CURS

DEZECHILIBRE HIDRO-ELECTROLITICE SI
ACIDO-BAZICE

ECHILIBRUL HIDRO-ELECTROLITIC

• Metabolismul apei şi al electroliților constituie una dintre cele mai importante funcții vitale ale
organismului;

APA
• La indivizi sănătoşi şi în condiții normale, aproximativ 50% la femei şi 60% la bărbați din
greutatea corporal este formată din apă;
• Apa este distribuită în 2 mari compartimente:
- intracelular (2/3 din apa totală cam 40 %);
- extracelular (1/3din apa totală cam 20%) care este împărțit la rândul său în: Plasma (
intravascular) 5% si lichid interstitial 15%;
- sectorul transcelular - apa distribuită în tubul digestiv, LCR, sistem biliar şi sistem limfatic-
15 ml/kg

Aceste sectoare sunt interconectate functional, între ele existând un schimb permanent

ELECTROLITII
• In fluxul sanguin exista o serie de substante chimice care regleaza cele mai importante functii ale
organismului - electroliti.
• Cand se dizolva in apa, electrolitii se separa in ioni pozitivi ( cationi) si negativi ( anioni)
• Esențiali organismului sunt: Na-sodiu, K- potasiu, Ca- calciul, Mg-magneziul, Cl-clorul;

• Ajung în organism prin consumul anumitor alimente și băuturi; se pierd parțial prin exerciții fizice,
transpirație, materii fecale și urină, anumite afecțiuni cronice;
• Sunt responsabili de o mulțime de procese care au loc în organismul tău, printre care:
- reglează funcția nervoasă și musculară
- hidratează corpul
- echilibrează aciditatea
- echilibrează presiunea sângelui
- ajută la reconstruirea țesuturilor deteriorate.

Reglarea schimburilor hidroelectrolitice între diferitele compartimente

• Fiecare compartiment lichidian are o compoziţie diferită electrolitica, adica a anionilor şi cationilor.
• Sodiul - Na este principalul ion al spaţiului extracelular iar
• potasiul - K este principalul ion al spatiului intracelular.
• Pentru a mentine echilibrul hidro-electrolitic intre toate sectoarele de distributie a apei exista un
schimb permanent.
• Presiunea osmotica este factorul important care conroleaza deplasarile hidrice intre celule si
mediul extracelular. Membranele celulare sunt permeabile la apă şi prin ele se realizează echilibru
osmotic între spaţiu extra şi intracelular.
• Osmolaritatea sau presiunea osmotică defineşte puterea cu care o solutie este capabilă să
atragă apa. Aceasta putere este influentata de numărul total de particule care se găsesc în solutie.
Cu cât numărul de particule dintr-o soluţie este mai mare, cu atât presiunea osmotică a solutiei este
mai mare si va atrage apa. Ca urmare, apa se deplasează dinspre soluţiile cu presiune osmotică
mică spre soluţiile cu presiune osmotică mare.

• Pentru a avea un echilibru hidro electrolitic osmolaritatea trebuie să aibă valori egale în toate
sectoarele de distributie a apei. (Conform principiului electroneutralităţii, suma anionilor este
egală cu cea a cationilor).
• Deci osmolaritatea spațiului extracelular depinde de concentrația Na sodiului plasmatic şi este
echivalentă cu osmolaritatea spațiului intracelular care este dată de K potasiu. ( vezi tabel)
 IONI LICHID EXTRACELULAR LICHID
Plasmã - lichid Lichid INTRACELULAR
intravascular interstiţial
Cationi + poz
Sodiu Na+ 140 (mEq/l) 145 (mEq/l) 10 (mEq/l)
Potasiu K+ 5 (mEq/l) 4 (mEq/l) 150 (mEq/l)
Calciu ionizat Ca 2+ 5 (mEq/l) 3 (mEq/l) 0
Magneziu Mg2+ 3 (mEq/l) 2 (mEq/l) 40 (mEq/l)
Total cationi 155 155 200
Anioni - neg
Clor Cl- 102 (mmol/l) 115 (mmol/l) 3(mmol/l)
Bicarbonat HCO3 - 28 (mmol/l) 30 (mmol/l) 10(mmol/l)
Fosfat HPO4 2 1,1 (mmol/l) 1,0 (mmol/l) 105(mmol/l)
Proteine 16 (mEq/l) 1 (mEq/l) 40(mEq/l)
Sulfat SO4 2- 2 (mEq/l) 2 (mEq/l) 140 (mEq/l)
Acizi organici 6 (mEq/l) 6 (mEq/l) 0
Total anioni 155 155 200

BILANTUL APEI

Menținerea echilibrului hidro-electrolitic implică atât schimburile intre compartimentele de

distributie a apeicat si balanța dintre aport si eliminare.
Bilanţul apei reprezintă echilibrul dintre aportul şi eliminarea de apă si electroliti

Căile de aport şi pierdere hidroelectrolitică:

Căi de aport:
• exogen: apa ingerată – aport digestiv- depinde de senzaţia de sete.
• endogen: apa metabolică
alte cai:
• Aport iatrogen, parenteral (soluţii perfuzabile);
• Aport iatrogen, enteral (alimentaţie enterală)

Căi de eliminare:
Apa se elimină din organism prin urină, fecale, prin evaporare transtegumentară şi prin respirație.
• Eliminare renală (diureză normală: 1000 – 2000 ml/zi = 1 ml/kg/h);
• Eliminare cutanată (transpiraţie: 500 - 600 ml/zi; apă şi Cl- , Na+ , K+ );
• Eliminare respiratorie (respiraţie: 300 – 500 ml/zi);
• Eliminare digestivă (fecale: 100 – 200 ml/zi)

Balanţa dintre aportul şi eliminarea apei în organism

• Intre aportul si eliminarea apei din organism exista un echilibru perfect.
Necesarul de apa al organismului
• Nevoia de apa a adultului este 2500 ml/zi; aproximativ 35 ml/kg corp/zi.
• La copil cantitatea de apa in organism este mult mai mare decat a adultului:
- intre 0 - 6 luni, copilul are nevoie de 180 ml/kg corp/zi;
- intre 6 - 9 luni -150 ml/kg corp/zi;
- intre 9-12 luni - 129ml/kg corp/zi;
- intre 1 - 2 ani - 100 ml/kg corp/zi.
 • Bilantul hidric este raportul dintre ingestia de lichide si eliminarea lor din organism.

Aportul (ingesta) Eliminarea (excreta)

Ingestie lichide  1500 ml Urina 1500 ml
Apa din alimente  500 ml Respiratie (plamani)  300 ml
Apa metabolica  500 ml Transpiratie  500 ml
Prin fecale  200 ml
Total  2500 ml Total  2500 ml
Balanţa dintre aportul şi eliminarea apei în organism

• Compararea aportului si eliminarilor poate arata astfel:

- bilant pozitiv daca aportul depaseste eliminarea- indica stare de hiperhidratare;
- bilant compensat cand aportul este egal cu pierderile - normal
- bilantul negativ cand pierderile sunt mai mari decat aportul; indica – stare de deshidratare.

Reglarea metabolismului apei

• este complexă şi se face la diferite nivele. Cei mai importanti centrii reglatori din organism sunt:
sistemul nervos si sistemul endocrin.
• Centrul principal al senzatiei de sete se gaseste in creier, la nivelul hipotalamusului. Cand apare
deshidratarea, hipotalamusul inregistreaza scaderea nivelului apei in sange, apoi stimuleaza
activitatea glandei hipofize posterioare care secreta hormonul antidiuretic — (ADH), scazand
astfel pierderile de apa de la nivelul rinichiului.
• Glandele suprarenale sunt si ele stimulate pentru a produce mai mult aldosteron, favorizand astfel
retinerea unei mai mari cantitati de sare-Na si concomitent retinerea apei la nivelul rinichilor.
• Echilibrul hidroelectrolitic este controlat şi de alți hormoni: parathormonul şi hormonii tiroidieni.
• Ingestia de apa, declansata de senzatia de sete reface rezervele de apa ale organismului.

DEZECHILIBRE HIDRO-ELECTROLITICE

Dezechilibrele hidro-electrolitice sunt tulburări ale volumului hidric și concentrației

electroliților din compartimentele lichidiene ale organismului.

TULBURARILE ECHILIBRULUI HIDRIC

1.HIPERVOLEMIE - HIPERHIDRATAREA
Excesul volumului de lichid:
• se datoreşte:
- retentie şi/sau ingestie excesivă,
- scăderii excreţiei renale de Na şi apă,
- scăderii mobilizării de lichide în interiorul spaţiului intravascular.

Manifestari
• creşterea acută în greutate
• edem periferic - apa merge în sectorul extracelular, dând naştere la edeme
• pleoape edemaţiate
• hipertensiune arterială,
• puls puternic
• dispnee, raluri crepitante
• turgescenţa jugularelor
• scăderea hemoglobinei şi a hematocritului
 • scăderea densităţii urinare

Interventiile de urgenta:
• restrictie de lichide pana la cura de sete;
• restrictie de sare, regim desodat
• perfuzii cu solutii diuretice: Manitol, glucoza 33%, medicatie diuretica pe cale I.V.,
• punctii evacuatoare;

HIPOVOLEMIE – DESHIDRATAREA
Volumul deficitar de f|luid. Deficitul volemic poate fi o deshidratare simplă sau asociind variate
tulburări electrolitice.
Clasificarea deshidratarilor
1.Dupa modificarile de concentrate aparute in lichidul extracelular:
Deshidratarea izotona - se produce atunci cand pierderile de apa si electroliti sunt in aceeasi
proportie.
• Apare in: varsaturi, diaree, aspiratie gastrica, paracenteza, hemoragii masive; se pot pierde pe aceste
cai 2 - 3 I sau chiar mai mult.
• Se corecteaza prin administrare de solutii izotone.
Deshidratarea hipertona apare cand apa este eliminata in proportie mai mare decat electrolitii.
• Apare in: transpiratii exagerate, polipnee, D.Z., insolatie, febra, lipsa de aport de apa.
• Aceasta se corecteaza prin administrarea de solutii hipotonice.
Deshidratarea hipotona
• se produce cand se elimina sarurile minerale in proportie mai mare decat apa. Poate aparea dupa:
administrarea de medicamente diuretice; poliurii patologice, insuficienta cortico-suprarenala;
transpiratii abundente.
• Se corecteaza prin administrarea solutiilor hipertonice.

2.Dupa cantitatea de lichide pierdute:

Tipul Pierdere Clinic

deshidratarii
Uşoară 2% Sete exagerata fara modificari clinice
Medie 5% Sete, oprirea secrețiilor salivare, lacrimare, oligurie, adinamie
Severă 6‐10% Halucinații şi delir

Manifestari
• Scădere ponderală;
• Uscăciunea tegumentelor şi mucoaselor;
• infundarea globilor oculari;
• Sete, tahicardie,
• hipotensiune arterială,
• scăderea debitului urinar.
• starea de obnubilare, chiar coma in formele severe
• Paraclinic- creşterea hemoglobinei şi a hematocritului prin hemoconcentraţie, creşterea ureei
sanguine, urină concentrată cu densitate mare

Atitudine terapeutică:
• Tratament etiologic specific (cauza febrei, vărsăturilor etc);
• Tratament patogenic: înlocuirea fluidelor pierdute in functie de tipul deshidratarii:
- Dezechilibre uşoare/medii: aport oral de lichide izotone;
- Dezechilibre severe/rapide: aport parenteral – soluţii izotone perfuzabile (ser fiziologic, ser
glucozat 5 %, soluţie Ringer), ulterior (după corecţia TA) aport oral de apă şi soluţii hipotone
(NaCl 4,5 %).
 TULBURARI ELECTROLITICE

Sodiul este principalul ion al spaţiului extracelular iar potasiul al celui intracelular.
Echilibrul acestor ioni de o parete si de alta a membranei celulare este esential in:
- contractia musculara,
- functiile cardiaca si nervoasa,
- absorbtia si excretia lichidelor
Scaderea sau cresterea valorilor acestori ioni din diferite cuze ( dieta incorecta, deshidratari,
medicamente, anumite afectiuni) determina dezechilibrele electrolitice.

TULBURARILE ECHILIBRULUI SODIC - Na

Rolul fiziologic al sodiului:

• Sodiul este principalul cation al lichidului extracelular determinând osmolaritatea acestui
compartiment; regleaza echilibrul acido-bazic, rol in transmiterea impulsurilor nervoase.
• Valoarea normala Na+ = 135-145 mEq/l),

HIPONATRIEMIA
• reprezinta scaderea Na+sub 135 mEq/l.
• hiponatremia produce hipoosmolaritate in compartimentul extracelular care determina “fuga” apei
in compartimentul intracelular.

Etiologie:
• Pierdere excesivă de Na+ :
- Vărsături;
- Diaree;
- Transpiraţie excesivă;
- Fistule digestive;
- Dietă hiposodată asociată cu exces de diuretice;
- Insuficienţă suprarenală (deficit de aldosteron).
• Retenţie excesivă de apă:
- Administrare parenterală excesivă de soluţii apoase sau glucozate;
- Secreţie excesivă de ADH, cu retenţie de apă şi hiponatremie de diluţie):

Manifestari
• tulburari digestive: greata, varsaturi, dureri abdominale colicative
• tulburari neuropsihice:
- anorexie, crampe musculare, astenie progresivă
- manifestari cauzate de edemul cerebral aparut din cauza hiperhidratarii celulare: cefalee,
confuzie; letargie; anxietate, convulsii, edem papilar, coma in deshidratarile grave
• piele umeda,
• hipotensiune arteriala,

Tratament
• solutii saline hiper sau izotonice
• restrictie de apa

HIPERNATRIEMIA
• reprezinta cresterea Na+peste 145 mEq/l.
• determină contracţia compartimentului intracelular ( apa trece extracelular) şi se însoţeşte, de obicei,
de un deficit de apă.

Etiologie:
• Retenţie excesivă de Na+ :
- Suprimarea aportului de apă la pacienţi inconştienţi sau taraţi (extreme de vârstă, tulburări
cognitive);
- Administrare enterală de alimente hipertone, fără supliment adecvat de apă.
• Pierdere excesivă de apă:
- Diaree apoasă;
- Hiperventilaţie prelungită;
- Arsuri extinse, şoc termic;
- Înec în apă sărată;
- Accidente tehnice în cursul hemodializei sau dialiazei peritoneale.

Manifestari
Manifestările hipernatremiei sunt neurologice şi se datorează deshidratării celulare.
• Manifestările deshidratării celulare: sete, uscăciunea mucoaselor şi tegumentelor, limbă prăjită,
creşterea t° C; HTA, edeme periferice
• Manifestări neurologice:
- Forme uşoare: agitaţie neuropsihică, slăbiciune musculară;
- Forme severe: dezorientare, depresie, halucinaţii, convulsii
• edem pulmonar

Atitudine terapeutică:
• administrarea parenterală de soluţii hipotone (NaCl 0,3%); Se evită administrarea de soluţie izotonă
glucozată 5% (reduce rapid osmolaritatea plasmatică şi poate antrena edem cerebral);
• medicamente diuretice;

TULBURĂRILE ECHILIBRULUI POTASIULUI K

Rolul fiziologic al potasiului:
• Potasiul reprezintă principalul cation al lichidului intracelular - K+ este repartizat 98 % intracelular
şi doar 2 % extracelular.
• Potasiul extracelular este indispensabil funcţiei neuromusculare (contracţia muşchilor scheletici şi
cardiac).
• Concentraţia plasmatică normală a K+ = 3,5-5,5 mEq/l

HIPOPOTASEMIA
 apare la scaderea K+ sub3, 5 mEq/l in sange.

Etiologie:
• Pierdere excesivă de K+ :
- Vărsături, diaree, fistule sau aspiraţii digestive prelungite, adenoame viloase;
- Exces de laxative sau diuretice (furosemid, tiazidice);
- Medicamente care induc hipokaliemie (corticoizi, carbenicilină, amfotericina B);
• Reducerea aportului de K+ :
- Diete carenţiale, sărace în potasiu (debilitaţi, vârstnici, alcoolici, anorexici).

Tablou clinic:
Manifestările clinice ale hipopotasemiei depind de:
- Cauza hipopotasemiei;
- Amploarea hipopotasemiei;
- Rapiditatea instalării acesteia.
• Tulburări digestive: Anorexie; Greţuri, vărsături; Pareze digestive- ajungand pana la ileus
• Tulburări neuromusculare: Astenie; Slăbiciune musculară; Parestezii, crampe - carcei musculari la
muschii gambelor
• Semne de gravitate:
 - Modificări ECG (aplatizarea undelor P, T, subdenivelarea segmentului ST, inversarea undelor
T şi U);
- Aritmii cardiace;
- Oprire respiratorie;
- Deficit de concentrare renală a urinii.

Atitudine terapeutică:
Prevenirea instalării hipokaliemieie la pacienţii cu risc (aport alimentar normal K+ = 40-60 mEq/zi);
• Formele uşoare: Administrare orală de alimente bogate în K+ (caise, banane, struguri, portocale,
avocado, fasole, cartofi) sau supliment oral de KCl;
• Formele severe (K+ < 2 mEq/l): Administrare parenterală de soluţie de KCl, acetat de K sau fosfat
de K.

HIPERPOTASEMIA
• creşterea concentraţiei plasmatice a K+ > 5,5 mEq/l.
• este o urgenta medicala, deoarece exista riscul opririi inimii in diastola.

Etiologie
• Retenţie excesivă de K+ :
- Scăderea eliminării renale de K+ la pacienţi cu insuficienţă renală cronică, hipoaldosteronism;
- Abuz de diuretice;
- Acidoza.
• Aport exagerat de K+ :
- Rar prin abuz alimentar;
- Frecvent prin transfuzii masive de sânge integral conservat.

Tablou clinic:
• Manifestări cardiace:
- Manifestările cardiace ale hiperpotasemiei sunt ameninţătoare, cu risc vital la valori K+ > 7
mEq/l. La valori ale K+ > 6 mEq/l survin modificări morfologice ECG: Unde T înalte, ascuţite,
simetrice.
- Tulburări ventriculare de ritm.
• Tulburări neuromusculare:
- Slăbiciune musculară;
- Pareze, urmate de paralizie flască ascendentă (tetraplegie), cu paralizia muşchilor respiratori şi
laringieni şi oprire respiratorie.
• Tulburări gastrointestinale: Greţuri; Colici abdominale;Diaree.

Atitudine terapeutica
• Formele uşoare: Reducerea aportului de K+ alimentar şi medicamentos.
• Formele severe: Reducerea concentraţiei plasmatice a K+ cu gluconat de calciu i.v.(calciul
antagonizează efectele cardiace ale K+ ), sub monitorizare ECG;
• Reducerea acidozei: alcalinizare cu bicarbonat de Na+ ;
• Administrare parenterală de glucoză tamponată cu Insulină (favorizează intrarea K+ în celule), cu
efect de durată
• Hiperpotasemii grave, persistente: Epurare extrarenală, prin hemodializă sau dializă peritoneală.
 Interventii autonome si delegate pentru reechilibrarea hidro-electrolitica a pacientului:
AM:
• cantareste bolnavii pentru aflarea greutatii in fiecare zi;
• determine volumetric: cantitatea de lichide eliminate prin diureza, numar de scaune, cat si prin
pierderi patologice (varsaturi, transpirapiratie abundenta), lichide de aspiratie.
• recolteaza sange prin punctie venoasa pentru analize de laborator:, recolteaza urina
• masoara functiile vitale (T°, puls, TA, respiratie, diureza) si noteaza valorlle in foaia de temperatura;
monitorizeaza (EKG) functia cordului;
• punctioneaza o vena, monteaza o perfuzie IV , administreaza solutiile electrolitice indicate de
medic;.
• pregateste medicamentele si aparatura necesara in caz de urgenta, defibrilator, aparatura pentru RCP
• asigura igiena pielii si a cavitatii bucale;
• inspectează zilnic zonele de presiune de poziţie şi le masează la fiecare două ore
• administeaza regimul alimentar indicat recunoaste modificarile si anunta medicul
• educa pacientul legat consumul corect de apa si regim alimentar

Analize de laborator
• HLG
• Ionograma
• pH sanguin
• Bicarbonatul standard
• Rezerva Alcalina
• Proteinemia
• Ureea sanguina
• Examen sumar urina, pH-ul urinar, ionograma urinara;

DEZECHILIBRUL ACIDO-BAZIC

• Gradul de aciditate sau alcalinitate a unei solutii este dat de concentratia de ioni de H+.
• Concentratia de H+ a fost denumita simbolic pH.
• Se masoara de la:
- Solutia cu pH = 7 este neutra fata de apa;
- Solutiile cu pH < 7 sunt acide; cresterea cantitatii de ioni de H+;
- Solutiile cu pH > 7 sunt alcaline.
• Echilibrul acido-bazic al organismului este exprimat prin valoarea pH-ului sanguin care in mod
normal este intre 7,35 - 7,45, usor alcalin. Variaţiile pH-ului plasmatic compatibile cu viaţa sunt
între 6,9-7,8.
 Mecanisme homeostatice complexe asigură menţinerea constantă a pH-ului plasmatic Echilibrul
acido-bazic al organismului este mentinut de:
- sistemele tampon - substanţe cu capacitatea de a ceda sau accepta rapid ioni H+ , în funcţie de
necesităţi, pentru a compensa variaţiile pH-ului;
- mecanismele respiratorii,
- mecanismele renale şi cele metabolice.

Analizele de laborator pentru determinarea echilibrului acido-bazic sunt:

- pH sanguin care are VN = 7,35 - 7,45;
- Bicarbonatul plasmatic HCO3 cu VN= 22 - 26 mmol/l;
- Baze exces cu VN = - 2,0 - + 2,5 mmol/l;
- pCO2 - VN 35-45 mmHg - cantitatea de dioxid de carbon dizolvata in sange, precum si
capacitatea organismului de a elimina acest gaz
- pO2 - 90-100 mmHg

Tulburările echilibrului acido-bazic:

• Acidoza = cresterea cantitatii de ioni de H+cu scăderea pH-ului < 7,35
• Alcaloza = scaderea cantitatii de ioni de H+ cu cresterea pH-ului > 7,45

Clasificarea dezechilibrelor acido-bazice

Metabolice: acidoza si alcaloza metabolică
• Respiratorii: acidoza si alcaloza respiratorie

• Acidoză metabolica: pH scăzut, bicarbonat (HCO3-) scăzut

• Alcaloză metabolică: pH crescut, bicarbonat (HCO3-) crescut
• Acidoză respiratorie: pH scăzut, dioxid de carbon crescut (CO2)
• Alcaloză respiratorie: pH crescut, dioxid de carbon scăzut (CO2)

Acidoza metabolică
• creşterea concentraţiei ionilor de H+ (scăderea pHului) şi scăderea concentraţiei bicarbonatului
plasmatic.
• ↓ pH plasmatic < 7,35; ↓ bicarbonat (RA) < 22 mEq/l;
• este cel mai frecvent dezechilibru acido-bazic

Tablou clinic:
• Cefale, confuzie; somnolenta, ulterior, comă
• Greţuri, vărsături; diaree, dureri abdominale
• Polipnee, tahipnee, respiratie Kusmaul- respirațiile sunt ample, zgomotoase
• Tahicardie, tulburari de ritm, vasodilatatie - acidoza induce dilatarea vaselor, deci scăderea tensiunii
arteriale- hTA

Tratament:
• Etiologic;
• Administrare de bicarbonat.

Alcaloza metabolica
• pH crescut ( scaderea ionilor de H) , bicarbonat (HCO3-) crescut
• ↑ pH plasmatic > 7,45; ↑ bicarbonat (RA) ≥ 26 mEq/l; ↓ Ca2+ < 4,5 mg%.
• constituie un dezechilibru mai rar întâlnit şi mai puţin grav.
• Cauzele cele mai frecvente ale alcalozei metabolice sunt date de pierderea radicalilor acizi în cursul
vărsăturilor şi aspiraţiilor gastrice cu cresterea cantitatii de bicarbonat
Tablou clinic:
Semne determinate de hipocalcemie: alcaloza metabolică determină scăderea Ca2+:
• hipertonie musculară,
• fasciculaţii şi contracturi musculare dureroase,
• Scăderea frecvenţei şi amplitudinii respiratorii.- hipoventilatie
• Astenie confuzie, somnolenta coma

Tratament
Etiologic;
Administrare de soluţii clorurate, pentru a facilita eliminarea renală a excesului de bicarbonat;
Corecţia hipocalcemiei.

Acidoza respiratorie
• creşterea concentraţiei ionilor de H+ (scăderea pHului) şi creşterea concentraţiei de CO2 -
hipercapnie.
• ↓ pH plasmatic < 7,35; ↑paCO2 > 45 mmHg
• Se instaleaza ca urmare a retenţiei de CO2 prin hipoventilaţie.

Etiologie
 Apare atunci când din anumite cauze este diminuat volumul de aer ce ventilează
plămânii(hipoventilaţie). Astfel creşte producţia de dioxid de carbon şi la nivel arterial creşte imediat
presiunea parţiala a dioxidului de carbon PCO2 care determină scăderea pH-ului.
Este determinata de afectiuni insotite de hipoventilatie.
Forme de acidoza respiratorie:
• Acidoze respiratorii acute (edem pulmonar acut, aspiraţie de corpi străini, atelectazii,
pneumotorax, pneumonii severe, supradozaj de sedative);
• Acidoze respiratorii cronice (afecţiuni respiratorii cronice: BPOC, astm bronşic, bronşiectazii). În
formele cronice intervin mecanisme de compensare renală, prin creşterea reabsorbţiei tubulare de
bicarbonaţi.

Tablou clinic:
Acidoze respiratorii acute - Manifestări datorate hipercapniei acute:
• Cefalee, confuzie; agitatie, coma, stop respirator
• Vasodilataţie cerebrală – edem cerebral (risc de comă hipercapnică la paCO2 > 60 mmHg);
• Tahipnee - în cazurile grave respiraţia Kussmaul, hipersecretie bronsica,
• Tahicardie, creşterea TA;
• Tulburări ventriculare de ritm.
Acidoze respiratorii cronice:
• Cefale, astenie;
• Manifestările bolii pulmonare cronice de bază.

Tratament:
Etiologic (bronhodilatatoare, expectorante, antibiotice, hidratare orală adecvată 2-3 l/zi);
Oxigenoterapie (atenţie în formele cronice!);
Ameliorarea tulburărilor de ventilaţie (ventilaţie mecanică asistată).
Alcaloza respiratorie
• scăderea concentraţiei ionilor de H+ (creşterea pH- lui) şi scăderea concentraţiei de CO2,
• ↑ pH plasmatic < 7,35; ↓paCO2 > 38 mmHg- hipocapnie
• Se instaleaza ca urmare a scaderii paCO2 prin hiperventilaţie.

Etiologie:
• Apare atunci când creşte volumul de aer ce ventilează plămânii (hiperventilaţie), scade presiunea
parțială a dioxidului de carbon care determină creșterea concentrației de bicarbonat și prin aceasta
și creșterea ph-ului.
• Este determinata de afectiuni insotite de hipoventilatie:
Forme de alcaloză respiratorie:
• Alcaloze respiratorii acute (anxietate extremă – nevroze anxioase, hipoxemie, la începutul
intoxicaţiei salicilice);
• Alcaloze respiratorii cronice (septicemii cu Gram negativi, hiperventilaţie excesivă în ventilaţia
mecanică asistată prelungită). În formele cronice intervin mecanisme de compensare renală, prin
creşterea excreţiei tubulare de bicarbonaţi.
Tablou clinic:
Acidoze respiratorii acute - Manifestări datorate hipocapniei acute:
• Vasoconstricţie cerebrală: Delirul, dezorientarea, incapacitate de concentrare, acufene;
• Pierderea conştienţei.
• Semne de hipocalcemie; crizele de tetanie, convulsii, parestezii
• respiraţia superficială,
• tahicardie, palpitatii, dureri precordiale
Tratament:
Etiologic (hiperventilaţia anxioasă: respiraţia unei atmosfere îmbogăţite cu CO2 şi administrare de
sedative);
Tratamentul hipocalcemiei asociate.