ECOGRAFIA

APARATURA, PRINCIPII FIZICE

 INTRODUCERE
Ecografia metodă de diagnostic şi terapie imagistică ce utilizează ca substrat radiaţiile ultrasonore.
Ultrasunetele - vibraţii mecanice care se propagă sub formă de unde şi se caracterizează prin următoarele proprietăţi:
• amplitudinea
• frecvenţa - în ultrasonografia medicală frecvenţe de 2,5 - 20 MHz
• perioada de oscilaţie - intensitatea acustică
• viteza de propagare - variază în funcţie de mediul de propagare (în mediile biologice 1540 m/s.)

Noţiuni elementare de fizică a ultrasunetelor

•prezenţa unui sunet corespunde variaţiilor alternative (cu evoluţie sinusoidală) de presiune, ce rezultă din punerea în
mişcare longitudinală a particulelor constitutive ale mediului de propagare.
•la zona de contact dintre două medii diferite din punct de vedere acustic apar fenomene de reflexie, refracţie şi
absorbţie ale undelor incidente.
•undele reflectate – ecourile- sunt recepţionate şi decodificate.
•dacă se cunoaşte viteza de propagare şi timpul scurs între emisia fascicului incident şi recepţionarea ecoului se poate
aprecia distanţa dintre sursa de ultrasunete şi obiectul ţintă, apreciindu-se poziţia acestuia.

Emisia şi recepţia ultrasunetelor

ultrasunetele sunt produse de o sondă emiţătoare/receptoare care utilizează efectul piezoelectric

Efectul piezoelectric.
•aplicarea unei diferenţe de potenţial electric alternative pe feţele unui cristal (sau lamele de ceramică) produce o
variaţie a grosimii acesteia care, la rîndul ei, induce vibraţia mediului de propagare =>unda sonoră.
•reciproc, vibraţia cristalului lovit de o undă sonoră (în speţă, un ecou) generează între feţele cristalului o diferenţă de
potenţial proporţională cu energia acustică recepţionată =>recepţia (detectarea acestui impuls electric)

Emisia-recepţia.
•discul de ceramică al sondei supus unor stimuli foarte scurţi, “pulsaţi” de către un oscilator electronic.
•intre emisii un interval de timp mai lung permite “ascultarea” mediului şi înregistrarea ecourilor.
• ciclul emisie-recepţie se repetă de cîteva ori pe secundă.
 INTRODUCERE
Mediile de propagare sunt caracterizate din punct de vedere acustic de două constante: impedanţa acustică şi
coeficientul de atenuare, valorile acestora explicând diferenţele de comportament ale ultrasunetelor ce traversează medii
diferite.

Impedanţa acustică
caracteristică a mediului de propagare- proporţională cu densitatea mediului şi cu viteza de propagare a ultrasunetelor:
Z=d x c (Z impedanţa acustică, d densitatea mediului traversat, c viteza de propagare a US.

•zona de trecere dintre medii cu impedante diferite - interfaţă - esenţială în apariţia fenomenelor de reflexie /ecourilor
•diferenţele foarte mari dintre impedanţele acustice aerul /structurilor osoase explică comportamentul acustic total diferit al
acestor structuri
•in organism, format în principal din medii apoase, fasciculul care întîlneşte brusc un mediu cu impedanţa acustică foarte
diferită (aer, os, calcificări) va suferi o reflexie foarte importantă => "umbră'' stînjenitoare pe imaginea obţinută prin anumite
tehnici echografice
•acelaşi fenomen face necesar ca sonda să fie aplicată pe piele prin intermediul unui gel sau ulei, care suprimă aerul interpus:
de asemenea, ca să se evite deplasarea sondei perpendicular pe oase.
•conţinutul gazos intestinal abundent, ca şi prezenţa unui pneumoperitoneu. pot produce eşecuri ale examenului. în măsura
în care opresc propagarea ultrasunetelor.

Coeficientul de atenuare
• determinat de frecvenţa de emisie şi densitatea mediului.
• direct proportional cu densitatea mediului
• valorile atenuării sunt maxime pentru os, calcificări. obiecte metalice=>atenuarea până la dispariţie a ultrasunetelor.
• energia purtată de fascicul se atenuează pe măsura îndepărtării de sonda emiţătoare (datorită inerţiei şi frecării între
ele a particulelor mediului, ca şi neelasticităţii şocurilor).
• atenuarea este proporţională cu frecvenţa => odată cu creşterea frecvenţei, parcursul undei sonore se reduce.
• mediului traversat îi este propriu un coeficient de atenuare propriu, a', independent de frecvenţă.
Unda sonora

Viteza de propagare Atenuarea

 TRANSDUCTORUL

•sursa de ultrasunete poartă numele de transductor (sondă).

•alternativ emiţător de ultrasunete şi receptor într-un ciclu care se repetă de câteva ori pe secundă.
•construiţi din blocuri de cristale ceramice sintetice - efect piezoelectric
•alegerea transductorului se face în funcţie de regiunea explorată, tipul de pacient şi organul ţintă.

frecvenţa de emisie a sondei - frecvenţă nominativă,

raport invers proporţional între valoarea frecvenţei nominative şi penetrabilitatea fasciculului ultrasonor
cele mai utilizate frecvenţe
•3,5-5 MHz - explorarea organelor abdominale,
•pediatrie - 5 MHz.
•5-7 MHz - organe superficiale (regiunea cervicală, pediatrie, sân, testicol, etc ), tubului digestiv peritoneu,
explorarea endocavitară.
•< 3,5 MHz, penetrabilitate mare- organe foarte profunde /persoane obeze.

forma sondei:
• convexe - cel mai frecvent
•liniare - frecvenţe nominative mari , rezoluţie mare; utilizate în pediatrie, obstetrică-ginecologie, intraoperator;
•radiare - sunt mici, putând pătrunde în spaţiile intercostale - cardiologie.

zona explorată
• sonde de suprafaţă sau endocavitare - endo-rectale, endovaginale.
•în gastroenterologie se utilizează transductori miniaturali ataşaţi unui aparat de endoscopie, detalii asupra
modificărilor parietale ale organelor investigate..
•transductori pentru explorarea endovasculară
TRANSDUC
TORI
 TIPURI DE ECOGRAFIE
Modul A ("amplitudine")
• unul dintre primele utilizate în practica medicală,
• în mod particular în ecoencefalografie, decelarea unor procese expansive intracraniene.
•necesită o sondă emiţâtoare-receptoare liberă, conectată la un sistem electronic.
• informaţiile obţinute = trasee, cu vîrfuri de deflexiune electrică corespunzătoare interfeţelor echogene
•fiecare ecou este apreciat prin amplitudinea vîrfului de deflexiune pe care îl creează, măsurată in decibeli (dB); poziţia
ecourilor în raport cu sonda este măsurată in centimetri.
•se poate masura distanţa ce separă două vîrfuri (ecouri) ale traseului
•operatorul dispune de posibilitatea amplificării semnalelor, globală sau diferenţială

utilizat în prezent
•prim timp de reglaj al aparaturii
•depistarea rapidă a structurilor lichidiene normale sau patologice.
• permite, de asemenea, măsurarea diametrului biparietal al craniului fetal, reperarea şanţului interemisferic în echo-
encefalografie puncţia dirijata a unor colecţii lichidiene profunde

Modul TM (“timp-mişcare”)
•informaţiile obţinute în modul A sînt studiate în funcţie de timp printr-un baleiaj continuu al ecranului=> structurile
mobile vor fi reprezentate prin curbe, iar cele imobile prin drepte
•o unitate în modul A, completată printr-un sistem electronic ce permite baleiajul ecranului video în timp.
•un dispozitiv complementar permite reprezentarea simultană a unei electrocardiograme, respectiv a unei fonocardiograme
•utilizat pt. evaluarea miscarilor valvulare
 Modul B (“briantă”).
•ecourile reprezentate sub formă de puncte luminoase corespunzătoare vîrfurilor de deflexie, cu intensitate
proporţională cu intensitatea semnalului (ecoului).
•dacă transductorul este deplasat pe suprafaţa corpului, pentru fiecare din poziţiile lui va apărea o serie de puncte
luminoase reprezentînd zonele de interfaţă ecogene.
•inregistrînd ecourile ce aparţin unei multitudini de poziţii succesive, sumaţia acestor puncte va construi o imagine de
secţiune transversală a corpului compusă din elemente de intensitate luminoasă variabilă, mergînd de Ia alb la negru
şi trecînd prin variate tonuri intermediare de gri
•grosimea unei secţiuni este corespunzătoare lărgimii fasciculului utilizat
•imaginea poate reprezenta o secţiune completă, cel mai frecvent, un sector al unei asemenea secţiuni
•informaţiile obţinute pe calea modului B sînt statice; de aici şi denumirea “timp întîrziat” care se atribuie uneori
acestei tehnici ecografice
Ultrasonografia Doppler
efectul Doppler:
• un sunet emis de o sursă cu o frecvenţă constantă este recepţionat de către un receptor fix cu o frecvenţă mai mare
când sursa se apropie de receptor şi cu o frecvenţă mai mică când sursa se îndepărtează de acesta.
•permite o evaluare a structurilor în mişcare faţă de receptorul fix (sonda) -sânge, jet de urină, etc.
•
Doppler pulsat
• identificarea grafică a tipului de flux arterial sau venos
•calcularea constantelor vasculare - debit, viteză sistolică şi diastolică, indici de rezistenţă şi pulsatilitate, grad de
stenoză, evaluarea cardiacă şi a structurilor vasculare
Doppler-ul continuu
•evaluarea vaselor periferice, semnalul emis fiind sub forma de sunete în domeniul audibil

Doppler color
•codificare în culori a sensului de mişcare a sângelui
•dacă sângele se îndreaptă spre sondă, culoarea vasului va fi roşie, dacă sensul de curgere este de îndepărtare de
sondă, culoarea va fi albastră

Power-Doppler
•nu face o codare a sensului de circulaţie,
•sensibilitate mai mare de detectare a fluxurilor sanguine, chiar şi a celui cu viteze foarte lente,
•tromboze vasculare/leziunilor tumorale
Imagine mod M

Imagine mod B

Doppler 3D
 NOI DIRECŢII DE DEZVOLTARE ALE ECOGRAFIEI.
amplificare a imaginii prin sistemului „armonic” (THI)
creşte sensibiliatea şi specificitatea diagnostică în evaluarea tumorală.
substanţele de contrast ecografic care permit o îmbunătăţire a performanţelor
achiziţiei Doppler.
ecografia tridimensională
mai ales în obstetrica imagini de detaliu asupra morfologiei fătului, utile în
detectarea prenatală a malformaţiilor fetale.
 EXAMINAREA ECOGRAFICĂ

 practicată doar de persoane calificate, cu pregătire de specialitate şi cu experienţă

 fiecare organ trebuie investigat după un algoritm strict, atât el cât şi întreaga regiune

 întotdeauna între sondă şi tegumente se interpune gelul ecografic

se poate practica în orice plan, obţinându-se secţiuni axiale, sagitale, oblice, etc.

 codificare a imaginii în funcţie de planul de secţiune axial sau longitudinal

 nu are alte contraindicaţii decât cele care ţin de limitele metodei

 rapid obţinându-se într-un timp de ordinul minutelor un maxim de informaţii

 IMAGINEA ECHOGRAFICĂ A STRUCTURILOR FUNDAMENTALE
Lichidele pure
• “mediu lichid omogen, care nu conţine în suspensie particule macroscopice de densitate diferită.

• bila, sîngele, urina, lichidul amniotic, chisturi, hematoame recente, unele abcese, revarsate lichidiene peritoneale etc.

• administrarea unei substanţe de contrast iodate nu modifică imaginea echografică a lichidelor fiziologice.
• structura lichidiană este un foarte bun transmiţător sonic => zonă fară ecou (transsonică, anechogenă),

• prezintă la nivelul interfeţelor (limitelor faţă de vecinătate) perpendiculare pe fascicul un lizereu foarte intens ecogen
• lizereul corespunde interfeţei posterioare (mai îndepărtată de sondă) este întotdeauna mai larg , bine marcat
• în profunzime o regiune cu ecouri intense (“zona de facilitare”) <=> slaba atenuare a fasciculului ajuns la acest nivel.

Lichidele “impure”,
•conţin în suspensie particule solide tisulare /componente cu vîscozitate foarte diferită (colecţii purulente, ţesuturi
necrotice, chisturi cu conţinut complex, hematoame pe cale de organizare) pot produce imagini echografice extrem de
variate

•in unele cazuri, imagine predominant lichidiană, lipsită de ecou şi prezentînd întărirea posterioară descrisă mai înainte;
presărată cu zone mai mult sau mai puţin echogene.
•alteori, imaginea se apropie mai curînd de cea a ţesuturilor moi (parenchimelor).
Ţesuturile moi (parenchimele).
•ţesuturi normale sau patologice cu structură omogenă
•existenţa, la scară milimetrică, a numeroase zone de impedanţă acustică variabilă, mai mult sau mai puţin separate
prin pereţi (lobuli, septuri, vase).
•Intensitatea şi repartiţia ecourilor traduc natura ţesutului analizat.
•la o intensitate medie a semnalelor parenchimele apar în zona de gri-uri
•la aceeaşi intensitate, există unele diferenţe de ecostructura între parenchimele diferitelor organe (pancreasul mai
ecogen de, ficatul şi splina, la rîndul lor mai echogene dedt corticala renală).
 IMAGINEA ECHOGRAFICĂ A STRUCTURILOR FUNDAMENTALE
Ţesuturile patologice

•anomalii variate de echostructura.

•unele structuri tumorale foarte echogene în raport cu parenchimele normale şi deci uşor de identificat.
•In alte cazuri, echostructura tumorală este practic echivalentă celei a parenchimului înconjurător
•alte ţesuturi patologice sînt slab ecogene, greu de diferenţiat de lichidele impure

Structurile solide

•formaţiuni dense, cu impedanţă acustică ridicată (os, cartilagii, calculi, cicatrice); bariul în suspensie
•produc reflexia cvasitotală a fasciculului  un ecou puternic, urmat de atenuarea lui evidentă în profunzime.
•nu sunt niciodată vizualizate în ansamblul lor
•înapoia zonei intens echogene apare întotdeauna o zonă lipsită de ecou, un “con de umbră” caracteristic, care se
propagă pe o întindere mare
Gazele

•în cantitate variabilă în tubul digestiv; în stări patologice, prezenţa gazelor poate fi evidenţiată în ocluzii
intestinale, pneumo-peritoneu, colecţii lichidiene conţinînd pungi de aer.
•interfeţele ţesut moale-aer, total reflectante, formează ecouri corespunzătoare
•interfaţa apropiată de sondă este marcată de o zonă reflectogenă fină, înapoia căreia apare o regiune de umbră,
•în unele circumstanţe, datorită vecinătăţii gazului şi sondei, pot apărea imagini parazite de reverberaţie.
•identificarea unei colecţii gazoase nu prezintă interes în sine;
•handicap tehnic în echografia abominală

Interfeţele şi pereţii
•o formaţiune lichidiană fara perete propriu care să o separe de un parenchim (de ex. un fals chist), zona lipsită de
ecou va fi totuşi limitată de o linie echogenă fină, ce marchează interfaţa dintre cele două structuri.
• separarea nu este net vizibilă decît dacă fasciculul o abordează aproape perpendicular.
•forma elementului canalicular pe o secţiune ultrasonoră depinde, evident, de orientarea în spaţiu a planului acesteia
în raport cu axul canalului (transversal, longitudinal sau oblic)
 CALITATEA IMAGINII

Capacitatea de rezoluţie.

In axul fasciculului
•două obiecte nu pot fi identificate separat in echografîe decît dacă sînt separate printr-o distanţă echivalentă cu un
multiplu al lungimii de undă, adică de ordinul de mărime al trenului de unde emis ia fiecare impuls.
• rezoluţia "standard" este de 2-3Â.

Intr-un ax perpendicular pe fascicul

•depinde în cea mai mare măsură de diametrul fasciculului: cu cît acesta este mai redus, rezoluţia creşte.
•diametrul fasciculului - condiţionat de frecvenţa ultrasunetului, de diametrul cristalului şi de depărtarea faţă de
sondă.
•se poate obţine o îngustare a lui prin plasarea în faţa cristalului a unei lentile acustice, care corectează parţial
această divergetuă.

•capacitatea de rezoluţie creşte pe măsura ridicării frecvenţei undei sonore.

Imagini parazitare (artefacte)

•zone puternic echogene sau absorbante (os, calcificări, bariu, colecţii gazoase, cicatrice)
• fenomene de reverberaţie produse de structuri osoase sau gaze apropiate de sondă
•deplasarea manuală neregulată a sondei poate produce în imagine sectoare de întărire sau atenuare artificială a
ecourilor.
 Rezolutialaterala si verticala

Rezolutia axiala
 IMAGINI PARAZITARE (ARTEFACTE).
Calitatea imaginii echografice poate fi deteriorată prin prezenţa de zone puternic echogene sau
absorbante (os, calcificări, bariu, colecţii gazoase, cicatrice), fenomene de reverberaţie produse de
structuri osoase sau gaze apropiate de sondă, deplasarea manuală neregulată a sondei poate produce în
imagine sectoare de întărire sau atenuare artificială a ecourilor.

Artefact generat de schimbarea vitezei de propagare

Artefact de refractie (B)

Artefacte gazoase