Biopotentiale

celulare si tisulare

As. Univ Cati Raluca Stolniceanu

Ce este potentialul de membrana?
 Permeabilitatea selectiva a membranei
 prezenta intracelulara a moleculelor
nedifuzibile incarcate negativ
 activitatea pompei Na+ / K+

creeaza o distributie
inegala a sarcinilor de
o parte si de alta a
membranei celulare.

aceasta diferenta de
potential este denumita
potential de membrana.
De o parte si de alta a membranei se gasesc Repartitia predominant la exterior a cationilor de
cationi difuzibili (Na+, K+), anioni difuzibili (Cl-) Na+ si predominant la interior a celor de K+ se
si nedifuzibili (organici). datoreaza pompei ionice.
Tipuri de potenţial de membrană:

1. Potential membranar de repaus

2. Potential membranar de acţiune.

1. Potential membranar de repaus

• = diferenta de potential care exista intre

fata interna si externa a membrane unei
celule in repaus

• valoare medie de -70mV /-90mV (valoare

apropiata de cea a potentialului de echilibru
pentru K+)

• depinde de permeabilitatea membranei

pentru diferitele tipuri de ioni.

• Valoarea se datoreaza activitatii pompei

Na+/K+, care reintroduce in celula K+
difuzat la exterior si expulzeaza Na+ patruns
in celula. Termenul de repaus = potential
• de membrana atunci cand la
• Astfel o celula isi mentine relativ constanta nivelul acesteia nu se produc
concentratia intracelulara a ionilor de Na+ si impulsuri electrice.
K+ si un potential membranar constant, in
absenta unui stimul.
Masurarea potentialului de repaus

Celula in repaus Un electrod in interiorul celulei

Electrozii sunt plasati pe suprafata
Apare o diferenta de
potential intre cele
LINIE IZOELECTRICA Fata externa si fata
interna a membranei

BIOPOTENTIAL DE REPAUS

-electrodul de pe leziune
va inregistra potetialul
negative corespunzator
LINIE IZOELECTRICA
fetei interne a membrane
- - celalalt electrod va
inregotentialul pozitiv de
la suprafata membranei

BIOPOTENTIAL DE REPAUS
 Potentialul de actiune
• este modificarea temporara a potentialului de membrana.
• Celulele stimulate electric genereaza potentiale de actiune prin modificarea potentialului de membrana.
• Mecanismele de producere, aspectul si durata potentialului de actiune sunt diferite in functie de tipul de celula, dar
principiul de baza este acelasi: modificarea potentialului de membrana se datoreaza unor curenti electrici care apar la
trecerea ionilor prin canalele membranare specifice, ce se inchid sau se deschid in functie de valoarea potentialului de
membrana.

Orice variaţie energetică din mediul înconjurător (mecanică, electrică, termică, chimică etc.) poate
constitui un stimul sau un excitant.
Acţiunea stimulilor externi asupra membranei celulare determină modificări fizico –chimice, care
generează excitaţia.

Succesiune de modificari de repatitie ioni pe cele doua fete ale membrane = BIOPOTENTIALUL DE ACTIUNE
 Masurarea potentialului de actiune

1.
Un electrod la suprafata
si un electrod in interiorul celulei STIMUL
=>
masuram valoarea negativa a
potentialului de repaus
 La starea de repaus (1), Na si K -capacitate
limitată de a trece prin membrană

Odată declanșat potențialul de acțiune,

depolarizarea (2) neuronului activează
canalele de Na, permițând ionilor de Na să
treacă prin membrana celulară în celulă,
rezultând o încărcare netă pozitivă în neuron
în raport cu lichidul extracelular.

După atingerea potențialului maxim de

acțiune, neuronul începe repolarizarea (3),
unde canalele de Na se închid și canalele de K
se deschid, permițând ionilor de K să
traverseze membrana în fluidul extracelular,
întorcând potențialul membranei la o valoare
negativă.

În cele din urmă, există o perioadă refractară

(4), în timpul căreia canalele ionice
dependente de tensiune sunt inactivate în timp
ce ionii Na + și K + revin la distribuțiile lor de
stare de repaus pe întreaga membrană (1), iar
Mișcarea ionilor în timpul unui potențial de acțiune. neuronul este gata să repete procesul pentru
a) Ion de sodiu (Na +). b) Ion de potasiu (K +). c) Canalul de sodiu. d) canalul de potasiu. e) Pompă sodiu-potasiu.
În etapele unui potențial de acțiune, permeabilitatea membranei neuronului se schimbă. următorul potențial de acțiune.
Potentialul de actiune Masurarea potentialului de actiune / 2. celula in repaus, cu ambii electrozi pe suprafata.
/
Nu exista diferenta de potential stimul=> depolarizare zona
=> LINIE IZOLECTRICA limitata =>deflexiune pozitiva

UNDA
BIFAZICA

intreaga celula depolarizata => Repolarizare – apare diferenta de

potential negativ inregistrat de cei Toata celula este repolarizata – se
potential intre electrozi =>
2 electrozi (intre cei 2 electrozi nu restab echilibru de repaus, cu
inregistrarea coboara sub linia
exista diferenta de potential ) diferenta nula de potential intre cei
izoelectrica
2 electrozi
Inregistrarea experimentala a potentalelor de actiune si repaus
Inregistrarea experimentala a potentalelor de actiune si repaus

Dispozitivul experimental - componente:

1.electrozi de culegere a diferenţei de potenţial;
2. cuşca Faraday;
3. electrocardiograf;
4. osciloscop.

Principala caracteristică a acestor electrozi este faptul că sunt

impolarizabil.
Aceasta înseamnă că, prin construcţia lor, se evită apariţia unei tensiuni
electromotoare de polarizare între electrozi, care ar denatura semnalul
cules de la nivelul ţesuturilor vii.
 Cuşca Faraday Cuşca Faraday este formată dintr-o plasă metalica, în interiorul căreia va fi
introdus animalul de experienţă.
Cuşca este legată la pământ (deci la potenţial zero), pentru a ecrana
electrostatic elementele din interiorul ei faţă de variaţiile altor câmpuri
electromagnetice din exterior (se ştie că în interiorul unui conductor izolat,
potenţialul este acelaşi). Astfel se evită suprapunerea câmpurilor electrice
din exterior peste cele create de organismul viu; acestea din urmă, având o
amplitudine mică, ar putea trece neobservate. Acelaşi rol îl joacă şi carcasele
metalice ale aparatelor de amplificare şi înregistrare, care se leagă de
asemenea la pământ.

3. Electrocardiograful - cuprinde elementele 4. Osciloscopul - este utilizat pentru vizualizarea

electronice ale circuitelor de amplificare şi înre-
gistrare. Curenţii bioelectrici captaţi cu ajutorul
electrozilor sunt amplificaţi şi apoi trec printr-un
solenoid. În funcţie de variaţia curentului electric
prin solenoid este antrenată o peniţă inscriptoare,
care lasă urme pe hârtie.
biopotenţialelor. Vizualizarea la osciloscop este necesară
deoarece putem controla dacă semnalul ce urmează să-l
înregistrăm este corect sau nu. În plus, inerţia sistemului de
vizualizare este mai mică şi de aceea biopotenţialele observate
pe osciloscop traduc mai fidel modificările electrice din
organism.
 Principiile biofizice ale inregistrarii EKG la om

- biocurenţii pot fi puşi în evidenţă relativ uşor prin

metode directe
- Practica medicala - metode indirecte

A creat primul aparat practic ECG cu electrozi de suprafață.

Pentru cercetările sale în domeniul
electrocardiografiei și pentru realizarea primei 
electrocardiograme i s-a decernat Premiul Nobel
pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1924.
El a ținut prelegeri în Europa și America, folosindu-se adesea câinele
său Jimmy în demonstrațiile ECG. Inițial Waller nu credea că
electrocardiogramele ar fi utile în spitale.
Waller a publicat un studiu despre peste 2000 de urme de afecțiuni
cardiace.
1791 Galvani a emis teoria ”electricităţii
animale”
- „maestrul dansului broaștelor”
1792 Volta – electricitatea se datorează
conţinutului organismelor în metale şi
diferenţa de concentraţie a acestora
generează curentul electric
Entuziasm – folosirea curentului electric
pentru reanimarea unor decedaţi (studii
pe criminali spânzuraţi)

1887 Fiziologul britanic Augustus D.

Waller din Londra a publicat primele
studii de electrocardiografie umană,
realizate cu un electrometru capilar
 1889 Fiziologul olandez Willem Einthoven l-a văzut pe Waller demonstrându-şi experimentul cu ocazia
Primului Congres al Fiziologilor din Bale. – Jimmy

1890 GJ Burch din Oxford a imaginat un dispozitiv de corectare a oscilaţiilor electrometrului

1893 Willem Einthoven introduce termenul de “electrocardiogramă” la întrunirea Asociaţiei Medicale Olandeze

1901 – Einthoven inventează un nou dispozitiv pentru

înregistrarea EKG, din electrozi din argint

1924 – Willem Einthoven

câştigă premiul Nobel
pentru inventarea
electrocardiografului
Legea lui Einthoven:

 Amplitudinea deflexiunilor de acelasi semn din DII este egala cu suma amplitudinii
deflexiunilor de acelasi semn din DI si DIII.
 DII=DI+DIII.
Electric dipole

În elaborarea teoriilor sale, Einthoven a plecat de la următoarele premise:

1. cordul este un dipol;
2. cordul este situat în centrul toracelui, iar acesta este situat în centrul corpului;
3. toracele este sferic;
4. articulaţiile radio-carpiene şi tibio-tarsiene sunt echidistante faţă de cord;
5. rezistenţele electrice ale ţesuturilor sunt egale în orice direcţie.
Dintre acestea, singura premisă adevărată, exactă, este aceea că inima este un dipol, suficientă totuşi, pentru a putea explica
formarea undelor ECG.

• Un dipol electric este un sistem de

două sarcini + 𝑞 și 𝑞 și separat de o
anumită distanță, 𝑑

• Momentul dipolului electric 𝑝=𝑞 𝑑,

punctează de la negativ la sarcina
pozitivă a unui dipol.