Instrumentaţie medicală

POTENŢIALE EVOCATE CORTICALE

Activitatea electrică spontană cerebrală poate fi modificată într-o

manieră reproductibilă şi detectabila de diverşi stimuli senzoriali,
mişcarea voluntara sau execuţia mentală a unei acţiuni. Stimularea
senzitivo-senzorială duce la apariţia unor potenţiale care sînt
conduse într-o manieră secvenţială până la nivelul cortexului
cerebral. De exemplu stimularea unui nerv periferic duce la apariţia
unei activităţi electrice corticale ("evocate") cu o topografie precisă :
homunculus-ul.
Valoarea clinică a înregistrării potenţialelor evocate este evidentă: ele
înglobează activitatea electrică a mai multor neuroni de pe "calea"
analizatorului respectiv ajutând la diagnosticul afecţiunilor
neurologice. Cu toate acestea înregistrarea potenţialelor evocate a
fost mult timp subiect al cercetării ştiinţifice mai mult decât al practicii
clinice. Motivul îl constituie raportul foarte mic semnal util (potenţial
evocat: 0,1-5 µV)/ zgomot (EEG: 30 - 100 µV).

Fig. 1 Semnalul cules (C) este suma dintre semnalul util (A) şi
zgomot (B).

-1-
 Instrumentaţie medicală

Atunci când amplasăm pe scalp electrozi pentru culegerea

potenţialelor evocate, semnalul captat este o sumă dintre semnalul
util (potenţial evocat) şi zgomot (activitatea electroencefalografică de
fond). Având în vedere raportul menţionat anterior, vizualizarea
potenţialelor evocate pe o înregistrare obişnuită EEG este practic
imposibilă. Tehnicile clasice de extragere a semnalului din zgomot
(filtre) nu pot fi aplicate: ele atenuează atât zgomotul cît şi semnalul
util, acestea având componente de frecvenţă comune.
Pentru extragerea potenţialelor evocate corticale din activitatea
electroencefalografică de fond se utilizează în prezent medierea
coerentă. Tehnica potenţialelor evocate obţinute prin mediere
coerentă a fost introdusă începând cu anii "80 ca metodă de rutină în
numeroase laboratoare .

I. MEDIEREA COERENTĂ

În sec. XVIII, Laplace a menţionat pentru prima dată posibilitatea de a

detecta variaţiile mici dar sistematice din variaţii mari dar neregulate
ale unui parametru.
În 1947, Dawson preia tehnica suprapunerii fotografice utilizate în
timpul celui de-al II-lea Război Mondial pentru a distinge pe radar
ţintele de zgomot şi dezvoltă pe aceleaşi principii o tehnica ce
permite detectarea potenţialelor evocate ce apar ca urmare a
stimulării unui nerv periferic.

Fig. 2 Potenţial evocat obţinut prin metoda suprapunerii fotografice

Dawson.

-2-
 Instrumentaţie medicală

Potenţialele evocate apar sistematic cu aceeaşi latenţă după

stimulare. Având deci o relaţie temporală fixă cu stimulul care le
evocă, putem spune că potenţialele evocate sînt "coerente" în raport
cu stimulul. Activitatea de fond EEG nu este "coerentă" în raport cu
stimulul, evoluţia sa fiind aleatorie.

Fig. 3 Latenţa de stimulare reprezintă intervalul dintre două stimulări

succesive fiind egală cu suma dintre durata stimulului, durata
achiziţiei şi a intervalului post achiziţie (de la sfârşitul achiziţiei până
la următorul stimul).
Această proprietăţi stau la baza "medierii coerente" prin achiziţia şi
prelucrarea semnalului cu ajutorul calculatorului. Procesul constă în
achiziţionarea unui număr mare de "epoci". Achiziţia fiecărei epoci
este declanşată cu o întârziere fixă de un impuls trigger, ce precede
apariţia stimulului.
Fiecare din cele J serii de timp (epoci) SJ,N este formată din şir de N
valori ale amplitudinii semnalului, N fiind funcţie de durata achiziţiei T
şi frecvenţa de eşantionare ν (N = T . ν).

S1,N= S1,1 , S1,2 , S1,3 ……… S1,N

S2,N= S2,1 , S2,2 , S2,3 ……… S2,N
.
.
SJ,N= SJ,1 , SJ,2 , SJ,3 ……… SJ,N

După medierea coerentă se va obţine un şir SM în care fiecare

valoare reprezintă media valorilor şirurilor S1…SJ .

-3-
 Instrumentaţie medicală
J J J J

∑ S J ,1 ∑ S J ,2 ∑ S J ,3 ∑S J ,N
SM = i =1
, i =1
, i =1
............. i =1

J J J J
Potenţialele evocate fiind coerente se sumează liniar
(amplitudinea x J), în timp ce suma activităţii de fond aleatorii EEG va
creşte cu rădăcina pătrată a numărului de epoci sumate
(amplitudinea x J ).

Fig. 4 Reprezentare schematică a medierii coerente pe 6 serii de

timp.
De exemplu pentru 100 de epoci sumate, potenţialul evocat va creşte
de 100 de ori în timp ce activitatea de fond EEG va creşte de 100 =
10 ori., rezultând un raport semnal/zgomot de 10:1. Este evident că
acest raport va fi cu atât mai mare cu cît numărul de epoci
achiziţionate şi mediate va fi mai mare (tabelul 1).

Număr de epoci J Raport

J semnal/zgomot
10 3,16 3,16 : 1
25 5 5:1
100 10 10 : 1
2000 44,72 44,72 : 1

Instrumentaţia necesară pentru obţinerea potenţialelor evocate este

formată din :

-4-
 Instrumentaţie medicală

• electrozi de culegere de bună calitate (potenţial de electrod

redus) asemănători celor utilizaţi în electroencefalografie, a
căror modalitate de amplasare depinde de tipul de potenţial
evocat (a se vedea mai jos);
• Bloc pentru măsurarea impedanţei de electrod;
• preamplificatoare , amplasate cît mai aproape de locul de
culegere, sînt necesare datorită amplitudinii foarte mici a
potenţialelor;
• Amplificatoare diferenţiale cu câştig mare (50000), zgomot
redus (< 1 microvolt), rejecţie mare de mod comun (>100 dB) şi
bandă largă (1-3000 Hz);
• Filtre Notch pentru frecvenţa de 50 Hz;
• Convertor analog - digital pentru achiziţia semnalelor şi digital-
analog pentru generarea stimulilor şi a impulsurilor trigger;
• Microcalculator incorporat în echipament sau extern, pentru
prelucrarea şi stocarea datelor ;
Cu ajutorul unor astfel de echipamente poate fi realizata înregistrarea
de potenţiale evocate auditive (PEA), potenţiale evocate vizuale
(PEV) sau potenţiale evocate somato - senzoriale (PESS).
Aceeaşi tehnică poate fi utilizată şi pentru culegerea /
interpretarea unor potenţiale evocate periferice (necorticale): electro
retinografice (ERG), electrocochleografia (EChG).

II. POTENŢIALE EVOCATE VIZUALE (PEV)

Potenţialele evocate vizuale (PEV) reprezintă activitatea
electrică indusă în cortexul vizual de stimularea luminoasă a ariei
maculare şi perimaculare a retinei. Datorită particularităţilor anatomo-
fiziologice ale căii optice, este evident că stimularea separată pe
întreaga arie vizuală a unui ochi, semnalul va fi dirijat către ambele
arii corticale deoarece fibrele din partea nazală a retinei se
încrucişează la nivelul chiasmei optice. Acest tip de stimulare este
utilă pentru evaluarea căilor vizuale anterioare (nerv optic, chiasmă),
în timp ce stimularea separată a unei jumătăţi a câmpului vizual va fi
utilizată pentru evaluarea funcţională a căii optice retrochiasmatice
(tract optic, radiaţii, cortex vizual).

-5-
 Instrumentaţie medicală

A. Stimularea
Pentru inducerea PEV pot fi utilizate două tipuri de stimuli: pattern-uri
sau flash-uri.
Patern-urile sînt în mod obişnuit imagini alb-negru produse pe
un monitor TV ale unei table de şah, care se inversează (alb-negru,
negru-alb). Funcţie de acuitatea vizuală, gradul de fixare şi de
dimensiunea pupilei subiectului investigat, se selectează următorii
parametri de stimulare:
• frecvenţa de inversare 1 - 2 pe secundă;
• unghiul vizual V= 57,3*L/D, unde L este dimensiunea unui
pătrat al tablei de şah şi D este distanţa dintre ochi şi ecranul
monitorului;
• luminozitatea monitorului se păstrează constantă pe parcursul
unei determinări.
Flash-urile sînt obţinute cu ajutorul unei lămpi cu descărcare în gaze.
Parametrii de stimulare sînt :
• frecvenţa 0,5 - 1 /s;
• intensitatea luminoasă;
• distanţa intre ochi şi lampă 30 - 45 cm.

B. Tehnica de înregistrare
Pentru culegerea semnalului se utilizează trei electrozi: activ, de
referinţă şi de masă. Electrozii activi se amplasează în aria occipitală,
simetric faţă de linia mediană, în două puncte situate la 5 cm
deasupra şi 5 cm lateral (dreapta şi stînga) faţă de inion. Electrodul
de referinţă se amplasează în aria frontală, pe linia mediană, la 12
cm deasupra nazionului. Electrodul de masă se poate amplasa pe
lobul urechii.

-6-
 Instrumentaţie medicală

Fig. 5 Modul de amplasare a electrozilor pentru culegerea PEV.

Banda de frecvenţă a amplificatorului va fi limitată cu ajutorul filtrelor
la 0,2 - 500 Hz. Numărul stimulărilor şi implicit numărul epocilor
achiziţionate pe care se face medierea este de 100-200 iar lungimea
acestor epoci este de 250 - 500 ms.
PEV normal este format dintr-o succesiune de unde pozitive şi
negative care sînt interpretate funcţie de latenţa cu care apar în
raport cu stimulul. Undele sînt notate cu N (negativ), P (pozitiv) şi un
indice care reprezintă valoarea normală medie a latenţei pentru unda
respectivă. În succesiunea lor normală aceste unde sînt : N75, P100 şi
N145 . Având în vedere diferenţele dintre echipamentele de stimulare
, culegere şi prelucrare precum şi variabilitatea factorilor de mediu se
recomandă ca intervalul valorilor normale (media + 3DS) să se
stabilescă individual în fiecare laborator.
Printre aspectele patologice ale PEV se numara: absenta undelor,
latenţa P100 crescută, forma distorsionată şi diferenţele interoculare
mai mari de 8-10 ms.
Latenţa P100 crescută este caracteristică demielinizării căilor vizuale
anterioare, în timp ce scăderea amplitudinii P100 este frecvent
întîlnită în leziunile compresive. Latenţele crescute la stimularea
unilaterală (dreapta sau stînga), pot indica o leziune a nervului optic
ipsilateral, aspect caracteristic pentru neuropatiile optice
demielinizante din scleroza multiplă.

III. POTENŢIALE EVOCATE AUDITIVE (PEA)

Potenţialele evocate auditive, cu latenţă scurtă sunt formate dintr-o

succesiune de potenţiale generate de nervul acustic şi de căile
auditive, ca răspuns la stimularea acustică. Multitudinea
componentelor PEA deriva din diferitele tracturi şi nuclee ce intră în
componenţa căii auditive (receptor cohlear, nerv acustic, nuclei
cohleari ventrali şi dorsali, nucleu olivar superior, corp trapezoid,
lemnisc lateral, coliculi inferiori, corpi geniculaţi mediani, aria de
proiecţie din lobul temporal).

A. Stimularea
Stimularea este realizată cel mai frecvent cu ajutorul click-urilor cu o
banda larga de frecvenţă. Asemenea click-uri au componente de

-7-
 Instrumentaţie medicală

frecvenţă între 100 Hz şi 8 kHz, componente ce asigură stimularea

unei arii largi de receptori cohleari. Click-urile cu durată de 100 s
pot fi generate cu ajutorul unui instrument standard pentru
audiometrie, prevăyut cu căşti. Forma potenţialelor depinde de
următorii parametri de stimulare:
• Polaritatea determină sensul în care se mişcă membrana
difuzorului căştii: spre timpan (click-uri de comprimare) sau în
sens opus timpanului (click-uri de rarefiere).
• Frecvenţa de stimulare poate fi între 1-70 Hz, cel mai des fiind
utilizate frecvenţe de 8-10 Hz.
• Intensitatea, măsurată în dB, poate fi măsurată utilizând două
scale. Scala nivelului auditiv are ca punct de 0 media pragului
auditiv determinată pe un lot de subiecţi normali. Scala
sensibilităţii are ca punct de 0 pragul auditiv al pacientului.

B. Tehnica de înregistrare
Electrozii de culegere sunt plasaţi pe lobii urechilor (sau mastoide) şi
în veretex. Electrodul de masă poate fi plasat median, deasupra
nazionului.
Stimularea se face monoauricular, urechea contralaterală fiind
acoperită pentru a împiedica interferenţele.
Înregistrarea se poate face pe doua canale: pe un canal se
înregistrază o derivaţie între vertex şi lobul urechii ipsilateral (în raport
cu stimularea) iar pe al doilea canal se înregistrează derivaţia înre
vertex şi urechea contralaterală.
Banda de frecvenţă a amplificatorului se setează cu ajutorul filtrelor
astfel: limita inferioară 30 - 100 Hz iar limita superioară între 2500 -
3000 Hz. Numărul stimulărilor şi implicit numărul epocilor
achiziţionate pe care se face medierea este de 1000-4000, durata
fiecărei epoci achiziţionate fiind de 10 - 15 ms.

-8-
 Instrumentaţie medicală

Fig. 6 Modul de amplasare a electrozilor pentru culegerea PEA.

Înregistrarea acestui tip de trasee are aplicaţii importante în:
- determinarea pragului auditiv la pacienţi necooperanţi, în special
nou-nascuti şi copii mici, cu diagnosticarea precoce a surdităţii;
- definirea medico - legală a morţii cerebrale datorată
distrucţiilor întinse a structurilor trunchiului cerebral;
- evaluarea tulburărilor trunchiului cerebral ca:
* scleroza multipla,
* tumori (cerebrale, ale unghiului pontin, nervului VIII, evaluarea
longitudinala a afecţiunilor demielinizante) (Thornton, 1976,
Brackmann, 1977)

Unda Valoare medie SD (deviaţia standard)

I 1.7 0.15
II 2.8 0.17
III 3.9 0.19
IV 5.1 0.24
V 5.7 0.25

IV. POTENŢIALE EVOCATE SOMATO SENZORIALE (PESS)

Înregistrarea PESS poate fi privită ca o extensie a măsurării vitezei

de conducere nervoase la căile somatosenzoriale centrale. În

-9-
 Instrumentaţie medicală

principiu se realizează o stimulare a unui nerv periferic (cel mai

frecvent median sau tibial posterior). Impulsurile nervoase declanşate
sunt conduse prin trunchiurile, plexurile şi rădăcinile nervilor la
măduvă. După parcurgerea coloanelor dorsale, fibrele fac sinapsă şi
se încrucişează la nivelul lemniscului medial. Fibrele de la nivelul
lemniscului fac apoi sinapsă la nivelul talamusului, de unde se
distribuie în cortexul senzorial prin fasciculele talamocorticale.
Potenţialele generate ca răspuns la stimularea electrică pot fi
înregistrate la nivelul plexurilor, a măduvei spinale şi la nivelul
cortexului senzorial.

A. Stimularea
Punctul de stimulare depinde de nervul investigat. (a se vedea
capitolul Viteza de conducere nervoasă) Electrodul de stimulare
negativ va fi plasat proximal.
În practică sunt utilizaţi următorii parametri de stimulare:
• Frecvenţa de stimulare 4 -7 Hz;
• Forma stimulilor: rectangulară, cu durata de 0,1 - 0,2 ms;
• Intensitatea de stimulare va intensitatea cea cronaxică (de
două ori mai mare decât pragul). Variază între 1 -20 mA.

B. Tehnica de înregistrare
Modul de amplasare a electrozilor depinde de nervul investigat
(stimulat). În cazul nervilor membrului superior, electrozii de culegere
sunt plasaţi astfel:
• la nivelul plexului brahial (în punctul Erb),
• la nivelul măduvei (C2, C5 sau C7)
• pe scalp deasupra ariei somatosenzoriale contralaterale (Fig.7),
• electrodul de referinţă este amplasat pe linia mediană, în zona
frontală sau centrală.

- 10 -
 Instrumentaţie medicală

Fig. 7 Modul de amplasare a electrozilor pentru culegerea

potenţialelor evocate somato - senzoriale ce apar la stimularea
nervului median

- 11 -
 Instrumentaţie medicală

Fig. 8 Caracteristicile potenţialelor evocate: vizuale (A),

auditive(B), somato-senzoriale (C).

Potenţiale evocate periferice

I. Electroretinografia (ERG)

- 12 -
 Instrumentaţie medicală

Reprezintă înregistrarea grafică a potenţialelor de acţiune

retiniene, apărute ca o consecinţa a unei stimulări luminoase
adecvate.
În acest test, un electrod (*) este plasat pe polul anterior al
globului ocular pentru a obţine răspunsul electric la lumina. Când
ochiul este stimulat cu blitz sau lumina continua electrodul culege un
potenţial electric care poate fi afişat pe un osciloscop. Testul
precizează oportunitatea unei intervenţii chirurgicale pe o retina încă
funcţională.

Tehnica de lucru
Pacientului întins pe o canapea i se instilează anestezic
intraocular (Xilina). Se aplica pe cornee un electrod de forma şi
dimensiunile unei lentile de contact.
Se utilizează doua surse de lumina cu un spectru larg de
lungimi de unda ( pentru a putea separa domeniile funcţionale ale
conurilor şi bastonaşelor). În mod normal, cu cît lumina este mai
intensa, cu atât răspunsul este mai amplu.
La început încăperea este iluminata, apoi se stinge lumina
pentru 20 min. Se aplica stimuli de lumina alba de durata şi
intensitate variabila.
Timp total de examinare: 1 ora.

Aspecte normale:
Traseul ERG la om include doua unde notate în mod
convenţional a şi b.
- Unda "a" este datorata hiperpolarizării receptorilor retinieni şi
prezintă doua componente: a1 şi a2. Unda a1 reflectă activitatea
conurilor (componenta fotopica), iar a2 se manifesta in special in
cursul adaptării la întuneric (bastonaşe, componenta scotopică).
Stimularea cu lumina roşie disociază cele doua componente.
Latenta undei "a" este între 5 - 20 ms iar amplitudinea intre 50 -
300 V.
- Unda "b" este consecinţa activării celulelor Muller (celule
intermediare cu rol de integrare şi
prelucrare intraretiniană a informaţiei) de către celulele
receptoare. Prezintă doua
componente (b1 şi b2), cu origine similara undelor a1 şi a2.
Amplitudinea undei "b" (100 - 300 V), uşor accesibila
măsurătorii este un parametru

- 13 -
 Instrumentaţie medicală

important clinic.
Alte unde pe traseul ERG ( b' , c, d, e, f, g, h = potenţiale
oscilatorii tardive) au o semnificaţie clinica redusa.
Stimularea luminoasa intensa a retinei (ebluisare) determină
răspunsul sistemului fotopic (conuri), concretizat prin dedublarea
undelor "a" şi "b" şi apariţia potenţialelor oscilatorii. Utilizarea unor
stimuli cu lungime mare de unda (lumina roşie) şi intensitate
suficienta produce un răspuns fotopic izolat.
În timpul adaptării la întuneric, stimulii cu intensitate mica sau
lungime de unda scurta produc răspuns predominant din parte
sistemului scotopic (bastonaşe) caracterizat prin unda "a" lenta,
urmata de unda "b" ampla şi larga; în acest mod ERG este capabila
sa reflecte dualitatea funcţională a retinei.

Aplicaţii clinice
Testul este utilizat în studiul afecţiunilor ereditare şi dobândite
ale retinei, incluzând degenerarea retiniana, acromatopsia şi
desprinderea de retina. Când aceste afectiuni implica ambele sisteme
receptoare retiniene (celule cu conuri şi bastonase), ERG diferentiaza
anomalii specifice fiecarui sistem.
Modificari ale ERG sint asociate cu:
- afectiuni vasculare ischemice (arterioscleroza, arterita cu celule
gigante);
- depunere intraoculara a cuprului
- afectiuni oculare de natura medicamentoasa (cloroquina, quinina);
- deslipiri de retina;
- deficienta de vitamina A
- opacifieri ale mediilor retiniene.
Afectiunile maculei nu modifica aspectul standard al ERG.
Dereglari maculare pot fi detectate utilizînd ERG focalizata.

II. Electrooculografia (EOG)

Prezenta unei diferente de potenţial între polul anterior şi
posterior al ochiului a fost demonstrata de Du Bois Raymond (1849).
Meyers (1929) arata ca miscarea ochilor produce variatii de potenţial
care pot fi culese cu electrozi de suprafata.
Ochiul este un dipol electric, cu corneea pozitiva comparativ cu
retina, cu un potenţial de repaus, de aprox. 6 mV, între polul anterior
şi posterior. Semnalele sînt generate de miscarile oculare laterale iar

- 14 -
 Instrumentaţie medicală

marimea semnalului este proportionala cu marimea diferentei de

potenţial corneo - retinian.
EOG reprezinta înregistrarea grafica a variatiei dipolului electric
al globului ocular, generate prin miscarile spontane sau evocate ale
acestuia. Termenul de EOG este utilizat pentru a descrie utilitatea
clinica a unui test care compara potentialul de repaus retinian al
ochiului adaptat la lumina cu cel adaptat la întu neric şi pentru
investigarea nistagmusului.

Testul clinic
Diferenta de potenţial dintre polul anterior şi cel posterior al
glubului ocular se masoara indirect. Electrozii pot fi plasati în
doua moduri:
- de o parte şi alta a fiecarui ochi;
- lateral de fiecare ochi, punctul de referinta fiind plasat central
în mijlocul fruntii.
Pentru stimularea miscarilor orizontale a ochilor se utilizeaza
LED-uri sau lumina rosie (pentru a nu modifica valoarea potentialului
corneo-retinian).
La începutul testului se determina doua puncte de fixatie
(pentru a preciza amplitudinea maxima a deplasarii globilor oculari),
după care pacientul este instruit sa priveasca brusc la aceste puncte,
alternativ, stinga şi dreapta.
O alta procedura este aceea în care pacientul priveste o serie
de stimuli luminosi care se aprind succesiv. Aceasta manevra de
privire stinga dreapta produce o deplasare sinusoidala a ochilor.
Semnalul sinusoidal generat (cu o frecventa proprie de 0.5 Hz), poate
fi filtrat pentru a elimina artefacte determinate de clipire şi deplasarea
liniei izoelectrice. Semnalul cules este amplificat şi înregistrat.

III. Audiometria

Metoda obiectiva de examinare a functie auditive prin stimulare

sonora cu frecventa şi amplitud ine variata, generata de un aparat
electro- acustic (audiometru).
Audiometrul este un generator de tonuri pure (fara armonici) de
amplitudini şi frecvente variabile. Testarea curenta a acuitatii auditive
necesita sunete cu frecventa intre 128 Hz şi 12 KHz şi intensitate
între - 10 şi 130 dB.

- 15 -
 Instrumentaţie medicală

Un decibel este diferenta de intensitate minima perceputa înca

de o ureche sanatoasa.
Testarile audiometrice se executa în camere silentioase, izolate
fonic (camere anecoide) şi cuprind urmatoarele probe:
a) audiometria tonala liminara (determinarea pragului auditiv).
Rezultatele se noteaza pe un grafic denumit audiograma.
b) conducerea aerica se testeaza cu castile plasate etans pe urechi.
c) conducerea osoasa se testeaza cu ajutorul diapazonului sau
difuzor special plasat pe mastoida.
Testarea cu sonda acustica este un examen special al
conducerii osoase executat cu ajutorul unor sonde subtiri care
permite transmiterea directa a energiei vibratorii la nivelul lantului
osicular.

Semnificatie functionala:
Din punct de vedere otologic se considera ca normal auzul care
percepe sunete de intensitati între 0 şi cel mult 10 - 15 dB ( -10 dB
înseamna un auz cu 10 dB mai bun decât auzul considerat în general
normal).
Pentru a evita perceperea bilaterala a stimulului, sensibilitatea
urechii opuse este blocata cu un sunet de fond (zgomot alb) de
spectru larg.
Stimularea sonora sustinuta a urechii examinate determina
fenomene de adaptare caracteri zate prin scaderea temporara a
acuitatii auditive. Oboseala este un fenome similar adaptarii cu
diferenta ca scaderea acuitatii audotive este de lunga durata (ore,
zile) şi apare sub actiunea unor sunete (zgomote) cu intensitatea de
peste 80 dB. Oboseala este considerata ca o stare patologica.
Audiometria conventionala se limiteaza la testarea frecventelor
între 128 şi 8000 Hz.
Audiometria tonurilor înalte: cu toate ca frecventele din spectrul
vocii vorbite (importante pentru comunicare) se încadreaza în
domeniul 2000 - 3000 Hz, testarea frecventelor înalte (10 - 18 KHz)
este utila pentru recunoasterea precoce şi prevenirea hipoacuziilor de
perceptie profesionale şi iatrogene.
Audiometria vocala (acumetria) realizeaza un studiu sintetic al
auditiei testînd atât pragul auditiv cît şi inteligibilitatea cuvintelor.
Apreciaza functia globala a organului auditiv cu ajutorul unei liste de
cuvinte alese după reguli bine stabilite (Constantinescu, Hociota,

- 16 -
 Instrumentaţie medicală

1966). Se testeaza atât pragul de sensibilitate (exprimat în dB) cît şi

capacitatea de discriminare a cuvintelor exprimata procentual.

- 17 -