ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing.

Hariton Costin
2. INVESTIGAREA ŞI TERAPIA SISTEMULUI NERVOS ŞI MUSCULAR

2.1 Reflexometrul ahilean

Reflexograma (Fig. 2.1) oferă informaţii privind modificările transmisiei impulsurilor neuromusculare de
excitare, care pot apărea în disfuncţii tiroidiene sau în afecţiuni locomotorii.
Timpii de reflex cu relevanţă în măsurări şi diagnosticări clinice sunt:
• timpul de latenţă, t1 , este măsurat între momentul aplicării excitării şi momentul apariţiei undei de reflex;
• timpul de reflex, t2 : între aplicarea excitării şi momentul scăderii amplit. la cca. 50% din valoarea maximă;
• timpul de demirelaxare, t3: între momentele scăderii amplit. de la 100% la 50% din valoarea maximă.

Figura 2.1 Reflexogramă Figura 2.2 Sistem pentru achiziţia şi prelucrarea reflexogramei

Timpul de reflex ahilean: 100ms … 800 ms. Pentru diagnosticarea corectă: medierea statistică a unui
număr de măsurători (Fig. 2.2). Frecv. de eşantionare: 1000 Hz; unda reflex se testează pe durata de 1000
ms. Timpii ti calculaţi şi memoraţi, ca şi reflexograma, se afişează în buclă infinită.
Traductorul: potenţiometric, solidar cu partea plantară a piciorului ⇒ un semnal proporţional cu poziţia curentă
a piciorului. Blocul de achiziţie: convertor reconfigurabil pe 8 biţi (pe durata achiziţiei convertorul este de tip
CAN iar pe durata afişării reflexogramei este un CNA). Citire rezultat: la 1 ms, apoi are loc iniţializarea
convertorului. Blocul interfaţă face legătura între unitatea centrală (U.C.) şi blocurile de achiziţie-conversie
(prin portul PB) şi cel de afişaj (prin PA). Portul PC: poate fi pentru comandă şi comunicaţie. U.C.: pe 8 biţi,
program într-un EPROM (2 KB) şi o RAM de 1 KB. Medierea rezultatelor: acţionând tasta „In.M.”, prin care se
păstrează grupul curent de timpi de reflex. Tasta MEM produce considerarea rezultatelor curente la mediere.

2.2 Audiometrie şi recuperarea vorbirii

Audiometria: tehnică de investigare a analizorului auditiv bazată pe generarea unor sunete cu frecvenţe fixe
standard, zgomote şi alte tipuri de sunete (vorbire, muzică etc.) având intensităţi reglabile. Confirmarea
percepţiei auditive: de către subiect sau identificând semnale-răspuns (reflexe, potenţiale evocate).
Audiometrele, în ordinea crescătoare a complexităţii: de triaj, de diagnostic şi clinice. Diferite audiograme
(Fig. 2.3). Nivelul intensităţii sonore se raportează la valoarea Io = 10-12 W/m2, conform formulei
NI = 10 log( I / I O ) dB .
Pierderea parţială a acuităţii auditive creşte pragul intensit. auditive la valoarea Ip . Nivelul intensit. de prag:
NI p = 10 log( I p / I O ) = 10 log( I p / I ref ) + 10 log( I ref / I O ) = NPA + NI ref (dB) ,
unde Iref = media pragului normal. Nivelul de prag în caz de surditate depăşeşte nivelul normal cu valoarea
NPA (Nivelul Pierderii Auditive). Domeniul ABCD-pentru protezare; dreptele (7)-amplificarea unui audiometru.
(1) Audiometrie clasică, subiectivă; (2) Tehnici obiective: semnalizare reflexă şi detecţia potenţialelor evocate.
Extragerea PEA (potenţial evocat auditiv) din fondul perturbator EEG: de ex. prin metoda medierii semnalelor.
Amplitudinea PEA (<10 μV) depinde liniar de intensitatea stimulului.
Proteza auditivă: un amplificator miniatural prevăzut cu o cască (traductor electroacustic), având banda de
frecvenţă între 200 ... 5-6 kHz şi amplificarea până la maximum 80-90 dB.

19
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin

Figura 2.3 Audiograme Fig. 2.4 Sistem biofeedback pentru recuperarea vorbirii

Recuperarea vorbirii prin mijloace electronice, ca urmare a alterării centrilor vorbirii (cazul disfaziei şi
afaziei) sau a surdităţii congenitale (provocatoare de mutism), se poate face pe cale vizuală sau tactilă. Un
translator pentru vorbire vizibilă este un spectrograf de joasă frecvenţă care afişează spectrul de amplitudine
mediat pe intervale scurte. Subiectul identifică fonemele pe baza primilor doi-trei formanţi sonori. Vocoderul
tactil: spectrul sonor pe 10 canale (100 ... 8000 Hz); determină pe fiecare bandă nivelul care modulează în
amplitudine oscilaţiile unor vibratoare tactile. Reeducarea vorbirii: printr-un sistem de biofeedback (Fig. 2.4)
bazat pe analiza formantică a fonemelor.

2.3 Electroencefalografie (EEG)

Explorarea funcţională de detectare pe pielea capului a activităţii bioelectrice cerebrale, reprezentarea grafică
a acesteia şi analiza semnalului obţinut se numeşte electroencefalografie (EEG). Electroencefalograma:
amestec de semn. de JF, neperiodice sau cvasiperiodice, cu amplitudine între (10...100)μVvv (tipic 50 μVvv).

Fig. 2.5 EEG (a), distrib. amplitudinii (b) şi densit. spectrală (c) Fig. 2.6 Plasarea electrozilor EEG şi culegerea unipolară

Undele specifice EEG sunt:

(1) Ritmul α : banda de 8…13 Hz, apare în perioade de veghe şi relaxare. Relaxare profundă: undele de 10
Hz sunt predominante, coincizând cu frecvenţa de rezonanţă a câmpului magnetic terestru;
(2) Ritmul β : componente între 14 ... 32 Hz, amplitudini sub 30 μVvv şi este asociat gândirii;
(3) Ritmul γ : banda de frecvenţă între 33 … 55 (chiar 70) Hz;
(4) Ritmul δ: 0.5 - 3 Hz, A= 50-150 μVvv, apare la copii şi la adult în somn. Adult în starea de veghe: patologic;
(5) Undele θ : 4-7 Hz, amplitudini de 30-70 μVvv, la copii frecvent, la adult în cazuri izolate.

Rezoluţia spaţială a EEG este redusă (cm), dar cea temporală este mare (ms), ultima mult mai bună decât în cazul
metodelor imagistice (CT, RMN).
Alte ritmuri tipice ale EEG sunt complexele K (amplitudini minime de 100 μVvv, întâlnite în somn) şi fusul
encefalografic (succesiune de unde având componente între 12 ... 16 Hz).

Sistemele de culegere a semnalului EEG sunt standardizate (Figurile 2.6, 2.7).

Electrozii: F - electrozi frontali, T - temporali, C - centrali, P - parietali, O - occipitali; electrodul de referinţă este
notat cu A. Electrodul de masă este plasat pe piciorul drept (ca la ECG). Culegerea unipolară amplifică
semnalul de electrod faţă de referinţă. Culegerea cu punct median de referinţă: medierea semnalelor tuturor
electrozilor encefalici printr-o reţea rezistivă de sumare. Culegerea bipolară permite localizarea mai bună a
fenomenelor encefalice, căci semnalele utile pot fi în antifază şi astfel pot fi izolate de artefacte.
20
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin

(a) (b)
Figura 2.7 Culegerea cu punct de referinţă median (a) şi culegerea bipolară (b)

Electroencefalograful (Fig. 2.8): 8, 16 sau 32 de canale separate; conţine o cutie activă de conectare a
electrozilor la pacient. PAD8 este un preamplificator pentru opt canale, a cărui sensibilitate se reglează cu
blocul comun, RSC, în 10 trepte de la 2 la 75 μV/mm. Parametrii electrici principali: amplificare foarte mare
(min. 1000), rejecţie de mod comun mare (100 dB), Zin >10 MΩ, zgomot propriu redus (1 μVrms).
Eliminarea artefactelor: frecvenţa limită inferioară se reglează în trepte (0.16–0.53–1–5.3 Hz); eliminarea
zgomotului electromiografic: treptele de frecvenţă limită superioară sunt 15-35-50-70-100 Hz. Generatorul de
semnal dreptunghiular (GS): impulsuri de 5...1000μV, folosit la etalonarea aparatului. A8 este un amplificator
de tensiune pentru comanda etajului de putere AP8. Comutatorul RSI ajută la reglarea separată a amplificării
canalelor. CAN - interfaţa cu un sistem de prelucrare numerică (PN). AP8 comandă înregistratorul DIS, a cărui
viteză a hârtiei este controlată în trepte (10, 15, 30, 60 mm/s) de blocul CVH.

Figura 2.8 Schema bloc a unui electroencefalograf

Tehnici de înregistrare EEG

Electrozii: formă de disc, diametrul de 1…3 mm, construiţi din Ag-AgCl. Impedanţa de contact cu pielea < 10
kΩ (cu un ciment special – collodion). Electrozi cu preamplificator încorporat. Înregistrările pe termen lung: cu
electrozi tip ac, inseraţi între pielea capului şi cutia craniană. FTJ cu ft = cca. 40 Hz şi pt. eliminarea
zgomotului de reţea. Raport semnal/zgomot necesar la intrarea amplificatorului: minimum 20 dB.
Înregistrator clasic: cu peniţă. Viteza de înregistrare reglabilă: redusă (10 mm/s), pentru observarea vârfurilor
de semnal; ridicată (până la 120 mm/s), în vederea detectării diferitelor ritmuri în EEG. Altă modalitate de
înregistrare: pe medii externe (DVD, discuri optice), semnalul fiind în banda de bază sau modulat în frecvenţă.
Dispozitivul de afişare optică (monitor video) permite vizualizarea şi monitorizarea EEG. Redarea semnalului
înregistrat poate avea loc la viteză mai mare ca la înregistrare. Memorarea EEG poate avea loc şi pe sisteme
de calcul, cu ajutorul convertoarelor A/D interfaţate cu memoria calculatorului. Rezoluţia convertorului folosit este
uzual de 10-12 biţi. Un bloc de filtrare digitală poate preceda memorarea eşantioanelor EEG. Compresia datelor este o
tehnică utilă măririi capacităţii de stocare a semnalelor EEG.

2.3.1 Prelucrarea semiautomată a EEG

Analiza (semi)automată: semnalul EEG pe două-trei secunde = un proces aleator, staţionar şi ergodic (mediile
statistice sunt egale cu mediile temporale). Este posibilă analiza în timp real.
Din p.d.v. informaţional, parametrii EEG sunt temporali, statistici de amplitudine şi frecvenţiali.
Parametri temporali: numărul de intersecţii de nivel (zero sau nivel constant) în unitatea de timp, numărul
21
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin
extremelor în amplitudine din unitatea de timp şi mediile temporale de ordinul unu şi doi. Mediile temporale
(care sunt şi medii statistice): media, media pătratică, dispersia, abaterea medie pătratică, funcţiile şi
coeficienţii de inter- şi autocorelaţie, funcţiile de inter- şi autocovarianţă (Figura 2.10).
Parametrii statistici de amplitudine (Figura 2.9) se determină pe histogramă (a) şi pe funcţia densitate de
prob. (histograma de ordinul doi) (b). Media, mediana şi moda (argum. pentru care densitatea = maximă).

Fig. 2.9 Histograma (a) şi densit. de prob. a semn. EEG (b) Fig. 2.10 Parametri statistici pt. analiza EEG

O procedură de analiză nu poate oferi simultan informaţii referitoare la toţi parametrii. De ex., dacă
distribuţia histogramei este una gaussiană (normală) ⇒ media şi deviaţia standard. Distribuţii nongaussiene:
momente de ordin superior - oblicitatea (skewness) şi kurtosis-ul. Oblicitatea: gradul de deviere de la simetria
distribuţiei normale, în raport cu linia de bază. În general, valori diferite de zero ale acestui parametru indică
prezenţa unor evenimente monofazice în EEG. Formulele de calcul pentru oblicitate sunt:
3/ 2
⎛ N ( x − x) 3 ⎞ ⎡ N ( x − x) 2 ⎤ 3( x mediana ) (numărul de puncte > x)
S1 = ⎜⎜∑
⎝ i =1
i
N
⎟/⎢
⎟ ∑
⎠ ⎢⎣ i = 1
i
N
⎥
⎥⎦
; S2 =
deviaţia standard
; S3 =
N
.

Kurtosis-ul (K) măsoară, proporţional cu valoarea sa, gradul de “ascuţire” a unei distribuţii. În EEG clinică,
pt. modulaţii de frecvenţă şi amplitudine mici, K < 0. Pt. K > 0 şi mare ⇒ vârfuri tranzitorii, forme de undă
izolate de amplitudini mari etc. O distribuţie normală are K = 0,5. Formulele pentru calculul acestui indice:
2
⎛ N ( x − x) 4 ⎞ ⎡ N ( x − x) 2 ⎤ numãrul de subiec ţi astfel încât xi − x > amplit. standard
K1 = ⎜⎜∑
⎝ i =1
i
N
⎟/⎢
⎟ ∑
⎠ ⎢⎣ i = 1
i
N
⎥ − 3 ; K2 =
⎥⎦ N
.

Parametrii frecvenţiali. Analiza în frecvenţă se bazează pe spectrele de amplitudine şi de putere.

Parametrii frecvenţiali: evidenţierea ritmurilor specifice α, β, γ, δ, θ ale EEG, a căror distribuţie în frecvenţă se
asociază cu stările fizio-patologice ale subiectului. Puterea semnalului EEG (aria de sub funcţia densităţii
spectrale de putere) dă informaţii despre gradul de oboseală; deplasarea benzilor de frecvenţă se asociază cu
unele stări patologice. Densitatea spectrală de putere (distribuţia puterii în banda B a semnalului x(t)) se
măsoară indirect. Puterea semnalului cu frecvenţa centrală fo şi banda B, respectiv densitatea spectrală, sunt

1
T
⎛ dP ( f ) ⎞
P ( f 0 , B ) = lim ∫ | x(t ) |2 dt , S ( f 0 )df = ⎜⎜ ⎟⎟ df .
T →∞ T
0 ⎝ df ⎠ f = f0
Practic se măsoară puterea medie într-o bandă îngustă Δf în jurul lui fo. Dacă Δf → 0 ⇒ P(f0, B) → S(f0).

Analizoare spectrale FĂRĂ ACEASTĂ SECŢIUNE

Analizorul paralel (Fig. 2.11) extrage simultan componentele de frecvenţă cu filtre trece-bandă cu selectivitate
constantă având frecvenţa centrală respectiv f1, ... , fk, k = B/Δf. În figură, 2 - multiplexor, 3 - CAN, 4 - bloc de

22
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin
prelucrare digitală, 5 - memorie, 6 - CNA, 7 - convertor BCD.
Analizorul serial are un singur filtru acordabil succesiv şi automat pe frecvenţele spectrului (Fig. 2.12).
Acordul se realizează cu un generator de tensiune liniar variabilă (GTLV), care comandă şi deplasarea pe
orizontală a spotului pe ecranul monitorului. 1 - filtru cu acord variabil; 2 - detector pătratic; 3 - GTLV.

Figura 2.11 Schema bloc a unui analizor spectral paralel Figura 2.12 Analizor serial (cu filtru acordabil)

Analizoare cu heterodinare (Fig. 2.13): 1 - bloc de amestec; 2 - filtru de bandă Δf şi frecvenţa centrală fx + f0
fixă; 3 - detector pătratic; 4 - GTLV; 5 - oscilator comandat în tensiune (OCT, VCO); 6 - acord manual.
Componentele de frecvenţă ale semnalului şi OCT sunt extrase cu filtrul acordat pe frecvenţă fixă. Baleierea
frecvenţei OCT se face cu un GTLV. La ieşirea detectorului pătratic semnalul este direct proporţional cu
puterea medie în banda filtrului a semnalului analizat, x(t ).

Figura 2.13 Analizor heterodină Figura 2.14 Principiul compresiei de timp

Analizorul cu compresie de timp (Fig. 2.14) memorează semnalul real achiziţionat pe durata T şi îl prelucrează
(filtrare plus detecţie componentă de frecvenţă) într-o durată mult mai mică, T/K per componentă. Semnalul
analizat în timpul ΔT este identic cu semnalul real pe durata T iar spectrul de frecvenţă se modifică în
frecvenţă cu acelaşi raport k din domeniul timp.

Figura 2.15 Analizor Fourier

Analizorul Fourier se bazează pe teorema Wiener-Hincin: densitatea spectrală de putere este egală cu
transformata Fourier a funcţiei de autocorelaţie a semnalului. Se compune dintr-un corelator şi un
transformator Fourier, astfel (Fig. 2.15): corelator (1), multiplicatoare (2, 4), memorii pentru funcţii pondere (3),
23
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin
memorii sin şi cos (5), integrator numeric (6) şi un bloc de prelucrare (7). Formula de calcul este
∞
S xx = ∫− ∞ Cxx (τ ) e − jωτ dτ ,
unde Cxx este funcţia de autocorelaţie a semnalului EEG. Din memorie se extrage funcţia de autocorelaţie,
care se înmulţeşte cu funcţii pondere, pentru netezirea spectrului în cazul unor semnale cu spectru mai larg.
Memoriile sin şi cos implementează funcţia exponenţială iar blocul de prelucrare oferă la ieşire părţile reală şi
imaginară, modulul şi faza transformatei Fourier.

Analiză spectrală
Analiza spectrului de putere al semnalului EEG: distribuţia în frecvenţă a EEG, cu preţul pierderii unor detalii
importante, ca distribuţia de amplitudine sau prezenţa unor forme caracteristice (complexul K, descărcări
epileptice etc.). Spectrul de putere reprezintă funcţia de corelaţie a EEG cu ea însăşi, conform formulei
P( f ) = Re2 [ X ( f )] + I m2 [ X ( f )] ,
în care X(f ) este transformata Fourier a semnalului EEG pe un canal. Analiza puterii spectrale permite analiza
statistică a modificărilor EEG. Alt parametru important: puterea relativă, definită ca distribuţia procentuală a
puterii pe fiecare bandă de frecvenţă. Ea permite reducerea dispersiei între subiecţi, datorate diferenţelor de
conductanţe electrice la nivel de scalp.
Legătura dintre diferite canale EEG este cuantificată de funcţia coerenţă. Formula de definiţie:
spectrul încruciş at
coerenţa = , unde spectrul încrucişat = X(f) Y*(f) ,
PX ( f ) − PY ( f )
în care X(f) şi Y(f) sunt transf. Fourier ale semnalelor EEG de pe două canale iar (*) este complex conjugatul.
Pătratul valorii coerenţei (PVC), situat în domeniul [1, 0], indică maximum (1), respectiv nesincronizare (0).
Coerenţa este număr complex ⇒ faza semnalului EEG este dată de unghiul reprezentării polare a acesteia.
PVC şi faza pot ilustra interacţiuni ale activităţii cerebrale înregistrate în zone diferite ale scoarţei.
Etapele standard ale analizei spectrale liniare ale EEG sunt: achiziţia semnalului EEG multicanal, calculul
densităţii spectrale de putere (cu FFT), al spectrului încrucişat, coerenţei şi relaţiilor de fază.
Analiza spectrală comprimată (Fig. 2.16): timp total de 120 sec. (4 sec / traseu x 30 trasee), se realizează
simultan pentru mai multe culegeri şi se pot observa asimetrii între cei doi lobi, pentru diverse unde specifice.

Figura 2.16 Analiză spectrală comprimată a unui semnal EEG

2.3.2 Prelucrarea automată a EEG

Monitorizarea EEG: scop: detecţia şi semnalizarea unor modificări semnificative ale EEG, atât pentru unde
lente cât şi pentru unde rapide (spike-uri). Monitorizarea EEG în timp real realizează funcţiile:
• calculul funcţiei de corelaţie între două canale EEG;
• filtrarea adaptivă, prin care EEG curentă se compară cu diferite EEG memorate;
• filtrare digitală selectivă, prin care se pun în evidenţă sau se elimină diferite ritmuri specifice EEG (de
exemplu filtrare trece - α sau rejecţie - α);
• monitorizarea intervalelor de trecere prin zero şi a densităţii spectrale.
Detecţia descărcărilor epileptice. Parametrii spike-ului (undei de descărcare epileptică) ce trebuie evidenţiaţi
sunt: amplitudinea, panta, durata şi spectrul acesteia (Fig. 2.17). Modelul acestei unde: triunghi cu vârf rotunjit.
Durata ei este de 20 ... 80 ms. Panta laturilor (derivata I-a, fig. (b)) este mai mare decât ±M. Durata unui flanc
trebuie să fie mai mare ca o limită To (10 - 40 ms) iar vârful nu trebuie să depăşească valoarea ΔT. O filtrare cu
un FTJ (30...50 Hz, 18 dB/oct) reduce zgomotul. Pentru eliminarea artefactelor (semnalelor false, de exemplu
miografice) se introduce un criteriu de amplitudine maximă a spike-ului. Contează nr. de descărcări / unit. de timp.
24
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin

Fig. 2.17 Modelul undei de descărcare epileptică Fig. 2.20 Un sistem pentru det. potenţialului evocat

Detectarea complexelor K. EEG în somn prezintă forme şi ritmuri specifice, care permit definirea unor faze
repetitive: veghe, somn cu unde lente (faza NREM - Non Rapid Eye Movement) şi somnul cu unde rapide
(paradoxal sau REM). Fusul de somn (unde cu f = 12...16 Hz) şi complexul K au formele din Fig. 2.18 (a),(b).

Fig. 2.18 Unde EEG în somn: fus de somn (a) şi complexul K (b) Figura 2.19 Modelul complexului K

Complexul K apare spontan sau evocat. Frecvenţa: 1,1... 2,2 Hz. Preprocesare cu FTB. Prelucrarea poate fi
în timp real sau în 1/32 din timpul real (EEG inregistrată, de exemplu, în opt ore poate fi prelucrată în 15 min).
Achiziţia datelor se face simultan pe trei canale pentru a reduce influenţa artefactelor. Detecţia propriu-zisă:
filtrare digitală + analiză în amplitudine, durată şi perioade de latenţă sau folosind tehnici de recunoaştere a
formelor. Compresie de date (ADPCM - Adaptive Differential Pulse Code Modulation) ⇒ reducere cu cca.
80% (!) a volumului datelor.

Sistem pentru determinarea potenţialului evocat (Figura 2.20)

Potenţialul evocat (PE): răspunsul activităţii de fond a creierului la un stimul luminos, acustic sau electric.
Amplitudinea şi durata PE depind de tipul şi caracteristicile stimulului, precum şi de starea funcţională a
structurilor care produc PE. PE poate fi înregistrat cu microelectrozi, cu macroelectrozi pe suprafaţa scoarţei
cerebrale (rezultând un semnal de cca. 500 μV) sau cu electrozi pe scalp (cca. 10 μV). Tehnici de mediere a
semnalelor pt. înlăturare a semnalului EEG de fond. Timpul de întârziere a răspunsului la stimul se numeşte
timp de latenţă. Fig. 2.20: generatori de stimuli acustici şi vizuali, impulsurile fiind folosite şi pentru
eşantionarea EEG. Valorile numerice ale răspunsului sunt memorate în funcţie de intervalul de timp ales
pentru analiză. În faza citirii informaţiei se vizualizează suma eşantioanelor din fiecare zonă de memorie. Dacă
EEG de fond este aleatoare la stimuli, PE este proporţional cu numărul de eşantioane iar activitatea de fond
cu rădăcina pătrată din acest număr.

2.3.3 Analiza neliniară a EEG

Presupunere limitativă: EEG este un proces liniar şi gaussian. Spectrul de putere nu este capabil să distingă
relaţia neliniară între frecvenţe date de semnale generate spontan şi care au aceeaşi condiţie de rezonanţă.
De exemplu, EEG care apare în timpul unei activităţi mentale ce implică multe calcule matematice are o alură
negaussiană şi neliniară clară. Astfel de distribuţii trebuie analizate cu algoritmi de prelucrare neliniară, de ex.
în analiza bispectrală.
Considerând un proces staţionar {X(k)} având media zero, bispectrul este transformata Fourier a
cumulantului de ordinul trei {C(m,n)}, definit ca valoarea aşteptată (E - estimată) a produsului triplu
α α
− j(ω1 m + ω2 n)
C(m, n) = E {X(k) X(k+m) X(k+n)} ; B(ω1 , ω 2 ) = ∑α ∑αC(m,n) e
m=− n=−
.

25
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin
Dacă procesul este gaussian pur, {C(m,n)} = 0, ∀(m, n) ⇒ B(ω1, ω2)=0. Suma amplitudinii bispectrului estimat
este o măsură a deviaţiei EEG faţă de comportarea gaussiană:

D= ∑ B(ω 1 , ω 2 ) .
(ω1ω2 )

Fig. 2.21(A, B): spectre de putere mediate pe 16 înregistrări EEG pe timpul somnului REM (eşantionare cu
128 Hz), pentru două subcâmpuri ale hipocampusului. Două maxime: cca. 8 Hz (ritmul θ) şi 16 Hz (ritmul β). C
şi D: bispectrele celor două secvenţe. Indicele de bicoerenţă pentru frecvenţa de 8 Hz arată un important
cuplaj de fază în cuadratură ⇒ f=16 Hz nu este generată natural, ci este rezultatul sumării activităţii celor două
zone cerebrale. Indicele de bicoerenţă se calculează cu formula (Pxj(ω) este spectrul de putere al {xj(n)})

Bx1x2 x3 (ω1, ω2 )
bic x1x2 x3 (ω 1 , ω 2 ) = (∈[0, 1]).
Px1 (ω 1 ) Px2 (ω 2 ) Px3 (ω 1 + ω 2 )
Relaţia de fază între două semnale neliniare achiziţionate în locuri diferite se calc. cu bispectrul încrucişat.
Având trei procese staţionare de medie zero, {xj(n)}, j=1,2,3, se împarte fiecare din ele în trei segmente egale,
de lungime M. Bispectrul încrucişat se estimează luând media produselor triple ale coeficienţilor Fourier peste
cele M segmente:
M
1
Bx1x2 x3 (ω 1 , ω 2 ) = ∑
M m=1
X 1m (ω 1 ) X 2m (ω 2 ) X 3m* (ω 1 + ω 2 ) ,

unde X mj (ω ) este transformata Fourier a segmentului m al lui {xj(n)}. Bispectrul poate fi aplicat pentru
determinarea cuplajului de fază încrucişat ce apare între {x1(n)} şi {x2(n)} şi efectele sale asupra lui {x3(n)}. De
exemplu, un maximum al bispectrului B x1x2 x3 (ω1 , ω2 ) sugerează că la frecvenţa (ω1+ω2) a lui {x3(n)} semnalul
apare datorită cuplajului de fază între ω1 a lui {x1(n)} şi ω2 a lui {x2(n)}.

Fig. 2.21 Spectre de putere (A,B) şi bispectre Fig. 2.22 Principiul imersiei în coordonate retardate
(C,D) ale EEG pentru somnul REM
Aplicarea teoriei dinamicii neliniare în studiul cantitativ al EEG FĂRĂ ACEASTĂ SECŢIUNE
EEG digitală = o serie de timp 1D, generată de un sistem dinamic neliniar care are un număr mare de grade
de libertate (variabile), n, ce definesc în mod unic un punct în spaţiul stărilor - starea sistemului. Sistemul
descrie în timp în spaţiul stărilor o traiectorie n-dim. (o hipersuprafaţă). EEG este proiecţia sistemului neliniar
pe axa tensiunii. Necunoscând a priori dimensiunea spaţiului, nu putem măsura direct multitudinea variabilelor
sistemului. Reconstrucţia spaţiului stărilor (obţinerea traiectoriei sistemului) se poate face prin metoda numită
imersia în coordonate retardate. Un semnal x(t) poate fi reprezentat sub forma
26
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin
xn(ti) = [x(ti), x(ti+τ), …, x(ti+(n-1)τ)]T ,
unde ti = i Te , i=1,…, N, n = dimensiunea imersiei, Te = perioada de eşantionare, τ = timpul de întârziere. Fig.
2.22: principiul metodei; “pieptene” ce generează o traiectorie 5-dim; τ = 2 (distanţa dintre dinţii pieptenului).
Alegerea lui τ: (1) calculând lungimea corelaţiei (mărimea timpului până la primul zero al funcţiei de
autocorelaţie a semnalului); (2) τ = media intervalelor dintre vârfurile traseului EEG.

Analiza comportării unui sistem dinamic: testarea existenţei atractorilor (submulţimi invariante, de exemplu
staţionare, ale spaţiului stărilor). Dacă sistemul are o comportare deterministă, atractorul corespunde regimului
permanent către care tinde sistemul. Algoritmul dimensiunii corelaţiei (Grassberger şi Procaccia) constată
existenţa atractorului şi-i determină dimensiunea.
1. Se calculează toate distanţele ⎜x(ti) - x(tj)⎜ dintre un punct oarecare de referinţă x(ti) şi restul de N-1 puncte
din spaţiul stărilor. Astfel se determină numărul de puncte care se află la distanţa r faţă de punctul de
referinţă ales.
2. Se calculează valoarea numerică a integralei de corelaţie pentru semnalul EEG digital:

∑ σ (r − x(t ) − x(t ) ),
N
1
C (r ) = i j în care σ este funcţia treaptă.
N2 i , j =1
i≠ j

3. În intervalul lui r (regiune de scalare), C(r) are alura funcţiei C(r)=r d. Dimensiunea d a atractorului este dată
de panta lui log C(r) în funcţie de log r, calculată prin derivare în zona liniară a graficului.
4. Este utilă reprezentarea dimensiunii de corelaţie d în funcţie de dimensiunea n a imersiei. Se calculează
media şi deviaţia standard a lui d. Media astfel găsită reprezintă dimensiunea fractală a atractorului.

Exponentul Lyapunov caracterizează sintetic stabilitatea comportării unui sistem dinamic. Comportarea
haotică: acea dinamică pentru care traiectorii având puncte de start vecine în spaţiul stărilor vor diverge
exponenţial în timp. Exponentul Lyapunov: media temporală pe termen lung a vitezelor exponenţiale de
convergenţă sau divergenţă a stărilor vecine. Dacă un sistem are cel puţin un exponent pozitiv, el este instabil,
posibil haotic. Calculul exponentului Lyapunov implică paşii următori:
1. Având seria de timp x(t), se reconstruieşte un spaţiu al stărilor prin metoda coordonatelor retardate.
2. Se alege un punct iniţial şi se calculează distanţa euclidiană faţă de cel mai apropiat vecin, notată cu D0,
considerată la momentul de timp t0.
3. La momentul t1 > t0 distanţa dintre cele două puncte devine D1. Se caută un punct pentru care distanţa D’(t1)
şi unghiul faţă de punctul iniţial evoluat sunt minime. Dacă un astfel de punct nu poate fi aflat, se păstrează
punctele iniţiale.
4. Se repetă procedura până la epuizarea traiectoriei prin spaţiul stărilor generat.
5. Se calculează mărimea exponentului Lyapunov cu formula
N
1 ⎛ D'(t ) ⎞
L=
t M − t0 ∑ log 2 ⎜⎝ D(tk −k1 ) ⎟⎠ ,
k =1

în care M este numărul total de paşi iar pasul temporal Δ = tk - tk-1 = const. De exemplu, pentru un semnal
EEG filtrat se poate găsi o valoare a celui mai mare exponent Lyapunov (dominant) pozitivă şi relativ mare
(de exemplu 69,4), ceea ce indică o comportare haotică.
Activitatea electrică normală a scoarţei cerebrale este reprezentată printr-un proces nestaţionar,
multidimensional, cu dinamică haotică şi atractori stranii (cu dimensiune fractală).

2.4 Electromiografie
Electromiografia este tehnica de explorare funcţională privind achiziţia, redarea şi analiza activităţii electrice
musculare. Culegerea potenţialelor de acţiune ale celulelor musculare individuale: cu microelectrozi de tip ac
de seringă. Depolarizarea unui grup de unităţi motorii se culege cu electrozi de suprafaţă.
Receptori senzoriali → depolarizarea fibrelor musculare (cauza contracţiei musculare) → fibre nervoase
senzoriale → creier → alte unde de depolarizare → nervi motori → depolarizarea plăcilor terminale (respectiv
contracţia musculară).
Semnalul EMG se datorează însumării potenţialelor de acţiune ale fibrelor musculare stimulate.
Măsurări monopolare: electrodul de referinţă = un electrod de suprafaţă, plasat pe piele în apropierea
electrodului “cald”. Măsurări bipolare: doi electrozi calzi şi un electrod de referinţă. Electromiograma (EMG)
globală se culege cu electrozi de suprafaţă plasaţi pe piele.
EMG activă: în cazul muşchilor denervaţi total sau parţial EMG simplă nu este suficientă; se realizează un
27
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin
stimul artificial care să depolarizeze nervii sau direct fibrele musculare.
Patologia pusă în evidenţă de EMG poate fi:
• de tip neurogen, referitoare la nervul motor (atrofii prin denervare);
• de tip miogen, referitoare la structura fibrelor musculare (degenerări fibro-grăsoase);
• datorată unor tulburări endocrine şi metabolice (tetanie, hipo- şi hipertiroidie, diabet etc.);
• referitoare la structuri encefalice cu funcţii motoare;
• referitoare la anumiţi factori fiziologici (oboseală musFXODră, tulburări de circulaţie sanguină etc.).

Electromiograful (Figura 2.23): amplificator (1), osciloscop cu memorie VDXPRQLWRUGH3&(2), redresor total
(dublă alternanţă, de precizie) (3), integrator (4) şi amplificator de putere (5). 8QVLVWHPGHFDOFXOVXSHUYL]HD]ă
IXQFĠLRQDUHDGLVSR]LWLYXOXL


Figura 2.23 Schema bloc a unui sistem electromiografic

Datorită benzii de frecvenţă mai mare a semnalului EMG, constantele de timp ale amplificatorului EMG
sunt: pentru limita inferioară a benzii - 0,1 s, 0,03 s, 0,01 s - iar pentru frecvenţa limită superioară - 500 Hz,
1000 Hz, chiar 50 kHz. Înregistratoarele grafice ieftine nu permit, datorită benzii de frecvenţă limitate, folosirea
lor în EMG curentă. Se utilizau înregistratoare cu scânteie sau, pentru sisteme ieftine şi mai vechi,
osciloscopul catodic cu memorie şi tehnica foto. Aparatele moderne: unitate de calcul şi memorie digitală;
datele sunt afişate pe monitor şi redate pe înregistrator cu hârtie termică.
Unul din trasee reprezintă de obicei integrala EMG, obţinută prin redresarea totală faţă de linia izoelectrică a
EMG obişnuite. Integrarea are loc pe durata unei baleieri a ecranului de afişare (Figura 2.24, b).
Redarea acustică a activităţii musculare: trasee normale (durată mai mare şi un sunet mai grav) sau
patologice (durată mai scurtă, sunet ascuţit).
Prelucrarea EMG: analiza spectrală şi calculul funcţiei de autocorelaţie (EMG este, ca şi EEG, un semnal
aleator). Rezultatele analizei pot evidenţia diferenţe între spectrele de putere ale EMG ale subiecţilor cu
miopatii sau cu leziuni ale nervilor periferici, faţă de cele normale, precum şi gradul de oboseală a muşchilor.

Figura 2.24 Electromiograma (a) şi integrala electromiografică (b)

2.5 Terapia electrică în neurologie şi psihiatrie

Stimularea electrică a sistemului nervos are efecte favorabile pentru ameliorarea durerilor cronice.
Diagnosticarea şi terapia unor boli mintale (schizofrenia, epilepsia, psihoza maniaco-depresivă ş.a.) sunt
susţinute atât de modele teoretice şi realizări experimentale remarcabile, cum este biofeedback-ul, cât şi de
tehnici şi proceduri de terapie prin electroşoc, atent şi corect folosite.
Un sistem de terapie prin biofeedback (Figura 2.25,) foloseşte variabilele fiziologice ale unui pacient pentru
a controla anumite funcţii fiziologice ale sale, inclusiv anumite stări patologice. Mărimi de intrare (variabile
fiziologice): ECG, EEG sau EMG, afişate în faţa pacientului şi modificate eventual cu sprijinul acestuia.
Rezultatele notabile ale terapiei prin biofeedback au fost obţinute în tratarea depresiilor mintale, a
epilepsiei şi a nevrozelor obsesionale. 28
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin

Figura 2.25 Sistem de terapie prin biofeedback Figura 2.26 Semnale pentru terapie prin electroşoc

Din EEG subiectului se extrag prin filtrare patru din ritmurile standard: α (8-13 Hz), β (14-30 Hz), δ (0-3,5
Hz) şi θ (4-7 Hz). Se folosesc două căi: una vizuală şi alta auditivă. Biofeedback vizual: semnalul de feedback
este o lumină care variază sincron cu cea mai eficientă din componentele EEG, aleasă experimental.
Feedback-ul care normalizează EEG (creşte unda α şi le reduce pe celelalte) este optim pentru pacient şi va fi
folosit pentru terapia de lungă durată. Feedback audio: o undă purtătoare (de exemplu de 1000 Hz) este
modulată de ritmurile EEG.

Terapia electromagnetică a bolii Parkinson este posibilă implantând în regiunea thalamică a creierului un
mic corp metalic (1,2 / 4 mm, din Ni, oţel inox sau ferită + înveliş metalic) şi încălzindu-l printr-un procedeu
inductiv. Din considerente de risc legat de lezarea ţesuturilor encefalice, frecvenţa câmpului electromagnetic
de stimulare nu trece de 600 kHz. Focalizarea câmpului trebuie să fie foarte bună.

Terapia prin electroşoc este folosită la tratarea unor boli mintale ca schizofrenia, psihoza, nevroze
obsesionale ş.a. Aparatul de terapie constă dintr-un generator de semnal care produce impulsuri periodice
pozitive cu front anterior abrupt şi cel posterior în formă de sfert de sinusoidă (Figura 2.26). Durata acestor
impulsuri este de 5 ms iar perioada este de 20 ms. Amplitudinea curentului de stimulare se poate regla între
(200…900) mAvv prin înserierea unor rezistoare cu pacientul.

2.6 Alte echipamente pentru măsurarea parametrilor anatomici şi fiziologici ai creierului

1. Echip. cu raze X:
(a) angiografie cerebrală: vizualizare de structuri cerebrale şi vase sanguine, folosind substanţe de contrast
radio-opace;
(b) radiografie craniană: imagini 2D ale craniului, indică fracturi ale oaselor şi eventual tumori sau anevrisme
cerebrale;
(c) tomografie axială (CT): generator de raze X, colimator, detector de scintilaţii, calculator pt. reconstrucţie 3D a
imaginii.

2. Echip. cu ultrasunete: ecoencefalografia redă structuri anormale (tumori, ventricule cerebrale mărite):
emisie de trenuri de US (~ 2,5 MHz), traductor US, recepţie şi afişare ecou (sonogramă = graficul amplit.
versus distanţă)

29