Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
HIDROELECTROLITIC ŞI
ACIDOBAZIC
NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE
apa este prezentă în toate structurile organismului
şi are multiple funcţii;
apa structurală fixă (de constituţie):
- nu participă la echilibrul osmotic;
- prezentă în celule şi pricipiile alimentare;
- se eliberează prin oxidare;
apa legată de coloizii proteici;
apa liberă care are următoarele roluri:
- solvent al electroliţilor, neelectroliţi şi
coloizi;
- transportor (prin mişcările între compar-
timente şi circulaţia în cadrul hemodinamicii);
- hidrant;
- tampon (prin mecanism de diluţie);
- termoreglare (termoliză prin evaporare);
apa totală:
- 50-70% din greutate la bărbat;
- 40-60% din greutate la femeie;
variaţii în funcţie de:
- vârstă (80% la nou-născut);
- gradul de dezvoltare a ţesutului adipos (45-35% la
obez; celulele grăsoase sunt sărace în apă);
- sex (la femeie lichidul interstiţial mai redus);
*** raportată la suprafaţa corporală = 23,6 litri/m2 la
bărbat; 18,3 litri/m2 la femeie; 2/3 → sectorul
intracelular; 1/3 → sectorul extracelular;
apa totală:
- sectorul intracelular: (40% din greutate; de
constituţie, de imbibiţie şi de capilaritate);
membrana celulară
- sectorul extracelular: (20% din greutate);
- sectorul interstiţial: (16% din greutate; între
membrana celulară şi peretele capilar);
peretele capilar
- sectorul intravascular: (4% din greutate);
*** sectorul extracelular include şi secreţiile digestive,
endocrine, lcr, mediile oculare, lichidele articulare şi
ale seroaselor, urina, transpiraţia, limfa;
70 kg.
11% grăsimi
schimburile dintre sectorul intravascular
şi cel interstiţial → prin membrana
capilară:
- permeabilă dializei:
- apei;
- ionilor;
- unor molecule organice: glucoza
(energetică), creatinina, acidul uric, uree
(deşeuri);
- impermiabilă pentru proteine;
schimburile dintre sectorul interstiţial şi
sectorul celular se fac prin mecanisme:
- difuziune;
- osmoză;
- activitate metabolică;
membrana celulară este:
- permeabilă pentru: apă, glucoză, uree,
creatinină, acid uric;
- parţial permeabilă pentru: K+, Mg+, Ca++,
PO4H--, CO3H-;
- permeabilă în anumite condiţii pentru: Na+, Cl-;
Factorii care dirijează circulaţia apei între
compartimente:
totalul salin din spaţiul extracelular;
concentraţia proteinelor plasmatice;
condiţiile hemodinamice determinate de:
- funcţia cardiacă;
- starea circulaţiei capilare;
pentru sectorul celular:
- posibilităţile metabolice ale celulei;
- posibilitatea funcţionării normale ale membranei;
- capitalul hidrosalin al sectorului extracelular;
reglarea aportului de apă din exterior:
senzaţia de sete (apare la un deficit de 1,5%
din sectorul extracelular sau 0,8% din sectorul
intracelular);
se datorează unei deshidratări celulare
secundare sau unei hiperosmolarităţi a
spaţiului extracelular (aport crescut salin sau
pierderi de apă);
centrul setei → hipotalamusul ventromedian;
reglarea ieşirilor se realizează prin:
mecanism neuroendocrin (eliminarea apei prin
urină):
- hormonul diuretic antehipofizar;
- hormonul retrohipofizar antidiuretic;
- aldosteronul;
eliminarea apei prin:
- persipiraţie;
- expiraţie;
- scaun;
BILANŢUL HIDRIC
raportul între cantităţile de apă furnizate
organismului şi cele eliminate în 24 ore;
*** la adultul normal (activitate fizică medie,
alimentaţie normală, trăieşte în climă
temperată) aportul de apă (apa ingerată + cea
din alimente) = 1500 ml./24 ore;
+ apa endogenă = apa de oxidare sau de
combustie care ia naştere prin oxidarea
hidrogenului care a trecut prin lanţurile
respiratorii (are loc în mitocondrii) = 350
ml./24 ore;
raţia zilnică alimentară furnizează prin ardere
300 ml. apă endogenă: 33 ml. apă din 80 g.
proteine; 64 ml. apă din 60 g. lipide; 220 ml.
apă din 400 g. glucide;
apa ingerată se absoarbe în partea superioară a
intestinului subţire şi mici cantităţi la nivelul
stomacului şi colonului;
în intestin sunt vehiculaţi 8500 l. apă ingerată
+ secreţii digestive, prin fecale se pierd 100-
200 ml.;
factorii care modifică mişcările apei în intestin:
presiunea osmotică (soluţiile hipotone sunt mai
rapid absorbite);
glucoza (absenţa ei reduce absorbţia);
anoxia diminuează absorbţia;
temperatura (absorbţia este minimă sub 180,
creşte progresiv până la 400 şi devine
neglijabilă la 500);
presiunea hidrostatică (crescută măreşte
absorbţia);
eliminarea apei:
pe cale digestivă;
pe cale cutanată:
- perspiraţie insensibilă = evaporarea apei extracelulare
difuzată pasiv prin epiderm, indiferent de temperatura
ambiantă şi nu este însoţită de pierderi electrolitice;
500 ml./zi;
- perspiraţie sensibilă (transpiraţie) = pierderea de apă
şi electroliţi prin secreţiile glandelor sudoripare, cu
variaţii mari în funcţie de temperatura internă şi
osmolaritatea lichidului extracelular; 200-300 ml./zi;
pulmonar (aerul expirat conţine vapori de apă);
renal (1400 ml./zi);
aprecierea sectoarelor hidrice:
- cântărirea bolnavului;
- ionograma:
- plasmatică: Na=137-143; K=3,5-5;
Ca=4,75-5,25; Mg=1,5-2; Cl=98-105 mEq;
- urinară: Na=120-190; K=40-50; Ca=7-10;
Mg=8; Cl=120-190 mEq;
- din diferite lichide patologice (fistule, varsătură,
lichid peritoneal);
TULBURĂRILE ECHILIBRULUI HIDRIC
mecanismul fundamental = aportul sau pierderea
exagerată de apă sau sodiu;
dishidrii: sector extracelular, intracelular sau
ambele, prin creşterea sau scăderea capitalului
hidric;
deshidratare: extracelulară, intracelulară, globală;
hiperhidratare: extracelulară, intracelulară,
globală;
forme asociate: hiperhidratare extracelulară cu
deshidratare celulară; deshidratare extracelulară cu
hiperhidratare celulară
DESHIDRATAREA EXTRACELULARĂ
reducerea capitalului sodic prin pierdere de sare
prin rinichi, pe cale digestivă sau cutanată;
pierderi renale:
1. insuficienţa suprarenală (scade resorbţia
tubulară de sodiu prin lipsa aldosteronului);
2. diabetul (hiperglicemie, vărsături);
3. insuficienţa renală cronică (poliurie şi atingere
tubulară);
4. diureticele (blochează reabsorbţia de sodiu prin
eliminare exagerată);
5. afecţiuni neurologice: accidente vasculare
cerebrale, traumatisme craniene, tumori, afecţiuni
inflamatorii meningoencefalice (eliminare
exagerată de sodiu);
6. cancerul pulmonar (interesarea vagului
mediastinal, hipersecreţia de hormon antidiuretic
→ inhibarea mecanismului aldosteronic cu
pierderea sodiului);
pierderi digestive:
1. vărsăturile sau aspiraţia gastrică prelungită din
stenoze, ocluzii, peritonite, intoxicaţii, tumori
cerebrale (pierderi de apă şi sodiu cu alcaloză
metabolică);
2. diareea şi fistulele intestinale (pierderi de apă şi
sodiu cu acidoză metabolică);
pierderi cutanate:
- transpiraţii importante cu concentraţii excesive
de sare, arsuri, leziuni exsudative;
traumatisme sau după operaţii (sodiul
extracelular merge în zonele traumatizate);
evacuările repetate ale ascitelor (pierdere de
sodiu);
regimul desodat al cardiacilor şi renalilor (aport
insuficient de sare);
CLINICA
semne cutanate:
- tegumente uscate, pliu cutanat persistent;
circulator:
- lipotimie ortostatică, hipotensiune, tendinţă la colaps,
tahicardie, puls slab bătut, aritmii;
digestiv:
- inapetenţă, greaţă, vărsături, lipsa setei, modificări
ale gustului;
neurologic:
- adinamie, astenie marcată, musculatură flască,
reflectivitate diminuată, vertij, cefalee, tulburări
olfactive, convulsii, delir, comă, globi oculari hipotoni,
adânciţi în orbite;
urinar:
- urini reduse până la oligurie;
anamneza:
- precizează cauza declanşatoare (vărsături, diaree,
transpiraţii, poliurie);
paraclinic:
- hemoconcentraţie: HB, Ht, proteinemia crescute;
- ionograma:
- plasmatică: Na ↓ şi mai puţin Cl;
- urinară: Na ↓ şi mai puţin Cl;
- ureea sanguină şi urinară crescute (catabolism proteic
exagerat şi prin oligurie);
DESHIDRATAREA CELULARĂ
pierdere predominantă de apă sau exces de sare;
lipsa de apă:
- aport insuficient la sugari şi copii nealimentaţi;
- stenoze esofagiene, postoperator la cei cu restricţii de
apă şi necompensaţi parenteral;
- pierderi exagerate pulmonare (traheostomie,
polipnee), cutanate (febră, travaliu muscular,
uscăciunea mediului ambiant), digestive (vărsături,
diaree,spălături gastrice cu soluţii hipertone), renale
(diabet insipid, diureze osmotice terapeutice);
excesul de sare:
- eliminare insuficientă în nefrite,
cardiopatii decompensate, hiperfuncţie
corticosuprarenală (hiperaldosteronism);
- administrare excesivă în urma unor
greşeli terapeutice;
CLINICA
sete intensă, precoce;
uscăciunea mucoasei bucale şi a limbii, lipsa salivei;
lipsa greţurilor şi a vărsăturilor;
astenie, indiferenţă faţă de mediu, somnolenţă,
perioade de agitaţie, tremurături musculare,
halucinaţii, comă;
tulburări de ritm respirator;
facies excavat, globi oculari înfundaţi;
febră;
scăderea în greutate;
hipercatabolism, oligurie → ureea sanguină ↑,
hiperpotasemie cu hiperpotasurie;
DESHIDRATEA GLOBALĂ
interesează sectorul celular şi extracelular;
pierderi de apă cu bilanţ hidric negativ;
suprimarea ingestiei de lichide (naufragiu,
călătorii în deşert, bolnavi gravi părăsiţi, sugari
neglijaţi);
erori de tratament în afecţiuni esofagiene, în
intervenţii chirurgicale pe tubul digestiv
superior;
pierderi exagerate pulmonar, digestiv sau prin
piele (se pierd lichide hipotone);
CLINICA
tegumente uscate, astenie, tendinţă la
hipotensiune (extracelular);
sete intensă, uscăciunea mucoaselor, febră,
simptome neurologice (celular);
hemoconcentraţie (hematocritul, numărul de
hematii , sodiul plasmatic, proteinele serice,
hemoglobina cresc);
ureea sanguină crescută, volumul urinar redus,
densitatea urinară 1030-1040, hiperkaliurie,
absenţa sodiului;
HIPERHIDRATAREA EXTRACELULARĂ
secundară unei retenţii de sodiu şi apă;
are manifestare clinică edemul sau revărsatele
cavităţilor seroase;
creştere în greutate;
creşterea presiunii arteriale, venos centrale;
stază pulmonară;
hemodiluţie (volum plasmatic mărit, hematocritul,
proteinele şi numărul de hematii ↓; sodiul seric
normal sau ↓;
examenul sumar urină: albuminurie, hematurie,
leucociturie, cilindrurie, densitatea urinară normală
sau crescută;
HIPERHIDRATAREA CELULARĂ
exces de apă în sectorul celular apare mai ales când
eliminarea ei este deficitară;
cauze:
- vărsături şi diaree (la copil mai ales);
- cura de diureză în calculoza urinară;
- boli metabolice grave, cu predominare anoxică, toxică,
infecţioasă (anurii, intoxicaţii cianice sau cu oxid de
carbon);
- puseele acute de insuficienţă suprarenală;
- insuficienţele renale acute sau cronice;
CLINICA
absenţa setei, dezgust faţă de ingestia de
lichide;
vărsături, limba şi mucoasele umede;
crampe musculare, cefalee, sindroame psihice,
convulsii → comă;
astenie fizică, deficit intelectual;
TA şi temperatura normale sau uşor scăzute;
diureza scăzută;
edem cerebral;
HIPERHIDRATAREA GLOBALĂ
supraîncărcarea cu apă a tuturor sectoarelor
hidrice, cauzată de hipotonie şi menţinută prin
deficienţa eliminării apei;
cauze:
- stări grave toxice sau toxiinfecţioase;
- cardiaci cu restricţii de sare, cirotici;
- bolnavi cu glomerulonefrite, insuficienţă supra-
renală în postoperator sau posttraumatic cu oligo-
anurie cărora li se administrează în continuare apă pe
cale orală sau lichide hipotone în perfuzii;
CLINICA
hemodiluţie, edem = hiperhidratare
extracelulară;
greţuri, vomismente, tulburări nervoase =
hiperhidratare celulară;
DEZECHILIBRELE
HIDROELECTROLITICE
principiile stabilite de Moore:
primul răspuns al organismului la boală = retenţia de
apă şi electroliţi;
cel mai frecvent: mărirea spaţiului extracelular, cu
hipotonie destul de refractară la tratament;
apa endogenă provenită din stările patologice,
distrucţiile celulare şi procesele chimice de oxidare
ale proteinelor şi grăsimilor = reţinută în totalitate
prin intervenţia hormonului antidiuretic, este lipsită
de săruri → hipotonia sectorului extracelular;
diferenţele osmotice între sectoare fac ca apa
să migreze de la hipo- la hipertonicitate pentru
restabilirea egalităţii osmotice;
rinichiul intervine după orice pierdere de
lichid sau hemoragie (control aldosteron şi
hormon antidiuretic) cu scopul păstrării
volumului hidric;
orice regiune supusă unei agresiuni
sechestrează lichid extracelular →
hipovolemie = cauza frecventă a şocului;
nivelul plasmatic al ionilor poate varia în
sens opus faţă de capitalul total al fiecărui
ion din organism:
- hiponatremia ↔ sodiu total ↑;
- hipokaliemia ↔ potasiu total normal;
- sodiul ↔ potasiu;
SODIUL (Na+)
HIPERMAGNEZEMIA
insuficienţa renală, diabet compensat, HTA,
boala Addison, infecţii cronice, deshidratări,
distrugeri tisulare întinse, miastenie gravis,
hiperparatiroidie;
Clinica
excitabilitate neuromusculară scăzută,
anestezie, abolirea reflexelor, stop
respirator, somnolenţă, bradicardie,
hipotensiune, letargie, comă;
ECG: alungirea PR şi a complexului
QRS, unda T înaltă, bradicardie, bloc
atrioventricular;
CLOR (Cl-)
anion al lichidelor extracelulare;
absorbţia pasivă în intestin (legată de transportul activ
al sodiului);
eliminare pe cale renală şi cutanată (în funcţie de
pierderile de sodiu);
HIPERCLOREMIA
cu acidoză în insuficienţa renală cronică, după
implantarea colică a ureterelor;
cu hipernatremie în deshidratarea celulară pură sau
globală sau în hiperhidratarea extracelulară;
HIPOCLOREMIA