EXAMENUL BIOCHIMIC AL SÂNGELUI

Examenul biochimic al sângelui este o importantă componentă a investigaţiilor

paraclinice de laborator, necesară stabilirii diagnosticului pozitiv, diagnosticului
diferenţial, urmăririi evoluţiei şi tratamentului aplicat bolnavului.

Recoltarea sângelui în vederea examenului biochimic

În mod curent, recoltarea sângelui se efectuează dimineaţa, pe nemâncate (a
jeun). Chiar şi în cazul unui mic dejun frugal nu se constată modificări sanguine ale
determinărilor în cazul: sodiului, potasiului, clorului, calciului, ureei, creatininei,
acidului uric, proteinelor totale, colesterolului, amilazei, fosfatazei alcaline,
transaminazelor, colinesterazei.
Sângele capilar se recoltează din pulpa degetului, din călcâi (la nou născut)
sau din lobul urechii.
Sângele venos se recoltează din venele din plica cotului (la adult şi copii
mari), din fontanelă şi venele jugulare (la sugari şi copii mici).
Sângele arterial se recoltează de obicei din artera radială şi este utilizat
pentru dozarea gazelor sanguine (gazometrie arterială) la pacienţii cu tulburări
respiratorii şi metabolice. Gazometria arterială măsoară pH-ul sanguin, presiunea
parțială a O2, presiunea parțială a CO2, saturația în O2, concentrația de bicarbonat
(HCO3-) şi excesul de baze (BE).
Poziţia corpului şi staza venoasă pot influenţa unele determinări biochimice:
de exemplu, proteinele serice totale pot creşte de la 6,6 g/dl în stare de decubit până
la 7,6 g/dl în ortostatism.
In prezent, pentru recoltarea sângelui sunt utilizate recipiente de recoltare de
unică utilizare vidate (vacutainere), fără anticoagulant sau cu anticoagulant,
standardizate, foarte uşor de recunoscut şi manevrat datorită codurilor universale de
culori ale dopurilor (exemplu: roşu pentru biochimie, mov pentru hemoleucogramă,
albastru pentru coagulare, negru pentru VSH) şi a sistemului holder.

Produse biologice utilizate în investigaţiile biochimice ale sângelui

Analizele biochimice se pot efectua din sânge integral, ser sau plasmă. În
principiu, utilizarea sângelui integral ca produs biologic în cadrul investigaţiilor
biochimice este admisă numai în cazul în care concentraţia analitului urmărit este
aproximativ egală în eritrocite şi în plasmă, aşa cum este cazul glucozei.
Serul sanguin reprezintă supernatantul obţinut prin centrifugarea sau
decantarea sângelui recoltat fără anticoagulant, după ce a fost lăsat să coaguleze la
temperatura camerei timp de 30-60 minute sau la termostat (la 37°C) timp de 15-20
minute. La partea inferioară a recipientului se constituie cheagul, format din reţeaua
de fibrină ce înglobează elementele figurate ale sângelui.
!‼ Serul nu conţine factorii coagulării.

Plasma sanguină reprezintă supernatantul obţinut prin centrifugarea sângelui

recoltat pe un anticoagulant (fluorură de sodiu, oxalat de potasiu şi amoniu, EDTA,
heparină, etc), la partea inferioară a recipientului sedimentând elementele figurate
ale sângelui.
!‼ Spre deosebire de ser, plasma conţine factorii coagulării.
Anticoagulanţii sunt substanţe care împiedecă procesul de coagulare a
sângelui.

1
 - Oxalatul de sodiu, potasiu, sau litiu este un anticoagulant contraindicat în
determinările electroliţilor (sodiu, potasiu), calciului şi în determinarea unor
enzime (în special LDH).
- Citratul de sodiu, de potasiu are aceleaşi dezavantaje ca şi oxalatul.
- Fluorura de sodiu, potasiu este utilizată în determinările glicemiei (inhibă
glicoliza) atunci când determinările nu se pot efectua în decurs de 4 ore de la
recoltarea sângelui. Nu este utilizată în determinările de electroliţi.
- EDTA (sare de sodiu) este impropriu pentru determinările de calciu,
electroliţi, fosfatază alcalină.
- Heparina este anticoagulantul fiziologic ideal pentru că nu modifică starea
fizico-chimică a sângelui. Cu heparinatul de amoniu se pot determina, cu
excepţia amoniacului şi a fosfatazei acide, toţi metaboliţii, electroliţii şi
enzimele.

Factori care pot influenţa investigaţiile biochimice ale sângelui

Serul (plasma) normal este limpede, de culoare galben pai. În anumite
condiţii, aspectul serului poate fi modificat:
- Opalescent până la lactescent (lipemic), datorită particulelor lipidice;
- Roz până la roşu în caz de hemoliză;
- Galben-brun, în cazul serului icteric.
Aceste modificări ale aspectului serului pot constitui surse de eroare în cazul
determinărilor biochimice ale sângelui.
Serul hemolizat (Figura 1a) - apare prin distrugerea hematiilor (hemoliza),
cel mai frecvent ca accident de recoltare (in vitro), dar şi in cazul bolilor hemolitice,
de ex. anemia hemollitica, sindrom hemolitic-uremic, etc. (in vivo). Hemoliza
constituie sursa de eroare mai ales în cazul determinărilor analiţilor a căror
concentraţie intracelulară (intraeritrocitară) este mai mare decât cea serică (LDH,
ASAT, ALAT, potasiu), dar reprezintă o sursă de interferenţă şi în cazul unor
determinări colorimetrice (bilirubina, colesterol).
Serul (plasma icterică) (Figura 1b) - apare în caz de icter
(hiperbilirubinemie) şi poate interfera semnificativ cu determinările colorimetrice ce
se efectuează în domeniul 400 - 500 nm.
Serul sau plasma lipemica (Figura 1c) - apare fie în cazul în care recoltarea
s-a efectuat după o masă bogată în lipide, fie în caz de hiperlipoproteinemii, în
majoritatea cazurilor turbiditatea fiind cauzată de creşterea nivelului trigliceridelor,
datorată fie creşterii nivelului chilomicronilor, fie a VLDL, fie a ambelor tipuri de
lipoproteine. Serul lipemic reprezintă o sursă de eroare în cazul determinărilor
turbidimetrice.

2
a. b. c.

Figura 1. Modificări ale aspectului serului care influenţează determinările

biochimice: a. Seruri hemolizate (intensitatea hemolizei creşte de la stânga spre
dreapta); b. Seruri icterice (culoarea variază în funcţie de concentraţia bilirubinei
totale în ser: +1 = 2,5 mg% , +2 = 5 mg%, +3 = 10 mg%, +4 = 20 mg%); c. Ser
lipemic.

Concentraţia serică şi cea plasmatică a analiţilor este în general aceeaşi,

existînd totuşi diferenţe semnificative în cazul unor anumiţi constituienţi. Astfel,
calciul, LDH şi proteinele totale au valori mai mari în plasmă faţă de ser, iar glucoza,
potasiul, fosfatul, bicarbonatul şi creatinkinaza au valori plasmatice mai mici faţă de
ser.
Atât în cazul plasmei cât şi a serului, determinările biochimice trebuie realizate
în decurs de 4 ore de la recoltarea sângelui, în condiţiile păstrării acestuia la
temperatura camerei, dacă nu se separă de hematii. Fără alterări importante, serul
sau plasma, separate de hematii, pot fi păstrate la 4°C timp de 24 ore. În cazul
determinărilor efectuate după 24 de ore de la recoltare, plasma sau serul trebuie
conservate prin congelare.
Anumite medicamente pot influenţa de asemenea rezultatele investigaţiilor
biochimice efectuate din ser sau plasma sanguină, de aceea trebuie luate în
considerare atunci când se interpretează rezultatele.

Exemple:
- corticosteroizii, diureticele, estrogenii şi glucagonul pot determina creşterea
glicemiei, în timp ce medicamentele sulfonilureice (glipizid, glimepirid) şi
insulina determină scăderea glicemiei;
- paracetamolul în doză mare poate creşte nivelul transaminazelor serice;
- estrogenii, steroizii anabolizanţi, citostaticele, tuberculostaticele (rifampicina)
cresc nivelul bilirubinei directe;
- allopurinolul determină scăderea acidului uric;
- steroizii, contraceptive orale cresc nivelul colesterolului seric;
- steroizii, estrogenii, contraceptivele orale pot creşte nivelul trigliceridelor
serice;

3
 Analize specifice examenului biochimic al sângelui
În cadrul acestui examen sunt explorate metabolismele (glucidic, lipidic,
protidic), dar şi unele sisteme sau aparate ale organismului uman.

Examenul biochimic al metabolismului glucidic include:

• Determinarea glicemiei, cea mai solicitată investigaţie din laboratorul clinic;
• Testul de toleranţă la glucoză, utilizat în depistarea stărilor de scădere a
toleranţei la glucoză, ce pot precede instalarea unui diabet zaharat;
• Determinarea hemoglobinei glicozilate, cu rol în evaluarea retrospectivă a
nivelului glicemiei în urmă cu 6 - 8 săptămâni;
• Determinarea insulinei serice şi a pentidului C-terminal pentru evidenţierea
DZ tip 1
• Determinarea acidului lactic, cu rol în evaluarea gradului de hipoxie tisulară.

Examenul biochimic al metabolismului lipidic include:

• Determinarea colesterolului seric total;
• Determinarea fracţiunilor de colesterol (HDL-colesterol, LDL-colesterol), ce
permite diagnosticarea hiperlipoproteinemiilor primare sau secundare;
• Determinarea trigliceridelor serice.
• Determinarea VLDL seric.
• Determinarea lipidelor serice totale.
• Determinarea corpilor cetonici în urină.

Examenul biochimic al metabolismului proteic include:

• Determinarea proteinelor serice totale, ce permit aprecierea funcţionalităţii şi a
unor organe (ficat, rinichi);
• Electroforeza proteinelor serice, cu rol în evaluarea raportului dintre fracţiunile
proteice (albumine, globuline, fracţiuni globulinice).
Explorarea echilibrului acido-bazic şi metabolismului mineral (determinarea
ionilor serici) include:
• Determinarea parametrilor ASTRUP;
• Determinarea rezervei alcaline;
• Determinarea sodiului seric;
• Determinarea potasiului seric;
• Determinarea calciului seric;
• Determinarea magneziului seric;
• Determinarea fosforului seric;
• Determinarea clorului seric,
• Determinarea Hb sânge;
• Determinarea fierului seric (sideremie).
Explorarea aparatului digestiv constă, de obicei, în:
• Determinarea transaminazelor (ALAT, ASAT);
• Determinarea GGT;
• Determinarea fosfatazei alcaline (ALP);
• Determinarea colinesterazei;
• Determinarea amilazei (ser, plasmă şi urină);
• Determinarea lipazei serice;
• Determinarea BT, BD, BI serice;
4
 • Determinarea urobilinogenului, acizilor biliari în urină.

Explorarea sistemului muscular constă, în general, din:

- Explorarea miocardului:
• Determinarea CK, CK-MB;
• Determinarea LDH, raportului LDH1 / LDH2;
• Determinarea ASAT;
• Determinarea MYO;
• Determinarea TN-I;
• Determinarea BNP;
• Determinarea D-DIM;
• Determinarea parametrilor ASTRUP.
- Explorarea musculaturii scheletice:
• Determinarea CK, CK-MM;
• Determinarea LDH;
• Determinarea ASAT;
• Determinarea LA;
• Determinarea parametrilor ASTRUP.

Explorarea sistemului osos:

• Determinarea ALP;
• Determinarea ALP specifice osoase (Bone ALP) şi ACP (fosfatazei acide
osoase);
• Determinarea Vitaminei D;
• Determinarea ionilor: calciu, magneziu, fosfor.

Explorarea SNC
• Determinarea glicemiei;
• Determinarea CK, CK-BB;
• Determinarea parametrilor ASTRUP;
• Determinarea glucozei, proteine, Clor din LCR;
• Determinarea corpilor cetonici în urină (coma cetoacidozică din DZ);
• Determinarea acidului vanil mandelic.

Explorarea aparatului reno-urinar include în principal:

• Determinarea proteinelor serice totale şi electroforeza proteinelor serice;
• Determinarea ureei;
• Determinarea creatininei;
• Clearance-ul creatininei endogene;
• Determinarea acidului uric;
• Determinarea ionilor: calciu, magneziu, potasiu, fosfor, bicarbonat.

Aplicaţie practică

Determinarea glicemiei cu ajutorul testelor rapide

Testele rapide pentru detreminarea glicemiei sunt utilizate, în special, pentru
monitorizarea, la domiciliu, de către pacienţii diabetici a tratamentelor aplicate sau în
cabinetele medicale (medici de familie, mediul rural, servicii de urgenţă, etc), atunci
când se urmăreşte obţinerea rezultatului cât mai rapid, sau în condiţii de dotare
redusă.
5
 Principiu
β-D-glucoza este oxidată enzimatic de către glucozoxidază, în prezenţa apei
şi a oxigenului atmosferic, la acid gluconic şi apă oxigenată. Apa oxigenată rezultată
este descompusă sub acţiunea peroxidazei la apă şi oxigen atomic care oxidează o-
tolidina la un derivat colorat, albastru de tolidină.
Testele rapide pentru determinarea glicemiei constau în general din benzi de
material plastic care prezintă la un capăt o zonă reactivă, ce conţine toţi reactivii
necesari desfăşurării testului. Pe această porţiune se pune o picătură de sânge
obţinută prin puncţionarea pulpei degetului. În general, intensitatea culorii obţinute se
măsoară la o singură lungime de undă, cu ajutorul unor fotometre portabile
(glucometre), cu afişare digitalică a rezultatului în mg/dL sânge.

Mod de lucru cu glucometrul (ACCU-CHEK, Roche) (Figura 2)

- Se introduce în aparat bandeleta de determinare a glicemiei, cu săgeata spre
interiorul glucometrului.
- Se aşteaptă câteva secunde să apară pe ecranul glucometrului scris: 888,
apoi codul de bară 609 sau 963, etc.
- Se verifică ca acest cod să corespundă cu acelaşi cod de pe cutia cu
bandelete (tot 609 sau 963, etc).
- Se înţeapă pulpa degetului cu un ac steril, de unică folosinţă.
- Când apare pe ecranul glucometrului desenată o picătură, se aplică o picătură
de sânge în zona specială a bandeletei (zona de culoare portocalie).
- Se aşteaptă câteva secunde şi pe ecran va apărea valoarea glicemiei.

Figura 2. Glucometru Accu-Check.

Valori normale: 55 - 90 glucoză mg/dl sânge.