Compozitia plasmei

Apa reprezintă 90%, iar 10% reziduu uscat din care 9%

substanțe organice.
Dintre acestea:
 substanțele azotate reprezintă 8 g% (proteice:
fibrinogen, albumine, globuline și neproteice: uree,
acid uric, creatinina, amoniac, bilirubina). S
substanțele neazotate reprezintă 1 g% fiind
reprezentate de glucoză, lipide, acid lactic, acid oxalic.
Un procent de 1 este reprezentat de substanțele
anorganice: Na+, Ca,2+Mg2+,K+, Cl-, HCO3-, HPO42-.
 Proteinele plasmatice
sunt împărţite în trei grupe: albumine, globuline şi fibrinogen
Cantitatea totală de proteine din plasmă reprezintă proteinemia
valori normale la adult sunt cuprinse între 6,5 – 8 g%, iar la nou- născut 5,5 – 6 g%.
O valoare peste 8 g% se numește hiperproteinemie, iar sub 6 g% hipoproteinemie.
Hiperproteinemiile: în infecţii cronice (prin sinteza mărită de anticorpi),
Hipoproteinemiile: în caz de aport insuficient de proteine, tulburări de digestie–absobţie,
sinteza hepatică deficitară sau pierderi (hemoragii, renale).
Fracţionarea proteinelor plasmatice se poate realiza prin electroforeză.

Electroforeza reprezintă fenomenul de migrare a ionilor dintr-o soluţie sub acţiunea unui
câmp electric continuu: cationii A- se deplasează spre catod (-), iar anionii B- spre anod
(+).
Prin acest procedeu proteice plasmatice se separă în cinci fracțiuni
Raportul albumine/ globuline = 1,5.
Modificarea acestui raport se numește disproteinemie.
Valoarea normală a albuminelor este de 4,5 g% ml ser
• Prezenţa albuminei (proteinuria fiziologică) variază între 30-90 mg/24
ore
În laborator, prezenţa albuminei se exprimă calitativ astfel :
• albumină absentă
• albumină nor fin
• albumină dozabilă, caz în care se va proceda la dozarea cantitativă a
albuminei prin metoda Essbach.

Interpretarea se face astfel :

• proteinuria netă (peste 1g/l) corespunde unei tulburări glomerulare
(glomerulonefrită acută şi cronică, nefropatia gravidică,etc.)
• proteinuria discretă (sub 0,5 g/l) ridică problema unei tulburări
glomerulare “funcţionale” (pielonefrită cronică), aspect ce trebuie
ulterior clarificat prin examen urografic
• falsa proteinurie
Explorarea derivaţilor azotaţi ai catabolismului proteic vizează următoarele
determinări :

1. Ureea, produs final al catabolismului proteic, este sintetizată la nivelul

ficatului şi se elimină în cea mai mare parte prin urină
Valoarea normală a ureei serice este de 15-45 mg% ml, fiind dependentă de
vârstă, alimentaţie şi diureză, în timp ce valoarea normală a ureei dozate în
proba de urină este de 16-50g/24 ore
În afecţiunile renale acute sau cronice, precum şi în stările postoperatorii,
dozarea ureei în proba de urină constituie un mijloc de apreciere a gradului de
afectare a parenchimului renal

2. Creatinina este un marker fidel al afecţiunilor renale

Valoarea normală a creatininei serice este de 0,6–1,2 mg% ml

3. Acidul uric este produsul final de catabolism al bazelor purinice

Valoarea normală a acidului uric este de 2 – 5 mg% ml ser şi de 0,25 – 0,75
g/24 ore în urină
Hiperuricemiile apar în leucemiile acute şi cronice, pneumonii, radioterapii,
arsuri, afecţiuni febrile,etc.
 Lipidele plasmatice
Lipidele plasmatice constituie lipemia ale cărei valori normale sunt cuprinse între 600-800 mg%
-reprezentate de trigliceride, fosfolipide, colesterol, acizi grași liberi.
Lipidele plasmatice (95%) se găsesc combinate cu proteine sub forma de lipoproteine.
În funcţie de densitatea lor se împart: VLDL (sub 1,006), IDL (1,006 - 1,019), LDL (1,016 - 1,063), HDL
(1,063 - 1,090).
HDL asigură eliminarea colesterolului din organism deoarece captează colesterolul liber şi îl transportă la
ficat unde este degradat; în acest mod previne ateroscleroza.
Factorii care cresc concentraţia HDL sunt cantitățile moderate de estrogeni, efortul fizic regulat.
Colesterolul total
Valoarea normală este de 150-200 mg% ml ser sub 50 ani
• Concentraţia maximă acceptată în Europa este de 180 mg/ 100 ml plasmă.
Valori crescute peste limitele de referinţă menţionate semnifică hipercolesterolemie şi se pot întâni în :
• sindromul nefrotic (“nefroza lipoidică”), ictere prin retenţie (insuficienta hepatica),
Valori scăzute sub limitele de referinţă menţionate semnifică hipocolesterolemie şi apar în:
• ciroza hepatică
• maladii infecţioase severe
Colesterolul LDL este o lipoproteină cu densitate joasa,
Valoarea normală este la sexul masculin de 140-300 mg% ml ser, în timp ce la sexul
feminin are valori ceva mai mari (140-450 mg% ml ser)
• Valori crescute peste limitele de referinţă menţionate semnifică
hipercolesterolemia familială tip II a cu sau fără xantoame, xantelasme

HDL - colesterol
• Nivele scăzute ale HDL sunt asociate cu un risc crescut de dezvoltare a afecţiunilor
cardiace la persoane în vîrstă de peste 50 de ani.
• Persoanele care efectuează activităţi sportive constante (antrenament) tind să aibă
niveluri crescute de HDL, cu efect protector cardiac.

Valori normale:
Bărbaţi: 35- 70 mg / dl
Femei: 35- 85 mg/ dl
Copii: 30- 65mg/ dl
Trigliceridele plasmatice
• Concentraţii plasmatice crescute ale colesterolului şi
trigliceridelor reprezintă un factor de risc semnificativ
pentru dezvoltarea aterosclerozei.
Valori normale:
• Bărbaţi: 40- 160 mg / 100 ml
• Femei: 35- 135 mg / 100 ml
Copii: 30- 138 mg / 100 ml

Valori crescute peste limitele de referinţă menţionate

semnifică hipertrigliceridemie şi pot să fie întâlnite în :
• ateroscleroză
• sindrom nefrotic
• hipotiroidie
Glucidele plasmatice = glicemia determinată atât
în condiţii bazale, cât şi în condiţii de provocare
(testul de toleranţă la glucoză orală-TTGO)
Valoarea normală a glicemiei este de 70-120 mg/dl
Valori crescute - hiperglicemie -apare în diabetul
zaharat, infecţii, intoxicaţii cu cofeină, în tumori sau
accidente cerebro-vasculare, etc.
Valori scăzute sub limitele de referinţă menţionate
semnifică hipoglicemie şi apar în boala Addison,
insuficienţa tiroidiană şi hepatică gravă, după
administrarea unor doze mari de insulină, etc.

IGT – impaired glucose tolerance – toleranta
scazuta la glucoza
Testul de toleranta la glucoza orala cu 100
grame glucoza
Testul se face in conditii de repaus
alimentar de cel putin 12 ore
Pe parcursul testului pacienta nu va efectua
efort fizic si nu va fuma.
Initial se recolteaza o proba bazala de
sange venos.
Apoi se ingera in timp de maxim  5 minute
o solutie de 100 grame glucoza anhidra
dizolvata in 250 ml de apa.
Diabetul gestational se diagnosticheaza
daca la TTGO la 100 g glucoza se obtin doua
sau mai multe glicemii ce depasesc
urmatoarele valori:
Hemoglobina glicozilata

• In conditii de hiperglicemie moleculele proteice sufera un proces de glicozilare

neenzimatica proportional cu nivelul glicemiei si cu durata mentinerii ei. Glucoza se
fixeaza pe extremitatea N terminala a lantului peptidic formand initial o baza
Schiff (compus instabil). Daca hiperglicemia persista bazele Schiff sunt transformate in
produsi Amadori (mai stabili).
Hemoglobina glicozilata A1c este un produs Amadori ce reflecta valoarea medie a glicemiei
din ultimele 4-6 saptamani, deci este un indicator al hiperglicemiei cronice.
 
• Cresterea procentului de hemoglobina glicozilata apare de obicei dupa o crestere sustinuta
a glicemiei, de aproximativ 3 saptamani.
• Sunt necesare cel putin 4 saptamani pentru ca procentul de hemoglobina glicozilata sa
scada, dupa o reducere sustinuta a glicemiei.
• Se dozeaza in orice moment al zilei din sangele venos deoarece variatiile pe termen scurt n
u o influenteaza (alimentatie, stres, agentihipoglicemianti, etc.)
Indicatii de dozare:
1.       Evaluarea retrospectiva a tratamentului hipoglicemiant in diabetul zaharat.
2.       Evaluarea compliantei pacientului diabetic la indicatiile medicale
HbA1c < 7% Control metabolic bun
3.       Poate diferentia o hiperglicemie pe termen scurt (post IMA sau alti stresori recenti) de
HbA1c 7-10 % Control metabolic inadecvat
o hiperglicemie pe fondul prezenteidiabetului zaharat.
HbA1c  10 – 14 % Control metabolic precar
HbA1c  > 14 % Diabet complet necontrolat
 pH-ul sanguin
Echilibrul acido-bazic reprezintă menținerea în limite normale a
pH-ului (sanguin între 7,35 venos și 7,45 arterial), limitele
compatibile cu viața fiind cuprinse între 7,1-7,8.
Se realizează prin intervenția a două tipuri de mecanisme:
mecanisme fizico-chimice și biologice.
Mecanismele fizico-chimice sunt reprezentate de sistemele
tampon, cel mai important fiind [HCO3-] / [H2CO3]). Au
eficiența limitată, dar intervin rapid.
Sistemele tampon sunt amestecuri de substanțe capabile să
fixeze/elibereze H+ atunci când în amestec se adaugă acizi/baze.
Este format dintr-un acid slab și sarea acestuia cu o bază tare.
Tulburările echilibrului
acido-bazic se manifestă
prin modificări ale pH,
producând starea de
acidoză (în care pH<7,30)
alcaloză (cu pH>7,45).
Atât acidoza, cât şi
alcaloza pot fi de
cauză respiratorie sau
nerespiratorie
(metabolică)
Concentrația acidului carbonic [H2CO3], calculată utilizând valoarea
presiunii parțiale a dioxidului de carbon în sângele arterial(pCO2)
este componenta respiratorie a sistemului tampon, concentrația
sa modificându-se prin intervenția plămânului.

Scăderea pCO2 sub 38 mmHg definește alcaloza respiratorie, iar

creșterea pCO2 peste 42 mmHg definește acidoza respiratorie.

Concentrația anionului bicarbonat în sângele arterial [HCO3-] este

componenta metabolică a sistemului tampon, concentrația sa
modificându-se prin intervenția rinichiului. Creșterea [HCO3-]
peste valoarea normală definește alcaloza metabolică, iar
scăderea [HCO3-] sub valoarea normală definește acidoza
metabolică.
Acidozele

Acidozele metabolice (nerespiratorii)

Pot fi determinate de producerea excesivă de radicali organici din cursul
 diabetului zaharat,
 acromegaliei,
 hipertiroidism,
 insuficienţa hepatică şi circulatorie,
 intoxicaţii exogene (alcool metilic, salicilaţi, etc.),
 bolilor febrile, a deshidratărilor, hipoxiei, etc.)
Pot apare în pierderile excesive de cationi (în special, Na+) mai ales pe
cale digestivă (vărsături, diaree, anastomoze gastro-intestinale sau
biliare), dar şi renală din cursul insuficienţei renale cronice (IRC).
Pot fi produse şi prin administrarea unor medicamente (schimbători de
ioni, anestezice hepato-toxice), care intensifică glicoliza şi determină
acumularea de acid lactic, ca şi prin aport crescut de inhibitori ai
anhidrazei carbonice (DIAMOX).
Acidozele respiratorii
 Determinate de producerea
în exces a ionilor de H+ din
cursul tulburărilor
respiratorii, care determină
acumularea CO2 în sînge şi
formarea acidului carbonic
disociabil
 inhibiţia centrului respirator
în narcoză,
 exces de alcool,
 barbiturice,
 tumori sau traumatisme
cranio-cerebrale,
 paralizia musculaturii
respiratorii,
 obstrucţia căilor aeriene
superioare prin corpi străini
Alcalozele metabolice (nerespiratorii)
• Sunt determinate de creşterea
concentraţiei plasmatice a acidului
carbonic disociabil (H2CO3), cu formare în
exces a radicalului CO3H-,
• pierderea prin vomă a HCl,
• în aportul excesiv de soluţii sau substanţe
alcaline (cu rol de pansamente gastrice),
ca şi în aportul insuficient de K+.
Alcalozele respiratorii
• Sunt cauzate de hiperventilaţia din cursul
hiperexcitabilităţii centrului respirator în
intoxicaţii diverse, encefalite sau tumori
cerebrale, din cursul afecţiunilor febrile
sau în anestezia cu circuit închis, în care se
elimină în exces CO2.
1.Determinarea pH-ului plasmatic colorimetric, în proba de sange
arterial sau venos, prelevat pe garou, pe HEPARINĂ, în condiţii de
strictă anaerobioză, în primele 15-30 minute de la recoltare.
Valori normale : pH = 7,35 – 7,40

2.Determinarea rezervei alcaline (manometria Van Slyke)

Valori normale :
• 45-50 vol.CO2 % ml în sangele arterial
• 55-60 vol.CO2 % ml în sangele venos

Microechipamentul ASTRUP permite, pe baza unei nomograme,

calculul unor parametri ai echilibrului acido-bazic, permiţând
evaluarea acestora în diferite circumstanţe patologice
 Parametrii Valori Acidoza metabolică Acidoza respiratorie
determinaţi normale compensată decompensată compensată decompensată

PH 7,40 7,30 7,10 7,32 7,10

Bicarbonat (mEq/l) 27 15 15 38 27
Acid carbonic (mEq/l) 1,35 1,35 2,7 2,7 2,7
Bicarbonat / Acid carbonic 20/1 20/1 12/1 14/1 10/1
PCO2 (mm Hg) 40 40 25 90 90

Parametrii Valori Alcaloza metabolică Alcaloza respiratorie

determinaţi normale
compensată decompensată compensată decompensată

PH 7,40 7,45 7,57 7,50 7,70

Bicarbonat (mEq/l) 27 34 38 20 27

Acid carbonic (mEq/l) 1,35 1,35 1,35 0,6 0,6

Bicarbonat / Acid carbonic 20/1 25/1 30/1 33/1 45/1

PCO2 (mm Hg) 40 48 40 20 20

Explorarea de laborator a
functiei hepatice
 Functia excretorie
1. Bilirubină serică: (bilirubină totală,
conjugată:
2. Bilirubina urinara și sărurilor biliare
3. urobilinogen &stercobilinogen
 Biomarkeri enzimatici
1. Fosfatază alcalină (ALP)
2. Serum glutamat piruvat transaminază
(SGPT)
3. Ser glutamat oxalat transaminază (SGOT)
4. Gamma Glutamil Transferază (GGT)
5. Choline esteraza
6. 5 "nucleotidază 5"
 Teste functionale hepatice
Concentrația proteinelor plasmatice:
1. ser: proteine ​totale, albumină globulină
concentrația fibrinogenului
2. Aminoacizi în sânge și urină
3. Test de coagulare de sânge
Determinarea timpului protrombinei
 Explorarea de laborator a functiei renale

Deoarece compoziţia urinii se modifică pe parcursul a 24 de ore, în practică se

utilizează mai multe tipuri de probe (specimene) urinare:

a. Probe (specimene) recoltate întâmplător (random specimen)

• Cuprind substanţe diluate în proporţie variabilă de la un moment la altul al zilei.
• Se preferă probele recoltate dimineaţa deoarece:
• nu suferă influenţe legate de alimentaţie şi de activitatea fizică;
• substanţele eliminate se concentrează în timpul nopţii;
• probele au pH acid şi favorizează stabilitatea unor particule de interes (cilindri, etc.)

b. Probe recoltate pe anumite intervale de timp (timed specimen)

• Permit evaluarea cu maximă precizie a concentraţiilor unor compuşi urinari
particulari: proteine, creatinina, electroliţi, etc. Se preferă eşantioanele de 24 de
ore, dar sunt posibile şi determinări pe alte intervale de timp (3 ore, etc).
 Volumul şi debitul urinar (în 24 ore)

volum urinar minim de aproximativ 800 ml în care

substanţele solide (în principal uree şi electroliţi) se pot
elimina sub formă dizolvată.
Valori normale:
• diureza = 1000 - 1800 ml/zi
• debit urinar mediu = 40 - 50 ml/oră
Valori modificate:
• poliuria = diureza peste 2000 ml/ zi (debit >80-
100ml/ oră)
• oliguria = diureza sub 500 ml/ zi
• anurie = diureza sub 100 ml/ zi
 Densitatea urinară (greutate specifică)
Evaluează capacitatea de concentrare a rinichiului. În condiţii normale,
densitatea variază invers proporţional cu volumul urinar.
• În condiţii standardizate de restricţie/încărcare hidrică, densitatea reflectă
capacitatea funcţională de concentrare/diluţie a rinichiului. Pierderea
acestor capacităţi indică o disfuncţie renală.
Domeniul de valori al densităţii urinare variază în funcţie de:
• starea de hidratare a organismului
• cantitatea de substanţe solide care trebuie eliminate.
• Prezenţa glucidelor, proteinelor şi a altor substanţe modifică valorile reale
ale densităţii (astfel, pentru fiecare 2,5 g/l de glucoză densitatea va creşte
cu o unitate; acelaşi rezultat se obţine şi pentru fiecare 3,9 g/l proteine).
Valori normale:
• 1003-1035 (în medie 1010-1025)
• 1025-1030 (urina concentrată)
• 1001-1010 (urina diluată)
Osmolalitatea urinară
• Este parametrul care traduce cel mai fidel
capacitatea renală de concentrare, fiind mai
puţin supusă modificărilor induse de
conţinutul urinar în proteine, glucide sau alte
substanţe. Determinarea osmolalităţii urinare
în condiţii de restricţie hidrică este
semnificativă în evaluarea disfuncţiei renale.
Valori normale: 500- 850 mOsm/ Kg după o
restricţie hidrică de 12 ore.
pH- ul urinar
• Este indicator al capacităţii tubilor renali de a menţine constantă concentraţia
protonilor în plasma şi lichidele extracelulare . Secreţia unei urine
acide/alcaline este cel mai important mecanism prin care organismul menţine
constant pH-ul mediului intern.
Indicatii :
• determinări de rutină (screening) în afecţiuni renale, respiratorii şi metabolice;
• monitorizarea unor programe de medicaţie şi dietă în intenţia de reducere a
riscului litogenetic renal.
Valori normale : pH = 4,6 – 8 , cu o valoare medie în jur de 6.
• Valorile determinate se interpretează în context clinic şi paraclinic. De
remarcat influenţa dietei asupra pH-ului urinar (acidoza fiind indusă de
alimentaţia dominant proteică, alcaloza apărând în alimentaţia vegetariană) .
Utilitate clinică:
• supravegherea unor afecţiuni renale (infecţii urinare, calculoza renală)
• monitorizarea terapiei medicamentoase (streptomicina) la pacienţi cu
insuficienţă renală cronică sau acută
COMPUŞI PROTEICI
Albumine (calitative şi cantitative în 24 ore):
• În condiţii normale, urina conţine doar urme de proteine
plasmatice (albumine, globuline). În condiţii patologice se elimină
(filtrează) predominent albumine, de aceea termenul de
albuminurie este echivalent celui de proteinurie.
• Valori normale: 10-140 mg / l / 24 ore
• Utilitate clinică: proteinuria indică afectare glomerulară cu pierdere
la nivelul filtrului glomerular a proteinelor plasmatice.
• La persoane aparent sănătoase, o proteinurie continuă indică de
obicei o afectare renală minimă.
• Proteinuria posturală (ortostatică) reprezintă eliminarea
intermitentă de proteine la persoane obligate la ortostatism
prelungit (marş, etc.), care dispare în clinostatism. Este prezentă la
3 -5 % din adulţii tineri, aparent normali.
Glucoza
• În condiţii normale, urina conţine cantităţi minime de glucoză
care nu se pot evidenţia prin testele de rutină. Evidenţierea
glucozei în urină (glicozurie) nu este un indicator
specific/absolut de afectare renală (diabet renal), deşi de cele
mai multe ori glicozuria este evidentă datorită diabetului
zaharat, în care glicemia depăşeşte 180 mg/dl.
Indicaţii:
• test-screening pentru confirmarea diagnosticului de diabet
zaharat
• monitorizarea eficienţei terapiei antidiabetice
Valori normale:
• absent în eşantioane recoltate aleator;
• < 0,5 g/dl (2,78 mmol /dl) / 24 ore
Corpii cetonici (acetona)
• Se elimină urinar în special sub formă de acetonă. La subiecţii
normali, eliminarea este neglijabilă;
• cetonuria apare de obicei în diabetul zaharat, prin utilizarea în
exces a lipidelor în scop energetic.
• Testul poate fi utilizat pentru diagnosticul precoce al ceto-
acidozei şi comei diabetice.
Indicaţii:
• test-screening la copii, gravide, diabetici, orice internare în
spital, preoperator la pacienţi chirurgicali
• afecţiuni cu tulburări în eliminarea urinară a glucozei (alterarea
pragului renal)
• evaluarea acidozei şi a eficienţei terapiei antidiabetice
Valori normale: negativ (absent)
Bilirubina (B)
• În condiţii normale nu se detectează bibirubina în
urină. Excreţia urinară devine semnificativă în
orice situaţie în care nivelul sanguin al bilirubinei
conjugate creşte.
Indicaţii:
• afecţiuni hepatocelulare (hepatita, intoxicaţii,
supradozaj medicamentos)
• Bilirubina poate apare în urină înaintea altor
semne (clinice, paraclinice) de afectare hepatică
(icter).
• obstrucţii ale căilor biliare intra şi extrahepatice
• monitorizarea terapiei hepatoprotectoare
Valori normale: < 0, 02 mg /dl
Urobilinogenul
• Este unul din cele mai sensibile teste în explorarea
afecţiunilor hepatice, cu valoare şi în probe aleatorii. Prin
urină se elimină numai urme de urobilinogen care scapă
excreţiei prin bilă.
• Nivelul crescut al urobilinogenului este un semn precoce de
leziune hepatocelulară.
Indicaţii:
• distrucţie excesivă de hematii (malarie, anemie hemolitică)
• icter obstructiv
Valori normale:
• eşantion aleatoriu: 0.1-1 unităţi Ehrlich / ml
• eşantion de 2 ore : 0,1-1 unităţi Ehrlich / 2 ore
• eşantion de 24 ore: 1-4 mg / 24 ore
CREATININA, CLEARANCE DE CREATININĂ
• Determinarea creatininei permite evaluarea funcţiei renale, în special filtrarea glomerulară.
• Majoritatea acestor probe au la bază principiul clearance-ului (''coeficientul de epurare plasmatică''), termen
introdus de VAN SLYKE , exprimând în ml, volumul de plasmă epurat în unitatea de timp (1min) de o anumită
substanţă (studiată) de către rinichi.
• Formula de calcul este :

Clx = clearance-ul substanţei x (exprimat în ml/min)

Ux = concentraţia urinară a substanţei x (exprimată în mg/dl)
Px = concentraţia plasmatică a substanţei x (exprimată în mg/dl)
Vu = volumul urinar (exprimat în ml)
Valori normale:
• la bărbat <150 mg/24 ore
• la femeie <250 mg/24 ore

Clearance de creatinină: 70-130 ml/min.

Utilitate clinică:
• valorile scăzute semnifică afectare funcţională renală
• valorile normale NU exclud o afectare renală, deoarece modificarea valorilor apare când cel puţin 50 % din
nefroni au fost distruşi.
ACIDUL URIC
• Compusul rezultă prin degradarea
metabolică a acizilor nucleici. Testul
este util în identificarea unor afecţiuni
metabolice şi renale şi evaluarea
efectului medicaţiei uricozurice.
Valori normale:
• 250-750 mg / 24 ore (1,48- 4,43
mmol/zi) în aport alimentar normal;
• 120 mg / 24 ore (2,48 mmol/zi) în
dieta lipsită de purine;
• 1000 mg / 24 ore (5,90 mmol/zi) în
dieta bogata în purine.
 ELECTROLITI

• Se utilizează determinări cantitative în eşantioane de 24 ore, în

vederea evaluării echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic al
organismului.

Clorul
Indicaţii:
• stări de deshidratare
• monitorizarea terapiei de reechilibrare hidroelectrolitică
• monitorizarea efectelor unei diete hiposodate (în tratamentul HTA,
IRA sau alte afecţiuni).
• Un pacient cu restricţie sodată nu elimină mai mult de 0,6 g NaCl /
100 ml urină (minim 0,7 g% în condiţii normale).
Valori normale: 110-250 mEq /24 ore (110 -250 mmol/l), variază foarte
mult cu aportul sodat şi transpiraţia. Interpretarea se face în funcţie de
aport şi eliminare.
Sodiul
Indicatii: -
• afecţiuni renale şi suprarenale
• dezechilibre hidroelectrolitice şi acidobazice
Valori normale: 40- 220 mEq/L/24 ore sau 40-220 mmol/L, în funcţie de aportul alimentar
sodat.

Potasiul
Indicatii:
• afecţiuni renale şi suprarenale
• dezechilibre hidro-electrolitice şi acido-bazice
• precizarea etiologiei unui deficit de potasiu
Valori normale: 25-125 mEq/24 ore sau 25-125 mmol/24 ore, variabil cu aportul
alimentar.

Calciul
Indicatii: testul este util pentru evaluarea funcţiei paratiroidiene.
• Valori normale:
• 100- 300 mg/ 24 ore sau 2,5-7,5 mmol/ zi (aport alimentar mediu)
• 50- 150 mg/ 24 ore sau 1,25- 3,75 mmol/ zi (aport alimentar scăzut)
ALTE DETERMINARI

Hormoni
• FSH, LH - utili în determinarea etiologiei primare sau secundare a insuficienţei gonadale.
• Pregnandiol- evaluează funcţia ovariană şi placentară, fiind util în explorarea
(in)capacităţii de menţinere a sarcinii.
• Acid 5-hidroxiindolacetic (5-HIAA, serotonina) - util în diagnosticul tumorilor
carcinoide.
• Acid vanilmandelic (VMA) – utilizat în diagnosticul HTA secundare, de etiologie
endocrină (feocromocitom).
• Cetosteroizi, 17- Hidroxicorticosteroizi (17- CS, 17- OHCS) – sunt determinări indicate în
evaluarea tulburărilor endocrine de origine suprarenaliană şi testiculară.
Oxalaţi
• intoxicaţii sistemice cu etilen-glicol
• litiaza renală
• hiperoxaluria primară
Porfirine, porfobilinogen
• Niveluri crescute de porfirine urinare se întâlnesc în afecţiuni ca: porfirie, afecţiuni
hepatice, intoxicaţii cu plumb, pelagra. Se asociază niveluri urinare crescute de acid
delta- aminolevulinic (ALA).
Amilaza urinară, clearance de amilază
Se utilizeaza în:
• afecţiuni inflamatorii ale glandelor salivare şi ale pancreasului
• diagnosticul şi monitorizarea terapeutică a pancreatitei acute

Fenilcetonuria (PKU)
• Testul determină nivelul urinar al acidului fenilpiruvic, care este crescut în
fenilcetonurie (afecţiune genetică cu retardare mentală).

D-Xiloza este utilă în diagnosticul diferenţial al steatoreei (valori scăzute în

steatoreea enterogenă sau în malabsorbţie).

Mioglobina este utilă în diagnosticul afecţiunilor însoţite de eliberări masive de

mioglobină din muşchiul striat/miocard (IMA, traumatisme musculare,
polimiozita, afecţiuni musculare degenerative, şoc electric, HTA malignă).

Reacţiile de sarcină - testul evaluează calitativ/cantitativ prezenţa în urina

femeii gravide a hormonului corionic gonadotrop (HCG) sintetizat de
trofoblastul placentar.
Examenul sumar de urină
• Este o investigaţie cu caracter screening, care
se regăseşte în profilul general de sănătate,
fiind practicată cu scopul depistării unei
afectări reno-urinare
Nr.crt. Parametrul Normal Patologic
       Poliurie
       Oligurie
1 Diureza 1000-1800 ml /zi  Anurie
 Nicturie
       Tulbure : săruri (uraţi, fosfaţi,oxalaţi,carbonaţi)
       Lăptos : mucus, puroi,epitelii, microbi, grăsimi
2 Aspectul limpede
       Schimbată de substanţe exogene:
      - albastru de metilen (verde)
      - piramidon (roşie)
      - compuşi fenolici (brună)
       Schimbată de substanţe endogene:
3 Culoarea Galben-deschis - sânge (roşie)
- porfirine (brun-roşcată)
- pigmenţi biliari (brun-verzui)
- melanurie (brun-negru)
       Dependent de alimentaţie
4 pH 4,6-8 (media 6,3) (pH alcalin – infecţii, alcaloză)
5 Densitatea 1010-1025  fiecare 30C (peste/sub 150C) adaugă sau scad
0,001 ui
6 Albumine absent  Albuminurie- sdr. nefrotic
7 Glucoză absent  Glucozurie– diabet zaharat
Examenul microscopic al sedimentului urinar
un număr mic de celule şi alte elemente provenite din tractul genito-urinar: cilindri,
spermatozoizi, cristale.
Dimensiunile cilindrilor sunt semnificative pentru originea şi extinderea leziunii renale. Cilindrii
largi, formaţi în tubii colectori, indică o afectare severă a capacităţii funcţionale a nefronului şi
sugerează o afecţiune renală în stadiu terminal.

Sediment urinar (examen microscopic)

a = hematii ; b = leucocite ; c = celule epiteliale scuamoase ;
d = cilindrii hialini ; e = cilindrii hematici ;f = cilindrii leucocitari;
g = cilindrii granuloşi ;h = cilindrii ciroşi ; i = cristale de oxalat
 Hematurie initiala - daca urina este colorata sanguinolent numai la inceputul mictiunii,
dupa care urina apare limpede - adenomul de prostata, cancerul prostatei
 Hematurie terminala - daca urina este limpede la inceput si se coloreaza catre sfarsitul
mictiunii, deci in al treilea pahar- calculi vezicali, tumorilor din vezica urinara, al
sindroamelor de cistita, corpi straini intravezicali.
 Hematurie totala- cand este colorata in toate cele trei pahare, respectiv bolnavul
urineaza cu sange de la inceputul pana la sfarsitul mictiunii( hematurie totala)-afectarea
rinichilor si vezicei urinare