Curs: Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H.

Costin 1

6. AMPLIFICATOARE ÎN INSTRUMENTAŢIA ŞI ELECTRONICA BIOMEDICALĂ (II)

6.4 Realizări practice de amplificatoare de instrumentaţie

Realizarea amplificatoarelor de instrumentaţie se bazează pe întrebuinţarea

amplificatoarelor operaţionale (AO). Pentru analiza (de regim staţionar) a AO se folosește un
model idealizat, caracterizat de următoarele proprietăţi:
• impedanţă de ieşire nulă: R0 = 0 ;
• potenţialele bornelor de intrare egale: V+ = V− ;
• curenţi de intrare (polarizare) nuli: Iin+ = Iin− = 0 ;
• câştig infinit în buclă deschisă: G0 = ∞.
De asemenea, se consideră că funcţionarea AO este descrisă (în regim staţionar) de o
caracteristică statică perfect liniară. Modelul liniar permite simplificarea semnificativă a
analizei diferitelor configuraţii, prin utilizarea teoremei suprapunerii efectelor. Aceste
idealizări asigură o bună modelare a AO. Erorile care apar se datorează practic abaterii
caracteristicilor reale faţă de cele ale modelului ideal şi se pot studia cu relativă uşurinţă
(după determinarea caracteristicilor ideale).
Folosind AO se pot realiza trei configuraţii de bază de circuite amplificatoare.

6.4.1 Amplificator inversor

Schema electrică a amplificatorului inversor este prezentată în Figura 6.8.

Figura 6.8 Amplificator operaţional inversor

Avem relaţiile: V + = 0 , deci : V - = 0 .

 Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H. Costin 2
Ib+ = Ib- = 0 , deci : i1 = i2 .

vi - V - = vi , deci :
i1 =
R1 R1
v i = - * + = - R2
i2 = v o R2 i2 V - vi .
R1 R1
Se obţine în final expresia amplificării de mod inversor, Ai :

vo
Ai = = - R2 (6.1)
vi R1

6.4.2 Amplificator neinversor

Schema electrică a amplificatorului neinversor este prezentată în Figura 6.9.

V - vi v
V + = V - = v i Ib+ = Ib- = 0 , dec i : i1 = i2 , dar : i1 = = , deci : i2 = i1 = i .
R1 R1 R1

Figura 6.9 Amplificator operaţional neinversor

Se obţine pentru tensiunea de ieşire expresia:

vi ⎛ R ⎞
v o = R 2 ⋅ i 2 + V− = R 2 ⋅ + v i = ⎜⎜1 + 2 ⎟⎟ ⋅ v i .
R1 ⎝ R1 ⎠

Rezultă pentru amplificarea de mod neinversor, An , expresia:

vo R
An = = 1+ 2 . (6.2)
vi R1
 Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H. Costin 3

6.4.3 Amplificator diferenţial

Schema electrică a amplificatorului diferenţial este prezentată în Figura 6.10.

Figura 6.10 Amplificator operaţional diferenţial

Modelul amplificatorului operaţional fiind liniar, folosim pentru analiză teorema

suprapunerii efectelor. Mai întâi considerăm activă intrarea inversoare şi pasivizată
intrarea neinversoare. Pentru pasivizare se întrerupe circuitul pe ramura intrării neinversoare
după generatoarele de tensiune şi se leagă la masă capătul din stânga al rezistenţei R2.
Apare o grupare paralel a rezistenţelor R2 şi R4, cu un capăt legat la masă şi celălalt la
intrarea neinversoare (+) a AO. Conform modelului ideal utilizat pentru AO, Ib+ = 0, deci
căderea de tensiune pe grupul paralel este 0 şi se obţine schema din Figura 6.11.

Fig. 6.11 Schema echivalentă a Fig. 6.10 după pasivizarea intrării neinversoare

Se observă că s-a obţinut configuraţia inversoare, pentru care putem exprima direct
tensiunea de ieşire, voi, ţinând seama că tensiunea supusă amplificării, vi-, este egală cu
suma tensiunilor de semnal v1 şi de mod comun vic. Se obţine expresia:
 Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H. Costin 4
R3 ⋅ = - R3 ⋅ ( + )
voi = - vi- v1 vic . (6.3)
R1 R1

Considerăm acum pasivizată intrarea inversoare şi activ generatorul de semnal de pe

intrarea neinversoare. Se obţine schema din Figura 6.12.

Se observă că s-a obţinut o configuraţie de amplificator neinversor. Conform relaţiei (6.2),

tensiunea de ieşire din acest circuit, von, este:
⎛ R ⎞ R4
v on = ⎜⎜1 + 3 ⎟⎟ ⋅ vi+ , vi+ = ⋅ (v 2 + v ic ) , (6.4)
⎝ R1 ⎠ R2 + R4

unde vi+ reprezintă tensiunea aplicată bornei neinversoare a AO. Această tensiune se obţine
prin preluarea de pe rezistenţa R4 din divizorul rezistiv R2 / R4 a părţii corespunzătoare din
tensiunea obţinută din sumarea tensiunii de semnal v2 şi tensiunii de mod comun, vic.

Fig. 6.12 Schema echivalentă a Fig. 6.10 după pasivizarea intrării inversoare

Se obţine în final pentru tensiunea de ieşire din acest caz expresia:

⎛ R ⎞ ⎛ R4 ⎞
v on = ⎜⎜1 + 3 ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ (v 2 + Vic ) . (6.5)
⎝ R1 ⎠ ⎝ R2 + R4 ⎠

Aplicând teorema suprapunerii efectelor, tensiunea de ieşire vo are două componente:

una datorată modului inversor, voi, respectiv cea de-a doua datorată modului neinversor, von.
Se obţine expresia v o = v oi + v on , de unde :

⎛ R ⎞ ⎛ R4 ⎞ R
v o = ⎜⎜1 + 3 ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ (v 2 + v ic ) − 3 ⋅ (v 1 + Vic ) (6.6)
⎝ R1 ⎠ ⎝ R2 + R4 ⎠ R1

Dacă este îndeplinită condiţia (6.7), de echilibru între rezistenţele circuitului,

 Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H. Costin 5
R3 = R 4
, (6.7)
R1 R2
rezultă:
R3 ⋅ ( + - - R3 ⋅ ( - )
vo = v 2 vic v1 vic ) = v 2 v1 . (6.8)
R1 R1
Se obţine pentru amplificarea de mod diferenţial Ad expresia (6.9):

vo R
Ad = = 3. (6.9)
v 2 - v1 R1

Din analiza acestor rezultate se observă c ă îndeplinirea condiţiei de echilibru (6.7)

determină eliminarea (real, desigur incompletă) tensiunii de mod comun vic din expresia
tensiunii de ieşire a amplificatorului diferenţial.

6.4.4 Amplificator diferenţial de bază

Dintre conexiunile posibile ale amplificatoarelor operaţionale, cea mai apropiată de structura
unui amplificator de instrumentaţie este cea diferenţială. Practic apar anumite abateri de la
modelul ideal folosit, ceea ce duce pe de o parte la existenţa câştigului de mod comun, iar
pe de altă parte la apariţia erorilor statice. Din punctul de vedere al utilizatorului prezintă un
deosebit interes evaluarea abaterilor ce apar faţă de modelul ideal.
Amplificarea de mod comun a amplificatorului diferenţial este definită ca fiind
vo 2 ⋅ vo vo
Ac = = = . (6.10)
media tensiunilo r de intrare v1 + v 2 vic

Dacă amplificatorul diferenţial este perfect echilibrat (conform relaţiei de echilibru (6.7)) şi
amplificatorul operaţional nu are câştig de mod comun (CMRR = ∞), atunci circuitul în
ansamblul său nu va avea câştig de mod comun. Practic însă este dificil să ne apropiem de
acest model ideal.
Dacă circuitul nu este perfect echilibrat şi / sau amplificatorul operaţional prezintă câştig
de mod comun (CMRR finit), atunci etajul diferenţial va prezenta câştig de mod comun, ceea
ce va conduce la apariţia în tensiunea de ieşire a unei componente dependentă de
tensiunea de intrare de mod comun, suprapusă peste componenta determinată de
tensiunea diferenţială de intrare:
1
vo = A d ⋅ ( v 2 - v1 ) + ⋅ A c ⋅ ( v 2 + v1 ) . (6.11)
2
Întrucât cele două cauze ce determină apariţia câştigului de mod comun sunt în esenţă
independente, efectul fiecăreia se va studia separat.
 Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H. Costin 6
1) Dacă amplificatorul operaţional are CMRR = ∞ (ideal), dar circuitul rezistiv nu este perfect
echilibrat, apare o componentă a câştigului de mod comun Acc datorată neechilibrării
circuitului. Din relaţia (6.6) separăm termenii în vic (considerând v1 = v2 = 0, ceea ce conduce
la anularea termenilor diferenţiali), obţinându-se:
⎛ R ⎞ R4 R ⎡ R ⋅ (R1 + R 3 ) R 3 ⎤
v o = ⎜⎜1 + 3 ⎟⎟ ⋅ ⋅ v ic − 3 ⋅ v ic = ⎢ 4 − ⎥ ⋅ v ic ,
⎝ R1 ⎠ R 2 + R 4 R1 ⎣ R1 ⋅ (R 2 + R 4 ) R1 ⎦

R4 ⋅ R1 - R2 ⋅ R3 ⋅
vo = vic . (6.12)
R1 ⋅ ( R2 + R4 )
Rezultă pentru câştigul de mod comun din acest caz expresia:
v o = R4 ⋅ R1 - R2 ⋅ R3 .
A cc = (6.13)
vic R1 ⋅ ( R2 + R4 )
2) Dacă circuitul rezistiv este perfect echilibrat dar AO prezintă CMRR finit, apare o
componentă a câştigului de mod comun Aco, datorată numai AO. Pentru a analiza această
situaţie, ţinem seama că factorul de rejecţie a modului comun (CMRR) este determinat
funcţie de tensiunea de mod comun care apare efectiv pe bornele de intrare (+) şi (-) ale AO.
Câştigul de mod comun al circuitului echilibrat, Aco, funcţie de câştigul de mod comun al AO,
Ac, rezultă din egalitatea (de echivalenţă a efectelor):

voc = Aco ⋅ vic = Ac ⋅ vic +,- , (6.14)

unde: voc reprezintă tensiunea de ieşire datorată tensiunii de intrare de mod comun, iar vic+,−
reprezintă tensiunea de mod comun ce apare efectiv pe bornele de intrare (+) şi (−) ale AO.
Rezultă:

v ic +,- Ad 1 R
A co = ⋅ A c , dar CMRR = , deci A c = ⋅ A d , unde : A d = 3 .
v ic Ac CMRR R1

Se obţine:
R3
R3 1 R1 R3 R 4
Ac = ⋅ deci : A co = dar =
R1 CMRR ⎛ R2 ⎞ R1 R 2 .
⎜⎜1 + ⎟⎟ ⋅ CMRR
⎝ R4 ⎠

Rezultă pentru câştigul de mod comun Aco expresia:

R3 1 R 32
A co = ⋅ =
R1 ⎛ R ⎞ R 1 ⋅ (R 1 + R 3 ) ⋅ CMRR . (6.15)
⎜1 + 1 ⎟ ⋅ CMRR
⎜ R 3 ⎟⎠
⎝
De cele mai multe ori în datele de catalog se precizează rejecţia de mod comun, CMRR.
 Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H. Costin 7
Pentru majoritatea amplificatoarelor operaţionale CMRR este peste 60 dB.
Tensiunea de ieşire datorată componentei Aco⋅vic este independentă de cea datorată
componentei Acc⋅vic. Dacă considerăm simultan ambele tipuri de câştig de mod comun, se
obţine o tensiune de ieşire de forma

v oc = A co ⋅ vic + A cc ⋅ Vic = ( A co + A cc ) ⋅ vic . (6.16)

Se poate exprima un factor de rejecţie a modului comun pentru întreg ansamblul (circuit
rezistiv + AO), CMRRc, conform relaţiei

castigul diferential
CMRRc = = Ad = Ad
. (6.17)
castigul total de mod comun v o / viv A co + A cc

Pe durata utilizării amplificatorului diferenţial de bază se pune problema stabilităţii

tensiunii de ieşire, în timp şi cu temperatura. Multe aplicaţii ale amplificatorului diferenţial
se referă la amplificarea unor semnale de nivel redus ce impun valori mari ale câştigului
diferenţial Ad. Tensiunea de offset de intrare vio, tensiunea de derivă (drift), curenţii de
polarizare de intrare Ib+, Ib−, precum şi curentul de decalaj la intrare Iio, determină termeni de
eroare statică ce pot fi calculaţi. Întrucât aceste mărimi ce determină apariţia erorilor statice
sunt în esenţă independente între ele, studiem efectul lor în mod separat (considerăm
mărimea studiată diferită de zero şi toate celelalte nule), iar efectul total îl obţinem prin
suprapunere.
Pentru a determina termenul de eroare datorat tensiunii de decalaj (offset) de la intrare
vio, folosim schema electrică din Figura 6.13(a, b). În Figura 6.13(a) se prezintă situaţia reală
din circuitul amplificatorului diferenţial. Generatorul de tensiune vio exprimă diferenţa de
potenţial între bornele de intrare (+) şi (−) ale AO. Conform proprietăţilor modelului ideal, V+
= V− şi având în vedere faptul că s-a considerat în această fază Ib+= Ib−= 0, rezultă că
potenţialul bornei neinversoare este zero. Pentru această schemă se obţine un potenţial al
bornei inversoare de valoare vio, ca şi în cazul schemei din Figura 6.13(b).
Se observă că apare o configuraţie de amplificator neinversor pentru generatorul vio, ceea
ce conduce la un termen de eroare ΔVo de forma

⎛ R ⎞
ΔVo = ±⎜⎜1 + 3 ⎟⎟ ⋅ v io . (6.18)
⎝ R1 ⎠
 Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H. Costin 8
În expresia acestui termen se folosesc ambele polarităţi (±), întrucât în catalog se prezintă
modulul tensiunii de offset, fără a putea preciza semnul (semnul depinde de modul concret
de dezechilibrare a etajelor diferenţiale de intrare în operaţional, pentru care nu poate fi
prevăzut sensul abaterii).

Figura 6.13 Efectul tensiunii de offset de intrare

În ceea ce priveşte efectul curenţilor de polarizare, considerăm Ib+ ≠ Ib− ≠ 0 şi vio =

0. Pentru analiză folosim schema din Figura 6.14.
Termenul de tensiune de eroare ce apare, Voi , rezultă după cum urmează:

V oi = R3 ⋅ I3 + R1 ⋅ I1 = R3 ⋅ ( I1 + Ib- ) + R1 ⋅ I1 = ( R3 + R1 ) ⋅ I1 + R3 ⋅ Ib- ,

unde:
V-
I1 = .
R1
Exprimăm potenţialele celor două intrări ale AO:

( R3 + R1 ) ⋅ R2 ⋅ R 4
V - = V + = - Ib+ ⋅ ( R2 _ R4 ) , de unde : V oi = - ⋅ Ib+ + R3 ⋅ Ib- .
( R2 + R 4 ) ⋅ R1

Dacă este respectată condiţia:

R2 ⋅ R4 = R1 ⋅ R3
R1 || R3 = R2 || R4 ⇔ ,
R2 + R4 R1 + R3
se obţine:

( R3 + R1 ) ⋅ R1 ⋅ R3
V oi = - ⋅ Ib+ + R3 ⋅ Ib- = - R3 ⋅ Ib+ + R3 ⋅ Ib- = R3 ⋅ ( Ib- - Ib+ ) .
( R3 + R1 ) ⋅ R1

Diferenţa Ib− - Ib+ = Iio reprezintă curentul de offset (decalaj) la intrare. Se obţine în final
expresia (6.19) pentru termenul de eroare datorat curentului de offset la intrare:
 Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H. Costin 9
V oi = R3 ⋅ Iio . (6.19)

Evident, pentru curenţi de polarizare egali Ib− = Ib+, Iio = 0, Voi = 0, deci nu apare acest
termen al erorii.
Eroarea totală se obţine prin suprapunere, rezultând expresia

Δ Vo = Vov + Voi , deci :

+
Δ V o = ± R1 R3 ⋅ | vio | ± R3 ⋅ | Iio | . (6.20)
R1

Figura 6.14 Efectul curenţilor de polarizare

O altă problemă de interes o reprezintă evaluarea impedanţelor de intrare ale

amplificatorului diferenţial de bază.
Impedanţa de intrare de mod diferenţial, Rind , rezultă din Figura 6.15, ţinând seama că
V+ = V− .
Folosind metoda generatorului de test şi observând faptul că intrările operaţionalului sunt
la acelaşi potenţial (ceea ce permite scurtcircuitarea lor) se obţine pentru Rind expresia

Rind = R1 + R2 . (6.21)

Impedanţa de intrare de mod comun, Rinc , se determină pe baza schemei din Figura
6.16(a) şi în ipoteza că amplificatorul nu prezintă câştig de mod comun. Pe intrările
amplificatorului operaţional se stabileşte un potenţial constant VR = V+ = V− de valoare
R4 ⋅
VR = Vic .
R2 + R 4
 Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H. Costin 10

Figura 6.15 Schema pentru calculul impedanţei de intrare de mod diferenţial

Se obţine pentru calcul schema echivalentă din Figura 6.16(b).

Figura 6.16 Schema pentru calculul impedanţei de intrare de mod comun

R4 ⋅ R2 + R 4 - R 4 ⋅
Vic - Vic Vic
Vic , unde : I = Vic - VR = R2 + R 4 R 2 + R4
Rinc = = .
I R1 || R2 R1 ⋅ R2 R1 ⋅ R2
R1 + R2 R1 + R2
⋅ ( + )⋅ R1 + R2
I = R2 R1 R2 Vic = ⋅ Vic .
R1 ⋅ R2 ⋅ ( R2 + R4 ) R1 ⋅ ( R2 + R4 )

Rezultă în final expresia pentru impedanţa de intrare de mod comun

Vinc = R1 ⋅ ( R2 + R4 )
Rinc = . (6.22)
I R1 + R2

Relaţiile (6.21) şi (6.22) arată faptul că impedanţele de intrare în amplificatorul diferenţial

de bază au valori finite, ceea ce diferă de modelul ideal al amplificatorului instrumentaţie, la
care impedanţele de intrare sunt infinite. Pentru a obţine impedanţe de intrare cât mai mari
 Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H. Costin 11
cu acest montaj suntem obligaţi să folosim rezistenţe de valori ridicate.
Analiza amplificatorului diferenţial de bază a pus în evidenţă anumite abateri faţă de
modelul ideal al amplificatorului instrumentaţie. Întrucât în practică nu avem nevoie de multe
ori de toate proprietăţile modelului ideal, s-au elaborat scheme adecvate care, pe baza
renunţării la anumite proprietăţi, permit, pentru restul proprietăţilor, performanţe ridicate la un
preţ scăzut.

6.5 Amplificatorul de instrumentaţie flotant

Adjectivul flotant este folosit pentru circuitele separate de masa sistemului de

măsură printr-o impedanţă mare de izolaţie. În curent continuu acest lucru înseamnă o
rezistenţă de izolaţie de ordinul a miilor de MΩ, în timp ce în joasă frecvenţă impedanţa de
izolaţie este combinaţia paralel a rezistenţei de izolaţie de mai sus cu o capacitate de
câţiva pF.
În anumite împrejurări considerentele de electrosecuritate cer ca subiectul de la care
se culeg potenţialele bioelectrice să fie izolat în raport cu masa sistemului de
înregistrare sau vizualizare. Să examinăm căile în care putem să realizăm acest
deziderat.
(1) O primă cale ar fi desfiinţarea electrodului de masă, electrodul 3 al culegerii
diferenţiale, deci utilizarea unui amplificator diferenţial cu intrări flotante.
Electrofiziologii ştiu că, în cazul amplificatoarelor alimentate de la reţeaua de c.a., acest
lucru nu este fezabil: brumul ar acoperi catastrofal orice informaţie. Pe de altă parte nu ne
putem permite nici introducerea unei rezistenţe mari în serie cu electrodul de masă
deoarece ştim că tehnica de culegere dă o atenţie specială tocmai asigurării unui cât mai
bun contact la electrodul de masă, o condiţie necesară pentru a obţine un traseu fără
brum. Experienţa demonstrează deci că în absenţa unei legături de joasă impedanţă la
pământ, brumul apare ca semnal de mod comun de un nivel inacceptabil la intrările unui
amplificator diferenţial alimentat de la reţeaua de c.a.
Dacă amplificatorul diferenţial este alimentat de la o baterie iar masa (referinţa) sa nu
este legată la pământ, experienţa arată că desfiinţarea electrodului 3 produce, încă, o
anumită creştere a interferenţei, ceea ce arată fie că o parte a brumului rejectată în mod
obişnuit ca semnal de mod comun apare, în absenţa electrodului de referinţă, diferenţial,
fie semnal comun sporit.
Configuraţia cu trei electrozi la subiect (doi calzi + referinţă) este deci aproape
imperativă când este vorba de orice culegere diferenţială, iar pentru culegerea
 Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H. Costin 12
convenţională cu amplificator diferenţial alimentat de la reţeaua de c.a. formula doi
electrozi calzi + referinţă = împământare, este obligatorie.
(2) Se dispune totuşi de un mijloc care permite menţinerea electrodului 3 legat de masa
de referinţă a amplificatorului, izolat totuşi de masa sistemului global de măsură, pusă la
pământ. Soluţia constă în utilizarea, cu trei electrozi, a unui preamplificator diferenţial
(PAD) izolat în raport cu restul sistemului de măsură alimentat la reţeaua de c.a. şi legat la
pământ, ansamblul fiind întâlnit în literatură sub numele de amplificator de izolaţie (AI).
Prin acest artificiu subiectul este izolat de masa generală a sistemului de măsură, ceea
ce sporeşte securitatea electrică, dar pentru PAD-ul izolat al cărui referinţă (masă flotantă)
rămâne legată la electrodul 3, brumul apare, în proporţie dominantă, ca semnal de mod
comun şi este astfel rejectat.
În Figura 6.17 se prezintă o configuraţie cu PAD flotant. Transmisia informaţiei se face
pe cale termică, prin transformator de izolare (cuplaj magnetic), prin cuplaj optic
(optocuplor, LED+fototranzistor) sau prin radiotelemetrie.
Un amplificator de izolaţie (cu separare galvanică) este un circuit a cărui primă
funcţie este de a asigura izolarea ohmică (întreruperea continuităţii ohmice) între semnalele
şi circuitele de intrare şi cele de ieşire.
În principiu, un AI este format dintr-un amplificator diferenţial de intrare (amplificator
operaţional sau amplificator de instrumentaţie), urmat de un etaj de izolare (separare) cu
câştig unitar. Unicul scop al etajului de separare este de a izola complet intrarea de ieşirea
circuitului. În mod ideal, continuitatea ohmică a semnalului este întreruptă (la nivelul barierei
de izolaţie) şi, după etajul de separare cu câştig unitar, semnalul se transferă cu acurateţe şi
fără atenuare. O caracteristică importantă a AI este aceea că are intrarea complet flotantă,
ceea ce contribuie la eliminarea unor conexiuni mai complicate la masa surselor în multe
aplicaţii.
În Figura 6.18 se prezintă schema - bloc tipică a unui amplificator de izolaţie.
Pentru acest amplificator, expresia tensiunii de ieşire Vout este dată de relaţia

R2 ⎛ Vcm ⎞ V
Vout = ⋅ ⎜⎜ Vd + ⎟⎟ + iso . (6.23)
R1 ⎝ CMRR ⎠ IMRR

Tensiunea de izolaţie Viso este tensiunea ce apare pe bariera de izolaţie. Contribuţia

adusă de Viso la eroarea referită la ieşire este Viso / IMRR, unde IMRR este factorul de
rejecţie al modului izolaţie (Isolation Mode Rejection Ratio). Vd este tensiunea diferenţială
de semnal de intrare, iar Vcm reprezintă tensiunea de mod comun (referită la masa circuitelor
 Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H. Costin 13 de
intrare). Curentul de fugă este curentul ce circulă prin bariera de izolaţie cu o anumită
tensiune de izolaţie specificată aplicată între intrare şi ieşire.

M onitor
ECG

S ursă de R eţea
D em odulator alim entare c.a.
M asă

T ransm isie de T ransm isie de

sem nal util energie

S ursă flotantă
M odulator de alim entare

PAD
(E C G )

M asă flotantă

LA
S U B IE CT RF
RA

Figura 6.17 Structura unui amplificator de izolaţie

Figura 6.18 Schema-bloc tipică a unui amplificator de izolaţie

 Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H. Costin 14

6.5.1 Caracteristicile amplificatoarelor de izolaţie

Tensiunea de mod comun şi tensiunea de izolaţie. Anumiţi producători tratează

tensiunea de mod comun şi tensiunea de mod izolaţie în mod identic pentru descrierea
folosirii şi / sau caracteristicilor AI. În principal această imprecizie în prezentare apare din
nespecificarea masei circuitului în raport cu care se măsoară aceste tensiuni. Pentru
aplicaţiile specifice de bioinstrumentaţie, este esenţială înţelegerea exactă a semnificaţiilor
acestor termeni şi diferenţele dintre ei.
Astfel, când se fac legăturile în circuitul de intrare ca în Figura 6.18, tensiunea diferenţială
de semnal de intrare Vd poate fi suprapusă peste componenta Vcm în raport cu masa
circuitelor de intrare. Vcm este tensiunea de mod comun şi are ordinul de mărime de max.
±10 V, limitată de gama tensiunii de mod comun a etajului diferenţial de intrare.
Tensiunea de izolaţie Viso (Figura 6.18) reprezintă diferenţa de potenţial între circuitul de
masă de intrare şi circuitul de masă de ieşire. Mărimea tensiunii de izolaţie descrie diferenţa
de potenţial pe care bariera de izolaţie poate să o suporte fără străpungere. Ordinul de
mărime al tensiunii de izolaţie este de sute sau mii de volţi.
Această caracteristică a AI permite două conexiuni de masă distincte ce se pot realiza
oricând este necesar. Ca urmare, AI se pot folosi în aplicaţii ce presupun tensiuni de mod
comun foarte mari şi în aplicaţii cu întreruperea buclelor de masă. În acest caz conexiunile
se efectuează în aşa fel încât tensiunile de mod comun să apară referite la masa circuitelor
de ieşire (ca tensiune de izolaţie). Utilizând această conexiune, amplificatorul poate primi
tensiuni de mod comun de ordinul 2000 V sau chiar mai mari.
Rejecţia de mod comun şi rejecţia de mod izolaţie. Rejecţia de mod izolaţie (IMR)
este un alt termen la care unii producători se referă identic cu rejecţia de mod comun (CMR).
Confuzia apare din acelaşi motiv cu cel precizat anterior, respectiv din cauza nespecificării
circuitului de masă în raport cu care se fac determinările. Discuţia de mai sus ne ajută să
identificăm diferenţa între IMR şi CMR.
Rejecţia de mod comun, CMR, este măsura în care etajul de intrare rejectează
semnalele de mod comun referite la masa circuitelor de intrare în timp ce amplifică intrarea
diferenţială.
Rejecţia de mod izolaţie, IMR, este măsura în care amplificatorul rejectează
tensiunile de mod comun referite la masa circuitelor de ieşire în timp ce se transmite semnal
prin bariera de izolaţie. Factorul de rejecţie al modului izolaţie, IMRR, este definit de formula
(6.23). În acest fel, cunoscând capacitatea de rejecţie a modului izolaţie a AI, acestea se pot
 Amplificatoare în instrumentația și electronica biomedicalã. Prof. H. Costin 15
utiliza în aplicaţii unde sunt necesare rejecţii ale tensiunilor de mod comun foarte mari, de
ordinul 100 ... 140 dB.
Valoarea tensiunii de izolaţie. Tensiune de test. Este important să cunoaştem
semnificaţia tensiunii de izolaţie de curent continuu (precizată şi garantată de producător în
catalog) şi relaţia sa cu valoarea reală a tensiunii de test aplicate. Întrucât un test continuu la
valoarea nominală nu este posibil în cazul produselor de consum (implicând o durată
infinită), se acceptă în general realizarea testelor de înaltă tensiune (de valoare mult mai
mare decât valoarea continuă nominală), dar pentru o durată scurtă (şi bine precizată) de
timp. Întrucât testul de înaltă tensiune este distructiv (circuitele care nu rezistă se distrug în
totalitate, devenind irecuperabile), este important de ştiut ce relaţie există între condiţiile
reale de test şi valoarea continuă minimum garantată. Pentru aceasta se folosesc mai multe
reguli empirice. De exemplu, firma Burr-Brown a ales o formulă foarte restrictivă:

Vtest = 2 Vcontinuu + 1000 V .

Relaţia de mai sus este folosită în aplicaţii în care sistemul de tensiuni tranzitorii nu poate fi
precizat. Când tensiunile reale sunt bine definite sau când tensiunea de izolaţie nu este
continuă, utilizatorul poate alege pentru testare o relaţie mai puţin restrictivă pentru a stabili
condiţiile de test, ceea ce reduce numărul circuitelor distruse prin testare, respectiv reduce
costul.
Principiile fizice pe care se bazează construcţia barierei de izolaţie determină şi tipul de
cuplaj utilizat. Astfel întâlnim:
• cuplajul magnetic, bazat în esenţă pe utilizarea transformatoarelor, la care nu apare

conexiune între circuitul primar şi cel secundar; soluția este depășită tehnic;
• cuplajul optic, utilizând optocuploare, transferul informaţiei fiind asigurat prin

modularea unei radiaţii, de exemplu infraroșii; se comportă foarte bine în frecvență;

• cuplajul termic, utilizând în circuitul de intrare o rezistenţă de încălzire, iar în

circuitul de ieşire o termorezistenţă, transferul de informaţie fiind asigurat prin

intermediul fluxului termic. Funcționează corect la frecvențe de semnal reduse.

Performanţele AI variază în mod semnificativ, în funcţie de tipul de aplicaţie. Astfel, în

aplicaţiile în care banda şi viteza de răspuns sunt criteriile cele mai importante, cel mai bine
se adaptează cuplajul optic. Pentru aplicaţii la care se impune acurateţe şi liniaritate pentru
răspuns, cuplajul magnetic este soluţia cea mai bună. Cuplajul termic are avantajul celui mai
redus cost, dar se poate utiliza numai pentru semnale de foarte joasă frecvenţă, având în
vedere inerţia mare a sistemelor bazate pe procese termice.