MEDIUL INTERN

Mediul intern

 compartimentul intravascular (elementele celulare şi plasma)

 compartimentul extravascular
• fluidul intracelular (50%)
• fluidul extracelular (20%)
 intravascular (5%)
 interstiţial (15%)
• fluidele transcelulare (1-3%) lichidul peritoneal, pleural,
pericardic, sinovial, endolimfa, perilimfa şi alte fluide de
secreţie-excreţie ale glandelor exocrine din tubul digestiv
(pancreatic), glandele lacrimale, LCR, umoarea apoasă,
secreţiile bronşice ale căilor aeriene intra- şi extrapulmonare,
secreţiile nazo-faringiene şi vaginale.
Homeostazia mediului intern, adică păstrarea în limite corespunzătoare
funcţionării normale a organismului a constantelor biologice, este
asigurată de balanţa hidro-electrolitică (relaţia ingesta- excreta)
Aportul apei este reprezentat de
 apa ingerată (în medie 2500 ml/zi) ca apă
de băut (1500 ml) sau apa din alimente
şi diverse produse medicamentoase
(infuzii, perfuzii) administrate în anumite
condiţii (800 ml),
 200 ml fiind reprezentat de apa metabolică.

• Eliminarea apei (2500ml/zi) se face pe

multiple căi :
 rinichi (1500 ml/zi),
 piele (600 ml/zi, din care 200 ml se pierd
prin transpiraţie, iar restul de aproximativ
400ml prin evaporare),
 plămâni (300 ml/zi)
 fecale (100 ml/zi).
Apa
• asigură arhitectura
constituenţilor celulari şi
extracelulari (10% în os, 75% în
pulmon şi rinichi, 85% în creier),
• solvent al cationilor şi anionilor
(Na+ şi Cl- în spaţiul extracelular,
K+ şi PO4- în spaţiul intracelular),
• echilibru între sarcinile pozitive
şi negative,
• activitatea osmolară între
spaţiul interstiţial şi plasmă să
rămână echilibrată (280
mOsm/l plasmă şi 302,2
mOsm/l interstiţial).
Volumul plasmatic poate creşte în :
• Insuficienţa renală
• Insuficienţa cardiacă
• Aport exagerat de lichide şi NaCl, având ca
urmare creşterea valorilor tensiunii
arteriale (HTA)
Volumul plasmatic se reduce în
• Aport redus lichidian
• Hemoragii masive
• Stări de deshidratare prin vărsături,
diaree,transpiraţii profuze, situaţii în care
scad valorile tensiunii arteriale (hTA)
În apa diferitelor compartimente se găsesc
• substanţe organice (albumina,
globuline, grăsimi, glucoza)
• anorganice (Na+, K+,Ca++,Mg++), care vor
realiza o anumită presiune hidrostatică,
osmotică şi coloidosmotică.

Concentraţia electroliţilor plasmatici,

indiferent de încărcarea lor electrică
(cationică sau anionică) reprezintă
electrolitemia
• IONOGRAMA
• se poate determina direct, utilizând electrozi
specifici şi sensibili doar la un anumit ion ( H+,
Na+, K+, Ca++, Mg++), dar şi indirect, prin utilizarea
osmometrelor tip Oswald sau Hess, cu ajutorul
cărora se poate determina osmolaritatea
compartimentului respectiv.
 Echilibrul electrolitic
• Schimburile dintre mediul intracelular si extracelular se
realizeaza cu ajutorul ionilor de
• Na – mediul extracelular
• K – mediul intracelular

Na+ K+
K+
Na+
Na+
K + Na+
K+
9
 Na +

Hipernatremia (peste 150 mEq/1)

- aport exagerat de sodiu
- suprimării aportului hidric (b. neuropsihici, sugari),
- pierderi de lichide, transpiraţii profuze, arsuri, stări
febrile) sau leziunilor cerebrale.
- tulburărilor eliminărilor sodiului.
-diabet insipid, diabet zaharat
 Hiponatremia <130 mEq/1 Na
• lipsei de sare în alimentaţie,
• fie retenţiei de apă.
• pierderi masive digestive (vărsături incoercibile, diaree
de lungă durată, fistule digestive etc.),
• pierderi cutanate (sudoraţii abundente, arsuri), pierderi
renale (hipoaldosteronism primar sau secundar).
• sechestrării de lichide electrolitice bogate în Na+
(lichidul de edem al arsurilor, lichidelor digestive în
ocluzia intestinală, lichidelor pleurale şi peritoneale
etc.).
 Hiperkalemia
K+ peste 5,5 mEq/1) K+
• Administrare crescuta K
• suferinţă celulară prin hipoxie, acidoză, deshidratare,
• distrugerile tisulare mari, arsuri întinse şi profunde,
pancreatite acute hemoragice, ischemii ale
membrelor, necroze miocardice, hemolize masive
• Insuficienţele acute sau cronice ale
corticosuprarenalei (deficitului aldosteron), în care
hiperkaliemia se datorează creşterii reabsorbţiei K+ în
tubul distal şi colector renal.
 Hiperpotasemia ↔acidoza

• Afectata contractia musculara

• Blocheaza transmiterea impulsurilor nervoase
(oboseala musc, paralizie)
• Aritmie si tulburari de conducere cardiaca
 Hipokalemia
sub 3,5 mEq/1 K+
• carenţelor nutritive prelungite
• Pierderilor pe cale digestivă (vărsături, diaree acute şi
cronice, aspiraţii gastro-intestinale, etc.)
• Eliminările crescute de K+ pe cale renală (nefropatii
tubulare, administrării prelungite de diuretice, în
acidoza diabetică, hiperaldosteronism primar sau
secundar etc.).
 Calciu
• Ca++ rol
– Contractie musculara
– Transmitere nervoasa
– Secretia hormonala
– Coagularea sangelui
– 9 - 10.5 mg/dl
– 4.5 - 5.3 meq \ l
– Vitamina D mentine
nivelul Ca seric
 Hipercalcemia
Ca peste 5 mEq/1)

• tumori maligne
nefropatii cronice
tratamente cu diuretice tiazidice şi cu săruri de litiu
• Doze crescute de vitamina D,
• Activitatea crescuta paratiroide,
• Hipertiroidism,
• Repaus prelungit,
• Ingestie excesiva de lapte si antiacide alcaline, adm
• De sodium bicarbonate sau carbonat de calciu
• Acidoze metabolice
 Hipocalcemia ( Ca sub 5 mEq/1)

1) vitamin D scazuta
– a) carente nutritionale
– b) absorbtie intestinala redusa
• ex: partial gastrectomie
– c) afectare hepatica si renala- sinteza
redusa
– d) expunere redusa la soare
2)afectarea parotidelor
3) pancreatita
– Defect in secretia PTH
– Depozite de Calcium in tesut moale
4) insuficienta renala
5) metastaze osoase
6) după intervenţii chirurgicale
 Hipermagneziemia (Mg peste 1,8 mEq/1)
• Insuficienta renala
• Deshidratări
• distrucţii tisulare întinse
• acidoacetoza diabetică

Hipomagneziemia (Mg sub 1,5 mEq/1)

•tulburări de aport sau de absorbţie intestinală,
(sindroamele de malabsorbţie rezecţii largi
intestinale, boala Crohn, boala celiacă, enterita
prin iradiaţii, colita)
•pierderilor renale de magneziu
•alcoolismul acut sau cronic
Hipercloremia este consecinţa:
• aportului crescut de cloruri, rinichiul fiind deficitar funcţional
• acidozei tubulare renale, nefropatiilor interstiţiale,
intoxicaţiilor cu acetazolamină
• deshidratărilor şi hiperhidratărilor hipertone însoţite de
hipernatremie

Hipocloremia se întâlneşte în:

• depleţii clorate ce apar frecvent după pierderi de suc gastric
(vomismente, fistule)
• tratamentul cronic cu diuretice de tipul furosemidului
• insuficienţa renală acută sau cronică
• tulburările echilibrului acido-bazic
• Sîngele, ţesut fluid, 7-7,4%G = 5-5,5 l
 plasmă (55%, adică 3,5 l)
 elemente figurate (45%, adică 1,5 – 2 l).

FUNCTIILE SANGELUI
• Transporta oxigenul, bioxid de carbon, substante nutritive si
cele toxice,
• Transporta hormonii spre organele tinta,
• Regleaza temperatura corpului,
• Regleaza pH fluidelor organismului,
• Regleaza volumul plasmatic pentru a asigura debitele sanguine
specifice fiecarui tesut sau sistem,
• Previne infectiile (leucocite, sistem complement, anticorpi)
 PLASMA

• Contine:
– Apa,
– Proteine
– Hormoni,
– Nutrienti
– Electroliti
– Gaze respiratorii
– Factori plasmatici ai
– coagularii
 PROTEINELE PLASMATICE
Includ:
• Albumine (60%)
• Globuline (36%)
(anticorpii si
proteinele de
transport)
• Enzime si hormoni
SERUM – PARTEA LICHIDA FARA ELEMENTE
FIGURATE
 Hematocrit
• raportul plasmo-globular
• Valori normale 45%
• sarcină, anemii, nefrite cronice, stări caşectice,
TBC, ciroze
• deshidratare masivă, în poliglobulie şi în leucemii
 ELEMENTE FIGURATE
• ERITROCITE (RBCs)
• LEUCOCITE (WBCs)
• TROMBOCITE
 ERITOCITE
• 5,0 (±0,7) mil/mm3 la bărbaţi
• 4,5( ±0,6) mil/mm3 la femei.

• anemie,

• poliglobulie

• DISC BICONCAV
• Volum –depozit,
• Aria suprafata-
transport
Hemoglobina:
• pigment de culoare roşie
• se încarcă cu O2 la nivel pulmonar  îl transportă la nivel
tisular  îl cedează
• la nivel tisular preia CO2 îl transportă la nivel pulmonar  îl
elimină
• cantitatea de Hb
– 12–14 g% la bărbaţi
– 10–12 g% la femei
• formată din
– 4 lanţuri de globină (2α şi 2β)
– 4 molecule de hem (Fe cu porfirină)
Eritropoeza:
• procesul de formare a eritrocitelor
• Fiziologică - necesită numeroşi factori:
– vitamina B12 (cobalamina, în carne) şi acidul folic (în vegetale)  sinteza ADN
– fier şi vitamina B6 (piridoxina), aminoacizi  sinteza hemoglobinei
• durata de viaţă a eritrocitelor - 120 zile

Hemoliza fiziologică: eritrocitele îmbătrânite  distruse în sistemul reticulo-

endotelial = hemoliză fiziologică

Aspectele morfologice ale hematiei legate de dimensiunea acesteia şi de încărcarea sa

cu hemoglobină
• normocite (diametru în medie de 7 μm) ,
• microcite,
• macrocite,
• Normocromia -coloraţie normală a hematiilor, cu o zonă centrală palidă, ocupând o
treime din diametrul celulei.
• Hipocromia defineşte o paloare a hematiilor cu o zonă centrală marcată ("hematii
goale")
• Numărarea hematiilor fie manual (utilizând camere speciale de
numărat de tip Burker-Turk),
• automat cu ajutorul unor counter-e hematologice, care se bazează
pe tehnologia Coulter de numărare automată a celulelor în flux.

Anizocitoza şi poikilocitoza
• Hb se apreciază prin metoda colorimetrică sau chimică (dozarea
Fe3+ conţinut în Hb)
• Valorile normale:
• Bărbaţi = 15 ±2 g%
• Femei = 13 ±2 g%
• Valorile scăzute apar în anemii

Indicii eritrocitari sunt reprezentaţi de :

• VEM (volum eritrocitar mediu) =

Ht (%) x 10/ nr. E (mil/mm3) = 80 - 94
• HEM (hemoglobina eritrocitară medie) =
Hb (g%) x 10/nr. E (mil/mm3) = 27-33 pg
• CHEM (concentraţia medie a Hb eritrocitare) = Hb (g%) x 100 /
Ht (%)= 32–36 g%
 •Anemie uşoară: Hb = 11 – 8 g/dl, Ht = 39 – 30
%

•Anemie medie: Hb = 8 – 6 g/dl; Ht = 30-22 %

•Anemie severă: Hb = 6 – 2 g/dl, Ht = 22 – 10 %

TIPUL INDICI CAUZA
ANEMIEI ERITROCITARI

Microcitară VEM, CHEM Deficienţa de fier

Hipocromă ↓
Normocitară VEM, CHEM Hemoragii
Normocromă N Hemoliză intensă
Macrocitară VEM↑ Deficienţa de acid folic şi
vitamina B12
 Anemia Biermer (deficit
vit B12)
• Paloare
• Glosita
• Stomatita
• Tulburari neurologice
• Parestezii
• Tulb de sensibilitate
• Polineuropatii
• Ataxia
• Paraplegia
• Dementa
 Leucocitele
• 4000 - 9000/mm3 (în medie 7000/mm3 )
• Valorile scăzute definesc leucopenia şi se întâlnesc în :
viroze, hipersplenism, anemie Biermer, caşexii
• Valorile crescute definesc leucocitoza şi se întâlnesc în :
infecţii acute şi subacute , inflamaţii

Leucocite
• granulocite: neutrofile, eozinofile, bazofile
• agranulocite : monocite, limfocite

Modificări ale formulei leucocitare:

• deviere la stânga cu neutrofilie în procese infecţioase cu
bacterii Gram - pozitive;
• reacţie leucemoidă în pneumonia pneumococică,
pielonefrita acută;
• reacţie leucemică, cu numeroase elemente tinere
(mieloblaşti) în leucemia granulocitară cronică;
• hipo- sau agranulocitoza în infecţiile anergizante.
 Proprietăţile granulocitelor
1. Mobilitatea = funcţia de locomoţie; se realizează prin emitere
de pseudopode şi mişcări ameboidale
2. Marginaţia (rolling) = dispunerea de-a lungul pereţilor vaselor
mici (venule postcapilare) şi deplasarea lor prin rostogolire.
3. Aderenţa = capacitatea de fixare la nivelul endoteliului
vascular; se realizează prin intermediul unor molecule de
adeziune exprimate atât de leucocite, cât şi de celulele
endoteliale.
 Neutrofile
(granulocite)
• 65%
• Nucleu 3-6 lobi,
• Granule acidofile si bazofile
• Fagociteaza bacterii si fungi
• Produse din mieloblasti

• Cresterea – neutrofilie – inf

bacteriene,
• Scaderea - neutropenie
 Funcţiile granulocitelor neutrofile
1. Fagocitoza
= funcţia principală, intervine în apărarea organismului contra infecţiilor (= prima linie de apărare)
= inglobarea şi distrugerea de particule din mediul extracelular

Etape:
1) Chemotaxia = mişcarea direcţionată către focarul inflamator (prin emiterea de pseudopode pe
direcţia de înaintare)
 indusă de agenţi chemotactici sau chemoatractanţi:
• bacterii şi produse bacteriene
• complexe antigen-anticorp
• produşi de degradare tisulară (ai colagenului şi fibrinei)
• enzime ale coagulării şi fibrinolizei
• mediatori ai inflamaţiei: leucotriene, PAF
2) Marginaţia şi aderarea granulocitelor de celulele endoteliale de la nivelul venulelor postcapilare

3) Diapedeza = traversarea printre celulele endoteliale spre ţesut

4) Fagocitoza propriu-zisă
- cuprinde:
1. Opsonizarea
2. Ingestia particulei
3. Digestia şi bactericidia
 Funcţiile granulocitelor neutrofile
Fagocitoza
1) Opsonizarea = fixarea agentului bacterian de opsonine (IgG sau
fracţiunea C5) din ser; favorizează ingestia bacteriei.
2) Ingestia particulelor
- N emite pseudopode care înconjoară particula  veziculă citoplasmatică
digestivă (fagozom)
- lizozomii care conţin substanţe bactericide fuzionează cu fagozomul 
fagolizozom
3) Digestia si bactericidia
DIGESTIA  în fagolizozom: distrugerea ag. bacterieni fagocitaţi sub acţiunea
enzimelor lizozomale
BACTERICIDIA= distrugerea agentului ingerat, prin:
- mecanisme O2-dependente: prin radicali acizi puternic bactericizi
- mecanisme O2-independente: sisteme bactericide neoxidante (proteaze,
lizozim, lactoferină)
EOZINOFILE
• 1-3%,
• Nucleu bilobat,
• Granulatii acidofile,
• Distruge parazitii si complexele imune,
• sediile preferate = organele care au o
suprafaţă de contact cu mediul extern:
- piele,
- plămâni,
- tract gastro-intestinal.

Cresterea Eozinofilie
• parazitoze,
• alergii-urticarie, astm bronşic alergic,
rinite alergice,
• în afecţiuni dermatologice (eczeme,
psoriazis)

Scaderea Eozinopenie
 Funcţiile granulocitelor eozinofile

Fagocitoza - particularităţi:
• factorii care determină chimiotaxia eozinofilului sunt:
- complexele imune antigen-anticorp ( rol mai
mare în reacţiile imune)
- fibrina, enzime proteolitice, histamina
• activitate bactericidă mai redusă decât N
• eozinofilele pot fagocita şi bacterii sau fungi, dar sunt mai puţin
atrase de acestea decât N
• participă la distrugerea paraziţilor (chiar dacă nu îi poate fagocita,
eozinofilul se ataşează de aceştia şi eliberează la exterior granulaţiile
care conţin o substanţă cu puternică acţiune citotoxică (proteina
bazică majoră).
 Bazofile
(granulocite)
• 1%,
• Nucleu lobat in U sau S,
• Granulatii bazofile,
• Vasodilatatie prin
eliberare de histamina,
• Din mieloblasti,
1. Fagocitoză, dar la o scară mai redusă.
2. Degranularea, cu eliberarea la exteriorul
• Cresterea – bazofilie celulei a numeroşi mediatori, fenomen
cu importanţă în patogenia/diagnosticul
(infectii cronice), unor afecţiuni alergice + funcţie
chemotactică pentru N, Eo
• Scaderea - bazopenie
 Limfocite (agranulocite)
• 25-35%
• Nucleu sferic cam ½ din celula,
• Nu are granulatii vizibile,
• B limfocite- imunitatea
umorala (anticorpii)
• T limfocite- imunitatea
celulara,
• Produse in tesutul limfatic,

• Cresteri – limfocitoza (inf virale)

• Scaderi - limfopenie
 SERIA LIMFOCITARĂ
Roluri
• Limfocite B – producere anticorpi
• Limfocite T
1.Limfocite T citotoxice
= Lf T efectoare, mediază răspunsul imun celular
- intervin în:
- - citoliza celulelor infectate cu ag. patogeni intracelulari (virusuri)
- citoliza celulelor neoplazice
2.Limfocite T helper
- sunt limfocite reglatoare, care modulează activitatea Lf B şi T
- recunosc Ag prelucrat de macrofage şi alte celule prezentatoare de antigen
- cooperează cu Lf B => favorizează activarea, proliferarea, diferenţierea Lf B
 Monocite (agranulocite)
• 4-8%
• Nucleu in U,
• Abs granulatii,
• In tesuturi se transforma in
macrofage,
• Apararea impotriva virusurilor
si bacteriilor intracelulare in
infectiile cronice
• Activeaza limfocitele
• Produse din monoblasti in
tesuturile limfatice,
• Cresteri – monocitoza
 FUNCŢIILE SISTEMULUI
MONOCITO-MACROFAGIC
1. Apărare – fagocitoză
= sistemul de apărare antimicrobiană (imunitate nespecifică)
- Macrofagele fagocitează:
• microbi, inclusiv microbi intracelulari (ex. bacilul tuberculozei)
• unele virusuri
• paraziţi cu dimensiuni accesibile macrofagelor.

2. Iniţierea răspunsului imun

- macrofagele funcţionează ca celule prezentatoare de antigen: inglobare
Ag  prelucrare Ag  expunere Ag pe suprafaţa  recunoaşterea
antigenului de către limfocitele T (care recunosc numai antigene
prelucrate)
• Formula leucocitară - examen de laborator de rutină în practica medicală
• pe frotiul de sânge periferic colorat MGG se pot identifica tipurile
celulare care compun formula leucocitară normală

Număr total de leucocite 4.000 - 8.000/mm3

Neutrofile nesegmentate 1- 3 %

Neutrofile segmentate 60 - 66 %

Eozinofile 1-3%
Bazofile 0-1%
Limfocite 25 - 30 %
Monocite 6-8%
 Trombocitele
• 150.000 – 300.000/mm3
• Hemostaza si coagularea sangelui

• Valorile scăzute definesc trombopenia

leucemii acute şi cronice
anemia pernicioasă
• Valorile crescute definesc trombocitoza
boala Vaquez
Hemostaza -ansamblul mecanismelor prin care
organimsul se apără împotriva hemoragiilor
• hemostaza fiziologică-spontană, vaselor mici
• hemostaza medicamentoasă
• hemostaza chirurgicală
Hemostaza fiziologică
• hemostaza primară (vasculară)-este primul mecanism care intervine în cazul unei
leziuni vasculare pentru etanşarea peretelui vascular.
Este asigurată de interacţiunea dintre endoteliu, structurile subendoteliale şi plachete.

• hemostaza secundară este declanşată de activarea sistemului de coagulare, al cărui

rezultat final este formarea fibrinei.
Este asigurată de factorii plasmatici de coagulare.

Coagularea –
• Fibrinogenul solubil din plasmă se transformă într-o reţea de fibrină insolubilă, în
ochiurile căreia se fixează elementele figurate ale sângelui.

În procesul de coagulare sunt implicaţi factori care provin din

• plasmă (factorii plasmatici),
• din ţesuturi (tromboplastina tisulară),
• din plachete (factorii plachetari).
 Factor Denumire Cale

Prekalicreina Factor Fletchter Intrinsecă

HMWK Factor activator de Intrinsecă
contact
I Fibrinogen Ambele

II Protrombina Ambele

III Factor tisular Extrinsecă

IV Calciu Ambele

V Proaccelerina Ambele
VI (Va) Accelerina

VII Proconvertina Extrinseca

VIII Fact antihemofilic Intrinseca
A
IX Fact Christmas – Intrinseca
antihemofilic B

X Stuart Prower Ambele

XI Plasma Intrinseca
tromboplast
antecedent
XII Hageman Intrinseca

XIII Fact stab al fibrinei Ambele

Timpul de sângerare (TS) se determină
după efectuarea unei incizii standard la
nivelul pulpei degetului (metoda Duke)
sau pe faţa anterioară a antebraţului
(metoda Ivy)
Valorile normale :
• după metoda Duke  TS = 2-3
minute
• după metoda Ivy  TS = 1-9 minute

Alungirea TS se întâlneşte în:

• Trombocitopenii
• Trombocitopatii
• Boala von Willebrand
• Timpul de coagulare al sângelui total
constă în determinarea intervalului de timp
necesar coagulării unei probe de sânge “in
vitro” şi explorează toate etapele coagulării
intrinseci.
• Valorile normale :
• metoda lamelor  TC= 5-10 minute
• metoda Lee & White  TC= 6-12
minute

• Timpul de protrombină Quick explorează

calea extrinsecă, dând detalii despre
eventualele deficienţe ale factorilor
complexului protrombinic
• Valorile normale : 14 –16 sec (90-100%)
 Factori ce afecteaza coagularea
• Vitamina K- produsa in ficat asigura formarea
de protrombina si alti factori ai coagularii,
• Ca – necesar conversiei protrombina in
trombina si fibrinogen in fibrina,
• Tromboplastina- creste viteza de coag dela 3-
6min la 15 sec,
• Heparina- anticoagulant natural ce previne
formarea trombilor prin inhib trombinei,
• Plasmin (fibrinolizin)- dizolva fibrina
 Grupele sanguine
ABO & Rh
• Antigene (proteine) A, B, AB, O & Rh - pe
suprafata membranelor celulare,
• Anticorpii din plasma
 Donatorii si primitorii

Cei cu grupa 0- sunt numiti “donatori universali”,

pentru ca pot dona sange persoanelor cu orice tip
de grupa sanguina, dar pot primi sange doar de la
cei cu 0-. Cei cu grupa AB+ sunt “primitori
universali”, priminand sange din orice grupa. Nu
pot dona insa decat celor cu AB+.

Daca vrei sa donezi sange…

…trebuie sa ai varsta cuprinsa intre 18 si 60 de ani, sa

ai peste 50 de kg si sa nu ai sau sa fi
avuthepatita(de orice tip), TBC, sifilis, malarie,
ulcer, epilepsie, diabet zaharat, boli de piele si de
sange. Sangele donat va fi testat pentru a se
exclude anumite infectii (precum HIV, hepatite,
sifilis ).