SCOALA POSTLICEALA „COMAN”

Modul: NURSING GENERAL 2

An I AMG

Tema: „Recoltarea sangelui venos pentru examene biochimice”

Transaminazele – Enzime hepatice - TGO=2-20 ui ; TGP=2-16 ui

Ficatul este cea mai mare glanda a corpului si are cateva functii importante, printre care
fabricarea proteinelor, depozitarea vitaminelor si fierului, eliminarea toxinelor din sange,
productia bilei cu rol în digestie.
Proteinele numite enzime ajuta ficatul sa descompuna alte proteine, astfel încat
organismul sa le poata absorbi mai usor.

Aceste enzime sunt:

1. Alanin aminotransferaza (ALT) – o enzima ce se gaseste in principal in ficat, un

test util pentru detectarea hepatitelor.
2. Aspartat aminotransferaza (TGO) – o enzima care se gaseste atat in ficat cat si
in muschiul cardiac si alti muschi din organism.
3. Fosfataza alcalina (ALP) – o enzima asociata canalelor biliare, adesea crescuta
atunci cand ele sunt blocate.
4. Gamma glutamiltransferaza (GGT) – o enzima gasita in principal in celulele
hepatice, arata mai ales starea functionala a ficatului.

Primele doua sunt cunoscute, pe scurt, sub denumirea de transaminaze(TGP, TGO)

ALT este una dintre aceste enzime. Acesta joaca un rol crucial în metabolism, procesul
care transforma alimentele în energie.

ALT se gaseste în interiorul celulelor hepatice. Cu toate acestea, atunci cand ficatul
este afectat, ALT poate fi eliberat în sange. Acesta determina cresterea nivelurilor ALT.

Masurarea nivelului de ALT din sangele unei persoane poate ajuta la evaluarea functiei
hepatice sau la determinarea cauzei principale a unei probleme hepatice. Testul ALT
este adesea o parte a screening-ului initial pentru boala hepatica.

Unele medicamente pot afecta nivelul ALT din sange.

Fosfataza alcalina - 2-4 u Bodanski

Fosfataza alcalina (ALP) este o enzima ce face parte din clasa hidrolazelor
(ortofosfomonoesterfosfohidrolaza) si este alcatuita in principal din trei forme
izoenzimatice (hepatobiliara, osoasa, intestinala), la care se adauga in timpul sarcinii o
forma tranzitorie (forma placentara). Desi se poate face o evaluare rezonabila in privinta
originii hepatice sau non-hepatice a cresterii fosfatazei alcaline utilizand doar date
clinice, exista si metode biochimice ce pot face diferentierea intre izoenzime.

Determinarea fosfatazei alcaline este de obicei folosita pentru diagnosticul diferential al

bolilor hepatice.

Alta arie de utilizari clinice include afectiunile osoase, fiind la ora actuala singura enzima
cu importanta practica pentru patologia tesutului osos, si in hiperparatiroidism.

In tumorile de diverse etiologii fosfataza alcalina are valoare de marker tumoral

(depistarea metastazelor hepatice sau osoase).

Amilazele - 8-32 uW (Wolgemuth)

Sunt enzime care catalizeaza hidroliza amidonului, cu scopul obtinerii de oligozaharide

(dextrine și maltoza).

La om, amilazele sunt prezente în saliva (numita amilaza salivara), unde are rolul de a
începe procesul de digestie si în pancreas.

Electroforeza - Pr.t.=75±10 gr %; Al=40-50 g%: Gl=20% (R  A/G=1,5-2); α1=4;

α2=8; β=12; γ=16-18%)

Reprezinta o metoda de analiza și separare bazata pe migrarea particulelor solide

dispersate într-un lichid sub actiunea unui camp electric.

Proteinele serice (albumine, globuline) indeplinesc functii variate in organism:

• sursa de nutritie

• componente ale sistemelor tampon

• agenti imunologici (imunoglobulinele)

• rol de carrier, asigurand transportul anumitor ioni si molecule (haptoglobina,

prealbumina, transferina)

• rol de reglare a activitatii diverselor enzime proteolitice

• rol in reglarea presiunii oncotice.

.

Calcemia - 9-12 mg% ;4,5-5,5mEq/l

Calciul este componentul mineral major al oaselor.

99% din cantitatea de  calciu din organism se afla in oase si dinti, care constituie un
rezervor imens pentru mentinerea nivelului calciului seric, iar restul este distribuit in
lichidele biologice si tesuturi moi.

Ionii de calciu joaca un rol important in transmiterea impulsurilor nervoase, contractia

musculara, functia cardiaca si in procesele de coagulare.

Reglarea hormonala a metabolismului calciului ca si cea a fosforului este complexa.

Relatiile reciproce intre intestinul subtire, schelet, rinichi si sistemul endocrin, in
particular paratiroidele, mentin homeostazia calciului si fosforului. De asemenea,
calcitonina, vitamina D, estrogenii, androgenii sunt factori care influenteaza nivelul
calciului.

Cantitatea de proteine din sange afecteaza nivelul calciului, deoarece 45% din calciul
seric este legat de proteine. Astfel scaderea albuminei serice determina scaderea
calciului seric total

Proteinemie – 600-800mg/dl

Plasma contine mai mult de 300 de proteine diferite: enzime, inhibitori de enzime,
factori de coagulare, anticorpi, proteine transportoare.

Proteinele sunt componente importante ale mușchilor, enzimelor, hormonilor,

anticorpilor, factorilor de coagulare, moleculelor transportoare.

Au rolul cel mai important în mentinerea presiunii osmotice.

Majoritatea proteinelor sunt sintetizate de ficat; imunoglobulinele sunt sintetizate de
celulele mononucleare din tesutul limfoid, splina și maduva. 
Serul și plasma difera prin cantitatea și tipul de proteine continute: contrar plasmei serul
nu are în componenta fibrinogen și factorii coagularii.
Proteinele se pot împarti în doua categorii mari: albumine și globuline. 
Albumina este formata în ficat, reprezinta 55-60% din totalul proteinelor serice.
Principalul rol este de a mentine presiunea coloidosmotica, o alta functie importanta
este transportul hormonilor, al enzimelor și al medicamentelor.

Albuminele reprezinta o sursa mobila de aminoacizi și de azot, utilizate de diverse

tesuturi.

Schimbul permanent dintre albumine și tesuturi explica frecventa variatiilor cantitative

ale fractiunii albuminice în diverse stari patologice.
Globulinele (40-45%) sunt constituite dintr-un numar de fractiuni cu origine, structura,
metabolism și roluri extrem de diferite.

Prin electroforeza standard, se pot separa patru sau cinci fractiuni globulinice principale:
alfa1, alfa 2, beta 1, beta 2 și gama.

Masurarea lor împreuna constituie proteinele totale. 

Cantitatea de proteine totale serice se poate modifica din cauza modificarii cantitatii de
apa din ser (hipo-/hiperproteinemie relativa), sau din cauza modificarii concentratiei unei
sau mai multor fractiuni proteice. 

Teste de disproteinemie (10 ml de sange) : Takata-Ara-negativ : R.Tymol=0-4 u ML ;

ZnSO4=0-8 u SH

Ionograma – dozarea ionilor pozitivi (sodiu, potasiu,clor, calciu, magneziu) si negativi

(clor, bicarbonati, proteine, fosfati, sulfati, acizi organici)

- Na†=137-152mEq/l
- K†=3,8-5,4mEq/l
- Cl¯=94-111mEq/l
- Ca††=4,5-5,5mEq/l

Sideremia - recoltare direct in eprubeta cu ac de platina: 100-160 /100 ml

Urmatoarele probe de sange pentru ex. Biochimice se recolteaza pe

anticoagulant:

Glicemie – nivelul glucozei in sange, 2ml sange / NaF 4mg:  0,80-1,20 gr ‰

Pentru determinarea glicemiei sangele se recolteaza pe fluorura de Na sau pe

heparina.

Determinarea glicemie se poate face cu: teste reactive, bandelete reactive, stripsuri.

 Sunt metode enzimatice.

 Citirea se face vizual prin comparatie cu o scara de culori sau electronic –
Glucometru, Roflolux etc.
 Substantele chimice imprimate îsi schimba culoarea în contact cu zaharul.
 Picatura de sange se aseaza în centrul zonei mono sau bicolore.
 Depunerea picaturii se face prin atingerea usoara a capatului reactiv al
bandeletei.
 Se evita frecarea pulpei degetului de bandeleta.
 Se cronometraza timpul pana la îndepartarea sangelui în functie de tipul testelor:
o 60’’ – pentru Hemoglucotest.
o 30’’ – pentru Glucostix.
  Îndepartarea sangelui se face prin stergere cu tampon, absorbtie cu hartie de
filtru, jet de apa.
 Se compara culoarea cu cea de pe panglica de control si se obtine valoarea
glicemiei respective.
 Se pot folosi si aparate cu afisaj electronic – test rapid si precis. Rezultatul se
obtine în 45’’.

Fibrinogen – factor al coagularii, 0,5 ml citrat de Na 3,8 % si 4,5ml sange   :  200-400

mg %

Rezerva alcalina - 5-10 ml in sticlute heparinate : 58-65 vol. %

Impreuna cu determinarea pH-ului sanguin, dozarea bicarbonatului este utila in

diagnosticul si tratamentul numeroaselor afectiuni insotite de tulburari ale echilibrului
acido-bazic de cauza respiratorie sau metabolica.

Timpul  de protrombina (PT) evalueaza activitatea factorilor  implicati pe

calea “extrinseca” si “comuna” a coagularii : FVII-proconvertina, FX-factorul Stuart-
Prower, FV-proaccelerina, FII-protrombina si FI-fibrinogenul.

In vitro, PT masoara timpul scurs intre adaugarea unei mixturi standardizate de

tromboplastina tisulara si calciu la o plasma anticoagulata cu citrat, saraca in
trombocite si detectia formarii cheagului, reprezentand polimerizarea fibrinei,
rezultate in urma actiunii trombinei.

PT este testul cel mai comun utilizat pentru:

- monitorizarea terapiei anticoagulante orale (warfarina), acesta fiind sensibil la trei

din cei patru factori de coagulare dependenti de vitamina K; 
- screeningul deficientelor congenitale sau dobandite ale factorilor II, V, VII, X si
fibrinogenului;
- disfibrinogenemii;
- prezenta inhibitorilor fata de factorii de coagulare;
- deficit de vitamina K;
- monitorizarea functiei de sinteza proteica a ficatului
- screeningul preoperator al hemostazei.