterior
-coliculul seminal sau veru montanum este proeminenţă a crestei uretrale în
treimea medie. În vârful colicului se află deschiderea utricului prostatic. Pe
părţile laterale sunt orificiile ductelor ejaculatoare, nivel de la care uretra
masculină devine cale comună urogenitală.
Lateral de veru montanum sunt nişte depresiuni numite sinusuri prostatice
în care se deschid orificiile celor două canale ejaculatoare.
Porţiunea membranoasă are orificiile glandelor uretrale.
Porţiunea spongioasă este locul de deschidere al canalelor glandelor
bulbouretrale Cowper şi lacunele Morgagni. Sunt sinusuri mai mari ale
mucoasei limitate de plici în fundul cărora se deschid glandele
uretrale (Littre).
Structura uretrei masculine. Tunica mucoasă presărată cu orificiile glandelor prostatice alcătuită din epiteliu urinar
(uroteliu) până la veru montanum , de unde se continuă cu epiteliu pavimentos necheratinizat.
Tunica musculară conţine fibre musculare netede şi striate. Fibrele netede sunt longitudinale , în continuarea celor din
stratul plexiform al vezicii şi circulare externe , care la originea uretrei formează sfincterul neted al uretrei (sfincter
intern). Fibrele striate formează sfincterul extern al uretrei situat în afara prostatei la nivelul uretrei membranoase.

Vascularizaţia –arterială este asigurată de artera rectală medie pentru uretra prostatică şi artera vezicală inferioară
pentru uretra membranoasă, artera bulbului penisului , iar pentru uretra spongioasă artera uretrală şi dorsală a
penisului.
Venele drenează în plexul venos prostatic, vena ruşinoasă internă pentru uretra membranoasă , pentru cea spongioasă
vena dorsală profundă a penisului , toate drenând în vena iliacă comună.
Inervaţia este asigurată de nervul ruşinos şi fibre vegetative din plexul hipogastric superior şi parasimpaticul sacrat.
Uretra feminină
Se întinde de la baza vezicii urinare până la vulvă. Are o lungime de 3-5 cm, direcţie oblică în jos şi înainte.
Configuraţie interioară . Asemănătoare cu cea masculină , prezentând plici longitudinale şi pe peretele posterior creasta
uretrală. Are două porţiuni superioară-pelvină şi inferioară perineală.
Porţiunea pelvină este înconjurată de sfincterul striat.
Raporturi : -anterior: vena dorsală a clitorisului , plex venos Santorini, ligamentele pubovezicale şi simfiza pubiană ,
lateral cu lamele conjunctive sacrorectogenitopubiene şi muşchii ridicători anali; posterior cu vaginul.
Porţiunea perineală, situată anterior de vagin. Anterior şi lateral se află în raport cu fascia perineală mijlocie şi este
încrucişată de corpii cavernoşi ai clitorisului.
Uretra feminină are două orificii : orificiu intern (vezical) şi extern ce se situează în vestibulul vaginal posterior
clitorisului.
Structura uretrei feminine: mucoasa în porţiunea iniţială este
reprezentată de uroteliu , cea mijlocie de epiteliu cilindric
stratificat (pseudostratificat), iar porţiunea terminală fiind cilindric
stratificat.
Musculara conţine fibre longitudinale netede şi un strat circular
extern. Sfincterul extern conţine fibre striate.
Vascularizaţia . Arterială asigurată pentru porţiunea pelvină de
arterele vezicale inferioare şi arterele vaginale .
Porţiunea perineală este vascularizată de arterele bulbare şi
bulbouretrale din artera ruşinoasă internă. Venele drenează
sângele în vena iliacă internă.
Nervii provin din plexul hipogastric inferior şi din nervul ruşinos intern.