EXPLORAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV

ŞI SOMATIC CENTRAL

I. Electroencefalografia
Biopotenţialele creierului provin din activitatea metabolică şi
funcţională a celulelor neuronale, în special a celulelor piramidale din
cortexul cerebral. Înregistrarea acestor biopotenţiale sub denumirea de
EEG permite analiza activităţii electrice a ţesutului nervos .
Investigaţia este utilă pentru:
 aprecierea evoluţiei ontogenetice a structurilor neuronale,
 diagnosticarea precoce a afecţiunilor metabolice, degenerative,
tumorale sau iritative ale SNC,
 studiul aspectelor somatice, vegetative, psihice şi informaţionale ale
activităţii cerebrale.
Înregistrarea activităţii electrice cerebrale se poate face sub forma
de:
1. EEG (electroencefalogama) este o înregistrarea neinvazivă,
transcraniană a activităţii electrice cerebrale spontane sau provocate.
2. ECoG (electrocorticograma) reprezintă înregistrarea activităţii
electrice direct de pe cortexul cerebral în timpul intervenţiilor
neurochirurgicale sau prin electrozi implantaţi cronic pe scoarţa
cerebrală.
3. Stereoencefalografia reprezintă înregistrarea activităţii unor structuri
profunde din creier, cu electrozi înseraţi prin metode de orientare
spaţială– stereotaxie- înregistrare acută (în intervenţiilor chirurgicale)
sau cronică.
4. Telemetria EEG preuspune transmiterea la distanţă a datelor culese
pentru studiul activităţii bioelectrice cerebrale a subiecţilor în condiţii
speciale (teste fizio -farmacologice, antrenament).
 EXPLORAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV
ŞI SOMATIC CENTRAL

5. Reoencefalografia reprezintă înregistrarea grafică a oscilaţiilor rapide

ale impedanţei ţesutului cerebral dependente de masa de sânge din
vasele intracraniene, de aspectul undelor monofazice şi asimetrice.
Este o metodă de explorare funcţională foarte practică datorită
uşurinţei execuţiei, simplităţii tehnice, fiind repetitivă şi lipsită de
nocivitate pentru pacient.
Semiologia traseului EEG normal - vezi fig. 9.10.
Un semnal EEG (spontan sau evocat), constă într-o sumă de semnale
diverse. Grafoelementele traseelor EEG spontane sunt reprezentate de
ritmuri, unde şi complexe.
a. Ritmul a (alfa) este format din oscilaţii continui.
Originea: se descrie câte un generator alfa în fiecare arie occipitală şi
unul în regiunea prevertex - parietală.
Amplitudine: variabilă între 50-80 µV
Frecvenţă: între 8 - 13 Hz cu media de 10 Hz
Forma: sinusoidală.
Localizare: occipital, simetric şi sincron bilateral, poate migra anterior
până în ariile frontale.
Moment de apariţie ontogenetic: în jurul vârstei de 10 ani. La adult
apare în perioada de veghe, în condiţii de relaxare fizică şi psihică.
Modalităţi de provocare/atenuare: ritmul α este amplificat de
închiderea ochilor şi SLI. Urmărirea de către subiect a ritmului propriu
poate duce la mărirea amplitudinii şi a procentajului acestui ritm. Reacţia
de oprire a ritmului α apare la deschiderea ochilor şi în orice fel de
activitate psihică (calcul mental, cu atenţie crescută) în care se atenuează
până la oprire ritmul alfa; fenomenul de atenuare dispare în condiţiile
repetării (obişnuinţă).
 EXPLORAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV
ŞI SOMATIC CENTRAL

Ritmul alfa este legat de funcţia vizuală şi apare odată cu capacitatea

de integrare corticală a stimulilor vizuali (Lindsley si Wicke, 1974).
b. Ritmul β (beta)
Originea: regiunile motorii şi frontale
Amplitudine: 1-10 µV, maxim 20 µV
Frecvenţa: peste 13 Hz (pînă la 30-50 Hz)
Forma: neregulată
Localizare: regiunile anterioare (rolandică, temporală anterioară)
Modalităţi de provocare/atenuare: tratamentul îndelungat cu
barbiturice şi tranchilizante, în crizele de epilepsie "grand mal" apare
ritmul beta amplu şi rapid în regiunile anterioare. Reacţia de oprire a
ritmului β este declanşată de către efortul voluntar şi excitaţiile tactile,
fenomen similar cu cel al ritmului alfa.
Ritmul β apare şi în ariile temporale în cazul nevrozelor, anxietăţii,
depresiunii psihice.
 EXPLORAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV
ŞI SOMATIC CENTRAL

Fig. 9.10. – Ritmurile E.E.G.: alfa, beta, theta şi delta

(După Arseni şi Popoviciu, 1984)

c. Ritmul τ (theta)
Originea: în regiunile temporale, bilateral
Amplitudinea: 30 – 70 µV
Frecvenţa: 4 - 7 Hz
Forma: sinusoidală
 EXPLORAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV
ŞI SOMATIC CENTRAL

Localizare: în ariile temporale, mai ales la copii. La adult în stare

de somnolenţă poate fi înregistrat pe toate ariile corticale, mai ales
temporale.
Din punct de vedere ontogenetic, constituie ritmul dominant
normal la copii până la vârsta de 5 ani.
Modalităţi de provocare/atenuare: la copiii mici poate apare în
anumite stări afective, la adult în leziunile de trunchi cerebral, în care
ritmul τ apare în derivaţiile temporale. Ritmul τ este considerat normal în
anumite situaţii fiziologice (primele stadii de somn la adult). În
interpretarea ritmului se iau în considerare datele clinice şi psihologice
din momentul examinării.
d. Ritmul δ (delta)
Originea: apare în mod normal în somnul profund sincronizat
Amplitudinea: 50-200 µV
Frecvenţa: 3 Hz (0.5 Hz-4 Hz)
Forma: unde ample, monomorfe, sau polimorfe
Localizare: regiunea centro– parietală
Moment de apariţie ontogenetic: la nou-născut predomină ritmul δ,
iar spre vârsta de 2-3 ani apare intricat cu ritmul δ. Organizarea în salve
sincrone sau incidenţa mare de ritm δ la adult, în stare de veghe, denotă
suferinţă cerebrală.
Modalităţi de provocare/atenuare: este considerat un ritm
"proiectat" din structuri profunde la suprafaţă.

Metode de analiză a EEG

Semnalele EEG pot fi prelucrate în două modalităţi:
 EXPLORAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV
ŞI SOMATIC CENTRAL

 în timp real, simultan cu culegerea semnalului (on-line), şi

 post înregistrare, după un criteriu temporal ales arbitrar (off -line).
Analiza şi interpretarea traseelor EEG va ţine cont de o serie de
factori:
 modalitatea de înregistrare: invazivă/ neinvazivă
 vârsta subiectului
 starea fiziologică a subiectului examinat (veghe, fazele somnului)
 existenţa unui tratament de fond.
a. Analiza cu ochiul liber – vezi fig. 9.10.- precizează o serie de
parametri specifici, cum sunt: frecvenţa, amplitudinea, durata tipului
de activitate ritmică (unde sau grafoelemente unice), distribuţia
grafoelementelor pe ariile corticale.
b. Analiza automată – vezi fig. 9.11., 9.12. şi 9.13. - permite
diferenţierea frecvenţei dominante şi a armonicelor.
1. Analiza Fourrier (1828) - o formă de undă, oricât de complexă, poate
fi descompusă matematic în frecvenţă fundamentală plus o sumă de
armonici. Analiza frecvenţei şi amplitudinii fiecărei componente a
semnalului pune în evidenţă diferenţe care scapă la analiza subiectivă.
2. Analiza corelaţiei - metoda de analiză a unei curbe complexe,
utilizată pentru detectarea unei ritmicităţi. Constă în corelarea unei
curbe cu ea însăşi (autocorelograma), sau cu alta (intercorelograma).
Efectuată pe semnale culese în puncte simetrice pune în evidenţă
decalajele de faza dintre cele două curbe şi serveşte la analiza sincroniei
în transmiterea potenţialelor pe cortex.
 EXPLORAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV
ŞI SOMATIC CENTRAL

Fig.9.11. – Traseu EEG cu aspect normal la un adult Z.M., 50 ani

Fig.9.12. – Prelucrarea computerizată a semnalului EEG normal

 EXPLORAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV
ŞI SOMATIC CENTRAL

Fig.9.13. – Analiza automată a semnalului EEG anterior achiziţionat

3. Metodele de activare a EEG

Permit evidenţierea unor modificări EEG subclinice, care nu apar
la examenul standard în repaus. Modificări EEG – fig. 9.10.- apar şi la
subiecţi normali, interpretarea datelor va tine cont de " diferenţele de prag
" între normal şi patologic (ex. nivel diferit de concentraţie a unui drog).
Mecanismele de activare constau în procese care au loc la nivelul:
 membranei neuronale (modificarea excitabilităţii sau a perioadei
refractare),
 complexului neuronal (modificarea numărului de neuroni capabili de a
răspunde la un anumit stimul),
 organului de stimulare (ne)specifică corticală,
 EXPLORAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV
ŞI SOMATIC CENTRAL

 organismului: pH, aciditate/alcalinitate, pCO2 sau O2, somn

(fiziologic sau indus farmacologic)
a. Hipoventilaţia (apnee) determină creşterea pCO2 care depolarizează
neuronii intercalari şi modulează descărcările neuronale
b. Hiperventilaţia are efect contrar, legat direct de scăderea pCO 2. La
subiecţii normali modificările apar în primul minut de hiperpnee, ating
maximum după 2-3 minute şi dispar la 1-2 minute după încetarea
probei.
Modificările instalate depind de vârsta subiectului, fiind mai evidente
la copii: scăderea frecvenţei ritmului de bază cu apariţia undelor theta şi
delta generalizate sau predominant temporo-occipital.
c. Stimularea luminoasă intermitentă (SLI)
Permite evidenţierea fotosensibilităţii subiectului.
Fotosensibilitatea se întâlneşte la 15 % dintre subiecţii normali şi la 40
% dintre epileptici şi rudele consanguine. Manifestarea clinică epileptică
indusă de SLI pare a fi legată de factori genetici şi nu este însoţit de alte
modificări EEG de tip centrecefalic.
d. Stimularea auditivă, proprioceptivă sau dureroasă - vezi potenţiale
evocate
4. Modalităţi particulare de reacţie:
a. Desincronizarea reprezintă înlocuirea unui traseu ritmic cu o
activitate neregulată de voltaj scăzut.
Se produce prin stimularea sistemelor senzoriale specifice situate
deasupra mezencefalului (midbrain). Stimularea cu înaltă frecvenţă a
formaţiunii reticulate la nivelul tegmentum-ului şi a nucleilor talamici de
proiecţie nespecifici desincronizează EEG şi declanşează reacţia de
trezire.
 EXPLORAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV
ŞI SOMATIC CENTRAL

Stimulul responsabil de desincronizare trece prin sistemele

senzoriale specifice spre mezencefal, intră în FR ascendentă prin
colaterale şi ajunge prin talamus şi proiecţiile talamice nespecifice până la
cortex.
FR pare să aibă o capacitate intrinsecă de a produce
desincronizarea şi, posibil starea de veghe. În medierea acestor fenomene
iau parte componente distincte ale FR de aceea starea de veghe şi
desincronizarea EEG nu coexistă întotdeauna.
b. Sincronizarea constă în apariţia pe traseul EEG a unui aspect grafic
sistematizat, cu frecvenţă şi amplitudine cvasiconstantă, concordant în
mai multe derivaţii.
Două mecanisme sunt implicate:
 coordonarea activităţii în dendrite paralele (de vecinătate),
 descărcări ritmice de impulsuri din talamus.
Sincronismul EEG ca şi undele lente de somn pot fi produse prin
stimularea a cel putin trei regiuni subcorticale:
 zona diencefalică de somn (hipotalamusul posterior),
 zona de sincronizare medulară (nucleul tractusului solitar),
 zona de somn a creierului anterior bazal (aria preoptică, banda Broca).
5. Investigaţia poligrafică
Înregistrarea simultană a traseului EEG şi a unor funcţii vegetative
sau motorii s-a dovedit utilă în studiul somnului normal şi patologic,
precum şi în unele condiţii patologice.
S-a pus accent în special asupra studiului motilităţii globilor oculari
în general, şi asupra nistagmusului în particular.
Înregistrarea concomitentă a EEG şi a motilităţii globale sau ale
unui segment de corp, permit analiza mecanismelor fiziopatologice ce
 EXPLORAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV
ŞI SOMATIC CENTRAL

intervin în mioclonii, iar înregistrarea şi a răspunsului evocat de stimulul

condiţional a permis o detaliere a acestui tip de reacţie.
S-au propus diverse protocoale de explorare:
*EEG (potenţial evocat şi blocarea ritmului - alfa) + EMG (componenta
somatică) + ECG/pletismografie/pneumograma/reacţie galvano-cutanată
(componenta vegetativă) pentru investigarea epilepsiei şi a sindroamelor
post traumatice.
*EEG + EOG (electrooculograma) pentru studiul tulburărilor de
motilitate oculară
2. Electrocorticografia este metoda prin care se realizează
înregistrarea direct de pe cortex a activităţii bioelectrice. Există două
aspecte care diferenţiază electrocorticografia de electroencefalografie.
Prima diferenţă ar fi că amplitudinea activităţii electrice culeasă
direct de pe creier ar fi de 4-6 ori mai mare decât cea obţinută prin
electroencefalogramă. A doua ar fi că ritmurile rapide care în EEG sunt
interferate în activitatea lentă a zonelor învecinate sau deformate de
rezistenţa crescută a formaţiunilor intercalate între electrod şi scoarţă sunt
decelate mai bine prin intermediul electrocorticografiei.
Electrocorticografia permite explorarea în amănunt a fiecărei zone
precum şi explorarea unor zone greu accesibile electroencefalografiei
obişnuite (partea inferioară a lobului temporal, faţa internă a emisferelor
cerebrale, zona orbitală a lobului frontal etc.).
Electreocorticografia este întrebuinţată în intervenţiile
neurochirurgicale pentru anumite forme de epilepsie şi în tumori
cerebrale.
În epilepsie se permite identificarea cu multă precizie a focarului
epileptogen, după mai multe criterii:
 EXPLORAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV
ŞI SOMATIC CENTRAL

 Existenţa unui focar net cu activitate electrică patologică de tip iritativ,

întins pe o suprafaţă mică şi cu morfologie constantă care descarcă
spontan,
 Evidenţierea prin neurostimulare a unei zone delimitate cu prag de
excitabilitate scăzut, având ca efect fenomene de postdescărcare de
lungă durată care rămân în jurul punctului excitat.
După excizia focarului epileptogen, dispariţia anomaliilor electrice
iritative.
Evidenţierea crizelor electrice spontane cu localizare în zone
corespunzătoare manifestărilor clinice paroxistice.
3. Stereoelectroencefalografia permite explorarea bioelectrică
simultană a unui număr mare de structuri cerebrale, puse în evidenţă prin
metode stereotaxice. Este o metodă ce oferă posibilitatea aprecierii
creierului ca un “tot”, dând astfel posibilitatea urmăririi în timp şi spaţiu a
unor procese patologice.
Pentru a executa această metodă de investigaţie trebuie urmate mai
multe etape ce includ:
1. Reperarea structurilor anatomice prin cunoaşterea coordonatelor
în spaţiu a majorităţii structurilor cerebrale
1. Plasarea electrozilor de explorare; electrozii trebuie să
îndeplinească, însă, anumite condiţii:
 Să nu producă hemoragii sau leziuni importante;
 Să nu se deformeze în timpul introducerii;
 Să execute dublu rol: de detectare a activităţii electrice şi de
stimulare a formaţiunilor centrale.
Investigaţia funcţională care se realizează prin corelarea datelor cu
cele obţinute simultan din EEG standard.
 EXPLORAREA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV
ŞI SOMATIC CENTRAL

Indicaţiile stereotaxiei sunt în principal două:

Delimitarea topografică a structurilor cerebrale ce urmează a fi
distruse stereotaxic;
În epilepsiile operabile, care nu se pretează la investigaţii
electrocorticografice.