MEDIUL INTERN

Mediul intern

 compartimentul intravascular (elementele celulare şi plasma)

 compartimentul extravascular
• fluidul intracelular (50%)
• fluidul extracelular (20%)
 intravascular (5%)
 interstiţial (15%)
• fluidele transcelulare (1-3%) lichidul peritoneal, pleural,
pericardic, sinovial, endolimfa, perilimfa şi alte fluide de
secreţie-excreţie ale glandelor exocrine din tubul digestiv
(pancreatic), glandele lacrimale, LCR, umoarea apoasă,
secreţiile bronşice ale căilor aeriene intra- şi extrapulmonare,
secreţiile nazo-faringiene şi vaginale.
Homeostazia mediului intern, adică păstrarea în limite corespunzătoare
funcţionării normale a organismului a constantelor biologice, este
asigurată de balanţa hidro-electrolitică (relaţia ingesta- excreta)
Aportul apei este reprezentat de
 apa ingerată (în medie 2500 ml/zi) ca apă
de băut (1500 ml) sau apa din alimente
şi diverse produse medicamentoase
(infuzii, perfuzii) administrate în anumite
condiţii (800 ml),
 200 ml fiind reprezentat de apa metabolică.

• Eliminarea apei (2500ml/zi) se face pe

multiple căi :
 rinichi (1500 ml/zi),
 piele (600 ml/zi, din care 200 ml se pierd
prin transpiraţie, iar restul de aproximativ
400ml prin evaporare),
 plămâni (300 ml/zi)
 fecale (100 ml/zi).
Apa
• asigură arhitectura
constituenţilor celulari şi
extracelulari (10% în os, 75% în
pulmon şi rinichi, 85% în creier),
• solvent al cationilor şi anionilor
(Na+ şi Cl- în spaţiul extracelular,
K+ şi PO4- în spaţiul intracelular),
• echilibru între sarcinile pozitive
şi negative,
• activitatea osmolară între
spaţiul interstiţial şi plasmă să
rămână echilibrată (280
mOsm/l plasmă şi 302,2
mOsm/l interstiţial).
 Determinarea apei

Metoda diluţiei coloranţilor în compartimentul

respectiv
• Substanţele folosite în acest scop trebuie să
îndeplinească o serie de condiţii generale , respectiv:
• să nu fie toxice
• să difuzeze uniform în întreg spaţiul supus măsurării
• să nu poată fi metabolizate sau sintetizate de către
organism
• să nu modifice presiunea osmotică
• să nu se fixeze pe elementele figurate sau albuminele
sanguine
• pentru determinări ale sectorului vascular,
substanţele folosite trebuie să posede molecule
suficient de mari, pentru a nu putea trece prin
membrana capilară, în timp ce substanţele folosite
pentru determinări ale spaţiului extracelular trebuie
să poată trece prin această membrană.
 DETERMINAREA APEI TOTALE

• organism de 70 kg, apa totală reprezintă 70%

din greutatea corporală
• determinarea apei totale –
Metoda diluţiei coloranţilor
ANTIPIRINA,UREEA, unele SULFAMIDE
cantitatea de substanţă colorantă injectată - q=C1V1,
cantitatea de substanţă rămasă după difuzie, -C2V2
Echilibru - C1V1=C2V2.
V2= q/C2 = C1V1/C2
metoda fotocolorimetrică.
• Valoarea apei totale astfel determinate este de doar 60%
din greutatea corporală (cu mici variaţii, adică între 57-
70%  B şi între 44-65%  F).
• Metoda scintigrafică de determinare a impregnării
tisulare cu apă utilizează izotopi radioactivi (tritiu,
deuteriu) - metodă extrem de costisitoare, tritiul este
toxic
 DETERMINAREA APEI EXTRACELULARE

• tiocianatul (tiosulfatul) de
sodiu, inulina, manitolul sau
zaharoza, substanţe care se
injectează i.v. şi care vor difuza
în spaţiul extracelular, fiind
dozate ulterior prin metoda
fotocolorimetrică sau
spectrofotometrică.

• izotopi radioactivi (Na24, Cl35,

Br82 sau S35).
• Apa extracelulară are valoarea
(în medie) de 26,4 % din
greutatea corporală,
 DETERMINAREA APEI GLOBULARE

• Sîngele, ţesut fluid, 7-7,4%G = 5-5,5 l

 plasmă (55%, adică 3,5 l)
 elemente figurate (45%, adică 1,5 – 2 l).

conţinutul în apă al globulelor - metoda scintigrafică,

utilizând izotopii radioactivi (Cr51, P32, Fe55, Fe59)

• Volumul globular astfel determinat are valoarea medie de

30ml/kgc.
 DETERMINAREA APEI PLASMATICE

• Volumul plasmatic poate fi determinat prin metoda

coloranţilor şi reprezintă 4,5 % din greutatea
corpului, iar pentru fiecare kg de greutate corporală
corespund 40-50 ml plasmă la bărbaţi şi 35-45 ml
plasmă la femei.
• O altă metodă de determinare utilizează albumina
RISA (albumina serică iod-radioactivă, marcată cu
I131).
Volumul plasmatic poate creşte în :
• Insuficienţa renală
• Insuficienţa cardiacă
• Aport exagerat de lichide şi NaCl, având ca urmare
creşterea valorilor tensiunii arteriale (HTA)
Volumul plasmatic se reduce în
• Aport redus lichidian
• Hemoragii masive
• Stări de deshidratare prin vărsături,
diaree,transpiraţii profuze, situaţii în care scad
valorile tensiunii arteriale (hTA)
Dezechilibrul
hidric
• Hiperhidratare
• hipohidratare,
În apa diferitelor compartimente se găsesc
• substanţe organice (albumina,
globuline, grăsimi, glucoza)
• anorganice (Na+, K+,Ca++,Mg++), care vor
realiza o anumită presiune hidrostatică,
osmotică şi coloidosmotică.

Concentraţia electroliţilor plasmatici,

indiferent de încărcarea lor electrică
(cationică sau anionică) reprezintă
electrolitemia
• IONOGRAMA
• se poate determina direct, utilizând electrozi
specifici şi sensibili doar la un anumit ion ( H+,
Na+, K+, Ca++, Mg++), dar şi indirect, prin utilizarea
osmometrelor tip Oswald sau Hess, cu ajutorul
cărora se poate determina osmolaritatea
compartimentului respectiv.
 Echilibrul electrolitic
• Schimburile dintre mediul intracelular si extracelular se
realizeaza cu ajutorul ionilor de
• Na – mediul extracelular
• K – mediul intracelular

Na+ K+
K+
Na+
Na+
K + Na+
K+
17
 Na +

Hipernatremia (peste 150 mEq/1)

- aport exagerat de sodiu
- suprimării aportului hidric (b. neuropsihici, sugari),
- pierderi de lichide, transpiraţii profuze, arsuri, stări
febrile) sau leziunilor cerebrale.
- tulburărilor eliminărilor sodiului.
-diabet insipid, diabet zaharat
 Hiponatremia <130 mEq/1 Na
• lipsei de sare în alimentaţie,
• fie retenţiei de apă.
• pierderi masive digestive (vărsături incoercibile, diaree
de lungă durată, fistule digestive etc.),
• pierderi cutanate (sudoraţii abundente, arsuri), pierderi
renale (hipoaldosteronism primar sau secundar).
• sechestrării de lichide electrolitice bogate în Na+
(lichidul de edem al arsurilor, lichidelor digestive în
ocluzia intestinală, lichidelor pleurale şi peritoneale
etc.).
 Hiperkalemia
K+ peste 5,5 mEq/1) K+
• Administrare crescuta K
• suferinţă celulară prin hipoxie, acidoză, deshidratare,
• distrugerile tisulare mari, arsuri întinse şi profunde,
pancreatite acute hemoragice, ischemii ale
membrelor, necroze miocardice, hemolize masive
• Insuficienţele acute sau cronice ale
corticosuprarenalei (deficitului aldosteron), în care
hiperkaliemia se datorează creşterii reabsorbţiei K+ în
tubul distal şi colector renal.
 Hiperpotasemia ↔acidoza

• Afectata contractia musculara

• Blocheaza transmiterea impulsurilor nervoase
(oboseala musc, paralizie)
• Aritmie si tulburari de conducere cardiaca
 Hipokalemia
sub 3,5 mEq/1 K+
• carenţelor nutritive prelungite
• Pierderilor pe cale digestivă (vărsături, diaree acute şi
cronice, aspiraţii gastro-intestinale, etc.)
• Eliminările crescute de K+ pe cale renală (nefropatii
tubulare, administrării prelungite de diuretice, în
acidoza diabetică, hiperaldosteronism primar sau
secundar etc.).
 Calciu
• Ca++ rol
– Contractie musculara
– Transmitere nervoasa
– Secretia hormonala
– Coagularea sangelui
– 9 - 10.5 mg/dl
– 4.5 - 5.3 meq \ l
– Vitamina D mentine
nivelul Ca seric
Ca++ PTH

Ca++ PTH
 Hipercalcemia
Ca peste 5 mEq/1)

• tumori maligne
nefropatii cronice
tratamente cu diuretice tiazidice şi cu săruri de litiu
• Doze crescute de vitamina D,
• Activitatea crescuta paratiroide,
• Hipertiroidism,
• Repaus prelungit,
• Ingestie excesiva de lapte si antiacide alcaline, adm
• De sodium bicarbonate sau carbonat de calciu
• Acidoze metabolice
 Hipocalcemia ( Ca sub 5 mEq/1)

1) vitamin D scazuta
– a) carente nutritionale
– b) absorbtie intestinala redusa
• ex: partial gastrectomie
– c) afectare hepatica si renala- sinteza
redusa
– d) expunere redusa la soare
2)afectarea parotidelor
3) pancreatita
– Defect in secretia PTH
– Depozite de Calcium in tesut moale
4) insuficienta renala
5) metastaze osoase
6) după intervenţii chirurgicale
 Hipermagneziemia (Mg peste 1,8 mEq/1)
• Insuficienta renala
• Deshidratări
• distrucţii tisulare întinse
• acidoacetoza diabetică

Hipomagneziemia (Mg sub 1,5 mEq/1)

•tulburări de aport sau de absorbţie intestinală,
(sindroamele de malabsorbţie rezecţii largi
intestinale, boala Crohn, boala celiacă, enterita
prin iradiaţii, colita)
•pierderilor renale de magneziu
•alcoolismul acut sau cronic
Hiperfosfatemia (creşterea concentraţiei plasmatice peste
4 mg%) se întâlneşte în:
• diabet zaharat decompensat
• insuficienţa renală
• fracturi multiple

Hipofosfatemia (scăderea concentraţiei plasmatice sub 3

mg%) este întâlnită în:
• hiperparatiroidism
• osteomalacie, rahitism
• administrarea cronică de hidroxid de aluminiu ca
pansament gastric
Hipercloremia este consecinţa:
• aportului crescut de cloruri, rinichiul fiind deficitar funcţional
• acidozei tubulare renale, nefropatiilor interstiţiale,
intoxicaţiilor cu acetazolamină
• deshidratărilor şi hiperhidratărilor hipertone însoţite de
hipernatremie

Hipocloremia se întâlneşte în:

• depleţii clorate ce apar frecvent după pierderi de suc gastric
(vomismente, fistule)
• tratamentul cronic cu diuretice de tipul furosemidului
• insuficienţa renală acută sau cronică
• tulburările echilibrului acido-bazic
ELEMENTELE FIGURATE SANGUINE
 FUNCTIILE SANGELUI
• Transporta oxigenul, bioxid de carbon, substante
nutritive si cele toxice,
• Transporta hormonii spre organele tinta,
• Regleaza temperatura corpului,
• Regleaza pH fluidelor organismului,
• Regleaza volumul plasmatic pentru a asigura
debitele sanguine specifice fiecarui tesut sau sistem,
• Previne infectiile (leucocite, sistem complement,
anticorpi)
 PLASMA

• Contine:
– Apa,
– Proteine
– Hormoni,
– Nutrienti
– Electroliti
– Gaze respiratorii
– Factori plasmatici ai
– coagularii
 PROTEINELE PLASMATICE
Includ:
• Albumine (60%)
• Globuline (36%)
(anticorpii si
proteinele de
transport)
• Enzime si hormoni
SERUM – PARTEA LICHIDA FARA ELEMENTE
FIGURATE
 Hematocrit
• raportul plasmo-globular
• Valori normale 45%
• sarcină, anemii, nefrite cronice, stări caşectice,
TBC, ciroze
• deshidratare masivă, în poliglobulie şi în leucemii
 ELEMENTE FIGURATE
• ERITROCITE (RBCs)
• LEUCOCITE (WBCs)
• TROMBOCITE
 ERITOCITE
• 5,0 (±0,7) mil/mm3 la bărbaţi
• 4,5( ±0,6) mil/mm3 la femei.

• anemie,

• poliglobulie

• DISC BICONCAV
• Volum –depozit,
• Aria suprafata-
transport
Hemoglobina:
• pigment de culoare roşie
• se încarcă cu O2 la nivel pulmonar  îl transportă la nivel
tisular  îl cedează
• la nivel tisular preia CO2 îl transportă la nivel pulmonar  îl
elimină
• cantitatea de Hb
– 12–14 g% la bărbaţi
– 10–12 g% la femei
• formată din
– 4 lanţuri de globină (2α şi 2β)
– 4 molecule de hem (Fe cu porfirină)
Eritropoeza:
• procesul de formare a eritrocitelor
• Fiziologică - necesită numeroşi factori:
– vitamina B12 (cobalamina, în carne) şi acidul folic (în vegetale)  sinteza ADN
– fier şi vitamina B6 (piridoxina), aminoacizi  sinteza hemoglobinei
• durata de viaţă a eritrocitelor - 120 zile

Hemoliza fiziologică: eritrocitele îmbătrânite  distruse în sistemul reticulo-

endotelial = hemoliză fiziologică

Aspectele morfologice ale hematiei legate de dimensiunea acesteia şi de încărcarea sa

cu hemoglobină
• normocite (diametru în medie de 7 μm) ,
• microcite,
• macrocite,
• Normocromia -coloraţie normală a hematiilor, cu o zonă centrală palidă, ocupând o
treime din diametrul celulei.
• Hipocromia defineşte o paloare a hematiilor cu o zonă centrală marcată ("hematii
goale")
• Numărarea hematiilor fie manual (utilizând camere speciale de
numărat de tip Burker-Turk),
• automat cu ajutorul unor counter-e hematologice, care se bazează
pe tehnologia Coulter de numărare automată a celulelor în flux.

Anizocitoza şi poikilocitoza
• Hb se apreciază prin metoda colorimetrică sau chimică (dozarea
Fe3+ conţinut în Hb)
• Valorile normale:
• Bărbaţi = 15 ±2 g%
• Femei = 13 ±2 g%
• Valorile scăzute apar în anemii

Indicii eritrocitari sunt reprezentaţi de :

• VEM (volum eritrocitar mediu) =

Ht (%) x 10/ nr. E (mil/mm3) = 80 - 94
• HEM (hemoglobina eritrocitară medie) =
Hb (g%) x 10/nr. E (mil/mm3) = 27-33 pg
• CHEM (concentraţia medie a Hb eritrocitare) = Hb (g%) x 100 /
Ht (%)= 32–36 g%
 •Anemie uşoară: Hb = 11 – 8 g/dl, Ht = 39 – 30
%

•Anemie medie: Hb = 8 – 6 g/dl; Ht = 30-22 %

•Anemie severă: Hb = 6 – 2 g/dl, Ht = 22 – 10 %

TIPUL INDICI CAUZA
ANEMIEI ERITROCITARI

Microcitară VEM, CHEM Deficienţa de fier

Hipocromă ↓
Normocitară VEM, CHEM Hemoragii
Normocromă N Hemoliză intensă
Macrocitară VEM↑ Deficienţa de acid folic şi
vitamina B12
 Anemia Biermer (deficit
vit B12)
• Paloare
• Glosita
• Stomatita
• Tulburari neurologice
• Parestezii
• Tulb de sensibilitate
• Polineuropatii
• Ataxia
• Paraplegia
• Dementa
 Leucocitele
• 4000 - 9000/mm3 (în medie 7000/mm3 )
• Valorile scăzute definesc leucopenia şi se
întâlnesc în : viroze, hipersplenism, anemie
Biermer, caşexii
• Valorile crescute definesc leucocitoza şi se
întâlnesc în : infecţii acute şi subacute , inflamaţii

Modificări ale formulei leucocitare:

• deviere la stânga cu neutrofilie în procese
infecţioase cu bacterii Gram - pozitive;
• reacţie leucemoidă în pneumonia pneumococică,
pielonefrita acută;
• reacţie leucemică, cu numeroase elemente tinere
(mieloblaşti) în leucemia granulocitară cronică;
• hipo- sau agranulocitoza în infecţiile anergizante.
 Neutrofile
(granulocite)
• 65%
• Nucleu 3-6 lobi,
• Granule acidofile si bazofile
• Fagociteaza bacterii si fungi
• Produse din mieloblasti

• Cresterea – neutrofilie – inf

bacteriene,
• Scaderea - neutropenie
• 1-3%,
• Nucleu bilobat,
• Granulatii acidofile,
• Distruge parazitii si
complexele imune,
• Din mieloblasti

• Cresterea
Eozinofilie
(parazitoze, alergii)
• Scaderea
Eozinopenie
 Bazofile
(granulocite)
• 1%,
• Nucleu lobat in U sau S,
• Granulatii bazofile,
• Vasodilatatie prin
eliberare de histamina,
• Din mieloblasti,

• Cresterea – bazofilie
(infectii cronice),
• Scaderea - bazopenie
 Limfocite (agranulocite)
• 25-35%
• Nucleu sferic cam ½ din celula,
• Nu are granulatii vizibile,
• B limfocite- imunitatea
umorala (anticorpii)
• T limfocite- imunitatea
celulara,
• Produse in tesutul limfatic,

• Cresteri – limfocitoza (inf virale)

• Scaderi - limfopenie
 Monocite (agranulocite)
• 4-8%
• Nucleu in U,
• Abs granulatii,
• In tesuturi se transforma in
macrofage,
• Apararea impotriva virusurilor
si bacteriilor intracelulare in
infectiile cronice
• Activeaza limfocitele
• Produse din monoblasti in
tesuturile limfatice,
• Cresteri – monocitoza
 EXPLORAREA SERIEI ALBE
• formula leucocitară - examen de laborator de rutină în practica medicală
• pe frotiul de sânge periferic colorat MGG se pot identifica tipurile
celulare care compun formula leucocitară normală

Număr total de leucocite 4.000 - 8.000/mm3

Neutrofile nesegmentate 1- 3 %

Neutrofile segmentate 60 - 66 %

Eozinofile 1-3%
Bazofile 0-1%
Limfocite 25 - 30 %
Monocite 6-8%
 Trombocitele
• 150.000 – 300.000/mm3
• Hemostaza si coagularea sangelui

• Valorile scăzute definesc trombopenia

leucemii acute şi cronice
anemia pernicioasă
• Valorile crescute definesc trombocitoza
boala Vaquez
Hemostaza -ansamblul mecanismelor prin care
organimsul se apără împotriva hemoragiilor
• hemostaza fiziologică-spontană, vaselor mici
• hemostaza medicamentoasă
• hemostaza chirurgicală
Hemostaza fiziologică
• hemostaza primară (vasculară)-este primul mecanism care intervine în cazul unei
leziuni vasculare pentru etanşarea peretelui vascular.
Este asigurată de interacţiunea dintre endoteliu, structurile subendoteliale şi plachete.

• hemostaza secundară este declanşată de activarea sistemului de coagulare, al cărui

rezultat final este formarea fibrinei.
Este asigurată de factorii plasmatici de coagulare.

Coagularea –
• Fibrinogenul solubil din plasmă se transformă într-o reţea de fibrină insolubilă, în
ochiurile căreia se fixează elementele figurate ale sângelui.

În procesul de coagulare sunt implicaţi factori care provin din

• plasmă (factorii plasmatici),
• din ţesuturi (tromboplastina tisulară),
• din plachete (factorii plachetari).
 Factor Denumire Cale
Prekalicreina Factor Fletchter Intrinsecă
HMWK Factor activator de Intrinsecă
contact
I Fibrinogen Ambele
II Protrombina Ambele
III Factor tisular Extrinsecă
IV Calciu Ambele
V Proaccelerina Ambele
VI (Va) Accelerina
VII Proconvertina Extrinseca
VIII Fact antihemofilic Intrinseca
A
IX Fact Christmas – Intrinseca
antihemofilic B

X Stuart Prower Ambele

XI Plasma Intrinseca
tromboplast
antecedent
XII Hageman Intrinseca
XIII Fact stab al fibrinei Ambele
 EXPLORAREA HEMOSTAZEI
1. Explorarea hemostazei primare
Numărul de trombocite
Timpul de sângerare

2. Explorarea hemostazei secundare

Timpul Quick
Fibrinogenul plasmatic

3. Explorarea fibrinolizei
Testul lizei cheagului de euglobuline: Valori normale:
>peste 60 minute
< 60 minute semnifică fibrinoliză accelerată
Testul de trombină
Timpul de sângerare (TS) se determină după
efectuarea unei incizii standard la nivelul
pulpei degetului (metoda Duke) sau pe faţa
anterioară a antebraţului (metoda Ivy)
Valorile normale :
• după metoda Duke  TS = 2-3 minute
• după metoda Ivy  TS = 1-9 minute

Alungirea TS se întâlneşte în:

• Trombocitopenii
• Trombocitopatii
• Boala von Willebrand
• Timpul de coagulare al sângelui total constă
în determinarea intervalului de timp necesar
coagulării unei probe de sânge “in vitro” şi
explorează toate etapele coagulării intrinseci.
• Valorile normale :
• metoda lamelor  TC= 5-10 minute
• metoda Lee & White  TC= 6-12 minute

• Timpul de protrombină Quick explorează

calea extrinsecă, dând detalii despre
eventualele deficienţe ale factorilor
complexului protrombinic
• Valorile normale : 14 –16 sec (90-100%)
 Factori ce afecteaza coagularea
• Vitamina K- produsa in ficat asigura formarea de
protrombina si alti factori ai coagularii,
• Ca – necesar conversiei protrombina in trombina
si fibrinogen in fibrina,
• Tromboplastina- creste viteza de coag dela 3-
6min la 15 sec,
• Heparina- anticoagulant natural ce previne
formarea trombilor prin inhib trombinei,
• Plasmin (fibrinolizin)- dizolva fibrina
 Grupele sanguine
ABO & Rh
• Antigene (proteine) A, B, AB, O & Rh - pe
suprafata membranelor celulare,
• Anticorpii din plasma
 Donatorii si primitorii

Cei cu grupa 0- sunt numiti “donatori universali”,

pentru ca pot dona sange persoanelor cu orice tip
de grupa sanguina, dar pot primi sange doar de la
cei cu 0-. Cei cu grupa AB+ sunt “primitori
universali”, priminand sange din orice grupa. Nu
pot dona insa decat celor cu AB+.

Daca vrei sa donezi sange…

…trebuie sa ai varsta cuprinsa intre 18 si 60 de ani, sa

ai peste 50 de kg si sa nu ai sau sa fi
avuthepatita(de orice tip), TBC, sifilis, malarie,
ulcer, epilepsie, diabet zaharat, boli de piele si de
sange. Sangele donat va fi testat pentru a se
exclude anumite infectii (precum HIV, hepatite,
sifilis ).