EE

EXPLORAREA APARATULUI RESPIRATOR

• Respiraţia = funcţia prin care se realizează
schimbul de O2 şi CO2 al organismului cu mediul
inconjurător ce asigură homeostazia gazoasă la
nivel tisular.
 respiraţia externă sau pulmonară
 respiraţia internă sau celulară

• Respiraţia pulmonară = funcţia prin care se

realizează mobilizarea aerului din atmosferă in
plămani şi din plămani in atmosferă, precum şi
schimburile gazoase dintre aerul alveolar şi
sangele din capilarele pulmonare.
• 3 procese:

Ventilaţia pulmonară;

Perfuzia cu sânge a cap.

pulm;

Difuziunea gazelor prin

MB. alveolocapilară
• căile respiratorii - sistem de conducte aerifere;
• ţesutul pulmonar - sistem de transfer al gazelor
respiratorii;
• sistemul toraco-pulmonar - sistem mecanic de
pompă.

In funcţie de dimensiuni şi caracteristicile funcţionale -

3 zone:
• căile resp superioare
• căile resp inferioare:
- centrale
- periferice
• căile resp superioare
nazo-buco-faringiene, pană la
glotă;

• căile resp inferioare

centrale
laringo-traheobronşice, pană
la bronhiile cu d = 2 mm;

• căile resp inferioare

periferice - bronhii cu d <
2mm şi bronhiole.
• Bronhiile - pană la a 10-a
generaţie de diviziune a
arborelui bronşic d= 2 mm
(mai prezintă cartilaj)
• Bronhiile mici - cu d < 2 mm,
fara cartilaj, contractilitatea
musculaturii netede mai
eficientă.
• Bronhiolele - cu d < 1 mm sunt
incluse organic in ţesutul
pulmonar.
• Bronhiola terminală = a 3-a
generaţie de bronhiole, are o
puternică musculatură netedă
Acinul pulmonar = unitatea morfofuncţională a plămanului

Epiteliul alveolar: aşezat pe MB şi prezintă trei tipuri celulare:

• celule epiteliale alveolare (alveolocite de tip I) – in strat fin;
• pneumocitele granuloase (alveolocite de tip II) - asigură
secreţia surfactantului alveolar;
• macrofagele alveolare - aşezate la suprafaţa epiteliului,
asigură curăţirea alveolelor.

Surfactantul = produsul de secreţie al celulelor alveolare de

tip II, care tapetează alveolele pe toată suprafaţa lor.
• Rol major : intervine in modificarea tensiunii superficiale
locale in timpul respiraţiei.
• Patologic:

 La noii născuţi prematuri:

• raza alveolelor este mică;
• producţia de surfactant este redusă (ea creşte incepand cu luna 6-7 de
gestaţie);
• apare sindromul de detresă respiratorie: alveolele se colabează in expir
şi este necesar un lucru mecanic inspirator mult prea mare pentru a le
destinde;
• tratament: aplicarea ventilaţiei cu presiune pozitivă continuă (pentru a
menţine deschise alveolele).

 Absenţa surfactantului este incompatibilă cu viaţa.

 La adulţi, aceste manifestări pot să apară in caz de edem

pulmonar, la fumători, după oxigenoterapie indelungată sau
inactivarea surfactantului prin lichide de aspiraţie .
 Functiile plamanului
• SISTEMULUI MECANIC DE POMPĂ RESPIRATORIE TORACOPULMONARĂ
• FONAŢIA = producerea de sunete la trecerea aerului printre corzile vocale.
• MENŢINEREA ECHILIBRULUI ACIDO-BAZIC- prin eliminarea excesului de CO2.
• Apararea organismului
• Rezervor al volumului sanguin total - 500-600 ml sange la adult
• Rolul de filtru al circulaţiei pulmonare - protejand circulaţia sistemică de particulele care pot
ajunge la nivel sanguin şi pot determina obstrucţii arteriale, cu efecte dezastruoase la nivel
cardiac şi cerebral.
• Menţinerea echilibrului fluido-coagulant – se sintetizeza activatorul tisular al
plasminogenului, precum şi heparina.
• Absorbţia medicamentelor - gaze ca halotanul sau oxidul nitric. Pe aceeaşi cale se pot elimina
parţial substanţe volatile din sange: alcoolul sau compuşi metabolici (amoniac, corpi cetonici,
etc.)
• Metabolismul substanţelor vasoactive – endoteliu- PG, noradrenalina
• Formarea şi eliberarea substanţelor cu efect local Ex. surfactantul alveolar, histamina,
prostaglandine, leucotriene, factorul activator plachetar,serotonina.
- se eliberează din mastocitele pulmonare ca reacţie faţă de alergeni.
- Pot induce bronhoconstricţie, inflamaţie, reflexe cardiopulmonare.
• Activarea intrapulmonară a unor substanţe de tip hormonal – Ex. activarea angiotensinei,
prin acţiunea ECA
 Volumele pulmonare
Volumul curent (VT) = volumul de aer mobilizat într-un ciclu
ventilator de repaus N = 500 ml.
Volumul inspirator de rezervă (VIR) - volumul maxim de aer
ce poate fi inspirat după un inspir de repaus, în PIM;
Volumul expirator de rezervă (VER) - volumul maxim de aer
ce poate fi expirat, după un expir de repaus, în PEM;
Volumul rezidual (VR) - volumul de aer care rămâne în
plămâni la sfârşitul unei expiraţii maxime, în PEM.
 Capacitatile pulmonare

Capacitatea inspiratorie (CI) - volumul de aer care poate pătrunde în

plămâni în cursul unui inspir maxim care incepe după un expir de
repaus. CI = VT + VIR
Capacitatea vitală (CV) - volumul de aer mobilizabil în cursul unei
respiraţii maxime (volumul de aer eliminat de plămâni în cursul unui
expir maxim care urmează unui inspir maxim).
= 75% din CPT. CV = VT + VIR + VER
Capacitatea reziduală funcţională (CRF) - volumul de aer care se găseşte
în plămâni la sfârşitul unui expir normal de repaus.
CRF = VER + VR = 50% din CPT;
Capacitatea pulmonară totală (CPT) - volumul de aer conţinut în plămâni
la sfârşitul unui inspir maximal.
CPT = VIR + VT+ VER + VR
CPT = CI + CRF = CV ( ~ 75% din CPT) + VR (~ 25% din CPT).
 Pozitiile respiratorii
• Poziţia de repaus respirator sau poziţia expiratorie de repaus (PER)-
survine spontan, în urma revenirii din poziţiile active în virtutea
elasticităţii pentru realizarea expirului de repaus; asigură CRF;

• Poziţia inspiratorie de repaus (PIR)- asigură inspirul normal de

repaus, sub acţiunea diafragmului şi a muşchilor intercostali externi.

• Poziţia inspiratorie maximă (PIM) - asigură expansiunea plămânului

până la CPT. Se realizează sub acţiunea integrală a muşchilor
inspiratori.

• Poziţia expiratorie maximă (PEM) - asigură eliminarea CV, deci

situarea plămânilor la nivelul VR. Se realizează sub acţiunea
integrală a muşchilor expiratori.
CAPACITATEA PULMONARĂ TOTALĂ (CPT) =
cantitatea maximă de aer pe care o conţin
plămânii în poziţie inspiratorie max. forţată.
CPT = CV + VR = VT + VIR + VER + VR

Valorile ideale ale CPT se pot exprima în funcţie

de înălţimea, vârsta şi sexul persoanei

Valorile medii normale CPT = 5 şi 6 litri

Patologic: ―20 %
• Capacitatea vitală (CV) = volumul de aer eliminat
printr-un expir maxim ce urmează după un inspir
maxim.
CV = VT + VIR + VER
CV variază cu înălţimea (T), vârsta (V) şi sexul persoanei
• sexul masculin:
CV ideală (litri)= 6,1 T - 0,028 V - 4,65;
• sexul feminin:
CV ideală (litri)= 4,66 T - 0,024 V - 3,28.
Determinarea CV şi a componentelor sale se face cu:
• spirograful
• pneumotahograf prevăzut cu integrator de volum.
CV măsurată (actuală) se raportează la CV ideală
-Valori normale: ≥ de 80 % din valoarea ideală corespunzătoare vârstei, taliei şi sexului
subiectului.

- Scăderea CV: în disfuncţie ventilatorie restrictivă: - leziuni distructive pulmonare,

rezecţii, pneumopatii, procese care limitează expansiunea plămânilor
(afecţiuni parietale, procese pleurale).
• VOLUMUL REZIDUAL= cantitatea de aer ce
rămâne în plămâni la sfârşitul unei expiraţii
forţate (în poziţie expiratorie maximă).
• VR + VER = CRF
• Creşterea CRF şi VR caracterizează hiperinflaţia
pulmonară - în emfizemul pulmonar, sindromul
obstructiv, cifoscolioză etc.
• Scăderea CRF şi VR - în fibrozele interstiţiale,
alveolite, edem pulmonar.
 Debite respiratorii
• Performanţa pompei pulmonare se evaluează pe baza debitului
realizat pe unitatea de timp, dependent de mărimea, viteza şi
frecvenţa fluxului aerian, măsurat spirografic sau pneumotahografic.

VENTILAŢIA DE REPAUS = volumul de aer respirat în decurs de un minut de

subiectul aflat în condiţii bazale.
- Se determină spirografic volumul curent (VT) şi frecvenţa respiratorie
• (f):
• VR = VT × f
• În repaus, frecvenţa respiraţiei este de 12 – 18/min
• VT= 500 ml.
• Valoarea medie a ventilaţiei de repaus = 5-6 litri/min.
• VOLUMUL EXPIRATOR MAXIM PE SECUNDĂ =
FEV1- expirograma forţată
• FEV1 volumul de aer expulzat din plămâni in prima
secundă a expiraţiei maxime forţate, după un
inspir maxim
• FEV1= 4/5 din CVF.
• se determină prin metoda spirografică
• se exprimă în litri (corectat BTPS).
• FEV1-ul se raportează la FEV1 ideal
• Valori normale: ≥ de 80 % din valoarea ideală
• corespunzătoare vârstei, taliei şi sexului subiectului.
• INDICELE DE PERMEABILITATE BRONŞICĂ
-raportarea VEMS-ului la CV
IPB% = VEMS/CV X 100
Valori normale: ≥ decat limita inferioară
corespunzătoare varstei (între 20-29 ani
limita inferioară este de 70%).

• Valoarea scăzută a IPB disfuncţie ventilatorie

obstructivă în bronşita cronică, astmul
bronşic, emfizemul pulmonar etc.
• VENTILAŢIA MAXIMĂ = valoarea limită până la care
poate creşte ventilaţia pe minut.

• La adultul normal: Vmx se realizează la - frecvenţă

teoretică de 80-90 respiraţii pe minut, cu VT = 1/3 din
capacitatea vitală.

Determinarea Vmx se poate face direct, prin înregistrare

spirografică timp de 15-20 secunde.
Determinare indirectă a Vmx pe baza VEMS-ului.
Vmx indir = VEMS x30
• Valorile ideale Vmx indir: VEMS ideal x 30.
• Valori normale: ≥ de 80 % din valoarea ideală
FEV1/FVC <70%
+
FEV1 în valoare
absolută <80% din
cea prezisă (VP,
ideală)
= sindrom
obstructiv.

Sindromul bronho-obstructiv este considerat

Uşor: FEV 1 60-70% din VP
Moderat: FEV1 50-59% din VP
Sever: FEV1 35-49% din VP
Foarte sever: FEV1 < 35% din VP.
 FVC < 80%
+ FEV1/FVC >70%
= sindrom
restrictiv.
Severitatea sindromului restrictiv:
Uşor FVC 60-69% din VP
Moderat: FVC 50-59%
Sever: FVC 35-49%
Foarte sever: FVC < 35%.

Etiologia sindromului restrictiv:

Pneumopatiile interstiţiale drog-induse
(bleomicina), profesionale (azbestoza), din
bolile de colagen (poliartrita reumatoidă)
Afecţiunile granulomatoase diseminate
(tuberculoza, histoplasmoza, sarcoidoza)
Diformităţile toracice
Boli neuro-musculare
Insuficienţa cardiacă congestivă
 Indicaţii
Potrivit Spirometry Committee of the National
Lung Health Education Program (NLHEP)
spirometria trebuie prescrisă:
 Tuturor fumătorilor > 45 ani
 Pacienţilor cu dispnee, tuse productivă sau
wheezing, indiferent de vârstă.
 Testele de bronhoprovocare
 Indicaţii: pacienţii cu dispnee paroxistică şi valori
spirometrice normale, la care se suspectează astmul
bronşic.
 Tehnică: se administrează pacientului pe cale inhalatorie
doze crescătoare de metacolină, histamină, Ag specifice sau
diverse substanţe chimice (ex: toluen diizocianat) şi se
determină parametrii spirometrici la fiecare 3-5 min după
inhalare. Valorile se compară cu cele obţinute după
administrarea pe cale inhalatorie de ser fiziologic (martor).
 Scăderea cu 20% a FEV1 sau scăderea FEV1 la o doză
provocativă de metacolină <10 mg = test pozitiv.
BRONHOSCOPIA
 Definiţie
BRONHOSCOPIA = METODĂ SEMIINVAZIVĂ DE EXPLORARE A ARBORELUI TRAHEOBRONŞIC.
hemoptizia
•tusea
•wheezingul
•dispneea
•disfonia
•disfagia
•durerea
sindromul de atelectazie
•sindromul de condensare
•adenopatia mediastinală
•pleurezia
•supuraţiile pulmonare
•pneumopatiile interstiţiale
•traumatismele
•corpii străini
 Contraindicaţii
•hipoxemia,hipercapnia
•hemoptiziile spontane persistente
•infarctul miocardic recent
•angor instabil
•aritmiile cardiace severe şi recente
•stenozele traheale grave
•astmul sever.
 Aport diagnostic
1. FURNIZEAZĂ INFORMAŢII INACCESIBILE PROCEDURILOR
INDIRECTE:
 VIZUALIZEAZĂ ŞI REDĂ SEMIOLOGIA ENDOSCOPICĂ A
ARBORELUI TRAHEOBRONŞIC.
 PRECIZEAZĂ CARACTERELE MUCOASEI ŞI SECRETIILOR,
MODIFICĂRILE DE RELIEF, STATICĂ, CALIBRU, DIRECŢIE ŞI
MOTILITATE A BRONŞIILOR.
2 LAVAJ BRONŞIOLOALVEOLAR (LBA)
3. ASPIRAT BRONŞIC PROTEJAT
4. BIOPSIE DE MUCOASĂ ŞI TRANSBRONŞICĂ (TBNB) CU SAU
FĂRĂ GHIDAJ RADIOGRAFIC
LBA = metodă de investigaţie simplă reproductibilă puţin invazivă care
permite recoltarea de:
• celule libere
• agenţi infecţioşi
• particule minerale
• componente solubile
din bronşiolele terminale şi alveole.
INDICAŢII:
• orientare diagnostică etiologică în pneumopatii interstitiale difuze
fibrozante
• certitudine diagnostică în histiocitoza X, proteinoza alveolară,
hemosiderozå, azbestoză, carcinom bronşioalveolar
• supravegherea evolutivă şi/sau terapeutică
• valoare prognostică
• cercetare in pneumologie.
CONTRAINDICAŢII.
• infiltrat pulmonar extins ( >50%din suprafaţa pulmonară
totală)
• hipoxemie (PaO2 < 60mm Hg)
• hipercapnie (PaCO2 > 50mmHg)
• SaO2 < 90%
• hiperreactivitate bronşică severă (< 0,2 mg/ml metacolină)
• disfuncţie ventilatorie obstructivă (FEV1 < 35% sau < 1000
ml)
• tulburări de coagulare semnificative (timpul de
protrombină < 30% sau trombocite < 20.000/ml)
• ECG cu semne de suferinţă gravă (infarct miocardic recent,
angor instabil, insuficienţă cardiacă)
• emfizem pulmonar grav
• sensibilitate sau intoleranţă la premedicaţie sau anestezie
PRINCIPIU:
• Instilare fracţionată a 100-150 ml ser fiziologic steril încălzit la 37C după cateterizarea
unei bronşii segmentare sau subsegmentare
• Recuperarea lichidului se realizează cu ajutorul aspiratorului (în recipiente din plastic)
sau manual (în seringă)
• Topografia leziunilor o condiţionează pe cea a prelevării.
VALORI NORMALE CITOLOGIA BAL:
• Nr.total de celule 10x106(nefumători); la fumători nr.total de celule este de 3-4x > prin
creşterea nr. macrofagelor)
• < 5% celule epiteliale bronşice
• >85% macrofage,
• <15% limfocite,
• < 3% neutrofile
• < 0,5% eozinofile.
 Efectele antrenamentului asupra
aparatului respirator
Efectele antrenamentului sportiv asupra aparatului respirator se pot sistematiza în:

- creşterea debitului respirator maxim;

-desfăşurarea economică a ventilaţiei prin frecvenţă moderată a mişcărilor respiratorii şi
volum curent mare;
- îmbunătăţirea raportului ventilaţie-perfuzie;
- creşterea intensă şi persistentă a consumului de oxigen.

În timpul efectuării efortului fizic au loc următoarele modificări la nivelul sistemului

respirator:
- frecvenţa respiratorie;
- amplitudinea respiraţiei;
- debitul respirator;
- consumul de oxigen;
- coeficientul de împrospătare.
Frecvenţa respiratorie în repaus este de 16-18 respiraţii/ min, dar se modifică
mult în timpul efortului şi după terminarea acestuia. Există eforturi ce se
realizează cu toracele blocat în inspiraţie profundă ( săriturile, aruncările), dar
imediat după terminarea lor frecvenţa respiratorie ajungând la 40-50
respiraţii/min în eforturile intense şi de lungă durată şi 25-30 respiraţii/min
după eforturile moderate.
Cea mai bună frecvenţă respiratorie în efort este aceea până la 30
respiraţii/min, când CO2 se elimină în concordanţă cu formarea lui. Creşterea
prea mare a numărului de respiraţii duce la scurtarea timpului de efectuare a
expiraţiei, la reducerea volumului de aer curent şi deci la acumularea de CO2.
• numărul de respiraţii este mai mare de 20/min se numeşte tahipnee
(hiperpnee); 
• când frecvenţa respiratorie scade sub 14/min bradipnee; 
• când respiraţiile nu se succed regulat, se numeşte dispnee;
• când respiraţia se opreşte voit, se realizează starea de apnee.
Amplitudinea respiraţiei creşte în timpul
eforturilor în care se pot executa mişcări
respiratorii dar şi imediat după terminarea oricărui
efort pentru a opri datoria de O2 acumulată.
Amplitudinea respirației crește invers proporțional
cu frecvența respirației; amplitudinea mișcărilor
respiratorii scade după frecvențe de 50
respirații/min.
Prin marirea amplitudinii crește volumul inspirator
și expirator de rezervă și produce o ventilație
pulmonară mai bună.
Debitul respirator reprezintă cantitatea de aer
ventilată de plămâni în timp de un minut in condiții
de repaus și poate fi obținut prin produsul dintre
volumul curent și frecvența ventilației. Astfel, la un
adult la care volumul curent este de 500 ml, iar
frecvența respiratorie este 12 cicluri/min, debitul
ventilator va fi de 6 l.
În efortul fizic debitul ventilator creste la 80-100
l/min; volumul de aer care poate fi respirat într-o
perioadă de timp prin respirații voluntare cu
amplitudine și frecvență maximă reprezintă debitul
respirator maxim și are valoare de 180-200 l/min.
Consumul de O2. În efort aprovizionarea cu oxigen la nivelul
organismului este limitată de timpul scurt de contact între
aerul alveolar și sângele din capilare, compensată însă prin
amplitudinea crescută a mișcărilor respiratorii și dispariția
spațiului mort fiziologic și creșterea capacității de difuziune.
În eforturile de intensitate medie se constată în primele 3-4
minute o creștere lentă a consumului de oxigen după care se
stabilizează (stare stabilă sau ergostază), ca după terminarea
efortului să se achite această datorie de oxigen.
În eforturile fizice intense în care aprovizionarea cu oxigen nu
acoperă necesarul se realizează o datorie de oxigen care crește
continuu, în timp ce consumul de oxigen se
plafonează. Această datorie de oxigen constituie unul din
factorii care limitează durata eforturilor intense.
Coeficientul de împrospatare reprezintă raportul
dintre aerul proaspăt introdus în alveole și aerul
poluat existent in plămâni, cu care se amestecă.
În timpul efortului, acest raport se modifică. În
inspirația obisnuită ajung în alveole 350 ml aer;
în alveole există aerul rezidual (cca. 1.000 ml) și
aerul expirator de rexervă (cca. 1.500 ml), in
total 2.500 ml.
 Procedee pentru stimularea aparatului
respirator şi a functiei respiratorii
"Gimnastica respiratorie constă din coordonarea şi amplificarea cu
vointă a mişcărilor libere de respiratie, precum şi din stimularea şi
antrenarea functiei respiratorii prin mişcări pasive, active şi cu
rezistentă" (Ionescu, A., 1994).

Gimnastica respiratorie urmăreşte scopuri multiple, astfel:

- facilitarea umplerii cu aer mai mult şi mai bine a plămânilor;
- antrenarea muşchilor respiratori;
- amplificarea mişcărilor toracelui şi ale diafragmului;
- exercitarea şi mentinerea elasticitătii plămânilor;
- creşterea ventilatiei pulmonare;
- activarea schimburilor gazoase în plămâni (hematoza) şi în
tesuturi (respiratia tisulară);
- stimularea marii şi micii circulatii a sângelui şi, prin aceasta,
influentarea favorabilă a functiilor organelor din cavitatea toracică
şi abdominală.