Imagistică

1. Radiologia digitala
2. Ecografie
3. Computer-tomografie
4. Imagistica prin rezonanţă magnetică
 IMAGISTICA MEDICALA

Domeniu de varf al medicinei moderne care cuprinde un

grup de tehnici medicale cu principii diferite care au în
comun faptul că furnizeaza informatii diagnostice sub
forma de imagini prin intermediul imaginii unor sisteme
anatomice, organe sau leziuni.

Condiţie:
Imaginile să fie prelucrate la calculator(computerizate)..
Radiologia-imagistica medicala a progresat enorm in ultimii 20
de ani,prin aparitia noilor tehnologii de vizualizare a imaginii corpului
omenesc in vivo: imaginile sectionale obtinute in Ultrasonografie, (US)
ComputerTomografie,(CT),Imagistica cu Rezonanta Magnetica
(IRM),au schimbat radical in bine calitatea diagnosticului in toate
teritoriile anatomice si in marea majoritate a proceselor patologice.
Progresele importante si rapide ale tehnologiei informatice au creat
noi posibilitati de crestere a calitatii imaginilor radiologice,atit prin
achizitia cit si prin arhivarea si post-procesarea computerizata a
acestora.Astfel,ceea ce in anii ’80 parea doar un vis indepartat-
reconstructia si vizualizarea tridimensionala3D,a structurilor corpului
omenesc- acum, la inceputul noului mileniu-a devenit realitate
aproape cotidiana;mai mult,s-a realizat si imagistica 4D (3D +
dinamica temporala ,in timp real !)
 TEHNICILE IMAGISTICE
Sursa semnalului imaginii digitale

• Surse ionizante:
• Raze x:
• -radiologie digitala
• -tomografia computerizata
• -angiografia cu substractie digitala
• Raze γ:
• -scintigrafia
• -tomoscintigrafia (SPECT)
• Flux pozitronic:
• -tomografia pozitronica (PET)
• Surse neionizante:
• Ultrasunetele:
• -ecografie
• Camp magnetic si unde radio:
• -rezonanta magnetica
 METODE RADIO-IMAGISTICE:clasificare

• METODE “INVAZIVE”: folosesc ca sursă de

energie radiaţii ionizante, potenţial periculoase
(funcţie de doză)
– Raze X (descoperite de Röntgen în 1895) –
röntgendiagnostic
– Izotopi radioactivi (medicina nucleară)
• METODE NEINVAZIVE: utilizează radiaţii
neionizante
– Unde de radiofrecvenţă în câmp magnetic –
imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM)
– Unde mecanice (ultrasunete) – ultrasonografia (US,
ecografia)
 Tehnicile imagistice
• se completeaza reciproc
• se utilizeaza in functie de performante si
cost
• Se subordoneaza indicatiei facute de
clinician
• se uneori se “verifica” reciproc
 TEHNICILE IMAGISTICE

• Performante
• Avantaje
• Dezavantaje
 Ecografia
• Ecografia este o metodă de diagnostic imagistic ce
utilizează ca substrat radiaţiile ultrasonore. Se bazează
pe capacitatea acestora de a străbate mediile biologice
şi de a fi reflectate de acestea.
• Este o metodă neinvazivă, accesibilă cu valoare
diagnostică crescută, dependentă de aparatura utilizată.
Achiziţia de imagini în timp real , neinvazivitatea,
posibilitatea efectuării manevrelor intervenţionale
rapide, examinarea Doppler a structurilor vasculare şi
nonvasculare, a impus metoda în practica clinică
curentă.
 Ecografia
• Metodă diagnostică şi terapeutică
• Utilizează radiaţiile ultrasonore

• Ultrasunetele- vibraţii mecanice care se propagă în

mediul înconjurător sub formă de unde.
• Proprietăţile ultrasunetelor
- amplitudinea
- frecvenţa (16KHz-103 MHz);
în ecografia medicală: 2,5-20 MHz
- perioada de oscilaţie
- intensitatea acustică
- viteza de propagare: este diferită f de mediul de
propagare; în mediile biologice, valoarea medie-
1540 m/sec

Reprezentarea grafică a
undei sonore şi a mărimilor
fizice care o caracterizează
Lărgimea de bandă a ultrasunetelor
emise de către un transductor cu
frecvenţa de 3.5 MHz
 Principiul metodei
• Este derivat din cel al sonarului dispozitiv utilizat ptr detectarea
submarinelor.

• Ţine cont de modificările suferite de un fascicul de ultrasunete (US)

care traversează medii cu proprietăţi acustice diferite.

• La zona de contact dintre 2 medii diferite apar fenomene de:

- reflexie
- refracţie
- absorbţie ale undelor incidente
- dispersie

• Undele reflectate- ecouri care sunt recepţionate şi decodificate.

Transmisia şi reflexia US
la nivelul unei interfeţe
Refracţia US Difracţia US

Dispersia fasciculului de US (a).

Difuzia fasciculului de US (b).
Fenomenul de scintilaţie acustică (c).
 Mediul de propagare
• Sursa de US determină frecvenţa şi perioada
fasciculului US incident.

• Viteza de propagare a fasciculului de US

depinde de proprietăţile acustice ale mediilor
traversate.

• Din punct de vedere acustic mediile de

propagare sunt caracterizate de 2 constante:
- impedanţa acustică
- coeficientul de atenuare
Impedanţa acustică:
- caracteristică a mediului de propagare proporţională cu
densitatea mediului şi cu viteza de propagare a US.
Z=d x c unde
Z – impedanţa acustică
d – densitatea
c – viteza de propagare a US

Interfaţa:
- zona de trecere de la un mediu cu impedanţă Z1 la un mediu cu
impedanţă diferită Z2.
- este esenţială în apariţia fenomenelor de reflexie şi deci a
ecourilor.

Coeficientul de atenuare
- este determinat de frecvenţa de emisie şi de densitatea
mediului; cu cât mediile traversate au densitate mai mare cu atât
gradul de atenuare a fasciculului incident va fi mai mare;
- atenuarea este maximă pentru os, calcificări, obiecte metalice-
interacţiunea fasciculului US cu aceste structuri duce la atenuare până
la dispariţie a US.
 Apariţia ecourilor
• Ecoul reprezintă semnalul US care apare dacă o
parte din energia fasciculului incident se întoarce
la emiţător sub formă de fascicul reflectat.

• Condiţii obligatorii:
– Trecerea prin medii cu impedanţe acustice (Z) diferite;
– Existenţa fenomenului de reflexie;
– Energia fasciculului să fie suficient de mare pentru a nu
fi complet atenuată;
– Reflecţia să se facă în direcţia receptorului.
(transductorului)
• Reflexia este consecinţa unei Z diferite la nivelul interfeţei dintre două
medii diferite.

• Fenomenul de reverberaţie: interfaţa dintre aer cu orice altă structură

determină o reflexie totală a fasciculului incident, ecografic apărând
sub forma unei imagini «în coadă de cometă». -
gelul ultrasonografic (suspensie de gelatină şi apă) asigură o peliculă
continuă ce înlătură aerul fără a modifica proprietăţile US. -
din această cauză explorarea ecografică a organelor ce conţin aer-
plămâni, str digestive este imposibilă. Organele digestive pot fi
examinate ecografic dacă nu sunt complet destinse de aer şi după
umplerea lor cu apă.

• Absorbţia totală a fasciculului incident apare atunci când fasciculul de

US incident traversează medii cu un coeficient de atenuare foarte mare
(os, calcificări); apare o lipsă completă a ecourilor şi deci a tuturor
structurilor care se află profund faţă de structura atenuată apărând
fenomenul de umbră acustică posterioară sau con de umbră utilizat şi
ca element semiologic.
Artefact în coadă de cometă

Con de umbră posterioară

 Transductorul
• Este sursa de US (transductor-sondă).
• Funcţie complexă emiţător de US/ receptor de US reflectate, într-un
ciclu care se repetă de câteva ori pe sec.
• Formaţi din blocuri de cristale ceramice sintetice cu proprietăţi
speciale care utilizează efectul piezoelectric.

- Etapa I: diferenţa de potenţial aplicată alternativ la nivelul feţelor

cristalelor determină modificarea dimensiunilor, particulele generând
oscilaţii mecanice. Aceste oscilaţii se propagă sub formă de unde
ultrasonore.
- Etapa II: dacă asupra aceluiaşi cristal se aplică un fascicul de US
(fascicul reflectat) acesta generează o diferenţă de potenţial
proporţională cu energia acustică a ecoului, constituind un cod de
descifrare al informaţiilor conţinute în zonele străbătute de US.

- Alegerea transductorului depinde de: regiunea explorată, tipul de

pacient şi organul ţintă.
• Cele mai utilizate frecvenţe sunt de 3,5-5 MHz, utilizate în explorarea
organelor abdominale; în pediatrie se utilizează sonde de 5 MHz.

• Transductoarele cu frecvenţe de 5-7 MHz sunt utilizate în explorarea

organelor superficiale (regiune cervicală, sân, testicul).

• Sondele cu frecvenţe mai mici de 3,5 MHz: studiul persoanelor obeze

şi în explorările de organe profunde.

• În funcţie de forma sondei acestea pot fi:

- convexe: cele mai frecvente.
- liniare: sonde cu frecvenţe nominative şi rezoluţie mare
(pediatrie, obstetrică- ginecologie, intraoperator) -
radiare: mici, utilizate în cardiologie.

• In funcţie de zona explorată există:

- sonde de suprafaţă
- sonde endocavitare.

• In gastroenterologie se utilizează transductori miniaturali ataşaţi unui

aparat de endoscopie- ecoendoscopia utilă în explorarea tubului
digestiv.
• Transductori ptr explorarea endovasculară.
Tipuri de ecografie
• Modul B (brillance-strălucire):

– fiecărui ecou i se atribuie un punct luminos, luminozitatea fiind

proporţională cu intensitatea ecoului.
– imaginea este bidimensională şi este compusă dintr-o infinitate de
puncte de luminozitate diferită.
– dacă se asociază luminozităţii o scară de gri se obţin imagini
bidimensionale, cu o multitudine de nuanţe de gri ce corespund
ecourilor recepţionate.
– imaginea este obţinută în timp real.
Mod B- ecografie hepatică
• Ultrasonografia Doppler utilizează efectul Doppler:
un sunet emis de o sursă cu frecvenţă constantă este
recepţionat de către un receptor fix cu o frecvenţă mai
mare când sursa se apropie de receptor şi cu o frecvenţă
mai mică când sursa se îndepărtează de aceasta.

• Permite evaluarea structurilor în mişcare: sânge, jet de

urină.

• Există mai multe tipuri de achiziţie Doppler:

- continuu
- pulsat
- color
- angio-power Doppler
• Doppler continuu: evaluarea vaselor periferice, semnalul emis fiind sub
formă de sunete în domeniul audibilului.

• Doppler pulsat: identificarea grafică a tipului de flux arterial sau venos

şi calcularea unor constante vasculare- debit, viteză sistolică şi
diastolică, indici de rezistenţă şi pulsatilitate, grad de stenoză. Rol în
evaluarea cardiacă şi a structurilor vasculare.

• Doppler color: codificare în culori a sensului de mişcare a sângelui

raportă la transductor. Dacă
sângele se îndreaptă spre sondă culoarea vasului va fi roşie indiferent
dacă vasul este o arteră sau venă; dacă sângele se îndepărtează de
sondă, culoarea va fi albastră; aspect mozaicat în fluxurile turbionare.

• Duplex Doppler: evaluarea în mod B a lumenului vascular cuplată cu

analiza spectrală.
 Doppler color

Duplex Doppler
• Power-Doppler: aplicaţie a efectului Doppler care nu face o codare a
sensului de circulaţie ci are o sensibilitate mai mare de detectare
a fluxurilor sanguine. Rol în
caracterizarea leziunilor tumorale şi în detectarea trombozelor vasculare.
• THI: sistemul de amplificare a imaginii prin
sistemul armonic- sensibilitate şi specificitate
crescută în evaluarea tumorală.

• Substanţele de contrast ecografice (microparticule

ce conţin gaz): îmbunătăţirea performanţelor
achiziţiei Doppler.

• Ecografia tridimensională: performanţe crescute în

obstetrică- detectarea prenatală a malformaţiilor
fetale.
 Examinarea ecografică
• Pacient à jeun, vezica urinară în repleţie.
• Explorarea tubului digestiv: ingestia de apă (500 ml).
• Gel ecografic între sondă şi tegumente.
• Explorare sistematică a organului ţintă şi a întregii regiuni.
• Permite obţinerea de secţiuni multiplanare.
• Codificarea imaginii:
- în plan axial ce apare în partea de sus corespunde
planurilor superficiale, ce apare în partea de jos corespunde
planurilor profunde.
- în plan longitudinal: ceea ce este la stânga imaginii
corespunde imaginii craniene iar ceea ce este la dreapta regiunii
caudale.
 Ecografia

• Avantaje
– neinvazivă
– accesibilă
– cost scăzut
– repetabilă – monitorizare
• Sensibilitate diagnostică limitată pentru
– leziunile mici
• Metodă de prima intentie în patologia abdomino-pelvină.
– Dg. pozitiv şi diferenţial
– Orientare spre o altă metodă de explorare
• Operator şi pacient dependentă!!!
 Indicaţiile ecografiei
• Indicaţii de tip diagnostic şi de evaluare postterapeutică:
– explorarea organelor abdominale;
– explorarea cordului şi vaselor;
– sânului, tiroidei şi testiculului;
– obstetrică (diagn de sarcină şi patologia fetală), ginecologie;
– oftalmologie;
– musculoscheletal;
– transfontanelară: nou-născuţi, sugari.

• Aplicaţii terapeutice
– puncţii citologice, bioptice sub ecograf;
– drenaje de colecţii;
– nefrostomii;
– colecistostomii.
Elemente de semiologie ecografică
• Organismul uman: structuri diferite- impedanţe şi
coeficienţi de atenuare variate.

• Între organe şi diferitele structuri anatomice

există limite de demarcaţie: interfeţe.

• Există structuri:
– lichidiene
– solide
– gazoase
 Elemente de semiologie ecografică
• Structuri lichidiene pure (bilă, urină, sânge
circulant)
- transonice/anecogene; lichidele cu vâscozitate mai
mare sunt hipoecogene;
- la interfaţa cu o altă structură apare fenomenul de
întărire posterioară.

• Structuri lichidiene patologice: ascita, colecţiile,

leziunile chistice.
 Chist

Aortă, trunchi celiac, VCI

 Elemente de semiologie ecografică
• Structuri parenchimatoase: ecogene, hipoecogene,
hiperecogene.
• Ca reper de structură ecogenă: parenchimul hepatic.
pancreas>ficat>rinichi

• Grăsimea, structurile ligamentare, pereţii vaselor:

hiperecogene.

• Ecogenitatea unei leziuni intraparenchimatoase se

apreciază în raport cu parenchimul sănătos din jur.
– leziuni hiperecogene;
– leziuni hipoecogene;
– leziuni ecogene: decelabile prin modificările indirecte: efect de
masă (deplasări, compresia structurilor vasculare), modificarea
contururilor (deformări).
Ecogenitatea normală ficat Ecogenitatea normală RD

Tumoră hepatică Hemangiom hepatic

 Elemente de semiologie ecografică
• Structuri osoase, calcificările, elemente metalice au valori
foarte mari ale impedanţei acustice şi coeficientului de
atenuare; apar ca imagini hiperecogene însoţite de
fenomenul de atenuare şi de conul de umbră posterioară.
• Prezenţa conului de umbră posterioară: structură calcară
normală (os) sau patologică (calculi, catetere de drenaj,
material chirurgical).

• Structurile gazoase determină reflexia totală a fasciculului

US incident; apar ca imagini hiperecogene cu fenomen de
reverberaţie asociat.
N: tub digestiv, torace, trahee; aerobilia după anastomoze
biliodigestive.
Patologic: colecţii cu germeni anaerobi, pneumoperitoneu.
 Litiază VB Fenomen de reverberaţie

Fenomen de atenuare- CV aerobilie

 Ce este IRM?
• Rezonanţa reprezintă fenomenul de transfer de energie
între 2 sisteme ce oscilează la aceeaşi frecvenţă.

• Undele utilizate sunt : unde de radiofrecvenţă -RF (1-

100 MHz)

• Undele de RF sunt emise de antene adaptate

(emiţătoare - receptoare)
 IRM
• Caracteristicile IRM:
– Caracter neinvaziv.
– Reprezentare multiplanară şi tridimensională.
– Contrast spontan intertisular optim.

• Practic pacientul este introdus într-un câmp magnetic de

intensitate crescută (I: 0,1 şi 3 T) ce determină alinierea
protonilor din organism în aceeaşi direcţie; alinierea
poate fi paralelă cu B0 (nivel de energie minim) şi
antiparalelă cu B0 (nivel de energie maxim).
 IRM
• PRINCIPIU: metodă de explorare imagistică care constă
în obţinerea de secţiuni tomografice de 1-30 mm
grosime în orice plan al spaţiului, prin utilizarea unor
impulsuri de radiofrecvenţă (RF) într-un câmp magnetic
intens (0,2-3T) şi omogen.
• Se bazează pe comportamentul nucleilor atomilor într-un
câmp magnetic intens – în particular a nucleilor de
hidrogen care se găsesc din abundenţă în corpul uman
– şi pe fenomenul de rezonanţă a acestora în câmp
magnetic la aplicarea unui puls de RF cu o frecvenţă
specifică;
 IRM- aparatura
• MAGNETUL: pentru generarea câmpului magnetic extern; supraconductor (1-3T
- în practica curentă), rezistiv (≤ 0,5 T), permanent (≤ 0,35T); diam.70 cm;
• BOBINELE DE GRADIENT: sunt utilizate pentru codarea spaţială (localizarea
semnalului RM); acestea se comportă ca nişte mici magneţi (1-10 mT/m)
suprapunându-se peste câmpul magnetic extern şi astfel modificând în regiunea
de interes frecvenţa de precesie; există 3 seturi de bobine de gradient pe cele 3
direcţii ale spaţiului (x,y,z), combinaţia dintre ele permiţând orientarea în orice
direcţie a spaţiului (de aici capacitatea de a realiza secţiuni în orice plan);
• SISTEMUL DE RĂCIRE: necesară numai pentru magneţii supraconductori şi
rezistivi; pentru cei supraconductori răcirea se realizează cu He (4,2 K)
• BOBINELE EMIŢĂTOARE/RECEPTOARE UNDE RF
• MASA MOBILĂ: POZIŢIONARE PACIENT;
• COMPUTER PERFORMANT & ACCESORII;
• MASA COMANDĂ/TASTATURĂ/MONITOARE;
• CUŞCA FARADAY: protecţie anti RF;
• sistem supraveghere video/intercom pacient;
• siteme arhivare, post-procesare, transmitere, printare hard copy.
 Secvenţe
• Totalitatea secţiunilor realizate utilizând aceeaşi parametrii de achiziţie.

• Secvenţe ponderate T1, T2, DP: disocierea şi analiza diferitelor

ţesuturi examinate.

• Secvenţa de referinţă este Spin Echo (SE).

• Există secvenţe IRM rapide: Echo de gradient (EG), Fast Spin Echo
(FSE)…, ultrarapide 2D, 3D.
• In cazuri particulare: secvenţe cu supresie de grăsime (FS) şi tip
inversiune recuperare (supresia semnalului grăsimii, supresia
semmnalului lichidului cefalorahidian).
 Semnalul în IRM.
Noţiuni de semiologie IRM
• Semnalul corespunde aspectului unei structuri în imagine (alb,
negru, gri închis, gri deschis).
• Este analizat sub forma aspectului intrinsec a unei structuri şi prin
comparaţie cu ţesuturile vecine.

1. Analiza semnalului intrinsec al unei structuri:

- hipersemnal (alb): LCR, bila, urina în ponderaţie T2
- hiposemnal (negru): corticala structurilor osoase T1 si T2
- semnal intermediar (gri): muşchiul, ficatul, parenchimul
cerebral.

2. Analiza semnalului în raport cu structurile învecinate. Ţesut de

referinţă: parenchim cerebral, ficat, splină…
- hipersemnal
- hiposemnal
- izosemnal (semne indirecte: efect de masă)
T1
 Flair

T2 T2 EG
Posthipofiza Lipom.
Agenezie de corp calos

Sânge Vase în EG Neurinom VIII

 Ischemie cerebel Edem tumoral

Dilataţie CB, VB CHH

Hemangiom
 Produşi de contrast utilizaţi în IRM
Obiectiv: ameliorarea contrastului dintre o structură
patologică şi un ţesut normal.

1. Agenţii de contrast extracelulari. Chelatul de Gadolinium.

2. Agenţii de contrast hepatici specifici intracelulari hepatocitari au
fost dezvoltaţi pentru a îmbunătăţi caracterizarea leziunilor focale
intrahepatice.

3. Agenţii de contrast specifici sistemului reticuloendotelial (SRE)

sau superparamagnetici.

4. Particulele SIPO ultramici au un timp de înjumătăţire lung,

acumulându-se în ficat, splină, şi ganglioni.
 Cavernom portal

Gadolinium

Aortă şi
emergenţe abdominale
 Contraindicaţii
• Absolute:
- pacemakeri cardiaci
- corpi străini feromagnetici
clipuri anevrismale
clipuri vasculare
corpi străini intraoculari
valve cardiace metalice,
filtre cave,
implante cohleare,
- obezii (peste 130 Kg)

• Relative:
- femeile însărcinate în I-ul trimestru
- claustrofobii
- pacienţii intubaţi, ventilaţi
 Comparaţie IRM-CT
• Avantaje:
- Neiradiantă
- Secţiuni multiplanare.
- Foarte bună rezoluţie în contrast.
- Vizualizarea structurilor vasculare fără contrast
(3DTOF, PC).
• Limite:
- susceptibilitate la artefactele de mişcare.
- evidenţierea hemoragiei recente.
- explorare dificilă a structurilor osoase şi calcificărilor.
- explorarea pacienţilor reanimaţi.
 INDICAŢII
• În completarea altor metode radioimagistice
• De primă intenţie (situaţii particulare, rare- secţiunea medulară)

• Principalele indicaţii:

- Neuroradiologie
- Osteoarticular
- Cord (inclusiv dinamica inimii) şi vase mari
- Ficat , CB, pancreas
- Retroperitoneu: rinichi, SR, RP median
- Ginecologie/ Obstetrică (IRM fetal)
- Pediatrie
- Spectroscopie/ IRM funcţional
 IMAGISTICA CU RAZE X
- radiaţia electromagnetică
• Radiaţia electromagnetică – formă de transport a
energiei; (radiaţia electromagnetică = undă transversală,
în care câmpurile electric şi magnetic oscilează
perpendicular pe direcţia de propagare a undei);
• radiaţia electromagnetică este caracterizată prin:
– Lungimea de undă (λ) – distanţa dintre două unde succesive
(măsurată în metri);
– Amplitudinea – intensitatea, caracterizată de înălţimea undei;
– Frecvenţa (f) – numărul de oscilaţii în unitatea de timp; se
măsoară în hertz-i (Hz);
– viteza c = f x λ (m/s); viteza de deplasare a radiaţiei
electromagnetice este de 3x108 m/s (viteza luminii în vid);
 IMAGISTICA CU RAZE X
• În aplicaţiile medicale razele X
sunt produse de tubul radiogen
în instalaţii specializate.
• RAZELE X – descoperite în
1895 de Röntgen – sunt o
formă de radiaţie
electromagnetică cu lungimea
de undă în domeniul
angströmilor – 0,1-150 Ǻ (1 Ǻ
= 10-10 m);

Wilhelm Konrad RONTGEN

Premiul NOBEL-1905
pentru descoperirea Razelor
X
 IMAGISTICA CU RAZE X
- locul razelor X în spectrul electromagnetic -
 IMAGISTICA CU RAZE X
- producerea razelor X – tubul radiogen -
• Razele X sunt produse în
tubul radiogen
• Acesta converteşte
energia electrică în raze
X, cu producerea
concomitentă de căldură.
 IMAGISTICA CU RAZE X
- producerea razelor X – tubul radiogen
• Electronii furnizaţi de catod prin încălzirea unui filament – focalizaţi şi
acceleraţi către anod prin aplicarea unei diferenţe de potenţial de ordinul
zecilor de kV;
• Anodul de Cu (bun conducător de căldură) – pe suprafaţa sa o pastilă de
tungsten (focar), care produce razele X în urma “bombardamentului” cu
electroni;
• anodul – rotativ (3600-10000 rpm) – previne deteriorarea focarului de către
fasciculul de electroni;
• suprafaţa anodului este înclinată (7-20) – controlează lărgimea fasciculului
generat (aceasta influenţând netitatea geometrică a imaginii);
• suprafaţa focarului: mică (0,3-0,6 mm) sau mare (1-1,2 mm) funcţie de
aplicaţie; tuburile pentru fluoroscopie şi radiografie au în general două
focare;
• Întregul ansamblu e situat într-o incintă vidată care la rândul ei este plasată
într-o cupolă plumbată conţinând un fluid schimbător de căldură (ulei).
 IMAGISTICA CU RAZE X
- producerea razelor X – tubul radiogen -

• Fasciculul de raze X obţinut este policrom (conţine fotoni cu energie

variabilă) fiind mai departe filtrat (sunt reţinuţi fotonii cu energie
joasă) şi colimat printr-un sistem de diafragme (fascicul util) pentru a
minimiza expunerea la regiunea de interes.
• Căldura este disipată prin intermediul anodului de cupru şi a fluidului
de răcire;
• Caracteristicile tubului variază funcţie de destinaţia acestuia
(echipament pentru explorări generale - radiografie, fluoroscopie;
angiografie; mamografie; computer-tomografie).
 IMAGISTICA CU RAZE X
- principiu general -
• Fasciculul de raze X (fascicul incident) – proiectat pe regiunea
anatomică de examinat şi, trecând prin corp, este absorbit
diferenţiat în funcţie de compoziţia chimică a structurilor (numărul
atomic Z al atomilor componenţi), densitate (ρ), grosime (d) şi
distanţa de emisie a fasciculului;

• La ieşirea din pacient, fasciculul de radiaţii (emergent) este

atenuat energetic, neomogenitatea sa exprimând diferenţele de
absorbţie ale organelor/ţesuturilor străbătute;

• Fasciculul emergent întâlneşte apoi suportul (film radiologic,

ecran fluorescent, detectori) care transformă – pe baza efectelor
ionizat şi fotochimic - informaţia latentă transportată de fotonii X în
imagine structurată, utilă. Imaginea obţinută poate fi analogică
(radiografia standard, fluoroscopia clasică) sau digitală (radiografia
şi fluoroscopia digitală, computer-tomografia), directă (radiografia,
fluoroscopia) sau reconstruită (computer-tomografia).
 IMAGISTICA CU RAZE X
- proprietăţile razelor X -
• Intensitatea – scade cu pătratul distanţei;
• Penetrabilitatea – exprimă calitatea radiaţiei; este
dependentă de lungimea de undă (funcţie de diferenţa de
potenţial aplicată tubului – cu cât mai mare cu atât raze mai
“dure”, lungime de undă mică);
• Atenuarea – diminuarea intensităţii radiaţiei ce străbate un
corp material prin absorbţie şi difuziune (împrăştiere);
• Absorbţia – cantitatea de radiaţii “sustrasă” radiaţiei
incidente:
absorbţia=Z4xλ3xρxd
• Efectul de luminiscenţă – emisia unei radiaţii optic vizibile
albastru-verde de către unele materiale când sunt expuse la
raze X (foliile întăritoare, ecranul fluoroscopic);
• Efectul fotochimic – utilizat în radiografie.
 FACTORII CARE CONTRIBUIE LA FORMAREA
IMAGINII RADIOLOGICE
Sursa radiatiei Vector Modulator Vector Receptia Decodificator
(organul modelat mesajului ul (perceptia)
de
examinat)

Tub de raze X Fascicolul incident Atenuare Fascic. Detector Interpretarea

raze X Emerge -ecran radiscopic imaginii
-absorbtie nt -film radiografic
-ef. (Rezidu -amplificator
Compton al)

Lantul informational
 IMAGISTICA CU RAZE X
- legile formării imaginii radiologice -
• Proiecţia conică: fasciculul de raze X fiind conic,
dimensiunile şi forma corpului radiografiat variază în
raport cu: distantele focar-film, obiect-film,focar-obiect
pozitia corpului in fascicul
IMAGISTICA CU RAZE X
- legile formării imaginii radiologice -
• Sumaţia (şi substracţia)
planurilor: imaginea
radiologică este o
imagine bidimensională a
unui corp tridimensional,
fiind în acelaşi timp o
sumaţie a tuturor
straturilor – dacă sunt
opace = sumaţie pozitivă,
dacă sunt şi structuri
transparente =
substracţie
 IMAGISTICA CU RAZE X
- legile formării imaginii radiologice -
• Paralaxa: proiecţiile a două elemente structurale suprapuse, dar situate la adâncimi diferite în
corpul de radiografiat se suprapun sau sunt vizualizate separat funcţie de înclinarea fasciculului
faţă de planul corpului, obţinută:
 IMAGISTICA CU RAZE X
- legile formării imaginii radiologice -
• Incidenţele tangenţiale: conturul unei imagini este net atunci când raza
incidentă este tangenţială la conturul structurii respective (scizură, tăblie
osoasă);
 IMAGISTICA CU RAZE X
- metode -

• Radiografia

• Fluoroscopia

• Tomografia plană

• Computer tomografia
 IMAGISTICA CU RAZE X
- radiografia -

– Standard
• imaginea obţinută este analogică;
• suportul utilizat pentru imagine – filmul radiologic;
– acesta este plasat într-o casetă între două ecrane
intensificatoare, care, stimulate de fotonii X conţinuţi de
fasciculul emergent, emit o lumină fluorescentă ce
impresionează filmul radiologic; acesta este apoi
developat obţinându-se imaginea radiologică a corpului
radiografiat;
 IMAGISTICA CU RAZE X
- radiografia -

– Digitală
• Imaginea obţinută este digitală (obţinută prin conversia unei
imagini analogice);
• suportul pentru imagine este o placă fotostimulabilă;
– imaginea analogică astfel obţinută este “citită” cu un fascicul
laser şi numerizată de computer prin suprapunerea cu o
matrice de n linii şi m coloane (obişnuit 512x512 sau
1024x1024), calitatea imaginii digitale astfel realizate
depinzând de matricea utilizată;
– imaginea radiologică digitală este afişată pe monitorul
computerului; aceasta poate fi salvată pe HDD, CD-R/RW,
MOD sau printată pe diverse dispozitive hardcopy (film, hârtie);
IMAGISTICA CU RAZE X
- radiografia -
 IMAGISTICA CU RAZE X
- fluoroscopia -

• Fluoroscopia – examinarea în timp real a structurilor în

mişcare din corp, cu sau fără utilizarea de substanţe de
contrast;
– Vechile echipamente de fluoroscopie furnizau o imagine pe un
ecran fluorescent, operau la întuneric, necesitând astfel o
perioadă de adaptare a examinatorului la aceste condiţii;
imaginea obţinută era analogică, dozele de expunere mari;
– Echipamentele moderne sunt dotate cu amplificatoare de
imagine şi lanţ TV, astfel încât nu se mai lucrează la întuneric,
dozele de expunere necesare pentru o imagine de calitate sunt
mult mai mici, aparatele fiind dotate cu variate dispozitive de
stocare a imaginilor; imaginea obţinută poate fi analogică sau
digitală; echipamentele fluoroscopice direct digitale sunt în curs
de elaborare şi standardizare.
 IMAGISTICA CU RAZE X
- fluoroscopia -
• Echipamentele de fluoroscopie
– configuraţii diferite, în funcţie de
aplicaţiile clinice dorite;
– configuraţia componentelor, de la tubul
radiogen până la monitorul TV, este în
general similară (v. schema);
– echipamentele digitale au în locul unui
simplu monitor TV, un computer care
stochează şi afişează imaginea digitală
pe unul sau mai multe monitoare;
– Noile echipamentele sunt
telecomandate;
IMAGISTICA CU RAZE X
- fluoroscopia -
IMAGISTICA CU RAZE X
- fluoroscopia ;fluorografia digitala-
IMAGISTICA CU RAZE X
- fluoroscopia;fluorografia -
 IMAGISTICA CU RAZE X
- fluoroscopia – aplicaţii clinice -
• Examenul dinamic simplu (fără substanţe de contrast) al toracelui,
abdomenului, etc.
• Studiile cu contrast ale tubului digestiv:
– Tranzitul baritat eso-gastro-duodenal;
– Enterocliza;
– Clisma baritată, ş.a.;
• Proceduri de radiologie intervenţională:
– Diagnostice:
• Angiografia; DSA – angiografia cu substracţie digitală (digital
substraction angiography)
• CPT – colangiografia percutană transhepatică, ş.a..
– Terapeutice:
• CHEAT – chemoembolizarea arterială terapeutică
• Drenajele biliare, externe sau interne; ş.a.
 IMAGISTICA CU RAZE X
- tomografia plană -
• Tomografia plană
– Prima metodă de obţinere a unor
imagini secţionale, al cărei
principu este ilustrat în schema
alăturată; deplasarea sincronă în
sensuri opuse a tubului şi casetei
cu filmul, permite ca structurile din
regiunea de interes să se
proiecteze în acelaşi loc pe film, în
timp ce structurile supra- şi
subiacente se proiectează în arii
diferite, astfel că nu determină
imagine pe film;
– Metodă în curs de abandonare
• Computertomografia (CT) este o metodă imagistică
prin care pe baza coeficientului de atenuare prin
absorbţie a radiaţiei Rontgen şi a efectului de paralaxă
produs prin rotaţia unei surse radiogene în jurul unui
corp de radiografiat, se obţine o secţiune virtuală de
grosime variabilă a structurilor traversate.
• In esenţă CT este o metodă densimetrică prin care cu
ajutorul unui calculator se transformă densităţi fizice în
nuanţe de gri, necesare formării unei imagini alb / negru.
• Principalele avantaje ale CT comparativ cu examenul
radiologic standard sunt: absenţa suprapunerii diferitelor
structuri şi ameliorarea rezoluţiei de contrast.
• Cu ajutorul unui sistem informatic se obţin imagini
radiografice în secţiuni transversale care sunt afişate pe
un monitor.
 IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia -
• Computer tomografia (CT) este o tehnică imagistică care
generează imagini secţionale în plan axial prin baleierea unui
fascicul de raze X în jurul corpului de examinat;
• CT se bazează pe determinarea coeficienţilor de atenuare
(absorbţie) liniară în ţesuturi – densitate – a unui fascicul de raze X
ce străbate corpul, imaginea CT fiind astfel o “hartă” a distribuţiei
densităţilor tisulare în volumul secţiunii examinate;
– Un fascicul colimat (îngust) de raze X străbate corpul pacientului iar
intensitatea fasciculului emergent este măsurată de către o coroană
de detectori, dispuşi diametral opus faţă de tubul de raze X;
– pentru o poziţie dată a tubului radiogen valoarea măsurată a
intensităţii fasciculului emergent se numeşte proiecţie;
– imaginea obiectului din fascicul este RECONSTRUITĂ de computer
prin analiza matematică a multiplelor sale proiecţii.
 IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia – aparatura -
• Gantry (tunel) – având o deschidere cu un diametru de 54 – 70 cm
şi putându-se înclina cu 15-40, conţine:
– Tubul de raze X
– Detectorii; sistemul de achiziţie a datelor (DAS)
– Circuitele de răcire
– Sistemele de colimare (la ieşirea din tub şi la intrarea în detectori)
• Masa mobilă
• Generatorul de raze X
• Computer (reconstruieşte pe baza datelor furnizate de detectori şi a
software-ului imaginea CT); stochează datele pe HDD;
• Consola cu monitorul TV
• Sistemul de stocare/arhivare a imaginilor (HDD, CD-R/RW,
MOD, dispozitive hardcopy pe filme de imagistică – cu developare
umedă sau uscată – sau hârtie).
IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia – aparatura -
 IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia – aparatura -
• Generaţia Ia:
– primul CT (EMI, 1972)
– utiliza un fascicul fin
(“pencil beam”) şi un
detector care realizau o
mişcare de translaţie în
timpul căreia se obţinea o
proiecţie apoi o rotaţie de
un grad şi se achiziţionau
datele unei noi proiecţii;
– în total 180 de proiecţii;
generarea unei singure
imagini dura 5 min;
 IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia – aparatura -
• Generaţia a II-a:
– realizează tot o
mişcare de translaţie-
rotaţie;
– utilizează un fascicul
conic şi mai mulţi
detectori (5-20);
– Timp de secţiune 6-20
s;
 IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia – aparatura -
• Generaţia a III-a:
– utilizează un fascicul
conic;
– tubul şi coroana de
detectori realizând o
mişcare de rotaţie
sincronă în jurul
pacientului;
– Timp reconstrucţie 3-8
s;
 IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia – aparatura -
• Generaţia a IV-a:
– utilizează un fascicul
conic;
– o coroană completă de
detectori, staţionari,
tubul fiind singurul ce
se roteşte în gantry în
jurul pacientului,
– Timp reconstrucţie 1-4
s;
 IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia – aparatura -
• Generaţia a V-a:
– nu există elemente mecanice în mişcare;
– utilizează un tun electronic care generează un fascicul de
electroni ce este focalizat şi se deplasează rapid de-a lungul
unui arc de 210 pe un inel-ţintă de tungsten;
– fasciculul de raze X astfel produs traversează corpul pacientului
ajungând pe coroana de detectori;
– multiple coroane de detectori permit achiziţia simultană a
multiple secţiuni (multi-slice/multi-detector CT).
– Imaginile pot fi obţinute în 50-100 ms;
 IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia – aparatura -
• CT spirală.
– Are loc o scanare continuă a unui volum din corpul pacientului în timpul deplasării mesei;
• se scade timpul de examinare;
• nu mai există secţiuni “pierdute” datorită respiraţiei inegale a pacientului de la o
secţiune la alta;
• se pot realiza reconstrucţii de calitate în diverse planuri ale spaţiului, etc;
 IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia -
• CT este o metodă imagistică secţională; secţiunile se
realizează în plan axial, grosimea lor fiind de 1-10 mm;
• CT a eliminat sumaţia planurilor;
• CT lucrează cu noţiunea de densitate, derivată din
coeficientul de atenuare;
• Unitatea de măsură a densităţii este denumită Unitate
Hounsfield (UH), după numele iniţiatorului metodei; prin
convenţie apa are densitatea de 0 UH, aerul de – 1000
UH, osul +1000 UH.
 IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia – imaginea -
• Imaginea obţinută este formată din pixel-i (picture elements); dimensiunea
pixel-ului este obţinută împărţind diametrul ariei examinate la dimensiunea
matricei;
• Aria secţiunii – FOV (field of view) – diametrul ariei examinate (25 cm pt.
cap, 38-45 pt. corp, etc.);
• Matrice – obişnuit 512x512
• Voxel – este elementul de volum al secţiunii (grosimea secţiunii x aria
pixelului);
 IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia – imaginea -
• Imaginea în CT este o imagine reconstruită de computer pe baza
datelor achiziţionate de detectori; utilizând diverşi algoritmi
matematici acesta aranjează în matrice coeficienţii de atenuare
realizând o imagine numerică (digitală) care este apoi afişată pe
monitor în nuanţe de gri-uri;
• numărul de nuanţe de gri afişate este de 16-20, limitat de
capacitatea ochiului omenesc de a le diferenţia;
• calitatea imaginii (contrastul) depinde de intervalul de densitate
afişat de acest număr limitat de nuanţe de gri;
• se utilizează ferestre de densitate (window width – WW) şi mediana
ferestrei (window level – WL);
 IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia – imaginea -
• WW – este intervalul de densitate (în jurul valorii centrale
– WL) afişat (cu cât mai îngustă fereastra cu atât mai
mare contrastul); valorile mai mari decât maximul
ferestrei sunt afişate în alb indiferent de densitate, iar
cele inferioare valorii minime în negru;
• WL – este centrul intervalului, determinând intensitatea
(strălucirea) medie în imagine; aceasta este aleasă în
jurul valorii medii a densităţii ţesutului de interes;
• Aceste setări afectează numai imaginea afişată nu şi
datele pe baza cărora se reconstruieşte aceasta;
• Imaginea obţinută este afişată pe monitoare CRT sau
LCD şi poate fi printată pe film.
 Computer-tomografia
• Permite măsurarea densităţilor diferitelor ţesuturi din organism
plecând de la absorbţia razelor X şi de la reconstrucţia unei imagini
utilizând diferitele proiecţii transversale.

• Absorbţia este diferită pentru fiecare structură anatomică în parte

depinzând de coeficientul de atenuare (absorbţie).

• Coeficientul de absorbţie  , depinde pentru un element chimic dat

de numărul atomic Z, de densitatea sa şi de energia fasciculului
incident e.

• Hounsfield a definit o scară de densităţi unde apa corespunde la 0

UH, aerul la - 1000 UH şi osul la + 1000 UH.
IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia – aparatura -
• Metodă densimetrică
• Metodă imagistică

Orice instalaţie CT cuprinde 3 operaţiuni principale

necesare obţinerii informaţiei vizuale finale:
- achiziţia
- reconstrucţia
- postprocesarea
 Achizitia
• Utilizează un fascicul de raze X emis de un tub cu mare capacitate de
disipare a căldurii.
• Fasciculul este colimat la grosimi de 1-10 mm.
• Sursa radiogenă se roteşte în jurul pacientului şi emite continuu sau
periodic în timpul unei rotaţii de 360°.
• Mişcarea de rotaţie: secvenţială sau continuă.
• Prin efect de paralaxă poziţia reciprocă a structurilor traversate se schimbă
pe măsura deplasării circulare a sursei de radiaţie.

• Radiaţia incidentă corp de examinat radiaţia reziduală complex de

cristale de scintilaţie (detectorii de radiaţie) cuantă de lumină 
fotomultiplicator microcurent electric (materialul brut) oferit spre
prelucrare digitală unui calculator.

• Avantaj: operează în planul axial perpendicular pe axul lung al corpului.

• Dezavantaj: iradierea în profunzime.
IMAGISTICA CU RAZE X
- computer tomografia – aparatura -
Computertomograful spiral a revoluţionat
tomodensitometria clasică secvenţială,
permiţând :

• explorarea volumetrică a unui organ,

• reconstrucţiile cu secţiuni “ încălecate ” fără a iradia în
mod suplimentar pacientul,
• opacifierea cu ajutorul produşilor de contrast iodaţi
nionionici a structurilor vasculare în timpul fazei arteriale
sau venoase cu obţinerea unei angio-computertomografii
(ACT),
• eliminarea efectului de volum parţial.
 Reconstructia in CT
• Fiecare microcurent electric conversie
digitală  calculator  sinteză a datelor
tuturor curenţilor obţinuţi şi cu ajutorul
unei matrice de referinţă reconstruieşte o
hartă a densităţilor existente în fiecare
volum cilindric scanat.

• Utilizează tehnica pixelilor unitatea

structurală a unei secţiuni achiziţionate.
 Matricea curentă: 512/512

• Fiecare pixel însumează o

valoare unică de densităţi
corespunzător unui volum
identic ca dimensiuni.

• Pixelii recompun din nuanţe de

gri imaginea descompusă în
cadrul achiziţiei.

• Fiecărei densităţi traversate îi

corespunde o singură nuanţă
de gri.

• Fiecare nuanţă de gri ca produs

final analog este utilizată ptr
recompunerea unei imagini
alb/negru afişate pe un ecran tv.
• Imaginea finală este o imagine virtuală creată de calculator, bazată strict pe date
reale achiziţionate cu ajutorul razelor X.

• Calitatea imaginii depinde de o multitudine de factori dintre care cei mai importanţi
sunt:
– Gradul de rezoluţie
– Dimensiunea pixelilor

• Există 2 tipuri de rezoluţie:

– geometrică: cea mai mică dimensiune a unui detaliu din imagine care poate fi individualizat.
– de densitate: cea mai mică diferenţă între densităţile a două structuri contigue la care
acestea pot fi percepute separat.

Rezoluţia geometrică este dependentă de dimensiunea pixelului.

Pixel mic rezoluţie geometrică bună  imagine netă

În radiologie cea mai bună imagine este obţinută cu ajutorul filmului radiografic (pixelul este de
ordinul Angstromilor). Imaginea digitală este mai puţin netă (pixelul este de ordinul
micronilor).
 Postprocesarea
• Comună tuturor tehnicilor digitale (măsurători-distanţe, unghiuri,
circumferinţe; modificări de contrast şi luminozitate, zoom…).

• Valorile specifice CT sunt cele densimetrice.

• Scară convenţională de densităţi:

osul: +1000 apa-0 aerul: -1000
• Unitatea convenţională de densitate- unitatea Hounsfield.

• Structurile vii se pot descompune în 2000 de valori de densităţi

fiecăreia corespunzându-i o anumită nuanţă de gri.

• Postprocesarea: funcţie a instalaţiilor CT care utilizează date de

măsură achiziţionate o singură dată (row data), operaţiunile
efectuându-se în afara prezenţei bolnavului.
• O imagine vizuală este cu atât mai bogată în informaţii cu cât
contrastul imaginii este mai bun.

• Substanţele de contrast iodate sporesc contrastul prin difuziunea

acestora în ţesuturi gradul de încărcare cu iod al unui ţesut
determină creşterea indicelui său de atenuare care este direct
dependent de gradul de vascularizaţie a ţesuturilor aplicaţii în
diagnostic (studiile vasculare; evidenţierea tumorilor hipo/
hipervascularizate în raport cu parenchimul sănătos).

• Substanţe de contrast utilizate în CT

– Contrast iodat nonionic injectat iv (1,5 ml /Kg corp)
– Contrast oral / clismă: Gastrografinul diluat.
• CT are posibilitatea de a stabili densimetric parametrii ce
caracterizează anumite structuri normale şi procese
patologice din corpul omenesc.

– Calciul: densitate peste 100 UH.

– Apa: densitate 0 sau slab pozitivă (conţinut mineral sau proteic).
– Aerul: cea mai mare valoare negativă de densitate (- 1000 UH).
– Grăsimea: densitate negativă (- 20; -100 UH).
– Hematomul proaspăt: densitate 60-80UH.

– Corpi străini: hiperdensităţi metalice apar sub forma unor

artefacte în imagine cu un aspect specific.
 Indicaţiile explorării CT
• Principalele aplicaţii diagnostice:

- patologia SNC- vasculară, tumorală, infecţioasă;

- patologia mediastinală;
- patologia pleuro-pulmonară (nodulul pulmonar unic vs
multiplii);
- patologia organelor parenchimatoase (ficat, pancreas, splină,
rinichi); - patologia spaţiului
extraperitoneal; - patologia vaselor mari;
- patologia musculo-scheletală;

• Rol terapeutic:
– Puncţie biposie/ citologică;
– Aspiraţii şi drenaje de colecţii, abcese;
– Tratament percutanat CHH.
 UHN dreaptă. Leziuni osteolitice
vertebrale.
Colecţie psoică stg.

UHN dreaptă. Leziuni

osteolitice vertebrale.
Colecţie psoică stg.
 Elemente de semiologie CT
• Descrierea leziunii
– Structură: omogenă, heterogenă
– Contururi, formă, dimensiuni
– Localizare
– Topografie: superficială, profundă
– Modificări de vecinătate- efect de masă
asupra structurilor adiacente.
• Prezenţa/ absenţa edemului perilezional