FIZIOLOGIA RENALA

ROLUL FUNCȚIONAL AL RINICHILOR

Eliminarea substanțelor toxice/inutile

Menținerea celor utile

Păstrarea constantă a volumelor și compoziției lichidului extracelular

Extirparea ambilor rinichi, la 1-2 săptămâni, crește volumul LEC, se acumulează substanțe cu
potențial toxic (uremie), Na+, K+, sulfat, fosfat, în general acizi, apare starea de acidoză, deces la pH
7,0

Excreția majorității produșilor de catabolism, fără CO2

Menținerea constantă a volumului și a compoziției LEC, menținerea apei, a sărurilor și a substanțelor

nutritive (osmolaritatea)

Păstrarea EAB

Rol endocrin: renina, eritrogenina, 1, 25 DH2 colecalciferol, anumite PG

SECREȚIA DE RENINĂ

Este realizată la nivelul aparatului juxtaglomerular, renina este o glicoproteină,

Renina este o enzimă proteolitică, catalizează formarea angiotensinei, care se transformă în

angiotensină II

Ang II determină vasoconstricție arteriolară intensă, în teritoriul cutanat, splahnic, renal, fără să
influențeze circulația cerebrală, coronariană și musculară. Determină creșterea TA și secreția de
aldosteron

Se eliberează în ischemia renală, hipovolemie, hipotensiune, insuficiență cardiacă, scăderea

concentrației ionilor de Cl- în urină

Supraîncărcarea organismului cu K+ sau administrarea de somatostatin împiedică lansarea în

circulație a Ang

Stenozarea unilaterală a arterei renale, determină creșterea producției de renină, dar, tranzitoriu,
revine la normal, dar dacă persistă, este un domeniu de studiu

Adică, tratamentul cu IEC la cei cu HTA de cauză renală, cu valori normale sau scăzute ale reninei,
determină scăderea TA, datorită sensibilității exagerate la Ang II sau creșterea concentrației de
bradikinină plasmatică, EC are rol de kininază II, degradează kininele vasodilatatoare

Uterul, placenta, lichidul amniotic, creierul, membranele fetale, glandele suprarenale, hipofiza,
pereții vaselor secretă o enzimă asemănatoare reninei

În rinichii hipoxici se secretă eritrogenina sau factorul eritropoetic renal, care degradează
eritropoietinogenul, factor seric, și se formează eritropoietina

1, 25 HO2 colecalciferol, important pentru metabolismul calciului

ALȚI FACTORI UMORALI RENALI

PG sunt sintetizate în celulele interstițiale ale zonei medulare renale. Aceste celule au granulații
lipidice.

În rinichi se formează PGE2 și F2α, în vasele mari glomerulare se formează PGI2

Administrarea iv a PGE2 la pacienții cu HTA determină scăderea TA, mărește debitul sanguin renal,
diureza și eliminarea renală a Na+

Perfuzarea rinichilor cu Indometacin determină scăderea fluxului renal, brusc. Concentrațiile de

PGE2 și F2 alFa scad

SINDROMUL BARTTER

Este determinat de formarea excesivă de PG în rinichi

Apare și o excreție crescută de kalikreină, ceea ce duce la creșterea concentrației de bradikinină

Apare hipoNa-emie, chiar severă, cu hiperaldosteronism secundar, ceea ce duce la hiperK+-urie și

hipoK+-emie importantă, poliurie, apatie, fatigabilitate, tulburări de creștere

Tratamentul este administrarea de Indometacin,

STRUCTURA RINICHIULUI

Pentru formarea și eliminarea urinei este nevoie de un sistem complex, format din rinichi, unde se
formează urina și căile excretoare: uretere, uretra, iar între ele este vezica urinară

Rinchii au 300 g,

Pe secțiune au o zonă externă roșie, brună, corticala și una internă,mai palidă, medulara, formată din
10 formațiuni piramidale, piramidele Malpighi, cu baza spre corticală și cu vârfurile, numite papile,
proeminente în calice

NEFRONUL

Este unitatea morfologică și funcțională a rinichiului

Sunt 1 mil-1,2 mil, în fiecare rinichi

Are rol în formarea urinei

Cuprinde corpusculul Malpighi sau corpusculul renal și tubul urinifer

Corpusculii Malpighi se găsesc în zona corticală, cuprind glomerulul renal și capsula Bowman

Glomerulul renal este un mănunchi de anse capilare, care se înfășoară în jurul unor tije intercapilare,
tije care formează țesutul mesangial

Capilarele pătrund în capsula Bowman

Sângele din capilarele glomerulare provine din arteriola aferentă și părăsesc glomerulul prin arteriola
eferentă, cu un diametru de 2x mai mic

Tubul urinifer are 3 segmente: tubul contort proximal, ansa lui Henle și tubul contort distal și
continuă capsula lui Bowman

TCP este format dintr-un singur strat de celule, așezate pe o membrană bazală, prelungită din zona
capsulei lui Bowman
Celulele sunt cilindrice, au la polul apical un aspect de margine în perie, microvilozități, iar bazal sunt
multe invaginații care delimitează în zona subnucleară compartimente în care se află mitocondrii

TCP se continuă cu ramura descendentă a ansei Henle

Ansa Henle are forma de ”U”, ramura descendentă care ajunge în medulară și cea ascendentă, care
revine în corticală, în apropierea propriului corpuscul, în spațiul dintre arteriola ascendentă și cea
descendentă, eferentă.

Nefronii superficiali, cu corpusculii în cele 2/3 externe ale corticalei, au anse de dimensiuni mici,
rămân în corticală,

Nefronii juxtaglomerulari, cu corpusculii situați juxtaglomerular, au anse lungi, extinse până în

medulara internă

La om 15-20 % din totalul nefronilor au anse lungi

Ramura descendentă a ansei este subțire, are celule epiteliale turtite

Ramura ascendentă are la început celule turtite, devin cilindrice la limita de separare dintre M
externă cu cea internă

Ramura ascendentă, groasă, a ansei, în apropierea arteriolei aferente, își modifică aspectul, celulele
devin mai înalte și mai înguste (mai dese), invaginațiile bazale se reduc, mai puține mitocondrii,
membrana bazală devine incompletă, este macula densa

Macula densa se consideră zona unde se termină ansa Henle, are rol de chemo și osmo receptor,
este sensibilă la concentrațiile de Na+ și de Cl- din urină

Scăderea concentrației de Na+ urinar sau a Cl- urinar, determină creșterea secreției de renină din
celulele aparatului juxtaglomerular

TCD continuă ansa Henle până la TC. Celulele TCD nu au margine în perie, propriu-zisă, are câteva
mici microvilozități, la polul apical

TUBUL COLECTOR
Mai multe TCD se adună într-un TC Bellini care străbate corticala și porțiunea medulară, se deschide
în calicele renale, printr-un orificiu situat în vârful piramidei Malpighi

Are rol în concentrarea urinei

În porțiunea incipientă sunt celulele întunecate, au citoplasma cu vacuole și mitocondrii, au funcție

enzimatică

În rest sunt celulele clare, au un aparat mitocondrial rudimentar, nu au rol activ în formarea urinei,

Un tub colector drenează în calice urina formată de 3000-5000 de nefroni

VASCULARIZATIA RENALA

Este abundentă, provine din arterele renale, se divid în interiorul rinichiului în artere interlobare,
care merg spre corticală, printre piramidele Malpighi

Arterele interlobare sunt vase de tip terminal. Obstruarea determină necroza.

În zona de joncțiune dintre medulară și corticală, arterele interlobare se cudează în unghi drept, apar
arterele arcuate sau arciforme, care formează un plex arterial dens

Din arterele arciforme se desprind, în evantai, arterele interlobulare care se îndreaptă spre capsulă

Arterele interlobulare dau naștere arteriolelor aferente glomerulare

După ce ies din corpusculul renal, arteriolele eferente formează o nouă rețea capilară, peritubulară, ,
irigă tubul renal, se varsă în venele interlobulare, care trec în venele arcuate, interlobare și în vena
renală

Astfel, segmentul arterial dintre glomerul și tubul renal formează un sistem port-arterial

Glomerulii juxtamedulari, au dimensiuni mai mari, au arteriolele eferente de calibru aproximativ egal
cu al arteriolelor aferente

Din arteriolele lor eferente se formează atât capilarele peritubulare cât și o serie de ramuri arteriale,
vasa recta, care urmează traseul ansei Henle și se termină în venele arcuate

Arteriolele din vasa recta au un perete foarte subțire

Suprafața totală a capilarelor renale este de 6 m2 pentru fiecare rinichi

APARATUL JUXTAGLOMERULAR

În arteriola aferentă, numărul de celule din tunica medie crește semnificativ, pe măsură ce se
apropie de glomerul. Apare o îngroșare asimetrică a peretelui vascular

Celulele mioepiteliale sau epiteloide din tunica medie a arteriolei aferente și în mică măsură și în cea
a arteriolei eferente, sunt celule musculare netede modificate, mai globuloase, afibrilare, cu granule
de renină în citoplasmă, sunt celulele juxtaglomerulare

Aceste celule sunt permanent întinse, datorită presiunii arteriale

Celulele juxtaglomerulare funcționează ca niște baroreceptori, cantitatea de renină crește dacă

întinderea nu este suficientă

Cantitatea de renină crește și când concentrația de Cl- în urina TCD este scăzută sau sub acțiunea
mediatorilor simpatici care acționează pe receptorii beta

La contactul dintre arteriola aferentă aferentă și tubul urinar, peretele tubului se îngroașă și formeaă
macula densa

În zona triunghiulară dintre arteriola aferentă, eferentă și macula densa este un grup de celule,
numit lacis sau pernuțe polare, care se prelungesc în glomerul cu celulele mesangiale

Celulele juxtaglomerulare împreună cu macula densa formează aparatul juxtaglomerular, situat în

zona hilului fiecărui glomerul

VASE LIMFATICE RENALE

Sunt în adventiția arterelr interlobulare, arcuate, interlobare și mai puțin în adventiția venelor

Nu sunt în glomerul

Prin ele se drenează o cantitate mare de limfă spre canalul toracic

Fluxul limfatic crește mult o dată cu creșterea presiunii sanguine venoase sau în urma obstruării
ureterelor
CAPSULA RENALA

Este de tip conjunctiv, este rezistentă

Dacă rinichiul devine edematos, capsula limitează creșterea parenchimului renal și presiunea
interstițială crește

Această creștere a presiunii intrarenale comprimă tubii renali, determină scăderea FG, iar în final
apare anuria

INERVATIA RINICHIULUI

Nervii renali intră în rinichi împreună cu vasele sangiune

Au fibre eferente simpatice, care ajung împreună cu arterele interlobare, arcuate, interlobulare,
până la arteriolele aferente și eferente, inclusiv în celulele juxtaglomerulare

Sunt și fibre colinergice care se termină mai ales în arteriolele eferente ale glomerulilor
juxtamedulari și în vasa recta, au rol de control efectiv asupra presiunii de filtrare în special în
glomerulii juxtamedulari

Inervația simpatică provine din coarnele laterale ale segmentelor T12 și L2

Terminații nervoase ajung și în apropierea celulelor tubilor renali

Stimularea nervilor renali reduce debitul sanguin renal prin creșterea rezistenței vasculare și scade
diureza

Diureza scade și din cauza redistribuirii sângelui din zona corticală spre cea medulară

Funcția renală este normală la bolnavii cu transplant

CIRCULATIA RENALA

Cei 2 rinichi, la adult, au un debit de 1,2-1,3 l sânge/minut, 20-25 % din debitul circulator

Măsurarea directă se face cu debitmetre

Indirect, prin metoda diluției, cantitatea de substanță trasoare preluată de rinichi în unitatea de timp
și împărțind valoarea la diferența arterio-venoasă renală

Rinichiul preia substanța din plasmă și o elimină renal, deci, cantitatea de trasor preluată în unitatea
de timp se dozează din urină
CLEARENCE-UL RENAL

Această metodă indirectă de măsurare a fluxului plasmatic renal

Cl=UxV/P, unde Cl este clearance-ul, U este concentrația substanței trasoare în urină (mg/ml), V este
debitul urinar/minut (ml/min), P este concentrația plasmatică (mg/ml)

Volumul virtual de plasmă, în ml, din care rinichiul elimină complet o anumită substanță în unitatea
de timp

CIRCULATIA RENALA

Poate fi investigată și cu gaze inerte radioactive

Utilizarea gazelor radioactive a permis calculul fluxului sanguin în zona corticalei și a medularei

În corticală este de 5 ml/g de țesut/min, medulara externă de 2 ml/g de țesut/min, iar în medulara
internă sub 0,2 ml/g/min

AUTOREGLAREA CIRCULATIEI RENALE

Există un mecanism intrinsec, care menține constant debitul renal la variații ale presiunii de perfuzie
între 80-200 mmHg

Mecanismul este miogen, dacă presiunea arterială crește brusc, fluxul sanguin renal crește, dar,
după 30-60 sec apare o modificare internă în arteriola aferentă cu readucerea debitului la valoarea
inițială

Substanțele care tulbură mn (papaverina, procaina, cianura de K+), abolesc autoreglarea renală

Este blocată prin răcire

Hemoragia și anoxia o deprimă

Scăderea importantă a TA determină scăderea filtrării renale, reabsorbția electroliților este intensă,
concentrația de Cl-, în urină, scade, celulele din macula densa sunt stimulate, arteriola aferentă este
dilatată, se eliberează renina, angiotensina II acționează pe arteriola eferentă, vasoconstricție, ceea
ce determină creșterea presiunii intraglomerulare și a filtratului
Din acest motiv, IEC, la bolnavii cu perfuzie renală scăzută determină anurie

Garantează o FG constantă

La creșterea presiunii sanguine rezistența apare în vasele preglomerulare, din acest motiv presiunea
în capilarele glomerularerămâne nemodificată

Apare în zona corticală, fluxul circulator în medulară variază o dată cu schimbările presiunii arteriale

Protejează funcțiile renale de variațiile de presiune arterială, rinichii primesc cantități adecvate de
apă și electroliți

Poate să fie anulată, în anumite situații, debitul sanguin renal se poate modifica,

Ex: în efortul fizic influențele nervoase și umorale scad fluxul sanguin renal, în caz de febră,
substanțele piretogene cresc fluxul

În efortul fizic crește frecvența descărcărilor de impulsuri simpatice, NA determină o vasoconstricție

mai puternică pe arteriolele interlobulare și arteriolele aferente, de aceea scade debitul sanguin
renal

CONSUMUL DE OXIGEN AL RINICHIULUI

Sângele venos are cantități mult mai mari de oxigen, față de sângele venos din alte țesuturi

Ținând cont de debitul sangiun renal, consumul mediu de O2 este de 6-7 ml/min/100g țesut,
consumul total, pentru ambii rinichi este 18-21 ml O2/min, ceea ce reprezintă 7-8 % din consumul
total al organismului, în repaus

În corticală consumul este mai mare/medulară, deoarece, în corticală este mecanismul de transport
activ al Na+, ceea ce se realizează cu un consum crescut de O2

FILTRAREA GLOMERULARA

Este îndepărtarea substanțelor neutile din plasmă, epurarea plasmei

Prin FG, nefronii purifică sângele, cu formarea urinei primare

STRUCTURA MB FILTRANTE GLOMERULARE

Endoteliul capilar, membrana bazală și celulele epiteliale ale capsulei Bowman

Capilarele glomerulare sunt de tip fenestrat, au orificii citoplasmatice, iar pe suprafața lor există un
strat de glicoproteine polianionice (încărcate negativ), numit glicocalix

Membrana bazală are 3 straturi: stratul central este dens, denumit lamina densa, mărginit în
regiunile subendotelială și subepitelială de straturi mai translucide, lamina rara internă și lamina rara
externăBiochimic, conține fibre de proteoglicani, material asemănător colagenului

Celulele epiteliale, denumite podocite, se fixează prin numeroși pediculi de lamina rara externă

În zona unde se fixează pediculii pe membrana bazală se află o membrană fină, diafragmă de fantă.
Aceasta are rolul de atașare și menținere în poziție a pediculilor

Spațiile libere, dintre pediculi se numesc fante epiteliale

Aceste structuri formează o rețea vastă prin care filtratul ajunge în spațiul Bowman
Suprafața celulelor epiteliale, a pediculilor și a diafragmelor de fantă sunt îmbrăcate cu un strat de
glicoproteine, polianionice, numit glicocalix. Acesta conține acid sialic

Glicoproteinele polianionice încarcă membrana filtrantă glomerulară cu sarcini negative, toate

structurile, mai ales pe celulele epiteliale, pe lamina rara externă și internă

FACTORII DE CARE DEPINDE FILTRAREA GLOMERULARA

Permeabilitatea membranei filtrante glomerulare

Suprafața de filtrare

Gradientul de presiune hidrostatică și coloidosmotică

PERMEABILITATEA MB FILTRANTE GL

Capilarele, prin structura lor particulară, au o permeabilitate de 50-100 x mai mare față de capilarele
din mușchi

Diafrgama de fantă împiedică trecerea în spațiul Bowman a moleculelor mai mari decât albuminele.

Dacă în regiunea diafragmei de fantă ajung macromolecule, pot fi captate prin pinocitoză de către
celulele epiteliale

Membrana are funcție de barieră selectivă datorită stratului de glicocalix

Albuminele sunt foarte puternic încărcate negativ, deci sunt foarte puternic respinse,

Hemoglobina este mai puțin încărcată negativ, ajunge în urina primară în proporție mai mare

Glicocalixul nu afectează filtrarea ionilor anorganici, nici a aminoacizilor sau a peptidelor încărcate
negativ, din cauza dimensiunilor lor reduse

DISPOZITIA SARCINILOR NEGATIVE DIN GLICOCALIX

Determină albuminurie, dar porii membranei nu se modifică

Prin creșterea permeabilității glomerulare pentru macromolecule, acestea se vor acumula în celulele
mezangiale, ceea ce determină hipertrofia mezangială și scleroza renală

SUPRAFATA DE FILTRARE

Depinde de numărul nefronilor funcționali, 1,2-1,5 m2, pentru ambii rinichi

La om toți nefronii sunt funcționali

Suprafața membranei filtrante se poate modifica prin contracția celulelor mezangiale sau prin
alterarea podocitelor

Angiotensina II, Tx A2 pot determina contracția celulelor mezangiale

PRESIUNEA EFECTIVA DE FILTRARE

Presiunea hidrostatică a capilarelor glomerulare 45 mmHg, favorizează filtrarea

Presiunea hidrostatică în capsula Bowman este de 10 mmHg, se opune filtrării ca și presiunea

coloidosmotică a capilară, 25 mmHg

Presiunea efectivă de filtrare este de 10 mmHg

Presiunea cosm crește spre capătul arteriolei eferente

FG suferă când presiunea sanguină depășește limitele de autoreglare, 80-200 mmHg

FILTRAREA GL

Crește dacă constricția arteriolei eferente este mai puternică față de cea acelei aferente (de ex. Ang
II)
Scade dacă se accentuează constricția pe arteriola aferentă, CA, excitarea nervilor renali, hipoxia
accentuată (dacă chemoreceptorii sinocarotidieni sunt integrii)

Creșterea presiunii hidrostatice, în capsula Bowman, poate să apară în obstrucțiile ureterale sau în
edemul parenchimului renal, cu comprimarea tubilor uriniferi

Presiunea cosm se modifică în deshidratare sau în hipoproteinemie.

COMPOZITIA FILTRATULUI GL

Ultrafiltratul nu are proteine, dar are apa și substanțele micromoleculare în concentrații aproximativ
egale cu sângele,

Anionii difuzibili, ca HCO3- , Cl- sunt mai concentrați față de plasmă, dar cationii sunt mai reduși

Unele substanțe neionizabile, ca ureea, creatinina, glucoza, sunt mai concentrate decât în plasmă