Sectoarele hidrice ale

organismului

 Repartiţia apei în organism.

 Reglarea echilibrului hidric.
 Volumul sanguin. Reglarea volemiei.
 Functiile sangelui
 Mediul intern

= mediul lichidian în care se desfăşoară

procesele fiz.- ch. , biologice celulare,
caracteristice materiei vii

= totalitatea lichidelor ce asigură transportul de

gaze şi subst. nutritive, consumul lor, îndepărtarea
produşilor rezultaţi din metabolismul celular.
 APA

componenta dominantă a materiei vii

mediul în care se desfăşoară procesele de

biosinteză şi biodegradare

organismul adult: 60% apă

Conţinutul în apă - dependent de intensitatea
proceselor metabolice:

- plasma sanguină 90%apă

- substanţa cenuşie a SN 85%
- substanţa albă 68%
- rinichiul 80%
- ficatul, muşchiul 75%
- osul 25-30%
- dentina 10%
- smalţul dentar 2%
Variaţii fiziologice:
- sexul feminin 50% apă, sexul masculin 60%
- vârsta (88% nou născut, 70-75 % copil, 60% adult)
- starea de nutriţie: exces de ţesut gras hidrofob  proporţie redusă de apă
 SECTOARELE HIDRICE

SECTORUL HIDRIC EXTRACELULAR

- COMPARTIMENTUL HIDRIC INTERSTITIAL

- COMPARTIMENTUL HIDRIC AL TES. CONJUNCTIV
- COMPARTIMENTUL HIDRIC INTRAVASCULAR
- COMPARTIMENTUL HIDRIC TRANSCELULAR

SECTORUL HIDRIC INTRACELULAR

SECTORUL HIDRIC INTRACELULAR
(40% din G organismului):

apa structurală, nemobilizabilă - fixată de

componentele citoplasmei.
apa liberă, mobilizabilă - participă la procesele
metabolice, la schimburile celulă - mediul
extracel.
SECTORUL HIDRIC EXTRACELULAR
(20% din G organismului)

1. COMPARTIMENTUL HIDRIC INTERSTITIAL

- delimitat de SH intracelular prin m. celulară iar de

SH intravascular prin m. capilară

- ultrafiltrat plasmatic: compoziţie similară cu a
plasmei, conţinut < proteine
- apă rapid mobilizabilă
- asigură schimburile celulelor cu sg. şi cu mediul
extern prin suprafeţe externe (pielea) şi interne
(digestivă, pulmonară, de epurare hepatică,
renală).
2. COMP. HIDRIC AL ŢESUTULUI CONJUNCTIV

- apa din ţes. sărace în celule, bogate în S.F. si

sistem fibrilar (oase, cartilagii, fascii, aponevroze,
tendoane, ligamente)
- circulaţie lentă, participă cu latenţă mare ( ore) la
echilibrul hidric dinamic
- nu este considerat rezervor hidric.
3. COMPARTIMENTUL HIDRIC INTRAVASCULAR
(plasma sanguină):

- 3 l la adult de 70 kg
- separat de lq. interstiţial prin m.capilară
- schimburi cu C.H. interstiţial (gradient de p.
hidrostatică şi coloid-osmotică)
- asigură aportul exogen şi epurarea deşeurilor
metabolice
- sistarea circulaţiei  sistarea schimburilor dintre
Celule – C.H. interstiţial – C.H. intravascular.
4. COMPARTIMENTUL HIDRIC TRANSCELULAR
(apa transcelulară)

- 1 - 2 l din apa totală (la adult de 70 kg)

- compartimente interstiţiale speciale : secreţii
glandulare, LCR, umori oculare, lq. sinovial, lq. din
seroase, limfă
- lq. din canalele excretoare şi tubul digestiv
- dinamica apei transcelulare din tubul digestiv :
peste 8 l/zi de secreţii digestive ce se absorb în
totalitate
 Reglarea echilibrului hidric:

- mişcarea apei: guvernată de legile hidrodinamicii

(p. hidrostatică, osmotică, coloid-osmotică 
determină sensul deplasării apei)
- deplasarea apei realizează unitatea umorală a
organismului
 Echilibrul hidric
- depinde de raportul eliminare/înlocuire a apei

Aportul hidric: 2300 ml/zi:

- 2100 ml lq. ingerate, alimente solide sau semisolide
- 200 ml apă endogenă (apa de oxidaţie, din
metabolism)
Eliminare:
- 1400 ml prin urină
- 700 ml prin perspiraţie insensibilă (350 ml
cutanat prin difuziune, 300-400 ml evaporare CR)
- 100 ml/zi prin transpiraţie
- 100 ml prin materiile fecale
1. Pierderea prin urina

2. Perspiraţia insensibilă
- la nivelul pielii, cutanat prin difuziune si evaporare CR)
- independentă de transpiraţie, prezentă şi în absenţa
glandelor sudoripare.
- redusă datorită stratului de colesterol cornificat
(în arsuri extinse, rata evaporării creşte x10, la 3-5 l/zi)

3.Transpiraţia
- dependentă de activitatea fizică, de t0 C mediului
(în efort intens, t0 C crescută  pierderi de 1 - 2 l/oră)

4.Pierderile de apă prin fecale

- in diaree severă  caţiva l/zi, cu consecinţe grave,
- necesară refacerea eq. hidric, prin creşterea aportului de lq.
Reglarea echilibrului hidric implică:
1. zone reflexogene
2. centrii nervoşi specifici
3. factori reglatori endocrini şi umorali

1. Zonele reflexogene:
- osmoreceptori centrali (hipotalamusul ant. şi lat.)
şi periferici (în principalele teritorii cardio-vasc.)
- receptorii de volum (atrii şi a. pulmonară)
2. Centrii nervoşi :
- c. setei în hipotalamusul lat. şi ncl. supraoptic din
hipotalamusul ant. (ADH)
Reducerea conţinutului hidric al org. induce:
- creşterea ingestiei şi diminuarea eliminării de lq.

Incărcarea cu apă a organismului induce:

- diminuarea ingestiei şi creşterea diurezei.

Variaţiile p. osmotice, variatiile volemice induc:

- reacţii neuro-endocrine compensatoare, de restabilire şi
menţinere a echilibrului hidric.
 Aportul de apă :
- prin ingestie, indus de senzaţia de sete
- când compoziţia hidrică a org. scade cu 1 %, prin
deshidratare intra şi extracel.  stimularea osmoR
din hipotalamusul lateral
- deshidratarea celulară - percepută de muc. buco-
faringiana ca uscăciune a gurii  senzaţia de sete

Întreruperea ingestiei de apă:

- sub controlul R din reg. faringiană, a distensiei
gastrice (stimularea lor inhibă senzaţia de sete)
Eliminarea apei
- principala cale: renală
- reglarea: prin adaptarea proceselor de FG şi
reabsorbţie tubulară.
- rinichiul intervin în reglarea ech. hidro-ionic prin
mecanisme ce controlează rata excreţiei urinare .

Echilibrul aport / eliminare a apei şi electroliţilor

- menţinut prin controlul ratei la care rinichii excretă
aceste substanţe
- în deshidratare - diureza poate fi redusă la 500 ml/zi
- în hiperhidratare (intoxicaţie cu apă) – diureza până
la 20 l/zi.
 ROLUL ADH
Hiperosmolaritatea mediului intern:
- în pierderi mari de lq., ingestie insuficientă de
apă (hipovolemie) sau aport crescut de sare
(hipernatremie)
- stimulează secreţia de ADH
- creşte reabsorbţia facultativa a apei in TC, cu
restabilirea echilibrului hidric.
Osmoreceptorii din hipotalamus:
- rol in economisirea apei:↓ volemiei si ↑ osm.
plasmei  stimulează osmoR din
hipotalamus, ficat şi rinichi  ↑ secreţia ADH
 ↓ eliminarea renale a apei
Receptorii de volum (urechiuşa stângă - AS):
- stimulaţi de ↑ vol. sg. central şi ↑ p. sângelui) 
impulsuri pe cale vagală  hipotalamus  inhiba
secreţia ADH  ↑ eliminarea renale a apei 
↓ volumul sg. central.
Ex: imersia în apă a organismului  mobilizarea sg.
cutanat şi muscular  ↑ vol. sg. central  inhibarea
secreţiei ADH  ↑ diurezei  ↓ vol. sg. central.
Reglarea osmotică:
- cea mai sensibilă,
- dependentă de gradul de hidratare al
organismului.
- variaţiile lq. extracelular  variaţii ale volemiei.

Relaţia volemie - homeostazie tensională:

- ↓ vol. sanguin  hTA
- ↑ vol.sanguin  HTA
Variaţiile volemiei - în legătură cu variaţiile Na+:
- aport insuficient de Na+ sau ↑ eliminării  hipovolemie, hTA

- aportul excesiv / insuficienta eliminare  hipervolemie, HTA

Hipovolemia, hiponatremia, asociate cu hTA:

- stimulează sistemul RAA  ↑ secreţia de aldosteron 
↑ reabsorbţia tubulare Na+  restabilirea TA

Factorul natriuretic atrial:

- ↑ FG, ↑ eliminarea Na+ şi ↑ secreţia de renină

Prostaglandinele (eliberate din medulara renală cu

osmolaritate crescută)  natriureză şi kaliureză.
How The Body Regulates Blood Volume
Determinarea volumelor spaţiilor lichidiene

- prin metoda diluţiei

- în sg. se injectează o cantitate de substanţă A
(A = V1 x C1)
- după câteva minute (subst. se diluează omogen într-un
spaţiu lichidian determinat) se recoltează sg. şi se determină
conc. C2, realizată după diluţie.
- volumul necunoscut se calculează cu formula:
V2 = V1 x C1 / C2
Determinarea apei totale:
- se face cu apă marcată cu deuteriu sau tritiu, antipirina,
uree.
Determinarea apei extracelulare:
- cu Na24, inulina, manitolul, hiposulfitul de sodiu, tiocianatul
de sodiu.
Determinarea apei intravasculare (vol.plasmatic):
- cu albastru Evans, roşu Congo, albumine marcate - RISA.
Apa intracelulară:
- apa totală - apa extracelulară
(spaţiul de antipirină - spaţiul de manitol)
Apa interstiţială:
- apa extracelulară - apa plasmatică
(spaţiul de inulină - spaţiul de roşu Congo).
Perturbări ale echilibrului hidric:
deshidratări sau hiperhidratări (celulare, extracel ulare,
mixte).
Deshidratări:
- lipsă de aport hidric
- eliminări renale crescute
- diaree
- transpiraţii excesive (stări febrile, temperatură ↑
mediu înconjurător)
Hiperhidratări:
- ingestiei ↑ de apa, alte lq,
- adm. în exces ser fiziologic, soluţie de glucoză, etc.
 VOLUMUL SANGUIN (VOLEMIA)

- 8% din masa corporală:

5 l: 3 l plasmă + 2 l elemente figurate
3 l/m2 s.c.
- 55% plasmă sanguină, 45% hematii
Raportul eritro-plasmatic: 45/55.
Hematocritul (proporţia masă eritrocitară din sânge):
- 54±10% la nou născut
- 45±7% la bărbat
- 42±5% la femeie
Variţiile fiziologice ale VS:

- VS mai mare la bărbat (adaptarea eritropoiezei la un

VO2 crescut, masă musculară mai bine reprezentată)
- ↓ cu vârsta (↓ hidrofilia tisulară, ↓ vol. spaţiului
extracelular, proporţia de ţesut adipos)
- ↑ la atleţi (mobilizarea sângelui de depozit)
- ↑ în graviditate (ultimul trimestru de sarcină): retenţie
hidrosalină cu ↑ vol.plasmatic (determinată de secreţia de
estrogeni şi progesteron)
Altitudinea (↓ pO2):
- stimulează eritropoieza
- ↑ VS prin ↑V globular (poliglobulia de altitudine).
Temperatura ambiantă ridicată:
 transpiraţie, deshidratare extracelulară
 ↓ V plasmatic, ↓ volemia
Modificările de postură:
- ortostatism: VS ↓ cu 15 % ( ↑ p. hidrostatică în
capilarele membrelor inf  ↑ forţa de transudare şi
extravazare a apei plasmatice în interstiţiu)
- clinostatism: VS ↑ uşor (↓ forţa de transudare în
membrele inf.; în clinostatism prelungit VS↓ prin
↓metabolismului tisular şi a vol. plasmatic)
Tipuri de modificări ale volemiei,
in funcţie de volemie şi Ht venos :
- normovolemie normocitemică: situaţie normală
- normovolemie oligocitemică: anemii
- normovolemie policitemică: fiziologică, poliglobulia de altitudine
sau patologică (policitemia vera, primară, afecţiuni cardioresp.
cronice, cu hipoxie secundară).
- hipovolemie normocitemică: în hemoragiile ac., imediat după
pierderea de sânge.
- hipovolemie oligocitemică: faza a doua a stării posthemoragice,

anemii severe, boli consumptive cr., mixedem

- hipovolemie policitemică: deshidratări extracel. din vărsături,
diaree, transpiraţii excesive, plasmoragie (în arsuri)
- hipervolemie normocitemică: fiziologică (ultimul trim. de sarcină
şi patologică (posttransfuzional, hipertiroidism, HTA)
- hipervolemie oligocitemică: hiperhidratări extracel., corecţie
excesivă a masei sanguine, hipertiroidism, HTA
↓